Home » Analize »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Amurgul Occidentului reloaded? Axa închidere-deschidere înlocuieşte pe cea stânga-dreapta în politică

Sorin Ionita martie 16, 2017 Analize, Politica & Doctrine, Societate/Life
32 comentarii 4,360 Vizualizari

Până la urmă în alegerile din Olanda a ieşit bine, aşa că scadenţa se amână, însă problemele au rămas la locul lor. Se împlinesc săptămâna viitoare 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma iar Uniunea Europeană e mai contestată decât oricând, de la dreapta şi de la stânga. Elita politică 2.0, mai lipsită de reţineri verbale şi de acţiune decât cea precedentă, s-a suit pe valul de furie populară care, justificat sau nu, ameninţă să măture aranjamentele de prosperitate comună construite cu greu în aceste şase decenii. Instituţiile şi regulile de tip liberal, adică cele care îngrădesc puterea politică, fac posibilă cooperarea în avantaj reciproc şi previn închiderea şi fragmentarea pieţelor şi comunităţilor încep să fie privite ca nelegitime.

După declanşarea crizei globale am avut un crescendo al discursului indignat în politica occidentală, pe fondul dificultăţilor de natură economică. Dar când popoarele s-au indignat finalmente la urne, în 2016, revolta lor anti-elite a luat o altă turnură decât se aşteptau teoreticienii revoluţiei progresiste: votul a mers în direcţia cealaltă, către opţiuni nativiste, xenofobe, tribal anti-globalizare, iar nu civic-antiglobalizare.

Aceste tendinţe reprezintă o ameninţare pentru România şi alte ţări din Est, membre sau nu ale UE, pentru care Occidentul a reprezentat timp de două secole o ancoră politică şi un model. Fără ancoră, vom putea sta pe picioarele noastre şi, mai ales, vom fi în stare să ne încheiem singuri procesul de modernizare întârziată, pe care l-am mai ratat de două ori? Va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea slăbeşte în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României?

Lucrurile astea sunt serioase şi depăşesc orizontul de timp al hârjonelii grupurilor de interese din politica românească şi atârnătorilor lor din mass media, pentru că vorbim de tendinţe profunde, pe termen lung. Intr-un studiu apărut imediat după Brexit (dar înainte de alegerea lui Trump) şi citat frecvent de atunci încoace, Ronald Inglehart şi Pippa Norris arată cum votul pentru partide populiste în Europa s-a dublat din anii ’60 încoace pe partea dreaptă şi a crescut de peste cinci ori pe partea stângă. Mai important, ei demonstrează că temele economice au scăzut în importanţă în acest interval, iar determinante la vot au ajuns să fie cele identitare, simbolice şi post-materialiste: gender, minorităţi, imigraţie, mediu.

Cum ar veni, contrazicându-l pe Marx, „relaţiile de producţie” au pierdut şi mai mult teren în faţa identităţii şi culturii locale. Cu alte cuvinte, vechea axă politică stânga-dreapta, bazată pe opţiuni economice, tinde să fie concurată serios de axa culturală, spune studiul. Apărarea comunităţii organice şi valorilor identitare înlocuieşte treptat lupta de clasă pentru cei 99%, în rândul unor categorii de cetăţeni ce simpatizau tradiţional cu oricare din cele două extreme politice.

Mutarea populismului de pe piciorul stâng pe cel drept nici nu cere efort aşa mare. Până la urmă e vorba de schimbarea unor simboluri şi unui set de termeni, dar înăuntrul aceluiaşi tip de politică, bazat pe un fel de a gândi comun ambelor orientări. Votul în 2016 a mers alături de aşteptări, însă numai un pic. Acest mod de a gândi, ce reprezintă esenţa anti-liberalismului populist contemporan, se poate sintetiza în patru puncte:

  1. Competiţia între persoane, grupuri, naţiuni, este esenţialmente un joc cu sumă nulă pentru distribuţia unor resurse finite.
  2. Fenomenele au explicaţii simple, în termeni de agenţi umani ce posedă intenţii (benefice sau malefice) şi acţionează conform principiului (1), adică în favoarea grupului propriu şi în detrimentul altor grupuri. Când e vorba de noi, se cheamă strategie; când e vorba de ceilalţi, se cheamă conspiraţie.
  3. Există o vârstă de aur, în trecut sau în viitor (sau adesea, şi una şi alta), faţă de care realitatea contemporană reprezintă un stadiu imperfect şi inacceptabil. Cei puri (poporul) sunt asediaţi de cei impuri (alte popoare, străinii din interior, elita impură deoarece e coruptă moralmente etc).
  4. Societatea şi economia sunt fluide şi pot fi remodelate prin voluntarism politic, dacă un lider hotărât are o majoritate de popor în spate. Realitatea se supune votului iar „interesul general” (adică al celor puri) va prevala.

Rotirea axelor politice ca urmare a schimbării priorităţilor electoratelor în democraţii avansate (cf. Ingelhart&Norris)

În Europa, pe un fond de stagnare economică, reală sau subiectivă, plus declin demografic, faptul că spaimele sociale se răspândesc în electorat este un fenomen ştiut dintotdeauna. Nu în zadar pe parcursul ultimei crize economice globale, comparaţiile cu Marea Criză din ’29-33 au fost frecvente. Migraţia de diverse tipuri dinspre state musulmane şi sporirea ameninţării teroriste nu fac decât să agraveze tendinţa şi explică de ce atât de multe ţări membre UE, vechi sau nou-venite, virează către populism. Astfel de majorităţi există în momentul de faţă în Grecia – caz interesant de coabitare între populismul de stânga şi cel de dreapta, ceea ce confirmă încă o dată apropierea de adâncime dintre ele – Ungaria, Italia, Polonia, Slovacia şi Elveţia (non-UE, dar în trend). Pe parcursul lui 2017 vor alegeri în Franţa (prezidenţiale şi apoi parlamentare) şi Germania (septembrie).

Analiştii sunt de părere că “astăzi peisajul politic, social şi în mass media din Europa favorizează populiştii mai mult decât oricând după sfârşitul celui de-al doilea război mondial”. Schimbările structurale în societatea occidentală care stimulează spaimele sociale au rădăcini adânci şi nu pot fi întoarse din drum: nici demografia în declin, nici corespondentul ei constând în eroziunea fiscală a statului bunăstării, nici globalizarea economică şi informaţională. Tehnologiile şi metodele noi de management, care au reconfigurat industria manufacturieră şi transporturile, nu pot fi dez-inventate, indiferent cât de legitimat prin vot e liderul care-şi propune aşa ceva.

Cu alte cuvinte, categorii întregi de votanţi şi-au pierdut nu doar venitul sigur şi stabil ci şi anume imagine şi respect de sine, ceea ce n-a putut rămâne fără consecinţe în plan social şi electoral. Iar procesul e abia la început: automatizarea prin machine learning va continua, muşcând şi din joburile astăzi considerate “creative”, adică din veniturile clasei medii; producţia şi serviciile se vor descentraliza în continuare, în formule flexibile, caracteristice economiei de tip sharing şi on-demand; iar multe companii care acum sunt clasificate drept manufacturiere vor deveni de fapt brokeri de servicii, pentru că acolo marja de profit e mai mare.

Asta e singura formulă ce permite o oarecare „reindustrializare” în Europa de Vest şi SUA, tendinţă vizibilă pe ici pe colo: în forme mici, flexibile şi upstream, adică în zonele de concepţie şi de valoare adăugată mare; sau în acele industrii de nişă în care succesul e rapid, fluctuant şi depinde de gustul imprevizibil al consumatorilor de care trebuie să stai aproape (moda). Doar că în nici unul din aceste domenii nu sunt şanse de angajare pe viaţă pentru un număr mare de oameni cu calificare rigidă de muncitor pe bandă. După cum observa un alt analist, cea mai des întâlnită ocupaţie pentru un bărbat astăzi în SUA e aceea de şofer profesionist de vehicul comercial (camion, autobuz etc.): sunt peste trei milioane. Nu-i nevoie să aşteptăm maturizarea tehnologiei maşinilor cu auto-pilot ca să ne dăm seama ce potenţial exploziv are dispariţia acestor locuri de muncă; e suficient doar să constatăm ce tensiuni şi proteste produce peste tot fie şi numai apariţia contractelor de prestaţie flexibilă de tip Uber.

Paradoxul populismului anti-liberal în România

Dacă ancora democraţiei liberale slăbeşte, deoarece partenerii noştri occidentali încep să fie tentaţi de experimente ne-liberale, atunci pericolul e mare. In plan extern, fiindcă retorica populismului anti-liberal validează modele de guvernare ce pot părea atractive pe termen scurt, dar sunt falimentare pe termen lung, precum regimul Putin în Rusia. Nu e nevoie ca cineva să fie un fan declarat al preşedintelui Rusiei; te poţi pretinde chiar adversarul lui. Este suficient să subscrii la viziunea populistă rezumată în punctele (1-4) pentru a intra în logica jocului tranzacţionist cu sumă nulă ce stă la baza filozofiei politice putiniste, ce ţine prizonieră societatea rusă şi o duce către declin.

În plan intern, deoarece respingerea deschiderii colaborative cu Occidentul liberal vine la pachet cu constestarea statului de drept şi integrării economice cu statele dezvoltate, elementele care au generat progresul României post-comuniste. Intoarcerea la retorica xenofobă, protecţionistă şi paranoic-conspiraţionistă din ultimii ani ai lui Ceauşescu, motivată de convingeri sincere sau din calcule strategice ale grupurilor politico-economice care vor să se protejeze de competiţie externă sau de anchete penale, duce finalmente în acelaşi punct: delegitimarea motoarelor progresului nostru către modernitate şi prosperitate.

România nu are o proporţie semnificativă de imigranţi, deci una din principalele probleme în statele vechi membre UE nu există la noi. Ca atare, pentru a se înscrie în tendinţa nativistă la modă, politicienii caută substitute pentru “străinul cel rău” sub alte forme: firme multinaţionale, expaţi de toate tipurile, coloana a 5-a a celor vânduţi străinătăţii, Soros, şamd. Important e să se poată personifica ameninţarea, ca să se definească şi să se mobilizeze poporul cel pur. Iar ca să convingi românii că lumea e un joc cu sumă nulă, care pe care, unde cooperarea şi regulile sunt doar lozinci pentru fraieri, nici nu-i prea greu într-o societetate traumatizată de tranziţia post-comunistă lungă, în anii ’90, şi cu o solidă moştenire de cinism şi neîncredere în instituţii şi principii datând din anii ’80, decada ceauşismului sultanist balcanic, ridicol şi corupt.

Marele paradox este că, într-un experiment aproape fără precedent, principiile deschiderii liberale au servit bine şi au ameliorat viaţa oamenilor din Europa de est, în special în ţări ca România, în spaţiul a doar o generaţie. Rar se întâmplă aşa ceva în istorie, atât de vizibil şi incontestabil. Sprijiniţi pe soft power a Uniunii Europene, de care ne-am apropiat treptat, o ducem azi mai bine decât în 1990 pe toţi indicatorii, de la calitatea serviciilor publice la speranţa de viaţă. Economia e superioară oricărei perioade anterioare, chiar dacă am lua de bune cifrele statistice ale anilor ’80, pline de umflări propagandistice. Românii s-au globalizat prin europenizare, undeva în jur de trei milioane de suflete, nu doar fizic, prin emigrare, dar şi afectiv şi identitar.

Industria, privită ca o vale a plângerii post-comuniste, produce şi exportă mai mult azi decât pe vremea lui Ceauşescu, fără vreo mobilizare naţională care să secătuiască restul sectoarelor, cu de două ori mai puţini angajaţi, care lucrează doar cinci zile pe săptămână (nu şase sau, uneori, şapte, ca în trecut). România se află peste media UE la ponderea industriei în PIB, ceea ce e o veste amestecată: bună, deoarece spaima de “dezindustrializare” care consumă pe analiştii locali şi chiar occidentali pare nefondată la noi, cel puţin pe moment; rea, pentru că aşa ceva e posibil să se producă în viitor, cu toate consecinţele politice pe care le ştim din Vest şi prezentate mai sus. In anii ’90 am avut o ajustare structurală a industriei comuniste, demodate şi ineficiente, la piaţa contemporană, iar costurile sociale n-au fost mici; o reală dezindustrializare în viitor poate produce un şoc politic major dacă vine pe nepregătite.

Ca să revenim de la speculaţii la realităţi, convergenţa cu Occidentul este o asemenea realitate (vezi figura), atât pentru România cât şi pentru alte state foste comuniste. A fost cu atât mai rapidă cu cât transformarea a fost mai decis aplicată şi a încetinit atunci când s-a intrat în perioade de populism: vezi trendul recent al Ungariei, faţă de care România a recuperat jumătate din decalajul procentual care ne separa în anii ’90. Reducere de decalaj este vizibilă şi cu ochiul liber pentru fiecare din numeroşii români care vizitează azi Ungaria, prin comparaţie cu situaţie de acum 20 de ani. La polul celălalt, se observă ce traiectorie au avut ţările foste în URSS, lipsite de ancora democraţiei liberale a UE în tot acest timp, experimentând indecise în zona gri dintre modele.

OSI Sofia a publicat recent un indicator al apropierii de Europa de Vestcatch-up index –măsurat pe patru dimensiuni: economie, democraţie, calitatea vieţii, calitatea guvernării. Concluzia este optimistă: Europa de Est ajunge din urmă Vestul, cu paşi siguri, deşi ceva mai repede pe dimensiunea economică şi ceva mai încet pe calitatea vieţii. Remarcabil, România se află permanent în zona verde a indicelui pentru intervalul 2011-2015, adică s-a apropiat de media UE, alături de ţări privite îndeobşte drept campioni ai reformelor în regiune, precum Polonia şi Statele Baltice.

Însă realităţile sunt una, iar politica este alta. Votanţii nu se conduc după manuale de istorie, nici nu-s uşor de convins că lucrurile merg spre bine doar cu indicatori calculaţi de experţi. Popoarele învaţă lecţii din ce experimentează pe propria piele, bun sau rău. Desigur că alternativele la modelul democratic liberal au eşuat în trecut; vor păţi la fel în viitor. Numai că în Occident memoria acestor eşecuri tinde să se stingă o dată cu generaţiile care le-au trăit direct, iar în Europa de est mulţi par dispuşi să pună în paranteză experienţele de care încă îşi amintesc şi să mai dea alternativelor o şansă.

Iar lecţia eşecului se internalizează greu, în timp, nu la primele semne ale sale. Când democraţiile anti-liberale dau de greu, cum e inevitabil să se întâmple, identificarea cauzelor reale şi atribuirea responsabilităţilor devine tot un joc filtrat politic, pentru care Elita 2.0 şi maşina ei de agitprop sunt bine pregătite cu scenarii conspiraţioniste. Conflictul şi retorica demagogică escaladează, iar de vină pentru dificultăţi nu sunt cei care au luat deciziile păguboase de închidere, ci tot adversarii: străinii, sabotorii, elita impură. Publicului i se servesc explicaţii care să-i diminueze disonanţa cognitivă, nu să-l lămurească ce se întâmplă, suprimându-se fapte şi interpretări care ar contrazice scenariul populist şi ar viola aşteptările proiectate în mintea oamenilor, după cum ne învaţă microeconomia şi psihologia experimentală. Cum spunea doar pe jumătate în glumă Mark Twain, “it is easier to fool people than to convince them that they have been fooled”. E nevoie de multă raţionalitate pentru a nu lăsa lucrurile să intre în acel cerc vicios unde remediile propuse la anti-liberalism sunt încă şi mai mult anti-liberalism, într-o spitală a iraţionalităţii colective.

Oricum, nu cred că am scăpat de Geert Wilders coafura lui ridicol-vadimistă (pare să fie un complex latent cu părul la mulţi neo-populişti), nici de liderii pe val ai curentului din Franţa şi Germania, care mai au multe de spus. Nici de colegii lor din Est precum Orban, Kaczynski şi alţi emuli viitori. Merită să ne amintim de un mare precursor al acestui trend, extremistul sexy şi sportiv Jorg Haider, care acum un deceniu dădea Europei frisoane şi atrăgea sancţiuni diplomatice asupra Austriei natale, până la moartea sa într-un accident dramatic în 2008.

Azi la 18.00 la cinema Eforie vedem un film provocator despre viaţa lui (parte din festivalul One World), apoi dezbatem cu sala chestii care vă interesează, de exemplu dacă a fost într-adevăr Haider precursorul lui Geert Wilders şi Marine Le Pen şi dacă pe toţi aceştia îi putem numi neo-fascişti – sau sunt de fapt altceva. Şi, bineînţeles, ce se alege de Europa având în vedere cele spuse mai sus.

Broşura cu textul integral care stă la baza acestui articol se găseşte aici.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "32 comments" on this Article:

  1. neamtu tiganu spune:

    Olanda a fost salvata de … Erdogan, daca turcii, care vorbesc turceste, nu ar fi insistat de a-si da in petec in Olanda si daca guvernul Olandei nu i-ar fi taiat macaroana, azi am fi avut alte rezultate.

    E nedrept pt. analistii politici, saracii analizeaza tone de date, fac jde mii de grafice in toate culorile curcubeului si apare o chestie spontana care le da peste cap toata stradania. Uneori cite o inundatie, un cutremur, un campionat de fotbal a schimbat peste noapte intregul peisaj politic, construit cu atita truda, cu filozofi, cu dr. cu stg…

    • r2 spune:

      Le e greu analistilor, dar nu ne e usor nici noua, forumistilor. Nu e usor sa le stii pe toate :D

      • neamtu tiganu spune:

        Noi, forumistii, chiar daca nu le stim pe toate, oare cine le stie, avem avantajul ca suntem sinceri, nu urmarim nimic, nu-ncercam sa ne vindem marfa, doar ne amuzam.

        • Sorin Ionita Sorin Ionita spune:

          de aia nici nu va ia nimeni in serios iar genul asta de comentarii se ignora
          e un amuzament destul de solitar si benign, ca altele de acelasi fel

          • Adrian B spune:

            Cum puteti sti cati iau in serios comentariile si cati iau in serios articolul? Nu e FB ca sa numarati numarul de Likes, iar uneori cititorii sunt mai bine informati sau mai realisti sau mai inteligenti decat cei care scriu articole. Si de obicei mai onesti :)

  2. Kurt spune:

    După alegerile în Olanda cu 78% participare şi numai 13 % pentru Wilders, valurile jurnalistice ale mediilor europene se liniştesc de azi pe mîine. Rutte e vechiul şi noul premier olandez, cu un nou partid în ascensiune, GROENELINKS (ecologişti-stînga) în parlament cu 16 reprezentanţi. Parlamentul olandez cu o stîngă- ecologistă mai numeroasă (socialdemocratii, înjumătăţiţi de electorat), oferă destule variante pentru noua coaliţie a premierului Rutte. Nici una pentru Wilders. Ciorba nu se mănîncă atît de fierbinte cum e gătită.După alegerile 2017 în Franta /Macron şi în Germania / Merkel totul rămîne deocamdată neschimbat în UE28-1, pentru un timp. Schimbările în UE sunt prevăzute în viitorii 2- 5 ani.

    … “……. Se împlinesc săptămâna viitoare 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma iar Uniunea Europeană e mai contestată decât oricând, de la dreapta şi de la stânga. Elita politică 2.0, mai lipsită de reţineri verbale şi de acţiune decât cea precedentă, s-a suit pe valul de furie populară care, justificat sau nu, ameninţă să măture aranjamentele de prosperitate comună construite cu greu în aceste şase decenii. Instituţiile şi regulile de tip liberal, adică…. “…..

    Elita 2.0 este un grafic greu de înghiţit. Din păcate cele mai multe prezentări ale autorului sunt din realitatea UE de azi. Cauzele perturbaţiilor sunt multe şi foarte diferite. Cele cu consecinţe grave sunt din interiorul partenerilor UE27.

    …. “… Fără ancoră, vom putea sta pe picioarele noastre şi, mai ales, vom fi în stare să ne încheiem singuri procesul de modernizare întârziată, pe care l-am mai ratat de două ori? Va rezista democraţia liberală în Est,… “…..

    Este întrebarea cea mai importantă de mult timp. Să nu uităm vidul în spaţiul public românesc 1947-1989, bezna în pivniţa balcanică multilateral dezvoltată, lipsa de dezbateri politice libere necenzurate în timpul dictaturii autohtone 1939- 1989. Societatea civică atomizată şi oprimată în NATIUNEA ceauşistă s-a eliberat 1989. Nu s-a lustrificat personalul, cel puţin în conducerea României la nivelul superior. Trecutul e trecut. Decalajul e o problemă nerezolvată, decalaj în multe domenii.

    …”… Cei puri (poporul) sunt asediaţi de cei impuri (alte popoare, străinii din interior, elita impură deoarece e coruptă moralmente etc)…. “……

    De ce nu s-au clarificat, discutat în spaţiul public după 1989 noţiunile, denumirile, mai importat esenţa noului, al democraţiei. Vocabularul ceauşist mai scorniceşte cîte ceva şi azi. Apelul “academicienilor” nu s-a distanţat 2017 de moştenirea naţionalcomunistă (cum să se despartă “tovarăşii academicieni” de propria lor biografie ….. ascensiune)? Incă nu e clar în care direcţie se orientează Meleşcanu& Dragnea 2017-2021. Mi se pare că “suveraniştii- naţionalişti” de la Vişegrad/ Bratislava 2016 şi-au dat foc la pălărie. Parisul/Franţa nu iartă! Varşovia cu votul 26:1 la preşedinţia UE 2017 mai poate bloca mult timp administraţia UE? PIS/ Kacsinski vrea/impune un “trecut mai frumos” în spaţiul public polonez. Naţionalismul populist e pe drept reclamat de autor în textul de faţă. Blocarea UE27 prin guvernele “suveraniste- naţionaliste” din estul continentului are consecinţe (F. Holland- două viteze).

    …”…. Intoarcerea la retorica xenofobă, protecţionistă şi paranoic-conspiraţionistă din ultimii ani ai lui Ceauşescu, motivată de convingeri sincere sau din calcule strategice ale grupurilor politico-economice care vor să se protejeze de competiţie externă sau de anchete penale, duce finalmente în acelaşi punct: delegitimarea motoarelor progresului nostru către modernitate şi prosperitate…. “…..

    Spiritul civic românesc dezlănţuit 1989 şi admirat 2017 de un continent întreg nu cedează în faţa vechilor şi noilor propagandişti politici care speculează alinierea cu alţi demagogi şi şarlatani politici populişti din est&vest. Statele partenere în UE27 nu mai riscă 2017-2022 confruntările politice& economice ale anilor 1929-1939. Trecutul e trecut. Să sperăm.
    Imi amintesc o prezentare 1997 din partea unui manager Siemens cu tema: management intercultural. S-a prezentat cum firma Siemens produce în secolul 21 numai “Blaupause/proiectare- software”. Clientul vine la Siemens, se prezintă Blaupause/software şi o mostră a produsului (serviciului) astfel ca cumpărătorul se întoarce acasă (China, India, Africa, etc.) şi începe producţia în licenţă. Producţia se mută deci din occidentul industrializat la regiunile/ţările importatoare. A rămas o prezentare frumoasă de seminar despre management intercultural.

    In realitate cele mai multe sau petrecut ca în textul autorului. Imi dă de gîndit faptul că salariile reale au stagnat la lucrători sau au scăzut (mai ales la construcţii, agricultură, gastronomie, etc.) în secolul 21, chiar şi în regiunile/statele ca Germania. De aici vin nemultumiri greu de stăpînit şi apar zgomotos politicienii de extremă dreaptă /stîngă naţionalistă- xenofobă, etc.

    Cum se ajunge din nou la idea fondatoare al EWG /UE, la situaţii /realizarea WIN- WIN între participanţii uniunii SUI GENERIS? Uniune în diversitate (Merkel, scenariul unu Juncker) sună frumos. Cum se pune în practică? Graficul cu elita 2.0 prezintă un scenariu posibil şi foarte dăunător. E un scenariu riscant şi nu mai e timp de pierdut.

    Să ne reamintim Declaraţia de la Alba Iulia 1918, un proiect promiţător. Ce s-a realizat? Ce nu s-a realizat după 100 ani? Urmează alinierea României cu “suveraniştii- naţionalişti”-Vişegrad? Cu ce se poate contribui ca partener în UE27 la pregătirea noului concept SUI GENERIS (viteze, cercuri), mai ales la preşedinţia 2019? Cu care concept românesc se obţine bunăstare, belşug şi prosperitate pentru cei multi în cel mai scurt timp? Cum se depăsesc decalajele (sezonierii / emigranţii români au trimis 1990- 2016 bani acasă, cea mai eficientă variantă de transferuri) cu occidentul în atitea domenii? Cu mentalitatea balcanică de panduri a lui Meleşcanu &Dragnea (hoţi deghizaţi în …. …. und sie zogen ihr Räuberzivil an. Von jetzt an waren sie Patrioten… din „Habsburg, Bibliothek einer verlorenen Welt. Richard Wagner, Hoffmann und Campe 2014”.. … analizează bine perioada de tranziţie în est după 1989….) sau cu angagamentul/ antrenarea societăţii civice de pe stradă 2017? Spiritul civic românesc 2017, elanul tinerilor, e proiectul de ţară 2017-2021 cel mai promiţător. UE27 nu se schimbă de azi pe mîine în mai bine sau mai rău. Transformarea şi adaptarea zi de zi e o realizare enormă al democraţiilor asociate în UE27 (războiul rece 1957-1989 e trecut, războiul colonial francez în Algeria e numai trecut?… sau Macron în vizită în Algeria 2017 spune…., aderarea statelor estice 2004-2007, etc).

    Sperăm în mai bine.

  3. Lucifer spune:

    Foarte interesant articol,şi pentru mine inedit.Se face o constatare,oarecum neplăcută,asupra democraţiei clasice liberale,în sensul că a devenit insuficientă pentru a descrie situaţia politică a diverselor segmente de populaţie.Tiparul democratic “stânga-dreapta”este tot mai mult înlocuit de aşa zisele “axe culturale” populiste de tip identitar,simbolice/mitomane,post-materialiste.Da,este un fel de “amurg al occidentului” clasic şi liberal dar,vai,ceea ce apare la orizont(populismul) pare nu inedit ci de-a dreptul înfricoşător.
    Autorul nu continuă,dar concluzia este subînţeleasă:în condiţiile globalismului este nevoie de o nouă paradigmă politică.Şi,de ce nu,de o altă filozofie…

    • Sorin Ionita Sorin Ionita spune:

      Democratia clasica liberala, adica reprezentativa si in cadre constitutionale, n-are o problema cu noile evolutii. Tocmai abandonarea ei e problema, in favoarea “noii democratii participative”, populismului desantat, referendumurilor, etc.

      • Lucifer spune:

        Mulţumesc pentru atenţie.Totuşi,având în vedere ceea ce se petrece în lume,există o luare de poziţie cvasigenerală împotriva “democraţiei clasice de tip reprezentativ”.Iar cele două soluţii practicate respectiv “democraţia autoritaristă”(cu tendinţe de necontestat în Europa) şi “democraţia participativă”(clamată de marile demonstraţii de protest din SUA,Europa,România) sunt cele două tendinţe principale prin care establishmentul democraţiei clasice să fie ănlocuit.Altfel spus:autoritarism sau anarhie?

      • Klopo_Tare spune:

        Ne place sau nu, democrația clasică liberală este pe cale de terminare, dacă nu chiar în stadiul terminal. Încă din 1985 A. Toffler descria apariția unei noi societăți, cea post-industrială. Democrația clasică a fost doar adaptarea vechii ordini feudale la noi relații economice – șerbii au fost înlocuiți cu muncitorii, care au căpătat mai multe drepturi, răscoalele țărănești înlocuite cu revoluții (nu întâmplător succesul cel mai mare al revoluțiior a avut loc în țări cu cele mai apropiate relații economice de cele feudale: Rusia, China, Cuba, Coreea de Nord). Societatea post-industrială necesită mecanisme politice complet noi, iar vechea clasă politică, reprezentanta celor două aripi ale democrației clasice liberale – liberaliii și conservatorii, nu este deloc dispusă să cedeze puterea. Dar procesele sociale care vor distila noua ordine social politică nu vor fi identice cu cele ale Revoluției Franceze, cea care a inaugurat sângeros începutul politicii moderne, al cărei rezultat a fost democrația clasică liberală. În plus, noile tehnologii amenință direct economia clasică bazată pe retribuirea muncii umane. Transformarea societății va fi cu mult mai radicală decât trecerea de la feudalism la societatea industrială – de aici nevoia de noi paradigme social-politice, care vor apare natural și nu ca rezultat al democrației clasice liberale, care este lipsită de viziunea complet inovatoare absolut necesară pentru creerea unor astel de paradigme.

  4. miles spune:

    Unora nu le plac intentionat situatiile de tip win-win, ca o sa se intrebe mereu daca nu cumva e ‘unfair’ cat castiga ei in comparatie cu altii. De aia cred ca se comporta mereu (pentru ca e mai comod) ca si cum totul e un joc cu suma nula.

    In rest, sunt oameni care au profitat mult prea putin de aceasta deschidere liberala, niste uitati ai tranzitiei. Iar altii care au profitat cat de cat au impresia ca se datoreaza comunistilor in care au incredere mai ceva ca in Dumnezeu. S-au ocupat unii de asta in sec. 20.

    • Sorin Ionita Sorin Ionita spune:

      Asta e adevarat, perdanti ai tranzitiei in Est exista, mai cu seama in anii 90. Dar n-are a face cu aderarea la UE ci cu eliminarea distorsiunilor economiei socialiste.
      In SUA si Europa de vest exista ceva perdanti ai noii tranzitii azi. Insa limbajul politic catastrofic e disproportionat in raport cu problemele, capacitatea welfare state de a-i asista si realitate in general

  5. Vasilache spune:

    Europa și-a propus să devină o economie bazată pe cunoaștere, adică o economie de vârf din punct de vedere științific și tehnologic, care se bazează pe un capital uman tot mai educat și specializat. Aceeași Europă primește milioane de oameni din alte spații geografice și culturale, slab educați, slab sau deloc pregătiți profesional, care nu înțeleg și nici nu respectă „valorile europene”. Încerc să înțeleg, să găsesc o explicație rațională, dar nu reușesc de unul singur. Cineva mai luminat la minte, un om cu vederi mai largi și o înțelegere mai profundă a lucrurilor, îmi poate explica, vă rog?

    • marian spune:

      In mod clar nu ma consider mai luminat, dar mi se pare ca raspunsul e ca Europa isi respecta principiile si obligatiile juridice pe care si le-a asumat pe plan international – e.g. conventia de la geneva privind refugiatii.
      Si pina una alta, nu e clar ca nou venitii nu vor respecta valorile europene. Extremistii cu adevarat neintegrabili sint totusi o picatura intr-un ocean, chiar daca unii (mai ales dintre cei care nu traiesc in Europa occidentala) se focalizeaza exclusiv si obsesiv pe ei, adesea din motive ideologice. Si de respectivii extremisti se ocupa serviciile de securitate cu destul succes, as zice, dat fiind ca numarul victimelor terorismului e relativ mic, cel putin pentru moment. Pentru comparatie, in fiecare an mor sau sint raniti in accidente rutiere mult mai multi oameni, dar nimeni nu propune sa se schimbe fundamental sistemul de transport – e pur si simplu pretul pe care societatea accepta sa il plateasca pentru a avea libertatea de miscare oferita de autovehicule.
      Or, in conditiile demografiei dezastruoase a Europei, copiii imigrantilor ar putea fi cei care sa asigure in viitor Europa bazata pe cunoastere.
      Sigur, scenariul asta presupune ca societatile europene sa ramina in continuare deschise si tolerante fata de diversitate. Daca tabara opusa va cistiga batalia comunicarii, repetind la nesfirsit ca strainii sint sursa problemei, situatia va fi alta.

      • Vasilache spune:

        Oare copii imigranților vor împărtăși atașamentul pentru o societate deschisă, diversă și liberă? Se vor integra sau se vor enclaviza? Aici este marea necunoscută. Sunt adeptul unui stat federal european, dar dacă acest proiect se va realiza pentru copii sirienilor, irakienilor și marocanilor care îl vor transforma într-un califat, atunci degeaba se depune atâta efort.

        Impresia mea este că elita europeană a luat o decizie, fără dezbatere, fără o evaluare foarte atentă a consecințelor, strict dintr-un soi de orbire ideologică. Dezbaterea subiectelor sensibile a fost înlocuită cu etichetarea și desconsiderarea celor cu păreri diferite. Societățile noastre sunt tot mai scindate, iar dialogul a fost înlocuit de exercițiul discursurilor paralele. Din orice perspectivă, acest lucru nu are cum să fie ceva bun.

        • marian spune:

          De acord. Poate ca criza de acum e datorata si faptului ca politicienii nu s-au mai obosit sa explice de ce e preferabil ca societatea de tip occidental sa se bazeze pe deschidere, diversitate, drepturi fundamentale, liber schimb, etc. Valorile fundamentale au ajuns sa fie percepute drept dogme iar celor care le contesta sa le fie bagat automat pumnul in gura, in loc sa li se prezinte argumente convingatoare.
          Societatea deschisa si liberala ar trebui justificata si argumentata tot timpul, nu considerata ceva de la sine inteles, mai ales pentru generatiile care nu au cunoscut atrocitatile si saracia de dinainte de anii 50. Ma refer evident la Europa occidentala.

    • victor L spune:

      Nu cerceta aceste legi…

  6. Adi spune:

    1. “ Ronald Inglehart şi Pippa Norris arată cum votul pentru partide populiste în Europa s-a dublat din anii ’60 încoace pe partea dreaptă şi a crescut de peste cinci ori pe partea stângă”
    2. “Mutarea populismului de pe piciorul stâng pe cel drept nici nu cere efort aşa mare”
    Nu cumva reusiti sa va contraziceti la un paragraf distanta?

    • Sorin Ionita Sorin Ionita spune:

      Nu. Puteam sa dau vina pe autori ca e ideea lor, dar nu-i cazul :)
      Prima descrie o perioada lunga de decenii, a doua un trend mai nou.
      Si oricum ideea principala e de fuziune a extremelor; daca numesti ce rezulta extrema stanga sau dreapta, e mai putin important atata vreme cat e clar la cine ne referim.

  7. Rareș spune:

    Populismul este un sub-produs al democrației liberale. Chiar articolul din FP afirmă că populismul este o reacție la modul nedemocratic în care elitele politice consacrate au condus: „In essence, the populist surge is an illiberal democratic response to decades of undemocratic liberal policies.”

    Prea mult liberalism și cosmopolitism, nu neapărat economic, ci mai ales cultural, au condus la îndreptarea pendulului în direcția opusă. Astăzi, până și partidele de centru-dreapta susțin politici sociale și culturale care în anii 60 păreau de extrema stângă: discriminarea pozitivă a minorităților sexuale, imigrație fără discernământ, destructurarea țesutului social tradițional. Populismul este doar o formă politică prin care o parte a societății încearcă să se apere de o agresiune fără precedent.

    De exemplu, de ce Japonia nu cunoaște un astfel de val „populist”, dincolo de dificultățile economice cu care se confruntă de mult timp? Unul din motive poate fi și faptul că Japonia nu acceptă imigranți. Liderii lor își apără societatea și modelul cultural, nu îl deconstruiesc pentru niște fantezii liberale. Japonia rămâne Japonia și în același timp este foarte racordată la fluxurile economice mondiale. Se poate să fi dezvoltat și democratic, fără a fi „progresist” din punct de vedere cultural.

    • Sorin Ionita Sorin Ionita spune:

      E o discutie lunga iar in japonia nu lipsesc populisme, nostalgii dupa varste de aur, etc.
      Insa una peste alta nu contraziceti ce spuneam ci doar adaugati detalii, cu care sunt de acord.

  8. dsk spune:

    Citind înainte articolul d-lui Lucian Boia despre paralela general de Brigadă de Gaule

  9. dsk spune:

    Citind înainte articolul d-lui Lucian Boia despre paralela general de brigadă Charles de Gaulle și general de armată Gabriel Oprea, mă întreb cum să denumim/definim acest aspect unde divergem noi atât de puternic ca popor de ceilalți europeni? Căci nu îmi e greu să cred că există un asemenea grad de impostură în eșalonul “elitelor” politice și economice altundeva în Europa. Y compris Rusia: Putin poate fi orice, dar e “veritabil”, vezi Lavrov vs. Melescanu, Hodorovski vs. Becali samd. Până și faliții noștri sunt mai faliți ca ai lor.

  10. dsk spune:

    Errata: …Îmi e greu să cred…

  11. Cinicul spune:

    Din fericire (si din pacate) singura optiune valabila a Romaniei este de a se integra cat mai rapid in UE. Am adaugat si din pacate pentru ca este tragic cand o tara nu are decat o singura optiune, practic nu mai alege. Romania merge sontac-sontac in directia buna.
    Trebuie totusi sa fim realisti si sa nu credem in povesti cu zane vandute de populisti neo-liberali autohtoni.
    Graficul cu doua axe Y (si inca cu scari diferite, care distorsioneaza si mai mult realitatea) care vrea sa sugereze o convergenta in progress, este un artificiu propagandistic cam ieftin. Daca datele sunt prezentate intr-o singura axa Y se vede ca pana si Polonia va ajunge la convergenta peste o generatie sau chiar doua.
    Acest grafic imi aduce aminte de paradoxul lui Achilles care nu poate ajunge din urma o broasca testoasa. De fiecare data cand Achilles (Romania in cazul in speta) face un pas, broasca (Germania, Franta sau Olanda) face si ea unul. La infinit Achilles va ajunge broasca. Noi muritorii traim doar vreo 80 ani.
    O alta legenda urbana este aceea ca fara intrarea in UE Romania n-ar fi atins ritmul de crestere din graficul incriminat. In realitate pana si Albania, tara care nu face parte din UE, a avut in ultimii 20 ani un ritm mediu de crestere mai mare decat al Romaniei. Sunt si alte tari care ne fac de rusine, Croatia, pana si Gruzia, ambele trecute prin razboaie, ultima si intr-o pozitie geostrategica de neinvidiat.
    Cumunistii ne promiteau un viitor luminos, dar abia pentru generatiile viitoare (cate nu se specifica), astazi neo-liberalli spun ca trebuie sa avem inca o generatie de perdanti (doar una) si, citand-ul pe domnul Ionita dintr-o replica mai sus, vor exista perdanti chiar si in USA. Abia astept sa aflu cine si cum stabileste cine va fi un perdant.

    • Adrian B spune:

      Puteti sa ne spuneti unde sunt neo-liberalii? Avem asigurari de sanatate de stat, obligatorii, avem pensii de stat, obligatorii, avem impozite din care jumatate se duc pe ajutoare sociale, ce e liberal in orice sens in asta? Daca impozitele sunt sub 100% e liberalism?

  12. Laura spune:

    Problema este ca daca punem pe graficul cu PIB per capita tari ca Turcia, Rusia sau chiar Belarus, pe care nu le numeste nimeni bastioane ale liberalismului, vom vedea convergenta accelerate si acolo. Graficul Rusiei arata mai degraba ca cel al Poloniei, nu ca cel al Ukrainei.

    Si asta pe parte a problemei. In ultimii 20 de ani, tarile care au adoptat in model cat de cat liberal si pro-Vest, ca Romania sa zicem, s-au dezvoltat mult. Dar si tari care au adoptat modele iliberale, precum China sau Rusia sau Turcia, s-au dezvoltat si ele bine mersi.

    Si asta e in motiv pentru care, cel putin la nivelul de perceptive superficiala, modelul illiberal devine atractiv pentru unii (uite cat s-au dezvoltat chinezii, etc)

    • Constantin spune:

      Deși este principalul indicator avut în vedere, relevanța evoluției PIB este discutabilă atunci când vorbim despre creșterea economică și cu atât mai mult atunci când se vorbește despre dezvoltare, ori progres. Economiile pot crește și în sistemele politice iliberale, fie că ne referim la capitalismul administrat de stat (China), fie la capitalismul oligarhic (Rusia), ori chiar la cel socialist (pe termen scurt ori mediu) șamd.

    • Cinicul spune:

      Aveti dreptate. Cum spunea candva Den Hsiao Ping nu conteaza ce culoare are blana pisicii atat timp cat nu prinde soareci. Modelul economic adoptat trebie sa se potriveasca materialului uman local. Exista suficiente tari (in special din America Latina) in care modelul liberal n-a adus prea multe succese (era sa zic succesuri, in limba romana a clanului Basescu).
      Convergenta este o tinta, un ideal, dar si o iluzie. Graficul prezentat de autor este inselator, datele sunt prezentate cu doua axe Y si scari diferite. Daca datele sunt prezentate intr-o singura axa Y veti vedea ca pana si Polonia n-a facut decat pasi de pitic pentru a ajunge la convergenta.
      Nu exista nici un singur exemplu de tara saraca care sa fie iesit din saracie strict prin politici liberale. Exista insa suficiente exemple de succese printre tarile care au adoptat politici neliberal, cu o doza de dirijism si un anumit control al economiei de catre stat. Toti tigrii Asiei au progresat prin astfel de politici si n-au beneficiat de fonduri europene sau de anularea datoriilor (ultima in cazul Poloniei). Daca pe graficul mentionat mai sus s-ar pune si alte tari din Asia, si intr-o scara corecta, Polonia n-ar fi nici pe departe cainele din fruntea saniei. Felia de din tortul pietei mondiale pe care aceste trai plus China au ocupat-o a fost luata din feliile detinatute anterior de economiile occidentale. Marele perdant al acestei schimbari nu e USA ci Europa de W. Declinul Europei nu e de data noua, pPonderea EU in economia mondiala este in continua descrestere inca din anii 90.

  13. viorel spune:

    Corectitudinea politică este de o fățărnicie ce nu suportă grad de comparație. După părerea mea, a adus un deserviciu incomparabil mai mare decât sprijinul pe care a reușit să-l ofere în primul rând, în favoarea luptei pentru drepturile minorităților. Datorită nebuniei unor asemenea măsuri politice, s-a intensificat disprețul dreptei față de stânga, ba chiar s-a mai produs și o radicalizare.

    Atenție însă! Atât stânga regresivă(așa am văzut că este numită mai nou în engleză, regressive left, deși este ironic când stai să te gândești că intelectualii creștin-conservatori mioritici continuă să o numească “progresistă”), cât și dreapta conservatoare, nu au nicio scuză pentru subminarea grosolană a rațiunii în numele promovării unor agende politice.

    Da, la fel de iraționali sunt și conservatorii când se raportează exclusiv la tradiție și autoritatea religioasă, refuzând un dialog rațional onest, dezinhibat de prejudecăți medievale. Prin această constantă și aberantă ancorare în dogme religioase anacronice, dreapta conservatoare își trădează caracterul obscurantist. Dacă dai la o parte din discursul creștin-conservator orice element ce ține de religie, nu mai rămâne nimic. De fapt rămâne ceva: imposibilitatea de a-și apăra onest propria poziție, susținută irațional în pofida oricăror dovezi ce contrazic cartea sfântă și, implicit, “sfânta” agendă.

  14. alintimis spune:

    Cred ca asistam deja la inversarea trendului. Wilders a pierdut lamentabil, Le pen scade, iar Afd-ul german tinde sa devina irelevant. Europenii incep sa se simta amenintati si de acesti populisti (brexit, trump, putin, erdogan), si de pericolul islamist-terorist. De aceea voturile vor merge tot mai mult in directia conservatorilor care apara democratia liberala



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Sorin Ionita


Sorin Ionita

Paleo-liberal (adica din soiul cel vechi) Partener fondator la EFOR (www.expertforum.ro) think tank independent Citeste si preda teorii ale dezvoltarii si sectorului public Cons... Citeste mai departe


E randul tau

Copilul nu este proprietatea părinților. Niciun om nu poate fi proprietatea altui om. Am explicat ...

de: Cristi Danilet

la "Familia pe înțelesul tuturor – Partea a patra: Părinții nu au drept de viață și de moarte asupra copiilor"

România. O iubire din care se poate muri – Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu: „Nimeni nu poate spune când alege cineva să nu mai trăiască pentru că viața i-a fost trasă prea jos. Nimeni nu poate spune când anume o societate, acumulând o cantitate de disperare, scârbă și revoltă incompatibile cu pofta minimă de viață, își atinge punctul ei de fierbere. La noi, la români, lucrul acesta e cel mai puțin previzibil. Raportul poporului nostru cu limita a rămas până în clipa de față un mister. Românii numesc «minune» o reacție colectivă pe care nimic n-o prevestește. Și care, raportată la lungile perioade de letargie care o preced, e cu atât mai neverosimilă."

Cauta articole

august 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)