Home » Politica & Doctrine » Citesti:

Maurul și-a făcut datoria. Maurul poate să plece

Stefan Vlaston februarie 6, 2012 Politica & Doctrine
72 comentarii 5,685 Vizualizari

Emil Boc a luat decizia corectă. Este primul politician care, într-o poziție de forță, premier și seful principalului partid aflat la guvernare, a înțeles să sacrifice interesele electorale ale partidului său, voturile din viitoarelor alegeri, pentru refacerea echilibrelor structurale, a căror prăbușire, după guvernarea Tăriceanu, risca să ne arunce în situația Greciei.

Bilanțul din declarația de demisie este unul corect, iar acuzația unora ca, de fapt, deciziile au fost luate împreună cu președintele Băsescu, este ridicolă. Împreună cu cine altcineva să le fi luat? Cu Papa de la Roma?

În adevăr, cu excepția sănătății, celelalte domenii au suferit transformări importante, unele decisive, pentru a porni pe drumul reformarii si modernizării țării. Mai puțin unitățile economice încă de stat.

Declarațiile FMI, BM și UE, de ieri, confirma 100% bilanțul făcut de ex premierul Emil Boc. România a evitat derapajele populiste, care au dus Grecia în situația imposibilă în care se află astăzi.

Și atunci, de ce a fost necesar gestul de astăzi?

Pentru că Emil Boc a fost prea îngăduitor față de corupția din aparatul de stat, percepută ca atare de către manifestanții din piețele orașelor României.

Iată doar o parte din înalți funcționari, proveniți din clientela politică, acuzati sau trimiși în judecată de  către DNA:

Primarul Clujului, Sorin Apostu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, şeful Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, Silviu Bian, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Virgil Baciu, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, Ionel Spătaru, ministrul Muncii, Ioan Botiş, secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ioan Andreica, liderul PDL Maramureş, Mircea Man, şefa Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Crinuţa Dumitrean.

Ca să nu-i mai menționăm pe Falcă si Botiș, care au revenit în conducerea partidului pe ușa din dos, de primarul Poteraș, trimis în judecată de către DNA, dar având în continuare sprijinul partidului si inca multi altii.

În general, de integritatea din PDL, așteptată după adoptarea Codului Etic, s-a cam ales praful. Populația n-a acceptat ca unii să se adape de la contractele cu statul, iar alții să sufere de foame și de frig. Asta l-a pierdut pe Emil Boc.

Și acum, ce urmează?

Un nou guvern, poate un amestec de tehnocrați și politicieni. De exemplu, Daniel Funeriu și Anca Boagiu ar trebui lăsați să-și continuie munca de reformare a domeniilor pe care le păstoresc.

Trebuie să ne obișnuim cu schimbări de guverne, trebuie să ne formăm specialiști care să poată prelua din mers problemele unui domeniu, așa cum se întâmplă în multe alte țări. Nu e nicio nenorocire, renasc speranțele și optimismul populației.

Rămâne să-i mulțumim lui Emil Boc pentru determinarea cu care a apărat interesele naționale și să mergem mai departe.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "72 comments" on this Article:

  1. roman spune:

    Oricand se putea mai bine dar fata de ce Prim-Ministri au oferit PSD si PNL in 20 de ani, Boc a fost de 10 ori mai bun. Cel mai important este ca a fost cinstit si a salvat Romania de la un faliment anuntat deja de bataia de joc numita guvernarea PSD-PNL Tariceanu.

    Respect Boc!

    • adriana spune:

      Foarte bun articolul. Corect si la obiect. Bravo!

    • it_s__not_news spune:

      Cred ca incep sa ma plictisesc de partizanatele astea idioate. Boc “[...] a înțeles să sacrifice interesele electorale ale partidului său, voturile din viitoarelor alegeri, pentru refacerea echilibrelor structurale”.

      Bilantul acestui guvern este negativ. In afara de citeva flori (invatamint, de exemplu), modul in care guvernul a tratat criza a fost in cel mai bun caz, amatorist. Ne-reformarea statului, ceruta de criza, este principala greseala a acestui guvern.

      • Daca s-ar putea sa faci din economie bici, ar fi facut-o si altii. sau reformare, cand majoritatea nu vrea reformare. Sa faci binel cu forta, merge pana la un punct. Asta a si facut Boc.

        • it_s__not_news spune:

          Majoritate ? va referiti la gasca din PDL, UNPR, UDMR ? Pai nu e natural sa se impotriveasca unui sistem care le ameninta modul de viata ?

          Bine cu forta ? Aici ne referim la populatie ? Cit de mult bine le-a facut guvernul asta? Pe bune, aproape imi doream sa nu demisioneze Boc, fiindca in primavara ar fi iesit cu singe, de pe la toti (n-ar mai fi contat partidul, furia multimii i-ar fi spulberat pe toti – sau asa speram eu.).

          Ah, da, daca as fi vazut masuri de limitare a coruptiei, o alocare de fonduri care sa creeze locuri de munca, etc, alta ar fi fost atitudinea mea. Oameni prea mici pentru functiile pe care le-au avut (cu citeva notabile exceptii).

          • Gamma spune:

            “furia multimii i-ar fi spulberat pe toti – sau asa speram eu”

            Esti imatur . Vezi primavara araba , vezi statele africane si o sa intelegi ca e mai bine cu politicieni decat fara . Chiar si cu dictatori adevarati gen Lukașenko (ala care a interzis net-ul in bielorusia ) e mai bine decat in anarhie . In plus , daca tot ti-am dat exemplul de mai sus poate o sa intelegi ca ce apare la televiziunile unor infractori ce si-au cumparat libertatea nu este realitatea ce ne inconjoara .Tu ii crezi pe europeni sau pe Vantu si Felix ? Dormi linistit , ultimii siiiigur pentru tine vegheaza .

  2. Well … tare mă miră obstinaţia cu care unii îl consideră pe dl. Boc cinstit. Eu cred că este doar abil, deoarece a patronat marea corupţie, i-a sprijinit pe corupţi, şi le-a creat condiţii să facă şi pui … vezi afacerea cu nepoţica, cu finul mardeiaş, cu succesorul buclucaş, ca să îi amintim doar pe cei din urbea d-sale.

    Vă rog să urmăriţi cu răbdare ce urmează să apară despre dl. Boc şi interpuşii săi, care sunt la fel de “cinstiţi” precum Adrian Năstase & Compania.

    “Patria şi Dreptul Meu!”
    .

  3. aciduzzu spune:

    basescu a costat romania un an de intarziere in luarea adevaratelor masuri anticriza in cel mai rau moment posibil, adica in 2009. asta a costat romania multe miliarde de euro si ani de intarziere in recuperarea decalajelor. nu cred ca un guvern competent si un presedinte responsabil ar fi reusit “performanta” caderii din ultimii 3 ani, nici macar la jumatate din “realizarile” “defunctului” premier… boc a fost o marioneta care acum este debarcata si aruncata la cosul de gunoi.
    p.s.
    poate va aduceti de urmatorul banc de pe vremea od si ss.
    apare un soarec in timpul unei sedinte de partid si toti sar de pe scaune sa-l prinda si sa-l omoare. doar unul adormit, care se trezeste brusc incepe sa tipe: “si pe ea ! si pe ea !”

  4. Mihai spune:

    Total de acord cu dumneavoastra! Urmaresc de multa vreme comentariile din aceasta rubrica a evz. si pot spune ca sunt cele mai decente si echilibrate din toata presa romaneasca, poate pe la romania libera sa mai fie ceva.
    Castigul cel mai mare al acestor ani este aparitia unor oameni care cred ca pot constitui masa critica in angajarea societatii romanesti catre civilizatie. Mai trebuie sa coboram in teren-cum ar spune Sebastian Lazaroiu- sa jucam, sa castigam si sa ne ”calificam”!
    E foarte curios ca in politica e ca la fotbal: de ex. eu sunt dinamovist, si sunt de dreapta-nu as putea vota cu stanga nici cu pistolul la tampla-sper!:singura data cand nu am fost la vot dupa revolutie a fost in 2000 la turul 2-nu am putut.
    Cand vom avea in politica o ”echipa” de stanga autentica inseamna ca ne-am ”calificat”.
    Actuala ”stanga” sunt de fapt niste ciocoi golani ordinari, niste”bagabontzi” care nu vor decat puterea ptr. ei- vezi mazare, bombo, ilici, felix, etc.

  5. pehash spune:

    Sa speram ca ramane Funeriu. Asta daca nu se incapataneaza USL sa provoace anticipatele chiar si in fata unui guvern de tehnocrati… Caz destul de trist, pentru ca oricum nu prea avem optiuni la votul din noiembrie, cu atat mai putin la un vot in vara.
    O supraestimati pe Boagiu… m-ar mira sa nu o vedem facand cateva drumuri la DNA dupa ce incepe sa incaseze din licitatiile pentru autostrazi.

  6. lili spune:

    “Asta l-a pierdut pe Emil Boc”!!!
    Spuneti asta foarte bine, in timp ce laudati nevoie mare “maretele realizari” ale incompetentului Prim Minsitru Boc ?!
    Cum sa intelegem asta, dle Vlaston, ca Dvs va contraziceti din 2 in 3 zranduri, ba ca Emil Boc a facut ce trebuia, ba ca populatia suferea de foame si frig!!
    Intrebare: care este RESPONSABILITATEA sau ROLUL unui Prim Ministru sau al unui Guvern?!
    Clarificati-va Dvs toate astea, pentru ca nu cred ca poti spune ca o tara merge bine in timp ce populatia sufera de foame si frig !!!!!!
    Va reaminstesc eu ca Ceausescu tot asa spunea, ca Romania e bine, fara datorie, iar romanii sufereau de foame si frig!!
    Cum intelegti dvs toate astea de neinteles pentru o minte normala ?!!!

    • @lili
      Chiar crezi ca bunastarea populatiei depinde DOAR de competentele unui guvern? Sa fim seriosi! Depinde in primul rand de munca si competitivitatea salariatilor! Pe urma, in era globalizarii, depinde si de contextul mondial. daca ar fi buna teoria ta, toate celelalte tari care sufera sunt conduce prost. Cam greu de crezut

      • lili spune:

        Toate tarile conduse bine o duc bine, asa nu v-ati pus problema ??!!!!!!!!!!!
        Tarile conduse prost nu au cum s-a duca bine, logic, nu ?!!!!!!!!!
        La Dvs acasa daca ati avea un bun management al cheltuielilor si al vietii in general cum credeti ca ar volua lucrurile sau la scoala unde-ati fost director spre deosebire de situatia cand nu l-ati avea?!
        Dupa cat de bine sau de prost (dpdv a performantei, al profesionalismului, al eficientei!!) e condusa o firma, o comunitate sau o tara, tot asa ii merge de bine sau de prost!!
        Ma indoiesc eu ca dvs nu sunteti de acord cu asta!!!
        Un sistem adminsitrativ care lucreaza cu oameni competenti, profesionisti este eficient si are rezultate bune, la fel cum inversa este valabila, cand in sistem lucreaza incompetenti numiti exclusiv pe criterii politice!
        Guvernul Boc a fost o adunatura de politruci departe de orice urma de competenta si profesionalism si eficienta.

        • pehash spune:

          Legaturile de cauzalitate sunt rareori atat de simple. Daca toate tarile conduse bine o duc bine (desi e discutabil si depinde de punctul de referinta) poate ca acest lucru se intampla din alte motive… Poate ca faptul ca o duc mai bine si sunt guvernate mai bine rezulta din calitatea populatiei? Daca am avea un guvern de nemti cu siguranta am duce, in medie, o viata mai grea pentru ca ne-ar pune pe toti la munca.
          Daca Boc e de vina ca Dorel nu traieste bine… atunci poate ca ar fi cazul ca Dorel sa faca o vizita in Coreea de Nord.

        • Nu sunt de acord, ca nu poate sa munceasca guvernul in locul oamenilor. Soarta unei tari este suma destinelor cetatenilor. Fiecare cum si-l face.

    • alice spune:

      Doamna, nu stiu ce varsta aveti, dar ganditi ca un pensionar trait si format in comunism. Rolul unui guvern este sa creeze cadrul in care populatia sa prospere. Populatia moare de foame? Se inghesuie populatia sa intreprinda ceva? Se inghesuie populatia sa invete o meserie noua desi ne lipsesc o multime de oamenii buni din multe meserii? Considera populatia ca este anormal sa dai spaga? Nu. Poate ca de-aia moare de foame populatia.

      • it_s__not_news spune:

        Ati spus:
        * Rolul unui guvern este sa creeze cadrul in care populatia sa prospere.

        de acord. Sa vedem si restul afirmatiilor

        * Populatia moare de foame? Se inghesuie populatia sa intreprinda ceva?

        S-ar inghesui, daca ar simti ca merita. Atunci cind smecheria si curvasaria sint promovate la rang de calitati supreme in stat (vezi Lenuta, si altii), atunci cind munca cinstita este rasplatita cu saracie, alternativele sint emigrarea sau cersitul. Two dead ends, but you still have to choose.

        * Se inghesuie populatia sa invete o meserie noua desi ne lipsesc o multime de oamenii buni din multe meserii?

        Cu cit e platit un individ bun intr-o meserie? Un doctor, ti se pare normal sa aiba 400 Euro salariul, cam cit cistiga un zidar ? Zidarul respectiv isi poate plati utilitatile cu banii astia ? Daca munca nu e rasplatita ce trebuie sa faca individul respectiv ? Two dead ends …

        * Considera populatia ca este anormal sa dai spaga?

        Ba da, draga. Dar primeaza aici egoismul. Mie trebuie sa-mi fie rezolvata problema. Ala care da spaga se dovedeste mai capitalist dpdv al egoismului decit d-voastra (rumega asta!).

        Departe de mine de a ma situa in banca socialistilor. Cred ca statul (si nu guvernul) trebuie sa asigure acel cadru in care trebuie sa prospere populatia, ca si d-voastra. Modul in care acest guvern a ratat sansele de modernizare a Ro, faptul ca a avut politici proaste de gestionare a crizei, ma face sa-l categorisesc drept unul din cele mai proaste guverne.

        • alice spune:

          Problema este ca poporul roman nu crede niciodata ca ar fi vina lui pentru ceva, ci intotdeauna a celorlalti. In plus nu ii place munca. Daca i-ar placea munca, ar alege o conducere careia ii place munca, nu invarteala, deci ne-ar fi mai bine. Si nu crede ca merita sa se apuce de ceva, caci nu vrea sa fie nevoit sa plateasca impozite la stat si in plus nimeni nu-i recunoaste meritele. Semn clar ca are nevoie de psiholog. Sunteti o demna reprezentanta a poporului roman.
          Eu muncesc cinstit si nu-mi e nici foame, nici frig. Poate dumneavoastra nu munciti unde trebuie. Schimbati-va locul de munca si poate o sa fiti mai optimista.

    • ion ionescu spune:

      d-na lili ! romanii sufera de foame si frig ca urmare a optiunilor pe care le-au avut, incepind cu mai ’90 si pina astazi; o fi, in general, memoria publica, foarte scurta, dar la romani, practic, este inexistenta.

    • piktor spune:

      Lili, ai uitat sa-ti iei pastila. Iar!

    • curios spune:

      in Grecia tot Boc??? s-au taiat 15% din salarii si pensii, iar acum li se cere sa mai taie 25%!!! to Boc si acolo?

  7. gheorghe din Ardeal spune:

    Pai Neamul Romanesc ii impreuna de numai 44 ani….1918-1940 si 1990- 2012…cine sa-l conduca si in spiritul caror principii,ca difera mentalitatea intre Transilvania si cea din Regat ca de la cer la pamant.Boc saracu o fost mazilit ca pe vremea turcilor…mai bine ramanea in Cluj-Napoca…ma rog o detensionat TENSIONATII…Ce-i de facut ? Pai regionalizarea…si fiecare cu ale lui…spre ex.ce a-ti spune de ..tinutul Siebenburgen ,ca tot se poarta descentralizarea…?

  8. shinobi spune:

    Iata un citat din gandirea lui Emil B:
    “Am luat decizii foarte grele, cu gandul la viitorul Romaniei, nu pentru ca am dorit, ci pentru ca a trebuit.”
    Si acest domn a fost PM Ro!
    Dupa un astfel de standard impus de demisionar, ma intreb ce pretentii mai poti sa ai de la urmatorul?

  9. Mihai spune:

    Un DA mare pentru Funeriu si Boagiu! Cred ca sunt printre putinii performanti din Guvernul care a demisionat azi.

  10. ion ionescu spune:

    ar fi o tragedie ca Daniel Funeriu sa nu continue la Educatie ; in speranta ca depunerea mandatului inseamna si demisia d-lui Boc, trebuie spus ca, acesta, alaturi de Victor Ciorbea, au fost singurii premieri binevoitori cu romanii, in guvernarile postdecembriste.

  11. Radu spune:

    Pe ce baza afirmati ca deciziile lui Boc nu au fost luate impreuna cu Basescu? Daca imi aduc aminte bine, au fost destule chemari la palat de-a lungul timpului. Ma indoiesc ca au stat atunci doar la un ceai si un joc de rummy.
    Sa nu uitam de asemenea ca aceasta revenire a economiei s-a facut cu datorii mari. Ma indoiesc ca aceste datorii acumulate nu se vor resimti in viitorul apropiat.
    In al doilea rand, nu doar coruptia din sistem este problema, ci si angajarea pe pile a unor oameni fara valoare in structuri ale statului. De obicei mecanismul nu merge si din cauza rotilelor mai mici sau mai mari care, fiind ineficiente, nu il pot pune in miscare. De aici se explica pe de alta parte si scaderea populatiei; printre cei multi plecati exista acel mic procent de oameni bine pregatiti pe bancile scolilor, insa care pur si simplu nu au avut loc in sistem de copilul nepotului matusii surorii unui x demnitar. E o alta problema care in continuare ramane nerezolvata. in multe cazuri, membri guvernului nu au intervenit in stoparea fenomenului, ba chiar au fost partasi la ceea ce se intampla.
    Eu cred ca trebuie sa punem si altfel problema. De ce se refuza in continuare formarea unui guvern de tehnocrati? De ce Boc nu a propus cateva nume la retragerea sa? OK, avem pe Anca Boagiu si Funeriu, cum ziceti dumneavoastra. dar avem nevoie de oameni capabili la finante si economie, unde scartaim serios de 22 de ani incoace.
    Pe de alta parte, USL-ul s-a dovedit de trei lei la demisia lui Boc. Ponta a fost de-a dreptul jenant, incepand sa faca calcule de cate zile mai sunt pana la eventuale alegeri anticipate, in loc sa propuna cateva solutii viabile pentru noul Guvern. Este oribil sa profiti de nemultumirea oamenilor in acest fel, desi exista totusi o speranta. La protestele din piata Universitatii, reprezentatii USL au fost huiduiti. Sa fie oare un semn ca lumea s-a desteptat?
    Politicienii trebuie sa invete sa se teama de propriul popor.

    • oac spune:

      Am o problema cu intelegerea urmatoarelor fraze: “Pe ce baza afirmati ca deciziile lui Boc nu au fost luate impreuna cu Basescu? Daca imi aduc aminte bine, au fost destule chemari la palat de-a lungul timpului. Ma indoiesc ca au stat atunci doar la un ceai si un joc de rummy.” Cine a afirmat asta? Broscuta cu gura larga? Eu am venit, am citit si am… invins. “…iar acuzația unora ca, de fapt, deciziile au fost luate împreună cu președintele Băsescu, este ridicolă. Împreună cu cine altcineva să le fi luat? Cu Papa de la Roma?” Daca aici scrie ca deciziile lui Boc NU au fost luate impreuna cu Base…

      • FL spune:

        oac, de ce ai probleme cu fraza, ““Pe ce baza afirmati ca deciziile lui Boc nu au fost luate impreuna cu Basescu? ”
        Autorul nu vrea sa spuna ca nu a luat aceasta decizie imnpreuna cu Basescu ci doar care=i problema ca aluat-o cu acesta. Cu cine ar trebui sa se sfatuisca pentru acest pas, cu papa de la Roma? In alte cuvinte, e nuymai normal ca o astfel de decizie sa fie luata cu presedintele si nu cu de-alde Antonescu sau alti papagali neavizati care habar n-au cu ce se mananca guvernarea. E ca si cum ai spune ca un director de liceu si-a dat demisia dupa ce s-a sfatuit cu inspectoratul. Pai cu cine altcineva ai vrea sa se sfatuiasca, cu femeia de servici de la scoala?

  12. db spune:

    Emblematic titlul….i se potriveste la fix: sluga fara scrupule, care sfarseste in streang.
    Dar altfel, domnule Vlaston? Ce mai faceti? Cu tipul asta de comentarii vreti sa atrageti lumea in Noua Republica? parerea mea e ca gresiti – asta daca Noua Republica se vrea o miscare real reformatoare a politicii romanesti. Daca se vrea doar aceeasi Marie, cu alta palarie, sunteti pe drumul cel bun.

  13. Mihai spune:

    Inca ma mira faptul ca Boc si guvernul sau (intr-o configuratie sau alta) a avut atata mina in pix sa ia masurile antipopulare pe care le-a luat. Masuri fara indoiala necesare, ba poate chiar vizionare avand in vedere momentul la care au fost luate. Sunt mai mult decat obisnuit cu politicieni lasi, care de dragul popularitatii ar vinde-o si pe mama, absolut deloc inclinati spre masuri care sa le scada sansele la urmatoarele alegeri. Sigur, cum se intampla de obicei cu facerea de bine, rasplata e inlaturarea. Boc nu a luat calea “normala” a politicienilor pusi in situatia de a lua masuri antipopulare: pasul inapoi, guvern de tehnocrati care sa scoata castanele din foc. Probabil din naivitate a stat acolo si acum trebuie sa plateasca pretul.
    Nu zic ca a fost cine stie ce guvernare deosebita – furaciunile au fost la fel ca in celelalte guverne, poate doar criza sa mai fi diminuat din ele – dar in conditiile in care toate celelalte elemente au fost la fel, curajul de a lua masurile necesare pentru economie trebuie apreciat. Macar pentru atata lucru: Chapeau!

    • it_s__not_news spune:

      Vizionare ? ha ha.

      Au facut cel mai simplu lucru pe care il puteau face: forma, fara fond. Niste idioti.

      • Mihai spune:

        Pai inseamna ca in toata europa (de la Grecia pana la Irlanda) sunt la putere numai idioti pentru ca sunt luate cam aceleasi masuri. Hmm, in mod normal daca toata lumea ti se pare idioata ar trebui sa incepi sa-ti pui niste intrebari…zic eu.

      • it_s__not_news spune:

        Masuri care dovedesc o strategie se iau in Franta, de exemplu (v. ceea ce propune Sarkozy, chit ca nu-l iubesc eu prea tare, dar are cel putin o strategie). Ceea ce s-a intimplat la noi nu arata decit incompetenta si impotenta.

  14. Schopenhauer spune:

    Articolul este impartial, scurt si la obiect. Din pacate pare disproportionat sa spui cuvinte mari despre un om mic la trup (dar nu la suflet!)… totusi; Boc a fost bun frate! Foarte bun! Nu se compara cu nici-unul din cei derulati de la revolucion incoace. Acuma credeti ca-i trimis la Sovata, la bai?! Pai are o alta sarcina, poate mai dura, sa scoata pina la alegeri PDL-ul din fundul sondajelor si eventual sa-l mai scutere de corupti. O sa mai auzim de omul asta, sper ca mai de bine…

  15. un cititor spune:

    intrebarea e alta… eu cu cine votez? prestatia liderilor USL este jalnica.

  16. Alui spune:

    Ce repede uitam! Sub cine a avut Romania cel mai mic procent de absortie a fondurilor europene din Europa, un execrabil 1,5%, urcat ulterior la 3%(cu probleme)? Acum dupa recensamant ne putem lua adio de la o mare parte din banii respectivi. Unde au fost macar reformele in administratie? Avem aceeasi birocratie ca pe vremea lui Ceausescu. Boc a fost un premier execrabil, a facut doar ce i sa spus, n-a avut nici o initiativa buna. A, a avut initiative de a baga banii din fondul de rezerva al guvernului in mii si mii de biserici.

  17. enzo spune:

    Mie mi se pare interesant cum se spune ca DOAR pe vremea cabinetului Boc s-a angajat pe pile etc.
    Dar inainte cum a fost? te pomenesti ca pe concursuri serioase!
    Se plange lumea ca tara moare de frig si foame, eu vad la stiri cum se calca oamenii in picioare prin supermarchet.
    Are oare legatura aceasta criza politica cu faptul ca tot mai multi ‘grei’ sunt anchetati de DNA? Sa nu imi ziceti ca sunt dosare politice – cine e asa cretin sa il creada, bunaoara, pe Nastase ca i-a lasat o matusa mostenirea de 1 mil de E? eu cred ca trebuia sa o punem prim ministru pe matusa lui Nastase pentru ca a reusit sa adune 1 mil de Euro dintr-o pensie.
    Dupa parerea mea de roman care munceste pe afara, Boc a facut treaba buna in conditiile date. E si el om si are greselile lui, dar a fost infinit mai patriot si interesat de binele general in decizii decat Nastase sau Tariceanu. E normal sa aibe si greseli sa nu uitam ca este un om si el.
    O treaba facuta romaneste – daca functioneaza o schimbam, o aranjam, o punem pe butuci.
    Referitor la un guvern de tehnocrati – e o utopie :
    http://en.wikipedia.org/wiki/Technocracy
    Technocracy is a hypothetical form of government in which science would be in control of all decision making.
    Cred ca am fi prima natiune care aduce asemenea guvern.

  18. oare cine este BOC ?! spune:

    Una dintre ultimele lovituri “cinstite” ale lui Boc:

    http://www.wall-street.ro/articol/Piete-de-capital/115984/andreea-paul-vass-nu-sunt-in-conflict-de-interese.html

    Ca si in cazul Apostu – spune-mi cu cine te insotesti ca sa iti spun cine esti ?

    Pe cand mai multe despre “tunurile” guvernului BOC ? Nu i-a mai vrut nimeni ptr ca deja toata lumea este satula de HOTI. Au fost si inainte de Boc dar hotia s-a desavarsit pe vremea lui Boc si s-a saturat cetateanul roman !!

    Iar dvs. domnule Vlaston – pe cand ne spuneti cate ceva despre proiectul pe bani europeni ? Culmea – s-ar putea ca nici macar sa nu fie nimic in “ne-ordine”, dar secretomania dvs. ne face sa ne intrebam… cine se aseamana se aduna….

  19. obs. spune:

    Coruptia din aparatul de stat? Daca ne imaginam ca un prim ministru trebuie ,are sarcina de a veghea si de a sanctiona actele de coruptie din aparatul de stat inseamna ca inca nu ne-am vindecat de mentalitatile epocii de mult apuse.Nu,un prim ministru trebuie sa creeze climatul necesar ca institutiile statului sa functioneze.Daca in acesta perioada au iesit la iveala acte de corptie inseamna ca aceste institutii functioneaza mai bine.Daca in perioada 1990-2008 nu au fost aratati ,,pestii mari” asta nu inseamna ca ei nu au existat.In pdl ca si in toate partidele nu avem ingeri,din contra,dar totusi am vazut membri de partid cu probleme au c-am iesit din partid,desigur cu o esceptie botis.Dar pana una alta la psd avem un lider condamnat in prima instanta si inca mai da lectii de moralitate.E o diferenta totusi,zic eu.

    • NU, un premier trebuie sa vegheze sa aiba oameni cinstiti. Inainte de a veni DNA peste ei. Este elementar si intr-o companie. Nu stie, nu vrea sau nu poate, pateste ca Boc.

      • obs spune:

        Daca ar lucra cu ingeri poate.Un om poate fi cintstit,corect,pana la proba contrarie.Exista ispite,totul e ca cine gresete sa si plateasca.

  20. Jeannot spune:

    Boc nu a luat niciodata vreo decizie. Cu atat mai putin azi…

  21. Mohora Ion spune:

    Tot respectul d-ule Boc!

  22. aciduzzu spune:

    basescu a costat romania un an de intarziere in luarea adevaratelor masuri anticriza in cel mai rau moment posibil, adica in 2009. asta a costat romania multe miliarde de euro si ani de intarziere in recuperarea decalajelor. nu cred ca un guvern competent si un presedinte responsabil ar fi reusit “performanta” caderii din ultimii 3 ani, nici macar la jumatate din “realizarile” “defunctului” premier… boc a fost o marioneta care acum este debarcata si aruncata la cosul de gunoi.
    p.s.
    poate va aduceti de urmatorul banc de pe vremea od si ss.
    apare un soarec in timpul unei sedinte de partid si toti sar de pe scaune sa-l prinda si sa-l omoare. doar unul adormit, care se trezeste brusc incepe sa tipe: “si pe ea ! si pe ea !”/

  23. Preda Paul spune:

    Guvernul Boc a aplicat masurile dictate de FMI, deci practic a guvernat FMI.
    Nu cred insa ca ar fi existat alta solutie mai buna. Viitoarele guverne vor
    aplica tot masurile dictate de FMI, deci manifestantii nu vor primi nimic
    din punct de vedere economic. Au primit doar ceva politic: plecarea
    guvernului Boc. Daca vine USL la putere, deasemenea va aplica masurile
    dictate de FMI. Aceasta cu toate ca USL a sustinut manifestantii, iar pe
    unii chiar i-a platit cu bani. Bine a spus dl. Vlaston intr-unul din articolele
    sale “opozitie masochista”.

  24. tzu spune:

    Si eu as vrea sa ramana d-nul Funeriu dar tare ma tem ca singurul sustinator al sau a fost Emil Boc. Ma indoiesc ca s-ar putea gasi la aceasta ora o majoritate care sa sustina un premier cu un program anticoruptie explicit. Mi-e frica de o restauratie transpartinica si cred ca ne va fi dor de modul cum a functionat in timpul d-nului Boc lupta anticoruptie. Sa dea Dumnezeu sa ma insel, dar semnale cum sunt alegerea lui Astarastoaie (penal si incompatibil) ca Rector la UMF Iasi sau hotararea Senatului UBB Cluj privind anul sabatic al dinozaurilor pensionari, spun multe. Multumiri si respect Domnului Emil Boc.

  25. aurel spune:

    Era o vorba dupa 1989 ,ca noi alesi sa poata intretine numai ce s-a facut in perioda comunista. Ne-am convins ca marile emanatii ce au iesit la suprafata , au vandut si au furat tot, legal, ca la talcioc. Ce s-a pus in loc, cat la suta , putem aprecia si singuri. S-a marit enorm decalajul dintre bogati si saraci, fara sa avem o clasa de mijloc pentru consum . Da, si-a facut datoria acest guvern, s-a sacrificat pentru modernizarea Romaniei. Pana la acest guvern toti erau preocupati numai de voturi ,marind numarul asistatilor sociali, si a unui invatamant politizat la maxim si prost. Pensie minima de 50 de bani, o justitie batrana, 5 km de autostrada in 4 ani la preturi enorme . Au venit alti oameni care au facut ce trebuiau sa faca guvernele anterioare, acum sunt curios daca cei care vor veni sunt in stare sa intretina ce s-a facut, sa creasca veniturile si pensiile prin productivitate , prin infrastructura si munca . Sper ca s-a terminat cu revolutionarii de carton. Si eu am iesit in strada dar nu am cerut niciodata bani si favoruri. Am fost dezamagit cand aceeasi oameni stateau pe scaune, comunistii cu fata hidoasa cu proprii posturi de televiziuni, cu oameni foarte bine platiti pentru intoxicare . Parlamentari ascunsi in spatele imunitati. Acelasi popor care a iesit in strada a cerut si micsorarea numarului de parlamentari pentru urmatoarele alegeri. Sper ca s-a terminat cu pensiile speciale pentru totdeauna, nu cersiti ce n-ati muncit , mancati tot cu o gura. Pentru ce a-ti facut , a- ti fost retribuiti . Sunt pline cimitirele de oameni de neinlocuit.

  26. revelare spune:

    Relativ bine punctate realizarile, pacat ca refacerea echilibrelor structurale nu ati ilustrat-o si cu cifre, altfel ar fi sot un foparte bun articol de folosit ca referinta concreta, cu date , despre ce s-a realizat, contra unora care dau din gura despre cai verzi pe pereti, gargara propagandistica fara acoperire in realitate.

    corupția din aparatul de stat, percepută ca atare de către manifestanții din piețele orașelor României……
    ei tocmai asta practic nu am vazut printre cereile manifestantilor, decat chemarile la “lupta de clasa”, ca cea mai comuna revendicare. Jos clasa politoca in loc de jos burghezia si mosierimea…

  27. nik spune:

    am citit in mai multe locuri ca boc a facut SI lucruri bune,a fost sapat nu numai din exterior ci si de oameni din propriul partid,daca continua alaturi de ei o va duce rau,cea ce a facut rau sau bun se va vedea la alegeri

  28. Cetateanul spune:

    Dupa parerea mea, guvernarea Boc a fost cea mai buna pe care a avut-o Romania de la Revolutie incoace. Prin masurile nepopulare pe care le-a luat, Premierul si-a asumat riscul de a deveni “inamicul public nr.2″ (nr.1 e Presedintele) si de a pierde alegerile. Chiar si numai pentru asta, a castigat respectul meu. Insa e greu sa-i faci pe oameni sa inteleaga ca, in contextul actual, masurile respective au fost necesare si au salvat Romania de un dezastru economic. Degeaba incerc sa-i conving pe parintii mei (profesori pensionari) ca ar trebui sa ne uitam in jur la situatia altor tari din UE si sa-i zicem mersi dlui. Boc pentru ca nu am ajuns la fel de rau precum grecii sau italienii – parintii mei stiu una si buna: “ne-au luat din pensii”. Binele (sau raul) imediat conteaza, nu strategiile economice pe termen lung. Pacat ca Boc n-a fost lasat sa-si continue lucrarea. Dar era previzibil ca se va ajunge la demisie… P.S. N-am votat nici cu PDL, nici cu USL, nici cu Basescu. Sunt un cetatean care lucreaza de ani buni intr-o tara dezvoltata (non-UE) si care urmareste cu interes, dar si ingrijorare situatia din tara.

    • In multe tari s-a produs binele cu forta. In Polonia lui Balcerovicz, de exemplu.

      • lili spune:

        Da, numai ca in Polonia le-au impus niste oameni credibili, niste profesionisti gen Balcerovitz, si nu o guvernare care fura cat putea in timp ce poporul era la austeritatate, adica au impins majoritatea oamenilor la saracie si frig si foame !
        Daca Guvernarea Boc ar fi trecut la austeritate si clientela portocalie ale caror averi si conturi in banci si vacante de lux nu au avut nimic cu criza, dimpotriva le-a fost si mai bine, probabil ca si masurile guvernului Boc ar fi fost altfel acceptate!
        Ori, cel care a spus direct in fata natiunii ca “sistemul” e corupt, politizat, se fura si nimeni nu stie unde se duc banii de la CNAS, a fost Dl Traian Basescu!!
        Cine este acest “sistem” de care vorbeste Dl Basescu?!
        Nu cumva chiar clientela PDLista aflata in toate functiie si care voia sa ne bage cu forta cum spuneti dvs aceste reforme?!
        Cum ati apreciat Dvs aceste cuvinte spuse atunci cand a retras Proiectul Legii sanatatii de dl Basescu?!
        Cum sa mai cred eu in masurile guvernului Boc ?!

        • Sunt de acord cu clientela, am scris si eu ca de la ea i se trage lui Boc, doar proportiile difera. daca ar dispare clientela peste noapte, problemele Romaniei ar ramane, nu s-ar rezolva, ca imprumutam 17 miliarde euro sa platim salariile pensiile si ajutoarele duduite de Tariceanu. Nu fura ei atat. Va multumesc pt. tonul normal, fara patima, pe care il folositi.

          • lili spune:

            Nu spune nimeni ca peste noapte se vor rezolva aceste probleme, dar nu ma mai convinge nimeni spunandu-mi de bunele intentii ale Dlui Boc cat timp rezultatele pentru romani sunt egale cu zero!!
            Nu stiu si de multe ori am intrebat ce inseamna Romania pentru politicienii Romaniei?!
            Oare inseamna cumva si cetatenii ei numiti ROMANI ?!
            Nu pare a fi deloc un raspuns pozitiv, dimpotriva politicienii parca-s rupti de romani.
            Nu cred deloc ca daca opozitia USLista va veni la guvernare se vor schimba in bine toate peste noapte, dar cred ca numai schimbandu-i si punandu-i sa plateasca parasind fotoliile caldute de la guvernare ii vom invata in timp pe politicienii Romaniei ca trebuie sa guverneze in interesul cetatenilor Romaniei.
            Si sunt convinsa ca va dura muuult pana ce Romania va ajunge la un nivel de democratie si de politicieni responsabili de tipul celor din alte state asezate ale Europei.
            Merita insa sa facem astfel de schimbari ca politicienii sa vina la guvernare cu acest gand si nu cu gandul ca vor face ce vor vrea fara ca cineva sa le ceara socoteala, asa cum s-a intamplat in astia 20 de ani cu toate Guvernele Romaniei.
            Si mi se pare un lucru bun ca societatea civila, adica strada asa cum e ea stangace, a reusit sa trezeasca chiar si putin un sentiment de acest gen pentru politicieni.
            Mai cred ca politizarea excesiva a administratiei publice, caracteristica tuturor guvernarilor de toate culorile politice va fi pentru multa vreme un handicap in dezvoltarea unei adminsitratii eficiente, suple si moderne.

          • it_s__not_news spune:

            Nu e cam simplist ? Numai cetatenii formeaza tara (statul), nu si tara (statul) formeaza cetatenii ?

          • it_s__not_news spune:

            Un raspuns static (exista) care eludeaza intelesul intrebarii dinamice (a forma, a fauri). De aia nu votez eu cu nimeni, nici cu NR.

  29. Mihalcean spune:

    Nu pot decat sa fiu de acord cu domnul Stolojan.In Romania daca ceva functioneaza corect trebuie distrus.Sper ca Presedintele sa detina intelepciunea sa numeasca un premier care sa apere interesele Romaniei si sa nu lase sa ajunga la putere pacalicii de Ponta si Antonescu.

  30. Catalin Marin spune:

    Nu vad nimic spectaculos in activitatea lui Emil Boc . Un premier ridicol in declaratii, cu limbaj de lemn , penibil in fapte . Profesorul de Drept Constitutional ce nu cunoaste Constitutia . Nu tot ce a facut guvernul atat timp cat el a fost prim ministru a fost prost dar nici extraordinar de bun . Sa nu uitam stupizenia impozitului forfetar . Tipic pentru politicienii nostri, o multime de decizii controversate fara o analiza decenta inainte : ultima cea cu taxa auto . Guvernele conduse de el, pline de figuri controversate . In final, un alt Prim Ministru prea slab pentru a contracara iesirile neconstitutionale alei Presedintelui tarii .

  31. andrei spune:

    He he ….mai sunt si articole bune , mai e si alta lume decat cea din piata …la aruncat cu bolovani e mai simplu e-adevarat insa….sa faci tot ceea ce e simplu e oare o optiune intr-un moment dificil ? Oricum Boc a fost compromis, si daca ramanea era la fel , si daca a plecat e la fel , i-au terfelit antenistii , uslistii prea mult imaginea, lumea e prea saraca si …..incat sa mai inteleaga cine si de ce, oricine e vinovat pentru ca ei sunt saraci, si tot asa.
    In fine , parerea mea e ca Boc a luat o decizie destul de proasta daca ma refer la presiunile externe Pdl, stii cum e , o ti p’a ta pana la moarte ! Dar , posibil sa fi fost ceva tendinte si in interiorul partidului , care au pus capac ! Are nevoie de un concediu cu siguranta ! Speram cu totii sa fie mai bine ? Eu nu sper asta pentru ca as fi un visator ….haosul creeat , confuzia si miscarile din urmatoarea perioada pe un fond de neincredere economica si fiscala nu vor fi cu siguranta pozitive. Dar ceea ce ma sperie si mai tare e un Antonescu presedinte, si vreun Victoras priministru…

  32. Emil stoica spune:

    http://porcisme.ro/

    Acel site inventariaza cam ce se fura zilnic in tara.

    Si e doar o mica parte.

    Daca in fiecare sat, primarie, institutie etc. s-ar demasca achizitiile publice paguboase etc….suma ar fi uriasa.

    Se fura enorm de fapt, incepand cu acele de cravata de la Romsilva pana la supercalculatoare de la Timisoara sau afacerile rectorului de la medicina din Iasi. Sau bordurile si drumurile pdl.

    Legea favorizeaza lipsa transparentei, asa ca hotii fura netulburati. Cine-i vede sau cine-i controleaza?

  33. Alex spune:

    Va rog inlocuiti cuvantul ‘determinare’ din finalul articolului cu romanescul ‘hotarare’. In rest, numai de bine, apreciez articolul (si in general articolele dvs.) .

    • Alex spune:

      Nu ca n-ar exista determinare si in limba romana, dar are alt sens decat cel folosit de comentatorii meciurilor de fotbal …

  34. marcel ciobotaro spune:

    Citesc pt prima oara articole scrise de d-voastra. Ma regasesc in gandurile exprimate, ma bucur ca apreciati public ce s-a facut in ultimii 2-3 ani in Romania. A-ti capatat un nou cititor.Am cateva cuvinte pentru cei care va jignesc: atunci cand nu ai argumente, daca esti ignorant si lipsit de educatie apelezi la ceea ce ai la indemana – cuvintele jignitoare, urate si nemeritate de interlocutor.O zi buna !



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Stefan Vlaston


Stefan Vlaston

Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educat... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)