2012, apocalipsa informaţională

Mai mulţi oameni cu care am stat de vorbă sau pe care i-am citit, şi în a căror judecată  am încredere, se tem că anul acesta perioadele electorale vor fi marcate de o violenţă fără precedent, verbală şi chiar fizică. Altfel spus, va fi măcel.

În ultima vreme, am avut câteva semnale că nu numai despre violenţă va fi vorba, ci şi despre expansiunea nelimitată a unui fenomen aproape halucinant. Înainte însă de a-l descrie, un pic de istorie.

Urmând sistemul rodat în zilele lui decembrie 1989, când se spunea şi se credea absolut orice  – teroriştii, apa otrăvită, „oraşul Piteşti va fi ras de pe hartă”, bătrânicile prinse cu gloanţe vidia cloncănind în sacoşa de piaţă –, de-a lungul anului lui 1990 s-au vehiculat „informaţii” pe care nimeni nu-şi punea problema să le verifice în vreun fel înainte de-a le crede cu tărie şi – lucru foarte important – de a-şi forma păreri solide şi de a acţiona pe baza lor. Să amintim în treacăt că până şi regretatul Ion Băieşu, un scriitor foarte bun şi de mare curaj în „Epoca de Aur”, a publicat un editorial în care îl lua peste picior pe Corneliu Coposu pentru că ar fi consumat liniştit la Paris „cafeluţe cu cornuleţe croissant”. Coposu nu ieşise niciodată din ţară – mă simt obligat să precizez pentru cei cărora, sunt sigur, nu le e clar nici azi de unde apăruse omul acesta! Apăruse din puşcăriile comuniste.

Câţiva ani mai târziu mă aflam, ca ziarist, la o conferinţă de presă a ministrului de Interne Doru Ioan Tărăcilă. Între altele, a fost întrebat dacă există vreo legătură între schimbarea unui şef din minister şi un recent scandal. Cum ştiţi, de regulă asemenea legături sunt negate de către oficialităţi. Atunci, însă, Tărăcilă a spus: „Da. Aceeaşi ca între mersul pe jos şi apa caldă”. Nu era nici prima, nici ultima dată când un demnitar încerca să aibă umor. Jurnaliştii aflaţi în jurul mesei impozante din sala de consiliu a ministerului au zâmbit de complezenţă, s-au lămurit că nu vor obţine alt răspuns şi au trecut la alte subiecte.

A doua zi, însă, stupoare: pe prima pagină a unui mare cotidian, reportera de la MAI titra: „Ministrul Tărăcilă a recunoscut că există o legătură între…” Fără nicio referire la ce urmase după „Da”. Eu fusesem acolo şi ştiam adevărul, ca şi colegii mei. Restul lumii însă nu-l ştia.

În cei 22 de ani care au urmat, nu puţine au fost manipulările de acest gen, lansate fie de presă, fie de politicieni, fie de alţii. Citarea trunchiată, scoaterea din context, traducerea intenţionat greşită, informaţiile „pe surse” sunt printre metodele de manual. Mai rar însă s-a recurs la lucruri inventate 100%, mai ales pe măsură ce presa s-a mai maturizat, a început să conteze cât de cât deontologia şi mai ales pe măsură ce s-au multiplicat canalele de informaţii, oferind prilejul verificării, nuanţării sau măcar punerii sub semnul întrebării a informaţiilor dubioase.

Asta până ce o altă evoluţie a deschis tot mai larg perspectivele manipulării: explozia Internetului. Marele lui avantaj pentru manipulatori este, evident, anonimatul. Poţi spune orice despre orice şi despre oricine, fără să te temi că vei fi tras la răspundere, chemat în judecată, supus oprobiului public. Nici măcar dacă semnezi! Spun asta pentru că am fost martorul unui episod straniu: un jurnalist care făcuse „dezvăluiri” scandaloase pe blogul lui, cu poza lui, a susţinut că nu el a făcut şi foloseşte blogul! Cine stă să facă poliţia Internetului, să caute să identifice IP-ul etc.?

În tot mai multe cazuri, însă, situaţia e pe dos, şi cel care afirmă „Nu eu am scris asta, semnată de mine” spune adevărul!

În urmă cu câteva luni, academicianul Solomon Marcus a trimis un mail disperat către toţi cei pe care-i avea în lista de adrese, semnalând că NU îi aparţine un mesaj, semnat în numele lui, prin care era aspru criticat Andrei Pleşu şi precizând că NU este de acord cu ceea ce scria acolo. Bănuiesc că nu aţi auzit despre acest incident, pentru că nu a fost promovat, dar sigur există oameni care au citit respectivul „mesaj al lui Solomon Marcus” şi au rămas cu credinţa că savantul l-a făcut praf pe scriitor.

Ştiţi, în schimb, că – atunci când se anunţase discursul preşedintelui Traian Băsescu pe marginea protestelor din ţară – pe Internet a circulat „mesajul pe care urmează să-l citească”, alcătuit cu mare minuţiozitate (are lumea timp! – în paranteză fie spus), inclusiv „indicaţii de regie” (pauze, intonaţii etc.) Fireşte, în acest caz s-a putut verifica în aceeaşi zi că nu era textul preşedintelui şi foarte uşor s-ar putea spune, ridicând din umeri: „O farsă!” sau chiar „O lecţie!”, mai ales că falsul discurs a fost atribuit unui ziarist – nu ştiu dacă a fost şi asumat de acesta. O farsă sau o lecţie, bine, dar vă întreb: sunteţi siguri că unii dintre cititori nu s-au gândit „Poate că într-adevăr ăsta trebuia să fie discursul, dar văzând că a apărut l-a schimbat la repezeală!”?

Sâmbătă, 4 februarie, pe Internet a apărut un „comunicat al Consiliului Director al Uniunii Scriitorilor din România”, sub semnătura lui Nicolae Manolescu. Consiliul, reunit în acea zi, s-ar fi solidarizat cu revendicările protestatarilor. Te şi mirai că s-au apucat să se întâlnească sâmbăta, pe viscol, la câteva săptămâni după începutul manifestaţiilor, ca să genereze un text de câteva rânduri, fără niciun argument! Halal scriitori!

Peste doar câteva ore, atât USR cât şi Asociaţia Scriitorilor Bucureşti au dezminţit informaţia, precizând că nu s-au întâlnit deloc şi nu au discutat niciodată despre respectivul subiect. Ca la orice calomnie – chiar dacă aceasta nu s-a propagat în presă – se pune problema dacă toţi cei care au citit manipularea au citit şi dezminţirea. Mai mult: şi dacă le-au citit pe amândouă sau chiar numai pe a doua, nu cumva există implusul de a spune „Hm! Nu iese fum fără foc…”? Într-un film franţuzesc cu acest titlu („Il n’y a pas de fumeé sans feu”), un personaj incomod este ţinta unei înscenări – soţia lui apare într-o poză erotică trucată – de care nu poate scăpa, din cauză că oamenii rămân cu îndoiala. Contrar principiului juridic „îndoiala e în favoarea acuzatului”, în opinia publică lucrurile funcţionează invers.

Ceea ce cred eu este că anul acesta vom fi inundaţi cu false mesaje, false mailuri, false scrisori deschise, false discursuri, propagate doar 10% prin presă (televiziunile au un CNA, ziare au rămas câteva, cu tiraje modeste) şi 90% pe Internet. Va fi un haos informaţional, din care aproape nimeni nu va şti ce să creadă şi ce nu. O parte dintre textele şi informaţiile false vor trece fără urmări, dar o altă parte vor avea efecte. Şi electorale, fireşte, dar aş zice că nu acestea sunt cele mai importante. Important este că, din ce în ce mai mult, punctele de vedere, poziţiile şi acţiunile românilor se vor contura şi se vor consolida pe baza unor informaţii false.

Există vreun mod de a evada din această plasă de paianjen, din această capcană? Da, şi o recomand cu căldură: credeţi numai ceea ce vedeţi cu ochii dv. Înregistrări video cu sunet sau transmisii în direct: se vede omul care spune ce spune cu gura lui. Orice altceva trebuie luat sub beneficiu de inventar. Şi pregătiţi-vă de tot ce poate fi mai rău. Chiar dacă nimeni nu va avea interesul să-l declare oficial, va fi cod roşu informaţional.