Chiar dacă imediat după alegeri s-au mai arătat mulţi eroi, dacă procentul celor care au declarat că au votat cu Iohannis a crescut în prima săptămînă cu peste 10% faţă de cifrele finale raportate de BEC iar acum aproape trei sferturi dintre români se declară încîntaţi de rezultatele alegerilor, practic toată lumea a rămas cu o mirare: cum de s-a petrecut această uimitoare răsturnare de scor şi cine a cîştigat, de fapt, alegerile?
S-a mai întîmplat ca învingătorul să pornească de pe locul doi în primul tur: Constantinescu în 1996, cu un handicap de 4% şi Băsescu în 2004, cu un handicap de 7%. Iohannis a răsturnat însă un handicap de 10% şi şi-a devansat contracandidatul cu aproape 9 procente.
Cine a cîştigat alegerile?
Nevoia de explicaţii a fost uriaşă încă din seara alegerilor. În contextual emoţional al surprizei, prima etichetă a fost că alegerile au fost…emoţionale. Întrebarea chinuitoare era însă cine a cîştigat alegerile, răsturnînd handicapul din primul tur? Au fost lansate cîteva formule mediatice care au prins:
- Dreapta. Dar care “dreaptă”? În România nu mai există de mult o reală distincţie între stînga şi dreapta. Dreapta anti-comunistă – au clamat unii chiar în timpul alegerilor, reanimînd “fantoma anti-comunismului”, ceea ce probabil că a fost de natură să scoată la vot un procent mai mare al unei clase de mijloc tradiţionale care s-a simţit ameninţată de “fantoma comunismului” întrupată de Ponta[1]. Nu dreapta a cîştigat, de fapt, ci stînga a pierdut în mod lamentabil, au mai spus alţii, votul fiind în esenţă unul negativ, de respingere a PSD. Poate, dar dacă PSD-ul a fost responsabil de disperarea populaţiei, Iohannis, un neamţ tăcut şi neutru ca un perete alb pe care poţi să-ţi proiectezi toate visele, a oferit, involuntar, speranţa[2].
- România „harnică”. Hărţile electorale difuzate de media erau bicolore: Transilvania era albastră (liberală), celelalte două regiuni istorice, Moldova şi Muntenia fiind roşii („comuniste”). Mitul celor două Românii părea confirmat încă o dată. (Slavă Domnului, raţiunea a trecut Carpaţii! – mi-a scris un coleg ardelean după alegeri.
- Diaspora. Vizibilă masiv pentru prima dată pe scena politică a României, aceasta a impresionat pe toată lumea; dar ce s-a aflat dincolo de această „impresie”?
- Generaţia internet. Utilizatorii de internet s-au văzut astfel agregaţi într-un subiect politic distinct şi unitar. Ştim însă din multe alte cazuri că ceea ce a ajuns să se cheme clicktivismul nu este totuna cu mobilizarea din lumea reală. Vorba colegului Bogdan Iancu: netul este precum seringa, nu ea te vindecă, ci ceea ce pui în ea…
Răspunsuri mai nuanţate nu au întîrziat însă să apară. Dintre acestea, ne vom opri la ceea ce pare să fie, deocamdată cel puţin, cea mai temeinică analiză a recentelor alegeri, aceea oferită de sociologul Dumitru Sandu.
Încă înaintea celui de al doilea tur, acesta a publicat o hartă electorală mult mai nuanţată, agregînd datele la un nivel mai detaliat. Au rezultat şase paternuri de vot în loc de două iar harta era pestriţă, nu bicoloră: centrele de dezvoltare şi nu regiunile istorice au făcut diferenţa. Hărţi similare au publicat şi alţi sociologi şi institute de sondare a opiniei publice. Mitul celor două România se dovedea inconsistent; dar ca orice mit, nici acesta nu s-a lăsat impresionat de realitate şi statistici…
După al doilea tur, Sandu revine cu o analiză statistică aprofundată pentru a răspunde la întrebarea cine şi în ce măsură a dus la diferenţa dintre rezultatele celor două tururi. Au rezultat următorii factori explicativi ai succesului lui Iohannis:
1. De departe cea mai importantă condiţionare a ţinut de dezvoltarea şi modernizarea comunităţii locale. Cîştigă proeminenţă, în turul al doilea, factorii educaţionali şi culturali în determinarea voturilor: comunităţile cu nivel ridicat de educaţie şi de modernitate culturală (estimată prin rata redusă a fertilităţii). Aproximativ 27% din variaţia voturilor pro-Iohannis la nivel de comună sau oraş a fost dată de caracteristicile de dezvoltare-modernizare ale comunităţii.
2.Votul etnic-regional (contribuţie de aproximativ 15 puncte procentuale). Maghiarii, deşi au ieşit la vot în turul II mai puţin decît în turul I, au boicotat recomandarea UDMR de a susţine PSD şi au votat masiv cu Iohannis. De asemenea, Dobrogea, fief PSD dar regiune multietnică, se mobilizează puternic şi neaşteptat pentru Iohannis în al doilea tur. Românii sînt mîndri de rezultatul alegerilor, dar votul zonelor cu minorităţi etnice a însemnat foarte mult.
Evoluţia procentelor; creşteri sau scăderi faţă de turul 1: Klaus Iohannis
3. Respingerea lui Victor Ponta (contribuţie de aproximativ 15 puncte procentuale)
4. Experienţa de migraţie a comunităţii (3 puncte procentuale): rolul diasporei a fost “semnificativ, dar nu hotărîtor”, conchide sociologul. Şi precizează: “imaginea publică şi practica guvernamentală au rămas mult în urma realităţilor efective de conectivitate transnaţională. Şi unele şi altele vorbesc despre diaspora românească de azi ca şi cum ar fi tot preponderent culturală, activă prin nostalgii despre origine, turism de sărbători sau conferinţe ritualice. Nu mai este aşa. De mult timp.” Nu numai oraşul, dar şi ruralul, bazinul electoral tradiţional al PSD, s-a schimbat structural prin remitenţele sociale şi fenomenul bunica pe skype: PSD a rămas în urma propriului electorat.
Să nu fim însă naivi: deşi nu poate fi „măsurat”, nici aportul cancelariilor europene în noul context geopolitic al expansionismului rusesc nu a fost unul neglijabil!
Cum s-a întîmplat?
Rămîne însă o întrebare fundamentală din punctual meu de vedere: dacă acestea par a fi principalele structuri sociale unde a apărut mobilizarea, cum s-a realizat aceasta, de ce şi de ce la acest nivel? Analiza sociologică ne spune doar că mobilizarea a avut loc în bazinele electorale cu potenţial de schimbare şi precizează care sînt acestea şi, eventual, de unde le vine potenţialul de revoltă. Trecerea la act rămîne însă un mister. Prima mea impresie în această privinţă este astfel că am avut de-a face nu doar cu structuri, ci şi cu energii, că revolta, ca stare de spirit, a făcut să apară, prin contagiune, revoltaţii, cel puţin în aceeaşi măsură în care revoltaţii au iniţiat revolta. S-ar putea deci ca întrebarea „cine a cîştigat alegerile?” să ne inducă în eroare…
Pentru a urma această perspectivă a „energiilor sociale”, am putea reveni la mai vechile psihologii ale maselor, pentru a le revedea şi revizui sau am putea inventa un limbaj (relativ) nou – nu neapărat în opoziţie cu psihologia maselor. Voi încerca să o pornesc pe această cale din urmă şi să propun conceptul de revoltă morală, inspirat mai mult prin analogie decît prin filiaţie conceptuală din cel de economie morală şi aflat într-o relativă consonanţă cu încercările mai recente de antropologie morală.
Economia morală, aşa cum este ea prezentată în cărţile clasice ale lui E. P. Thompson sau James Scott, de pildă, oferă o descriere a psihologiei sociale şi a potenţialului ţărănesc de revoltă ca fiind ancorate într-o “etică a subzistenţei”: relaţiile sociale ale ţărănimii sînt mai degrabă cooperative decît competitive, şi aceasta pentru a împiedica actorii economici din societăţile tradiţionale să dezvolte comportamente de maximizare a profitului personal; sau, în termenii lui Scott, fiecare membru al comunităţii are dreptul la un nivel minim de subzistenţă, iar elitele au obligaţia de a susţine acest drept. În consecinţă, economia morală este (şi) o legitimare a unei credinţe morale profunde într-un sistem de echitate socială care nu poate – şi nu trebuie – să fie subminat de Stat sau Piaţă decît cu riscul revoltei. „Problema revoltei [ţărăneşti] nu este o simplă chestiune de calorii şi venit, ci o expresie a concepţiilor ţăranilor despre justiţie socială, drepturi şi obligaţii, despre reciprocitate” – conchide Scott. Mutatis mutandis, putem să spunem şi noi că orice membru al unei societăţi are dreptul la un nivel minim de demnitate sau capital moral şi că elitele au datoria de a susţine acest drept, adică să menţină un pact minim garantat de reciprocitate. În consecinţă, masele se pot mobiliza spontan atunci cînd resimt o ameninţare iminentă a capitalului lor moral şi pentru a reface pactul minim garantat de reciprocitate. Precizări: a) prin „capital moral” înţeleg aici recunoaşterea socială a valorii, percepută ca inalienabilă, a persoanei; b) „pactul minim garantat de reciprocitate” se referă la limita sub care percepţia apartenenţei devine sentiment de excludere. Puteţi să rezumaţi totul, dacă vreţi, la demnitate : îmi refuzi acel minim de respect fără de care încetez să mă mai simt eu însumi, mă simt exclus şi mă revolt pentru a-mi reface o apartenenţă cu rost – adică pentru a-mi proteja identitatea.
Ce s-a întîmplat, din această perspectivă, la recentele alegeri?
Scott are o imagine plastică pentru a ilustra condiţia economiei morale: un grup de oameni care stau în apă pînă la gît, orice tulburare a apelor riscînd să-i înece. Oricine face valuri – un parvenit intern, statul, piaţa etc. – va provoca deci revolta. Din această perspectivă, Puterea nu doar că a făcut „valuri”, dar a aruncat cu bolovani în baltă, privind de pe mal cum oamenilor le intră apa în gură. Lozinca de campanie a lui Ponta, „mîndru că sînt român”, a fost percepută ca „mîndru că sînt mîndru”. Iar modul în care PSD a tratat alegerile în străinătate a fost picătura care a umplu paharul. Răspunsul a fost Uniţi învingem, adică, dincolo de lozincă, o încurajare a cooperării şi o limitare, fie şi conjuncturală, a concurenţei. De aceea au fost cu toţii acolo, diasporă şi ţărani, hipsteri şi golani: mase, nu clase. Agregarea s-a făcut nu pe strucuturi colective, ci pe energii individuale. În mod paradoxal, dacă a fost un subiect agregat al revoltei, acesta a fost însăşi Puterea.
Chiar şi aşa însă, nu am putea înţelege ce s-a întîmplat în acele zile dinaintea celui de al doilea tur dacă ne limităm la hic et nunc: fenomenul are o istorie.
Să deschidem deci spaţiul de analiză şi să aruncăm o privire asupra contextului mai larg al acestei revolte morale.
La nivelul maselor, acesta poate fi descris cel mai semnificativ, prin starea de spirit a societăţii: cea mai mică încredere în parlament şi în guvern din UE (13%R/33%UE); penultimul loc la satisfacţia de viaţă din Europa (40%R/79%UE); penultimul loc, la egalitate cu Grecia, referitor la satisfacţia financiară (36%R/64%UE); cel mai mare declin de optimism, după Grecia, în ultimii trei ani (de la 44% la 20%); tineretul din România a trăit cel mai puternic declin de optimism între 2008 şi 2010 (mai mult decît Grecia): de la 63% la 27%; majorităţii românilor (56%) le este frică de viitor; rata criminalităţii este de 2,2 la suta de mii de locuitori, pe locul patru din Europa după ţările baltice; rata suicidului este mai mare decît în Europa şi se află în creştere (6,3 la suta de mii de locuitori de 15-19 ani, faţă de 4,6 în UE; 40,6 la bărbaţii între 50-54, faţă de media europeană de 28,7).
În ceea ce priveşte autoritatea, aceasta a excelat în ultimii ani, trans-partinic, în dispreţuirea populaţiei. De la „dreapta” lui Băsescu la „stînga” lui Ponta, o mulţime de lideri politici au creat un adevărat vocabular al umilirii, larg mediatizat şi intrat în memoria colectivă. Un astfel de act extrem de dispreţ din partea preşedintelui Băsescu a dus la o revoltă spontană de proporţii, care, indirect, a determinat căderea guvernului Ungureanu în 2012. Tratarea cu acelaşi dispreţ a cerinţelor populaţiei referitoare la exploatarea auriferă de la Roşia Montană şi a gazelor de şist la Pungeşti a dus la o serie de manifestaţii de tip Occupy, coagulate în Uniţi salvăm, care pe 1 decembrie 2014, de ziua naţională a României, şi-a mobilizat membrii pentru a-şi face auzit protestul la Bruxelles. Vorba spaniolilor indignados, nu noi sîntem împotriva sistemului, sistemul este împotriva noastră; noi însă am învăţat să ne indignăm…
Asistăm aşadar la un efect cumulativ, atît al dispreţuirii „capitalului moral” al cetăţenilor, cît şi al încălcării „pactului minim garantat de reciprocitate”. Răsturnarea scorului electoral la recentele alegeri nu este deci doar o „bulă emoţională”, aşa cum evalua sociologul şi omul politic Vasile Dîncu, ci se înscrie şi într-o memorie a revoltei, devenită, probabil, cel mai important potenţial al schimbării în România. Acum i s-a adăugat şi mîndria reuşitei, care se poate înscrie în spirala ascendentă a efectului David şi Goliath: mobilizarea devine şi un challenge pentru o categorie tot mai largă de „sportivi ai civismului”, un joc cu sistemul în care pasionaţii reţelelor de socializare au un atu în mînecă.
După ani de defetism depresiv, România (şi-)a demonstrat deci că poate produce o schimbare şi că, dacă aţîţi prea mult focul, rişti ca mămăliga să-ţi explodeze în faţă. Nu doar indivizii, ci şi naţiunea şi-a recăpătat ceva din demnitatea călcată în picioare. Indiferent de ce se va întîmpla cu Iohannis, succesul acestor alegeri se măsoară în reconstrucţia speranţei (poate iluzorie) şi a potenţialului de acţiune (sigur real). Riscul social este demăsura, ridicarea ştachetei nivelului de aşteptare prea sus faţă de nivelul rezonabil de realizare. Riscul politic este întoarcerea în forţă a politicienilor răspopiţi ai lui Băsescu şi a admiratorilor lor, animaţi de o energie pe care doar frustrarea o poate oferi. Riscul major este convertirea energiei entuziasmului în potenţial al răzbunării.
Occupy the wor(l)d
Chiar dacă vorbim despre un eveniment politic circumscris, cu mize precise, ceea ce s-a întîmplat pe 16 noiembrie 2014 împărtăşeşte ceva din fenomenul mult mai larg al mişcărilor de tip Occupy. Este deci util, cred, să reamintim care par a fi principalele caracteristici ale fenomenului. Schematic, am putea sublinia următoarele: a) este global, dincolo de inevitabilele sale particularităţi locale; b) constituie o stare de spirit, dincolo de manifestările sale concrete; c) presupune mai degrabă energii de masă, decît strucuturi de clasă; d) sînt morale dincolo de a fi politice. Ultimul punct este poate cel mai important, căci justifică şi de ce sînt lipsite, de regulă, de o agendă politică de moment şi ce se ascunde în spatele aparentei dezideologizări. După cum sugerează Ivan Krastev într-un editorial recent, „neîncrezători, de regulă, în instituţii, protestatarii sînt profund neinteresaţi în preluarea puterii. Guvernul este pur şi simplu ‚ei’, oricine ar fi la conducere. Protestatarii combină o nevoie autentică de comunitate cu un individualism irepresibil (…). Ei îşi descriu propriul activism în termeni aproape religioşi, subliniind în ce măsură experienţa performării (acting out) în stradă a inspirit o revoluţie a sufletului şi o schimbare de regim a minţii (…). Poate că pentru prima dată după 1848, revolta nu este împotriva unui guvern, ci împotriva faptului de a fi guvernat” – conchide Krastev.
De această ultimă constatare se leagă şi o altă dimensiune a revoltelor de acest gen, poate cea mai profundă şi în acelaşi timp mai puţin vizibilă. Revolte împotriva guvernării (chiar şi atunci cînd se exprimă împotriva unui guvern sau altul), acestea refuză, în fond, însuşi limbajul guvernării, adică al Sistemului. Nietzsche spunea undeva că nu am scăpat de Dumnezeu dacă mai credem încă în gramatică – modalitate radicală de a sublinia faptul că limbajul este putere. Indignados de pretutindeni îl refuză aşadar, subminîndu-l prin umor, dadaism politic sau carnavalesc (în sensul lui Bahtin). Ceea ce vor să schimbe este aşadar limbajul Puterii şi nu doar un discurs sau altul al acesteia. Fără să realizeze (încă), Sistemul a început să fie subminat în însăşi legitimitatea sa morală şi alcătuirea sa ontologică. Restul e istorie…
Discursul ştiinţelor sociale
Poate că şi ştiinţele sociale ar trebui să-şi schimbe la rîndul lor limbajul sau, mai exact, să şi-l adapteze la noile realităţi. Este nevoie de faimoasa şi abandonata imaginaţie sociologică a lui Wright Mills pentru a reface, aşa cum cerea acesta, relaţia dintre biografie şi istorie, dintre necazurile individuale şi structurile sociale.
În acest sens şi după cum am sugerat în treacăt mai sus, o analiză şi în termeni de energie, nu doar de structură, ar fi binevenită. Ea ar fi analogă cu trecerea de la mecanica newtoniană la principiul complementarităţii din fizica cuantică. Sau, mai pe înţelesul nostru, complementaritatea dintre medicina “materialistă” europeană şi aceea „energetică” chinezească. Dincolo de analogii, trebuie înnoit vocabularul .
Pe de altă parte, o astfel de abordare pare a merge mînă în mînă cu o mutaţie de pe individ ca subiect raţional spre individ ca persoană morală. Ceea ce ar presupune şi o trecere de la teoria dominantă a alegerii raţionale la aceea alternativă a luptei pentru recunoaştere, de pildă. Trebuie schimbată deci şi paradigma.
Schimbările însă de abia au început. Miza fundamentală este una de lungă durată: construirea unui nou subiect politic – iar aceasta nu este doar o problemă locală.
UPDATE – Raspuns cititorilor
Chestiunea diferentelor
Bineinteles ca exista diferente intre Transilavania si Vechiul Regat – si inca exista pentru ca au existat de mult. Si au existat mai multe : Ion Conea spunea ca e tara plina de tari. Bineinteles ca ele au fost minimalizate pentru a face posibila constructia nationala : toate natiunile au facut-o. Bineinteles ca si comunismul a vrut sa le anuleze cu totul, pentru a nu mai exista decit oameni ai muncii : a facut-o pretutindeni. Si bineinteles, din nou, ca ele nu au disparut cu totul iar in ultima vreme se revitalizeaza – ceea ce este foarte bine. Mai mult, am studiat peste zece ani aceste diferente si, credeti-ma, sint mult mai multe decit si-ar imagina cei mai patrioti regateni sau ardeleni. Dar nu despre este vorba aici : diferentele electorale nu sint datorate diferentelor culturale, ci, in mare masura, diferentelor de ‘dezvoltare’. Iar Transilvania este mai ‘albastra’ pentru ca a fost si este mai dezvoltata. Dar nu este uniform de dezvoltata, dupa cum nici restul tarii nu este uniform de subdezvoltat. O astfel de analiza (care ii apartine lui Dumitru Sandu, nu mie), explica doar ceva mai bine punctele rosii din zona albastra si pe cele albastre din zona rosie. Si mai este un lucru : explica doar intr-o anumita masura : daca maghiarii, de pilda, ar fi votat cu PSD-ul, cum li s-a spus si au mai facut-o, harta ar fi aratat profund altfel, fara ca sa se fi schimbat ceva in ‘cultura’ lor de la primul la al doilea tur…
Pe scurt, diferentele exista, dar hai sa le lasam la locul lor si sa ne bucuram de ele asa cum sint si cite sint, caci ele pot fi – au fost si sint inca – instrumentate politic, in lume si pe linga noi. A vorbi despre ‘doua Romanii’ (adica doua Romanii electorale, deci politice !) nu este doar neintemeiat, este si periculos…
NOTE______________
[1] Atitudinea generică a acestei categorii poate fi rezumată prin expresia unuia dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai săi, Horia Roman Patapievici: “mitocănia modernă are un nume: revolta maselor” (Patapievici, 2002). Referitor la actualele alegeri, Vladimir Tismăneanu transmitea la rîndul său din Statele Unite următorul mesaj: “Ponta este un mic Kim”, numindu-l pe şeful PSD un “exterminator” şi anunţînd totodată “noua eră Iohannis”.
[2] Refuzînd sau fiind incapabil să se prezinte ca om politic, Iohannis s-a înfăţişat ca persoană morală: „Decît să fiu mîrlan, mai bine pierd alegerile!” – a declarat el, transformînd astfel un handicap în atu. De asemenea, hibridul partid liberal care l-a susţinut, alcătuit din aceleaşi figuri triste ale politicii româneşti, a avut tactul să rămînă în culise şi să joace la offside, lăsînd PSD-ul să fie „mîrlanul”.
Citeste si __________________
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Cred ca rezolvarea misterului celor 10% diferenta intre raportarea BEC si numarul celor care au votat impotriva lui Ponta, sta in cele peste un milion de voturi furate.
De aici rezulta diferenta.
@autor
Un articol incredibil de bun
cum rar se poate citi in ziua de azi;
e mult peste ce apare pe-aici sau prin alte parti.
„Mutatis mutandis, putem să spunem şi noi că orice membru al unei societăţi are dreptul la un nivel minim de demnitate sau capital moral şi că elitele au datoria de a susţine acest drept, adică să menţină un pact minim garantat de reciprocitate. ”
Elitele ‘noastre’ ori nu sunt ori sunt pseudo-elite
iar nivelul lor moral este jalnic sau grotesc;
modul cum abordeza demnitatea celuilat e ori de nivel grotesc ori de nivel de cinism/sarcasm mizerabil (nu conteaza cum isi zic: de centru, stanga sau dreapta)
Foarte interesantă analiza dumneavoastră.
Mi se pare că avem de a face cu un caz tipic de sistem complex care a suferit o tranziţie de stare impredictibilă cel puţin ca amploare şi care nu poate fi înţeleasă prin modul de explicare şi vocabularul teoretic al unei singure discipline ştiniţifice, ci fiecare dintre discipline vine cu o traversare a materialului faptic folosind seturi de variabile privilegiate şi modalităţi specifice de a explica.
Cred că într-o astfel de abordare se vede că noţiunile de individ, societate, mase, etc sunt termeni teoretici cu utilitate limitată, care angajează presupoziţii metafizice uneori incompatibile. Pluralismul metafizic poate că este un rezultat al faptului că mintea umană a cercetătorului, a omului de ştiinţă, e depăşită de complexitatea proceselor la scară mare, socială, pe care le generează chiar oamenii.
În aceste context e de gândit dacă doar înnoirea vocabularului unor discipline anume, o dată cu dezvoltarea de noi teorii şi modele explicative, este ceea ce trebuie făcut, sau mai degrabă asta împreună cu cuplarea coerentă (ce va fi însemnând aceasta) a modelelor explicative oferite de diferite discipline.
gânduri bune,
Poate specialistii vor aprecia analiza.
Dar mie mi se pare o operatie prea complicata pentru extirparea puroiului dintr-o infectie.
„Revolta” a fost impotriva buboiului/infectiei, nicidecum de incredere in leacul miraculos.
Legenda „neamtului salvator” a putut functiona cind regele avea o mare putere de decizie.
Dar cind ai facut parte din infectie si vrei sa-i insanatosesti pe altii fara sa te tratezi tu, ma indoiesc de rezultate.
A fost cel mai complex vot.
A miscat atat pe romanul caruia poti sa ii zici orice dar sa nu il iei de prost (asta a facut Ponta), a miscat pe cei care aveau rude sau cunostinte in strainatate pe care le intuiau ca stau la coada ori impiedicarea voita a votului este comunism deci de neacceptat (asta a facut Ponta), i-a miscat pe cei care invata si se chinuie pe drept pentru o licenta, master, doctorat fara sa plagieze (asta a facut Ponta), i-a schimbat pe cei care au primit telefon din strainatate si carora li s-a spus „mama, daca iese Ponta nu mai vezi un euro de la mine” dar a fost miscata si Romania lucrului bine facut, bunului simt, speranta in neamt.
Una peste alta, din toate astea, Romania a castigat. Eu am mai zis: daca KI nu exista, trebuia inventat! A fost prima sansa pe care poporul roman, influentat sau nu, nu a ratat-o. Nu avea cum o tara limitrofa intereselor rusesti sa fie lasata pe mana unui om de 2 lei: plagiator, mitoman, prost crescut, un om care nu inspira pic de incredere.
Se tot intreaba lumea, de la alegeri incepind, cine a cistigat si cine a pierdut.
A cistigat Johannis is a pierdut Ponta. Nu a candidat poporul roman…
Pot sa iti zic ca efectul lui „mandru ca sunt roman” a avut un efect extrem de contrar in regiunea Dobrogei.
Pentru mine care sunt roman doar dupa bunicul din partea tatei (ardelean) si orice altceva dupa restul de bunici, solutia stangii era o solutie de sorginte legionara.
Ce urma ? ca noi astia impurii sa nu mai avem dreptul la a lucra in adm publica? Copii nostri sa mearga eventual la scoli pentru impuri? Un exil?
Si ca mine e cam 50% din populatia Dobrogei – romani prin cultura dar cu parinti / bunici din alte locuri. Si am votat in draci contra si noi si toate rudele noastre inclusiv cei care sunt captivi A3 sau mazarismului.
Si mie mi s-a parut extrem de prost ales sloganul tocmai din motivele expuse. Sunt roman, dar tot mi s-a parut deranjant. La fel accentul pe ortodoxism (in timp ce curtezi de mama focului UDMR-ul). Oricum, orice bun crestin stie ca mandria e un pacat, poate a contat si asta.
Desi multa lume zice ca internetul a jucat un rol determinant, eu nu cred ca e asa. Votantii pro Iohanis agresivi in online provin in majoritate din votantii monica macovei. E un segment bine delimitat care in primul tur a avut rezultate dezastruoase, in pofida unei mobilizari si a unei campanii agresive. Sunt putini, dar vocali pe internet, unde o singura persoana deghizata in spatele a zeci de utilizatori poate da impresia de cantitate. Nu din acesti 4% a venit victoria lui Iohanis, sa fim seriosi.
Vintila Mihailescu e probabil singurul intelectual, cu exceptia lui Mirel Palada, (:-)) care mai crede in basmul varanian cu revolta spontană care a determinat căderea guvernului Ungureanu în 2012. Uselist tenace dar poftitor de „boierie a mintii”, el amesteca bucati de analiza onesta imprumutate de peste tot din jurul sau cu prejudecatile obisnuite in mediul antenelor de care este imbibat. Concluzia catre care tinde este ca Ponta a avut ghinion; a facut „greseli”, desigur, dar esential a fost momentul istoric de conjunctura care a unit elemente disparate intr-o falsa miscare unitara contra guvernarii, a oricarei guvernari, nu a guvernarii pesediste in mod special. Anti-pesedismul e o iluzie, una incurajata de coincidente si exploatata abil de „răspopiţii lui Băsescu” care incearca sa se strecoare la putere prin spatele „incolorului” Iohannis. Pastorul antenelor Gadea ar aproba cu doua maini „analiza”. Solutia lui Mihailescu: construirea unui nou subiect politic de stanga – un PSD moral. Riscul major in viziunea lui Mihailescu este convertirea energiei entuziasmului indignadosilor neaosi în potenţial al răzbunării contra PSD. Dar poate deveni PSD-ul moral, fara sa se sinucida in procesul de reinventare ?! Vintila Mihailescu spera ca da.
io ramin la cei 10 % care n au votat Johanis,dar declara ca da ! asta poate explica si votul in al doilea.ruminul e inca la stadiu de oaie;bine ca el declara ca intorsul armelor e sanatos,asta ca sa argumenteze tradarea si asta sta in specificul national
Excelent, dle profesor!
Sincer să fiu, mă deranja ideea fragmentării României în ardeleni și regățeni. O fragmentare în persoane mai bine și mai puțin bine informate mi se pare cu mult mai rezonabilă și în firea lucrurilor…
Sper să vă citească materialul și dl Răsvan Lalu – ca sociolog – și sunt convins că va fi de aceeași părere.
Cu deosebită stimă și bune urări
Si pe mine ma deranjeaza ,,. deranjarea dumitale, stimate d-le BRAGAREA. Te asigur ca o aversiune fata de ardeleni,mai estompata ca in alte timpuri, exista inca si se manifesta in multe feluri dincolo de Carpati. Am simtit-o mai de mult pe propria piele si in diverse ipostaze. mai vechi sau mai noi. Am tacut , am tacut,dar m-ai provocat si d-ta si dl. Mihailescu si sociologul citat copios de domnia sa. Acum , fiindca veni vorba, iata nu mai vreau sa …TAC..Omogenitate mentala , adica de mentalitati, reprezentari , viziuni etc etc.dorita si promovata apasat si tacit ,”dincolo”, nu s-a realizat si nu functioneaza la „parametri”doriti de „regateni”. Categoric nu sunt adeptul unor astfel de disocieri romano-romane,dar diferente psihosociale intre „noi” si „voi” sunt. Prea de pe pozitii”netede ” priviti pe ardeleni si …ardelenismul(ca sa zic asa )Prea se vorbeste de la amvonul Bucurestiului si nu se admit nuantarile, …impure.Sau as putea zice „evenghelismele”?.Noi, cei de aici, adica din Transilvania, stim f bine ca ungurii sunt pentru „regateni „, „bozgori”, iar ardelenii „boanghine”. Mi-a fos data „explicatia” taman in plina Capitala a tuturor romanilor .In fond si la urma urmei , deranjeaza pe cineva aceasta diversitate intre noi ?Pentru ca asta vreau sa sustin si nu gasesc argumente sa-mi suprim gandul.Ma gandesc deci, ca e mai profitabil sa ma ghidez dupa preceptele”unitatii in diversitate”decat „omogenitate in fantasme”.
Pare-se ca ma si simt chiar „mandu ca sunt roman” in acest fel.
ei,se pare ca si dumneata domnule politolog esti pe drumul cel bun asfaltat de regateni
pina Transilvania va fi socotita „veriga slaba” mai trebuie lucrat la ruminizare
@ Polilogu
Hazul situației este faptul că eu sunt bănățean!
Vă recomand cu căldură un strop de palincă!
nu era nevoie sa amintiti de palinca,dle bragarea
un ardelean va recunoastea si fara
cu „iobagii asupriti de grofi” din Transilvania au reusit regatenii sa o distruga
Zau, domnule? Pai,atunci afla ca si eu sunt tot banatean !!
Dl. Vintila Mihailescu spune ca: „centrele de dezvoltare si nu regiunile istorice au facut diferenta … mitul celor doua Romania se dovedea inconsistent; dar ca orice mit, nici acesta nu s-a lasat impresionat de realitate si statistici”. Dvs. il aprobati. Eu cred ca aveti dreptul la prezumtia de neatentie, cred ca nici dl. Vintila Mihailescu si nici dvs. nu ati privit cu atentie harta de tip „puzzle” bicolor. Ar fi mai grav daca ar fi vorba despre „daltonism” partizan (Transilvania este albastra cu mici pete rosii, restul tarii este rosie cu mici pete albastre). Cum se face ca majoritatea „centrelor de dezvoltare” (bucati albastre de „puzzle”) se gasesc in Transilvania? Oare „se dovedeste (intr-adevar) inconsistent mitul celor doua Romania”? Oare nu diferentele culturale (in sensul larg al cuvantului), adica diferentele de mentalitate dintre regiunile istorice au facut diferenta?
Daca priviti harta de tip „puzzle” a alegerilor prezidentiale din 1996 (turul 2) veti vedea ca este aproape identica cu cea din 2014. Acest lucru nu este intamplator si nu mai poate sa fie explicat prin existenta „centrelor de dezvoltare”, avand in vedere ca Ceausescu a favorizat dezvoltarea economica a Munteniei.
http://tinyurl.com/q4byn32
Istoria Romaniei a fost decisa si in 1996 si in 2014 de catre Transilvania (in care includ si Banatul). Fara votul ardelenilor, in anul 1996 presedintele Romaniei ar fi fost Ion Iliescu iar in anul 2014 ar fi fost Victor Ponta (cu consecintele de rigoare). Fara comentarii!
dupa alegeri o gramada de autori(chiar aci amu sint doi) au cautat sa explice ca rosu e albastru si albastru e rosu si ca nici pomeneala de diferente intre Transilvania si Regat,ca daca sint ele nu vin nicidecum din vechi timpuri;ca doara se stie ca de la ruminul burebista si pina la misu curajosu ruminii e uniti in suflet si simtire.
de cind cu unirea( se practica la fituicili de romanica” asazisa” !ha ha)vlahii din Transilvania erau numiti frati,ailalti nedoriti,minoritatili conlocuitoare,apoi peste cuvintul Transilvania s a asternut un tabu,toti e rumini uniti in jurul partidului,amu ca ruminizarea aproape a reusit,se cauta diluarea oricarei diferente culturale.
io inteleg preocuparea autorilor ptr consolidarea formarii poporului rumin,da sa nu creada domnii ca o inghit,ca aia cu viitorul luminos,poate tineretul patriei sa i creada
Domnule Mihailescu, unul din cele mai bune articole pe Contributors. Multumesc.
Domnule Profesor Mihailescu, cred ca explicatia rezultatului alegerilor sta, inainte de orice altceva, in calitatile candidatului Iohannis si in defectele candidatului Ponta. Cotrobaiti degeaba prin Nietzsche, Krastev si Bahtin daca nu reusiti, nici macar tangential sau in finalul savantei Dvs. analize-fluviu, sa faceti loc si acestui adevar atat de simplu.
Excelent studiu! In special concluzia ca exista acest sentiment de contestare a „establismentului” si a „status-quo”-lui. Numai daca vedem ce se intampla in SUA
ne putem da seama ca lumea s-a saturat sa fie ignorata de „autoritati”. Va multumesc D-le Vintila Mihailescu.
Da, un text care încearcă un răspuns la o chestie arzătoare pornind de la premise ceva mai speculative, dar cu atât mai interesante, pentru a ajunge la bune deschideri și sugestii teoretice.
Revalorizarea perspectivei „energiilor“ în studiul mișcărilor colective este o sugestie foarte bună; mi-a amintit „efervescența colectivă“ a lui Durkheim, precum și pe alți părinți din secolul al XIX-lea, care nu degeaba se aplecau asupra fenomenului cu o privire proaspătă, neîncorsetată încă de structuri, sisteme și funcțiuni. O anume ciclicitate istorică readuce problematica în atenție.
La fel, ideea unui cadru conceptual pentru un „moral exchange“ analog lui „social exchange“, prin care am putea operaționaliza termeni desuetizați de consumism, ca onoare și demnitate, este foarte interesantă.
Mă bucură și evocarea contextului global al occupyiurilor: toamna trecută am scris chiar acì despre cât de branșați sunt hipsterii noștri – este evident că fără antrenamentul de succes al lui Uniți Salvăm, 16.11 n-ar fi putut avea loc, cel puțin nu așa en fanfare cum s-antâmplat.
Desigur că 16.11 este o întâmplare cu cauze adânci și complexe, dintre care exasperarea populară pe fond de anomie cronică e cea mai evidentă.
Pe de altă parte, fără ca aceste energii colective să se structureze după erupție, praful se va alege și de astă dată. Este necesară o mișcare politică a clasei mijlocii, purtătoarea poverii și dinamismului economic, în frunte cu avangarda sa hipsteristă, flexibilă, mobilă și degrabă ieșitoare-n stradă.
Absolut în treacăt, ca băsist, nu ma simt locuit de frustrări revanșarde, ba dimpotriva, dar poate nu-s reprezentativ.
Așadar, bun venit !
Domnule Lalu
Poate definește cineva și pentru mine; care nu sunt nici sociolog și nici politolog (și nici nu am intenția să devin). Ce înseamnă ”băssist”, ”băssism”, etc. și ce se găsește la antipod!
Nu ar fi mai simplu să ne considerăm cu toții români? Cu bune și cu mai puțin bune…
@ cetățean
Pentru că tot vă citesc în fiecare dimineață. Nu cred că este momentul disensiunilor, chiar îndreptățite.
Autorul a uitat ca inainte cu doua zile de 16 nov. dinspre posturile tv s-a auzit raspicat un imbold: Basisti, iesiti la vot ! si au fost 1 milion jumate de oameni in plus fata de turul 1.
Analiza fără greş, d-le profesor. De ce oare lipseşte cuvântul „anarhism”? Poate ca e o vorba prea tare dar „individualistul” care nu vrea sa fie guvernat si nici nu vrea sa guverneze se zice un „anarhist”. In ochii lui, establishmentul orice fel de establishment, e intotdeauna arbitrar si abuziv. Asta, din specia „occupy”, care sunt o versiune noua, votează (ceea ce nu e chiar in stilul casei) dar voteaza impotriva. Privind lucrurile aşa s-ar vedea ca au votat impotriva lui Ponta, Basescu, Tariceanu, Macovei, Udrea…etc, si NU pentru Iohannis. Iohannis este pura intamplare. S-a nimerit sa fie acolo. Daca in locul lui era un fier de calcat, caştiga fierul de calcat.
Eu i-as spune deoccupy the world.
Duritatea extrema a caracterizarii,prin care autorul numeste o interventie la televizor a Presedintelui Basescu”act de extrem dispret”,dezvaluie doar biasul politic al dlui Mihailescu.Biasul ar fi OK,fiecare il avem,dar sa adaugi la el orbire,cum face autorul care numeste evenimentele de strada din iarna 2013 revolta SPONTANA de proportii (sic) -sublinierea imi apartine-,transforma analiza intr-un text la care cel mai bun comentariu este no comment.Diagnosticul caderii guvernului Ungureanu ramane din pacate la acelas nivel.Cumva orbirea interbelica ,cauzata de preferinta ideologica,a intelectualitatii franceze cu privire la URSS imi revine in minte.
(2)
Abea dupa caderea guvernului Ungureanu a aparut si actul de extrem dispret,invocat cu atata usurinta de dl .Mihailescu,intruchipat de
culmea,un politician tanar,penduland intre Che Guevara si Tony Blair,adica intre doua neanturi.Aroganta extrema,guvernarea aproape dictatoriala scurtcircuitand parlamentul prin mecanismul ordonantelor de urgenta,capacitatea de a minti uitandu-se in ochii tai,demontarea obsesiva a tot ce a construit Basescu-ancorarea de VEST,denuntarea comunismului,inculparea si judecarea fara retinere sau frane oculte a coruptilor din politica,cinismu privind propriul act de furt calificat,readucerea educatiei la epoca iliesciana si bomboana de pe coliva,indiferenta grosolana privind diaspora au creat o senzatie de „totul e posibil,si nu spre bine”,care s-a acumulat si explodat pe 16.As fi dorit ca acestea sa fie analizate de omul de stanga Vintila Mihailescu si nu „riscul intoarcerii regimului Basescu”!!!.Nimic nu poate fi mai rau decat ce a aratat,in numai doi ani,Ponta.Din fericire Romania a alunecat,aproape fara sa vrea,intr-o pozitie strategica.Ursitoarele,mai ales cele de peste ocean,nu vor permite,sper,repetarea revoltei si dezgustului pe care l-a provocat Ponta,si mai ales a sentimentului de frica ca tara noastra ar putea fi intoarsa din drum si aruncata in spatele unei noi cortine care se formeaza.Nu cei in apa pana la gat au avut aceasta frica, ci cei cu capul mai sus, nu cei asistati de profesie sau cei care aspira sa devina asistati, ci cei care incearca sa reuseasca in viata prin efortul si competentele lor
Coborand din inaltimile speculative si oarecum obscure ale articolului spre locul, momentul si actorii alegerilor: cred ca voturile hotaratoare anti-Ponta au fost cele ale cetatenilor romani din diaspora si din tara care, de obicei, nu voteaza. Ceea ce i-a pus in miscare, cred eu, ca trecut diasporic, a fost spaima asociativa declansata de obstinatia Putinesca a PSD-ului (un ,,NIET” hotarat cetatenilor) de a controla, in maniera sovietica, alegerile din diaspora. Cetatenii romani din diaspora, prin faptul ca si-au pastrat cetatenia, indica legatura cu/interesul personal pentru tara. Un guvern si presedinte PSD de acest tip le amenintau poate chiar posibilitatea de a reveni in tara in mod civilizat (diverse masuri adminstrative de tip ceausist). Nevotantii ,,de servici” din tara au fost treziti, la randul lor, din somnul scepticismului etic (toti politicienii romani sunt corupti) de aceeasi manifestare statala perceputa ca un semnal de posibila intoarcere la o forma mascata de comunism. Exista perspectiva unei versiuni inedite de Rusia/China balcanica sugerata doar de un tip de interdictie asociat cu perioada comunista. Simpatia evidenta a lui V. Ponta pentru spatiul Ruso-Chinez, si antipatia pentru Europa occidentala si S.U.A, manifestate in trecut prin actiuni politice si declaratii, s-au developat brusc retrospectiv, in urma manipularii prin forta a votului din diaspora, in mod accentuat.
JUSTITIE, NU CORUPTIE – ASTA S-A VOTAT IN 16 NOIEMBRIE 2014 ! Va fi un proces social indelungat in timp si dificil. Independenta justitiei trebuie mentinuta cu orice pret. Trendul curatirii de infractori din clasa politica trebuie pastrat pe masura incalcarii legilor, fara a se face abuzuri. Ne-am cutremura cu totii daca ne-am imagina cum ar fi aratat Romania astazi cu domnul VVP presedinte, cu toata puterea in mainile partidului frauda PSD -PACALEALA DISPRETUL, cu o justitie aservita politic, redusa la tacere, cu amnistierea infractorilor politici,cu amplificarea jafului si coruptiei organizate in toate localitatile tarii. TOATE PARTIDELE AU INFRACTORI SI CORUPTI ! Nu trebuie sa avem nici o iluzie ca celelalte partide au sfinti . S-au cautat explicatii asupra rasturnarii votului din 16 XI – aroganta despotica totalitara a PSD -ului si a lui Ponta, mitele desantate electorale,umilirea diasporei la cozi, tinerii facebook, informatia rapida prin mobile. Toate acestea poarta un nume – MORALITATE – s-a schimbat mentalitatea morala a romanilor. 25 de ani de politica dispretuitoare au trebuit pentru ca romanii sa invete simtul cetatenesc si faptul ca daca respecta legile, si platesc taxele nu trebuie sa se lase batjocoriti de institutiile statului. La orice abuz major, incalcare grava a drepturilor , a libertatilor colective, trebuie reactionat imediat in strada si prin orice mijloace democratice, pasnice. De prea mult timp politicienii nu ne mai reprezinta interesele, ei sunt doar demagogie si populism desantat. De prea multe ori politicienii nu au dat nimanui socoteala pentru abuzurile si hotiile lor. VVP nu va reusi niciodata sa faca curatenie in propriul partid pentru ca este sustinut tocmai de coruptii din fruntea judetelor si din parlament. Infrangerea dezastru a lui Ponta , poate prilejui o curatenie necesara in toate partidele. Daca nu, la cosul de gunoi al istoriei ! Iohannis e simbolul si vointa schimbarii! NE-AM LUAT TARA INAPOI ? SUNTEM CU OCHII PE VOI !
‘’Resursele definitorii ale romanilor: creativitatea, inteligenta, independenta, spiritul de familie, dorinta de schimbare si criticismul sunt puse in umbra de propriile lor limitari: dorinta de putere, tendinta spre barfe, tendinta de a invidia, pasivitatea, fatalismul si resemnarea. Iar viitorul romanilor ni se dezvaluie de propriile aspiratii: perfectionismul, competenta si disciplina, deschiderea spre invatare, colaborarea, siguranta, integritatea.” http://www.librariaeminescu.ro/…/Dorin-Bodea__Romanii-un-vi…. In 1996 imediat dupa alegeri, Octavian Paler si-a exprimat indoiala si temerea launtrica asupra reusitei politice sociale a noii conduceri. Am asteptat cu sufletul la gura…Intuitia i-a dat dreptate : noii veniti erau ca si cei dinainte. Acum dupa 18 ani si dupa 16 noiembrie 2014 cred ca este vremea curateniei in politica prin reforma intregii clase politice. Cred din tot sufletul ca binele din oameni poate fi ajutat sa invinga in batalia cu raul cu conditia unei JUSTITII independente, echilibrate. Toti avem certitudinea ca in toate partidele sunt politicieni corupti. Sunt convins ca nu toti politicienii sunt corupti. Nu pot sa cred ca un parlamentar sau demnitar cinstit poate fi indiferent fata de hotiile sau infractiunile celor corupti. Avem nevoie de partide politice puternice de stanga si de dreapta. PSD si PNL puternice si curate moral. Care partid isi va face o curatenie temeinica, acela va fi preferat si votat de oameni. Puterea vine de la valorile morale ale oamenilor care intra in politica: altruism, constiinciozitate, onestitate, respect, devotament, angajament,responsabilitate. Si nicidecum de la demagogie,populism, oportunism, minciuni,inselatorii, averi imense dobandite ilicit. Pentru a schimba clasa politica trrebuie sa ne schimbam si noi. Fiecare din noi sa-si faca munca lui in mod constiincios si sa aiba deviza- daca faci ceva sa faci bine. SUNTEM CU OCHII PE VOI!
Domnule Mihailescu, chapeaux. Cred ca si corectitudinea politica, cu potentialul mare de a genera frustrari morale, a contribuit la sporirea energiilor generatoare de salturi.
@maris I, cred ca o singura palarie ar fi ajuns ;)
Din fericire, exista inca fenomene inexplicabile!
In prezenta lor, avem mereu 2 posibilitati :
1. sa ne petrecem restul vietii in a ni le explica, totusi…
2. sa profitam din plin de efectul lor, fara sa ne pierdem timpul cu intrebari absolut inutile!
Indiferent ca suntem sceptici sau optimisti, daca ne imaginam doar, ca „nimic nu se va schimba” sau ca „totul se va schimba”, fara sa ne implicam efectiv in destinul nostru individual, cred ca ne inselam deopotriva…
Este foarte important pasul facut de Ro in 16.11.14, acum insa, mi se pare esential ce incidenta a aceluiasi eveniment acceptam, fiecare dintre noi, sa admitem in propria viata?
Buna ziua,
Puteti sa-mi precizati va rog sursa statisticilor privind suicidul si rata criminalitatii ?
Multumesc anticipat
Analiza este substantiala. De multa vreme electoratul este in mentalitate democrat-liberala si inteligenta politica inaintea partidelor si peste candidatii propusi de acestea. In plus partidele n-au generat elita politica ci un soi de nomenklatura cleptocratica din ce in ce mai optuza. Suntem la 25 de ani de la o mare mobiizare nationala al carei spirit incepe sa paleasca prin schimbul de generatii. Pentru adoescentii si tinerii de acum experienta fortei pe care un consens national o genereaza, neexperimentata fiind, nu este referinta. Alegerea presedintelui in acest an a decurs dintr-o coalizare pentru actiune in consecinta recunoasterii corespondentei de judecata si simtire, pe care mediile de comunicare directa, infoprmala, dintre cetateni o permit.
Ideea ca daca ar fi candidat contra lui V,V.Ponta „un fier de calcat ar fi fost ales presedinte” este ingrata si falsa. Subsetimeaza electoratul si candidatul.
Domnul Klaus Werner Iohannis, un sas din Sibiu, a fost ales primar de electoratul roman , peste 90% din Sibiu, nu pentru ca este sas ci pentru ca a candidat pro forma ca reprezentant al FDGR , o asociatie a celor 2000 de sasi batrani din Sibiu, deci nu a unui partid. Anterior de doua ori au fost alesi primari candidatii unor patide de centru dreapta, care au avut o prestatie lamentabila. Domnul profesor Iohannis era desigur o persoana cunoscuta fiind inspector scolar sef. Candidatul Iohannis nu conta ca va fi ales nici nu s-a pus in scena pentru a castiga alegerea. Ceilalti candidati nu constituiau ceva deosebit, pllati si neconvingatori ca si precedntii care au ajuns primari. Acum 14 ani sibienii nu comuncau unii cu altii pe net. Rezultatul alegerii a surprins placut. In dimineata zilei publicarii rezultatului pe strada principala trecatorii radeau si se salutau cu „Guten Morgen”. Primarul Iohannis, asa cum este , omul este constant si consecvent cu sine, s-a dovedit un alt fel de primar. Implicat, sitematic, bun organizator, bun negociator, si cu viziune in administrare, obiectul find orasul ca obiect si locuitorii sai ca subiect. Iohannis nu este populist si nu este interesat de aparenta ci de subtanta. Neintamplator electoratul orasului este la fel. Romanii care populeaza acum fosta capitala a sasilor, sunt orignari din zona, inca au radacini in satele romanesti din marginime, sau sunt oraseni vechi din cartierul romanesc istoric al orasului.
Toti provin din oameni itoric liberi autodeterminati ca persoane si colectivitati rurale, in conditii ades conflictuale, tocmai cu magistratul „Municipiului Regal Sibiu”, sediul Universitatii sasesi si a Comitelui Sasilor. Satele romanesti de margine au fost istoric parte a sistemului defensiv al Voivodatului (plaiesi) plus epiodul important al Regmentului Graniceresc Imperial cu sediul la Orlat. Istoria locului spre ecolul al XIV-lea este la fel de speciala in cauza fiind Ducatele Amlas si Fagaras feud al Principelui Munteniei, de unde puternica ancorare ortodoxa. Rasinar a fost scaun episcopal, Sibiu este scaunul mitropolitan ortodx al Transilvaniei. Departe de vre-o idealizare a relatiei romanilor cu sasii, in numar si organizare „saseasca” candva considerabia, in 800 de ani romanii si saii isi sunt familiari unii altora. Satele din jurul Sibiului, sunt un fel de Sibiu rural. Trnsferul cultural a fost puternic dar fara contaminarea identitatilor, sasii au ramas sasi si romanii romani. Modul de a se raporta la problema a Domnului Primar Iohannis a crescut autoritatea primarului si, prin consens Judetul Sibiu a votat un presedinte de consiliu sas spre a exista un tandem neconflictual intre Primar si Presedintele de consiliu judetean spre buna functionare a Municipiului capitala de judet si a Judetului. Actualul presedinte de Consiliu Judetea, Domnul Cindrea PSD, a fost aes presedinte ca fiind candidatul USL nu in calitate de sef local al PSD.
Judetul Sibiu a votat masiv pentru candatul Iohannis presedinte. Acest vot nu este un accident ci o sustinere cu temei. Iohannis insusi este „special’ in context romanesc, este un orasean sas. Se spune ades ce fel de liberal este cineva care abea a intrat in partidul liberal ajungan sa-i fie ca prin farmec presedinte si iata, candidatul dreptei la functia de presedinte. Este un liberal autentic, in spatiul romanesc aceasta enclava privilegiata a sasilor, cu autonomie, edificatoare de orase adevarate, organizate burgez, exista in forma „liberala” de 800 de ani.
De la „revolta morala” la apologia anomiei si anarhiei ( 1)
Recenta analiza a rezultatului alegerilor prezidentiale de la noi facuta de catre autor reuseste performanta de a atinge simultan ceea ce Hegel numea altadata „viclenia ratiunii” iar contemporanii nostri numesc mai simplu „perversitate ideologica” , respectiv o ambiguitate conceptuala prin care notiunile sunt folosite intr-un sens diferit si alterat fata de sensul lor normal. Aceasta strategie devine evidenta daca incepem „a rebours” exact cu sfarsitul acestei analize care in loc de concluzii ce decurg din demonstratia facuta , ne ofera postulate aleatorii livrate en-gros .
Dupa autor, alegerile din 16 noiembrie desi constituie „un eveniment politic circumscris, cu mize precise , împărtăşesc ceva din fenomenul mult mai larg al mişcărilor de tip Occupy”. ( ?! )
Dupa acest postulat gratuit vin la pachet si paralogismele menite sa-l justifice :
a) este global, dincolo de inevitabilele sale particularităţi locale;
b) constituie o stare de spirit, dincolo de manifestările sale concrete;
c) presupune mai degrabă energii de masă, decît structuri de clasă;
d) sînt morale dincolo de a fi politice.
Autorul nu ne explica ce intelege in acest caz prin „global” ( stricto senso „care ia în considerare toate elementele unui ansamblu”-http://dexonline.ro/definitie/global ; „involving the entire world” -http://www.merriam-webster.com/dictionary/global ; ), stari de spirit si „energii de masa ” si nici care este diferenta ireductibila intre reactia morala si reactia politica a unei populatii .
Altfel spus, protestatarii constienti din diaspora si cetatenii din tara care i-au secondat sunt considerati un fel de oi de oi ratacite care voteaza emotional ( eventual din resentiment ), fiind contestatari „din principiu” .
Ca lucrurile sa fie si mai interesante , autorul isi justifica intregul demers hermeneutic cu citate dintr-un fel de biblie a anarhismului :
„…neîncrezători, de regulă, în instituţii, protestatarii sînt profund neinteresaţi în preluarea puterii. Guvernul este pur şi simplu ‚ei’, oricine ar fi la conducere. Protestatarii combină o nevoie autentică de comunitate cu un individualism irepresibil (…). Ei îşi descriu propriul activism în termeni aproape religioşi, subliniind în ce măsură experienţa performării (acting out) în stradă a inspirit o revoluţie a sufletului şi o schimbare de regim a minţii (…). Poate că pentru prima dată după 1848, revolta nu este împotriva unui guvern, ci împotriva faptului de a fi guvernat”. (Ivan Krastev )
Entuziasmat de acest lirism anarhist , autorul ajunge sa conteste „Sistemul” (asa, in general , chiar daca nu il defineste ! ) in toate formele lui „ in cele ce sunt si in cele ce maine vor rade la soare” :
„ De această ultimă constatare se leagă şi o altă dimensiune a revoltelor de acest gen, poate cea mai profundă şi în acelaşi timp mai puţin vizibilă. Revolte împotriva guvernării (chiar şi atunci cînd se exprimă împotriva unui guvern sau altul), acestea refuză, în fond, însuşi limbajul guvernării, adică al Sistemului.
Ceea ce vor să schimbe este aşadar limbajul Puterii şi nu doar un discurs sau altul al acesteia. Fără să realizeze (încă), Sistemul a început să fie subminat în însăşi legitimitatea sa morală şi alcătuirea sa ontologică. Restul e istorie…”
Acest avant revolutionar anarhist care a distrus orice citadela ( deci inclusiv pe cea democratica ) a sistemului politic , calca totul in picioare. Urmeaza la rand stiintele sociale al caror discurs trebuie schimbat , in mod evident, tot din radacina. Acestea ar trebui să-şi schimbe limbajul sau, mai exact, să şi-l adapteze la noile realităţi :
„ o analiză şi în termeni de energie, nu doar de structură, ar fi binevenită.”
Aceasta trecere „ ar fi analogă cu trecerea de la mecanica newtoniană la principiul complementarităţii din fizica cuantică. Sau, mai pe înţelesul nostru, complementaritatea dintre medicina “materialistă” europeană şi aceea „energetică” chinezească.” *)
Dincolo de analogii, trebuie înnoit si vocabularul disciplinei :
„ Pe de altă parte, o astfel de abordare pare a merge mînă în mînă cu o mutaţie de pe individ ca subiect raţional ( s.n.) spre individ ca persoană morală.” **)
Nu ni se explica ce inseamna „persoana morala ” in acest caz , dar putem deduce :
„Ceea ce ar presupune şi o trecere de la teoria dominantă a alegerii raţionale (s.n.) la aceea alternativă a luptei pentru recunoaştere ( a cui ?!-s.n.) , de pildă.”
Intreg esafodajul prezentat anterior se presupune ca ar putea explica recentul comportament electoral prin reactiile de indignare ale cetatenilor :
„ După ani de defetism depresiv, România (şi-)a demonstrat deci că poate produce o schimbare şi că, dacă aţîţi prea mult focul, rişti ca mămăliga să-ţi explodeze în faţă. Nu doar indivizii, ci şi naţiunea şi-a recăpătat ceva din demnitatea călcată în picioare.”
Aparent, autorul pledeaza pentru un proiect de reconstructie morala a societatii romanesti in care „demnitatea indivizilor si natiunii” devin cu adevarat o valoare sociala exact in sensul in care a pledat si pledeaza presedintele Klaus Johannis. Dar daca analizam mai atent, demersul concret initiat de presedintele ales are o dimensiune politica , sociala si morala (inclusiv anticomunismul declarat ), in timp ce demersul abstract si ambiguu propus de autor , desi este prezentat ca o „revolta morala”, are o doar o dimensiune apolitica , asociala si atemporala contestand de fapt orice forma de guvernare.
Ca sa lamurim lucrurile , alegatiile precedente prezentate pe post de concluzii nu au nici o legatura cu tema articolului si nici nu pot fi justificate prin invocarea vaga a opiniei lui Ivan Krastev deoarece intre protestele globale si …invadarea militara a unei tari ( Ucraina ) nu exista similaritati asa cum considera acesta :
„ In the five short years between Occupy Wall Street and Vladimir Putin’s „Occupy Crimea,” we witnessed an explosion of protests all around the world – the Arab Spring, Russian Winter, Turkish Summer, and the dismembering of Ukraine all were part of the protest moment (??!!-s.n.). Each of these demonstrations – and many less monumental ones – was angry in its own way, but the protests are also a worldwide phenomenon.”
Ivan Krastev -The global politics of protest
(http://www.eurozine.com/articles/2014-08-18-krastev-en.html )
Daca ne-am edificat deja in privinta validitatii concluziilor, sa vedem totusi ce ne pot spune premisele de la care porneste autorul. Volens-nolens aterizam din nou in plina ambiguitate si pe teritoriul paralogismelor.
Autorul opereaza o confuzie intentionata sau nu („ Dreapta. Dar care “dreaptă”? În România nu mai există de mult o reală distincţie între stînga şi dreapta.” ) intre „partide” si „doctrina/ideologie”.
Daca ne referim numai la „partide” , acestea seamana intr-adevar unele cu altele, membrii lor migreaza intre ele si intr-o veselie perpetua exact ca electronii liberi schimbandu-si de 25 de ani uniformele, doctrinele, si opiniile fara nici o remuscare . Dar daca ne referim doar la doctrina/ideologie , atunci exista cetateni care sigur au ramas , sunt si vor fi de „dreapta” sau de „stanga” , desi partidele in care au crezut si-au schimbat intre timp „si marfa si ambalajul” devenind „liber-schimbiste” si obligand cetatenii sa ramana constant in postura lui Agamemnon Dandanache : „Eu cu cine votez ?!” sau in silenzio stampa .
Mai mult decat atat, autorul stabileste apriori si in numele cetatenilor care ar trebui sa fie sau nu doleantele lor. Desi a existat si un raport oficial de condamnare a comunismului, desi exista si acum pe rol procese ale tortionarilor , autorul decreteaza anticomunismul drept „o lozinca si o fantoma”. ( Va urma )
De la „revolta morala” la apologia anomiei si anarhiei ( 2)
In sfarsit , autorul cauta explicatii ascunse pentru spontaneitatea si normalitatea reactiilor unei comunitati distincte cum este diaspora ( „Vizibilă masiv pentru prima dată pe scena politică a României, aceasta a impresionat pe toată lumea; dar ce s-a aflat dincolo de această „impresie”? ). In realitate , si dincolo de aceasta impresie a autorului , s-au aflat romanii admirabili care au avut curajul sa evadeze din sistemul dement de aici si care au deja un alt sistem de valori si o alta mentalitate evidente pentru noi , mai putin pentru autor care manifesta un scepticism ontologic fata de propriile perceptii.
Dupa epuizarea arsenalului explicativ propriu , acesta recurge la citarea unor specialisti reputati cum este Dumitru Sandu dar si aici situatia este oarecum echivalenta.
Explicatiile colaterale furnizate nu sunt foarte convingatoare deoarece analiza aprofundata citata asupra cauzelor votului pro Johannis aminteste mai degraba de determinismul marxist de altadata ( voturile pro Johannis ar proveni numai din orasele comunitatile dezvoltate , componenta etnica ar juca un rol hotarator,etc.) decat de o radiografiere neutra a situatiei prezente.
In sfarsit , prestidigitatia hermeneutica atinge sublimul in cazul de fata atunci cand specialistul citat schimba sistemele de referinta si transforma albul in negru si invers decretand ca rolul diasporei a fost “semnificativ, dar nu hotărîtor” ( 3 puncte procentuale ) si insinuand ca in realitate si in economia alegerilor respingerea lui Victor Ponta ( 15 puncte procentuale ) ar fi jucat un rol mult mai important decat diaspora .
In cazul de fata , si indiferent de cifrele avansate , vorbim pur si simplu de o fractura logica prin care este negata evidenta faptelor. Analiza prezentata omite exact esentialul care nu apare in nici un sondaj statistic deoarece nu a putut fi prevazut de catre toti sociologii din tara la un loc . Fara mobilizarea uluitoare a diasporei explicabila prin aderenta la un alt sistem de valori si la o alta mentalitate , nu ar fi existat uluitoarea mobilizare a populatiei din tara care a dat peste cap toate previziunile si sondajele pre-electorale si a facut astfel posibila castigarea alegerilor.
Dupa aceasta necesara introducere , putem acum analiza la rece explicatiile propuse de autor pentru rezultatul final al recentelor alegeri , si aici avem un preambul interesant.
In buna traditie a postularii unor jocuri si influente externe , alegerile interne ar fi fost de fapt influentate de …cancelariile europene ( sic!) :
„Să nu fim însă naivi: deşi nu poate fi „măsurat”, nici aportul cancelariilor europene în noul context geopolitic al expansionismului rusesc nu a fost unul neglijabil! ”
Dupa aceasta teorie a influentei la distanta ( „influenta distala” ?) , autorul trece la un nivel superior respectiv cel al „energiilor subtile” si propune drept explicatie cauzala a starii de fapt de la noi un melange intre clasicul Gustave le Bon cu a lui psihologie a multimilor si ceea ce la noi se numea odata „ psihologia maselor” ***) :
„ Prima mea impresie în această privinţă este astfel că am avut de-a face nu doar cu structuri, ci şi cu energii, că revolta, ca stare de spirit, a făcut să apară, prin contagiune, revoltaţii, cel puţin în aceeaşi măsură în care revoltaţii au iniţiat revolta. S-ar putea deci ca întrebarea „cine a cîştigat alegerile?” să ne inducă în eroare…
Pentru a urma această perspectivă a „energiilor sociale”, am putea reveni la mai vechile psihologii ale maselor, pentru a le revedea şi revizui sau am putea inventa un limbaj (relativ) nou – nu neapărat în opoziţie cu psihologia maselor.”
Cu alte cuvinte , hermeneutica orginala propusa de autor trece de la cifre la „impresii”, de la structuri la „energii ”, dar acesta este numai debutul unui demers de tip deconstructivist care incepe cu negarea agregarilor sociale ( „nu cu structuri, ci cu energii”; „agregarea s-a facut nu pe structuri colective , ci pe energii individuale” ; „mase, nu clase” ) .
In acest caz autorul opereaza cu concepte extrem de vagi ( „energii” ; „mase”; „stare de spirit”) aducand in acelasi plan variabile extrem de diferite ca neincrederea in institutii , (in)satisfactia de viata si (in)satisfactia financiara , pesimismul, frica de viitor, rata criminalitatii , rata suicidului ,etc. Acest demers nu este unul singular , la noi exista chiar o tendinta a unor cercetatori ca Dorel Sandor de a pleda si in prezent pentru o psihopedagogie sau chiar apologie a fricii ( fricilor ) la romani (http://adevarul.ro/news/societate/fricile-romani-1_528e39b0c7b855ff5620e2a0/index.html ).
Tot acest complicat esafodaj propus de autor echivaleaza in realitate cu un castel de joc tinut in picioare de doua axiome ( mai exact, paralogisme ) interpretabile care tin de ceea ce am putea numi o interpretare excesiv de psihologizanta a luptei politice si a realitatii sociale si de renuntarea la categoriilor clasice ale domeniului :
a) „ În ceea ce priveşte autoritatea, aceasta a excelat în ultimii ani, trans-partinic, în dispreţuirea populaţiei. De la „dreapta” lui Băsescu la „stînga” lui Ponta, o mulţime de lideri politici au creat un adevărat vocabular al umilirii, larg mediatizat şi intrat în memoria colectivă.”
b) „revolta, ca stare de spirit, a făcut să apară, prin contagiune, revoltaţii, cel puţin în aceeaşi măsură în care revoltaţii au iniţiat revolta ( s.n.). S-ar putea deci ca întrebarea „cine a cîştigat alegerile?” să ne inducă în eroare…” (s.n.);
„Puteţi să rezumaţi totul, dacă vreţi, la demnitate( s.n.) : îmi refuzi acel minim de respect fără de care încetez să mă mai simt eu însumi, mă simt exclus şi mă revolt pentru a-mi reface o apartenenţă cu rost – adică pentru a-mi proteja identitatea.”
Finalul acestei prestidigitatii sociologice sa-i spunem , in care practic omenirea este chemata la „lupta cea mare” este unul apoteotic desi nu mai este clar cine mai lupta , cu ce , cu cine , sau pentru ce :
„ Schimbările însă de abia au început. Miza fundamentală este una de lungă durată: construirea unui nou subiect politic (s.n.) – iar aceasta nu este doar o problemă locală.”
In asteptarea vremurilor ce vor veni conform predictiei autorului , suntem nevoiti sa constatam pe baza elementelor prezentate de catre acesta ca noua paradigma de interpretare pe care o propune abandoneaza categoriile clasice de analiza si interpretare a faptului social in favoarea unor concepte vagi si desuete ( energii, stari de spirit ,etc. ) ceea ce echivaleaza cu un regres in analiza faptului social . In egala masura , analiza propusa de autor postuleaza o abstracta „revolta morala” ( dar nu este clar cine se revolta si impotriva cui ) , deci nu ofera de fapt un un diagnostic si cu atat mai mult o solutie.
Aceasta pozitie aparent surprinzatoare din partea unui sef de scoala si director de constiinta ( autorul este profesor universitar si director al Departamentului de Sociologie din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative (SNSPA)) – nu este una de fapt una singulara . Un alt sef de scoala si director de constiinta , Ilie Badescu ( profesor universitar si directorul Institului de Sociologie al Academiei Române ) este preocupat de aceleasi probleme globale si la fel de vagi cum ar fi de exemplu geopolitica (eurasiatica) a lui Aleksandr Dughinin ****).
Ne aflam in plin paradox. Romania a intrat in NATO si in Uniunea Europeana afirmandu-si constant atasamentul fata de valorile democratice si europene , recentele alegeri prezidentiale au uimit mapamondul prin rezultatul lor si prin comportamentul exemplar al cetatenilor romani care au reusit sa-si invinga propria clasa politica , dar unii universitari , sefi de scoala , directori de constiinta si lideri de opinie in acelasi timp care pot influenta tinerele generatii , nu par sa adere la acelasi set de valori afirmandu-si sustinerea fata de miscarile anarhiste de tip „Occupy” , „miscarea eurasiatica” a lui Dughinin, etc.
Cum rezolvam dilema ?
Note
*) In acest punct , noua paradigma propusa de autor in sociologie si rescrierea ei ca stiinta bazata pe „energii” si „mase” se intalnesc in mod astral cu unele tendinte din psihologia contemporana de la noi care isi propune sa rescrie domeniul psihologic intr-un mod asemanator , genul proxim fiind indomptabila , inebranlabila si fantasmagorica „psihologie cuantica” rasarita si pe meleagurile noastre (http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2012Februarie/Mohirta%20Ionel%20-%20Psihologia%20Sonoluminica.%20Un%20proiect%20de%20Psihologie%20cuantica/Teza%20Doctorat%20rezumat.pdf)
**) Abandonarea in sociologie a „subiectului rational” in favoarea „persoanei morale” este similara in alt plan cu „abandonarea eului” din noul curent al psihologiei transpersonale aparuta si la noi (http://www.psihologietm.ro/download/membrii/amunteanu_2.pdf
) .
***) La fel ca si „The Authorian Personality ”a lui Theodor Adorno, „Psihologia multimilor”a lui Gustave Le Bon nu a fost studiata la noi inainte de 1989. La Facultatea de Psihologie din Bucuresti se invata numai despre Psihologia sociala” ( Pantelimon Golu) care incepea cu citate din …Lenin. In schimb , „Psihologia maselor ” a fost studiata sub acest nume , dar la Academia „Stefan Gheorghiu unde inca din 1976 a aparut un curs destinat cadrelor de conducere, politrucilor , activistilor de partid , ziaristilor si … unor viitori disidenti.
****) Ilie Badescu – Aleksandr Dughin şi geopolitica lumii noastre. Marginalii la profilul spiritual al lui Aleksandr Dughin ( http://www.ziaristionline.ro/2011/01/23/exclusiv-ilie-badescu-despre-dughin-si-bazele-geopolitice-cea-mai-importanta-analiza-despre-rusia-din-ultimii-20-de-ani/)
Stimate Domnule Sergiu Simion,
Din cite inteleg, ar fi citeva capete de acuzatie:
1. Sint anarhist (eventual deghizat), minat de un „avint revolutionar anarhist”. O dovada peremptorie ar fi ca citez copios dintr-o „biblie a anarhismului”, adica din Ivan Krastev. Daca ati fi deschis pur si simplu internetul, ati fi vazut ca Ivan este presedintele Centre for Liberal Strategies din Sofia, permanent fellow at the IWM Institute of Human Sciences din Viena, membru fondator al European Council on Foreign Relations etc., deci mai degraba foarte liberal, as zice eu, si citusi de putin „anarhist”
2. Dumitru Sandu, din care iarasi citez copios, ar fi marxist. Eu stiu ca este sociolog si a prezentat cu acuratete date statistice. Imi pare rau ca realitatea nu este pe gustul dumneavoastra. Si un mic detaliu: analiza domnului Sandu este post-electorala, adica se refera la ce s-a intimplat, nu la ce ar urma sa se intimple; a spune ca nu este valabila pentru ca nu a prevazut rezultatul final al alegerilor este cam lipsit de logica, nu credeti?
3. Subminez fundamentele clasice si de bun simt ale cunoasterii, apelind la nazbitii, ca de pilda „paradigma alternativă a luptei pentru recunoaştere ( a cui ?!-s.n.)”. A cui? Pai este vorba despre o abordare cu originea la Hegel, dezvoltata de Axel Honneth, Paul Ricoeur, Charles Taylor si alti marxisto-anarhisti asemanatori. Daca nu stiti despre ce este vorba, de ce va bagati domnule Simion?
4. Sint fun al „miscarilor anarhiste de tip Occupy”, care sint acelasi lucru cu „miscarea euroasiatica a lui Dughin”, dupa cum si eu sint un fel de sosie intelectuala a lui Ilie Badescu. Ei, aici chiar ca ati nimerit-o cu oistea’n gard! Mai documentati-va, zau asa…
Pe scurt, ceea ce constat este ca afirmatiile mele sint „postulate gratuite” iar argumentele utilizate nimic altceva decit „paralogisme”, in timp ce convingerile dumneavoastra umorale sint evidente de bun simt. Asa sa fie, va doresc succes in cariera…
Vintila Mihailescu
Stimate Domnule Vintila Mihailescu,
Comentariul pe care l-am facut are legatura numai cu articolul ( deci cu ceea ce ati scris ) , nu cu persoana autorului ( este dreptul dumneavoastra inalienabil sa fiti ce doriti si cum doriti ) . In ceea ce ma priveste , consider ca respectul interlocutorului este ( sau ar trebui sa fie ) prima conditie a unui dialog intr-o societate ca noastra in care de 25 de ani atacul la persoana este mai degraba regula si nu exceptia si in care ar trebui sa depasim totusi stadiul discutiilor umorale.
Pe de alta parte , inteleg ca v-au impresionat in mod deosebit opiniile lui Ivan Krastev , titulatura (presedintele Centre for Liberal Strategies din Sofia) si calitatea sa de membru in mai multe comisii ( regret ca va dezamagesc, dar mai deschid si Internetul …).
Din nefericire , simpla titulatura nu este suficienta, ea mai trebuie sa fie sustinuta si de fapte, atitudini,opinii. In cazul de fata ,opiniile citate din Ivan Krastev nu prea au nici o legatura cu liberalismul dar , desigur , exista si alte puncte de vedere.
In alta ordine de idei nu inteleg de ce imi atribuiti afirmatii pe care nu le-am facut despre Dumitru Sandu („Dumitru Sandu … ar fi marxist” ) sau despre dvs („ Sunt anarhist (eventual deghizat)..” ; („miscarilor anarhiste de tip Occupy”, care sint acelasi lucru (s.n.) cu „miscarea euroasiatica a lui Dughin” ) („sint un fel de sosie intelectuala a lui Ilie Badescu”) ,etc. pentru ca ulterior sa le contracarati singur.
In sfarsit, modul in care dvs intelegeti sa comunicati in spatiul public este foarte interesant. Mai exact, scrieti :
„Ceea ce ar presupune şi o trecere de la teoria dominantă a alegerii raţionale (s.n.) la aceea alternativă a luptei pentru recunoaştere ( a cui ?!-s.n.) , de pildă.”
Dar vreti sa se citeasca :
„ A cui? Pai este vorba despre o abordare cu originea la Hegel , dezvoltata de Axel Honneth, Paul Ricoeur,Charles Taylor …”
Pai nu va suparati, dincolo de Hegel , Axel Honneth, Paul Ricoeur,Charles Taylor , etc .si altii pe care ati dori sa-i invocati , si de adaptarea limbajului stiintelor sociale la noile realitati , intrebarea fundamentala a articolului dvs ( O revolta morala ?) supus dezbaterii publice era de fapt „cine lupta , cu cine, si pentru ce” in conditiile in care miracolul ultimelor alegeri a multumit cetatenii, dar a bulversat total scena politica si sociala de la noi.
Cum nici pentru sociologi nu este foarte clar de ce ( asta este , nu intotdeauna cuvintele si cifrele atrag realul ) , in loc de raspuns imi adresati o intrebare de o politete universitara si in spiritul dialogului civic( „Daca nu stiti despre ce este vorba, de ce va bagati domnule Simion?”) asa cum il intelegeti dumneavoastra.
Cum tot am ajuns aici , capitolul „Occupy the wor(l)d” din articol a fost scris de dvs si nu de altcineva , iar daca sunteti fan sau nu al acestor miscari este numai problema dumneavoastra.
In rest, cititorii isi pot forma singuri propria lor opinie despre acest dialog non-standard care in mod evident antreneaza sisteme de valori foarte diferite , dar aceasta situatie interesanta nu trebuie sa fie o tragedie pentru nimeni , dimpotriva.
Sergiu Simion
Stimate Domnule Sergiu Simion,
Din cite inteleg, ar fi citeva capete de acuzatie:
1. Sint anarhist (eventual deghizat), minat de un „avint revolutionar anarhist”. O dovada peremptorie ar fi ca citez copios dintr-o „biblie a anarhismului”, adica din Ivan Krastev. Daca ati fi deschis pur si simplu internetul, ati fi vazut ca Ivan este presedintele Centre for Liberal Strategies din Sofia, permanent fellow at the IWM Institute of Human Sciences din Viena, membru fondator al European Council on Foreign Relations etc., deci mai degraba foarte liberal, as zice eu, si citusi de putin „anarhist”
2. Dumitru Sandu, din care iarasi citez copios, ar fi marxist. Eu stiu ca este sociolog si a prezentat cu acuratete date statistice. Imi pare rau ca realitatea nu este pe gustul dumneavoastra. Si un mic detaliu: analiza domnului Sandu este post-electorala, adica se refera la ce s-a intimplat, nu la ce ar urma sa se intimple; a spune ca nu este valabila pentru ca nu a prevazut rezultatul final al alegerilor este cam lipsit de logica, nu credeti?
3. Subminez fundamentele clasice si de bun simt ale cunoasterii, apelind la nazbitii, ca de pilda „paradigma alternativă a luptei pentru recunoaştere ( a cui ?!-s.n.)”. A cui? Pai este vorba despre o abordare cu originea la Hegel, dezvoltata de Axel Honneth, Paul Ricoeur, Charles Taylor si alti marxisto-anarhisti asemanatori. Daca nu stiti despre ce este vorba, de ce va bagati domnule Simion?
4. Sint fun al „miscarilor anarhiste de tip Occupy”, care sint acelasi lucru cu „miscarea euroasiatica a lui Dughin”, dupa cum si eu sint un fel de sosie intelectuala a lui Ilie Badescu. Ei, aici chiar ca ati nimerit-o cu oistea’n gard! Mai documentati-va, zau asa…
Pe scurt, ceea ce constat este ca afirmatiile mele sint „postulate gratuite” iar argumentele utilizate nimic altceva decit „paralogisme”, in timp ce convingerile dumneavoastra umorale sint evidente de bun simt. Asa sa fie, va doresc succes in cariera…
Stimate Domnule Sergiu Simion,
Din cite inteleg, ar fi citeva capete de acuzatie:
1. Sint anarhist (eventual deghizat), minat de un „avint revolutionar anarhist”. O dovada peremptorie ar fi ca citez copios dintr-o „biblie a anarhismului”, adica din Ivan Krastev. Daca ati fi deschis pur si simplu internetul, ati fi vazut ca Ivan este presedintele Centre for Liberal Strategies din Sofia, permanent fellow at the IWM Institute of Human Sciences din Viena, membru fondator al European Council on Foreign Relations etc., deci mai degraba foarte liberal, as zice eu, si citusi de putin „anarhist”
2. Dumitru Sandu, din care iarasi citez copios, ar fi marxist. Eu stiu ca este sociolog si a prezentat cu acuratete date statistice. Imi pare rau ca realitatea nu este pe gustul dumneavoastra. Si un mic detaliu: analiza domnului Sandu este post-electorala, adica se refera la ce s-a intimplat, nu la ce ar urma sa se intimple; a spune ca nu este valabila pentru ca nu a prevazut rezultatul final al alegerilor este cam lipsit de logica, nu credeti?
3. Subminez fundamentele clasice si de bun simt ale cunoasterii, apelind la nazbitii, ca de pilda „paradigma alternativă a luptei pentru recunoaştere ( a cui ?!-s.n.)”. A cui? Pai este vorba despre o abordare cu originea la Hegel, dezvoltata de Axel Honneth, Paul Ricoeur, Charles Taylor si alti marxisto-anarhisti asemanatori. Daca nu stiti despre ce este vorba, de ce va bagati domnule Simion?
4. Sint fun al „miscarilor anarhiste de tip Occupy”, care sint acelasi lucru cu „miscarea euroasiatica a lui Dughin”, dupa cum si eu sint un fel de sosie intelectuala a lui Ilie Badescu. Ei, aici chiar ca ati nimerit-o cu oistea’n gard! Mai documentati-va, zau asa…
Pe scurt, ceea ce constat este ca afirmatiile mele sint „postulate gratuite” iar argumentele utilizate nimic altceva decit „paralogisme”, in timp ce convingerile dumneavoastra umorale sint evidente de bun simt. Asa sa fie, va doresc succes in cariera…
Errdely, un vechi cuvint daco-roman ca si HUNe doara din care a derivat ARDEALUL si erdelyenii DEMOCRATI, dezvoltati, prosperi, europeni…. vai de curulor!
Se cunoaste ca traiti pe linga universitatea lui Ponta, dupa stiinta si cultura propagandistica.
Intrebarea e: cum s-a ajuns la o asemenea rasturnare in turul doi, la o anomalie, si cum ar putea nici macar 30% de asa-zisi ardeleni (in fapt nici 25%) DIN TOTALUL celor cu drept de vot sa determine politica? (lucru pe care moldovenii nu le-au putut niciodata pana in in 1917.
Raspunsul e simplu. Cea mai subdezvoltata regiune a fostului imperiu a devenit o regiune privilegiata gratie regilor si sovieticilor – sa nu uiam totusi de Regiunea STALIN!