Home » Media / Tech » Citesti:

Vin alegerile. Vaccinați-vă!

Brindusa Armanca noiembrie 22, 2011 Media / Tech
5 comentarii 728 Vizualizari

Deși ar mai fi vreme până la alegeri, mesajele de tip preelectoral zburdă deja în întreaga presă românească: strigăte de luptă, oftaturi, chiote triumfaliste, fluierături ș.a. Recuzita prăfuită a fost scoasă de la naftalină, fiindcă până una-alta, după zarva care se aude, politicienii noștri nu au de gând să se bată cavalerește ci tot în registru caragialesc, cu discursuri sforăitoare, cu vitrioluʼ, cu scrisorica pierdută. Acum mai mult ca oricând ar avea nevoie oamenii de mass-media, să afle, să primească informație suficientă, neconfuză, selectă, pentru a se proteja de manipulare. Giovanni Sartori, într-o carte controversată la vremea ei, Homo videns. Imbecilizarea prin televiziune și post-gândirea, reproșa ”videopoliticii” că supune electoratul acaparat de televiziune la ”malnutriție informativă”, debilizându-l și deposedându-l de puterea simbolică pe care i-o dau alegerile. Dacă peste 80% dintre români se uită zilnic la televizor, cu precădere la actualități, așa cum arăta în octombrie un studiu IRES efectuat pe un eşantion de 1243 de persoane de peste 18 ani, atunci se poate miza pe un ”videoelectorat”. Amețit de zgomote, cetățeanul tot mai turmentat face astfel alegeri proaste și îmbrățișează cauze false.

O presă profesionistă, diversă, fără mercenari și vaccinată împotriva manipulării ar putea servi ca antidot. Însă… De câteva zile se toacă pe toate canalele subiectul ”supendarea președintelui” servită de liderii USL. Presa a înghițit pe nemestecate tema. TVR Info a schimbat subiectul dezbaterii în emisiunea moderată de Alina Stancu, Turcescu l-a pus imediat ”sub semnul întrebării”, B1 TV s-a repezit și el, iar Realitatea TV-Elan/Vântu și Antenele au pompat cu entuziasm semnalul că dictatorul va fi spânzurat. Nici presa scrisă n-a scăpat de epidemie, ceva mai nuanțat și cu intensități diferite de la România liberă, Adevărul și Evenimentul zilei, spre exaltările Cotidianului electronic, până la presa locală. Fără excepție, știrile tuturor canalelor au făcut clăbuci la gură anunțând ce? Nimic. Un subiect despre nimic, fiindcă: Curtea Constituțională n-a apucat să delibereze asupra cererii USL de a declara neconstituțională înghețarea salariilor în bugetul pe 2012, deci nu exista încă o decizie a Curții care să fie aplicată sau încălcată. În consecință, președintele României n-a încălcat ceva, fiindcă nu avea ce. Dacă e vorba doar de afirmațiile făcute de acesta la postul public de radio, nici atunci nu avem subiect: n-a susținut că nu ar aplica ipotetica decizie negativă, a punctat doar că nu sunt bani, indiferent de poziția Curții Constituționale. Pe de altă parte, USL n-a procedat la suspendarea președintelui, ci a a cerut juriștilor săi o consultare în legătură cu posibilitatea și oportunitatea suspendării. Nicio procedură nu a fost demarată, chiar dacă declarațiile belicoase ale liderilor PSD și PNL au insinuat asta. În concluzie, nu s-a întâmplat nimic.

În loc să avertizeze publicul că povestea cu suspendarea este o manipulare standard, probabil pentru a acoperi cu zgomote conflicte interne de partid, vajnica noastră presă a dat în foc. I s-a dat de ronțăit, a ronțăit. Așa cum face și Puterea când aruncă pe piață un subiect ”tare” pentru a masca subiecte importante care îi afectează imaginea. Fără fapte, din prezumții, intenții și speculații, media a produs emisiuni, articole, interviuri, dezbateri. Era suficientă pentru vodevilul suspendării, inconsistent, ipotetic, irelevant, o notă de un rând. Dimpotrivă, jurnaliștii au consumat resurse, energie și nervii publicului. Presa nu s-a ferit de manipulare și nici n-a fost de partea cetățeanului. Sartori punea lipsa de prudență a presei pe seama inculturii gestionarilor ei care promovează extravaganța, absurdul și țicneala și pun umărul la înmulțirea lui ”homo insipiens”, netot și ignorant. Dar, ca să-l parafrazăm pe Woody Allen, ”nu aruncați gunoiul, din el se fac știri”.

Articol aparut si in Revista22

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "5 comments" on this Article:

  1. iuliu spune:

    “Recuzita prăfuită a fost scoasă de la naftalină, fiindcă până ….”
    Gresit! Unii nici nu au lasat-o la naftalina!

  2. Selectiv PP spune:

    Bineinteles ca suspendarea e o pseudo stire livrata de USL.
    Cam acelasi lucru se poate afirma si despre stirea cu
    suspendraea lui Geoana
    (desi printre randuri ni se sugereaza ca
    debarcarea lui Mircica ar fi 12 Richter pentru PSD…nicidecum
    o eliberare…de inteles…fara Geoana si fara Vanghelie noi deontofagii
    ajungem ca Terente, lipsiti de argumente)
    *
    In sfarsit doua stiri secretate din laboratoarele USL !
    Era momentul !
    *
    Pentru ca de la 1 ianuarie si pana de curand nu s-au
    tocat decat stiri Made in Cotroceni.
    Si tot doua:
    1. Vrea sa-l schimbe pe Boc. Nu conteaza cine vrea… cand Blaga
    si colegii de smen , cand insusi Basescu.
    DUPE CARE apare Taticu si zice Cum sa il schimb pe Boc ? Pai nu
    s-alege prafu ?

    2. Pensii/salarii cresc/revin de unde au fost forfecate.
    DUPE CARE apare Taticu si zice cum o sa creasca ? Pai nu s-alege prafu ?
    *
    Ciudat cum plicticosenia cu
    neSchimbarea lui Boc si cu
    ne/marirea salariilor si pensiilor
    repetata pana la ingretosare nu a facut obiectul nici unei
    analize la fel de acide.
    *
    ”Asa cum face si Puterea” e o expresie vaga menita
    sa disimuleze partizanatul atroce.
    *
    La fel ca si criticie dulcege la adresa
    colegilor de tarash – Turcescu si B1,
    enumerati ca entitati distincte , ca sa fie
    mai multe/multi:
    unu la Prefectura,
    alalt la Prefectura…

  3. Radu Humor spune:

    Contra furtului nu exista vaccin !
    Doar instante juridice.
    Care lipsesc si ele !

  4. …lucrurile stau asa cum le descrieti dvs.

    Numai ca eu nu as da atatea circumstante atenuante “receptorilor”, adica celor 80 % dintre romanii de 18+ care se uita zilnic la tembelizor!

    Masochismul lor nu ma mai impresioneaza pentru ca, o stim cu totii, EI SUNT STAPANII TELECOMENZII! Ori, aceasta libertate PRACTIC ABSOLUTA de a manevra telecomanda nu le-o poate lua nici un jurnalist.

    Ca atare, in loc sa se ocupe de propria persoana, de igiena personala (un capitol extrem de deficitar in Romania in prag de an 2012!!!), in loc sa se odihneasca, sa citeasca o carte (ohoooooooo, ce lux!!!), sa se ocupe de educatia copiilor, sa se plimbe sau sa faca orice altceva, INFINIT MAI UTIL SI MAI PLACUT, masochistii mioritici nu sunt in stare sa apese pe butonul telecomenzii si raman, paralizati, niste “addicted monkeys”. care, fie vorba intre noi, SAVUREAZA DIN PLIN grotescul deversat de tembeliziuni!

    Sa le fie de bine!

  5. DanCanada spune:

    @Dna Armanca: un text fain si foarte adevarat! Am vazut prin ziare timpenia cu “suspendarea” si mi s-au parut mai prosti cei care au preluat-o. Daca ar fi cu-adevarat profesionisti, marii TV-ului romanesc nici n-ar trebui sa aminteasca de o asemenea ineptie, nici-decum s-o “discute”.
    Altceva: l-am intrebat odata pe taica-meu, Dumnezeu sa-l ierte, (avem si-aici canale romanesti, slava Domnului) “de ce te uiti atita la stiri?”
    Raspunsul: “astept o minune”.
    Deci cel putin pensionarii urmaresc stirile si din motivul asta.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Brindusa Armanca


Brindusa Armanca

Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timi... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)