Când a discutat despre Iniţiativa de Centru Dreapta şi implicit şi despre Marea Alianţă anti-USL, Cristian Preda a făcut o aluzie la CDR. Explicaţia completă se află aici – punctele relevante fiind:
1. „Un bloc politic de stânga trebuie să aibă în faţă unul de dreapta”.
2. „Apariţia CDR a fost stimulată de pasiunea anticomunistă. Acum, e vorba despre ceea ce MRU rezuma ieri cu ajutorul formulei: nu vrem socialism în România”.
Domnul Cristian Preda este un fin cunoscător al subiectului, dar cred că a căzut într-o capcană. În mod evident liderii CDR erau anticomunişti şi de dreapta. Votanţii CDR, însă, sunt un grup mult mai dificil de caracterizat. Necunoaşterea motivelor pentru care ei au decis să se alăture CDR a avut efecte fatale pentru Convenţie în 2000. Eroarea este pe cale să fie repetată la o scară ceva mai redusă.
1. La rece despre performanţele electorale ale CDR
Convenţia Democratică Română a participat la alegerile din 1992, ocupând locul doi cu 20% din voturi.
Patru ani mai târziu, CDR a obţinut 30% din voturile exprimate. A ocupat locul întâi şi a reuşit să-şi împingă candidatul la alegerile prezidenţiale spre victorie. CDR, ediţia 1996, nu a fost un titan electoral:
– Niciodată după aceea locul 1 n-a mai fost obţinut cu atât de puţine procente.
– USL a obţinut la localele de acum câteva săptămâni cu aproape un milion de voturi mai mult decât CDR în 1996, în contextul în care acum au venit la vot cu trei milioane de persoane mai puţin decât atunci.
– La niciunul din cele trei scrutine la care a participat, CDR nu a obţinut mai multe voturi decât cele două ramuri ale Frontului Salvării Naţionale puse împreună (FDSN+FSN în 1992, PDSR+USD în 1996, PDSR+PD în 2000).
Luând în calcul aceste informaţii, pare rezonabil să gândim că electoratul CDR era unul semnificativ, dar limitat numeric datorită viziunii sale de dreapta şi anti-comuniste, exact cum spune Cristian Preda mai sus.
Şi totuşi…
2. Cine erau de fapt votanţii CDR? Răspunsuri surprinzătoare.
Octombrie 1996. CURS realizează un sondaj la comanda Fundaţiei Soroş, imediat înainte de alegerile parlamentare şi prezidenţiale. Baza de date a respectivului sondaj este acum publică şi permite investigarea în detaliu a motivelor pentru care CDR a câştigat alegerile din acea lună.
Un pact social atipic. 32% din votanţii CDR locuiau în oraşe care aveau mai mult de 200 000 de locuitori. Dar nu aici a fost cheia victoriei CDR. O treime din votanţii Convenţiei locuiau în mediul rural – fără ei, CDR ar fi terminat şi în 1996 pe locul doi.
Convenţia a reuşit să pună împreună votanţi care aveau perspective diferite, valori diferite şi, după cum vei vedea mai jos, ideologii diferite. Aceasta este în genere reţeta alianţelor „reale” şi de succes, precum Alianţa DA sau USL. Prin comparaţie, marea alianţă PDL+ICD+NR+PNŢCD+… este doar o încercare de a reîmpăca PDL cu zecimea cea mai intransigentă a electoratului său natural.
Pentru majoritatea votanţilor CDR din 1996, problemele ideologice erau secundare sau doar o parte a unui întreg. 63% dintre ei erau nemulţumiţi de calitatea asistenţei sociale. 80% erau nemulţumiţi de banii aflaţi la dispoziţie. Preţurile erau cea mai mare temere sau a doua temere pentru 61% din votanţii CDR, problema şomajului fiind importantă pentru 28%. Vorbim, în mod evident, de o forţă politică aflată în opoziţie care reuşeşte să capteze nemulţumirile populaţiei cu privire la nivelul de trai.
Unul din atuurile CDR a fost o susţinere carismatică puternic liniară. 94% din votanţii CDR aveau încredere mare sau foarte mare în Emil Constantinescu. Prin comparaţie, doar 78% din votanţii PDL aveau în 2007 încredere mare sau foarte mare în Traian Băsescu, iar 81% dintre votanţii PSD aveau în 2000 încredere mare sau foarte mare în Ion Iliescu (mulţi dintre susţinătorii acestor oameni politici proveneau din afara partidelor cu care erau în mod tradiţional ataşaţi).
Ideologie? Poate. Carismă? Sigur. Şi cum carisma este cea mai slabă şi de neîncredere legătură care se poate stabili între un ales şi un alegător, începem să înţelegem şi de ce, în anul 2000, CDR a obţinut de şase ori mai puţine voturi decât în 1996.
Sunetul furiei. 14% dintre votanţii CDR aveau încredere mare sau foarte mare în Gh. Funar şi în Corneliu Vadim Tudor. Alţi 16% dintre votanţii CDR aveau încredere mare sau foarte mare în doar unul dintre cei doi lideri. CDR a atras nu numai democraţi pro-capitalism, ci şi votanţi furioşi, care s-au orientat spre CDR mai degrabă decât spre partidele extremiste datorită votului util.
Stânga dezamăgită. 7% dintre votanţii CDR aveau încredere în Ilie Verdeţ, liderul Partidului Socialist al Muncii. Peste 15% dintre votanţii CDR aveau încredere mare sau foarte mare în Tudor Mohora, liderul Partidului Socialist, care se rupsese din partidul lui Verdeţ. Vorbim deci şi despre votanţi de stânga, pierduţi de PDSR datorită înrăutăţirii situaţiei economice între 1993 şi 1996, şi care doreau şi ei „schimbarea”.
Forţa elitei? Cine crezi că erau de fapt votanţii CDR? Intelectualii României – adică persoanele care absolviseră o facultate – şi tinerii studenţi sau liceeni care abia căpătaseră dreptul de a vota?
Nu chiar. Pe baza susţinerii sale în rândul acestor două grupuri, CDR ar fi obţinut exact atâtea voturi câte a şi strâns în 2000 – jumătate de milion.
De fapt, în 1996….
76% din susţinătorii CDR absolviseră cel mult liceul.
O cincime absolviseră opt clase sau mai puţin.
43% dintre votanţii CDR erau muncitori sau maiştri (!!!).
13% erau şomeri sau casnice.
10% erau ţărani sau pensionari de CAP – 13% erau pensionari din sistemul „clasic”.
Elevii şi studenţii reprezentau doar 4% din electoratul CDR.
Birocraţii / intelectualii: 12%.
Patronii: 4,5%.
3. Concluzii
Convenţia nu a înţeles în întregime de ce a fost votată. Când CDR 2000 a marşat pe sloganul „singuri împotriva stângii„, a descoperit cu oarecare stupefacţie că nu ideologia sau mesajele anti-mineriade o aduseseră la putere. De fapt, două treimi din electoratul său votase împotriva PDSR din considerente economice, carismatice sau de natură vindicativă. În anul 2000, toate acestea deveniseră irelevante. Separarea PNL de Convenţie a răpit mai mult de jumătate din ce electorat mai rămăsese. CDR 2000 n-a mai intrat în parlament.
Tabăra anti-USL se gândeşte la „marea victorie ideologică” a CDR şi speră la o repetiţie. Este posibil să nu repete scorul din 1996, ci pe cel din 1992. Şi asta pentru că se subestimează cu tenacitate:
a. valoarea mesajului justiţiar cu bătaie profundă
b. proiectul politic care traversează societatea (cu un singur grup de susţinători nu se pot câştiga alegeri)
c. promisiunea argumentată că „viitorul va fi mai bine” din punct de vedere economic
d. investigarea motivelor reale pentru care o forţă politică este votată sau nu.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
impecabila analiza, sper s-o citeasca si cine trebuie
desi ma indoiesc ca ii va folosi la ceva domnului Blaga, de exemplu
Mulțumesc pentru analiză.
Aș vrea să verific dacă am înțeles corect. În 1996, spre deosebire de 1992 ori 2000, CDR nu a venit cu propuneri nebuloase de anti-comunism ci cu un set de măsuri concrete, un „contract”, care traducea avantajele unei guvernări reformiste în termeni economici și sociali. Acest lucru i-a permis să obțină mai multe voturi și locuri în parlament decît în celelalte alegeri.
Viitorul pol alternativ ar trebui deci să nu se limiteze la papioane și sloganuri de dreapta ci să explice negru pe alb și mai ales prin viu grai și cu desene de ce are soluții performante iar USL nu:
a. de ce injustiția costă și cum poate fi redusă,
b. faptul că soluțiile economice pentru etapa următoare nu sînt la USL ci la ea
c. unirea face puterea și unirea unor grupuri diferite în jurul unor țeluri comune le face posibile pentru toți
Sînt curios care ar putea fi „motivele reale pentru care o forță politică este votată sau nu” în accepțiunea articolului și ce anume ar trebui să facă cele două tabere din acest punct de vedere.
O licarire de om care stie despre ce vorbeste si nu gandeste in bucati prefabricate ideologic?
well done, man!
Eu cred ca motivele pt care actuala coalitie a ajuns la putere sint ceva mai simple:
1) Masurile de austeritate,
2) Quasi-monopolul informatiei
3) Coruptia din cadrul coalitiei guvernamentale
Alternanta e o regula atunci cind lucrurile nu merg bine insa chiar si atunci cind merg bine o coalitie se poate mentine la putere daca da impresia ca e onesta.
Ce e de invatat din esecul PDL?
Miscarea de dreapta pe cale sa se nasca in perioada urmatoare ar trebui nu numai sa promita dar sa si se tina de promisiuni. Onestitate maxima dublata de lovituri date oligarhilor posesori de mass media. O epurare cit se poate de cuprinzatoare a USL asemanatoare celei pe care o incearca acum USL. Nu e un joc cu manusi iar dusmanul e total lipsit de scrupule. Totul insa trebuie facut pe un fond de onestitate maxima (fara povesti gen EBA sau Ridzi).
E posibil? Ma-ndoiesc.
sondaj R.Libera: „31% dintre romani considera ca .. a fost o idee buna comunismul, dar prost aplicata…” Scoatem din electorat acesti 31% si refacem cifrele. S-ar putea sa fie interesant.