Home » Analize »Global / Europa » Citesti:

Turcia: problemă sau soluţie? De ce nu poate fi nici în interiorul, nici în afara Uniunii Europene

Valentin Naumescu decembrie 3, 2015 Analize, Global / Europa
36 comentarii 5,566 Vizualizari

Puncte cheie:

  • Turcia este, prin întreaga sa istorie imperială şi republicană, ca şi prin evoluţiile din prezent, ţara-cheie a legăturilor Occident-Orientul Mijlociu, adevărata, singura şi marea „punte de legătură” a celor două civilizaţii şi spaţii de interese strategice, care se şi întrepătrund în mare măsură pe teritoriul său;
  • Ceea ce se întâmplă astăzi în Turcia exprimă, sintetic, confruntarea celor două modele culturale (în sensul cel mai larg al termenului) antagonice, exprimate de valorile liberalismului şi democraţiilor occidentale, pe de o parte, respectiv de autoritarism, dispreţul pentru sistemul libertăţilor individuale şi islamismul politic anti-occidental, pe de altă parte;
  • Prin caracteristicile sale geopolitice, strategice, militare, economice, culturale, Turcia zilelor noastre creează probabil cea mai mare dilemă de abordare în sistemul relaţiilor internaţionale;
  • Prin apartenenţa la NATO (începând din 1952) şi prin statutul oficial de stat candidat la integrarea în Uniunea Europeană (din 1999!), combinate însă cu ascensiunea islamismului, anti-occidentalismului şi a conservatorismului identitar sub regimul Erdoğan, Turcia post-kemalistă de astăzi este, în aproximări desigur simpliste, pe jumătate parte a spaţiului occidental, pe jumătate aparţinând modelului de organizare societală şi gândire politică islamică;
  • Aşa cum se prezintă în momentul de faţă, Turcia nu poate fi nici în interiorul, nici în afara Uniunii Europene, fără a produce Occidentului costuri substanţiale. Cu alte cuvinte, Turcia „ne costă” oricum, şi dacă o primim în Uniunea Europeană, şi dacă o lăsăm pe dinafară;
  • Recentul Summit UE-Turcia relevă din plin această dilemă, prin setul de compromisuri[1] care par, pe de o parte, să arate că Uniunea Europeană are nevoie de Turcia ca partener în soluţionarea unor crize care îşi au originea în Orientul Mijlociu, pe de altă parte în imposibilitatea acceptării depline şi incompatibilitatea aproape structurală a Turciei cu statutul de membru al Uniunii;
  • Care din cele două costuri este mai mare pentru lumea occidentală? Ce preferăm aşadar, o Turcie moderată care să asume în cele din urmă acquis-ul comunitar, deci una frecventabilă şi relativ transparentă, dar care să rămână plină de „excepţii non-europene”, devenind totodată a doua mare putere (cca. 78 de milioane de cetăţeni, în cvasitotalitate musulmani) la masa decizională de la Bruxelles, sau o Turcie în curs de radicalizare islamică, o putere regională ostilă Europei, care să nu-şi pună imensele resurse de care dispune laolaltă cu Uniunea Europeană, ci doar să-şi deverseze spre Vest adâncile sale probleme structurale şi frustrările tot mai agresive ale Islamului în relaţia cu Occidentul?

*

De-a lungul istoriei moderne, nu puţine au fost statele şi naţiunile care au avut tentaţia, mai mult sau mai puţin îndreptăţită, de a se defini politic, cultural şi strategic drept „punţi de legătură” între spaţiul european, occidental să zicem, şi Orientul Mijlociu.

Practic, nu greşim dacă spunem că întreg grupul ţărilor din sud-estul Europei, aflate până la 1918 pe atât de tensionata frontieră dintre Imperiul Austro-Ungar şi Imperiul Otoman, parte a unui aşa-zis „Orient Apropiat” (termenul a dispărut treptat din limbajul politico-diplomatic al secolului XX) a putut emite această pretenţie de „balama” a lumii, de articulare a sistemului de relaţii internaţionale pe dimensiunea Est-Vest şi de „placă turnantă” între Occidentul creştin şi Orientul islamic. Dincolo de clişee şi banalităţi de acest gen, ideea totuşi a existat.

Inclusiv în România s-au auzit, până acum 15-20 de ani, voci relativ influente de istorici, oameni de cultură şi lideri politici care vedeau, cu o anumită doză de naivitate dar şi ca urmare a amprentei profunde a ceauşismului şi a altor curente „excepţionaliste” din trecut, locul şi rolul României ca „punte între cele două civilizaţii”, ca privilegiu al poziţionării pe falia dintre lumi. Din fericire, această idee contraproductivă s-a stins, sperăm definitiv, odată cu integrarea politică, instituţională, economică, strategică, militară şi culturală a României şi a ţărilor din regiune în spaţiul euro-atlantic, adică, simplu spus, în lumea occidentală. Vor mai fi rămas poate câţiva nostalgici ai „specificului ambivalent” al poporului român, al unui naţionalism neutru strategic, al unei ambiguităţi de opţiune politică şi al unui excepţionalism etnic uşor ridicol, al unei „ortodoxii care nu poate fi niciodată pe deplin occidentală” etc., dar direcţia de ansamblu este fermă, limpede şi, cred, incontestabilă la nivelul societăţii actuale, cel puţin al generaţiei de 40-50 de ani care se află acum „la manşă”. Nici Bulgaria, nici Grecia, nici Serbia sau celelalte republici rezultate din dezintegrarea Iugoslaviei, membre sau nu ale NATO, niciuna din aceste ţări nu are aşadar vocaţia reală de a conecta geopolitic, economic şi mai ales strategic Apusul de Orientul Mijlociu.

Privind realist lucrurile, Turcia şi numai Turcia poate juca acest rol de pod peste lumi. A făcut-o, de fapt, întotdeauna. Chiar şi atunci când cancelariile occidentale dezbăteau „chestiunea orientală”, în secolul al XIX-lea, trebuie recunoscut că tot „bolnavul Europei” (Imperiul Otoman decadent) era pivotul sistemului de relaţionare a Apusului cu lumea islamică. Aşa cum a dovedit-o Războiul Crimeii (mai târziu chiar şi Războiul Rece), Turcia a fost pentru puterile occidentale, în ecuaţia balanţei de putere, o contrapondere la expansiunea Rusiei în regiune.

Prin poziţia sa fabuloasă, încălecând practic două continente, prin deschiderea geografică pe care o are asupra unor vecini labili politic şi imprevizibili (Siria, Irak, Iran, Armenia, Georgia), prin privirea fermă pe care o aruncă Rusiei peste Marea Neagră, echilibrând istoric raporturile de forţe într-un bazin maritim mic dar agitat, prin controlul teritorial al unor strâmtori strategice (Bosfor, Dardanele), prin rivalitatea cu Grecia, care trebuia ţinută în frâu de aliaţii occidentali pentru stabilizarea Balcanilor, prin caracterul laic al statului într-o societate musulmană resentimentară, prin potenţialul economic uriaş, Republica Turcă a întrunit toate criteriile unei puteri în ascensiune, care trebuie ţinută aproape şi fidelizată. Nu întâmplător strategii americani au decis, la puţină vreme după fondarea Alianţei Nord-Atlantice în 1949, că Turcia are vocaţia unui aliat strategic de mare însemnătate al Statelor Unite (unul dintre cei mai importanţi, spun analiştii de peste ocean), în care trebuie să investească, la propriu şi la figurat.

Turcia are, aşa cum se ştie, a doua armată ca dimensiune umană din NATO, după Statele Unite, şi a zecea la nivel mondial[2] ca putere distructivă, fiind totodată a 17-a economie a lumii. După ponderea populaţională şi de produs intern brut ajustat la preţuri pe care o are, dacă ar deveni membru al Uniunii, Turcia ar fi a doua mare putere politică la masa deciziilor de la Bruxelles, după Germania, şi respectiv a cincea economie a Europei[3]. Afirmarea puterii Turciei în ultimele decenii este impresionantă, având în vedere că acum o jumătate de secol era o ţară săracă, slabă pe plan intern şi extern şi înapoiată pe toate dimensiunile de dezvoltare umană.

Şi totuşi, în pofida atâtor argumente statistice incontestabile, Turcia de astăzi arată tot mai puţin a ţară şi societate europeană. Nu ştiu dacă e vorba, în acest recul profund de la direcţia occidentalizării şi laicităţii statului, numai de politicile conservatoare şi autoritariste ale regimului Erdoğan (regim început în 2003, după instalarea sa ca prim ministru), aşa cum obişnuieşte presa internaţională să spună. S-ar putea să fie mai mult şi mai grav decât atât, căci Erdoğan, la urma urmei, este trecător, indiferent cât de lungă ar fi domnia sa peste Turcia. Mă tem că este vorba în realitate de o radicalizare a Islamului în tot Orientul Mijlociu ca şi în comunităţi din Franţa, Belgia, Marea Britanie etc., de un succes în creştere al propagandei islamiste printre tineri, de o întoarcere a populaţiei musulmane cu spatele la perspectiva de viaţă oferită de sistemul occidental, dublată de o căutare iluzorie a adevărurilor şi sensului vieţii într-un proces subtil manipulat de radicalizare a credinţei.

Sigur că Erdoğan, un lider politic altminteri foarte înzestrat, a navigat inspirat (pentru interesele proprii de putere) pe această mare schimbătoare a opţiunilor musulmanilor de rând, oferind în discursul său ceea ce majoritatea turcilor aşteptau să audă. Dar, încă o dată spun, nu sunt sigur dacă „regimul Erdoğan” este cauza sau mai degrabă efectul radicalizării Islamului şi a frustrărilor anti-occidentale în creştere ale musulmanilor din Orientul Mijlociu. De exemplu, la câteva zile după atentatele teroriste de la Paris, batjocorirea de către suporterii turci a momentului de reculegere pe stadion[4], la un meci de fotbal amical al Turciei, urmată de scandarea (provocatoare şi sfidătoare dealtfel, în contextul dat) „Allahu akbar”, nu poate fi pusă, cred, pe seama regimului Erdoğan, ci pe a unei stări de spirit a unui segment al populaţiei Turciei.

Recentul Summit UE-Turcia de la Bruxelles arată, de fapt, că Turcia este problema şi soluţia în acelaşi timp la criza imigranţilor. Pentru trei miliarde de euro (promişi în rate, pe o durată de doi ani) de liderii europeni, pentru promisiunea ridicării vizelor şi a deblocării negocierilor de aderare la Uniunea Europeană (în particular deschiderea capitolului 17, cel de politică monetară), Ankara s-a angajat să coopereze pentru reducerea fluxului de imigranţi care pleacă spre Europa. În următoarele două zile, autorităţile turce făcuseră deja, demonstrativ, circa 1300 de reţineri şi arestări în relaţie cu fenomenul migraţiei şi al intermediarilor care operează în proximitatea taberelor, şi luaseră primele măsuri de întărire a controlului la frontiere. Aproape 2,2 milioane de sirieni sunt în taberele de refugiaţi din Turcia. Peste 100000, după unele raportări chiar mai mult, au plecat ilegal din aceste tabere spre Grecia, urmând apoi traseul binecunoscut prin Balcani, spre Austria şi Germania.

Ce dovedeşte acest lucru? Că Turcia nu a fost străină de criza imigranţilor din Uniunea Europeană, din cursul acestui an. Aşa cum am mai scris acum câteva luni, Turcia a „deschis doar puţin robinetul”, arătându-şi Uniunii Europene nemulţumirea faţă de politica Vestului în relaţia cu Siria (neimplicarea în impunerea unei soluţii care să ducă la plecarea de la putere a lui Bashar al-Assad), faţă de lipsa unui ajutor financiar consistent acordat Turciei şi ţinerea îndelungată, umilitoare, a acestei ţări la porţile integrării în Uniune.

Acum, în ceasul al doisprezecelea, liderii europeni au vrut să dea semnalul că au înţeles mesajul de ameninţare al Turciei şi că îşi vor schimba atitudinea faţă de Ankara, acceptând-o politic mai aproape de Uniune şi deschizându-şi totodată punga pentru eforturile locale de limitare a fluxului de imigranţi. Premierul turc Davutoğlu a salutat politicos gestul de bunăvoinţă al europenilor, considerându-l „o zi istorică”, „un nou început” al relaţiei UE-Turcia etc. Dar toată lumea a plecat de la Summit îndoită că înţelegerea va fi dusă la bun sfârşit.

Acordul de apropiere UE-Turcia are deja şi va avea mulţi opozanţi. Şi în Turcia, dar mai ales în Uniunea Europeană, unde guvernele care au în componenţă partide naţionaliste de dreapta vor fi reticente în a accepta ideea de a vedea, de exemplu, turcii călătorind fără vize în Spaţiul Schengen. Cel mai probabil, Turcia nu va deveni membru al Uniunii Europene (cel puţin nu pe termen scurt şi mediu), dar o soluţie de a opri îndepărtarea politică şi de suport popular a Turciei de Europa, cu toate consecinţele care decurg de aici, trebuie găsită şi aplicată. Până nu este prea târziu.


[1] http://www.ecfr.eu/article/commentary_turkey_eu_partner_or_buffer_state

[2] http://www.hurriyetdailynews.com/turkish-army-ranked-among-worlds-10-largest.aspx?pageID=438&n=turkish-army-ranked-among-worlds-10-largest-1997-01-14

[3]http://knoema.com/nwnfkne/world-gdp-ranking-2015-data-and-charts

[4] http://www.dailyrecord.co.uk/sport/football/football-news/video-turkish-fans-appear-disrupt-6849900

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "36 comments" on this Article:

  1. Justin Puscasu spune:

    In toata harmalaia media pe tema modului in care Orientul Mijlociu da buzna peste Europa prin refugiati si jihadisti, am vazut foarte putine abordari lucide si la obiect. Articolul Domnului Naumesc este o fericita exceptie. Felicitari!

  2. DanT spune:

    Turcia are 90% din teritoriu si populatie in Asia. Ce sa caute in UE?
    Populatia ei creste rapid, asa ca in 5 ani va depasi si Germania.
    E bine daca reusim sa facem Turcia sa colaboreze in problema opririi imigratiei, dar intrarea Turciei in UE ar fi un pret prea mare. Ce rezolvam daca oprim imigratia cu pretul aderarii a 80 de milioane de musulmani turci?
    UE nu-si poate pune speranta doar in Turcia, trebuie sa aiba propria politica de oprire a imigratiei. Altfel ne expunem santajului Turciei, care poate sa dea oricand drumul la conducta cu imigranti.

    • Harald spune:

      Subscriu. La momentul de față, autentica Uniune Europeană se termină la Viena. Țări ca Ungaria, România sau Bulgaria mai au nevoie de cel puțin o generație pentru integrare, pentru a ajunge măcar în punctul în care e Spania astăzi. Care nu a făcut parte din grupul inițial al țărilor fondatoare, însă este azi pe deplin acceptată ca membru al Uniunii. Inclusiv de către spaniolii înșiși, ceea ce nu e cazul ungurilor sau al românilor.

      În astfel de condiții, Turcia mai are de așteptat cel puțin această durată a unei generații (25-30) și va adera probabil abia după aderarea unor țări ca Algeria, Maroc sau Tunisia. În mod obiectiv, ceea ce contează cu-adevărat în Uniunea Europeană e distanța față de Frankfurt. Restul (și într-un sens și în celălalt) reprezintă doar povești de politicieni aflați la vânătoare de voturi.

      • MIHAI 2 spune:

        Bulgaria, Romania, Grecia si Ungaria au avut relatii istorice speciale cu Imperiul Otoman.
        In al doilea rand abia ce s-a relansat ideea unei UE cu doua viteze. Iata doua premise care ar putea fi utilizate creativ prin constituirea unei aripi neo-otomane a Uniunii . Avantajele ar fi nenumarate. Mai intai Turcia ar ramane ancorata la UE fara a fi chiar in UE. Apoi bratul armat al Turciei ar consolida iremediabil flancul sud estic al Uniunii in fata viselor Rusiei.
        Apoi – sa fim realisti – nici turcii , dar nici noi sau bulgarii si nici chiar ungurii nu parem a fi prea fericiti in a aplica idealurile de integritate vestice – tip MCV. Noi, neootomanii am ramane intr-o zona provinciala care ar fi tinuta totusi strans la remorca vestului deci nu ne-am pierde intr-o subdezvoltare fara speranta , dar am asigura o zona de trecere gradata spre paranghelia generala din zona araba. Polonia ar trebui sa faca parte din zona buna, pentru ca – sa nu uitam – Sobietki a salvat Viena cand noi o impresuraseram.

        • Harald spune:

          Acele idealuri de integritate nu sunt “vestice”, dar ele permit o performanță economică mult mai bună în societățile unde se aplică. Și permit extregerea de ”rente” nemeritate, în societățile unde nu se aplică. În toate societățile vor exista atât adepți ai unei performanțe economice mai bune, cât și adepți ai unor astfel de ”rente”. Depinde cine deține majoritatea.

    • serban spune:

      Ce migratie oprim ? Prin primirea Turciei o legalizam . Daca emigrantii au acuma nevoie de documente de identitate siriene Allah le daruieste , daca vor avea nevoie de documente de identitate turcesti o sa fie Allah mai”zgarcit ” cu ei ?

  3. Ionut spune:

    De aici inteleg ca tocmai UE a permis (si ajutat prin indiferenta sa) ca Turcia sa se puna in o pozitie de santajator in raport cu UE.

    Se pare ca UE a devenit cam masochista/submisiva si se “excita” doar cu parteneri autoritari de genul Rusiei sau Turciei. I-o fi placut punctul de vedere al personajului principal feminin din “50 shades of Grey”?

    Culmea este ca, din nou, UE sta in pozitie de drepti, la insistenta unui stat din afara Uniunii (ceva mai simpatic, raportat la Rusia) si pare pierduta in spatiu in ce priveste problemele de la periferia Uniunii (interior si exterior), in timp ce ignora (constient) doleantele sau punctele de vedere ale componentilor sai, in special cei central si est-europeni.

    Sunt foarte curios cat va mai rezista aceasta “uniune” si in ce componenta va supravietui (daca va reusi acest lucru) acestei decade, cat a mai ramas din ea.

    • Harald spune:

      UE va integra în următorii 30-50 de ani Rusia și poate și Turcia. Scopul UE nu e să șteargă de pe fața pământului nici Rusia lui Putin, nici Turcia lui Erdogan, ci să creeze condițiile pentru cooperare, la vremea când Putin și Erdogan vor deveni amintire.

      • serban spune:

        UE se poate intinde pana unde este acceptata jefuirea tarii de capitalul strain din USA si cateva state din Europa Occidentala iar pe plan local sa mai ramana niste farimituri
        Si Rusia si Turcia au idea inversa Tara este jefuita de ” Investitori” autohtoni , ajutati si sa se extinda si in exterior , strainii mai primesc niste farimituri

        • Harald spune:

          ”Jefuirea țării e către capitalul străin” e o simplă idiosincrazie naționalist-comunistă, întâlnită în repertoriul lui Ceaușescu sau Miloșevici. Ai prins vremurile când ți se opreau bani din salariu pentru ”părți sociale” sau pentru măștile de gaze vândute tuturor angajaților din întreprindere? Niciun salariat al vreunei firme din vest nu a fost vreodată obligat să cumpere măști de gaze sau ”părți sociale”. Ilie Șerbănescu a prins vremurile alea, dar se preface că le-a uitat.

          • serban spune:

            Le-am prins si pe acelea dar normal si pe acestea
            – doua treimidin salariu- suma tuturor impozitelor aferente salariului
            – Un sfert din valoarea cumparaturilor – impozite
            Total incasari din privatizare 7 miliarde euro
            Exemplele pot continua

  4. Adri4n spune:

    Foarte buna (si sumara) analiza.
    O singura obiectie: referitor la incidentul de pe stadion. Huiduiala nu a fost la adresa victimelor atentatelor (sau o lipsa de respect la adresa acestora). Huiduiala a fost la adresa ipocriziei vestului. Cu o luna inainte avusesera loc niste atentate in Turcia. Nu a fost nimeni cu “Je suis Turkey”. Vestului nu i-a pasat. Facebook n-a focut aplicatie sa iti pui steagul (nu ca ar avea vreo importanta practica, ma refer la simbolistica)… S-a creat impresia ca o victima in Paris este mai importanta decat o victima la Ankara.

    • nemo spune:

      Pai tocmai aia e problema : cei care au murit in atentatul din Turcia erau kurzi, adica pe turci de fapt ii aranjaza disparitia a 100 militanti kurzi. Nu uita pe cine au bombardat turcii in Siria, sub pretext de actiuni anti-daesh. Deci nu “je suis turkish” ci “je suis kurde”.
      A propos, cand a fost atentatul in Liban ai auzit pe cineva cu “je suis chiite” ?

    • Consonant spune:

      Sau nu stiti despre ce este vorba sau dezinformati. Cu ceva timp mai inainte, in Turcia, tot la un meci de fotbal dar in Konya, s-a propus un moment de reculegere in memoria victimelor atentatului din Ankara iar reactia a fost aceeasi: huiduieli. Islamistii turci sunt la fel de ticalosi ca toti ceilalti islamisti. Iar in atentantul din Ankara cele mai multe dintre victime erau de etnie turca, nu kurda.

  5. Decebal spune:

    Turcia poate fi si un fel de experiment: cat poate “aluneca” o tara musulmana catre valorile occidentale, intr-o suta de ani (de exemplu). Turcia poate fi exemplul tarii musulmane “de succes”, pentru alte tari musulmane, macinate de neintelegeri si conflicte. Turcia poate fi “calul troian” al Occidentului, in “cetatea islamismului”. Unele tari musulmaane si-ar putea dori sa fie ca Turcia, la un moment dat.

    Poate ca acel “cutit in spate” despre care vorbeste domnul Putin (cand se refera la Turcia) are intelesuri mai adanci, dincolo de doborarea unui avion militar rusesc… poate ca eventuala apropiere a Turciei de UE deranjeaza mai mult…

    Iar Romania ar putea fi, totusi, acea „punte între cele două civilizaţii” in masura in care ar reusi sa fie puntea dintre Turcia si Polonia, de exemplu.

  6. dragos spune:

    Adevarul este ca, oricat de neverosimil ar suna, U.E. are de ales intre doi petitori. Turcia si Rusia.
    Si niciunul nu rupe gura targului… Ba din contra.

  7. gelu antigelu spune:

    ideea ca 78 milioane de turci vor putea circula liber in UE (si multe milioane vor merge sa ramana) este pur si simplu o aberatie. nimeni sanatos la cap din Europa nu va putea accepta asa ceva. este practic sfarsitul UE si al Europei asa cum o stim si inceputul unui ghiveci de instabilitate si incertitudini. toti se mira de recrudescenta extremei drepte dar cum naiba sa nu fie pe val cu astfel de propuneri. cred ca Europa are nevoie de niste miscari populare care sa determine liderii sa inceteze experimentele distructive. discrepanta intre nevoie si cerintele majoritatii si deciziile liderilor este din ce in ce mai mare.

    • Decebal spune:

      Se spune ca deja sunt peste 3 milioane de turci, in Germania, iar in Frankfurt pe Main (de exemplu) e destul de greu sa gasesti un sofer de taxi care nu e turc.:)

  8. smaranda spune:

    Analiza aproape corecta. Istoria mai recenta a Turciei este foarte violenta fata de crestini. In Instambul era un cartier Fanar in care majoritatea erau greci. Prin abuzuri, presiuni, crime, jafuri din aproape doua milioane de greci au ramas citeva sute. Au fost ani de teroare cind fete bisericesti de diverse grade au cazut prada terorii turcesti (injunghieri in plina strada). Nimic nu i-a putut ajuta pe acesti crestini. Nu vreau sa reamintesc naivitatea unui prim ministru (Pont) care voia sa construiasca o moscheie mare in Bucuresti. Relatia crestini musulmani trebuie tratata si pe reparatii istorice. Sunt biserici in Turcia lasate in paragina cu un scop clar de eradicare. Turcia pina la mijlocul secolului 15 a fost crestina si sunt multe locuri inaccesibile turistilor crestini.
    In alta ordine de idei in problema emigrantilor Turcia a avut un complice in Grecia. Fluxul de emigranti a trecut prin Grecia din Turcia. Cred ca Grecia trebuie exclusa din Schengen. Este adevarat sunt necesitati umanitare, sunt costuri, sunt proble logistice, in fond nu este numai problema UE. Cum este posibil ca SUA sa primeasca numai 1200 de emigranti (in anumite conditii)? Sunt tari abonate la emigranti de calitate (Australia si Canada) care totusi nu vor sa primeasca sirieni. Cea ce vreau sa reamintesc , este bine spus intr-un proverb: pentru tango trebuie doi parteneri, dar daca unul te calca tot timpul nu mai este nici –o placere.

    • Cinicul spune:

      Aveti dreptate despre tratamentul aplicat de turci crestinilor. Vorbiti de Fanar. Incercati sa gasiti sediul Patriarhiei Ortodoxe din Fanar. Nu exista nici un indicator si nu este marcat de nici o inscriptie. In Anatolia sunt zeci de biserici crestine foarte vechi (sec 12-13) care stau in paragina sau sunt demolate. Turcii fac ceea ce au facut spaniolii dupa Reconquista, sterg orice urme ale unei civilizatii pre-existente, in special orice aduce aminte de greci si armeni.
      In Iordania si Siria sunt conservate mai bine urmele perioadei crestine byzantine decat in Turcia si Israel. Paradoxal este ca in timpul sultanatului Imperiul Otoman a fost mai tolerant decat in ultimii 5 ani.

  9. ion adrian spune:

    O abordare lucida dar care recunoaste o realitate si anume ca din nefercire nu prea stim ce trebuie facut.

    • ion adrian spune:

      ps. Sau poate ca am sti dar nu suntem in stare.
      Statele Unite ale Europei care sa devina Economic puterea mondiala nr 1 sau in orice caz egala SUa si cu o armata pe masura acestei puteri economice.

  10. MariS spune:

    Foarte corectă analiza. Profesionistă. Adaug doar câteva idei, în stilul autorului, pe puncte:
    – soluţia stabilităţii nu este o UE lărgită peste limitele culturale ale continentului, ci apariţia de uniuni asemănătoare pentru celelalte culturi din zone ale asiei, africii, americii, şi colaborarea dintre aceste uniuni.
    – Turcia şi Rusia ar putea deveni punţi între UE şi uniunea arab-musulmană, respectiv uniunea eur-asiatică, şi asta fie din interior, fie din exterior.
    – imigranţia musulmană nu trebuie încurajată. Multiculturalismul e un eşec într-un mediu bazat pe naţiuni. Iar eşecul integrării naşte radicalism care, bine dirijat de anumiţi propovăduitori, se metamorfozează în fundamentalism.
    – nu trebuie să impunem modele doar pentru că noi suntem mai avansaţi economic sau tehnologic, nici ca să beneficiem de avantaje geostrategice sau ale resurselor din acele zone.
    – in concluzie să temperăm lăcomia, orgoliile şi agresivitatea.

  11. Ioan spune:

    @smaranda (03/12/2015 la 14:56)

    “……. Sunt tari abonate la emigranti de calitate (Australia si Canada) care totusi nu vor sa primeasca sirieni. …………”

    Pentru informarea dvs.:

    1.- Canada s-a angajat sa primeasca 25 de mii de emigranti NUMAI DIN SIRIA, pana la sfarsitul lunii ianuarie 2016 (se fac eforturi pentru a-i aduce pana la 31 decembrie 2015) si probabil, inca alte 25 de mii pana la finele aceluiasi an. Toti acesti emigranti sunt considerati din clasa emigranti politici.

    2.- Nu stiu ce intelegeti dvs. prin “emigranti de calitate”. In Canada, pe langa emigrantii politici, sunt admisi emigranti economici pe baza unor criterii bine stabilite: financiare, pregatire si experienta profesionala, stare de sanatate.

    De asemenea mai sunt admisi si emigranti, rude de gradul 1, sponsorizati de membrii de famile din Canada (pentru o perioada de 10 ani). Ca o exceptie, pentru emigranti si Siria – pentru aceasta periada de razboi, s-a dat o derogare in sensul ca nu mai conteaza gradul de rudenie.

    3.- Este datoria fiecarui stat – fie parte a unei uniuni de state(EU), stat federal (USA, Canada, Australia etc.) sa asigure securitatea cetatenilor sai (inclusiv prin accesul prin granite). De aceea cetatenii platesc TAXE.

    4.- Oricine poate emigra in aceste tari daca indeplineste conditiile cerute de lege. Si dvs. puteti s-o faceti.

    5.- Exista si reversul medaliei, in sensul ca se poate retrage cetateni, in conditiile legii, ……… si ca atare urmeaza expulzarea in tara de origine sau alta la alegere.

    Cele afirmate mai sus puteti sa le verificati cu ajutorul “Google” (evident in engleza).

    • smaranda spune:

      @Ioan. Multumesc pentru informatii. Am avut un unchi care a locuit peste 50 de ani in Toronto. Cind i-am spus ca vreau sa emigrez in Canada mi-a recomandat sa ramin in Romania si m-a ajutat sa-mi cumpar apartament. Nu oricine poate emigra in Canada si nu toti ramin. O familie (prieteni) au emigrat totusi si trebuiau sa stea o perioada de timp in Manitoba (conditii obligatorii). Dupa un an au renuntat si s-au intors. In Manitoba sase luni este zapada si minus trezeci si cinci de grade Celsius. Nici sirieni nu vor ramine acolo cu toate intentiile bune ale Canadei (daca ii vor duce acolo).

      • George Coman spune:

        @ Smaranda: prietenii dvs. din Manitoba v-au spus altceva decat adevarul: nu ii obliga nimeni sa stea in Manitoba. Rezidenta permanenta (statutul legal primit de emigrantii economici) o acorda autoritatea federala, nu provinciala (adica Ottawa, nu Winnipeg), deci rezidentii permanenti se pot misca oriunde in Canada in deplina libertate dupa 1-2 saptamani de la aterizare, adica dupa eliberarea cardului de rezident permanent, avand toate drepturile cetatenilor canadieni (dreptul la munca in principal), mai putin a vota si a fi alesi.

        Poate prietenii dvs. “erau obligati” sa stea in Manitoba pentru anumite avantaje sociale (gen healthcare), dar de obligat nu ii obliga nimeni.

        • George Coman spune:

          @ Smaranda:

          “Cind i-am spus ca vreau sa emigrez in Canada mi-a recomandat sa ramin in Romania”. Un sfat: in ceea ce priveste deciziile esentiale privind viata dvs., mai bine va ghidati dupa ideile din propriul creier si dupa experientele personale decat dupa sfaturile altora.

          “si m-a ajutat sa-mi cumpar apartament”. Aplauze prelungite. Toti cetatenii il ovationeaza pe iubitul conducator.

    • George Coman spune:

      @ Ioan:

      1: Planul lui Trudeau Jr. cu primirea celor 25.000 de sirieni o sa cada, sau o sa se intinda pe mult mai mult timp, pentru ca virgula Canada nu are resursele umane sa filtreze corect toti aplicantii din Siria, iar in CA, spre deosebire de UE, inca se respecta legislatia pe imigrare.

      Si Trudeau Jr. are toate sansele sa nu mai apuce peste 3-4 ani sa se impauneze cu primirea celor 25.000 de sirieni, daca o tine asa cum a inceput – la babysitterele platite de contribuabil ma refer.

  12. Ioan spune:

    Precizare: sponsorizarea pentru rude de gradul 1 este de 10 ani, dupa care daca persoana respectiva este in varsta de peste 65 ani primeste o pensie (ca si alte ajutoare sociale), chiar daca in aceasta perioada (de 10 ani) nu a contribuit la sistemul de pensii (de stat) sau nu si-a luat cetatenia canadiana.

  13. ion adrian spune:

    Postez aici ceva ce iese din topic dar cum dl Naumescu se ocupa in general de politica externa si cum in general cele spuse de dl Presedinte Basescu s-au tot confirmat si chiar a parut ca UE se ia dupa ce spune el :) .
    Postez aici cele spuse de dl Basescu referitor la rasul curcilor de comentarii referitoare la raspunderi tratamente etc in cazul tragediei de la Colectiv citand din Raportul comisei prezidentiale pentru analiza şi elaborarea
    politicilor din domeniul sănătăţii publice din România- 2008:

    “Asistenţa medicală spitalicească din România nu se bazează pe ghiduri sau protocoale, iar furnizarea serviciilor şi rezultatele obţinute nu sunt evaluate şi monitorizate corespunzător, activitatea spitalelor nefiind decât sporadic supusă auditului şi evaluării clinice. În aceste condiţii, infecţiile nosocomiale revin periodic, cu consecinţe ce merg până la decesul pacienţilor şi în special al celor mai sensibili, nou-născuţii şi vârstnicii. O altă metodă de îmbunătăţire a calităţii larg utilizată pe plan internaţional, acreditarea spitalelor nu este pusă în practică în ciuda prevederilor legale atât din 2006, dar şi din 1999”.

    Asta asa ca nerecunoscatori si batuti de vant si de noroc cum suntem, sa nu uitam :)

    • Ali spune:

      Eu am, dimpotrivă, impresia că s-a cam infirmat tot ce a prezis fostul șef de stat. Îmi aduc aminte de “România nu vrea să intre în criză”, de centura de siguranță, de “EBA e inteligentă”, de “Elena Udrea nu e coruptă”, de “nu vor scădea salariile”, de ” Năstase a făcut (doar n.m.) niște găinării”, de “nu sunt bani pentru pensii” (pentru a raporta el însuși ulterior indexarea pensiilor drept un succes al mandatului său și a mări încă și mai mult pensiile). Și îmi mai aduc aminte și de “sunt bani pentru salariile profesorilor” pentru a spune mai apoi că, de fapt, nu sunt. Nici de “nu pot înghiți un porc” n-am uitat, dar uite că-l numi el însuși, de două ori chiar, pe acel porc premier.
      Decuparea unui paragraf interpretabil dintr-un raport nu e un contraargument.

      • victor L spune:

        @ Ali,
        daca traduc ce spui in toate postarile tale
        “Jos Basescu”
        este rezumatul.
        Iesi, omule, din transee sint alte vremi peste om :P

  14. Ioan spune:

    @George Coman (05/12/2015 la 2:18)

    1.-Eu am vrut sa fac niste precizari cu privire la comentariul @smaranda (03/12/2015 la 14:56) “……. Sunt tari abonate la emigranti de calitate (Australia si Canada) care totusi nu vor sa primeasca sirieni. …………”

    2.- Timpul ne va demonstra daca promisiunea facuta in campania electorala (poate putin exagerata) de catre dl. Justin Trudeau se va indeplini intocmai si la timp; sunt intr-adevar probleme de selectie a candidatilor la “azil politic” cat si cu privire la transport.

    E mai important, cel putin pentru mine, ca este determina sa-si tina promisiunea electrorala.

    Pe de alta parte si eu sunt “disappointed” de povestea cu baby sitters; in companie a facut-o, politicianist si populist.

  15. Ioan spune:

    @smaranda (04/12/2015 la 18:41)

    ” Nu oricine poate emigra in Canada si nu toti ramin. O familie (prieteni) au emigrat totusi si trebuiau sa stea o perioada de timp in Manitoba (conditii obligatorii).”

    Aveti dreptate ca nu toti ramin in Canada; cunosc multe persoane din Toronto, care dupa 5-6 ani au revenit in Romania.

    Probabil prietenii dvs. au mers cu un contract de munca in Manitoba (provincie cu o populatie de 1.27 milioane, cam jumatate din populatis din orasul Toronto) – in general 2 ani – dupa care pot aplica pentru resident permanenta in Canada. Pentru unele zone defavorizate (din punct al gasirii fortei de munca) se practica asemenea contracte.

    Am cunoscut o asemenea familie care dupa expirarea contractului (in New Brunswick, in estul Canadei) li s-a acceptat cererea de residenta permanenta in Canada si au s-au mutat in Toronto (tot datorita climei).

    Am avut sansa sa lucrez la o firma care a proiectat o rafinarie de cupru si una de nickel pentru Thompson -Manitoba, si clima este foarte aspra: nimeni nu se asteapta ca sa fie ca in Siria !

    Apropo, clima este cam la fel in toata Canada (cu exceptia zonei din Vest – Vancouver), 5-6 luni de iarna.

    S-ar putea ca “Nici sirieni nu vor ramine acolo cu toate intentiile bune ale Canadei (daca ii vor duce acolo)”, fie din cauza climei cat si a intolerantei la nerespectarea legii; nu exista zone in Canada unde politia sa nu aiba acces, ca de exemplu in Paris – Franta ( cum scriu unii ziaristi).

    Comentariul este putin mai lung dar poate clarifica multe aspecte depre emigratia din Canada (am emigrat acum 20 de ani) si spera sa fie publicat.

  16. Falstaff spune:

    “Turcia: problemă sau soluţie?”
    - teoretic : solutie, indiscutabil!
    - practic : problema, evident!
    Concret deci, din p.d.v. diplomatic Erdogan este tratat cu respectul datorat unui sef de stat aliat, iar in culise, acolo unde se concepe strategia, Erdogan nu este altul decat acelasi integrist care sustine fratii musulmani,hesbolah si daesh, adica cele mai active organizatii teroriste din regiune!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)