Asasinatul în masă de la colegiul Umpqua Community din Roseburg, Oregon a alimentat presa din lumea întreagă cu un subiect de impact. Treisprezece morți și peste douăzeci de răniți, profesori și studenți uciși de un exaltat bine garnisit cu armament, reprezintă un masacru ce nu poate fi ignorat de mass-media. Depinde însă din ce unghi este privit subiectul și ce vor să transmită jurnaliștii. La conferința de presă ținută în nefasta zi de 1 octombrie, șeriful John Hanlin a adresat jurnaliștilor o rugăminte care face cât un raport de analiză a stării mass-media din zilele noastre:”Nu voi rosti numele atacatorului. Nu-i voi acorda creditul pe care l-a anticipat punând la cale acest act oribil și laș. Mass-media va primi confirmarea numelui său, dar pe mine nu mă veți auzi rostindu-l. Încurajăm mass-media să nu-l menționeze, să nu-l repete, să nu-l glorifice și să nu creeze senzație în jurul său. Sub nicio formă nu merită”.Autoritățile citate de oregonlive.com cer jurnaliștilor să nu glorifice crima și ucigașii? Ce a ajuns presa încât trebuie implorată să nu stimuleze infracțiunea? Știm la ce se referă șeriful Hanlin: la proliferarea senzaționalului, a știrilor sângeroase dezvoltate cu detalii la vedere de televiziuni și postate pe Internet, la abundența violenței în media, la încălcarea regulilor acceptabile de echilibru și decență, într-o meserie devenită un maidan pe care oricine se poate pretinde jucător profesionist. Din investigațiile făcute pe caz reiese că ucigașul era un admirator al altui criminal care lichidase cu sânge rece victime nevinovate. S-a inspirat de acolo, a văzut prin intermediul presei ce simplu poate fi obținută notorietatea. Lipsa de înțelepciune în tratarea unor astfel de teme poate duce la percepții greșite, așa încât diverși alienați sau psihopați să devină eroi justițiari, care își fac singuri dreptate. Președintele Obama a pus un accent îngrijorător, amintind că măcelul din Oregon nu este singular: riscul rutinei.”Într-un fel, asta a devenit o rutină. Relatarea a devenit rutină. Răspunsul meu pe acest podium sfârșește prin a deveni rutină. La fel discuția ulterioară despre caz. Am devenit impasibili. Am vorbit despre așa ceva după Columbia și Blacksburg, după Newberg, după Aurora, după Charleston…”, a declarat presei președintele american. A cerut și înăsprirea legilor privind deținerea unor arme letale, prea permisive în SUA. Atât de permisive încât autorul crimelor din Oregon și-a achiziționat legal 13 arme și o vestă antiglonț, urzindu-și netulburat planul. Dar mesajul lui Obama atinge și mass-media.
De ce ne-ar interesa pe noi în România cazul de la mii de kilometri distanță, mai ales că deținerea unei arme de foc este reglementată strict în țara noastră? Ca practică mediatică, situația este similară. Infracțiunea este adesea glorificată prin felul cum se raportează presa la marii corupți, la infractorii publici, la bandiții cu gulere albe: cu îngăduință, acceptând să devină intermediarii mesajelor acestora în spațiul public. Mulți condamnați eliberați condiționat sunt frecventați de media și tratați cu maximă deferență, ca niște bravi cetățeni ai patriei. Cazul Becali este simptomatic. Nicio năstrușnicie care îi trece prin cap nu este ignorată, fiindu-i servită publicului la televiziune și online. Deși semnalat și analizat profesionist de ziarul Adevărul, fenomenul condamnaților VIP deveniți ”scriitori” în penitenciar, n-a creat un curent de opinie suficient de puternic pentru a determina guvernul să aplice corect legea și să elaboreze norme severe. Detenția a devenit la noi un fel de ”alba-neagra” cu anii de pușcărie, dar e folosită și pentru a transmite prin presă mesaje menite să îi mențină pe oamenii politici în atenția electoratului. Nu ar fi posibil dacă mass-media ar fi intransigente înțelegând că absența condamnatului din spațiul public face parte din penitență și că eliberații condiționat se află încă sub sentință. Dar, dimpotrivă, ei sunt invitați să discute la televiziune problemele țării, sunt solicitați să își spună opinia – culmea ironiei!- despre mersul justiției sau despre mersul politicii, ca și când ar fi personalități onorabile și credibile. Cam asta e atitudinea mediilor, atitudine îngăduitoare și amnezică care se transmite și publicului ca un act de normalitate. Deși Hotnews, Contributors, revista ”22”sau România curată au pus în discuție frauda potențială a valului de ”opere” scrise la zdup, totuși presa n-a avut (n-a vrut?) o voce puternică și unitară. Reiterăm, cel puțin, cifrele: peste 60 de ”opere științifice” au produs numai 22 dintre deținuții VIP. Cei mai prolifici au fost Dinel Staicu, autor a10 cărți în doi ani, urmat de George Copos și Dan Voiculescu care au scris câte 5 volume în mai puțin de un an. Gigi Becali și Gică Popescu au și ei performanțe, producând câte 4 ”opere” în decursul unui singur an. Becali și Copos sunt eliberați condiționat mult înainte de termen. Dacă presa nu va pune la îndoială aceste metode și nu va demasca duplicitatea autorităților, atunci glorificarea infracțiunii devine fapt.
Articol apărut și în revista”22”
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nu e un pic prea departe, si nu in sens geografic, comparatia? Poate ca e admisa in stilul literar modern orice comparatie intre mere si pere pentru a sustine un argument, dar chiar are sens o comparatie intre un omor in serie cu coruptia, de pilda?
PS. In Romania armele letale nu sunt „reglementate strict”, sunt interzise complet. E o mare, mare diferenta pentru cetateanul de rand.