vineri, mai 17, 2024

Regretele lui Putin si nostalgia bolsevismului

Nu este prima data ca lidero maximo de la Kremlin isi exprima regretele pentru disolutia imperiul intemeiat de Lenin. Pentru Vladimir Putin, ca si pentru Ghenadi Ziuganov, conducatorul PC al Federeatie Ruse ori pentru Vladimir Jirinovski, liderul demagogic al unui partid numit antifrastic „liberal democrat”, ori pentru national-bolsevicii grupati in jurul lui Eduard Limonov, disparitia URSS in decembrie 1991 a reprezentat o tragedie de proportii cosmice. Pentru el, Uniunea Sovietica a fost „Marea Rusie”, iar destramarea URSS a reprezentat „cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului trecut”. In plus, el l-a acuzat pe ultimul presedinte sovietic Mihail Gorbaciov, de faptul ca a renuntat la putere in 1991 chiar cu o zi inaintea datei la care era prevazuta semnarea, cu Ucraina, Belarus si Kazahstan, a acordului pentru constituirea unei noi Uniuni. Este simptomatic ca Putin isi indreapta criticile inspre Gorbaciov, dar nu pomeneste de rolul decisiv al protectorului sau de-odinioara, Boris Eltin, in acele evenimente care au schimbata infatisarea lumii.

Visul internationalist marxist a fost de fapt abandonat de Stalin inca din anii 30. „Socialismul intr-o singura tara”, strategia lui Stalin opusa globalismului revolutionar al lui Lev Davidovici Trotki cu a sa exaltata celebrare a „revolutiei permanente”, nu insemna izolationism, ci expansionism imperial ori, mai precis, imperialism expansionist. Stalin-Djugasvili a fost un marxist sui generis, a contopit in a sa Weltanschauung voluntarismul istoric leninist cu obsesiile extremei drepte pravoslavnice (o teza dezvoltata de Robert C. Tucker in volumul al doilea al biografiei pe care i-a dedicat-olui Stalin unde scria despre „bolsevismul de extrema dreapta”). Un alt istoric vorbea despre stalinism ca o logodna intre marxism si magie primitiva.

Intr-unul din rarele sale momente de luciditate, Lenin a spus ca daca socialismul va invinge intr-o tara mai avansata decat Rusia, primul stat socialist ve redeveni unul „inapoiat”, dar de data aceasta din punct de vedere comunist. Primavara de la Praga a pornit de la acesta premisa si a fost zdrobita de tancurile Pactului de la Varsovia. Eforturile lui Gorbaciov de a reveni la un fel de leninism soft au esuat pentru ca teoria era eronata din punctul de pornire. Era o utopie care ignora subiectivitatea si batjocorea statul de drept. Pleca de la ideea, dezvoltata de nihilistii rusi ai secolului al XIX-lea, ca fiinta umana este transformabila prin propaganda, poate fi complet replasmuita in numele unor scopuri absolute, sacralizate de un grup de ideologi fanatici. Dilema fatala a bolsevismului a fost aceea legata de relatia dintre scopuri si mijloace, lucru accentuat, intre altii, de Albert Camus in „Omul revoltat”.

Vladimir Putin este deopotriva mostenitorul traditiei bolsevice in incarnarea ei stalinista, dar si al autoritarismului incastrat in istoria etatismului autoritar de tip autocratic. Putinismul este structural opus valorilor proprii miscarii disidente din URSS si in primul rand celor simbolizate de angajamentul democratic al lui Andrei Saharov. Puritanismul afisat ostentativ nu este decat camuflajul unei imense coruptii. In cel mai bun caz, lui Putin drepturile omului ii sunt indiferente. Crescut in „famiglia” KGB-ului, Putin este de fapt un Andropov reloaded. Putinismul este andropovismul inceputului de secol XXI. De fapt, el considera drepturile omului o retorica enervanta si le detesta. Nu fac parte dintre admiratorii lui Gorbaciov, am scris adeseori despre erorile, gafele si esecurile sale, dar nu pot sa nu constat cat de mult a facut acesta pentru dezagregarea unui sistem inuman, opresiv, inradacinat in violenta ideologica si teroare politieneasca. Un sistem pe care Putin si amicii sai l-au iubit si pe care, iata, il regreta inca.

In cateva zile va apare la editura Humanitas traducerea, in colectia „Istorie contemporana” coordonata de Cristian Vasile si de mine, a cutremuratoarei carti despre Gulag datorata jurnalistei americane Anne Applebaum. Cartea este ea insasi un monument pentru victimele sistemului regretat de Putin. IICCMER a sustinut acest proiect. Lansarea volumului va avea loc pe 28 noiembrie, la ora 18, la ICR, unde vor vorbi autoarea, Gabriel Liiceanu si H.-R. Patapievici.

http://www.crimelecomunismului.ro/

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. In primul paragraf sint citeva fragmente,citate,pe care i le atribuiti lui Putin. Se poate,va rog,sa indicati unde au aparut aceste citate ,adica sursa. Va multumesc.

  2. Putin nu are de ce sa regrete…

    In ciuda dezmembrarii URSS in 1991, Rusia isi freaca totusi ghearele de urs cu cusma de astrahan….Si stiti de ce? Pentru ca (inca) reuseste sa ranjeasca din enclava Kaliningrad, uitandu-se pe gaura cheii la Polonia si tarile baltice, pangarind memoria Prusiei orientale cu splendoarea unui Königsberg de altadata…
    Eu cred (s-ar putea sa gresesc) ca „maica Rusie” isi constientizeaza rolul de muma energetica, si daca va juca in continuare kazacioc in Europa…va fi (si) din cauza asta…Ma insel?
    Imi aduc aminte de o replica excelenta a lui Putin, intr-o intalnire cu presedintele ales al Ukrainei:..” Rusia asteapta sa exportati slanina de porc, nu criza voastra politica”…

    http://www.hotnews.ro/stiri-international-6998909-vladimir-putin-catre-presedintele-ucrainean-vrem-slanina-porc-ucraineana-nu-haosul-vostru-politic.htm

    Excelent! Adica, inca o data, Putin subliniaza miza economica si chiar necesitatea de a puncta economic, punand la bataie, pe cat posibil, toate resursele!
    Si cred ca exista resurse (mai putin umane) in Rusia…
    Om vedea….

    Pe de alta parte…Rusia a fost obligata sa se retraga in barlog. Din 1990 continua sa se retraga si procesul nu s-a incheiat inca. Cine a tipat cel mai tare in privinta elementelor de scut antiracheta din Romania? In orice caz, nu Iranul, ci Rusia. Deoarece scutul contracareaza in primul rand, intentiile Rusiei, daca mai dispune Rusia de asa ceva, cu privire la politica de extindere spre Est a Tratatului Nord-Atlantic. Batalia care se da acum vizeaza viitorul Caucazului si a regiunii caspice si sub ce tutela va trece regiunea in viitor. Marea Neagra nu mai este lac rusesc, iar frontiera geopolitica dintre Rusia si NATO s-a mutat pe creasta Caucazului. Tot ce este la nord de linia crestei este Rusia, ce este la sud, e NATO. Incercarea disperata a Rusiei de a rapi parti din sudul liniei, in genul Osetiei de Sud sau Abhaziei, demonstreaza semnificatiile acestui joc.

    Fragilitatea actuala a UE, la un pas si jumatate de destramare din cauza unor crize economice si structurale aparent insurmontabile, ii da nesperate privilegii Rusiei, in jocul parsiv al resurselor energetice. Fara o alternativa VIABILA, UE va ramane captiva Rusiei si va tacea malc la orice abuz al acesteia. Exemplele se cunosc, oricum…

    Nu nostalgiile lui Putin sunt periculoase, ci degringolada UE! Iar riscul ca aceasta degringolada sa dea apa la moara extremismului, inclusiv in interiorul UE, e infinit mai mare decat riscul „reinventarii” URSS!

    Parerea mea…
    :)

  3. Daca URSS nu se destrama, nici noi nu aveam acesta discutie legata de Putin. Putin nu ar fi existat, ar fi fost un neica…

  4. N-as crede ca Gorbaciov a fost asa de preocupat de aspectele ideologice… Principala problema cu care Gorbaciov s-a confruntat, dupa parerea mea, a fost cea economica. Anii 80 au fost ani de criza si pretul materillor prime a fost scazut (barilul de petrol era pe la 20 $ dupa ce la la sfarsitul anilor 70 era de peste 70$) iar URSS nu mai avea fonduri sa se mentina nici pe ea ca despre aliati ce sa mai vorbim. Statul social, asta o vedem foarte bine azi, unde toata lumea asteapta ceva de la stat a fost un esec si, de nevoie, Gorbaciov, a slabit surubul, a lasat din brate aliatii ca sa se descurce de unii singuri si a incercat sa salveze ce se mai putea. URSS fiind un conglomerat artifical fara nici un fel de liant s-a descompus rapid si problemele Rusiei au continuat in anii 90 culminand cu falimentul din 1998. Venirea lui Putin la putere coincide cu cresterea pretului la petrol si Rusia incepe sa iasa incet din criza… Vedem si in zilele de azi ca principala putere a Rusiei sunt materiile prime (in special petrol+gaze) ca industria e in continuare deficitara.

    Daca ne uitam la istorie putem spune cu siguranta ca motorul economic al unei societati primeaza in fata aspectului ideologic. In momentul in care o sa apara ceva superior motorului economiei capitaliste atunci o sa putem vorbii si despre ceva nou…

    Ceea ce mie mi se pare insa paradoxal este ca in urma caderii societatii comuniste calitatea vietii populatiei din tarile capitaliste a scazut si continua sa scada… Guvernele tarilor capitaliste in fata presiunii tarilor socialiste au fost nevoite sa aiba cheltuieli sociale mari ce au fost finantate prin deficite si inflatie mari (la sfarstitul anilor 80 dobanda era spre 20%). In plus la masa cu bucate se inghesuie (foarte) multi doritori. Guvernele continua sa taie din beneficii si tarile care n-au taiat prea mult si prea repede au ajuns sau urmeaza sa ajunga curand in sapa de lemn.

    numai bine

  5. este o petardă electorala, în genul lui Vadim, care atinge coarda sensibilă a rușilor trecuți de 60 de ani. rusii nu reușesc să se europenizeze, deși tradiția lor culturală confirmă cu vârf și îndesat….persista acea suspiciune asiatică față de raționalitatea instituțională a societății vestice, un sentiment de frustrare și de frica care îi face să zornăie armele bune, dar puține, pentru care risipesc sute de miliarde de dolari, în detrimentul unei reforme profunde…dar oare cine. lipsit de aliați, poate administra sau apăra un asemenea teritoriu subpopulat și atât de bogat? suspiciunea e mai veche decât comunismul criminal și tembel al lui Stalin, iar al doilea război a pus capac…ei încearcă o soluție prin recâștigarea încrederii reciproce cu Germania și Franța. România nu este în nicio ecuație rusească… URSS și comunismul sunt istorie chiar și pentru Putin…. la noi, rusofobia, de tip Băsescu, care are mare contagiune, cca 60% din populație infectată, ne face să deschidem umbrela înaintea ploii, pentru că suntem niște diversioniști experimentați în a-i face mereu pe alții vinovați pentru tâmpeniile noastre. În Franța, de pildă, altfel se văd lucrurile… apropo, până și turcii au nostalgia imperiului, ce să mai zicem de austriaci?

  6. Gorbaciov, Eltzin, Putin…

    Haide-ti sa nu mai vorbim atat de elogios despre Gorbaciov – nu lui ii datoram destramarea sistemului comunist, ci Presedintelui Regan. URSS-ul a picat ca prostul in capcana inarmarii. Cum putea Gorbaciov sa fie un progresist, fiind produsul comunismului, fiind persoana care a ajuns in varful piramidei? Pur si simplu nu a avut de ales, sistemul sa-r fi prabusit oricum. Meritul lui consta probabil in faptul ca a reusit sa nu transforme tranzitia intr-o baie de sange. Gorbaciov a fost un mare naiv, comunist pana in maduva oaselor care si-ar fi dorit o domnie aidoma celei brejneviste, doar ca un pic mai liberala. Anume acest pic de liberalizm i-a si fost fatal. In Rusia chestiile astea nu tzin, acolo griurile nu prea exista – sau una, sau alta…
    By the way, Chinejii au inteles perfect unde a gresit Gorbaciov…
    Peste Eltzin (nomenclaturist si betzivan notoriu) am putea sari, dar anume el a fost acela care la adus in prim plan pe Putin, deci in principiu el este gadea Rusiei. Daca era un progresist sau vizionar, cum incearca sa-l creioneze unii – Putin nu era azi la carma. Nu a fost nici progresist, nici democrat, nici vizionar, ci un bolshevic pursange.
    Dupa parerea mea, Putin este chintesenta fascizmului stalinist. Chiar imi pare rau ce i se intampla Rusiei…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. În curând îi va apare la editura Humanitas un nou volum cu titlul „Aventura ideilor”. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro