joi, martie 28, 2024

Răni deschise: „Marele Jaf” și pedagogia infernală

Ne aflăm la intersecția sângerândă dintre istorie și memorie, pe teritoriul rănilor deschise. Am mai avut ocazia să scriu aici, pe „Contributors”, despre una dintre cele mai stranii afaceri politice din România lui Gheorghiu-Dej. Între timp, am fost în legătură cu Sanda Kaufman, fiica lui Haralambie (Harry) Obedeanu (unul dintre cei executați în 1960) și a Norei Obedeanu. Cercetătoare la Institutul de Igienă și Sănătate Publică, Nora a fost ea insăși arestată și anchetată în legătură cu discuțiile politice purtate în cercul fraților Ioanid. Grație Sandei, am intrat în legătură cu unchiul ei, Michael Hanganu, care trăiește în Israel, un om care de decenii se ocupă de acest tenebros subiect. Până acum, dupa știința mea, informatiile si ipotezele familiei Obedeanu nu au prea fost auzite. Încerc să le discut în acest articol. Le mulțumesc, Sandei și lui Michael, pentru că au încredere în mine.

Există două documentare despre acest misterios și teribil de încâlcit subiect: „Reconstruction” al Irinei Lusztig (nepoata de fiică a Monicăi Sevianu) si „Marele Jaf comunist” de Alexandru Solomon. Împreună cu istoricul Radu Ioanid, am fost consultant pentru „Reconstruction” (titlul trimite la documentarul Securității, „Reconstituirea”, regizat de Virgil Calotescu). Filmul „Closer to the Moon” al regizorului Nae Caranfil este o ficționalizare a unor informatii despre ceea ce s-a petrecut in 1959. Nu este, si nici nu pretinde a fi, un documentar istoric.

Vara trecută, am citit la CNSAS documente fascinante legate de ancheta care a dus la proces și la sentințele de condamnare la moarte. Este limpede că avem de-a face cu o afacere politică, deci că scenariul „marelui jaf” este subordonat unui mega-scenariu menit să demonstreze lipsa de loialitate a unui grup de intelectuali proveniți, fără excepție, din mediul ilegaliștilor evrei.

Propun să rămânem deocamdată la atmosfera politică hiper-încărcată din 1959. În 1958 avuseseră loc epurări teribile în partid. Cei mai vocali critici ai lui Dej au fost excluși, unii chiar arestați (cunosc, de pildă, cazul lui Grigore Răceanu). Are loc, pe acest fundal, etnicizarea rapidă a aparatului de partid și de stat, inclusiv MAI și MAE. Să menționez ce s-a petrecut în Comerțul Exterior (arestarea si condamnarea unor Donath, Rosinger, Milea Vulih). Se urmărește justificarea ideologică pentru aceste eliminări, junii turci (gen Negrea, Enoiu, Briceag și alți anchetatori) primesc sarcini precise.

În conducerea de partid, tartorul ideologiei este Leonte Răutu, între altele responsabil cu emigrarea evreilor. În iunie 1958 se produce cutremurul politic de care vorbeam (Plenara din iunie, un veritabil masacru politic al ilegaliștilor) și plecarea trupelor sovietice. Unii ilegaliști evrei sunt priviți ca lipsiți de credibilitate, vorbesc vrute și nevrute, bârfesc, comentează, etc. E nevoie de o lecție aspră, bolșevică, menită să bage spaima în acești intelectuali lipsiți de conștiință de clasă. Fizicianul Paul Ioanid e legat de sovietici. Fratele său s-a abătut grav de la morala socialistă. A sfidat clanul Drăghici-Cziko, a divorțat de sora Martei, atotputernica soție a ministrului de Interne, adevăratul șef al Securității.

În acest context mă interesează cazul Harry Obedeanu: intelectual, activist pe „frontul ideologic”, profesor de jurnalism la „Ștefan Gheorghiu”, prieten cu Paul Ioanid, el poate fi prezentat ca un fel de „ideolog” al grupului. În istoria comunismului, fracțiunile erau inventate de către anchetatori. Întâlniri accidentale erau prezentate drept vaste conspirații.

Repet, e vorba de ipoteze. Deci ideea ar fi că la Comitetul Central, în condiții de maxim secret, câțiva oameni (doi sau trei) pun la cale un asemenea scenariu. Este exact ceea ce afirmă torționarul Enoiu în filmul „Marele Jaf comunist” al regizorului Alexandru Solomon. Din acest moment mașinăria intră în funcțiune. Cei șase (frații Ioanid, Obedeanu, Sașa Mușat, Igor și Monica Sevianu) încep să fie urmăriți zi și noapte. La MAI se configurează scenariul „jafului”. Cei șase sunt arestați, torturați (fizic și psihic), amenințați. Restul este ceea ce se știe. The missing part ar fi ce-am scris mai sus. Dar extrem de greu, dacă nu imposibil, de dovedit. Au rămas documentele pe care ei au vrut să le lase, ministrul Alexandru Drăghici, colonelul Hristache Zambetti, căpitanul (pe atunci) Gheorghe Enoiu.

Știm foarte puțin despre un personaj care e menționat frecvent în anchete, Ion Crișan. Mi-a vorbit despre el si profesorul Paul Cornea în iunie 2014, la București. Reiau aici câteva date semnificative: activ in Securitate in anii 50, bodyguard al lui Gheorghiu-Dej, agent provocator in cazul Alexandru Jar (1956), ajuns director adjunct al Bibliotecii Academiei. Crișan, care era prieten apropiat cu cei arestați, participa la discuțiile lor, a scăpat neatins, a emigrat în Brazilia in jur de 1961…

În memoriile sale, doctorul Gheorghe Brătescu, ginerele Anei Pauker, sugera că rolul-cheie în întreaga poveste (story) l-ar fi jucat Alexandru Mușat. Acesta a fost, în mod cert, agent al Securității, în această calitate a „defectat” în Franța, unde s-a infiltrat în cercurile exilului românesc. A revenit în țară, a ajuns prodecan și secretar de partid la Facultatea de Istorie a Universității din București de unde a fost scos în urma conflictului cu profesorul Andrei Oțetea. Ca istoric era nul, dar, se pare, era de o inteligență scăpărătoare. Dar, cum îmi scria Sanda Kaufman: „Ipoteza Mușat are probleme (dacă n-ar avea mie nu mi-ar păsa – eu vreau să știu adevărul și cred că asta rămâne greu). Deci ipoteza asta e mai mult bună pentru filme, unde aventurierii sunt „alluring”, și pentru povestea romantică a unui protest sinucigaș care știm că nu a fost cazul. Ipoteza Mușat:
• nu are motiv valabil (în afara de faptul că era aventurier)
• nu se prea potrivește cu ce știm
• nu rezolvă ce știm că au fost motive personale ale lui Drăghici și motive politice
• nu explică cum 5 alți oameni foarte deștepți, cu experiența despre regim (inclusiv un colonel de securitate care probabil cunoștea metodele) și care se știau urmăriți, s-au lăsat provocați de un aventurier, ca oile.
Dar pot să-mi imaginez că partea aventuroasă a lui Mușat a făcut ca regimul să vrea să scape de el cât mai repede, înainte de a fi apucat să-și povestească aventurile… Pentru că trebuie să răspundem la întrebarea: de ce ăștia 6?
Lică Ioanid avea probleme cu Drăghici. Monica era o reîntoarsă din Israel. Gugu (Igor Sevianu) era și el „aventurier” și deci periculos pentru regim. La fel și Mușat. Paul Ioanid era asociat cu Rusia de care românii voiau să scape când au întors foaia. Deci cel mai puțin motiv avea musca în lapte, tatăl meu (în afară de cei mulți prieteni pe care îi avea, și în afară de deziluzia de care vorbea, și faptul că era prieten bun cu Paul Ioanid).”
Se afla în aceste rânduri un punct de vedere care trebuie neapărat luat în considerație când ne ocupăm de acest subiect.

În dosarele de la CNSAS apar și așa-zise manifeste pe care, pasămite, membrii „bandei Ioanid” le-ar fi trimis, prin poștă, către diverse fabrici din București. În opinia mea, sunt făcături securiste. Reiese că, în primă fază, era vorba de născocirea unui complot politic. Ulterior, tematica politică se estompează, nu se mai vorbește de pregătirea de „atentate teroriste” împotriva lui Drăghici și Răutu. Crima este, în această a doua fază, una crapuloasă, nu politică. Obedeanu, care nici măcar nu a participat la „jaf”, este și el condamnat la moarte și executat. Când colonelul Alexandru (Lică) Ioanid, pe atunci încă șef al Miliției Judiciare, a anunțat că va divorța, deci că va părăsi clanul Drăghici, se pare că acesta i-ar fi spus: „Am să te distrug”. Ca și din Securitate, din famiglia Drăghici se ieșea doar cu picioarele înainte. Astfel a ieșit si Lică Ioanid…

„Răzbunarea familiei Drăghici”, îmi spunea sora mamei mele, Cristina Luca-Boico. Îmi scrie Michael Hanganu: „Drăghici i-a dat probabil lui Zambetti sarcina să-i lichideze. Presupun că Zambetti (numai el, nu prin altcineva) i-a chemat pe toți (sau poate numai pe Lică?) și le-a zis că are material să-i închidă pe viață. Le-a propus să facă furtul având grijă să nu fie prinși și atunci li se va da drumul să plece, care ce vor ei. Hary nu mi-a spus că vrea să plece, dar probabil că ar fi fost de acord să plece, dar nu pentru că erau sioniști, ci pentru că trăitul era periculos în România. Ar fi plecat unde se putea.”

Din câte știu, dosarul colonelului, ulterior general-maior (r) Hristache Zambetti (1915-2004) este încă intruvabil. A dus cu el în mormânt secretul acestei încurcate, halucinante istorii, una în care se intretaie iluzii, trădări, himere, planuri malefice, naivități fără margini, spaime și, mai ales, reluarea, în atmosfera paranoică a comunismului românesc al anilor ’50, a vechii diversiuni a țapului ispășitor. Concluzia mea provizorie: întâi a fost scris scenariul, pe urmă a fost mis en ouevre, cu „actorii” desemnați să servească, sub teribile presiuni psihologice și, probabil, fizice, scopurile a ceea ce marea istorică Annie Kriegel a numit, scriind despre procesele-spectacol din „democrațiile populare”, pedagogia infernală.

https://www.contributors.ro/cultura/marele-jaf-si-tenebrele-stalinismului-romanesc/

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-alexandru-draghici-arhitectul-terorii-staliniste-din-romania/

http://www.cnsas.ro/documente/cadrele_securitatii/ZAMBETI%20HRISTACHE.pdf

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Domnule profesor, recunosc – m-ati pierdut pe parcurs! Eu unul as fi structurat materialul exact invers, pornind de la faptul ca Zambetti le-a propus (sau practic, i-a fortat) pe cei implicati sa comita fapta si as fi contiuat cu explicatiile. In fine, fiecare autor isi scrie articolele, probabil, in functie de importanta subiectiva pe care o acorda evenimentelor.
    Si totusi, n-am inteles: aceasta a fost razbunarea clanului Draghici? Nu vi se pare un scenariu prea elaborat, in conditiile in care existau solutii mult mai simple de anihilare a oricarei „opozitii”, fie ea de natura doctrinara sau conjugala?
    Practic, sustineti ca cei sase ar fi fost obligati sa comita jaful. In beneficiul cui (presupunand ca ar fi fost lasati sa plece)? A fi existat un transfer al banilor catre familia Draghici. autorii fiind doar unelte dar nu si beneficiari? Iar in aceste conditii, de ce nu s-a mers pe scenariul initial?

    • 1 – Ce puteai sa faci cu atatia bani, pe perioada aceea neagra? Ori ii tineai la saltea si nu faceai nimic cu ei ani de zile, ori ii cheltuiai si ieseai imediat in evidenta. Unu’ care era colonel de securitate si care stia ca este urmarit, nu putea sa comita un atat de irational gest.

      2 – „Razbunarea lui Draghici” a coincis cu epurarea dorita de comunisti.

      3 – Da, exista intotdeauna solutii mai simple, dar daca ne uitam la „fratele” Nord Coreean si la „solutiile” gasite de el pentru a scapa de anumite persoane si rude, se pare ca solutiile alea simple (sau care credem noi ca ar trebui sa fie simple) nu sunt folosite. De fapt mai in toate regimurile comuniste, solutiile mai „complicate” au fost preferate in locul celor „simple” (in astfel de situatii/cazuri).

      • Cred ca surprindeti cu acuratete absurdul acuzatiilor. Aici e problema: cum ai fost constransi cei sase sa participe la acest joc macabru? Pentru ca, eu unul nu ma indoiesc, joc macabru a fost. Am propriile mele banuieli, dar prefer sa comenteze alte persoane. Sa retinem ca e vorba de anul 1959, an in care se deschide paorara emigrarii evreilor. Dar partidul nu se asteapta la o emigrare in masa. Este ceea ce-i spune Maurer, pe atunci presedintele Preszidiului MAN, deci sef nominal al statuului, lui Moses Rosen. „Luminatul” Maurer a fost cel care a respins cererile de comutare a sentintei capitale din partea celor cinci. Care se vor fi trezit inselati in raport cu ceea ce le-a promis Zambetti in numele partidului. Eu mi-am spus punctul de vedere in articol. Oricum, nu am dat degeaba linkurile finale :) Ganduri bune!

  2. Domnule Prof. Tismaneanu,
    Pentru mine este inca un mister cum pot exista dosare pierdute. Din motive personale am cautat la CNSAS dosarul fostului sef al cancelariei securitatii din perioada 1967-1972, generalul Ioan Lintu, un personaj cumplit de macabru pentru destinul familiei mele; si el, la fel ca multi alti generali, a dus in mormant istoria unor destine frante cu premeditare – a murit linistit in patul lui in 1995! Ce am gasit in arhive este ridicol de putin raportat la tot ce a facut pana la pensionare.

  3. „Presupun că Zambetti (numai el, nu prin altcineva) i-a chemat pe toți (sau poate numai pe Lică?) și le-a zis că are material să-i închidă pe viață. Le-a propus să facă furtul având grijă să nu fie prinși și atunci li se va da drumul să plece, care ce vor ei.”
    – Nu inteleg; daca furtul era pus la cale dupa un scenariu conceput de Zambetti, cum se explica toate cercetarile ulterioare jafului pentru aflarea raufacatorilor si pentru recuperarea banilor? Din cate stiu, foarte greu s-a ajuns la prinderea respectivilor.
    Si mai e ceva: femeia a trait apoi mult timp in Israel; dece nu a dezvaluit varianta scenariului?

    • A) Eu nu inteleg de ce ar fi patronat un Ministru de Interne o inscenare de pe urma careia MILITIA POPULARA si ceilalti din aparatul represiv aveau toate sansele sa iasa cu imaginea sifonata ? ***************
      B) De altfel insusi ministrul in cauza – Draghici – s-ar fi vulnerabilizat pentru ca NU A ORGANIZAT MUNCA DE PREVENIRE, tovarasi – de ce sa riste deci inutil – e clar ca golanii din ~conducerea superioara~ i-ar fi contabilizat acea falsa LIPSA DE VIGILENTA si daca nu atunci , altadata tot i-ar fi pus-o in carca. **************C) Apoi aspectul evocat si de forumistul @T Bucur este si mai putin sustenabil. Adica militianul-sef sau securistul sef Zambetti ii cheama pe viitorii acuzati la el , le spune ca sunt ca si condamnati pe viata (totusi apare cuvantul VIATA) in baza unor probe deja adunate si ii convinge ca ar fi necesar sa mai comita sau sa insceneze comiterea unei infractiuni care ii putea condamna la MOARTE. *************
      D) Sa nu uitam ca si aceea era o discutie intre banditi si ca fiecare dintre ei ar fi stiut exact cate parale fac cuvintele celuilalt, de pilda promisiunile lui Zambetti ca vor fi facuti scapati AFARA.
      ************E) Sigur ca toata intamplarea cu JAFUL este destul de BIZARA ******* As zice ca totusi filmul lui Caranfil ofera o explicatie mai verosimila a deciziei respectivilor activisti comunisti de a se juca de-a gangsterii din Chicago. Respectivii cetateni se numarau printre cei care la inceputul anilor 50 reusisera sa puna unui popor intreg botnita comunismului, chestie care probabil le marise respectul de sine – ce destepti erau ei ! – cu atat mai mult cu cat – rezulta chiar din ceea ce evoca tot dl Tismaneanu – eventualeele plecari ….ba , culmea ciudateniei , si reveniri in Romania pentru continuarea operei comuniste…. le erau permise . Unora din lumea lor , cel putin. ******* F) Regizorul Nae Caranfil isi imagineaza ca activistii respectivi au decis sa incheie deceniul 50 cum il incepusera – adica demonstrand inca o data ca ei sunt net mai destepti decat cei din jur .***** G) Sigur modul in care regizorul filmului isi insiropeaza personajele pentru a le transforma din ticalosii comunisti care erau in niste haiduci romantici tine de partea comerciala . Iar faptul ca isi insuseste dispretul exprimat de personajele sale nu mi-a placut deloc , dar asta eeste necomentat conform principiului Je suis Chalie. ***** H) Doresc totusi sa observ un detaliu: Precum filmul lui Carnfil, dar cu alte vorbe si articolul tinde sa ii exonereze pe autorii hold-up ului de responsabilitatea de infractori de drept comun. ******* J) Pentru ca erau comunisti sinceri ?

  4. Unul din cele mai bizare episoade din istoria Romaniei (comuniste).In mod cert a fost o facatura a sistemului, doar ca nu avem informatii sa stabilim exact cum/care din ipoteze e cea adevarata.

    • De acord cu Dvs, tocmai de aceea dezbaterea, asemeni ranii, trebuie sa ramana deschisa. In plus, nu ne aflam intr-o povestire a lui Borges (desi seamana), in care toate potecile se bifurca. Unele duc precis si clar spre partid si spre securitate…

  5. Intr-un interviu de acum 7-8 ani, Ilie Nastase, tenismenul, povestea ca tatal lui a fost soferul masinii bancii nationale. Foarte interesant! Din spusele d-lui Nastase parintele sau a fost imediat arestat sub suspiciunea de colaborare cu hotii (sic!) si a petrecut ceva vreme, parca cateva luni in beciurile securitatii. A fost in final eliberat parca la interventia cuiva din CC dar aici memoria imi joaca feste probabil. Oricum merita cautat interviul.

  6. Domnule Tismaneanu, multumiri pentru revenirea regulata la cazul Reconstituirii.
    Intru in conversatia dvs pentru a preciza ca Enoiu nu sugereaza – in filmul lui Alexandru Solomon – ca ‘scenariul’ a fost gindit de Securitate ci ca, 1. ideea de a face un film pe baza cazului a pornit de sus, din structuri si 2. ca el a fost cel care a scris scenariul. La o analiza comparativa a materialelor de ancheta continute de dosarul CNSAS si a scenariului (vol. 18 in dosar) se poate observa clar transferul de informatie, adesea ad litteram, dinspre primele catre cel din urma, apoi treptata filtrare a materialului de baza si renuntarea la detaliile nesemnificative pentru plot, pina la versiunile mai elaborate, de relatie intre secvente, unde probabil ca au intervenit cei de la Sahia. Cunoscind-o pe Irene Lusztig si petrecind ceva vreme cu dosarul cazului, imi este greu sa cred ca un jaf infaptuit la ordin, chiar pe baza unui ‘mega-scenariu’ perfect pus la punct, ar fi putut fi posibil fara ca membrii familiilor celor implicati sa fi fost constienti de fictiunea la care au participat cei disparuti. Ma gindesc, de exemplu, la dosarele de ascultare din casa familiei Sevianu – Irene chiar are un fragment de comentariu in film apropo de veracitatea dialogurilor, imposibil de imaginat. Ma gindesc, de asemenea, la minutia de evenimente care au avut loc la proiectiile numeraose ale celor doua documentare mentionate de dvs in varii contexte (Romania si strainatate): Alexandru Solomon povestea, de exemplu, despre o proiectie la Bucuresti la finalul careia un spectator s-a ridicat spunind ca este fiul soferului de taxi a carui masina fusese deturnata; omul isi amintea perioada din 59 cind il insotise pe tatal lui, vreme de citeva saptamini, impreuna cu echipa de investigatie, prin restaurantele si magazinele Bucurestene, in incercarea de a-i identifica pe ‘banditi’ – ceea ce a si facut pina la urma, desi ‘descoperirea’ lor s-a facut, inteleg, pe alte filiere. S-ar fi facut, oare, atita efort, daca lucrurile ar fi fost pre-scrise?
    Cred ca mai sunt si alte detalii de acest tip; insa cum interesul meu pentru acest caz vine pe filiera studiilor de cinema (parte a unui studiu despre studioul Sahia), ma abtin de la a emite opinii intr-o zona care imi e insuficient cunoscuta: nu atit realitatea istorica a cazului m-a atras cit mitologizarea sa progresiva si proliferarea versiunilor cinematice pe masura indepartarii de momentul de origine… dinspre documentar ‘first person’ pina la 100% fictiune. (In persectiva asta ar fi interesant sa constatam ca insusi evenimentul originar a fost fictiune, pentru a avea un cerc complet! Insa ‘interesant’ nu e un adjectiv bun in contextul tragediei din spatele acestei povesti…)
    Raminind la zona de cinema, probabil ca stiti despre existenta unui alt documentar care atinge cazul Reconstituirii, fara a fi, in mod conventional, ‘despre’ caz – Charging the Rhino, d. Simcha Jacubovici (2007, asadar dupa Lusztig si Solomon, dar inainte de Caranfil) – tot un documentar ‘personal’ care porneste de la o poveste autobiografica si atinge cazul Reconstituirii pentru ca Jacubovici este nepotul lui Sasa Musat. Filmul este disponibil pe dvd in Romania cu titlul ‘Infruntind rinocerul’ (lansat de One World Romania).

    • Va multumesc mult pentru pertinentul, intr-adevar incitantul comentariu. Voi cauta filmul lui Simcha Jacubovici, ma intereseseaza foarte tare. In fictiunea scrisa, cazul apare la Edgar Reichmann, dar, mai nou, si la D. R. Popescu…

  7. Dle Tismanenu, cred ca ati descris cu suficiente detalii ipotezele „Marelui Jaf” astfel incat intre ele sa fie si scenariul intamplarilor. Exonerarea unor victime ale dictaturii comuniste este deosebit de grea, toata simpatia pentru Dna Kaufmann si multe alte persoane aflate in aceasta situatie care eventual isi pot gasi pacea in scrierea unei carti si in credinta ca fiecare o sa primeasca ce merita mai devreme sau mai tarziu.
    As fi insa interesat in amanuntele pactului din 1958 legat de retragerea trupelor sovietice, – unicat in Estul Europei A avut legatura cu Ungaria 56? ce compromis a fost facut? ce a fost oferit „la schimb”?

  8. In perioada 1959-61 David Ben-Gurion era prim-ministru in Israel. Intre Romania si Israel existau atunci relatii diplomatice care, dupa Criza Suezului (1956), intrasera intr-o faza de ascensiune, cele doua tari trimitandu-si reciproc ministri plenipotentiari, in calitate de sefi ai legatiilor.

    Ar fi interesat de cautat documente in arhivele MAE si ale fostului Consiliu de Ministri, care sa indice daca Israelul a intreprins vreun demers pentru a obtine clementa pentru cei acuzati. Fiindca inexistenta unor asemenea demersuri m-ar pune pe ganduri…

  9. Asa zisul „mare jaf” a fotm cu certitudine, o unelteala securista dar nu numai,
    E foarte probabil, cu presupune profesorul Tismaneanu, ca „baietii cu ochi albastri” n-au facut dect sa puna la punct, cu metodele obisnite, adica manipularea si tortura,doar „detaliiile” unui plan machiavelic imaginat mult ai su. Apare din ce in ce maiclar ca „marele jaf” si odioasa

  10. Asa zisul “mare jaf” a fost, cu certitudine, o unelteala securista, dar nu numai !

    E foarte probabil, cum presupune profesorul Tismaneanu, ca “baietii cu ochi albastri” n-au facut dect sa puna la punct, cu metodele obisnuite, adica manipularea si tortura, doar “detaliile” unui plan machiavelic imaginat mult mai sus. Apare din ce in ce mai clar ca “marele jaf” si odioasa inscenare care a dus la ceea ce s-anumit procesul Comertului Exterior fac parte din aceeasi incercare de a „dovedi” membrilor de partid lipsa de loialitate a comunistilor evrei.

    Insarcinat de partid sa aleaga protagonistii acestui funest scenariu, Alexandru Draghici a profitat de aceasta ocazie ca sa-si realizeze si o razbunare personala, dar care n-a fost nici factorul initiator, nici cel determinant.

    Vazuta in aceasta lumina, tenebroasa afacere apare mai limpede ! Deja in epoca, persoanele lucide si mai bine informate nu au crezut in abracadabranta legenda imaginata de securisti, potrivit careia scopul „marelui jaf” ar fi fost, de fapt, ajutorarea cu bani ai evreilor care cerusera sa emigreze in Israel si care fusesera dati afara din slujbe ! De altfel, cum ar fi putut sa creada ca oameni de inteligenta celor implicati ar fi putut sa fie atat de naivi ?

    Punctul slab al inscenarii ramine motivatia „tilharilor”, pina astazi imposibil de explicat pentru cei care (mai) considera ca „jaful” ar fi fost autentic. Legenda circulata de securisti, cu un caracter antisemit evident, e insa perfect coerenta cu scopul planului care a generat aceasta monstruozitate.

    • Cred ca aveti dreptate, tocmai de aceea ma refer, in finalul articolului, la Annie Kriegel si teza pedagogiei infernale. Dupa zece ani de internationalism afisat frenetic, PMR decisese sa se debaraseze de unguri si de evrei. Imre Toth discuta cu maxima franchete aceste lucruri in exceptionala carte de de dialoguri aparuta la Humanitas. Maurii isi facusera datoria, maurii incepusera sa maraie, maurii trebuiau eliminati. Era nevoie insa de un caz exemplar ori de mai multe. Ramaneau in functie maurii care acceptau cu maxim zel noua linie: Rautu, Gaston, Ghizela Vass, Florescu, Gheorghe Stoica, Moghioros, Fazekas, Sencovici, Gere etc La Plenara din noiembrie-decembrie 1961, Dej se intreba de ce e necesar sa existe strazi si cinematografe cu numele Olgai Bancic? Imediat dupa acea plenara, definita de Dej drept cea mai frumoasa din viata sa, strada Haia Lifschitz devenea strada Rozelor. Haia Lifschitz murise facand greva foamei in inchisoare in numele idealurilor comuniste.

      Etnicizarea comunismului romanesc din perioada 1958-1960 (in care se contopeau xenofobia si anti-intelectualismul) era de fapt un scenariu care avea sa fie aplicat in Polonia in 1967-1968. Etnicizarea ave loc si prin tratamentul prezenteist al trecutului. Un partid national nu avea nevoie de eroi cu nume precum Bernath Andrei, Lazar Grunberg si Bela Breiner. Nu avea nevoie nici macar de romanul pur sange Constantin David, ucis de legionari. Nu conta ca in Biroul Politic tronau bulgarul Borila si germano-francezul Maurer. Despre Rautu, passons…

      Pe scurt, stalinismul national imbraca straie volkisch, cvasi-rasiste, se identifica pasional cu miturile extremei drepte interbelice….

      http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-via%C5%A3%C4%83-sunt-lucruri-care-nu-se-fac-%C5%9Fi-care-totu%C5%9Fi-se-fac-0

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro