Home » Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

O marturie exceptionala: Adevarul despre Tămădău

Vladimir Tismaneanu iulie 17, 2014 Politica & Doctrine, Societate/Life
5 comentarii 2,556 Vizualizari

Ura a fost ingredientul psihosocial al comunismului. Cine nu intelege acest lucru nu intelege nimic din ce s-a petrecut in secolul XX. Nu orice fel de ura, ci una imbibata de ideologie. O “ura de tip nou”, asemeni “omului nou” care o practica isteric si maniacal la porunca “partidului de tip nou”. Public aici o marturie exceptionala despre onoare in vremuri cand domnea dezonoarea. Tamadaul a fost, intr-adevar, pretextul construit de organele proto-securiste pentru anihilarea principalului partid al opozitiei democratice romanesti. Un regim intemeiat pe minciuna, teroare si conspiratii a recurs, asemeni nazistilor, la o provocare absoluta. Textul doamnei Lia Lazăr-Gherasim, fiica fruntaşului PNŢ Ilie Lazăr, lumineaza una din paginile decisive si tragice ale istoriei romanesti. Este vorba de agresiunea comunista impotriva coloanei vertebrale a sistemului democratic romanesc, reprezentata de partidele istorice si, in primul rand, de PNT.

Mai traiesc unii fosti jurnalisti din presa comunista a acelor vremuri. Ma intreb daca vor vorbi vreodata, daca ne vor spune cum au nascocit figura dusmanului care trebuie starpit, nimicit, distrus fara mila. Nu amintiri auto-justificatoare, precum cele ale lui Sorin Toma si Silviu Brucan, ci marturii intemeiate pe o reala cainta. Mi-e teama ca astept(am) degeaba. In acei ani cereau strivirea “naparcilor burghezo-mosieresti”. Oare regreta ce-au scris atunci?

Ilie Lazar cu fiica sa Lia, in timpul domiciliului obligatoriu in Baragan

Ilie Lazar cu fiica sa Lia, in timpul domiciliului obligatoriu in Baragan

Istoria a ceea ce-a fost tirania comunista din Romania, asa-numita “democratie populara”, nu se poate scrie cinstit fara marturii precum aceea a doamnei Lia Gherasim. Ori aceea a doamnei Annie Bentoiu. Ori a doamnei Miorita Baciu Got. Ori ale doamnei Lacramioara Stoenescu. Ori ale domnului Stefan Racovitsa. Ori ale lui Florin Constantin Pavlovici. Pentru cei mai tineri, reiau aici o gluma a epocii: Care este diferenta dintre democratie si democratie populara? Aceeasi ca intre o camasa si o camasa de forta. Ori, altfel spus, intre un scaun si un scaun electric.

Ilie Lazar a fost dintre aceia care nu au acceptat sa identifice camasa cu camasa de forta impusa de Kremlin si de agentii lui Stalin. Numele sau, ca si al unor Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Dinu Bratianu, Corneliu Coposu, Ioan Barbus, Iosif Jumanca, Vladimir Ghika, Alice Voinescu, N. Steinhardt, Constantin Ticu Dumitrescu, Victor Radulescu-Pogoneanu, Sandu Tudor, apartine panteonului onoarei la romani.

Lia Lazăr Gherasim – o mărturie despre Tămădău

Acum 67 de ani a avut loc înscenarea de la Tămădău, evenimentul care oferit regimului comunist pretextul arestării fruntaşilor PNŢ. S-a analizat destul de mult modul de organizare al fugii, însă arestarea liderilor PNŢ nu e în primul rând rodul unor stângăcii în pregătirea zilei de 14 iulie 1947, ci e mai cu seamă rezultatul politicii pe care slugile Moscovei au impus-o ţării prin crime, ură, violenţe, teroare şi minciuni.

Folosirea acestui eveniment pentru scoaterea PNŢ-ului în afara legii nu a fost doar o farsă juridică, ci o agresiune împotriva valorilor şi istoriei ţării. Intenţia a fost să se impună întregii ţări himera criminală a comunismului sovietic. În acest scop a trebuit să fie terfelită reputaţia liderilor PNŢ, partidul care căştigase ultimele alegeri şi în care aveau încredere marea majoritate a românilor, şi să fie terorizaţi şi descurajaţi toţi cei care nu au vrut să trăiască în delirul minciunii oficiale.

Înscenarea de la Tămădău a dus la zeci de procese politice care au urmat procesului PNŢ-ului şi a schimbat destinul a milioane de români, de la cei care au fost arestaţi şi persecutaţi în legătură cu acel eveniment, până la cei care au fost privaţi timp de zeci de ani de modele de caractere şi de cunoaşterea istoriei ţării lor.

Lia Lazăr-Gherasim, fiica fruntaşului PNŢ Ilie Lazăr, arestat la Tămădău, a consemnat consecinţele acestui eveniment pentru familia sa. Nu ni se arată atât suferinţa, care a durat zeci de ani pentru familia lui Ilie Lazăr, ci credinţa şi curajul cu care au fost suportate toate încercările.

Mulţumim Domnului Ion Andrei Gherasim, fiul Liei Lazăr-Gherasim, pentru permisiunea de a publica acest document, în premieră, pe portalul În Linie Dreaptă.

Un text de Lia Lazar Gherasim:

De-ar fi să ne împărțim viața, amintirile, în capitole, ea a început pentru mine în toamna anului 1947, când pentru mulți n-am mai fost decât “fiica trădătorului de la Tămădău”. Știam, eram convinsă că tatăl meu, cel mai tânăr semnatar al Actului Marii Uniri, reprezentant al plasei— Ocna Şugatag, știam că el este asemeni prietenilor săi, un erou, deci această privire aruncată asupra destinului meu de către alții (care nu aveau de unde să știe, ori nu aveau interesul să o afle), această privire străina, nu m-a umilit niciodată. Mă dureau însă umilințele și suferințele bunicilor și ale rudelor mele (mama era la închisoare, alături de celelalte “fugare”, doamna Mihalache și doamna Carandino). Ne-a povestit mai târziu mama, cât de impresionant era sa o vezi pe marea și frumoasa Lilly Carandino cum urca pe prici și recita “De la Nistru pân’ la Tisa” cu atâta pasiune încât și gardiencele ce ascultau la ușa și se uitau prin vizetă, cereau: “mai zi o dată, doamna artistă”.

O prietenă din generația tânără mi-a spus: “De ce nu povestiți mai multe despre Tămădău, dumneavoastră care ați fost considerată “fiica trădătorului Ilie Lazăr” și ați purtat cu demnitate și mândrie acest apelativ? Suntem puțini cei din generația tânără care știm de la parinții noștri că această diabolică capcană a securității a fost pretextul desființării PNȚ, dar, cei mai mulți, tineri sau mai puțin tineri, știu doar ce au învățat la școală din manualul lui Roller, din volumele lui Ioan Scurtu, din articolele apărute în Magazin Istoric și din filme, care incercau să murdărească memoria celor mai curați și mai demni fii ai acestui neam.”

Firește, memoria afectivă poate uneori să ne înșele asupra unor amănunte. Dar ce-ar face istoricii dacă nu ar exista și amintirile celor care au trăit evenimentele consemnate în scripte? Există presa vremii, există dosare de anchetă, cu adevăruri și minciuni, există descrierile celor ce au răspândit minciuna. Dar, Dumnezeu a vrut să mai trăiască oameni pe care înscenările, capcanele și suferințele nu i-au terminat, și spre onoarea lor, există istorici și slujitori ai Adevărului, care nu lasă să se înece în negura uitării ceea ce trebuie să rămână în știinta și conștiinta generațiilor ce vin. Am văzut și am trăit multe, am cunoscut eroi și pseudo-eroi. Când întâlnesc unele relatări ale evenimentelor pe care le-am trăit, mă întreb: “ Cum se poate ca nume prestigioase să vrea să mintă, de ce nu situează evenimentele în contextul lor real, de ce răstălmăcesc fapte, sau uită ceea ce le place să fie uitat?”

S-a străduit neobositul Cici Ioanițoiu, s-au străduit redactorii de la “Memoria”, s-au publicat cărți ce au însemnat capătul cumplitei nopți. Dar există oare preoți care să dea canon, spre cunoaștere și ispășire, acolo unde mai există conștiință, lectura acestor amintiri? În anul 1964, tatăl meu ieșise din inchisoare, după 17 ani, văzând filmul serial, ce a durat mai multe săptămâni, cu “banda” ce pleca în America, ca ”să-și salveze averile” (aproape toți erau săraci) și să ”trădeze țara”, spunea cu amărăciune: “Noi am fost trimiși în misiune de prezidentul Maniu să încercăm să facem ceva dincolo, când în țară nu se mai putea face nimic”. Cel care a făcut filmul cunoștea și oamenii, și realitățile, dar, ori a considerat că o tragedie națională e scenariul potrivit pentru un film de success, ori a fost cumpărat să o facă.

“Istoricul” comunist Roller scria în manualul său la pagina 740 “Partidul lui Maniu s-a transformat într-o grupare de trădători și de spioni, organizație împotriva regimului democratic și independent de stat al României..”, la pagina 741 scrie “..îndemnul cercurilor imperialiste americane și engleze a determinat pe Maniu și conducerea PNȚ să încerce trimiterea peste hotare a unui grup din conducerea partidului. Acolo cu ajutorul și la adapostul imperialiștilor, acest grup urma să realizeze hotărârile partidului, în frunte cu Maniu, prin acțiuni menite să știrbească suveranitatea națională, să primejduiască pacea, sa declanșeze războiul civil și să conducă acțiuni de spionaj și diversiune în țară. Datorită vigilenței MAI, trădătorii au fost prinși și arestați.” Aceste minciuni sfruntate n-au fost o piedică pentru odraslele celor ce-au îndrăznit să le pronunțe, să zăbovească îndelungat și să culeagă foloase materiale în “lumea imperialistă”.

Tatăl meu, ținut în lanțuri și bătăi, cu oase rupte, 12 ani de izolare, când a scăpat din inchisoare ne-a tot povestit. “Ce-a fost pentru mine Tămădău?” Tata era ascuns la prietena mamei, Miluța Antal Dumitrescu, unde erau și chiriași de la Legația Britanică. În ziua de 13 iulie 1947 a venit la locuința noastră de pe strada Poștei, nr.2, Romul Boila —, nepotul lui Maniu, să-i ceară mamei să pregatească un geamantan cu cele de cuviință pentru un drum lung, și să ne întrebe dacă nu vrem să-l însoțim și noi pe tata, așa cum doriseră doamnele Mihalache și Carandino. “Dacă pleacă în misiune, familia i-ar fi spre greutate”, a răspuns mama, “și eu am părinții bătrâni la Copalnic Mănăştur și nu pot să-i părăsesc”. În ziua următoare au venit două automobile care urmau să ne ducă la ascunzișul tatălui meu, ca să ne luăm rămas bun. După evenimentele din decembrie 1989 a apărut în presa clujeană o relatare elogioasă despre șoferii Şteanţă și Paleacu —-, care fuseseră şi ei “detinuți” și aveau cu ce să se laude. Tata ne-a povestit în 1964, că cei doi “șoferi” au fost primii lui anchetatori. Noi n-am știut nimic despre tatăl meu, dacă trăiește sau nu, deoarece nici fostul lui coleg de facultate, Petru Groza, nici Nicolski nu au vrut să ne spună nimic. Când după condamnarea de 12 ani, a mai primit și o condamnare administrativă de 5 ani, la Periprava, am aflat printr-o carte poștală, că este în viață și are drept la pachet.

Până la Periprava, tata nu avusese cu cine vorbi, se ruga și cânta. Acolo a întâlnit deținuti mai tineri, care erau de mai demult la muncă. Și le-a povestit, și le-a tot povestit, ca să știe și tinerii istorie. Un tânăr l-a intrebat ironic: “Da’ de ce ați venit la pușcărie cu geamantanul asta elegant de piele?”; “Păi, pe mine Șeful m-a trimis peste ocean” a răspuns tata. Când au desfăcut valiza ce stătuse atâția ani în magaziile puşcăriilor prin care trecuse, Râmnicu-Sărat, Galați, Sighet, Malmaison, au văzut zdrențe cu miros de putred și un tânăr machedon a spus celorlalți “Uite, să nu-l lăsăm în zdrențe, să ne desfacem noi hainele, să facem din cuie andrele și să-i facem ca la noi, “cămașa mirelui”. În câteva ceasuri l-au îmbrăcat din cap până în picioare. Distrofic și neputincios, tata a fost dus la infirmierie, unde avea să-l îngrijească cel care a fost soțul meu, Ioan Gherasim, și care l-a îngrijit și–n ultimele clipe ale vieții, până în 1976.

Mama rămăsese închisă în dormitor păzită de doi securiști, apoi arestată și ea. Eu am plecat la Copalnic-Mănăștur, la bunicii mei, și pe drum, în gara din Cluj, am aflat din ziarul “Scânteia” că în loc să ajungă în America, tata ajunsese în lanțuri. Așa s-a încheiat tinerețea mea. În martie 1949 aveam să fim alungați și din casa strămoșească. Dar, n-am pierdut nimic, nici credința, nici speranța, nici dragostea celor ce ne cunoșteau. Domnul fie laădat.

Afirmațiile pe care le fac, le fac de dragul Adevărului, am trăit și am văzut multe, știu multe de la tata, căci mărturia lui este dreaptă. El nu a inventat nimic, nu a regretat nimic, radiografiile făcute în 1964, la eliberare, stau dovadă despre bătăile cumplite care i-au rupt coastele. Verisoara mea, Anisia Brătescu, ai cărei nepoți mergeau să pescuiască în lacul de la Tămădău, cunoscuse în sat un batrân de peste 90 de ani care-și amintea cum o grămadă de securiști stătuse, în noaptea de 13 spre 14 iulie 1947, tupilați în păpușoi, asteptând să vina avionul ce trebuia să-i ducă pe fugari, și cum i-au prins vitejesâşte; dar avionul despre care Iuliu Maniu știa ca are 14 locuri, nu era decat un avion mic de 2 locuri. Tata nu dorea să vorbească despre Vlad Hațeganu, care făcuse legătura cu piloții. El spunea: ”De ce să spurci un nume atât de drag ardelenilor, când poate securitatea a vrut anume să-l compromită, când poate că el nici nu știa că este folosit cu un anume scop?”.

Când venise Romul Boila cu dispoziție din partea șefului, totul părea foarte tainic. Dar, în ziua următoare a sosit dl. Ciupercescu cu adrese ale unor prieteni din Istanbul, unde ar fi trebuit să fie prima oprire, inainte de pornirea spre alte zări. Eu (…) știu că tata n-a dus nimic cu el. Dusese de la mine o iconiță cu Maica Domnului, căci eu i-am spus: “Ea să-ți conducă drumul unde va ști Ea”. Și când, la proces, avocatul Ursu a îndrăznit să-l apere, spunând aceste lucruri, a fost dat afară din barou, și și-a sfârsit viața ca dulgher. Cine-l mai pomenește dintre cei ce am rămas în viața, ce vitejește s-a purtat acest om, atunci când atâția oameni mari au refuzat să fie martori ai apărării?

Datori suntem a nu uita, datori suntem a rămâne uniți și recunoscători, datori suntem a învăța pe urmași, ca aici sub aceasta glie, zac eroi!

http://inliniedreapta.net/adevarul-despre-tamadau/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "5 comments" on this Article:

  1. antonie spune:

    Există mărturisiri…despre timpul trăirii, de valoare documentară și literară. Simplele amintiri scrise la peste o jumătate de secol, cu mintea românului cea de pe urmă…sunt memorii a ceea ce nu s-a uitat. Mărturisirile literare reușesc să redea și atmosfera timpului, de fapt contextul vremii, lucru foarte important, pentru că nu există realitate fără context, ori simplele amintiri sunt povestiri făcute în contextul în care se fac, nu cel în care s-au produs. Aici stă măreția unui text literar bun, în crearea lumii despre care vorbește, nu în simpla descriere a ei. Aici e și handicapul ecranizării unor mai opere literare, care nu se ridică la valoarea lor. Imaginea e mult mai săracă în mijloace de recreare a contextelor apuse, decât cuvântul. Acest lucru l-au înțeles marii cineaști și suplinesc limitele imaginii și puținătatea cuvintelor impusă de acest gen de artefact, prin muzică. Pentru că un singur organ de simț nu e suficient în perceperea realității…dincolo de ce se vede pe ecran, au recurs la unul suplimentar decât cel suficient să creeze o lume din carte, urechea. Astfel valoarea transpunerii cinematografice se îmbunătățește. Mă întreb, dacă cititul ar fi fost, fiziologic, obligatoriu cu voce tare mai era nevoie de muzică în filme? Să fie cititul în gând potențialitatea creșterii valorii artistice a cinematografiei prin fondul muzical ?
    Să revin la mărturisiri literare. În problematica abordată de autor, de altfel unul cu multe amintiri ale vremurilor la care se referă, există un reper. Cartea lui Adrian Marino. „Viața unui om singur”. Cutremurătoare. Nu s-a scris și nu se va mai scrie ceva mai valoros despre subiectul acestei postări. Nu știu de ce e ignorată cu încrâncenare. Încrâncenații nu-l văd pe …Dumnezeu. Ei cred că totul e la mâna…încrâncenării lor. În contextul…încrâncenării…ce e o ne vedere a unei cărți pe lângă …ne vederea….Nevăzutului!

  2. RazvanM spune:

    Of Doamne. Multe sunt familiile care au indurat suferinte in acea perioada urata. Probabil ca linistea pe care o auzim acum nu este doar de la uitare, ci este iertarea pe care victimele au ales-o pentru a-si putea continua viata si pentru a nu cobora la nivelul calailor.
    Calaii, din pacate, inca sunt in mijlocul nostru si majoritatea nu au facut pace cu ei, nu si-au spovedit pacatele. Cu atat mai rau pentru ei.

  3. T. Bucur spune:

    ALEGERILE DIN 19 NOIEMBRIE 1946. Metoda de falsificare a rezultatului (poate nu singura).
    Toti istoricii afirma ca rezultatul alegerilor din 19 noiembrie 1946 a fost falsificat de comunisti; nu dau insa exemple concrete privind felul in care s-a produs fraudarea.
    Eu cunosc modul concret in care rezultatul acelor alegeri a fost falsificat in comuna Balaci, judetul Teleorman. Aveam pe atunci 9 ani, dar imi amintesc perfect cum s-a intamplat, tatal meu fiind implicat direct in organizarea acelor alegeri si povestind apoi in familie intamplarile respective. El era membru al Frontului Plugarilor si a facut parte din Biroul Electoral al sectiei comunale. Fratele sau era primarul localitatii. Dupa multi ani, am purtat cu tatal meu o discutie pe aceasta tema si el mi-a reconfirmat ca amintirile mele sunt exacte.
    Iata cum s-a intamplat:
    1. In seara de dinaintea alegerilor, membrii procomunisti ai Biroului au fost anuntati sa se prezinte la Sectia de votare (in localul scolii) cu o ora mai devreme decat se stabilise impreuna cu reprezentanii PNT si PNL.
    2. Reprezentantul PNL (carciumarul satului, se numea Constantin Burcea) si PNT (proprietarul morii din sat, se numea Radu Dobre) s-au prezentat la ora cunoscuta de ei. Intre timp, usa de intrare in scoala fusese incuiata iar soldatii care pazeau intrarea nu le-au permis sa intre in scoala, spunandu-le ca au intarziat si ca Biroul s-a constituit deja in absenta lor. Prin urmare Biroul Electoral a fost format numai din procomunisti.
    3. Frauda s-a produs la numararea voturilor, astfel:
    a) Presedintele Biroului Electoral, un trimis special din afara localitatii (tatal meu isi amintea ca ar fi fost judecator), s-a asezat la catedra clasei in care avea loc numararea voturilor iar ceilalti membri au luat loc in bancile clasei. Presedintele scotea buletinele de vot din urna, le privea pe fiecare – fara a le arata si celorlalti membri ai Biroului – si spunea pentru cine era votul respectiv, dupa care il punea intr-un sac. Cei din banci notau pentru ce partid era fiecare vot.
    b) Dupa terminarea numararii si stabilirea numarului de voturi obtinut de fiecare partid si dupa incheierea Procesului verbal cu semnaturile tuturor, Presedintele Biroului a cerut primarului si tatalui meu sa arda imediat buletinele de vot, fapt adus la indeplinire.
    c) Cei doi frati (tatal meu si fratele lui, primarul), bineinteles ca au verificat buletinele de vot, pe cat au putut, pe masura ce le aruncau in focul din soba din cancelaria scolii. Marea majoritate erau stampilate pe simbolurile PNT si PNL. Din cand in cand vedeau si cate un buletin cu stampila aplicata pe BPD (Blocul Partidelor Democrate: comunistii si Frontul Plugarilor).
    4. In discutia de mai tarziu, intrebandu-l pe tatal meu cum au reactionat reprezentantii PNT si PNL atunci cand nu li s-a permis intrarea in scoala la ora anuntata lor, tatal meu mi-a explicat cat de mare era teroarea instalata in tara, oamenii fiind speriati ca opozantii comunistilor vor fi trimisi in Siberia. Cei doi au mai asteptat un timp la usa scolii, dupa care au plecat acasa. Presupun ca s-au intors mai tarziu si au votat ca orice alt alegator.
    5. Ca sa arat ca memoria imi functioneaza perfect, transcriu aici o poezie invatata atunci de mine din multimea de brosuri de propaganda imprastiate de comunisti:
    “- Spune-mi, Lele, repede, ce-nsemneaza BPD?
    – B e bine, P e paine, D e dragoste, dreptate.
    B-nsemneaza barbatie, P e propasie, pace, D este democratie.
    Asta-i BPD. Iti place?
    – Dar mai am o intrebare: cum sa facem la votare, tara sa ne fie tare?
    – Asta-i lesne, fratioare: pune votul drept pe soare!”
    Soarele era simbolul BPD, desenat schematic pe toate zidurile, gardurile etc. Acel simbol s-a pastrat desenat pe ziduri in Bucuresti multi ani dupa 1946, probabil s-a folosit o vopsea foarte durabila.

  4. T. Bucur spune:

    In text se face o referire negativa la istoricul I.Scurtu. L-am cunoscut destul de bine in anii 90 si am rezerve fata de afirmatia din articol. In plus, intr-o emisiune la Radio “Tinerama” condus pe atunci de Max Banus, invitat fiind C. Coposu, am intrat in emisiune in direct si l-am intrebat cum apreciaza contributiile d-lui Scurtu la istoria PNT. Raspunsul lui C. Coposu a fost apreciativ, afirmand ca este un istoric obiectiv, bun cunoscator al problemei.

  5. amanda13 spune:

    O marturie necesara. Va multumesc si multumesc ILD pentru aceasta pagina de istorie care altfel multora dintre noi le-ar fi ramas poate necunoscuta.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)