Home » Media / Tech »Reactie rapida » Citesti:

Samsarii cu moartea si moartea TV. Scene de groaza intr-o tara europeana (actualizat 4)

Razvan Orasanu noiembrie 1, 2015 Media / Tech, Reactie rapida
25 comentarii 4,668 Vizualizari

In primul rand, sa intelegem ce inseamna normalitatea europeana, de pilda prezentata la BBC. De pilda, crancenele atentate din centrul Londrei din 2005 unde au murit 52 de oameni si au fost 700 de raniti au fost relatate intr-un mod foarte ingrijit, exact, bazat pe cifre, fapte, oameni, consecinte, implicatii:  http://www.bbc.com/news/uk-33253598.  Intelegem dintr-o privire pe ce se concentreaza in amanunt prezentarea BBC-ului– la ce ora s-a petrecut, care era contextul, o harta a locului exact in care s-a petrecut, pana si detaliul cu privire la locul cel mai probabil din care a izbugnit deflagratia, ce se poate face pentru a evita in viitor ceva similar. Poze cu atentatorii  probabili – date, fapte, cifre. Nu s-au prezentat poze cu mortii sau ranitii, fie si blurate, atunci cand s-a vorbit despre ei, nu s-a batut moneda la nesfarsit ca le sfaraia carnea pe ei sau ca membere sfartecate zaceau pe asphalt intr-o baie de sange, ca le curgeau ochii cu sange, ca se zvarcoleau in agonie in ultimele lor clipe, s-a vorbit in alte articole despre realizarile lor in viata, intr-un mod decent, limitativ, respectuos.Nu s-a precizat exact procentul de piele care este carbonizata, nu s-a sarit calul la isterie desantata, nu s-a ridicat ratingul cu un suvoi de lacrimi dezorganizat, ca nu e telenovela, e crancena tragedie si ar trebui sa aratati, stimati bivoli mediatizati ce calcati in ciurda totul in picioare, sa aratati un minim respect in fata mortii.

Sa ne intelegem, cei care au decedat sunt oameni in carne si oase, care aveau proiecte oprite prea curand, care lucrau la lucruri importante, despre care noi nu prea stim ceva concret, pana acum. Am aflat doar despre agonia ultimelor clipe– descrisa cat mai detaliat si cu acele detalii sfarainde care nu sunt de interes public legitim – sunt menite doar sa faca negot penibil cu memoria unor morti sau a unor oameni care inca zac in agonie undeva la Terapie Intensiva, calcandu-le in picioare dreptul la propria imagine. Au dreptul la propria imagine si dincolo de viata, ar trebui calcat cu delicatete in vietile unor oameni activi, pasionati, cu apropiatii lor care se pregatesc de ingroparea unor apropiati, la pachet cu parte a sufletului lor. Memoria acestor oameni inseamna inclusiv sa nu ii aratam in brate cu copii minori – chiar daca le bluram fetele, fara a consulta familie,  inseamna atunci cand zac in sacul mortuar sa nu le aratam picioarele goale in direct la TV . Iar o serie de papitoi criminali i-au transformat in ingeri – ca se numesc patroni de cluburi, ciubucari de la primarie care dau avize pe criterii stiute de toata lumea si care nu au de a face cu buchea legii, ca e vorba de un primar care a semnat…ca primarul. Ca sa nu mai vorbesc de un asa-zis jurnalist – ofiter-colonel care a gasit de cuviinta sa publice pe Facebook poze cu cei decedati – doar dupa o ploaie de admonestari s-a trezit si le-a scos, injurand, crestineste, la randul lui.

Poate e momentul sa ne facem un examen de constiinta ca tara. Suntem singura natiune de pe planeta unde osemintele putrezite ale unor dictatori – cu tot cu discutii daca blana putrezita este sau nu este a tovarasei sau este o imitatie- au fost prezentate pe prima pagina a unui tabloid vandut in multe sute de mii de exemplare – fara nicio consecinta pentru cei implicati, atunci cand s-a facut reinhumarea ciuruitilor. Suntem singura tara de pe planeta unde televiziunile urmaresc cortegiul funerar al unui cunoscut regizor, peste dorintele exprese ale familiei (singura televiziune care nu a facut-o a avut o prabusire de audienta in tronsonul orar respectiv), dupa care declanseaza o dezbatere aprinsa daca e bine sau nu e bine ca s-a pus in urna cenusa respectivului. Suntem singura tara de pe planeta care prezinta pe post de infotainment paruiala televizata din familia unei cantarete cu parul de foc – asta dupa ce ii permite celui care fac autopsia accesul in direct cu notiuni de genul “ am prelevat lichid pericardic din….”, inadmisibile in oricare alta particica din Europa. Suntem si singura tara in care detaliile despre suprafata arsa a pielii si marturiile cutremuratoare la cald intereseaza mult mai mult decat investigarea pasilor pentru obtinerea autorizatiei blestemate si investigarea situatiei de fapt. De fapt, cu aceasta isterie publica ce va fi depasita la un moment dat de urmatoarea isterie publica ce va tine atentia zilelor urmatoare nu facem decat sa pregatim terenul, prin nepasare, pentru urmatoarea tragedie similara.

Ce s-ar putea face concret? Ar trebui investigat administrativ – nu doar pe natura penala – cine si        cand a dat avizul respectiv, daca a avut sau nu a avut aprobarea pompierilor, daca s-au tinut sau nu cont de observatiile specialistilor. Nu rezolva Parchetul situatia pentru toata Romania si trebuie sa ne iasa din cap traznaia patentata de niste coruptie agresivi si vicleni ca atunci cand s-a declansat cercetarea penala nu se mai poate face nimic in rest, inghitita pana acum de votanti si vehiculata la TV. Un internaut spunea ca niciun club din Bucursti sau din tara nu are ce-i trebuie: nu are materiale ignifuge pt. ca sunt prea scumpe (Mediafaxul ne spune din declaratia unui vanzator de astfel de materiale ca e mai scump cu 35%)  si nu au alarme de incediu pentru ca fumatul in toate cluburile ar insemna suieraturi din minut in minut. Asta este ceva ce trebuie verificat. Sau, vorbind de preventie: exista macar o adresa din partea pompierilor / a Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta/ Comitetul National pentru Situatii de Urgenta catre toate cluburile care organizeaza evenimente cu doua intrebari simple, in urma celor petrecute:

  1. planuiti in urmatoarea perioada evenimente care sa presupuna folosirea artificiilor /explozibililor/ elementelor pirotehnice de orice fel si
  2. In conditiile in care raspundeti da, sunteti in legatura cu un expert calificat pentru manipularea artificiilor, etc.?

Ce s-ar putea face concret cu acest comert agresiv cu moartea? Ar trebui un cod special legat de prezentarea situatiilor de acest tip (obligatoriu prin lege sau legat de un sistem de auto-reglementare in care trebuie sa intre toate organizatiile media). Apoi, ar trebui cerut acordul familiei in masura in care se pot identifica, prezentate cu senzitivitate situatiile respective si nu mai indelung decat o cere strict interesul de informare publica. Moartea dlui x ar trebui prezentata cu cateva elemente umane – ce proiecte a avut, ce a reprezentat pentru comunitate, nu prezentata obsesiv, din ora in ora, agonia ultimelor momente, a carnii carbonizate. A lasa pe post, la o ora de maxima audienta, la o televiziune cu pretentii un tata care spune numarul de la IML care e tot ce a mai ramas de fiica decedata, plangand in hohote, este un atentat la adresa demnitatii unei familii greu incercate, din punctul meu de vedere. La fel cum a tot imboldi cu intrebari un alt tata care povesteste cum a fost sunat chiar de fata lui  care a  lesinat cateva luni mai tarziu din cauza arsurilor de pe fata si a da strict secventa cea mai emotionala nu slujeste in niciun fel interesul public.

Pana la schimbarea la fata a Romaniei,  aflam parerile “avizate” ale unor oameni care incrunta crancen spranceana pensata,  Romania merge inainte si noi cu ea. Intrebarea este pana cand mai merge si asa?!

Update: Constat la o televiziune tabloida ca este invitat dl Marius Marinescu – Bideu pentru a ne informa. Deci cineva din acel trust a considerat ca un om care pleaca cu bideul in brate dintr-un partid intr-altul este cel mai potrivit sa vorbeasca in cazul unei tragedii nationale care reclama cat de cat niste vorbitori cu minima empatie si inteligenta emotionala. Dl Marinescu a rezolvat scurt problema, a propus pedepse intre 15 si 20 de ani pentru patronii clubului – si-o fi amintind de vremurile bune cu Tribunul alaturi, ca tot se vorbea despre morti. Niste dudui cu buze tuguiate, atat de tuguiate ca ocupau o mare parte din ecran clipeau din genele rimelate si aprobau. Ce sa mai, o dam naibii, problema s-a rezolvat de la sine cu domnu’ Marinescu, parol! Singurul lucru de care ar mai avea nevoie Romania ar fi sa il punem inspector-sef la ISU!

Update 2

O confesiune autentica a unui “carciumar” din clubul Expirat. Ce explica el mai jos mi se pare mult mai onest decat toata polologhia pe care o aud pe televizoare, desi, atentie, omu’ explica cum si-a tras masina de fite si spune ca a pus oameni in pericol. Deci, care ministru/ demnitar/ parerolog isi asuma sa termine cu avize date in patru luni? Care isi asuma sa faca o baza de date sa isi procure singur documentele care se gasesc la o alta institutie a statului – actul de functionare la Registrul Comertului , actul de la pompieri la ISU, etc.? Care isi asuma ca a fost amendat aiurea omul de mai jos “victima colaterala” a evenimentului de la Colectiv? Care vine cu o explicatie cum de se duce in control politia locala cu un singur reprezentant ISU si niciun pompier, la cateva zile dupa tragedie?

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20549169-clubul-expirat-din-bucuresti-inchide-anunta-proprietarul-imi-cer-scuze-imi-asum-din-2003-pus-viata-mii-oameni-pericol-weekend-weekend-cate-odata-timpul-saptamanii.htm

Update 3

Huitzilopochtli spune:

Uite o idee simpla: Pentru o perioada de doi ani, prin derogare de la codul fiscal, cheltuielile efectuate pentru conformarea la regulile PSI sa fie deductibile (50%, 75%, 100%) din impozitul pe venit.

Update 4

Amatorismul, improvizatia si prostia vor face combustie in aceste zile intocmai precum tavanul de la Colectiv. Actiuni facute in pripa, de inchidere la greu a teraselor nu fac decat sa sublinieze neputinta autoritatilor. Daca in Romania planurile de conformare nu inseamna nimic, daca notiunea de a permite supravietuirea unor cluburi cu conditia sa se puna in regula inaintea urmatorului eveniment cu multi oameni nu prinde, atunci suntem niste hacuitori fara cap al unor entitati private. Punem carambul cizmei de control, descindem asupra unor privati si ii inchidem pe capete. Poate doar dupa ce vom constata ca singurele locuri de distractie care mai raman vor fi ori niste spelunci ilegale ori bancile din parc sa mai vedem o justa masura, un just echilibru. Din nou, referinta vestica – ceea ce se intampla in astfel de situatii sunt vizite tehnice amanuntite la localuri similare (adica cluburi, ca vad veselie la controale si in alte parti), carora li se pune in vedere indeplinirea unor conditii pana la o anumita data. Alt inspector (pentru a nu incuraja mita) revine pentru a verifica conformarea si inchide terasa doar daca nu se conformeaza in termenii precizati.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "25 comments" on this Article:

  1. smaranda spune:

    Daca partitura se cinta fals incepem cu dirijorul. Citez de la maestrul cu stungareata „Încrezut și prost crescut, cu bucile pînă-n plămîni, baschetbalistul Ponta a jucat tare cu Loteria Română, cu tartorii Roșiei Montane și cu strămoșii săi de la KazMunaiGaz, marcînd și în coșul lui tata-socru procente rotunjoare și danii ale firmelor străine, predispuse să bată un țăruș în sfîntul pămînt al Banatului controlat de răspopit. Iată însă că l-au ajuns păcatele tinereții, căci geaba s-a scremut dottorele Ponta să demonstreze că nu sîntem o țară de bacșișuri mici, atîta vreme cît micuțul Titulescu nu s-a sfiit să ciordească bănuțul din palma mortului și bomboanele de pe coliva Rovinarilor și Turcenilor.” Pina cind sa toleram asemenea nulitati constiente de micimea lor ce ne otravesc viata cotidiana cu legi parsive? Pina cind vom alege indivizi fara educatie si fara orizont sa ne reprezinte? Privind la multimea indurerata nu pot aminti decit ce spunea Alexandru Vlahuţă într-o poezie de o surprinzătoare actualitate, publicată, însă, în 1881): “vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!”. Pina cind sa fim condusi de oameni de proastă calitate, de analfabeţi (cu sau fără diplomă), de parveniţi si de mojici iar incultura, prostia si obrăznicia au devenit criterii si atuuri de promovare?

  2. dusu spune:

    ce constat io domnule autor,ca dvs nu sinteti un bun patriot romin

    • Razvan Orasanu Razvan Orasanu spune:

      Perfect. Daca as insista si eu pe o prezentare tabloida a tragediei, asta m-ar face un bun roman, nu?!? Va rog explicati cum vedeti dvs.

      • victor L spune:

        O nu, dle Orasanu, @ dusu va aprecia articolul. Ii place tot ceea ce ii demasca pe “romini”.
        Este plecat din tara din vremi de aur si acum se razbuna pe toti “rominii”
        NB,
        eu subscriu la articolul dvoastra, dar doar pe Marinica bideu l-ati gasit ca egzamplu?
        Si putin piper:
        “Presa internaţională scrie despre polemica declanşată şi marşul a mii de bucureşteni: Românii au plâns, au înjurat şi s-au rugat pentru victime”.

      • dusu spune:

        imi cer scuze ,da capitalistii astia imi sug singele si ptr a detaila am nevoie de timp.
        da uite ca un domn stie ce si cum gindesc;de altfel acesta este tipicul opositor acolo:tu sa taci ca io stiu ce vrei sa spui !
        da,pe scurt,ca sa fii bun romin trebe sa urmaresti interesul national,haha
        Tutea spunea parca:sa fii romin e o meserie

  3. iancu spune:

    Perfecta dreptate!

  4. OvidiuD spune:

    Romania e o țară înapoiată. Teribil de înapoiată. Vedem asta din nou, odată cu întâmplarea asta tragică. Oribil.

  5. Mitica spune:

    Presa si expertii pur si simplu nu comunica cu nimeni. Oamenii obisnuiti au fost decenti. Au manifestat 12000 civilizat. Au aratat ca le pasa. Acum, sigur, expertii vor constata ca voiau sa se napusetasca la colive sau ca erau impresionati de senzational.

  6. Liviu spune:

    Pacat ca cei 10000 mii nu ies in strada mai des. Protestul lor a fost o reactie la efectele problemelor pentru care nu au protestat mai devreme: coruptie, minciuna, mizerie etc.

  7. pehash spune:

    Cererea si oferta s-au intalnit. Economie de piata.. pe o piata cu mentalitate de epoca de piatra.

  8. Huitzilopochtli spune:

    UIte o idee simpla: Pentru o perioada de doi ani, prin derogare de la codul fiscal, cheltuielile efectuate pentru conformarea la regulile PSI sa fie deductibile (50%, 75%, 100%) din impozitul pe venit.

    • Razvan Orasanu Razvan Orasanu spune:

      O idee atat de buna incat rog webmasterul sa o ridice cu italice la update 3 – update 2 l-am predat intre timp pe email. Pentru cititorii fideli, fac precizarea ca mi se pare mai corecta moderarea de un neutru (in acest caz moderatorul Hotnews) decat sa am control deplin asupra paginii proprii, cum au alti autori Contributors (am si eu parolele, dar nu le folosesc….)

      • TC spune:

        Ideea (cea cu deducerea cheltuielilor PSI) este buna, dar sa nu ignoram hotia romanului (intreprinzatorul, organul de control, inclusiv clientii).

        Se vor crea si asa abuzuri. Cluburile vor spune ca tot ceea ce fac tine de PSI, si ca astfel nu prea ramane nimic din profit pe care sa plateasca taxe. Vor apare firme-capusa-PSI.

        Singura solutie este adoptarea normelor din strainatate si controlarea implementarii acestora de catre straini. Oricat de mult contesta romanii aceste doua cai, empiric succesul lor este demonstrat – multinationalele sunt cam singurele institutii din Romania unde lucrurile se desfasoara normal, la pas cu normele europene/mondiale.

        • Razvan Orasanu Razvan Orasanu spune:

          Si daca v-as spune ca am incercat sa prezint onest un trainer bun catre o multinationala si am aflat de mafia de trainer-directori de resurse umane- etc. ? Lucrurile se petrec mai bine in mutinationale, insa in continuare multinationalele si filialele lor de Romania sunt mai altfel decat filialele acelorasi multinationale de altundeva.

          • weiss spune:

            Domnule Orasanu, lucrurile se petrec mai bine in multinationale numai pt. ca sistemul este mai bine pus la punct. Dupa 16 ani lucrati in multinationale, pot sa va spun cu mina pe inima ca au fost si sint unul din generatoarele de coruptie din Romania. O spun ca unul care stie exact ce spaga si la ce nivele se da de catre aceste multinationale. Angajatii onesti din multinationale pot sa confirme ceea ce va spun. Asa cum exista mafia traineri/directori de resurse umane, exista tot felul de alte mafii in multinationale. Practic, resursele sint “arendate” intre cei din top management, care fura din multinationala, care la rindul ei, fura din economia romaneasca prin toate tertipurie legale posibile. Legal, dar imoral – daca stiti cum vine treaba. Detalii va pot oferi cu placere, oricand doriti.

  9. Haplo spune:

    Imi place ca atunci cand trebuie sa facem comparatii intre noi si altii folosim muca si sfarc!
    Cand vorbim despre autostrazi ne comparam cu nemtii, la munca ne comparam cu japonezii si la disciplina cu nemtii. Cand vine vorba despre arta, ne comparam cu francezii si cand te intalnesti cu un pasionat de munti, intotdeauna iti vorbeste despre Alpli vs Fagarasi.

    Cand vine vorba despre bun simt… ne comparam cu BBC :) .

    Cu atitudinea asta, n-o sa castigam niciodata. In plus, in cazul fata, o terapie de genul asta este binevenita. Vad foarte multi oameni care realizeaza ce indatoriri are statul si ce responsabilitati au eu. Iata, Expirat s-a inchis.

    • TC spune:

      E bine sa folosim niste repere, sa ne comparam cu cei care au succes, dupa criteriile unanim acceptate.

      Romanii nu-s de acord cu nemtii, dar le conduc cu placere masinile.

      Electronicele japoneze se vand cu preturi mai mari, in expectanta unei fiabilitati mai ridicate.

      Documentarele si emisiunile BBC atrag si impresioneaza prin tonul si calitatea lor. De pilda, e putin probabil ca cineva de la BBC sa il fi intrebat pe MMunteanu daca a fost in Pta Universitatii, fiindca si-ar fi facut tema in prealabil.

      • Razvan Orasanu Razvan Orasanu spune:

        Subscriu, mai ales la comentariul cu M Munteanu.

        • TC spune:

          Multumesc Razvan. Din pacate, constat ca majoritatea romanilor din Romania nu inteleg conceptul de calitate, nici sa ofere calitate, nici sa pretinda.

          La fel stau lucrurile si in cazul managementului de proiect.

          Pana si cei de la multinationale, care la birou presteaza atat calitate cat si cantitate, cum ies pe usa locului de munca la terminarea programului se transforma (majoritatea), devenind parte din multime.

          Poate asa e dat sa fie.

      • Haplo spune:

        Evident ca este bine sa ai un reper :) .
        Nu asta era subiectul interventiei mele. Este drept ca am mancat litere si am amestecat cuvinte. Daca mergem pe ideea de reper, este mai relevanta media. Reperul trebuie sa fie real si sa-l poti atinge. Daca cineva crede ca poate sari peste cateva decenii de civilizatie… este un idealist.

        Pana una alta doua persoane din conducerea TVR si-au dat demisia. Un act suficient de onorabil.

        Total de acord cu cele din Update 2

  10. Lucian spune:

    Când afirmați „(singura televiziune care nu a facut-o a avut o prabusire de audienta in tronsonul orar respectiv)” putem desluși mecanismul socio-mediatic ce duce la realizarea unor astfel de momente în care știrea capătă valoare adăugată de rating tocmai prin apelarea fără prea mare discernământ la unele detalii și mărturii cutremurătoare. Tragedia devine ciocanul de făcut bani și restul ajunge pe plan secundar. Această situație distanțată de „normalitatea europeană” se poate observa în mai orice direcție ne-am uita. Este rezultatul activităților social-culturale a acestui popor. Datorită nivelului de trai scăzut ce duce la o educație precară în majoritatea cazurilor și a lipsei oportunităților pe care de altfel „normalitatea europeană” le oferă cetățenilor din țările civilizate ajungem la situația descrisă în articol. În plan mediatic mai ales, normalitatea nu are nici o valoare pentru că nu vinde. Atât timp cât criteriul cel mai important pentru realizarea unui reportaj este cifra de audiență nu mai contează dacă slujește sau nu interesului public.
    Ce ar trebui sau n-ar trebui să se facă? Mai multe restricții ar aduce doar mai multe oportunități de a încălca legea și în nici un caz rezolvarea situației. Nu se apelează la servicii profesioniste de NPM/PSI ci se merge pe principiul merge și așa. Și asta nu neapărat pentru că nu există profesioniști, ci pentru că a apela la ei înseamnă a cheltui niște bani, iar într-un capitalism sălbatic acumularea resursei pecuniare devine mai valoroasă decât siguranța celei umane. Firma în care lucrez are serviciu propriu de pompieri. În ultimii 5 ani de zile au avut loc doar 3 incidente dintre care 2 minore și unul mediu și s-a pus problema desființării serviciului propriu PSI pentru porfit. După ce s-a constatat că lipsa unei intervenții rapide la evenimentul mediu ar fi adus pagube companiei echivalente cu câteva zeci de mii de salarii de pompier, s-a decis menținerea serviciului propriu.
    Progresul tehnologic se îndreaptă către o direcție greșită: creșterea profiturilor prin automatizare și micșorarea costurilor cu resurse umane lăsând la urmă îmbunătățirea condițiilor de muncă prin creșterea siguranței și a confortului. Indiferent dacă pornești un motor la coarbă sau prin comandă de la distanță, în ambele cazuri încă se apelează la un mecanic/electrician pentru a schimba o bujie uzată.
    Concret, România lui Nea Caisă va pica examenul de conștiință pentru că mulți dintre cei adaptabili au părăsit țara iar pt. cei rămași adaptarea la normalitatea europeană implică un efort mental considerabil și e mult mai ușor să zici: „merge și așa”

  11. Alina spune:

    As fi de acord cu dvs., dar in incercarea de a va demonstra un puct de vedere valid faceti uz de chiar acele mijloace blamabile folosite de televiziunile in cauza. Reluati aceleasi descrieri socante, de data aceasta in scris, pentru a avea un articol cu impact emotional. Pana la urma va demonstrati din pacate ipoteza: toata media se scalda in detaliile sordide ale unei tragedii.

    • Razvan Orasanu Razvan Orasanu spune:

      Dezaprob respectuos. Nu am preluat decat edulcorat o mica particica din suvoaiele de nesimtire si propun prin articol taman niste limite clare.

    • TC spune:

      Alina, uneori o terapie de soc ajuta. Au fost site-uri unde au fost publicate poze foarte grafice cu trupurile celor decedati. Arsi. Piele inegrita. Haine topite. E greu sa privim astfel de tragedii, dar bagand capul in nisip si ajungand sa blur-am si o banala pereche de catuse pe incheieturile unor corupti nu schimbam realitatea trista, uneori cruda, in care ne aflam.

      Eu in primii ani dupa ce mi-am obtinut permisul de conducere m-am fortat sa iau la cunostinta rezultatele accidentelor grave de circulatie pe langa care treceam. Am vazut oameni vii prinsi intre fiarele contorsionate ale masinii, am vazut materia cenusie a unora care au trecut printre barierele inchise, fiind purtati de tren sute de metri, am vazut de aproape oameni taiati de tramvai fiindca au trecut prin locuri nepermise si fara sa se asigure.

      Rezultatul: ma consider un sofer prudent, care in ultimii peste 15 ani n-a mai fost nici macar tras pe dreapta (sute de mii de km condusi, pe mai multe continente). Asta in timp ce colegi de varsta mea au facut praf masini, au decedat in accidente de circulatie, sau – mai rau – au omorat nevinovati. Intre timp eu am acordat asistenta la diverse tipuri de accidente de fiecare data cand am avut ocazia (si obligatia morala). Am facut cursuri de prim ajutor. Am conlucrat cu autoritatile competente atunci cand a fost momentul. Intr-un cuvand, am incercat sa inteleg cum functioneaza sistemul si sa il folosesc pentru “greatest good”.

      Eu consider ca e mai bine sa vedem ce (ni) se poate intampla, si sa procedam in consecinta in evitarea riscului respectiv, in mod proactiv, in loc sa negam realitatile, iar cand ceva chiar se intampla, ca in cazul de fata, sa consideram ca e voia sortii si sa mergem mai departe pe acelasi drum gresit.

      In concluzie, il sustin pe Razvan. E un unghi foarte bun de tratare a acestui subiect.

  12. Carmen spune:

    Aveti dreptate dar , banuiesc ca nu sunteti surprins de reactiile unor reporteri . Asta reflecta lipsa de educatie! Cu cat suntem mai needucati cu atat mai fara sensibilitate sunt relatarile! Ieri la radio actualitati, un baiat de 16-17 ani spunea ca dl profesor de engleza l-a indrumat sa mearga sa aprinda o lumanare dar oricum ar fi mers si el ca tot oameni sunt CU TOATE CA ASCULTAU ROCK SI ALTE MUZICI! exact asa relata! cred ca nu stia sensul cuvintelor sau chiar asta era toleranta lui! Cei care au reactionat normal zilele astea sunt fff putini , mare parte din populatie intelege si vrea violenta in limbaj si imagini!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Razvan Orasanu


Razvan Orasanu

Director Executiv al Institutului de Studii Populare, Kokkalis Fellow la Harvard University - John F. Kennedy School of Government (2012), Consultant local pentru Banca Mondiala (2... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)