Home » Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Cine a fost Liuba Chisinevschi? Ascensiunea si caderea unei amazoane comuniste

Vladimir Tismaneanu ianuarie 12, 2012 Politica & Doctrine, Societate/Life
18 comentarii 10,383 Vizualizari

Cantecele anticomuniste din exil ale lui Jean Moscopol sunt de fapt tot atitea acte de acuzare la adresa unui regim barbar pentru care insasi invocarea ideii de drepturi ale omului era o crima politica. Cine a citit “Memoriile mandarinului valah” de Petre Pandrea îşi va aminti nu numai atmosfera irespirabilă a epocii, ci şi referinţele la tandemul Iosif-Liuba Chişinevschi. Nascuta in 1911 la Tighina, de formatie muncitoare tipografa, cea care s-a numit initial Liube Kisinevskaia, al cărei nume de familie a fost adoptat de cel pe care Iosif Sava îl numea “un croitoraş analfabet”, era una din amazoanele aparatului clandestin. Dupa 23 august, a fost propulsata pe ecranul gloriei supreme, aplaudata si adulata ca o “neinfricata luptatoare revolutionara”, principala discipola a Anei Pauker, militanta de varf a sindicatelor comuniste, presedinta a Femeilor Romane Antifasciste, membra in Prezidiul Marii Adunari Nationale, vicepresedinta a Comisiei Controlui de Partid, si cate altele. In 1971, Nicolae Ceausescu a decorat-o cu ordinul “Tudor Vladimirescu” pentru meritele ei in istoria PCR.

La mijloc, Ana Pauker, Gheorghiu-Dej si Petru Groza. In dreapta, la capat, Iosif si Liuba Chisinevschi (fotografie din 20 octombrie 1951, la Teatrul Armatei, cu prilejul reprezentatiei de gala data de ansamblul de dansuri populare din URSS, Fototeca onnline a comunismului romanesc, Arhivele Nationale/IICCMER, www.crimelecomunismului.ro). Fotografia #EA135

S-a stins din viata in 1981 ducand cu ea nenumarate secrete ale micului Bizant rosu. Pe lista personalitatilor ale caror urne se afla depuse la Crematoriul Cenusa, numele ei este intre Ana Pauker si Lucretiu Patrascanu. In 1947 primise ordinul “Coroana Romaniei”. In 1981 nu mai era decat o trista epava a timpurilor cand avusese in maini paine si cutitul. Ar merita scris un studiu despre aceste grandes dames ale aristocratiei rosii: Liuba, Tina Chivu, Ecaterina Borila, Stela Moghioros, Ghizela Vass, Ana Toma, Melita Apostol, Ofelia Manole, Zina Brancu, Vanda Nikolski, Tatiana Bulan, Alexandra Sidorovici, Constanta Craciun, Mia Groza, Sanda Ranghet.

http://romaniandeathcremation.blogspot.com/2009_10_30_archive.html

Stalinista neinduplecata, din categoria numita true believers, Liuba nu a cunoscut indoiala, desi a trait in propria familie efectele terorii bolsevice. Iata ce-mi scria, la 26 septembrie 1989, fiul ei si al lui Iosif, Gheorghe Chisinevschi (intre timp decedat): “Am avut noi insine in familie victime ale terorii staliniste; un frate al mamei a fost impuscat in 1937, o sora de-a ei a stat in lagar etc” (textul complet al scrisorii l-am publicat in “Studii si materiale de istorie contemporana”, vol. 7, 2008, pp. 191-197). Aceste tragedii nu au zdruncinat convingerile de granit ale Liubei Chisinevschi. După 1945, ea a devenit membră a CC al PCR, secretara a Prezidiului Marii Adunări Naţionale, vicepreşedintă a Confederaţiei Generale a Muncii (cureaua de transmisie sindicală a PCR), figura de frunte a ARLUS şi a nenumărate comitete şi comiţii. În 1957, când s-a prăbuşit Ioşka, Gh. Gheorghiu-Dej i-a propus Liubei să divorţeze, oferindu-i opţiunea de-a deveni “prima doamnă a ţării”. Cântecul lui Moscopol vorbeşte despre le triste destin des dignitaires déchus.

Liuba a refuzat oferta lui Gheorghiu Dej. Daca l-ar fi dezavuat pe Ioska, in 1961, cand a implinit 50 de ani, ar fi fost devenit probabil “Eroina a Muncii Socialiste”. N-a facut-o, a fost atacata nemilos la Plenara din 30 noiembrie-5 decembrie, indeosebi de catre fostii ei apropiati colaboratori la Consiliul Central al Sindicatelor (CCS), Gheorghe Apostol si Anton Moisescu. Nu mai vorbesc de discursul lui Moghioros, de o rara virulenta. La vremea respectivă, ar trebui adăugat, Liuba era cunoscută drept o activistă modestă: circula în cartierul Primăverii pe bicicletă. Dupa Plenara din iunie 1957, cand Ioska a fost acuzat, impreuna cu Miron Constantinescu, de fractionism si “liberalism “(ce ironie!), familia Chisinevschi a trebuit sa paraseasca somptuoasa resedinta de pe Bulevardul Jdanov (azi Primaverii). Ei s-au mutat pe strada Haia Lifschitz, apoi Rozelor, azi Washington. In locul lor s-a instalat Mihai Dalea, apoi, in anii 70, Dumitru Popescu-Dumnezeu. În ultimii ani de viaţă, Liuba, care locuia in blocul Wilson, a dezvoltat un Parkinson agresiv. Primul dintre copiii Chisinevschi care a plecat din tara a fost Milea. Apoi au plecat Andrei si Gheorghe. Profesor de engleza,Gheorghe a fost unul dintre foarte putinii copii din acea lume a varfurilor piramidei staliniste a puterii care a avut curajul sa scrie cinstit despre rolul tatalui sau si despre intreaga oroare a bolsevismului. A murit mult prea devreme. Singurul care a ramas in Romania a fost Iuri.

Despre Plenara din noiembrie-decembrie 1961, acea reuniune ritualica pe care Dej a numit-o “cea mai frumoasa Plenara din viata sa”, avea dreptate Ghita Ionescu sa o considere un urias exercitiu al mistificarii. Grupul Dej, construit pe structura factiunii din inchisori din ani ilegalitatii, isi regla simbolic conturile cu cei priviti drept “moscoviti”. Evident, era vorba de plasmuiri propagandistice: teohari Georgescu, Iosif Chisinevschi si Miron Constantinescu nu fusesera la Moscova in timpul razboiului. Pe alta parte, acuzatori gen Petre Borila, Dumitru Coliu, Gheorghe Stoica si Leonte Rautu erau cominternisti cu vechis state de functiuni. Imi amintesc cum, la zece ani, citeam fara sa pricep mare lucru paginile nesfariste din “Scanteia” cu speech-urile rostite la Plenara (dupa ani, citind documente de arhiva am realizat cat de forfecate si reconfectionate erau aceste discursuri in versiunea publicata). Exclus din partid pe atunci, tatal meu plecain zori de zi si revenea epuizat noaptea. Deci nu comentam acele revelatii decat cu bunicul din partea mamei, un om de o mare intelepciune, si cu colegul meu de clasa, Andrei Manoliu, fiul doctorului Nicolae Manoliu, directorul de la “Elias”, un respectat specialist in boli contagioase, ilegalist, fost detinut in lagarul de la Vapniarka. Numele unora dintre cei stigmatizati le stiam, erau parintii unor colegi de scoala.

Intr-o seara, am mers cu mama mea la prietena ei, doctorita neuroloaga Iulia Unger care locuia pe strada Pictor Rosenthal, nu departe de noi. Iulia locuia intr-o garsoneira dubla la etaj, alaturi de farmacista Sanda Sauvard,cea mai apropiata prietena a mamei mele, inca din anii Razboiului Civil din Spania. “Tanti Sanda”, cum ii spuneam, se maritase in Spania cu un comunist francez, Maurice,a luptat in Rezistenta franceza, a afost deprtata la Auschwitz si Ravensbruck, s-a intors in Romania in 1950. La parter locuiau Nestor Ignat, sotia sa, actrita Ana Barcan, si fiul lor Bebe. Nacuta in Bucovina prin 1912, vorbitoare nativa de germana, “tanti Iulia” studiase cativa ani medicina la Praga si Viena, fusese curiera a PCdR in acea perioada pe care W. H. Auden a numit-o “the low and dishonest decade”. Niciodata maritata, s-a ocupat de educatia fiului adoptat al Vandei, Ionel. A fost un timp vicepresedinta a Societatii Stiintelor Medicale din Romania, adjuncta doctorului Marius Nasta, cel “demascat” in inscenarea impotriva grupului Milita Petrascu-Mihail Andricu. In apartamentul ei l-am intalnit pe academcianul Arthur Kreindler, marele neurolog. Student la sociologie find, am apucat sa vorbesc cu ea despre Rosa Luxemburg, Sigmund Freud, Wilhelm Reich si Herbert Marcuse. Prin anii 70, Iulia si Vanda au devenit apropiate prietene cu Florica Neagoe, distinsa profesoara de istoria filosofiei, autoarea unor studii la vremea aceea heterodoxe despre Schopenhauer si Kierkegaard. Florica era o buna prietena a tatalui meu, inca din anii cand lucrase ca redactor la Editura Politica. In anii cand Leonte Tismaneanu a fost excomunicat, spre deosebire de alti fosti colegi de la Editura ori de la Facultatea de Filosofie a Universitatii numitia pe atunci “C. I. Parhon”, Florica a pastrat relatiile cu familia noastra. Eram in clasa a XI-a cand, afland ca vreau sa studiez sociologia, mi-a dat sa citesc in germana “Istoria filosofiei moderne” de Harald Hoffding. Tot Florica a fost cea care m-a indemnat sa-mi scriu teza de licenta pe o tema legata de Scoala de la Frankfurt.

Mama si Iulia au stat de vorba ore in sir despre discursul lui Petre Borila, cel care fusese unul dintre liderii emigratiei comuniste romanesti din URSS in anii razboiului. Cred ca au comentat si alte interventii, dar ceea ce-mi amintesc cu precizie este legat cealui Borila. Mama si Iulia studiasera impreuna medicina la Moscova, ii cunosteau bine pe Petre si pe Ecaterina. Iulia era prietena nedespartita cu Vanda Nikolski, pe vremea aceea vicepresedinta a CCS, apoi la Crucea Rosie (nicio legatura cu generalul de securitate Alexandru Nicolschi). Cred ca erau derutate, nu intelegeau ce se urmarea cu acele incredibile, halucinante rechizitorii. La Moscova, Iulia fusese parte a unei troici de prietene, alaturi de Hanna (Haska) Wolf (viitoarea sefa a Scolii Superioare de Partid “Karl Marx” din RDG) si Lena Berg, reprezentatanta PSUG la Praga, in colegiul revistei “Problemele Pacii si Socialismului”. Se pomeneau aproape in soapta nume stranii, cu rezonante exotice: Luximin, Stefanov, Spiru, Goldberger, Rakovski, Lenuta Filipovici, Sasa Gherea, Valter, Manuilski, Pasionaria, Dimitrov, Slansky. Acea seara mi-a ramas indelebil incrustata in memorie, m-am gandit la discutia dintre mama si Iulia citind “O cripta pentru Boris Davidovici” de Danilo Kis. Parintii mei nu fusesera niciodata apropiati de familia Chisinevschi, dar erau prieteni cu doctorul Cornel Kaplan si sotia acestuia, Tea, nepoata lui Ioska. In anii 50, Kaplan fusese seful sectorului special de la CC (grupul de medici insarcinat cu sanatatea “tovarasilor din conducere”), Tea lucrase in organizatia de partid de la Ministerul de Interne pana prin 1956. Eu eram pe atunci coleg de clasa, la “Petru Groza”, cu Vasea Borila, cu Ghita Goldberger, cu Mircea Alexa, cu Svetlana Schiopu, cu Nelu Bansoiu, cu Florica Jebeleanu, cu Vova Valeanu si, cum spuneam, cu Andrei Manoliu. Nicu Ceausescu, Lena Rautu, Ioana Pintilie erau in clasa paralela. INvatam poezia lui Victor Tlbure, Lenin si prichindeii” in care pionerii exemplari se numeau “Volodia si Svetlana”. Prilej de bascau in clasa intrucat Svetlana Schiopu si cu mine eram colegi de banca. Era cea mai mica dintre surorile Schiopu, fiicele lui Bucur (pe atunci ministru adjunct la agricultura, vechi ilegalist clujean) si ale Ursulei, nascuta Biji, profesoara de psihologia copilului la Universitatea din Bucuresti si poeta-aspiranta, autoarea unei plachete de versuri prefatata de, pe atunci, atotputernicul tartor Mihai Beniuc.

Iosif Chisinevschi

Petre Pandrea greşea într-o singură privinţă: tovarăşa Liuba nu era nepoata aghiotantului lui Stalin, Lazar Moiseievici Kaganovici.
Nu avea nevoie de aceasta relatie opentru a domina in elita stalinismului din Romania. Avea destule “credite” revolutionare pe cont propriu, inclusiv relatii speciale cu Ana Pauker, cu Dej, dar mai ales faptul ca facea un tandem perfect cu marele sforar al partidului care a fost Iosif Chisinevschi. In “Raportul” lui Dej la Plenara din noimebrie-decembrie 1961, se vorbea despre “esenta slugarnica si carierista a lui Iosif Chisinevschi”, o caracterizare perfecta, introdusa, cel mai probabil in speech de cel care ii fusese ani de zile mana dreapta la propaganda, Leonte Rautu, adevaratul regizor al acelei uriase masluiri menita sa consolideze cultul lui Dej si sa fortifice stalinismul national, anti-hrusciovist si anti-reformist.

Am întâlnit-o de câteva ori în viaţă când ne-a povestit, mie şi altor prieteni, întâlnirile cu I.V. Stalin şi ne-a relatat lucruri fascinante despre prima fază a ascensiunii cuplului Ceauşescu. Era in 1956, cele doua cupluri, Chisinevschi si Ceausescu, locuiau la cateva case distanta. Ioska a sunat la telefon sa-i invite pe Nicu si pe Lenuta la o plimbare. “Venim sa va luam” a spus seful propagandei. Dupa ce s-a sfatuit cu consoarta, Ceausescu i-a rugat pe sotii Chisinevschi sa vina un pic mai tarziu. Cand au ajuns in fata vilei secretarului insarcinat cu cadrele, i-au gasit pe Nicu si pe Lenuta spaland scarile de la intrare. Perechea Ceausescu pusese in scena un show al modestiei. “Aste ne ingroapa pe toti”, i-ar fi soptit Ioska Liubei. Diagnostic perfect, intemeiat pe decenii de experienta stalinista, venit din partea celui pe care l-am numit in cartea mea “Arheologia terorii” (Curtea Veche, 2008) supremul fariseu al partidului.

Concluzia: oricâte servicii ai fi adus de-a lungul timpului cauzei “providenţiale” a proletariatului, Kremlinul (Partidul) nu iartă. Ioska si Liuba, Miron si Sulamita, Vincze si Constanta, Chivu si Tina, Patrascanu si Hertha, Luximin si Ana, Luca si Betty, Borila si Ecaterina, Draghici si Martha, Pantiusa si Anuta Toma, Nicolae si Elena, au fost cu totii stalinisti infocati, revolutionari de profesie, o specie de exaltati sectari , maniaci ai conspiratiilor, intrigilor si vendetelor, care a facut ravagii in politica veacului al XX-lea. La stanga si la dreapta, extremismul s-a dovedit morbid, devastator, nefast, criminal.

Iata asadar ce scria Petre Pandrea, un intelectual anti-totalitar autentic, cumnatul lui Patrascanu si prietenul lui Gheorghi Dimitrov, arestat si inchis de aceiasi comunisti pe care ii aparase in anii clandestinitatii: “Am cunoscut cativa revolutionari de profesie si as vrea sa-i descriu in amanunt, desi acesti oameni sunt mai fugaci decat vantul, mai neasteptati decat hazardul si mai stupizi decat pietrele. Seam,ana cu habotnicii, cu adventistii, cu vladimiristii, cu dogmaticii. Au dogme, intransigente pe fleacuri si stele polare pe care noi, laicii si spiritele libere, nu le vedem pe cer. Immanuel Kant obisnuia sa spuna: Hume, empiristul englez, m-a desteptat din somnul dogmatic. Acesti profesionisti sunt niste dogmatici letargici. Revolutionarii de profesie sunt niste dogmatici si niste fanatici dezagreabili. Altminteri–in alte chestii–sunt oameni ca toti oamenii,cu nas, urechi, cap si picioare. Ei nu cunosc proverbul valah: unde nu-i cap este vai de picioare! Au cap, dar nu gandesc cu capul lor, ci cu al altora, dogme adoptate si ale dogmaticilor similari. Au picioare, dar sunt de plumb, daca li se ordona rezistenta. Au suflet, dar pot deveni asasini oricat ar fi de delicati si candizi. Am cunoscut cativa revolutionari de profesie dintre cei mai prestigiosi in sud-estul european. Max Weber a scris despre Berufspolitiker, despre politicienii de profesie ai burgheziei, democratiei sau aristocratiei. Ii cunosc si pe astia. Acum este vorba despre revolutionarii de profesie, despre huliganii de stanga si huliganii de dreapta la noi, in Balcani, despre fenomenul comitagiilor si gangsterilor” (“Memoriile mandarinuului valah”, Ed. Albatros, 2000, pp. 338-339).

PS: Pentru a ilustra absurditatea, chiar demenţa epocii şi, mai ales, contribuţia personală a şefului suprem al propagandei comuniste, iată un fragment dintr-o şedinţă a Consiliului de Miniştri din aprilie 1953, când s-a discutat modificarea după model sovietic a Codului Penal:
“Astfel, I. Chişinevschi întreaba “care este deosebirea dintre mijloace si instrumente”. Raspunde un participant, Feller: “Prin instrument se întelege când cumperi, de exemplu, un revolver; unele intra la fel aici, mijlocul are sfera mare; instrumentele sunt scule”.

Totusi, insista I. Chisinevschi, “se spune despre guvernele marionete care sunt în mâinile imperialistilor ca sunt unelte si instrumente”. “Instrumentul – precizeaza Al. Voitinovici – este obiectul fizic pe care îl folosesc ei, iar mijloacele sunt conditiunile din afara pentru a putea utiliza aceste instrumente”. Prim-vicepresedintele Consiliului de Ministri staruie si asupra stilului de redactare a fiecarui articol. “Dvs. stiti ce importanta are stilul; un cuvânt de prisos strica aspectul articolului. In problema continutului, stilului uitati-va în aceasta [probabil Codul Penal], nu va este drag când citiţi definitia”?

In definirea tentativei si a infractiunii, dupa ce este citit textul sovietic, I. Chisinevschi accentueaza: “Cel mai indicat este (Andrei Ianuarievici) Vâsinschi, are indicatii foarte bune, apoi folositi, studiati concluziile la raportul tov. Stalin despre rezultatele primului plan cincinal; este un capitol de ascutirea luptei de clasa, unde da o serie de definitii infractiunii”. Se staruie si asupra definitiei vinei si vinovatiei. Intervine Feller care da citate din codurile penale din Bulgaria, Cehoslovacia si U.R.S.S. “In ce consta slabiciunea aceasta” îsi exprima. I. Chisinevschi dezacordul. Ca “ati copiat. Trebuie sa aprofundati, pentru ca aci se da o definitie. Definitia trebuie studiata si dezvoltata, prelucrata si aplicata la subiectul respectiv care se preocupa. Ce spune legea penala sovietica, considera crima… (citeste ruseste).”.

Notă (VT): La vremea respectivă, Chişinevschi era omul nr. 2 în Partid, membru al Biroului Politic, secretar al CC al PMR, prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, supervizor al propagandei şi culturii (aghiotantul său fiind Leonte Răutu), al cadrelor – adjunctul său a fost Nicolae Ceauşescu. De asemenea, Chişinevschi era coordonatorul acţiunilor represive, cu funcţii de îndrumare a Securităţii, Miliţiei şi “Justiţiei”. Exclus din Biroul Politic in 1957, trimis la “munca de jos”, Chisinevschi era infierat de fostii subalterni deptr un agramat impertinent, o canalie intriganta, agentul lui Lavrenti Beria in Romania. In 1968, la Plenara din aprilie, Ceausescu il mentiona, alaturi de Dj si de Draghici, drept organizator al inscenarii judicare care a dus la executarea lui Lucretiu Patrascanu in aprilie 1954. Venerat in anii 50 drept “creierul Partidului”, complicele lui Dej in atatea miselii, infamii si crime politice, ardent stalinist si fanatic anti-sionist, Chisinevschi fugureaza pe veci, alaturi de ceilalti potentati comunisti, in galeria teratologica a comunismului din Romania. Intr-adevar, roata lumii se-nvarteste.

http://www.crimelecomunismului.ro/ro/biografiile_nomenklaturii/#Liuba Chişinevschi

Sugestii bibliografice:

Ghita Ionescu, “Communism in Romania. 1944-1962, Oxford University Press, 1964

Victor Frunza, “Istoria stalinismului in Romania”, Humanitas, 1990

Robert Levy, “Ana Pauker: The Rise and Fall of a Jewish Communist”, University of California Press, 2001

Dan Catanus, Alina Tudor, “Amurgul ilegalistilor. Plenara CC al PMR din 9-13 iunie 1958″, Editura Vremea, 2000

Dan Catanus, Alina Tudor, “O destalinizare ratata: culisele cazului Miron Constantinescu-Iosif Chisinevschi
(1956-1961)”, Editura Elion, 2001.

“Dosarul Ana Pauker. Plenara Comitetului Central al PMR din 30 noiembrie-5 decembrie 1961″, Selectarea si editarea documentelor, studiu introductiv si note de Elis Neagoe-Plesa si Liviu Plesa, Cuvant inainte de Florin Constantiniu, doua volume, Nemira 2006

Adrian Cioroianu, “Pe umerii lui Marx.O introducere in istoria comunismului romanesc”, Curtea Veche, 2007

Petre Pandrea,”Memoriile mandarinului valah”, Albatros, 2000

Vladimir Tismaneanu, “Stalinism pentru eternitate: O istorie politica a comunismului romanesc”, traducere de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu, postfata de Mircea Mihaies, Polirom, 2005

Vladimir Tismaneanu, Dorin Dobrincu, Crisian Vasile, editori, “Raport Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania”, Humanitas, 2007

Vladimir Tismaneanu si Cristian Vasile, “Perfectul acrobat. Leonte Rautu, mastile raului”, Humanitas, 2008

Vladimir Tismaneanu, “Arheologia terorii”, editia a III-a revazuta si adaugita, postfata de Cristian Vasile, Curtea Veche, 2008

Vladimir Tismaneanu, “Fantoma lui Gheorghiu-Dej”, editia a II-a revazuta si adaugita, prefata de Mircea Mihaies, postfata de Cristian Vasile, Humanitas, 2008

(Fragment din volumul “Parinti si copii. Intre steagul partidului si Salvatore Adamo” care va apare anul acesta in colectia “Despre” la editura Humanitas)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "18 comments" on this Article:

  1. dorin valeriu spune:

    Spre sfarsitul anilor’60 era activista a Crucii Rosii (salariata, desigur), facea “inspectii” prin unitatile sanitare din Capitala. Se straduia sa fie amabila, binevoitoare, “populara”. Deh, se schimbasera vremurile !

    • Gheorghita spune:

      In liceu (cartierul Barceni, dar liceu bun) l-am avut profesor de limba engleza pe unul dintre fiii cuplului Chisinevschi si mi-l amintesc ca pe un foarte bun profesor si un om (cel putin) decent. Din pacate nu-mi amintesc prenumele sau dar sper sa-i fie bine pe unde se afla.

      • Nascut in 1950, Gheorghe era fiul cel mic al Liubei si al lui Iosif Chisinevschi. A terminat, intr-adevar, Facultatea de Engleza, a fost profesor de liceu si apoi a emigrat in Israel. A incetat din viata la inceputul anilor 90, absurd de devreme, cred ca in urma unui atac de cord. Puteti citi dialogul epistorar pe care l-am purtat cu el in revista “Studii si Materiale de Istorie Contemporana”, Vol. VII, 2008, pp. 191-197.

    • Robert M. S. spune:

      Era amabila, era inteligenta si era foarte constienta de tot trecutul, de prezentul de atunci (la sfîrsitul anilor 60) si de ce o astepta in viitorul apropiat, mai ales de curinda despärtire de baietii ei. “Oarecum” am cunoscut-o bine, prin casatoria mea “in” familia ei. A fost la nunta noastra in 1969, un an dupa aceea, in 1970, sotia mea si cu mine eram deja – neasteptat de repede – cu Andrei Chisinevschi si alti copii de nomenclatura in chibutz la Gan Shmuel, inca un an mai tirziu, in 1971, sotia mea (Sabina) si cu mine ne-am despartit in Europa, si ea s-a intors in Romania, unde s-a maritat dupa citiva ani cu fratele lui Andrei, Iuri. 15 ani mai tîrziu m-am casatorit (a treia oara) cu o fosta colega de clasa la “Patru Groza” si buna prietena a lui Ghitza (Gheeorghe) Chisinevschi.
      Familia asta mi-a insotit – nu inotdeauna die initiativa mea – mare parte din viata :-)

      • Myra(ex Mira) Shaked(ex Abramovici) spune:

        Eu am “crescut” propriu zis in casa Chishinvski’lor de pe strada Lifshitz/Rozelor/Washington.(veneam acolo zilnic si de cite ori mergeam la Policlinica 10 – pe aceiasi strada – intram si la ei….noi locuind tot foarte aproape – pe strada Londra).
        Toti cei 4 baieti(Milea,Iuri,Andrei & Gitza) mi-au facut “baby-sitter” cam pina pe la 12 ani…..mi-au fost ca frati si eu le-am fost ca sora. Am fost alintata si ocrotita si de Ioska si Liuba si de baieti…iar prima mea “dragoste” a fost Milea care la emigrare in Israel(eu eram deja in Israel din 1970) el si nevasta lui au locuit mai intii la noi in casa (Petach-Tikva) dupa care au emigrat in Canada unde Milea a si murit.
        Andrei Chisinevski a emigrat in Israel cam prin 1969-1970 si s-a stabilit la Kibbutz “Gan-Shmuel” (casatorinduse acolo cu Shoshana/vaduva de razboi).Andrei a ramas in Kibbutz(pina in zilele astea) si s-a ocupat cu dezvoltarea Pescariei…reusind foarte bine.
        Ghitza/fratele cel mic a emigrat si el in Israel si s-a stabilit la Hadera…din nefericire a murit de tinar in urma unui atac de cord.
        Iuri a rams in Rominia….nu stiu multe de el….
        Amintirile mele din copilarie petrecuta in casa Chishinevski sint extrem de placute….Liuba si Yoshka m-au adorat (considerindu-ma ca pe o fiica a lor…intre 4 baieti) si nu v-oi uita niciodata ocrotirea lor si sprijinul lor fata de parintii mei si caldura,grija si ocrotirea “fratilor” fata de mine…..
        Daca dorul ar putea reinvia pe cei pierduti…ei ar fii printre primii pe “list” mea…..dar din pacate……

  2. anonim spune:

    Captivant serialul istoric comunist.Descopera elemente necunoscute si le pune intr-o lumina interesanta.Felicitari!

    Semnificativa referinta la vocea “grecoteilui cu nas subtire” care la rindul lui in alt cintec face referinta la ceafa lui Sadoveanu.
    La Iasi in timpul primului razboi Sadoveanu avea sa scrie despre ochii bulbucati ai bulgarilor care navalesc cu par vulvoi si apoi dupa ajungerea la putere vorbea despre poporul frate bulgr si cel sovietic.

  3. Marius V. spune:

    O „innobilati”, domnule Vladimir Tismaneanu, numind “amazoana” o simpla legatoare si caratoare de carti, complex de la care probabil i s-au tras si fitzele de “neinfricata” in reprimarea intelectualilor patrioti romani. Nu intamplator s-a insotit cu un la fel de umil si de roman sadea, Iosif Roitman, dar care se dorea “Croitorasul cel Viteaz” in anihilarea rezistentei anticomuniste, din pozitia de responsabil cu cadrele si organele speciale. Sa ne mai intrebam cine erau inspiratorii si adevaratii “profesionisti” ai tehnologiei faradelegii, din anii ’50?!…

    Cred ca studierea acestui cuplu al terorii este interesanta si dintr-un alt punct de vedere, respectiv ca este ilustrativ pentru mediul din care erau recrutati viitorii komisari ai represiunii, modul cum erau infiltrati, naturalizati (inclusiv prin schimbarea numelor), plantati in miezul subversiunilor si conjuncturilor propulsoare spre varfurile puterii, pe care aveau sa o anvelopeze, cu cinism, ca pe un regim de „democratie populara”. Asa-zisele convingeri de „granit” ale Liubei Chisinevschi erau de fapt un mit, pe care Alexandru Barladeanu avea sa il spulbere printr-o caracterizare necrutatoare: „Liuba era o tipica membra de partid, aparent principiala, dar care stia sa se conduca dupa linia intereselor proprii cu multa pricepere.” Felicitari pentru articol!

    NB: 1. Din perspectiva pe care ati deschis-o, hic et nunc, se pare ca, intr-adevar, exista o rezerva internationala cominternista de cadre, un fel de capo di tutti capi, care oferea lideri politici pentru spatiile national-statale care urmau sa fie aservite prin “anveloparea” alogena a acestora. Poate, avand acces la arhivele fostelor tari comuniste, ne spuneti mai multe despre acest fenomen…
    2. Am glumit, fireste, cu “amazoana”, dar, daca tot l-am pomenit, poate ca n-ar fi rau sa ne reamintim si sensul de dictionar al cuvantului: AMAZOÁNĂ, amazoane, s. f. 1. (Mitol.) Femeie aparținând unui trib războinic legendar…

    • M-am tot gandit la titlu. Poate ca ar fi fost mai potrivit sa spun “revolutionara de profesie”, pentru ca, asa cum scria Petre Pandrea, chiar asta a fost. Sa stiti ca m-am uitat in dictionar, nu voiam sa fiu exagerat de polemic, si am folosit cuvantul amazoana in sensul pe care il amintiti. Al. Barladeanu avea dreptate cand o caracteriza astfel: nu avea urma de rafinament, se mandrea cu “originea proletara”, principialitatea, afisata ostentativ, era o masca, se simtea minunat in varii prezidii, ii placea sa fie adulata, n-ar fi sfidat monolitul oficial pentru nimic in lume. “Rezerva de cadre” a Cominternului a fost creata si consolidata in cadrul Scolii Leniniste, absolvita de Ioska, de Ecaterina Borila (nom de guerre Petrova), de Parvulescu,de Zina Brancu, de Goldberger, de Bela Breiner, de Alexandru Sencovici, de Lazar Grunberg si cati altii. Liuba n-ar fi putut niciodata sa scrie o carte a deziluziei, precum vaduva lui Nikos Beloyannis, Elli Pappas.

      http://www.contributors.ro/global-europa/crime-vendete-tradari-comunismul-grec-si-tenebrele-staliniste/

  4. Marius Rotar spune:

    O lista cu romani celebri care au fost incinerați (inclusiv militanți și demnitari comuniști) găsiți aici: http://www.incinerareamurg.ro/romani-celebri-care-au-fost-incinerati Am mutat-o lista de pe blog pe acest site. Sper sa folosească cuiva…

  5. RaduIftimie spune:

    Am scris ieri un comentariu in care intrebam de Pussy Chisinevschi. Nu il vad incarcat. Am gresit manevrele de incarcare, sau nu a fost admis?

  6. Roxolanu spune:

    Remarc faptul că la vârful partidului comunist s-au regăsit foarte mulți minoritari (îndeosebi evrei de extracție basarabeană sau transnitreană) și alogeni din Răsărit. Probabil toți au fost promovați și susținuți de „fratele cel mare” de la Est.

    • In Polonia, Romania si Ungaria, neindoios, a existat, in prima faza a regimului comunist, o prezenta masiva a militantilor de origine minoritara (ucrainieni, evrei, maghiari, bulgari) in aparatele de dominatie (partid, Securitate, ideologie, planificare etc). In Ungaria si Polonia poate chiar mai pronuntat decat in Romania. Dar, cum scria marele scriitor polonez Czeslaw Milosz, nu era vorba de niciun “mister rasial”, ci de atractia exercitata de internationalismul mistic al bolsevismului asupra unor membri ai grupurilor discriminate si persecutate in perioada interbelica si mai ales in anii razboiului. Apoi, trebuie sa luam in seama ca in fruntea PCR s-a aflat, intre 1945 si 1965, Gh. Gheorghiu-Dej, un stalinist de origine etnic romaneasca, ca tot etnici romani au fost Teohari Georgescu, Alexandru Draghici, Gh. Apostol, Chivu Stoica, N. Ceausescu, Constantin Parvulescu, Ilie Verdet, Manea Manescu, Constantin Dascalescu, Suzana Gadea, Ion Ionita, Stefan Andrei, Cornel Burtica, Virgil Trofin, Ion Stanescu, Cornel Onescu, Nicolae Plesita, Ion Iliescu, Ion Traian Stefanescu, Eugen Florescu, Tamara Dobrin, Nestor Ignat si atatia altii. Discut aceste chestiuni in volumul “Stalinism pentru eternitate”, mentionat pe lista de sugestii bibliografice.

      Nici Chisinevschi, nici Ana Pauker, nici Vasile Luca, nici Dej nu actionau in virtutea unei motivatii “nationale”: erau soldati devotati ai Stalinternului, spre a relua un termen propus de doi ex-comunisti germani, refugiati in anii razboiului in Statele Unite, recenzata de respectatul kremlinolog Bertram Wolfe:

      http://unz.org/Publication/AmMercury-1947mar-00373?View=PDF

      Acesti zeloti din Romania serveau interesele Kremlinului, ca si Rakosi si Gero in Ungaria, ca si Gottwald si Slansky in Cehoslovacia, ca si Bierut (nume nascut prin combinatia dintre alias-urile sale, Bienkowski si Rutkowski) si Berman in Polonia, ca si Pieck si Ulbricht in RDG, ca si Dimitrov si Cervenkov in Bulgaria, ca si Hoxha si Shehu in Albania (ma refer in primul rand la perioada luarii puterii). La fel, in Vest, Togliatti in Italia si Thorez in Franta serveau neconditionat linia Moscovei. Citesc acum cartea regretatului istoric Viktor Zaslavsky si a sotiei sale, profesoara Elena Agarossi, “Stalin and Togliatti: Italy and the Origins of the Cold War” (Woodrow Wilson Center Press/Stanford University Press, 2011), un studiu superb documentat care probeaza totala infeudare a PC Italian in raport cu directivele lui Stalin. In anii de inceput ai Razboiului Rece, elita comunista italiana era complet dirijata de PCUS (p. 24).

  7. N. Coande spune:

    Salut, Vladimir.

    A aparut la Ed Vremea noua editie a Jurnalului lui Pandrea, revazuta si adaugita de fiica scriitorului, Nadia Pandrea.

    Am consemnat-o in Gazeta de Sud, unde am citit intre timp si interviul tau.

    Cu bine,

    http://www.gds.ro/Util%20si%20placut/2011-12-09/Aparitii+editoriale&hl=nicolae%20coande&tip=toate

  8. Timisorean spune:

    In cazul in care ati avut ocazia sa vedeti imaginile de la manifestatiile de protest din aceste zile poate ne impartasiti parerea dumneavoastra despre regimul Basescu. Va multumesc!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)