Home » Analize »Global / Europa »Orientul Mijlociu »Sinteze » Citesti:

Scurtă diagnoză a jihadului european

Octavian Manea ianuarie 15, 2015 Analize, Global / Europa, Orientul Mijlociu, Sinteze
3 comentarii 1,575 Vizualizari

Atentatele islamiste din Europa trebuie atent deconstruite. Iar variabilele contextualizate.

În lumea post 9/11, Europa a fost zguduită de un puternic val din categoria terorismului home-grown: Madrid și Amsterdam 2004, Londra 2005, Toulouse 2012, Paris 2014.

Atentatele care au avut ca țintă sistemul de transport public londonez din iulie 2005 au fost săvârșite de musulmani britanici la a doua generație, cu rădăcini pakistaneze. Liderul grupului, Mohammed Sidique Khan, studiase la Universitatea din Leeds, coordona un program de mentorat pentru tineri și preda în învățământul primar. Și atentatul dejucat împotriva zborurilor transatlantice din august 2006 se încadrează într-un model similar: atentatorii sunt musulmani britanici la a doua generație, cu origini în sudul Asiei. Pentru Olanda este reprezentativ grupul Hofstad, reunind indivizi cu un trecut nord-african, în special marocani. Din acesta făcea parte și Mohammed Bouyeri, cel care avea să îl asasineze pe regizorul Theo van Gogh, un alt atentat împotriva libertății de expresie artistice. Bouyeri provenea dintr-o familie marocană, avea dublă cetățenie și crescuse într-o suburbie musulmană din Amsterdam. În prim-planul atacurilor teroriste de la Madrid (martie 2004) s-a aflat un grup de imigranți rezidenți din Africa de Nord (majoritatea marocani care operau sub un lider tunisian).

Privite în perspectivă, se conturează un tipar posibil al jihadiștilor home-grown din Europa. Sunt preponderent musulmani tineri, din generația a doua și a treia, aparent integrați, vorbesc limba culturii gazdă, urmează un traseu educațional standard (chiar și studii superioare), sunt deseori dedicați comunității, relativ absorbiți pe piața muncii (chiar dacă nu în profesiile la care visează), mai aproape de clasa de mijloc decât de zona proletară.[1] Etnic, ei provin din comunitățile legate ombilical de statul gazdă european printr-un trecut colonial: pakistanezi în cazul Marii Britanii, marocani în Spania, algerieni în Franța. Și “grație“ multiculti-ului britanic, precum și asimilaționismului francez, ei au ajuns să trăiască în ghetouri urbane și enclave culturale, în realitate veritabile “polis-uri paralele“, separate de societatea mainstream. Probabil în această fractură se află și criza identitară a acestei generații: sunt prinși, scindați între cultura părinților și cea a societății formale[2]. Nu se regăsesc, nu aparțin pe deplin nici uneia, nici alteia. Cum spunea John Mackinlay (profesor la King’s College), se află într-un “no man’s land“ cognitiv. Însă pe acest teren fertil se plantează radicalismul. “Rinocerizarea“ acestor indivizi nu se produce într-un vid. De obicei, transformarea lor în teroriști se produce pe fondul interacțiunii cu o componentă subversivă, cu “antreprenorii jihadismului“, acești revoluționari de profesie, care le speculează sentimentele de alienare, le modelează mintea, le hrănesc frustrările și le oferă o țintă la îndemână: societatea gazdă. Să ne amintim de rețeaua de predicatori, moschei și librării militante, o întreagă lume subversivă care se dezvoltă în Londra sfârșitului de secol XX, sub coordonarea și în jurul șeicilor Al-Qaeda (Abu Hamza, Haydar Abu Doha, Abu Qatada, Omar Bakr). Este mediul (safe haven-ul de tip Londonistan) în care se formează ca teroriști atentatorii din iulie 2005.[3]

Mai devreme sau mai târziu, ei sunt expuși discursului radical pe care îl accesează în moschei, închisori sau rețele de socializare online. Sunt mulți cei care descoperă Islamul în închisori. Este cazul lui Jamal Ahmidan, unul dintre teroriștii responsabili pentru atacurile de la Madrid. Dar foarte probabil este și cazul lui Chérif Kouachi, unul dintre autorii carnagiului din redacția săptămânalului Charlie Hebdo. Pe fond, această realitate nu ar trebui să fie o surpriză, dacă luăm în calcul numărul mare de musulmani din închisorile europene: aproximativ 10% dintre deținutii Spaniei provin din Africa de Nord, în Marea Britanie în jur de 10.000 de deținuți sunt musulmani (12%), iar între 50% și 80% dintre condamnații Franței sunt musulmani.[4] Uneori, închisorile devin adevărate fabrici de radicalizare. Aici se recrutează, se fac conexiuni și tovărășii de cursă lungă care se activează în afara închisorii.

Realitatea jihadului home-grown se suprapune peste criza de integrare a unui euroislam ghetoizat, insularizat și în continuă extindere. Natalitatea comunităților islamice din Europa este în creștere, față de cea a etnicilor europeni. Iată ceea ce naște frica de EUrabia, frica de „un celălalt“ presupus incompatibil cu valorile noastre. Și, desigur, frici gata oricând să fie la rândul lor folosite și hrănite de un alt tip de radicali: Le Pen, Breivik, Orbán. În cele din urmă, este o bătălie pentru inimile și mințile euroislamului. Miza este aceea ca radicalismul islamic să nu-și extindă baza socială de susținere din interiorul Europei, cum ar spune Olivier Roy. O competiție pe care Vestul și forțele musulmane moderate o pot pierde. Teroriștii care au masacrat Charlie Hebdo au preferat să comunice până în ultima clipă. Erau mai preocupați să prelungească spectacolul, să intre live decât să rămână alive (în viață). Parcă vroiau să aprindă un foc în măruntaiele și periferiile Europei. Pentru mulți, atentatul săvârșit de Mohamed Merah la Toulouse în 2012 era doar un semn al timpurilor viitoare: “cu această a doua generație de teroriști, am depășit stereotipul integristului musulman pentru a ne confrunta cu un amestec improbabil de tânăr delicvent din banlieue în plină transformare ideologică. Granița dintre frustrările din banlieu-uri și ideologia salafistă jihadistă este fragilă”, spune Marc Trévidic, un magistrat francez specializat în cazuri de terorism[5].

Suntem foarte mulți Charlie. Dar oare câți suntem și Malik Merabet, fratele polițistului ucis apărând valorile lui Charlie Hebdo? “Le spun tuturor rasiștilor, islamofobilor, antisemiților să nu amestece extremismul cu musulmanii. Nebunii nu au culoare sau religie. Opriți-vă din a începe războaie, din a arde moscheile și sinagogile. Nu-i vor aduce înapoi pe morți. (…) Fratele meu a fost musulman și a fost ucis de oameni care se pretind musulmani. De fapt, ei sunt doar teroriști.“ De răspunsul la această întrebare va depinde dacă Europa va aluneca pe panta etno-sectară a fostei Iugoslavii și dacă va replica atmosfera din favelele braziliene, adevărate teatre de insurecție urbană.

Articol publicat in Revista 22

Cifrele EUrabiei

Franța rămâne țara cu cei mai mulți imigranți musulmani din Europa. Între 4 și 6 milioane (6%-10%), preponderent din nordul Africii. Pe locul doi se află Germania, cu o populație cuprinsă între 3,8 și 4,3 milioane (5,2%), cei mai numeroși fiind turcii. Apoi urmează Marea Britanie, cu 2,7 milioane de musulmani (4,8%), în special din sudul Asiei și Estul Africii. Olanda are un milion (6%), preponderent marocani și turci.

Revoluția banlieu-urilor?

Pentru Marc Trevidic, magistrat specializat în cazuri de terorism, apariția lui Mohamed Merah, cunoscut pentru masacrul copiilor evrei și militarilor francezi la Toulouse, în 2012, era o noutate. O combinație explozivă de tânăr delincvent de banlieu și febră ideologică salafistă. Un fel de Marx care îl întâlnește pe Bin Laden. Oare poate să inflameze din nou suburbiile? În 2005, focul a fost unul laic, utilitarist.

NOTE_______________________


[1] Este un tipar pe care îl conturează Angel Rabasa și Cheryl Benard în studiul lor Eurojihad. Patterns of Islamist Radicalization and Terrorism in Europe (Cambridge University Press, 2015) în cuprinsul capitolului 5-Radicalization patterns.

[2] John Mackinlay, The insurgent archipelago, Hurst and Company, London, 2009, pag. 114, 118.

[3] Eliane Tschaen Barbieri și Jytte Klausen, “Al Qaeda’s London Branch: Patterns of Domestic and Transnational Network Integration, în Studies in Conflict & Terrorism, 2012, 35:6, p. 418

[4] Date extrase din Angel Rabasa și Cheryl Benard, Eurojihad. Patterns of Islamist Radicalization and Terrorism in Europe (Cambridge University Press, 2015), capitolul 6-Radicalization and recruitment nodes.

[5] Marc Trévidic, Terroristes. Les Sept Piliers de la déraison, J.-C. LATTÈS, 2013, p.18.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "3 comments" on this Article:

  1. Dan Nicolescu spune:

    Aveti dreptate: Nebunii nu au culoare sau religie
    Pe aceasta idee trebuie condtruita o parte a strategiei luptei anti jihad in Uniunea Europeana sau in Statele Unite, Rusia or Japonia.
    Dar gresiti profund daca credeti ca ati gasit piatra filozofala a acestei probleme,, nici pe departe.
    Toti stim ca etse vorba de un razboi alimentat religios, care rabufneste dupa 500 de ani in care civilizatia de tip iudeo-crestin a crezut ca a invins prin creativitate, tehnologie si MUNCA.
    Islamismul fundamentalist de azi, reuneste elementele DE BAZA AGRESIVE SI SINGEROASE ale unei religii ce s-a vrut poate contemplative si pasnica, cu:
    1- frustarea definitva, majora a tuturor societatilor musulmane care au vazu trenul bunastarii trecind definitive prin fata lor
    2_ frustarea cetatenilor de mina a doua, musulmani la a doua sau a treia generatie din tarile pe cre le-am amintit.
    3- sprijinul material generos al nababilor musulmani ai petrolului, care sint si ei nevoia ancestrala de razbunare religioasa,neavind nici o frustrare ( sa nu uitam ca petrodolarii sint tot banii nostril )
    Dvs. propuneti sa se resolve doar pct.2.
    Punctul 1 se poate rezolva numai prin reinstalarea in toate acest tari musulmane a unor regimuri secular de mina forte,
    Punctul 3 se rezolva cu nimicirea prin forta armata, fara maimutareli de political correctness a nucleelor teroriste plasate in teritorii afalte sub controlul lor si prin reducerea continua a pretului la petrol.
    Aree occidental iudeo-crestin, puterea sa faca asta ?ategoric NU.
    Si atunci sa ne multumim cu Solutia Dvs, umanitara, dar care este, vorba unui hitru, O FRECTIE LA UN PICIOR DE LEMN

  2. ATENTATE.Analiza este interesanta, dar in Europa nu trebuia sa se ajunga la o asemenea situatie de criza si de nesiguranta.In mod normal cand esti prezent intr-un stat cu o anumita orientare religioasa, este absolut obligatoriu si de bun simt sa respecti legislatia si obiceiurile tarii respective.Deci, enumerarea atentatelor din ultimii 20 de ani din Europa, este pur statistica, masurile judiciare si de pastrare a unui climat civilizat, de respect reciproc, nu au avut nici un efect in fata extremismului.

  3. Ela spune:

    Am auzit un prea des, in ultimul timp, “pas d’amalgame”, ca sa nu ma intreb daca, n-ar fi o reactie fireasca a oamenilor fara mari studii geo-politice sau teologice, sa acuze intrega comunitatea musulmana de liberticid?
    Din 2001 incoace, prea multi oameni au fost victimele teroristilor islamisti, fara ca aceste tragedii sa produca reactii importante (refuzarea imamilor integristi, controlul discursurilor din moscheie si inchisori, denuntarea sistematica a detinatorilor de arme, etc) sau mobilizari masive ale musulmanilor moderati stabiliti in Occident…Nu e ok! Tot celor care n-au nicio influenta in comunitatea musulmana li se cere sa fie ponderati si sa faca diferenta intre buni si rai…Cum? Cum sa facem clar diferenta cand, o data emotia estompata, nu se constata niciun semn de implicare efectiva a forurilor musulmane, cand colaborarea reala si durabila cu autoritatile ramane, invariabil, la stadiul incipient, de vaga promisiune?
    Marturisesc ca mi se pare complicat sa facem singuri, toata treaba :(



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Octavian Manea


Octavian Manea

Octavian Manea este redactor la Revista 22. A fost Junior Fulbright Scholar (2012/2013) la Maxwell School of Citizenship and Public Affairs (Syracuse University), unde a primit un ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)