Ajutor de stat pentru popcornul lui Ponta

Dreptul de a legifera prin ordonanțe de urgență a devenit în guvernul condus de Victor Ponta un exercițiu de infinite șmecherii. Codul Penal riscă să sufere mutații fatale pentru a oferi noi privilegii demnitarilor, legi prea severe sunt modificate pe șest în favoarea corupților, iar acum câteva zile guvernul a introdus în Legea Audiovizualului 504/2002 un capitol care anunță schema de finanțare a audiovizualului în perioada 1 iulie 2015-31 decembrie 2016 pentru”stimularea operatorilor economici din domeniul audiovizual care produc și difuzează emisiuni cu specific de informare, educare și cultural de interes public…Bugetul total al schemei de ajutor de stat este în sumă de 67,5 milioane lei, echivalentul a 150 milioane de euro, cu posibilitatea suplimentării acesteia”. Ordonanța cu pricina avansează elaborarea unei Hotărâri de Guvern care va stabili ”criteriile de eligibilitate a beneficiarilor, numărul estimativ al acestora, categoriile de cheltuieli eligibile, precum și procedura de acordare și monitorizare”.

Cu mâna stângă pe Biblia legislației europene, simulând bune intenții, Ponta își așterne pentru alegerile proxime, visând în continuare să stea cu popcornul în brațe și să privească la televizor cum ia opoziția cafteală de la partidul său, care îl va susține până la nemurire. Ordonanța conține în primul paragraf măsura justificată de prelungire până la finele anului viitor a emisiei terestre a stațiilor de radio și televiziune în sistem analogic, decizie fără de care un număr semnificativ de radiouri și televiziuni n-ar mai putea emite dacă s-ar trece imediat la regimul digital. Paragraful cu ajutorul de stat însă a iscat numeroase suspiciuni. Convenția Organizațiilor de Media-COM, o rețea de câteva zeci de ONG-uri media, alături de Centrul pentru Jurnalism Independent și de ActiveWatch, a reacționat negativ la această inițiativă bizară, adresată în plin sezon electoral ”operatorilor economici”, iar nu radiodifuzorilor:„Considerăm că informarea și educarea publicului sunt obiective majore și legitime. Orice sprijin guvernamental, din fonduri publice, în această direcție este bine-venit, în condițiile în care accentul cade pe produsul editorial și pe destinatarul său de drept, publicul, nu pe operatorii economici care îl comercializează. Credem, de aceea, că sprijinul guvernamental ar trebui să acopere producția editorială, indiferent de tipul mijlocului de informare (presă scrisă, radio, televiziune, online). Astfel de fonduri trebuie să poată fi accesate de orice creator, în cadrul unui proces transparent și competitiv”. Într-o excelentă analiză, Narcisa Iorga explică pe blog de ce e toxică oferta de ajutor guvernamental: nu există în Legea 504/2002 sau în Codul audiovizual definiții clare nici pentru ”interes public”, nici pentru categoriile ”emisiuni cu specific de informare, educativ și cultural”, lăsând loc pentru acordarea arbitrară a unor bani publici care, probabil, s-ar investi în propagandă electorală.

Publicul, sătul de fast-food televizual, s-ar putea întreba de ce atâta cârcoteală dacă guvernul binevoitor vrea să ajute audiovizualul marcat de crize, faliment, patroni aflați la pușcărie, insolvență? Există argumente, pe lângă cele enunțate. Dezechilibrul pieței, fenomen deja existent prin finanțarea ”la negru” a unor companii media afiliate politic, s-ar accentua. Concurența ar putea fi avariată prin acordarea netransparentă a fondurilor și avantajarea unor canale în favoarea altora. Pe pariu că Antena 3 și România TV ar lua potul.”Această ordonanță e încă o încercare de a-i ține departe de presă pe eventualii investitori de bună-credință (fie ei români sau străini). PSD nu are nevoie ca pe piață să apară jucători noi, incontrolabili, care ar aduce standarde profesionale și proceduri economice corecte. PSD vrea să perpetueze un model de piață profund distorsionat, care garantează controlul informației”, scrie Cristian Pantazi pe Hotnews. Ordonanța dezvăluie interesul scăzut al decidenților de a cunoaște situația critică a mass-media din România, fiindcă nu se pornește de la o analiză serioasă, care ar indica presa tipărită ca primă victimă a crizei financiare și a extinderii noilor tehnolgii, care ar pune degetul pe rana bugetelor de publicitate prea mici pentru un număr atât de mare de companii media, care ar releva necesitatea investițiilor în digitalizare și în reconversia jurnaliștilor și ar putea sugera măsuri nediscriminatoare de sprijin ca reduceri la TVA sau la impozite. Deși pleacă de la proiectul Fondului Audiovizual propus de Valentin Jucan, membru CNA, aflat în dialog cu societatea civilă și cu experții și care acum reclamă denaturarea proiectului, guvernul o ia pe scurtătură fără consultări, gata să aloce 150 de milioane de euro din banii publici mediilor cu potențială influență în alegeri, după „rețeta Năstase”, mentorul lui Ponta până la capăt.

Articol apărut și în revista ”22”