Cum l-a împușcat presa pe Adrian Năstase

În cap, în tâmplă, în gât, în ceafă. Arma tentativei de sinucidere ar fi fost un ”pistol cu gaz” (B1 TV), un revolver de 9 mm (Evenimentul zilei, Realitatea TV ș.a.), o armă de vânătoare (Ziare.com), în fine, un revolver marca Smith&Wesson de calibru 38, informație la care s-au oprit toate mediile. Asupra locului întâmplărilor din seara zilei de 20 iunie n-ar fi fost dubii, dacă agenția Reuters n-ar fi repetat o neglijență deja intrată în tradiția presei occidentale: la finele relatării se specifica numele capitalei, Budapesta și al țării, România. Filmul evenimentului a avut versiuni fanteziste și realiste după momentul când a fost reconstituit: din informațiile parțiale oferite de cei aflați la fața locului, de polițiști, procurori, din supozițiile jurnaliștilor masați în poarta reședinței din Zambaccian, din completările cel puțin interesante ale ministrului de interne, Ioan Rus. Interesantă a fost și animația preparată de Antena 3 (primii care au dat informația la numai 15 minute distanță) pentru a simula desfășurarea incidentului: obișnuiți să manipuleze, anteniștii îi plasează justificativ dreptaciului Năstase revolverul în mâna dreaptă, cu care se împușcă în partea stângă. Reconstituirea oficială zice că acesta, deși dreptaci, a ținut revolverul cu stânga, spre partea stângă a gâtului.

Controversate sunt în presa românească numărul împușcăturilor, traiectoria glonțului sau a gloanțelor, dar mai ales leziunile și gravitatea lor. S-a tras un singur foc, s-a auzit o singură împușcătură, s-a găsit un singur glonț, este prima informație vehiculată, pentru ca a doua zi, Realitatea TV să citeze afirmații ale anchetatorilor care ar mai fi descoperit două gloanțe în aceeași cameră, dintre care unul înfipt în tocul ușii și tras probabil cu trei zile înainte. Până la expertiză, se plutește în vag. Cât despre leziuni și despre starea de sănătate a fostului premier, aici speculațiile continuă să depășească orice abordare anterioară pe teme similare: în mediile favorabile actualei puteri, Antenele, Cotidianul, Jurnalul național etc. apar descrieri dramatice, telenovelistice, cu exagerarea riscului și a gravității, bine împănate cu tonuri revanșarde și acuzații la adresa fostei puteri și a președintelui. În presa defavorabilă, minimalizări, suspiciuni, insinuarea unei înscenări puse la cale din timp. Nimic mai ilustrativ decât acest subiect pentru gradul de politizare și de dispreț pentru factual, pentru acuratețea informației, dar și pentru operațiunile reușite de manipulare executate de politicieni, în complicitate cu lipsa de transparență oficială, asupra unei prese vulnerabile.

Este de înțeles că ziariștii nu pot obține imediat date certe într-un caz aflat sub anchetă, în care se fac expertize, investigații etc., dar o informație simplă ar putea fi dată, dacă nu e secret de stat. De ce s-a comunicat din surse medicale despre o leziune, ba despre trei răni, ba patru plăgi, s-a descris o stare ”stabilă” după operație, apoi dimpotrivă, despre riscuri majore de infarct și alte nenorociri, parcurgând-se o cale incertă de la ”zgârietură” la carotidă/jugulară străpunsă (vezi diferențele de abordare dintre medicii Lascăr și Brădișteanu și politizarea sănătății), dacă nu pentru a aburi opinia publică și a oferi căi de scăpare? Presa, prin verificări rezonabile, prin insistența de a afla și de a pune cap la cap informațiile valabile poate împiedica manipularea și minciuna să se substituie faptelor reale. Și mass-media poate examina un caz cu mijloace proprii, jurnalistice, relevând contradicțiile din declarațiile publice, obligațiile legale ale instituțiilor implicate, tendințele, aspectele ascunse, din surse bine verificate și redactate atent, ca în The Economist care formulează prudent ”fostul prim-ministru a suferit, joi, o operaţie în urma unei aparente tentative de suicid”. Astfel se pot diminua speculațiile, cazul privind sinuciderea nereușită a lui Năstase fiind comentat ca o simulare, ca un ”circ ieftin”, manipulare, înscenare, diversiune, sau dimpotrivă ca o tragedie. Informațiile culese de jurnaliști s-au dovedit adesea vitale inclusiv pentru anchetatorii profesioniști. Ce a reușit presa în aceste zile a fost să-i releve publicului tactica minciunii cinice a guvernanților și să-i arate instituții-cârpă în mâna puternicilor zilei.

Addenda de jale la TVR: Aplaudăm apărarea televiziunii publice în emisiunea Europa mea, realizată de  Gabriel Giurgiu pentru TVR1 și TVR Info și difuzată recent. Credem justificată vehemența tonului, după o prea lungă tăcere a profesioniștilor, a jurnaliștilor onești care nu se exprimă public și datorită unor interdicții interne constrictive. Publicul are nevoie să știe cu ce probleme se confruntă canalele publice, ce însemnă taxa în comparație europeană, ce misiune are televiziunea publică față de televiziunea comercială. Ediția a fost plasată inspirat în incinta votului pentru reprezentanții salariaților TVR în consiliul de administrație. Din păcate, rezultatul scrutinului intern dă câștig de cauză tendinței retrograde, perdante pentru SRTV: majoritatea a decis, pe lângă lege, pentru un nesalariat, Valentin Nicolau, fost șef  larg incriminat de un raport parlamentar care a dus la demiterea lui. Scoaterea peste noapte din grilă a emisiunii Prim Plan realizată de Dan Cristian Turturică, fără explicații, precum și politizarea fără dubii a noului Consiliu de Administrație în favoarea USL, printr-un vot pe lângă spiritul legii, au rămas netaxate, iar asta nu se mai poate apăra. Pentru cei care mai cred în onestitate, rămân fabulele lui Tudor Călin Zarojanu din Matinalul de luni.

Articol aparut si in Revista 22