În aceste text aduc în discuție câteva soluții utilitariste la problema plagiatului în comunitatea academică.
Perenitatea și inutilitatea aparentă a discuțiilor publice despre cazuri de plagiat bazate pe o abordare făcând referire la morală și onoare arată că aceste valori nu sunt majoritar împărtășite în comunitatea academică și în publicul larg. În aceste condiții este ineficientă continuarea acestei abordări. Abordarea moralistă poate fi relevantă doar la nivel strategic, pentru educarea tinerelor generații de absolvenți de licee. La nivel tactic și operațional în comunitatea academică este necesară o abordare realistă.
Existența a nenumărate lucrări de licență, master și doctorat cu plagiate pare a fi rezultatul unei strategii win-win a multor studenți, profesori coordonatori și profesori manageri dispuși la compromisuri.
Câștigul studenților și profesorilor coordonatori este că ambii muncesc mai puțin pentru obținerea unui produs final (financiar pentru profesori, în termeni de diplome pentru studenți). La rândul lor managerii câștigă prin faptul că se creează o masă de subordonați și studenți ușor manevrabilă, fiind compromisă academic, pentru atingerea unor obiective legate de putere, control și finalmente pecuniare.
Studentul nu păcălește profesorul, așa cum s-ar putea crede dacă ai privi din afară. Când se întâmplă asta în general situația este identificată și eliminată.
Profesorul coordonator de licențe are toate instrumentele ca să facă ceea ce se numește managementul procesului de scriere a lucrării, nu să evalueze doar produsul final ca indicator de rezultat. Pentru aceasta dă note separate de nota la susținere în două semestre. Managementul procesului poate presupune următoarele, în ordine după alegerea temei:
– verificarea strângerii bibliografiei relevante, indicator de rezultat fișiere pdf, dovezi că s-a mers la bibliotecă (existența permisului, notițe acolo)
– verificarea întocmirii listei bibliografice, indicator de rezultat lista în prima formă
– verificarea parcurgerii literaturii, indicator de rezulat fișe de lectură în format clasic sau în format electronic, inclusv pdf-uri marcate cu culoare, comentarii inserate, etc.
– verificarea existenței planului detaliat al lucrării (structura detaliată pe capitole și paragrafe din capitole, ce conține fiecare paragraf și pe baza căror fișe bibliografice sau activități de altă natură în cazul studiilor de caz sau activităților practice), indicator de rezultat planul detaliat
– verificarea progresului în redactarea lucrării capitol cu capitol, indicatori de rezultat fișiere denumite numestudent_capitol_data trimis pe mail la care se primește feedback cu track changes în word.
– verificarea strângerii bibliografiei suplimentare evaluate ca necesară în urma lucrului la scrierea textuli, indicator de rezultat fișier pdf noi, listă bibliografică fianlă
– verificare produsului final, lucrarea, indicator de rezultat lucrarea în forma 1, 2 3, finală.
Toți indicatorii de rezultat se pot strânge într-un director cu subdirectoare având ca nume data consultației față în față sau pe e-mail / chat.
De facto unii studenți au job-uri, se poate întâmpla ca ei să vină mai rar, iar la final să aducă un produs final, o lucrare. Atâta vreme cât facultatea acceptă asta trebuie să lucrăm și cu acești oameni, adaptat. Modul de desfășurare a verificării autenticității textelor aduse pe ultima sută de metri poate fi următorul:
- Verificarea existenței tuturor pdf-urilor surselor bibliografie, sau în cazul în care s-a consultat la bibliotecă fișele sau notele sau caietul cu note de lectură sau fișierul original creat pentru a extrage informația la biblioteca.
- Verificarea existenței fișierelor xls în care s-au creat grafice. Studentul va crea un grafic similar în fața profesorului.
- Verificarea capacității de a crea tabelele. Studentul va crea un tabel din text în fața profesorului
- Verificarea faptului că textul a fost extras din sursele bibliografice de către student. Studentul va identifica în câteva surse locul de unde s-a luat informația citată în lucrare.
- Verificarea proprietăților fișierelor livrate din punct de vedere al datei producerii și autorilor care au creat fișierul, al numărului de revizuiri al documentului.
Pe activități de acest fel sau similare se iau bani de către profesori, conform normei detaliate, știe asta toată lumea care e în sistem. E adevărat că numărul real de ore lucrate e semnificativ mai mare decât cel normat dacă îți faci treaba, iar autoevaluarea include ca un criteriu important numărul de lucrări coordonate.
Șefii ierarhici, la rândul lor, pot aplica profesorilor care nu fac managementul procesului și acceptă lucrări cu plagiate sau nescrise de studenți toate sancțiunile din codul muncii, dar nu o fac:
Art. 248
(1) Sanctiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul in cazul in care salariatul savarseste o abatere disciplinara sunt:
a) avertismentul scris;
b) retrogradarea din functie, cu acordarea salariului corespunzator functiei in care s-a dispus retrogradarea, pentru o durata ce nu poate depasi 60 de zile;
c) reducerea salariului de baza pe o durata de 1-3 luni cu 5-10%;
d) reducerea salariului de baza si/sau, dupa caz, si a indemnizatiei de conducere pe o perioada de 1-3 luni cu 5-10%;
e) desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.
Managerii facultăților nu au interes să pună pe tapet situațiile acolo unde există invocând că ar fi afectată imaginea facultăților și ar exista consecințe asupra concurenței la admitere, cu consecințe financiare pentru facultate. Managerii universităților pot avea o gândire similară, iar când au pus onoarea și morala înainte demonstrând o gândire pe termen lung au fost blocați până acum de Minister. Managerii de la nivelul ministerului sunt sub presiunea comunității academice așa cum este ea acum, dispusă la compromisuri, a sindicatelor, și până recent a oamenilor politici interesați să nu fie sancționat plagiatul.
Singurul factor care s-a modificat în ultima vreme este presiunea politică. Aceasta putem presupune că a scăzut mult. Există o fereastră de oportunitate pentru controlul plagiatului academic.
Dacă lucrurile stau așa cum au fost propuse în acest text este necesară o scădere a câștigului rezultat din elaborarea lucrărilor cu plagiate. Iar măsurile trebuie să fie fezabile și ieftine. Măsuri drastice în numele onoarei și moralei neimplementabile sunt inutile și discreditează scopul.
Măsuri posibile pe termen scurt ar putea fi :
- Ușurarea identificării lucrărilor fraudate prin crearea unui depozit național on-line pentru lucrările de doctorat. Transparența crește riscul în ochii autorilor și scade câștigul perceput.
- Obligarea universităților printr-o reglementare specifică să facă publice on-line toate lucrările de master și licență începând cu 2016. Până la crearea unei pagini oficiale se poate folosi o pagină web a facultății sau universității. Unele universități au adrese e-mail tip g.universtate.ro, se poate da dispoziție ca profesorii să facă pună lucrările coordonate pe google drive și să furnizeze link-urile, sub sancțiuni administrative pentru neîndeplinirea obligației.
- Reducerea valorii de piață a diplomelor bazate pe fraude prin crearea unei posibilități instituționale de anulare rapidă (de exemplu în cel mult 1 an) a diplomei fraudate.
- Creșterea costurilor asociate tolerării acestor situații de către managerii din universități prin crearea unor sancțiuni specifice la nivel instituțional (de exemplu instituirea regulii scăderii finanțării pe student pentru universitățile și în particular facultățile sau departamentele unde există plagiate documentate).
Perenitatea și inutilitatea aparentă a discuțiilor publice despre cazuri de plagiat arată că nu ne putem aștepta să existe o presiune publică pentru adoptarea măsurilor de mai sus. Ele ar lovi în interesele prea multor studenți și profesori implicați în sifonarea banului public pe această cale.
În astfel de împrejurări acțiunea poate fi exclusiv un act de voință politică exprimat la nivel ministerial. Luarea măsurilor ar putea fi pregătită emoțional de o campanie media inopinată cu mesaje puternice de genul celui de mai jos.
Foto : captură on-line a spotului WWF “Oprește barbaria, salvează ciocârlia” adaptat ca mesaj la problema plagiatului.
Este puțin probabil ca actualul guvern să facă ceva în acest sens deoarece nu are un caracter politic.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Aveți dreptate. Și cam atât. ,,Acum nu e momentul!” WW3, Rusia, terorism, U.E. în impas, schimbare climatică, stabilitate guvernamentală, parlamentară, socială, ,,las-o bă, că merge-așa!” etc., ș.a.m.d., ș.c.l., OMG, WTF…
Nu, nu, tocmai prin asemenea încercări de super-poziție de a mânca prăjitura în timp ce o admiri s-a ajuns aici.
„Modul de desfășurare a verificării autenticității textelor aduse pe ultima sută de metri poate fi următorul:”
Tocmai am terminat de urmărit în lanț The Man in the High Castle. Nu am putut să nu citesc toate acele „Verificarea… Verificarea… Verificarea…” în vocea lui Obergruppenführer John Smith (Rufus Sewell). Trecând peste ușorul fascism al Verificării, chiar asta e doctoratul? verificarea abilități de a face un tabel? Ce studii ale proteinelor și genelor, ce traduceri/exegeze exhaustive ale clasicilor antichității, ce dovedire de ipoteze non-intuitive în structura elementară a materiei, ce algoritmi de reproducere local-parțială a inteligenței decizionale umane într-o mașină siliconică? Tabelele, dom’le, astea te-arată genial au ba! Să râzi? Să plângi?
Plagiatul ucide? Sunteți [prea] (melo)dramatic. Cică în România ar fi cam 50.000 de dottori. Să avem noi atâția criminali la liber? Oh, sigur, avem chiar mai mulți, dacă pui și aparatul bugetaro-funcționăresc-lichelian care i-a produs pe cei 50K. Chestiunea e că în formalismul polar în care e înghețat sistemul non-sistematic românesc de educație primară și superioară o expresie ca „plagiatul ucide” nu trezește nici două căscaturi, și, cumva, pe bună dreptate.
Acum, câteva puncte de reper:
1: licența, masteratul, doctoratul nu ajută pe nimeni cu nimic în „câmpul muncii”.
Când spunem „suntem societatea informațională” spunem, printre altele, că procesul de transfer (semi-)instantaneu și ubicuu al informației ne obligă la învățare continuă https://en.wikipedia.org/wiki/Lifelong_learning. Orice companie la care ai vrea să te angajezi te bagă în „training” o lună, două, chiar și trei, iar apoi, dacă vei sta mai mulți ani în acea companie, vei avea training-uri ulterioare, periodic. Niciunui individ cu capul pe umeri de la HR (sau unui robot cu algoritm sănătos http://www.bloomberg.com/news/articles/2015-11-17/machines-are-better-than-humans-at-hiring-top-employees) nu o să-i pese vreodată de diplomele tale (sigur, te testează că știi că faci Ceva, dar nu că ești Cineva, un cineva cu doctorat, deci a priori minunat-strălucit). Chestia e că (poate din vremuri „comuniste”) pe la noi s-a deprins chestia: învață, maică, în școală, că după aia nu mai ai timp. Dar ce naiba faci de nu mai ai timp? Ah, te uiți la ultimu’ Kanal Ț, freci frunzele și tai mentă la câini. Iar dacă vrei să-ți faci compania ta, nici nimeni nu te întreabă nimic. Ah, doar dacă vrei să lucrezi la stat îți trebuie o mie trei acte și niciun act (see what I did there?)
2: lucruri, nu foi.
Mai mult un corolar din 1, ușor normativ. Să copi-pastezi 250 de pagini îți ia cam 5-15 secunde pe un calculator de 5 dolari (https://www.raspberrypi.org/blog/raspberry-pi-zero/), dar pe unul de 1500 de dolari transferul e instant. Vrei să faci doftoratul, ficior (ficioară)? Foarte bine, atunci vei face Ceva, alt-ceva decât foi. Da, știu, e greu să faci Ceva în „drept” și în „economie”. E chiar foarte greu: un Pareto nu se naște zilnic în Craiova.
3: shoot the crown, not the king.
vreți să nu mai aveți lichele și neica-nimeni care trebuie controlați la evidențe, la „tabele”? Păi atunci asigurați-vă că doctoratul (și chiar universitatea) nu mai este un centru de prestigiu și de remunerare. Pentru a pune mai bine în limba colonizatoare: răsplată project-based, nu identity-based. Nicăieri în lumea reală a oamenilor care fac lucruri reale (fie că sunt software-uri sau șuruburi, articole asupra fizicii cuantice sau ediții critice din Leibniz), nimeni nu e răsplătit fiindcă e Cineva, ci fiindcă a făcut/face Ceva. Și, cumva, aici e și problema: avem 50.000 de doctorați în România, dar absolut niciun doctorat (obiectul, lucrarea, textul, ideea) [știu, știu, cei 0,0001%]
De acord că abordarea de tip moralizator este ineficientă în acest caz. Poate că tocmai morala (mai precis presupunerea nerealistă că oamenii respectă principii morale) ne împiedică să înțelegem și deci să putem rezolva anumite problemele sociale. Din contră, mergând (așa cum ne îndeamnă și Nietzsche) ”dincolo de bine și de rău” cred că avem mai multe șanse să găsim soluții.
În chestiunea plagiatului am putea să considerăm, de exemplu, un model simplificat bazat pe jocuri evolutive. Astfel, un individ/agent/jucător are la dispoziție două strategii: a fi onest respectiv a plagia (a fi neonest). A plagia aduce un câștig mai mare jucătorului deoarece îi minimizează acestuia efortul, permițându-i să obțină rapid un rezultat măsurabil (care îl ajută la avansarea în funcție sau îi asigură alte avantaje). Acest fapt este favorizat și de faptul că, de regulă, ”indicatorii de calitate” sunt de fapt indicatori de cantitate și nu reflectă realmente calitatea.
Pe lângă avantajul personal pe care îl aduce neonestitatea există și principul imitației liderului și/sau a majorității. Astfel, dacă liderul grupului sau dacă majoritatea celor din grup utilizează sau aprobă plagiatul acest lucru duce la răspândirea sa.
Pe de altă parte, plagiatul implică un anumit risc (”cine nu riscă nu câștigă”) deoarece există o anumită probabilitate ca plagiatul să fie descoperit, ceea ce conduce la o pierdere pentru jucător (mărimea pierderii depinde de context).
Conform unor simulări pe care le-am realizat pe un model evolutiv numit ”jocul onestității” ( http://journals.plos.org/plosone/article?id=10.1371/journal.pone.0087471 ) acest parametru – probabilitatea de a fi penalizat pentru comportament neonest – este unul esențial. Astfel, chiar în cazul în care mărimea pedepsei este ridicată, o probabilitate mică de aplicare a acesteia nu poate împiedica răspândirea neonestității. Acest lucru sugerează că, pentru a stopa proliferarea plagiatului, probabilitatea de penalizare a acestuia trebuie să crească peste un anumit prag critic. Cum putem obține acest lucru?
În afară de acțiunile care pot veni ”de sus” (care, din păcate, în afară de faptul că sunt nefuncționale, pot reprezenta noi surse de corupție – http://pressone.ro/ministerul-educatiei-face-zid-in-jurul-portalului-antiplagiat/ ) există și inițiative personale – de exemplu expunerea publică a plagiatelor ( http://www.plagiate.ro/ ).
A educa elevii și studenții prin programe dedicate este o altă cale de a crește probabilitatea de detecție și penalizare a plagiatului. Pentru asta este necesar însă ca plagiatul să nu fie asociat cu identitatea de ”șmecher” descurcăreț ci cu un statut ridicol și demn de dispreț. Or, acest lucru nu mi se pare deloc ușor de obținut deocamdată.
Este bine că există cărți cum este cartea profesorului Isoc, ”Ghid de acţiune contra plagiatului: bună conduită, prevenire, combatere”, doar că nu cred că este îndeajuns promovată. Pe baza unor asemenea cărți ar putea fi introduse la diferite nivele cursuri de etică în care se explică ce este plagiatul. Cursul se finalizează prin semnarea de către absolvent (profesor, student, elev) a unui document în care acesta declară că a înțeles clar ce este plagiatul și că se angajează să nu recurgă la această practică.
Scurt:
a) Plagiatul este un furt atat timp cat nu citezi autorul. Desigur ca nu e plagiat daca spui a fi sau a nu fi fara sa precizezi autorul si opera de unde este luat ca fiind ceva deja de utilitate publica, un loc comun;
b) Plagiatul este si o excrocherie, fiind o incercare de a vinde o marfa lipsita de valoare ca ceva cu valoare si in acest sens o lucrare care se bazeaza numai pe citate si nu are contributii originale de o anume valoare nu permite acordare unui doctorat chiar daca nu fraudeaza nimic ci doar ideea de valoare.;
c) Plagiatul trebuie sanctionat prin anularea si restituirea cu suprataxa a beneficiilor obtinute de plagiator catre cel care le-a acordat fiind indus in eroare de acesta.. Fiind o frauda se poate discuta si de o anume sanctiune penala pe langa cea civila mai inainte referita;
d) societatea trebuie educata ca cel care a plagiat sa-si piarda onoarea si sa nu mai poata emite pretentii un timp aflat la discretia celor care-l sanctioneaza astfel. Adica pot sa-i spun unui plaiator in public ca este un hot, oricand si oriunde, dupa ce plagiatul a fost calificat ca atare, fara a putea fi considerat o insulta sau o discriminare.
voi destructura „plagiatul ucide” si voi explica cum poate fi oprita barbaria.
efectele le vedeti si le mediatizati, dar nu va „focusati” pe sistemul populist cleptocratic / mafiot care are n virf non valoarea si dupa care functioneaza romania de multa vreme. intrebare : exista vreo legatura intre puzderia de politruci, generali cu multe stele (care se inmultesc exponential pe timp de pace), doctori (nu medici) si saracia extrema sau coruptia cronica ? o a doua intrebare : intr o piata libera poti interzice zugravii de cai verzi pe pereti ? si n sfirsit o a treia (ultima, ca sa scurtez) : de ce nu se inghesuie „neamul prost” sa si faca doctoratul in matematica sau fizica ci doar in stiinte juridice, economice, administrative, de aparare sau informatii ? iata si o concluzie (personala, asadar subiectiva) : cita vreme accederea intr o functie, remuneratia, pensia speciala sau privilegiile sint conditionate de politic, de numarul de stele de pe umar sau de diplome (din n are importanta care fabrica) romania va ramine neschimbata – saraca, macinata de hotie si cu o scara valorica inversata.
Probabil ca plagiatul ucide mult mai putin decat multe alte obiceiuri umane.
Cele mai multe luari de pozitie, analize, comentarii pe aceasta tema se raporteaza la invatamantul superior. Eu as dori sa aduc in discutie un aspect, mai putin luat in considerare dar care cred ca, reprezinta un important factor de nastere al acestei indeletniciri frauduloase.
Este vorba de faptul ca aceasta practica incepe inca din scoala primara, apoi gimnaziu si liceu. Prolifereaza o multime de siteuri de referate si alte resurse din care elevii compileaza sau copiaza pur si simplu lucrari. Se obisnuiesc astfel de mici s-o ia pe scurtaturi anormale.
Cand ajung in facultate, foarte multi sunt deja experti in a se sustrage unei munci de invatare onest-competitiva.
Nu vreau sa ma „intind” prea mult fiindca pe acest site imi sunt foarte adesea banate postarile fara o logica clara.
Stiu ca suna idealist dar, propun 2 solutii:
– o perioada de gratie in care cei cu diplome obtinute prin plagiat sa se autodenunte (cu renuntarea la titlu), fara alte consecinte – cel putin pentru doctorate, corelat cu pedepse corespunzatoare pentru tainuire
– instituirea unei note la purtare, in toate ciclurile de invatamant incepande de la liceu, facultate, masterat in care sa fie consemnata conformitatea cu bunele practici in elaborarea lucrarilor. Aceasta nota ar trebui sa fie trecuta pe diploma obtinuta.
„Dacă lucrurile stau așa cum au fost propuse în ACESTE TEXT este necesară O CRESTERE A SCADERE a câștigului rezultat din elaborarea lucrărilor cu plagiate.”?
Prima greseala am inteles, e greseala de dactilografie.
Cealalta?
Salutare,
Există software și sisteme online care ușurează tot acest proces. Vă puteți imagina pentru ce nu se dorește nici măcar o bază de date online, accesibilă publicului larg, cu lucrările de licentă, masterat sau doctorat. Adică niște PDF-uri.
Nivelul lucrărilor de licentă este de cele mai multe ori foarte scăzut, s-ar face lumea și universitatea de rușine, dimpreună cu coordonator cu tot.
Dar din moment ce există aleph.edu.ro cine știe, Doamne ajută!