Risc major:minciuna devine acțiune

În noiembrie trecut, CEX-ul național al PSD a adoptat o rezoluție împotriva „statului paralel și ilegitim”. În ianuarie 2018 președintele Senatului a vorbit la lansarea unui ONG dubios despre un asalt „care este dat de statul paralel, de cei care au ajuns să fie corupţi de putere şi care vor să aibă controlul butoanelor, este unul consistent şi se manifestă în ţară şi vedem că a început să se manifeste din ce în ce mai puternic şi în străinătate”. Întrebați insistent ce este acest inamic periculos numit „stat paralel”, Tăriceanu și Liviu Dragnea au răspuns mereu în doi peri, dar cu o mină îngrijorată. Cel mai complex răspuns a fost „se vorbeşte în spaţiul public de asta de foarte mult timp şi toată lumea înţelege“. Niciunul dintre promotorii politici ai ficțiunii nu au livrat altceva decât insinuări și aluzii. Niciodată dovezi, fapte sau informații concrete, ceea ce l-a făcut pe președintele statului să aducă el o clarificare: statul paralel „este o glumă proastă”. Cristian Tudor Popescu a tranșat problema în stilul său excesiv spunând „cine crede în statul paralel este un imbecil garantat”.

Totuși, nu este o glumă. Dacă s-ar fi limitat la discursul politic, referința la o realitate ocultă  s-ar fi pierdut cu timpul în noianul de informații care ne inundă zilnic. Chiar pentru publicul românesc mare iubitor de conspirații, o fantasmagorie ca asta devine până la urmă subiect de bancuri. Însă teoria „statului paralel” nu s-a mulțumit cu declarații. Mass-media complice au preluat și au rostogolit declarații fără acoperire la semnalul dat de politicieni, inventând personajele necesare pentru a da corp ficțiunii. Nu informații factuale, ci fumigene. Un corp de fum.

Așa au apărut în studiourile Antenelor, la RTV sau la televiziunea publică niște „martori” paraleli, cât mai penali ca Dragomir, fugarul Ghiță, plus magistrați eșuați, cărora li s-a asociat și fostul președinte Băsescu. Rețeta e mereu aceeași: se ia un personaj aflat sub anchetă sau condamnat pentru corupție, se instalează la TVR (România 9), Antena 3, RTV ș.a. în emisiuni  de prime-time, se titrează ceva de genul „Declarații șoc!”, „Dezvaluiri bombă”, „Exclusiv!” „Fulminant!”etc. , personajul începe să toarne baliverne din seria cutare-a-zis-că, am-auzit-că, moderatorii nu cer dovezi, eventual se adaugă fotografii și colaje video trucate. Afirmațiile sunt preluate instantaneu și redifuzate online cu titluri tabloide, fără nicio verificare și, de regulă, fără punctul de vedere al celor vizați de declarațiile contondente. Înlănțuirea e la vedere, fiindcă publicațiile aflate la datorie ca EvZ, DCNews, Cotidianul, recent și România liberă, aparțin unor patroni certați cu legea sau, în cel mai bun caz, interesați financiar. Nu mai adăugăm aici numeroasele site-uri obscure, create pentru a zvârli cocktaluri Molotov informaționale publicului buimac. Iar rețelele sociale distribuie și ele fără constrângeri teoria sporind confuzia.

Pasul următor este însă cel mai periculos. Pe baza unor afirmații adesea mincinoase, oricum fără acoperire în dovezi, se pornesc anchete împotriva unor instituții ale statului, incomode pentru mafia de la putere care dorește imunitate în fața legii. Cazul de acum câteva zile cu procuroarea Mihaela Iorga Moraru la A3 relatând presupuse presiuni exercitate de șefa DNA, declarații rostogolite imediat de publicațiile amintite și urmate a doua zi de cererea lui Dragnea de a se declanșa o nouă anchetă împotriva Codruței Kövesi, este un caz de manual. „DNA trebuie desființată și refăcută din temelii”, a anunțat Șerban Nicolae destructurarea instituției anticorupție, după o metodă patentată politic. O avalanșă de acuzații nedovedite și de mișcări străvezii difuzate de Antena 3 și de RTV la care se lucra coordonat din ianuarie, urmate de semnalul „Tudorele, fă ceva!”. DNA a dat publicității o stenogramă care atestă cum s-a pus la cale atacul: „Problema e că… o să înceapă un mare scandal la ANTENA 3… și v-au filmat… și pe dumneavoastră. Nu știu! Au intrat doi… cablați cu interfoane, cu camere, cu tot… Intră și GHIȚĂ de la BELGRAD, în direct… S-a dus VOICULESCU acolo… Adică, e o chestiune amplă, care e numa’ pe D.N.A. Ploiești!…. VLĂDUȚ COSMA. Are termen în februarie și acuma vrea să dea drumul…”. Caz tipic de atac pentru itimidare și influențare a justiției din partea unui condamnat pentru corupție la 5 ani închisoare cu executare.

Dar mai sunt și alte cazuri. Exaltații puterii, cum e Codrin Ștefănescu, secretar-general adj. al PSD, amenința cu un uriaș miting împotriva „statului paralel și ilegitim”. Parlamentul României produce în serie comisii de anchetă pornite de la vorbe goale. Așa s-a înființat comisia de anchetă despre arhiva SIPA, apoi comisia pentru investigarea alegerilor prezidențiale din 2009, toate comisiile încheindu-se tot cu vorbe goale, rapoarte neserioase care dezvăluie intențiile canibale pentru care au fost create. Acum dl.Tăriceanu a anunțat că trebuie investigat „statul paralel”. Altă comisie, cu puteri sporite, putând să oblige pe oricine, sub sancțiune, să se prezinte. În sfârșit, „statul paralel” nu se va mai putea ascunde. Dincolo de absurdul situației, trecerea de la fanteziile unor politicieni șmecheri, care aburesc țara ajutați de o presă mânjită, la acțiune, este foarte gravă. De la minciună se trece la hărțuirea unor oameni reali, investigați, acuzați că sunt „sorosisti”, că sunt trădători de țară etc. Un exemplu este ancheta internă inițiată la TVR împotriva jurnalistului Alex Costache pe niște insinuări de relații cu SRI formulate de Ion Cristoiu pe blog. Fără nicio dovadă. Serviciul de comunicare al TVR a confirmat în 30 ianuarie 2018 că jurnalistul e suspect inclusiv de „sorosism” fiindcă a colaborat la România curată. Aiureala lui Cristoiu servește pentru reprimarea unui jurnalist bun. Pe vorbe.

Raportul Declinul adevărului, publicat la începutul lui 2018 de Rand Co., semnat de Jennifer Kavanagh și de Michael D.Rich, demonstrează că opinia tinde să copleșească adevărul factual și să erodeze astfel discursul public onest și constructiv. Fenomenul este generat peste tot în lume de interese politice și economice în complicitate cu mass-media, producând polarizare socială și slăbind încrederea în instituții. Analiza bazată pe fapte și date verificabile este subminată de ștergerea graniței dintre opinie și informație.Trăim într-o lume în care procesarea și difuzarea informației este complet diferită de epocile anterioare, datorită noilor tehnologii. Volumul mare de opinii, unele capabile să producă influență, face să scadă valoarea informației factuale, uneori atât de mult încât până și informațiile obiective ale științei sunt puse la îndoială de neinițiați. Esența este însă eroziunea principiilor morale în societatea globală, iar asta se vede în comportamentul electoral. Sunt alese în poziții derang înalt personaje politice blamabile moral sau aflate în conflict cu justiția. De la Casa Albă până la guvernul maghiar sau la Parlamentul României eroziunea criteriilor morale este vizibilă. Neîncrederea în surse altădată respectate, cum ar fi presa tradițională influentă, mefiența generală față de orice – guvern, justiție, parlament, presă, sistemul bancar, statistică, școală etc. – produc nesiguranță și anxietate socială. Polarizarea politică și socio-demografică încurajează insularizarea pozițiilor„creând un mediu închis în care informația falsă proliferează”, subliniază autorii. Consecințele rezidă în blocaje politice, în costuri economice, socio-culturale, diplomatice. Un articol semnat în ziare.com de Iulian Fota, expert în probleme de securitate, atrage atenția asupra consecințelor din politica externă a jocului iresponsabil cu vorbe, a șantajului și manipulării din politică:„minciuna a ajuns principala armă împotriva instituțiilor românești de securitate națională. Este ceea ce eu numesc războiul hibrid româno-român. Din interese personale sau de grup, exact când este mai multă nevoie de ele, instituții extrem de importante ale statului român sunt denigrate grav, prin minciună și manipulare, România fiind vulnerabilizată prin scăderea capacității ei de apărare”. Iar agentul acestui joc periculos este mereu presa.

Articol apărut în revista „22”