Home » Analize »Armata »Global / Europa »Reactie rapida »Sinteze » Citesti:

Reconfigurări euro-atlantice: noul NATO, noul Occident. România a evitat în ultimul moment impresia că este ignorată. Dar unde ne poziţionăm acum?

Valentin Naumescu iulie 11, 2016 Analize, Armata, Global / Europa, Reactie rapida, Sinteze
18 comentarii 9,237 Vizualizari

Puncte cheie:

  • Est-europenii îşi doreau un NATO ca în Războiul Rece: dacă nu chiar cu arme nucleare care să garanteze descurajarea consistentă a unei eventuale agresiuni externe, furnizând „linişte geostrategică” pentru investiţii şi dezvoltare, pe modelul Europei de Vest din deceniile 5-8 ale secolului XX, cel puţin cu baze şi trupe permanente masive ale Alianţei, de ordinul a zeci de mii de combatanţi, cu orăşele întregi create şi locuite de militarii anglo-americani şi familiile lor, alimentând indirect economia locală, cu escadrile de avioane huruindu-şi ameninţătoare motoarele puternice, gata oricând să decoleze în apărarea naţiunilor de la frontiera Alianţei, cu formaţiuni impresionante de tancuri şi artilerie grea, cu unitate şi solidaritate politică de neclintit între statele membre;
  • Acel NATO şi acel Occident, la care visau nu demult naţiunile post-comuniste, nu mai există, din tot felul de motive, obiective şi subiective, pe care le vom discuta în cuprinsul analizei, iar est-europenii, integraţi acum în „noul” NATO şi în „noua” Uniune Europeană (de la baltici şi polonezi până la români şi bulgari), vor trebui să înţeleagă că sprijinul de care au beneficiat ţările vest-europene după al doilea Război Mondial nu va mai fi replicat acum în cazul lor;
  • Aşa cum nu a mai fost un „Plan Marshall” în anii 90, nici un nou „Pas Fulda”1 nu va mai fi în 2016 sau după, chiar dacă dificultăţile tranziţiei postcomuniste au fost enorme în întreaga regiune şi chiar dacă, recent, Rusia a anexat peninsula Crimeea, teritoriu aparţinând unui stat partener al NATO (Parteneriatul pentru Pace) şi, respectiv, asociat al Uniunii Europene (cel puţin până la clarificarea efectelor referendumului olandez de respingere a Asocierii UE-Ucraina);
  • Summitul NATO de la Varşovia a adus unele progrese faţă de Ţara Galilor 2014, în sensul continuării preocupărilor politico-militare şi măsurilor specifice pentru securizarea Flancului Estic, chiar dacă unele în cheie destul de vagă şi cu perspectiva materializării în funcţie de alte discuţii care vor urma;
  • Măsurile concrete adoptate pentru securizarea Nordului Flancului Estic (Polonia şi cele trei state baltice) rămân, aşa cum anticipasem cu o lună în urmă2, mai clare decât cele privind Sudul Flancului Estic (România şi Bulgaria), practic patru mari puteri militare occidentale (Statele Unite, Marea Britanie, Canada şi Germania) asumându-şi fiecare conducerea operaţiunilor de apărare a câte unei ţări din subregiunea nord-estică a Alianţei, chestiunea fiind importantă şi militar, dar mai ales simbolic;
  • În Sud, măsurile sunt mai vagi şi urmează să fie rediscutate ulterior, ceea ce creează senzaţia unei subregiuni mai slab susţinută politic, în special de aliaţii europeni, mai divizată între componentele ei (România, Bulgaria, Turcia) şi deocamdată mai fragilă geostrategic;
  • Totuşi, România a evitat în ultimul moment impresia dezastruoasă că este ignorată la masa deciziilor, că nu are „greutate politică” pe măsura Poloniei, semi-eşecul privind înfiinţarea Flotei NATO la Marea Neagră fiind parţial compensat de pretinsa îmbunătăţire a planului de contingenţă (nu putem decât să sperăm că aşa este şi că acum e clar cine, de unde şi când vine în apărarea noastră) precum şi de aprobarea (pe hârtie) a unei Brigăzi multinaţionale de 3200-5000 de militari, pe care, de fapt, România singură trebuie să şi-o facă şi să şi-o conducă, unde nu se înghesuie nimeni să vină, cu un aport de maxim 400 de bulgari (premierul Borisov spune că pot fi şi 20!) şi vreo 200-250 de polonezi, şi cu promisiunea că se va completa până la patru batalioane, dincolo de cei 2000 de militari (două batalioane româneşti) care trec sub steagul NATO;
  • Ideile României au fost bune, dar susţinerea a fost slabă, ceea ce reconfirmă că nu avem aliaţi, parteneri strategici şi relaţii bilaterale puternice, cu excepţia Statelor Unite. Nicio putere militară occidentală nu a asumat formarea şi conducerea Brigăzii multinaţionale din România. Anunţatul batalionul mecanizat american (circa 1000 de militari, tancuri şi echipamente aferente), pe bază rotaţională, va veni într-adevăr în 2017 dar separat de această brigadă care se formează sub conducerea României, în cadrul diviziei americane cu patru batalioane care va fi dislocată anul viitor în Europa;
  • Pe dimensiunea de comunicare publică, România a făcut iniţial greşeli tactice care trădează naivitatea (fiind sigură că sprijinul american pentru Flotă va fi suficient şi decisiv) dar a recuperat în final, atenuând la Summit impresia că este lipsită de greutate politică;
  • Înainte, în timpul şi după Summit, lucrurile au arătat foarte mult ca o bătălie simbolică, o bătălie de imagine, o bătălie a impresiilor, a ceea ce ar fi bine să creadă lumea. Bun, pe acest plan ne-am salvat oarecum, figurăm în Declaraţia finală a Summitului NATO de la Varşovia cu câteva obiective importante, chiar dacă realizarea lor efectivă va depinde de discuţii ulterioare, deopotrivă politice, militare şi financiare. Nimic nu e sigur. În multe capitale europene a părut însă că liniştirea opiniei publice interne este mai importantă decât realitatea geostrategică în sine. Acum, la rece, se cuvine să începem să vorbim mai mult despre cea din urmă.

*

Am pierdut? Am învins? Din păcate, cam aşa s-au pus lucrurile în dezbaterea internă despre Summitul NATO. În mare parte, presa de duzină, liderii expiraţi şi chiar unii comentatori de politică externă (poate prea partizani) au alimentat acest tip de discuţie de tip politicianist, în care Summitul Alianţei trebuia neapărat să pară un meci de baraj, în care câştigăm sau pierdem. Considerentele politice interne şi nevoia obsesivă de a „livra” opiniei publice un rezultat simplu, clar, categoric, un succes istoric sau un eşec devastator, au diluat pe alocuri substanţa unei dezbateri care priveşte, pe fond, reconfigurarea raportului de forţe în interiorul spaţiului euro-atlantic şi, dacă nu vi se pare o vorbă prea mare, chiar profilarea unei noi ordini europene, cu un ezitant şi deocamdată incert balans de relevanţă spre Flancul Estic al Occidentului. Au fost însă şi intervenţii bune, de adâncime, care au căutat să se ţină la distanţă de abordările simpliste, fie ele cu tentă festivistă ori defetistă.

Nici n-am pierdut, nici n-am învins. „Partida” se joacă într-o dinamică accelerată, pentru a respecta terminologia competitivă a sportului, istoria se scrie sub ochii noştri, fiecare cărămidă care se pune la noua temelie a ordinii europene şi globale contează într-un fel sau altul, iar repoziţionarea României în noul sistem de relaţii internaţionale nici nu a început, nici nu s-a sfârşit odată cu Summitul NATO de la Varşovia. Occidentul se schimbă, lumea se schimbă, şi tot ceea ce contează este să fii/rămâi/ajungi (de la caz la caz) cât mai aproape de centrul puterii, de miezul deciziilor şi al resurselor, să eviţi statutul de periferie, să te numeri cu alte cuvinte în grupul celor care decid cu adevărat şi ale căror cuvinte sunt băgate în seamă, influenţează, determină sau cel puţin participă la trasarea direcţiei. Aceştia, ca şi în viaţa de zi cu zi, sunt cei mai protejaţi, cei mai avantajaţi, cei mai privilegiaţi, sunt cei spre care, mai bine cotaţi fiind decât restul membrilor comunităţii, se vor îndrepta noi resurse, căci dezvoltarea unei ţări ţine în mod esenţial de intrarea pe un culoar strategic, politic, economic şi istoric favorabil, unde dacă eşti inspirat şi ştii să te poziţionezi „te duce valul”, ca într-o spirală a evoluţiilor bune care atrag noi evoluţii bune. Poziţionarea în cadrul unui sistem este deci esenţială, o ştie şi poporul când spune, frust, „ban la ban trage şi păduche la păduche”…

Tema securizării Flancului Estic al Occidentului (în acest caz, cu referire la spaţiul euro-atlantic, deci la NATO) a făcut unele progrese faţă de discuţiile din Ţara Galilor, din septembrie 2014. A fost un Summit al continuităţii abordărilor şi al unor concretizări specifice. Cred că e limpede tuturor celor care urmăresc îndeaproape procesul pivotării că ţările din Nordul Flancului Estic (Polonia şi republicile baltice) au fost primele la rând, adică principalele beneficiare ale transferului de resurse militare dinspre Vest spre Est. Dar şi aici vorbim, de fapt, de cifre mici, foarte mici. Câte o mie de militari şi o comandă de batalion asumată în Polonia (de către Statele Unite), Lituania (Germania), Estonia (Marea Britanie) şi Letonia (Canada)3 nu înseamnă mai nimic în raport cu totalul forţelor NATO staţionate în Europa. Procentele sunt sub numărul de degete de la o mână. Nimic nu se compară cu versiunea originală a NATO. Nu aşa a fost apărată Europa de Vest după 1949, cu câte un batalion rotaţional ici-colo, dacă ne gândim numai la bazele faimoase din Germania, Italia sau Olanda, care dădeau încredere populaţiei şi investitorilor. Ştim, desigur, că în baza Actului Fondator NATO-Rusia din 1997, Statele Unite şi puterile occidentale s-au angajat ca, după lărgirea Alianţei spre Europa Centrală şi de Est (la început era vorba doar de Polonia, Cehia şi Ungaria), să nu transfere în regiune nici armament nuclear, nici trupe şi armament convenţional semnificativ, dar Rusia şi-a încălcat angajamentele, prin schimbarea frontierelor în Estul Europei şi atacarea indirectă a Ucrainei în Donbas. Ne puteam imagina un alt tip de răspuns al NATO, cu alte cuvinte un transfer mult mai substanţial de resurse de apărare în noile state membre, mai ales că pe cele din Europa de Vest chiar nu le mai ameninţă nicio putere militară, de peste 25 de ani.

Dar Occidentul de astăzi este mai flasc şi mai dezbinat decât cel de ieri, nu neapărat pentru că Rusia actuală nu e Uniunea Sovietică, ci în primul rând pentru că ţările vest-europene nu se mai simt ameninţate şi nu mai susţin prezenţa militară americană pe continent, cu teama reală de invazie sau atac nuclear pe care le manifestau înainte de 1989. Nu mai e, ca să spunem aşa, în interesul lor direct să susţină politic, militar şi financiar NATO, atâta timp cât realizează că pivotarea spre Est nu face decât să consolideze prezenţa strategică a Statelor Unite şi a puterilor atlantice de limbă engleză (Canada, Marea Britanie) în Europa. De aici şi discuţia ineptă cu armata europeană comună, o naivitate a câtorva lideri ai Uniunii Europene, care nu înţeleg priorităţile stringente ale Uniunii şi reaprind periodic fitilul anti-americanismului în Europa continentală, un curent devenit şi mai relevant după Brexit.

Acum lucrurile sunt mai nuanţate, Rusia este o piaţă mare, tentantă, iar asta s-a simţit la Summitul NATO. Germania a avut cel puţin inteligenţa tactică să nu iasă în evidenţă cu declaraţii ieşite din comun, Franţa s-a cam făcut de râs la Summitul NATO cu declaraţii din care nu înţelegi mai nimic, decât că „Rusia nu ne e nici duşman, nici ameninţare”, dar din care străbate ideea că Parisul nu mai e interesat strategic decât de evoluţiile din Mali, Libia sau eventual Siria, nicidecum de Estul Europei. Bulgaria lui Borisov e praf şi pulbere ca direcţie strategică şi politică, cu o ambivalenţă Vest-Est care nu satisface pe nimeni şi e total contraproductivă, premierul de la Sofia visând la o Mare Neagră demilitarizată, cu iole şi turişti americani şi ruşi zbenguindu-se împreună pe valuri ca pe Coasta de Azur, în fine, un summit cu americanii, britanicii şi canadienii asumând misiuni concrete, cu o Polonie în creştere evidentă de cotă, trăgându-i şi pe baltici în consolidarea subregiunii lor, cu o Românie care trăieşte în continuare drama unei Europe de sud-est slabe şi divizate, dar care are cel puţin susţinerea Statelor Unite.

Fără a intra pe fondul negocierilor politico-diplomatice, exerciţiul de comunicare publică a României în legătură cu Summitul NATO nu a fost, până recent, unul prea reuşit. S-a dat drumul unor obiective spectaculoase care se credeau ca şi împlinite, fără obţinerea garanţiilor de la cei care păreau prea mici pentru a strica festivitatea tăierii panglicii. Dar Bulgaria era doar bolovanul mic, pus în drum de alţii să răstoarne carul mare. Neglijenţă sau naivitate?

Când a realizat că proiectul Flota nu iese, Bucureştiul s-a repliat urgent şi a virat spre alte două „puncte”, ceva mai realiste, care să poată fi livrate opiniei publice, după Summit, drept succese: un plan de contingenţă actualizat (o informaţie importantă dar oricum neverificabilă decât în practică, ceea ce sperăm să nu fie cazul niciodată) şi o brigadă multinaţională cu patru batalioane (teoretic, cât Polonia şi statele baltice la un loc), la care România s-a oferit din start să contribuie cu jumătate din efective şi să preia comanda, ca principal contributor. Chiar şi completarea unei jumătăţi de brigadă se dovedeşte însă o provocare, în condiţiile în care puterile militare occidentale nu se înghesuie să participe cu trupe la apărarea României. Câteva sute de militari din Bulgaria şi Polonia, anunţaţi pentru moment, conturează tabloul unui Sud-Est european vulnerabil, încă insuficient de credibil şi de atractiv în cadrul Clubului occidental. În fine, declararea capacităţii operaţionale iniţiale a Scutului NATO de la Deveselu era practic o realizare mai veche, convenită încă de acum un an cu Statele Unite, adevăratul patron al instalaţiei, şi nu poate fi „decontată” ca o mare realizare a acestui summit. Despre Flota NATO de la Marea Neagră vom mai vorbi la ministeriala din octombrie (reuniunea miniştrilor Apărării) dar o mare decizie nu este de aşteptat până la următorul Summit al NATO.

În privinţa comunicării şi a mişcărilor tactice de pregătire formală şi informală a summitului, lucrurile s-au îmbunătăţit semnificativ spre finalul perioadei, probabil sub ameninţarea unui eşec contondent al României. De remarcat inspiraţia Preşedintelui Iohannis de a îl coopta în echipă pe Bogdan Aurescu, acesta alăturându-se cu o contribuţie importantă şi cu buna sa reputaţie la Washington efortului de pregătire a participării delegaţiei noastre la summit, deşi dosarul „Varşovia” nu a intrat niciun moment în coordonarea consilierului prezidenţial de politică externă, ci a celui de securitate naţională. Ministerul Apărării, riguros şi precis în abordări, ca întotdeauna, dar în limitele cadrului de negocieri politice. Ministerul de Externe, în schimb, şters. Încă o dată, s-au developat slabele relaţii bilaterale ale României în Europa, lipsa partenerilor strategici europeni (poate cu unele speranţe în ceea ce priveşte Polonia, dar e prematur să vorbim acum de relaţii speciale, de mare încredere) ca să nu mai amintim de eşecul vizitei în Bulgaria, cu toate că ruşinea inconsistenţei este la bulgari, nu la noi. Dar un eşec tot eşec rămâne, indiferent de cauze. Diplomaţia noastră nu a funcţionat preventiv în acest caz, pentru a-l proteja pe preşedinte de expunerea la inepţiile lui Borisov.

Una peste alta, Preşedintele Iohannis şi delegaţia României au salvat imaginea ţării la Summitul NATO de la Varşovia, dar realitatea unei lumi în schimbare e mult dincolo de lupta pentru aparenţe şi impresii. Proiectele trebuie construite în timp, cu tenacitate şi perseverenţă, nu improvizate şi comunicate grăbit şi neglijent de diverse instituţii guvernamentale, cu câteva luni înainte. Toţi jucătorii din sistemul organizaţiilor din care facem parte, mari sau mici, trebuie luaţi în considerare. Rusia nu e atât de slabă şi de absentă în configurarea comportamentului politic al statelor membre ale NATO şi UE, cum s-a crezut multă vreme, după cum nici Statele Unite nu pot rezolva totul pentru noi.

România nu a fost ignorată la recentul summit, dar nu a avut nici prim planul pe Flancul Estic. Suntem parte din ordinea politică occidentală, dar venim ca relevanţă strategică abia pe planul al treilea, după marile puteri fondatoare (Statele Unite, Canada şi Europa de Vest), şi, respectiv, după Europa Centrală şi nord-estică. Pentru multă vreme de acum înainte, vom rămâne, împreună cu Balcanii de Est, periferia fragilă a spaţiului euro-atlantic. Turcia e tot mai mult o categorie specială în sine, foarte importantă dar greu de încadrat în lumea occidentală, din toate punctele de vedere. Deci, „liga a treia”, însă în cea mai bună dintre lumile posibile. Aceasta este etajarea reală şi locul relevanţei noastre în Club, oricât am vrea în acest moment să părem altceva. Oricum, nu e deloc rău nici acest rol pe care îl avem în prezent, istoric vorbind fiind cel mai bun moment pe care l-am avut vreodată.

Noul” NATO şi „noul” Occident nu mai sunt cele din Războiul Rece. Insăşi ideea de garanţii şi certitudini trebuie privită astăzi nuanţat. Fireşte, nici Uniunea Europeană nu mai este aceeaşi, la puţină vreme după admiterea României şi Bulgariei intrându-se practic într-o lungă şi complicată succesiune a crizelor structurale.

Vestul nu mai este la fel de unit, şi nici atât de generos ca înainte de 1989, şi niciun stat din Estul Europei nu va mai avea norocul pe care l-a avut, de exemplu, Grecia în timpul Războiului Rece, când i s-a oferit totul fără să i se ceară nimic, doar pe considerentul unui avanpost al Occidentului în Balcani. Securitatea şi bunăstarea nu mai vin de la sine, prin simpla apartenenţă la Alianţa Nord-Atlantică şi la Uniunea Europeană. Trebuie să fim atenţi la schimbări, inteligenţi, creativi şi inspiraţi chiar în interiorul acestor organizaţii. Ca să încheiem mai veseli, una din legile lui Murphy ne spune: „când să-ţi vină rândul, se schimbă regulile”. Să sperăm că regulile care se rescriu acum, cu noi la masă, ne vor pune în situaţia de lăsa în urmă, generaţiilor viitoare, un plus de securitate şi bunăstare.

1 http://articles.latimes.com/1987-03-01/news/mn-6926_1_fulda-gap

2 http://www.contributors.ro/global-europa/sudul-flancului-estic-al-nato-romania-mai-putin-aparat-decat-nordul-polonia/

3 http://www.baltictimes.com/nato_leaders_decide_to_deploy_battalions_to_baltic_states__poland/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "18 comments" on this Article:

  1. didi spune:

    jucam pe vremuri un joc online care se numea Triburile. pe scurt, cucereai sate pe o harta si apoi trebuia sa le aperi de atacurile celorlalti jucatori. faceai armata, ridicai ziduri etc.
    secretul era modul in care le aparai: nu era bine sa le umpli cu armata proprie a satului, pentru ca dupa 5-6 atacuri nu mai ramaneai cu nimic si dura mult pana recrutai alta.
    secretul consta in trimiterea de armate de aparare din toate satele pe care le detineai: daca aveai soldati din 10 sate era mai usor sa ii refaci dupa 5 atacuri: 100 de soldati pierduti dintr-un sat se refaceau in 100 de minute. 100 de soldati din 10 sate se refac in 10 minute.
    evident, nu e cazul acum pentru asemenea scenarii sumbre in statele membre nato, insa conceptul de descurajare la nivel aero, naval si terestru este binevenit.
    or fi statele baltice in pericol la nivel terestru, dar litoralul romanesc e la 400 de kilometri pe flota rusa din crimeea. poate ca ar trebui sa negociem mai atent pe viitor interesele tarii inaintea summiturilor unde se iau decizii cu impact major.

  2. muzungu spune:

    buna ziua,

    dar sa stiti ca impresia ca un cititor din Romania / de limba romana, nu ar fi interesat de o opinie profesionala, informata, privind ansamblul celor dezbatute, discutate si convenite la WAW @ NATO, e gresita.
    Nu cu accent pe Romania, caci orice om onest isi da seama ca suntem cantitate neglijabila. si atunci, de ce sa-m auto-ingustez orizontul perceptiei la “din perspectiva RO”?

    Ci o opinie despre cele mai importante evolutii, cele mai importante dsicutii si concluzii. Si nu ma refer la invitarea Muntenegrului.

    chiar e asa de dificila o astfel de analiza ?

  3. Dan spune:

    Ca sa fii luat in seama trebuie sa arati ca esti serios si ca esti in stare sa construiesti ceva.
    Din 1989 nu avem nici o strategie in nici un domeniu. Schimbam totul din mers pentru a petici bugetul si pentru a da iluzia maselor largi populare ca se face ceva pentru ele.
    Nici la aparare nu e altfel.
    Singurul domeniu in care conducatorii tzarii au fost consecventzi a fost furatul. Uneori chiar si furatul propriei caciuli.

  4. victor L spune:

    - ‘Ministerul de Externe in schimb, sters”.
    Si atunci dece il mai laudati pe presedinte? politica externa nu este in sarcina sa? cine numeste ambasadorii de la Berlin, Paris si Londra? doi ziaristi si o coada de topor. Care-i rezultatul de la ei?
    Discutiile, tatonarile pentru gasirea de aliati (chiar in cadrul Aliantei NATO) trebuiau incepute demult, nu acum, in zilele intilnirii de la Varsovia.
    Daca s-a obtinut ceva se datoreaza doar americanilor si UK. Franta si Germania, spre buna intelegere cu Rusia, ne-ar vinde gratuit. initiativa si tactul presedintelui s-au vazut la plecarea cu surle si trimbite la Sofia, pentru flota Marii Negre: un flit scurt din partea bulgarilor.
    Pe linga “lobyul” polonez, flancul nord estic al NATO este mai vulnerabil, pentru asta e mai protejat deocamdata. Plus ca au participat ca nemembrii NATO, Suedia si Finlanda.
    Nu e de neglijat in sud est armata Turciei.
    Cit despre reprosul/regretul ca americanii si vesticii nu vin cu zecile/sutele de mii de militari, tancuri, artilerie si avioane, plus arsenal nuclear, este o copilarie: NATO face actiuni de descurajare, nu de provocare.
    Noi “am obtinut” ce aveam: scutul de la Deveselu, un comandament de divizie si unul de batalion. Dar cel de divizie cu militari romani.

  5. DanT spune:

    “Nu aşa a fost apărată Europa de Vest după 1949, cu câte un batalion rotaţional ici-colo….Ne puteam imagina un alt tip de răspuns al NATO, cu alte cuvinte un transfer mult mai substanţial de resurse de apărare în noile state membre” – Una era să asiguri paritatea militară la graniţele dintre Germanii (aflate la distanţă de ambele superputeri), şi cu totul altceva ar fi să trimiţi zeci de mii de soldaţi chiar la graniţa Rusiei, la 100 km. de Sankt Petersburg. Rusia ar putea crede că se pregăteşte un atac împotriva ei şi ar putea ataca preventiv.

    “De aici şi discuţia ineptă cu armata europeană comună, o naivitate a câtorva lideri ai Uniunii Europene, care nu înţeleg priorităţile stringente ale Uniunii şi reaprind periodic fitilul anti-americanismului în Europa” – poate că e naivitate, dar nu e un proiect anti-american. Nimeni nu vrea desfiinţarea NATO şi plecarea americanilor din Europa.
    Se reia de fapt proiectul Comunităţii Europene a Apărării (armata europeană comună), propusă în 1950, în plin Război Rece. Deci nici vorbă de anti-americanism. Proiectul a fost respins în 1954 în Adunarea Naţională a Franţei tocmai de gaullişti şi comunişti. Şi Churchill a cerut în 1950 o armată europeană.
    http://www.cvce.eu/content/publication/1997/10/13/ed9e513b-af3b-47a0-b03c-8335a7aa237d/publishable_en.pdf

  6. basil spune:

    Domnule Naumescu,
    felicitari pentru analiza.
    Ma intreb daca cineva de la Cotroceni sau de la Victoria citeste analizele Dumneavoastra .
    Tind sa cred ca nu sau daca da , atunci nu intelege mare lucru.
    Cu stima .

  7. victor L spune:

    Este dezamagitor ca pe dl Naumescu nu l-a deranjat afirmația domnului Iohannis că acum a început politica externă a României și că de acum, cu dânsul, nu mai stăm “precum ghiocelul”.
    Chiar asa? Politica externa a Romaniei a inceput odata cu dnii Iohannis si Aurescu?
    Si parerea unui habanist in ale externelor:
    “”Summitul NATO a fost un eșec pentru România, dar un mare pas înainte pentru NATO. Asta nu a sesizat domnul Iohannis când a fost la Varșovia. Am fost la 5 summituri NATO, și știu în detaliu cum s-au construit lucrurile.

    Vreau să notăm toți- este cel mai puternic mesaj dat de la Varșovia, adresat Rusiei. Asta este ce trebuia să vadă Iohannis. El a fost un absent acolo. Nu a înțeles ce s-a întâmplat. Este excepțional, din punct de vedere al colaborării și a cooperării NATO si a măsurilor luate de aliații din flancul estic. El nu a înțeles, de aia s-a dus către brigada românească, care e brigadă de antrenament, către lipsa flotei.”
    Dar ce stie marinelul?

  8. Emil spune:

    Despre Ungaria şi al ei Orban, mare amator de deal-uri cu Putin şi de iliberalisme, ce ne puteţi spune, apropo de acest Sumit?

  9. Dan Nicolescu spune:

    Analiza prof. Naumescu, excelenta ca intodeauna, evita clar sa se pronunte asupra rolului Turciei in aceasta Europa post erioara summit-ului NATO dela Varsovia.
    Cum s-a comportat in realitate Turcia la summit si ce a obtinut ?
    Ce promisiuni a facut si ce i s-a promis ?
    Va fi Turcia furnizor de securitate pentur flancul estic al NATO in bazinul Marii negre sau va luca alaturi de Rusia si va abandona alianta ?
    Fata in fata cu ” ambiguitatea ( era sa zic ” curvasaria” – sa fiu iertat ) jocului politic al marilor puteri din UE, corelat cu BREXIt si cu posibila reapariti ai blocului anglo-saxon ( USA, Anglia, Canada si Australia ), exista o posibilitate ca acest bloc , in scopul de a stavili o extindere a puterii si expansiunii teritoriale a Rusiei, sa procedeze la constituirea unui bloc extins cu Turcia ? ATUNCI ANGLO-SAXONII VOR AVEA NEVOIE CERTA DE ROMANIA !

  10. Lucifer spune:

    Autorul are o interpretare lucidă a situaţiei post-summit.Cam ăsta este locul României în ordinea europeană.Ca să te ridici îţi trebuie zeci de ani de eforturi susţinute şi tenace.Noi ne-am permis să pierdem timpul 26 de ani fără a încerca să facem ceva important.Se pare că începem să ne trezim şi să înţelegem pe ce lume ne aflăm.Mai bine mai târziu decât niciodată.

    România,spre deosebire de alte state europene,chiar foste comuniste,are trei mari probleme de rezolvat:
    -dezvoltare economică şi socială rapidă
    -creşterea nivelului de viaţă
    - Moldova şi Estul european

    Toate aceste probleme trebuie rezolvate de NOI,prin forţe proprii,printr-o concentrare a eforturilor naţionale aproape faraonică.Dar avem o şansă şi trebuie să ne ridicăm la nivelul acestui moment celest.

  11. Jaime spune:

    Nu inteleg de ce nu se vorbeste mai mult de reanarmarea tarii ? suntem o tara de marime medie putem sa avem cateva mii de voluntari nationalisti sau sportivi dornici sa se antreneze pe langa bazele militare in tehnici de gherila ca sa descurajeze o eventuala ocupatie straina. Numarul de voluntari ar fi probabil cat armata unui stat baltic. Inteleg ca la nivel geostrategic solutiile sunt pe baza de aliante, dar la nivel local, inca mai functioneaza si solutiile de bun simt si vechi de cand lumea, mesaje nationaliste, indemnuri ca nationalistii sa aibe familii numeroase , oricine stie ca apararea va fi necesara si peste 25 de ani.

  12. Gabriela spune:

    Dumneavoastra spuneti ca dl. profesor univ. dr Bogdan Aurescu nu s-a ocupat de dosarul”Varsovia”. Asa m-am gandit si eu.
    Pe de alta parte numirea profesorului Aurescu ca si consilier prezidential si pe urma vizita In Lithuania arata ‘disperarea” autoritatilor.
    Nu trebuia inlaturat Bogdan Aurescu de la Ministerul de Externe. Trebuia mentinut. Dar o parte a presei incepuse sa arunce cu noroi in el. Pacat. Multi nu stiu cine este si ce a facut pentru Romania.
    Fiind foarte complicata situatia internationala trebuia sa fie pusi in “prima linie” oameni de calibrul profesorului Aurescu.

  13. Mihai Badea spune:

    În ciuda scurtcircuitului recent, nu trebuie să uităm că ne aflăm în aceeași barcă cu bulgarii.

    În ceea ce privește Rusia, apartenența la NATO și UE nu exclude cooperarea, după cum ne-o arată Germania sau Franța.

    • victor L spune:

      @ Mihai Badea,
      de unde orgoliul de a te asemui cu Franta si Germania? priveste-te in oglinda :P
      Si-apoi, cele doua joaca la doua capete: vor umbrela americana si amantlic cu Rusia :D

  14. laurentiu69 spune:

    Concluziile sumitului sunt logice si coerente. Principala amenintare vine din directia strategica, clasica, Moscova – Varsovia – Berlin, in care Tarile Baltice sunt in linia I. Directia strategica de mai sus este privita ca principala amenintare istorica din ambele sensuri.
    Directia sud-est nu este principala, datorita geografiei, implicit nu necesita alocarea de resurse suplimentare. Directia sud-est a fost importanta in sec XVIII-XIX datorita obiectulvului strategic al Imperiului Rus privind stramtorile, obiectiv abandonat in sec XX.
    Situatia din Crimeea este doar o consolidare a apararii flancului de sud, o agresiune spre sud-est fiind o decizie nepotrivita. Cel mult poate fi privita in plus ca o zona de sustinere a bazelor din Mediterana, nimic mai mult.
    Retorica romaneasca privind amenintarile din Marea Neagra este supradimensionata. Marea Neagra este flanc, nu directie principala. In WWII, trupele sovietice atingeau Vistula, in urma operatiunii Bagration, iar flancul de sud era inca in Crimeea si pe Nistru!!!
    Recomand tuturor comentatorilor o lectura mai aprofundata a istoriei Europei Centrale si de Sud.

    • Miles Teg spune:

      “Situatia din Crimeea este doar o consolidare a apararii flancului de sud, o agresiune spre sud-est fiind o decizie nepotrivita. Cel mult poate fi privita in plus ca o zona de sustinere a bazelor din Mediterana, nimic mai mult”.

      Probabil ca tot asa gandesc rusii si atunci cand discuta, la Moscova, despre Transnistria si Osetia.

      Eu unul nu cred ca Rusia va renunta vreodata la ambitiile ei imperiale, indiferent cine o va conduce si nici in viitor nu se va multumi cu mici “ciupituri” teritoriale. Tarii rusi vor visa in continuare la expansiune si directiile strategice vor fi acelea pe care le-au visat in noaptea trecuta, ca niste oameni binecuvantati de Providenta.

      Si Hitler se credea (sau se pretindea) om al Providentei, deci se pare ca toti dictatorii, imparatii si autocratii sufera de aceeleasi metehne care nu se pot vindeca (decat daca vindecarea se administreaza pe teava ghintuita).

      • laurentiu69 spune:

        Transnistria, Osetia si mai ales Kaliningrad sunt capete de pod, asa cum au fost Turcia si Europa de Vest pentru SUA si Marea Britanie din 1945 in 1989.
        Toate popoarele, mai mari sau mai mici, au de-a lungul istoriei ambitii de a-si mari teritoriul. Pornind de la Persia, Imperiul Roman, Spania, Portugalia si continuand cu Franta, Marea Britanie, Rusia, toate au aceeasi evolutie.
        Asa cum cresc, tot asa se retrag, este un fapt al istoriei. Rusia si-a atins maximul in 1815, de atunci se retrage organizat pentru a evita dezmembrarea, vezi Imperiul Otoman, Austro-Ungaria, sau, mai recent, imperiile coloniale.
        Trebuie analizata o situatie din toate unghiurile. Rusia, azi, este intr-o situatie extrem de neplacuta. Daca Alexandru I ocupa Parisul, Stalin ocupa Berlinul, Putin se lupta pentru Lugansk!
        Este trist dpdv strategic, mai ales ca Lugansk este mai la est decat Moscova!!!
        Ce se inatmpla astazi? Este continuata politica de indiguire inceputa in 1948. De ce? Pentru ca URSS nu a respectat prevederile Cartei Atlanticului cu privire la ce se va intampla cu tarile si popoarele la sfarsitul razboiului.

  15. ion adrian spune:

    Dle Valentin Naumescu, nu sunt total in topic dar par ca unele lucruri scapa din atentia noastra si nu cred ca este bine.
    Adica intradevar Romania a avut o ocazie sa fie luata in seama mai demult cand dl ex-presedinte Traian Basescu a incercat sa faca un avertisment si o prognoza, sa-i zicem foarte importanta, desi era era un fel de secret a la Polichnelle ce spunea dlui si anume ceva evident dar confirmat oficial la nivel inalt abia ieri-alaltaieri de catre dna cancelar Angela Merkel care in fine a recunoscut cele spuse de dl Basescu privind certitudinea dlui ca printre refugiati se vor strecura in UE si destui teroristi. Pentruca este evident ca nici o prostie iesita din comun si nici alte carente intelectuale nu au facut-o sa nu inteleaga acest aspect de la bun inceput, adica dl Basescu pe atunci repet ca a comunicat un fel de secret a la Polichnelle atunci de ce atat dsa cat si ceilalti sefi europeni s-au facut ca ploua, desi chiar un fost pana de curand coleg cu ei le-a ridicat (asta era maximul pe care-l putea face) mingea la fileu?
    Dvs ce parere aveti de acest aspect sau politica strutului pentru Romania este cea mai potrivita?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)