Home » Idei si solutii »Justitie/Ordine publica »Vot 2014 » Citesti:

Votul anticipat, o solutie de luat in calcul?

Cetatean noiembrie 29, 2014 Idei si solutii, Justitie/Ordine publica, Vot 2014
22 comentarii 1,068 Vizualizari

Redactat de @Cristian Bogdan

(dezbatut impreuna cu @Cetatean si Comunitatea Politeia)

Cu toții suntem de acord că sistemul actual de vot e depășit, mai precis avem mari probleme cu locul și timpul votului. În privința locului, mulți cetățeni nu locuiesc acolo unde figurează la evidența populației, fiind plecați în străinătate sau fiind mutați în țară fără acte, sau pur și simplu călătoresc în ziua scrutinului. În ce privește timpul, mulți nu au timp să voteze pentru că sunt ocupați în ziua votului, iar în diaspora nu au timp fizic pentru că numărul lor depășește capacitatea secției de votare, așa cum am văzut.

E adevărat că votul prin corespondență și cel electronic (cel puțin în unele din variantele lor), rezolvă aceste probleme. Dar ele introduc alte probleme și suspiciuni, cum ar fi cea a identității votantului, care vor fi exploatate cu ușurință de orice sceptic. Spre deosebire de acestea, votul anticipat (early voting) flexibilizează momentul și locul votului păstrând pentru un reprezentant al statului verificarea identității celui ce votează. Este implementat în multe țări (Australia, Canada, Finlanda, Germania, Irlanda, Malta, Noua Zeelandă, Norvegia, Elveția, Suedia, Tailanda, Statele Unite), iar procedurile lor pot fi folosite ca inspirație. Flexibilitatea pe care o conferă duce la creșterea prezenței la urne, de exemplu în Suedia la recentele alegeri din toamna lui 2014 prezența la urne a fost de 86% din care cam o treime sunt voturi anticipate.

Cum se organizează votul anticipat? Cu câteva săptămâni înainte de scrutin se deschid localuri de vot anticipat în instituții publice cu afluență largă de trecători: oficii poștale, universități, biblioteci, iar în străinătate la ambasade și consulate. Ele nu sunt secții de votare propriu-zise: voturile pe care le adună sunt distribuite de autoritatea electorală către secțiile de votare obișnuite deschise în ziua scrutinului. Votul fiecărui cetățean ajunge la secția de votare unde e arondat (de unde cetățeanul e de regulă absent, motiv pentru care votul anticipat se mai numește și absentee vote). Asta elimină practic nevoia de liste suplimentare și reduce riscurile de vot multiplu pentru că votul fiecărui cetățean va ajunge într-un singur loc. Pentru a permite distribuirea voturilor, localurile de vot anticipat se închid de regulă cu câteva zile înainte de scrutin.

Localurile de vot anticipat nu trebuie să aibă program permanent; programul lor se poate adapta la programul instituției gazdă sau pur și simplu la programul funcționarului care deservește localul și care de obicei e oricum plătit de stat în instituția respectivă pentru activitatea pe care o desfășoară în mod normal(factor poștal, bibliotecar, consul, etc). Acest funcționar verifică identitatea fiecărui cetățean care se prezintă la vot, îi pune la dispoziție cele necesare votului (buletin, ștampilă și cabină în cazul românesc), preia votul și îl pune într-un plic care conține separat votul și identitatea cetățeanului. Secția de votare unde cetățeanul e arondat e de asemenea specificată, rezultând practic din adresa cetățeanului la evidența populației. În multe țări specificarea secției se face cu ajutorul unui certificat de votant, tipărit special pentru respectivul scrutin, dar acel document nu e esențial, cetățeanul poate să afle singur adresa secției de votare la care e arondat, în fond e interesul lui ca votul să ajungă la destinație.

Autoritatea electorală preia voturile anticipate și le distribuie la secțiile de votare tradiționale. În ziua scrutinului, la sfârșitul programului de vot, în fiecare secție se deschide pachetul sigilat cu voturi anticipate în fața întregii comisii electorale. Restul procesului decurge ca în prezent: cetățenii care au votat anticipat sunt bifați pe lista electorală iar voturile lor se amestecă (păstrând secretul) cu cele adunate deja în urnă. Numărarea voturilor decurge ca și până acum.

Ce riscuri există în acest proces? Funcționarul poate fi părtinitor, dar el poate fi verificat prin sondaj de către observatori și partide politice. El nu are control total asupra votului pentru că nu îl introduce în urnă. Orice bănuială că plicul a fost manipulat va duce la anularea votului. Atât funcționarul cât și cetățeanul știu că votul va fi preluat și posibil verificat de către autoritatea electorală, ceea ce îi poate face să se gândească de mai multe ori înainte să încerce să trișeze. Localul de vot anticipat poate fi spre exemplu vandalizat, dar asta va duce la anularea doar a voturilor aflate acolo la momentul respectiv (voturile pot fi preluate de autoritatea electorală în mai multe loturi). În fine, pentru că procesul nu e limitat la o singură zi, există timp pentru a verifica orice neregulă, iar cei ce vor să comită nereguli știu asta! Închiderea unui asftel de local pentru nereguli lasă cetățeanului posibilitatea de a se prezenta la alt local de vot anticipat din zonă.

De observat că votul prin corespondență și votul electronic sunt de fapt forme mai avansate de vot anticipat. Votul prin corespondență e un vot anticipat în care verificarea identității nu se face de către un funcționar instruit de stat, ci de exemplu cu ajutorul unor martori (în cazul alegerilor din Suedia se cer doi martori, nu neapărat cetățeni suedezi, iar votul prin corespondență e limitat la diaspora suedeză pe când votul anticipat la localuri desemnate în acest scop funcționează la fel în Suedia și în afara ei). La votul prin corespondență nu se poate vota cu ștampila, pentru că cetățeanul votează acasă, deci nu e direct compatibil cu infrastructura de astăzi.

La votul electronic, identitatea e verificată cu ajutorul certificatelor digitale și presupune schimbări mai complexe, cum ar fi introducerea cărților de identitate electronice. Cu toate acestea, un vot electronic anticipat ar putea fi imaginat pentru România: ar genera un buletin de vot gata “ștampilat” la tipărire care e trimis ca orice alt vot anticipat la secția de votare tradițională. Totuși, și în acest caz, legiferarea principiului votului anticipat e necesară, iar în absența localurilor fizice de vot anticipat, votul electronic anticipat s-ar putea să nu fie suficient pentru o participare largă la vot.

Ce se va întâmpla cu un vot anticipat exprimat (electronic sau nu) în străinătate? Dacă votantul are domiciliul în străinătate, votul va ajunge (sau rămâne) la ambasada respectivă. Dacă cetățeanul are domiciliul în România, votul va ajunge la respectiva secție de votare din țară. Probabil mulți votanți vor dori să se asigure că votul lor a ajuns cu bine la secția de votare de destinație, și în acest scop publicarea listelor electorale completate în secția de votare (fără CNP și semnătură) ar putea fi o soluție. În Suedia sunt acceptate și voturile anticipate care ajung după ziua scrutinului, caz în care ele sunt adăugate la numărătoare la nivel regional, după ce se verifică lista electorală completată în secția de votare.

Dar rezolvă votul anticipat problemele românilor din străinătate? Nu în totalitate din moment ce vor trebui în continuare să se deplaseze la un reprezentant al statului român. Pe de altă parte, votanții au un orizont de timp mai larg să facă asta. În plus, statul poate să deschidă localuri de vot anticipat în mai multe localități prin rotație, deplasând astfel un singur funcționar în loc ca sute sau mii de cetățeni să fie nevoiți să călătorească pentru a vota.

444Sistemul de vot anticipat poate avea multe variante în ce privește multiplicitatea votului. Spre exemplu în Suedia votantului îi este permis un vot anticipat și un vot în ziua scrutinului (care îl anulează pe cel anticipat), lăsând astfel cetățeanului posibilitatea să se răzgândească, ceea ce nu e neobișnuit într-o campanie electorală înfierbântată. Pe de altă parte, două sau mai multe voturi anticipate se anulează reciproc. În Estonia votul anticipat e electronic și poate fi schimbat în mod repetat până când votarea electronică se închide cu câteva zile înaintea scrutinului, iar apoi poate fi înlocuit de un vot tradițional pe hârtie la scrutin, ca în Suedia. Probabil că prelucrarea voturilor anticipate la un nivel ierarhic superior secției de votare (comunal la alegerile locale, la nivel de colegiu la parlamentare, eventual la nivel județean la prezidențiale) poate fi o soluție interesantă în România pentru că multe din neregulile semnalate au loc în secțiile de votare mici din mediul rural.

Ar mai fi de observat că votul anticipat nu depinde în principiu de modul de alocare a mandatelor în cazul alegerilor parlamentare. Votul uninominal sau proporțional se pot implementa cu vot anticipat pe aceleași principii. Asta reduce riscul de a amesteca discuția despre sistemul de vot cu discuția despre alocarea mandatelor, amestec ce poate crea confuzie și poate fi speculat de politicienii conservatori.

În orice caz, cred că dezbaterea de acum se îndreaptă spre potențiale ținte false (vot electronic cu numărare electronică, vot prin corespondență), ușor de atacat și care presupun schimbări majore în sistemul de vot. În contrast, cu puțină bunăvoință, votul anticipat poate fi implementat pentru 2016. Votul anticipat electronic poate fi o soluție, dar lecțiile Estoniei trebuie examinate cu atenție. Spre exemplu exprimarea voturilor (electronic sau pe hârtie) trebuie separată de numărarea lor (pe hârtie în secția de votare pare a fi mult mai ușor de acceptat la noi, în vreme ce în Estonia voturile electronice sunt numărate electronic).

Articol publicat initial pe portalul PoliteiaWorld.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: ,



Currently there are "22 comments" on this Article:

  1. Stelian spune:

    Citeva precizari despre votul anticipat din Canada.
    Votul anticipat este 1 sau 2 week-end-uri inainte de data votului. Orele de votare sunt intre 12 si 20 in general, Simbata si duminica. Uneori au fost 2 week-enduri, alteori unul alteori numai o duminica daca nu ma insel.
    Sectiile de vot prin anticipare sunt stabilite din vreme si nu poti vota anticipat decit acolo unde esti arondat. Aici primesti 2 carti postale una mai devreme si cealalta cam in saptamina votului, in care se spune ca la adresa sunt in liste X persoane, ca se poate vota prin anticipatie in zilele… si la sectia…. ce se afla…., iar ziua de vot este si poti vota la sectia ce se afla…
    Votul aici este strict legat de domiciliu si nu exista liste speciale. Nu poti vota in alta parte decit unde esti arondat. (Ce incalcare grava a dreptului de vot, nu-i asa?).
    Listele de votare de la votul anticipat sunt utilizate si la votul normal. (In lista sunt bifati-taiati cei ce au votat anticipat)
    Pentru cei ce nu se pot deplasa, dar vor sa voteze este votul prin corespondenta. Nu l-am utilizat, deci nu stiu prea multe despre el. Este o procedura cu trimis copii dupa acte si primit buletinul de vot si retrimis. Cert este ca dureaza ceva si trebuie sa ai grija ca sa trimiti votul din vreme in asa fel incit sa ajunga la comisie pina la ora deschiderii urnelor. Altfel e anulat.
    Fiindca am fost in comisia electorala la ultimele alegeri locale, va pot spune ca nici un vot anticipat n-a ajuns la noi. Urnele au stat sigilate la presedintele alegerilor (un judecator) si ele au fost despuiate in acelasi timp cu ale noastre acolo unde au stat de catre membrii comisiilor electorale din ziua/zilele votului anticipat.
    Pe aici numai zilele de vot anticipat sunt in week-end. Ziua de vot normala este in timpul saptaminii. Si angajatorul este obligat sa-mi asigure maxim 4 ore platite la cererea mea spre a ajunge si vota.
    Statul imi respecta zilele de repaus si nu se atinge de ele pentru aceste activitati civice.
    (ziua de vot este intre 10:00 – 20:00). Iar numaratoarea este rapida si la televiziuni este o lunga seara electorala. La inceput rezultatele vin mai incet si in general primele vin de la votul anticipat, dar de pe la ora 21:30 – 22:00 rezultatele vin in cascada.
    Cert e ca pina la miezul noptii se stie rezultatul.

    • Red spune:

      Canada nu e un exemplu bun de urmat. Procesul de vot duce la un parlament care nu reprezinta fidel vointa populatiei. La fel si in Statele Unite doar ca acolo fiind doar doua partide echilibrate ca forta, vointa populara e mai bine reflectata in parlament. Din motive statistice. In schimb in SUA se intampla uneori aberatia ca presedinte sa fie ales cel care a luat mai putine voturi din cauza sistemului arhaic si absurd cu electori.

      Si Canada si SUA merg pe sistemele lor din inertie, traditia e prea veche iar lumea e prea conservatoare ca sa se gandeasca la schimbari. In Romania, traditia votului liber inca se chinuie sa se nasca si exista sansa ca dupa cateva balmajeli sa apara o lege buna.

      • Margicu spune:

        Nu vad nici o aberatie in sistemul american. A fost conceput pentru a oferi protectie impotriva unei eventuale tiranii a majoritatii, seful executivului nu poate si nu trebuie sa fie ales doar de cateva state extrem de populate sau/si in care prezenta la vot e mult peste medie.

        Acestea fiind spuse au existat doar trei cazuri in istorie in care un presedinte american a fost ales fara a intruni majoritatea sufragiilor si un caz in care nu intrunit nici majoritatea sufragiilor nici majoritatea electorilor.

        • Red spune:

          Carevasazica peste tot in lume vointa populara exprimata prin vot inseamna democratie dar in America ar putea fi tirania majoritatii. Ca sa nu mai pomenim faptul ca exista doar un singur tur de scrutin iar daca vreodata apare un tertz candidat puternic si nimeni nu are o majoritate, presedintele va fi decis de congres! Logic sau aberant, dvs decideti.

          Nu in ultimul rand sistemul indirect descurajeaza participarea. In cele mai multe state, se stie cine va castiga si va lua toti electorii, nu exista o motivatie ca oamenii sa voteze, fie ca favoritul lor n-are nici o sansa fie ca va castiga oricum. Batalia se duce in vreo 10 cel mult 15 state. Daca ar fi un sistem popular majoritar, fiecare vot ar conta intr-o contabilitate nationala, s-ar elimina “tirania” statelor unde votul e pe muchie si care primesc disproportionat de multa atentie.

      • Stelian spune:

        Eu am vorbit despre votul anticipat si cel prin corespondenta ce se pot aplica oricarui sistem de vot.
        Nici un sistem electoral nu este perfect si nu va reflecta fidel votul popular.
        Ba mai mult, un parlament reflecta o poza de moment a vointei populare, din ziua votului, poza de moment valabila un ciclu electoral, ceea ce nu e chiar adevarat, nu? Asa ca americanii astia au alegeri pentru reprezentanti la 2 ani, si tot atunci se aleg si 1/3 de senat…
        Perfect de acord despre sisteme vechi si anchilozate.
        Da, Romania are posibilitatea sa schimbe multe.
        Pe de alta parte mai mereu se aud voci sau articole scrise despre Constitutia unei tari sau a alteia veche de nu stiu citi ani, sau despre un sistem de vot vechi la fel. Adica multi vor ceva stabilitate si mici corectii din cind in cind.
        In fond sistemele cu care nu sunteti de acord au hibele lor, dar functioneaza bine. Si nimeni nu-si pune problema fraudarii.
        In opinia mea procesul electoral intii si intii trebuie sa devina credibil, onest.
        Votul pe lista a avut probleme, asta de acum a dus la un parlament de aproape 600…

        • Red spune:

          In totalitate de acord cu dvs. Legat e ultimul punct, vedem ce a iesit cu uninominalul mixt: o mega cardasie care a spulberat totul, iar daca sistemul ar fi fost pur nominal USL ar fi castigat 90 la suta din mandate, restul revenind UDMR. Argumentul in favoare votului unominal a fost ca respectivul ales va raspunde direct in fata alegatorilor altfel va pierde data viitoare. Daca se vrea se poate gandi un sistem care sa fie si proportional si sa intareasca relatia ales-alegatori.

  2. Cristian Bogdan spune:

    Probabil ca un termen mai corect pentru forma de vot din Suedia (a carei adaptari am propus-o pentru Romania) e “vot anticipat la distanta”. Se poate vota in orice local de vot anticipat, in tara sau in strainatate. Dar si versiunea din Canada poate ajuta diaspora. Nu elimina listele suplimentare din pacate.

    • Stelian spune:

      Am sa mai spun ceva, ce sigur multora nu va place. Dar asa e aici.
      In Canada, cetatenii plecati de mai mult de 5 ani de zile din tara pierd dreptul de vot. Cu exceptia celor in misiuni (militari, diplomati…). Drept recistigat in mod automat in momentul repatrierii.
      Dar nici nu le pun abtibild cu numar de capastru la cei plecati, cum face statul roman.
      Mai subliniez 2 lucruri.
      1. Indiferent ce si cum, procesul electoral trebuie scos din mina politicului neaparat. (comisii electorale, numaratoare, liste electorale ) Competitorii politici pot fi cel mult acreditati pentru o sectie ca observatori si atita tot.
      cu domiciliul in strainatate.
      2.Se poate fara liste speciale daca sunt lasate numai in exterior, dar cu un registru electoral pus cum trebuie la punct.

      • Cristian Bogdan spune:

        E absolut ok daca se legifereaza pierdera dreptului de vot dupa un numar de ani. Cred ca asa e si in Germania. Dar
        - ma tem ca la noi asta va presupune schimbarea constitutiei
        - nu cred ca vreun politician va indrazni sa propuna asta prea curand dupa 16 noiembrie 2014
        - sunt atat de multi plecati recent incat nu cred ca ar avea mare efect

  3. Mircea Radu V. spune:

    Am vazut si in anii trecuti, dupa diverse alegeri, oameni – pe de o parte revoltati de felul in care s-a desfasurat votul, pe de alta bine intentionati – care au venit cu solutii gindite sa permita accesul liber la vot al tuturor cetatenilor. Si de fiecare data m-a mirat naivitatea lor.

    Chiar crede cineva ca politicienii romani nu sint in stare sa gaseasca solutii? Ca ei nu stiu cum se voteaza in Iatalia, in Canada, in Germania, in Suedia etc.? Ca au nevoie de sfaturi, idei, solutii? Ca ei nu vad ce se intimpla la alegeri, cum se fura, cum sint impiedicati oamenii sa voteze?

    Asigurarea dreptului de a vota, asa cum scrie in constitutie, e o chestiune tehnica extrem de simpla. Nu e nimic complicat, complex, sofisticat sau insurmontabil logistic nici in asigurarea votului direct, la urne, nici a celui anticipat, nici a celui prin corespondenta si nici chiar a celui prin internet. Cei care inventeaza pretexte privitoare la securitatea votului prin internet sa explice cum de, in acelasi timp, au incredere sa se conecteze la site-urile bancilor cu care fac afaceri, sa-si verifice soldul, sa-si plateasca facturile, sa faca transferuri de bani, sa cumpere si sa vinda actiuni online etc.

    Haosul de la alegerile din Romania nu e vreo fatalitate, vreun ghinion sau expresia impotentei intelectuale a politrucilor. Haosul asta a fost premeditat de la bun inceput inventind legi care sa permita cistigarea alegerilor prin furt si alte scheme si inselatorii, indiferent de felul in care voteaza oamenii. Dreptul universal la vot, democratia, dorintele oamenilor sint vorbe goale pentru politrucii romani, simple paravane in spatele carora oligarhii trag sfori pentru a se eterniza la putere si care sa le legitimizeze demagogic statutul de demnitari intangibili. Intre toate partidele din Romania a exista dintotdeauna o competitie subterana pentru fraudarea alegerilor. Nici un singur partid nu crede ca alegerile pot fi cistigate si altfel decit prin furt, cumparare de voturi si manipularea electoratului. Nici un partid nu crede in democratie fiindca ei – toti – cred ca oamenii sint prea prosti ca sa decida de capul lor cine face legea in Romania. Despre asta e vorba, nu de faptul ca ar fi dificil de pus pe picioare un sistem de vot in care toata lumea sa aiba incredere si la care toata lumea sa aiba acces liber.

    Este datoria parlamentului sa gaseasca rapid solutii si sa legifereze, iar cei care organizeaza alegerile (preferabil comisia electorala nationala, nu guvernul) sa aiba intreaga raspundere pentru desfasurarea fara nici un fel de probleme a alegerilor si sa raspunda penal in caz de frauda sau de impiedicare SUB ORICE FORMA a oamenilor sa voteze.

    Pentru asta exista ei acolo, pentru asta ii platim. Nu noi trebuie sa le facem munca, nu noi trebuie sa le spunem cum sa si-o faca, ori sa le oferim solutii de-a gata. E datoria lor si, daca nu sint in stare, sa dispara din parlament si din guvern ori, daca nu vor, sa fie aruncati in puscarii alaturi de alti hoti daca se mai intimpla vreodata ce s-a intimplat pina acum, sistematic, la toate alegerile precedente.

    • pehash spune:

      Corect. Principalul motiv pentru care nu vom avea prea curand vot exclusiv electronic, chiar daca infrastructura ar permite, este ca o asemenea inlesnire ar duce la o concluzie surprinzatoare – parlamentul ca organ reprezentativ nu mai are sens!.. de ce sa ma duc sa votez un reprezentant cand pot eu insumi sa particip direct la procesul decizional? un tractorist, o cantareata de muzica populara sau o gimnasta ajung azi parlamentari.. cat de rau poate fi daca voteaza Dorel direct?..

  4. Ovidiu spune:

    Avem desigur o problemă, accesul la vot a celor îndreptățiți.
    Mai avem și anume obiceiuri rele, practicate în grup/partid, anume furtul la urne.
    Cred că putem avea- n vedere chiar și un vot anticipat. Ceea ce nu poate fi amânat este securizarea votului, oricum s-ar manifesta acest vot.
    Simțământul este că PSD-ul a fraudat mai multe voturi acum , decât a putut produce diaspora.

    Așadar, față de vot, două probleme: securizarea și accesibilizarea.

    Avem nevoie de o metodă de vot general acceptabilă (cultural), transparentă/greu de fraudat, simplă, cu rezultate verificabile (auditabilă), fără diferențe majore între votul clasic și cel de la distanța, cât mai ieftină.

    Când mă gândesc la securizare am în vedere securizarea activităților din secția de votare. Aici apar “neconformități”, anume până la întocmirea proceslui-verbal final. Apoi este f. greu de fraudat.
    Dacă nu mă înșel, o metodă a fost enunțată de dl. Cătălin Avramescu, pe acest site cu ceva timp în urmă. Metoda a fost propusă de un studiu al Universității Newcastle.
    N-am putut găsi acum un link. În esență este vorba de securizarea votului în/față de secția de votare. Este un vot exprimat pe hârtie și numărat electronic (județean), dar auditabil, înclusiv de către votant.
    Pentru votul clasic, eu n-am putu găsi cusur metodei.
    Sigur că mai trebuie adugată componenta necesară votului la distanță, în același format de buletin de vot. Cât de greu poate fi?

    ###Propunerea din Newcastle:###
    Buletinul de vot este înseriat.
    Conține două jumătăti separabile fizic:
    – o listă aleatorie cu candidații ( buletinele de vot nu au candidații-n aceași ordine)
    – o listă numerotată cu spațiul de votare
    Omul vine , extrage-un buletin, exprimă votul, rupe lista, partea cu votarea o bagă-n urna, celaltă-n buzunar. După centralizarea votului poate verifica pe internet cum a votat buletinul său.
    Comisia de votare locală va avea responsabilitați fața de accesul la vot și gestionarea buletinelor.
    Voturile se numără electronic, centralizat în județ.

    Găsiți hibe aici?

  5. victor L spune:

    @ Mircea Radu V. ,
    corect, felicitari pentru comentariu.
    Si in complectare, foarte bine spus de @ Stelian:
    “1. Indiferent ce si cum, procesul electoral trebuie scos din mina politicului neaparat. (comisii electorale, numaratoare, liste electorale ) Competitorii politici pot fi cel mult acreditati pentru o sectie ca observatori si atita tot.”
    NB,
    parere personala: cred ca politicienii, gen Corlatean ori Melescanu, rid de se cutremura de zbaterile noastre :P

  6. dorin valeriu spune:

    In copilaria mea (indepartata) am citit o carte despre viata marelui inventator Thomas Alva Edison. Era acolo o intamplare interesanta; pe la vre-o 12-13 ani Edison se prezinta la Guvernator cu o inventie :o masina de numarat voturi. Guvernatorul ii spune ca masina nu e bune. “De ce? intreaba Edison. -Pentru ca nu se poate fura, ii raspunse Guvernatorul.
    Poate ca de atunci (sfarsitul sec.XIX) s-a scchimbat cate ceva in America, in Romania prea putin din acest punct de vedere.

    • Stelian spune:

      De curind am vazut un articol al lui Cristian Pirvulescu despre frauda in procesul electoral.
      Ideea articolului (desprinsa de mine) este ca despre alegeri furate se vorbeste pe aici inca dinainte de prima unire, cind caimacamul Vogoride a falsificat alegerile divanului Ad-hoc. SI continua in acelasi fel, ca si cum e un dat de la natura, e in ADN-ul romanilor… Ceea ce e un fals ordinar. De o manipulare crasa.
      Ca multe din articole legate de Romania pe orice tema ar fi ele, trateaza Romania ca fiind unica si singura pe planeta, scotind-o mereu din contextul epocii respective. Da, s-a falsificat votul mai peste tot in lume, iar metodele romanesti nu difereau de cele de aiurea (creta, bataia, votul multiplu, inlocuirea urnelor…)
      Numai ca la altii lucrurile au evoluat incit azi nu se pune problema nici unui vot furat.
      Daca ati vedea cum arata cabinele de vot in Canada v-ati cruci poate, desi e un model poate de refolosire. Pe o masuta gen banca scolara actuala sa aseaza un carton inalt de inca 60 cm aprox, indoit, avind 3 laturi si pe care in fata scrie: Alegeri. Iar de votat se foloseste un creion, tip IKEA (de genul celor ce le iei la intrarea in magazin sa notezi). Exista evident niste metode de securizare a votului (voturile sunt inseriate, rupindu-se partea cu seria la introducerea in urna, pe vot seful sectiei isi pune initialele, pe care trebuie sa le verifice la numaratoare, nu-s liste speciale), dar nimeni nu se gindeste sa fure un vot…
      Pentru ca procesul este scos din mina politicului.

  7. Red spune:

    Prea complicat. Solutia votului online e perfect sigura si aplicabila. Si mult mai ieftina. Nu necesita decat vointa adoptarii unor proceduri simple si logice.

  8. George Gafencu spune:

    Votul anticipat poate fi foarte util pentru eliminarea listelor suplimentare de vot in Romania, insa nu cred ca rezolva problemele diasporei din urmatoarele motive:
    1. In conditiile legislatiei romanesti, un vot timpuriu ar trebui sa grabeasca publicarea buletinelor de vot cu multa vreme inaintea alegerilor. Un vot anticipat in diaspora pornit cu 1-2 saptamani inaintea scrutinului anticipat ar pune probleme de logistica mari.
    2. Costurile ar fi la fel de ridicate ca si crearea de sectii suplimentare de vot. Nu cred eu ca este de ajuns un functionar sa se mute din loc in loc in conditiile legislatiei romanesti fara sa creeze sectii de votare complete.

    Daca am vrea rezolvata problema de vot a diasporei in conditiile de legislatie actuala, problema poate fi rezolvata foarte usor. Este nevoie de cul putin 100 de cetateni care sa creeze o sectie de vot. Presedintele trebuie sa treaca printr-o formare certificata (poate fi si online) ca sa poate face sectia sa functioneze legal. Partidele pot trimite observatori si sa existe voluntari care sa inregistreze datele.

    E nimic mai simplu de atat, si cred ca diaspora s-ar oferi sa acopere si costurile sectiei de votare fie prin voluntariat, donatii sau oferirea de spatiu pentru sectia de votare.

    Cele mai bune locuri de votat sunt bisericile romanesti sau orice fel de locatie de comunitate romaneasca.

    Solutia asta, combinata cu votul anticipat, ar putea rezolva majoritatea problemelor diasporei, insa nu toate din ele. Tot ar fi problema celor netransportabili pentru care ar putea fi implementata urna mobila.

    • Red spune:

      Se pot gandi tot felul de scheme si simple si logice. Legiuitorii romani au insa o apetentza pt legi complicate, absurde, greu de implementat. D-asta zic: vot online, ieftin, simplu, sigur!

      • George Gafencu spune:

        Domnule Red,

        Cineva pe aici a venit cu o argumentatie geniala pentru care trebuie aplaudat.

        Avand in vedere votul electronic, la ce ne mai trebuie un parlament?

        Partidele pot sa propuna legi, un organism independent poate sa analizeze legile si sa le dea un aviz argumentat pentru sau impotriva, legea poate fi publicata online cu toate argumentele pro si contra iar poporul poate sa voteze pentru lege in cunostiinta de cauza.

        Practic orice fel de lege este supusa la referendum.

        Ce e mai participativ decat participarea electoratului la legiferare sau a decide cine conduce televiziunea publica sau alte numiri oficiale?

        O astfel de idee este intr-adevar revolutionara si de asta cred ca votul electronic nu o sa fie niciodata acceptat pe scara larga pentru ca o sa dispara parlamentele. Pana si guvernul poate fi picat sau mentinut tot prin vot electronic.

        • Red spune:

          In extremis asa ar parea, aveti dreptate. Exista totusi o justificare solida pt a avea un parlament. Este forul unde se fac dezbateri, compromisuri, se voteaza amendamente, etc. In absenta unui cadru de negocieri intre partide, acestea ar fi tentate sa propuna adesea legi gandite intr-un grup restrans care n-ar intruni majoritatea populara (feluriti oameni voteaza impotriva din varii motive).

          Votul electronic ar fi eficient pentru decizii punctuale, eventual legi importante sau moficari constitutionale dar nu e de dorit sa se voteze pt fiecare lege in parte. Ar fi o campanie perpetua ceea ce este contraproductiv, majoritatea oamenilor n-ar avea timp sa studieze legile in detaliu. Multi n-au nici pregatirea sa inteleaga limbajul juridic asa ca ar deroga increderea unor persoane pe care le apreciaza, asadar aceste persoane ar putea fi chiar alesii din parlament. Prin vot electronic!

    • Cristian Bogdan spune:

      Pai daca sunt greu de transportat buletine de vot la localurile de vot anticipat, de ce ar fi mai usor de transportat la sectiile de vot grassroots pornite de 100 de cetateni?

      Si cum se poate evita votul multiplu intre aceste sectii?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cetatean


Cetatean

Cetatean este administratorul platformei Politeía (fostul blog Theophylepoliteia). Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)