Home » Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Obligatiile unui presedinte: Realismul, vointa, tenacitatea

Vladimir Tismaneanu ianuarie 26, 2012 Politica & Doctrine, Societate/Life
86 comentarii 4,378 Vizualizari

Am citit cu mare atentie ceea ce a spus presedintele Traian Basescu la conferinta de presa. Cred ca a fost un discurs demn si cinstit care a indicat liniile de forta ale continuarii programului de reforme institutionale, juridice si morale. Repet, un program care nu a inceput astazi si care a fost de-acum transpus in legi care schimba si vor continua sa schimbe multe lucruri in Romania. Nu a fost un discurs al blamului, al gasirii de tapi ispasitori, al negarii dificultatilor, anxietatilor, frustrarilor si tensiunilor reale, ci unul responsabilitatii, inclusiv a celei personale. Europa, intreaga lume trece printr-o criza, Romania nu este plasata in alta galaxie. Austeritatea este extrem de dura, efectele sunt dureroase. Liderii pot comite greseli, dar importanta este viziunea de ansamblu si luciditatea. Daca privesc retrospectiv, mi-ar fi greu sa gasesc un alt lider post-decembrist (pe cei de dinainte de 1989 sa-i lasam de-o parte, desi mi-e greu sa ignor ca pe 26 ianuarie Ceausescu ar fi implinit 94 de ani!) care sa fi spus public, in raport cu unele erori personale, ceea ce a admis Traian Basescu. Ma intreb cati lideri occidentali au facut acest lucru si, poate ca ma insel, dar unul dintre foarte putinii a fost Ronald Reagan pe tema Iran-contras. Ceea ce insa nu afecteaza esenta actiunii politice asociata cu proiectul pe care Traian Basescu l-a sustinut si il sustine.

Discursul a fost limpede, coerent si la obiect. Mesajul sau principal, cum imi spunea un bun prieten, este in directia: Nu va fie frica! Nu va temeti! Aveti incredere in statul de drept! Avem nevoie de intarirea democratiei, nu de subminarea ei. Spre deosebire de cei care au vazut acolo un fel de mesianism (termenul a fost adeseori folosit in raport cu Churchill, de Gaulle, Kennedy si Reagan, pe drept ori pe nedrept), eu am vazut realismul asumarii obligatiilor functiei prezidentiale. Traian Basescu stie cine este si ce poate oferi. Apelul la societatea civila si la intelectualiii publici mi se pare normal in conditiile in care, intr-adevar, multe voci au fost amutite de presiunile incredibile exercitate de corurile denigrarii. Nu este usor sa fii in chip constant tinta pupinizatorilor de serviciu pozand in arbitrii moralitatii imaculate. Exista cel putin o televiziune privata care nu face altceva decat sa demonizeze orice tine de zona gandirii si actiunii civic-democratice. Cred ca, in comentariul postat pe blogul sau, politologul Cristian Preda surprinde in chip sintetic si adecvat aceste lucruri.

A reamintit liniile politice ale mandatului său – de la reforma Constituției la legea sănătății – menționând că nu va ceda la niciun șantaj.
A fost neutru și nu a lansat nicio polemică inutilă.
A fost ferm în privința angajării guvernului – a oricărui guvern – în fața crizei.
A tradus foarte clar semnalul pe care protestele din stradă îl aduc din societate, menționând fără înconjur neliniștile și fricile omului de rând.
A recunoscut eroarea din disputa cu Arafat.
A demontat cu calm câteva din clișeele cu ajutorul cărora Opoziția îl portretizează.
Pe scurt, Traian Băsescu a avut o atitudine prezidențială.
Chiar dacă gesturile teatrale pe care le aștepta Opoziția nu au venit, Traian Băsescu a preluat inițiativa în disputa politică.
El a lăsat să se înțeleagă că vor urma decizii instituționale importante, odată cu reluarea activității Parlamentului.
În opinia mea, aceste decizii nu se pot materializa înainte de încheierea misiunii pe care FMI și Comisia o fac la București.
Spre deosebire de adversarii săi radicali, Președintele știe că vorbește pentru un public ceva mai larg decât audiența conectată la un studio de televiziune.

http://cristianpreda.ro/2012/01/25/atitudine-prezidentiala/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "86 comments" on this Article:

  1. Dl. Tismaneanu, as fi dorit ca toate iesirile prezidentiale sa fi fost ca cea de ieri. Intocmai aici este problema, mesajele presedintelui nu au fost consecvente in ton si continut de-a lungul mandatului sau. Ce diferenta intre discursul de ieri si cel in care a asociat pe Crin Antonescu, Victor Ponta cu …. Voronin! (guilt by association). Din nefericire, Traian Basescu a pierdut ocazii repetate atacand inutil o opozitie decupata din Caragiale, purtand razboaie publice cu dusmani reali si imaginari efectul lor fiind radicalizarea taberelor si polarizarea societatii. Scuzele prezidentiale sunt binevenite dar le gasesc tardive. Sper ca sirul gafelor a luat sfarsit si ca apele vor reveni incet-incet in matca. Cu bine!

    • aciduzzu spune:

      intreb si eu sa nu mor prost. care este rolul opozitiei intr-o democratie?care sunt posibilitatile ei de manifestare? si ce ar trebui sa faca opozitia acum,tinand cont de istoricul relatiilor: putere-opozitie si presedinte -opozitie?

      • @acciduzzu: Rolul opozitiei este acela de a construi alternativa la guvernarea prezenta (plan economic, proiecte de viitor, etc). Ori programul USL se rezuma la “Jos Basescu!” Sunt lipsiti de creativitate si stau cel putin tot atat de “bine” la capitolul comunicare cat si administratia Boc.

    • hahalera spune:

      Deosebirea este ca acesta a fost un discurs adresat poporului, in timp ce cel din ziua precedenta, in care a infierat opozitia laolalta cu comunistul rusofon de peste Prut, se adresa guvernului, in general, si noului ministru de externe, in particular, deci unor politicieni, pana la urma. Normal ca majoritatea oponentilor si/sau carcotasilor nu au sesizat diferenta de context, amestcand voit una cu alta in scopul bine definit de-a inflama si mai tare spiritele impotriva presedintelui. Cat despre opozitie, incercand o parere neutra, ce credibilitate pot avea unii care nu stiu decat sa critice, orice li s-ar arata; Crin si Ponta ar fi in stare sa carcoteasca chiar si daca Basescu s-ar apuca sa-i complimenteze si sa spuna ca ei sunt cei mai buni oameni politici pe care i-a avut Romania (presupunand c-ar spune-o la modul serios). In fine, desi mi s-a parut destul de “rigid” discursul prezidential, sunt de acord cu Dl. Tismaneanu ca a fost totusi un discurs demn, neutru si (destul de) la obiect, chiar daca nu pe placul protestatarilor si-al opozantilor care probabil si-ar fi dorit probabil sa vada un Basescu caindu-se si implorand iertare in genunchi. Si mai cred ca Dl. Preda a sintetizat foarte bine ideile principale, dand o sansa si celor mai saraci cu duhul sa inteleaga corect mesajul presedintelui.

  2. Garett spune:

    La care discurs v-ati uitat stimabile??
    Pentru ca cel pe care l-am vazut eu a fost acelasi pe care l-am mai vazut de cateva ori, cu acelasi basescu rupt de realitate dar patruns de propria-i inefabilitate si convins de “mesianitatea” sa, ca tot ati adus vorba! Am vazut acelasi personaj care e ferm convins ca face bine cand 75% din populatie considera ca greseste, acelasi personaj gata sa ia in bascalie pe “neavenitii” care au “tupeul” sa-l conteste, aceleasi obsesii enuntate mereu: revizuirea Constitutiei, regionalizarea, mai nou legea sanatatii si, bomboana pe coliva, Rosia Montana! Ceausescu a fost convins pana in ultima clipa ca poporul de fapt il iubeste, basescu va fi convins pana in ultima clipa ca de fapt romanii sunt multumiti cu ce le-a facut…
    Nu stiu cum se vad lucrurile de la Washington, in genere Romania e frumoasa de departe, poate nu ar strica sa dati o raita “la firul ierbii” inainte sa puneti diagnostice.
    Romanii traiesc un dezastru economic in numele unor “reforme” despre care nu au fost vreodata consultati, puse la cale de un individ convins pana in maduva oaselor ca este deasupra tuturor.
    Amintiti-va de un citat al unuia din parintii natiei Dvs. de adoptie: “You can fool some of the people all the time, and all of the people some of the time, but you can not fool all of the people all of the time.”

    • lili spune:

      Subscriu.
      Si adaug ca ceea ce a comunicat Presedintele aseara prin acea interventie cu romanii, nu este decat disperarea unui Presedinte care simte ca a pierdut PUTEREA. asta este singurul lucru ce-l mai mana pe Presedinte acum. Nu grija reformarii Romaniei!
      Cum arata Romania reformata, vedem bine, Traian Basescu a inlocuit clica corupta PSDista cu clica corupta PDLista.
      Daca Traian Basescu ar fi facut aceasta “grefa” pe un organism pregatit, in sensul ca intai trebuia sa reformeze partidul pe care-l patroneaza, coruptia din PDL l-a terminat pe Presedinte, si apoi sa vina cu masuri de austeritate pentru amaratii care au suportat criza, numai ei, Guvernul Romaniei a trecut criza exclusiv pe spinarea amaratilor!!
      Acolitii de la putere NU au simtit criza, dimpotriva le-au crescut conturile in banci, Vuittoane, masini de lux, conturi grase in banci, concedii in tarile calde unde piciorusele romanilor nu ajung!!
      Asa arata Romania reformata a Dlui Basescu!!
      Tot ceea ce a enumerat ca a facut sunt legi si Coduri care NU au adus nimic bun pentru romani, dimpotriva CORUPTIA cum recunodstea chiar Presedintele e in TOT “sistemul”, numai ca ceea ce ar fi adus bani, adica mai bine pentru romani le-a trecut Presedintele la capitolul: “Mai avem de facut” !!
      Adica:
      - fondurile europene, unde este DEZASTRU, cum spunea Comisarul Europen Johhannes Hahn
      - coruptia generalizata,
      - pierderile companiilor de stat….
      In 7 ani de mandat nu s-a atins de companiile de stat, adevarate capuse pentru clientela politica, iar in ultimii 3 ani pierderile acestora la bugetul Romaniei s-au dublat!
      Asa arata Romania reformata a dlui Basescu !!!

      • dan spune:

        Voi cred ca subscrieti la interese personale, nu la articol. Numai a spune:
        – coruptia generalizata,
        - pierderile companiilor de stat…

        ma face sa ma gandesc la Adrian Nastase si PSD , Tariceanu si PNL. Sau credeti ca uitam ca Petromul a fost dat pe nimic austriecilor si nu singur ci cu tot cu petrol si gaze. Si noi acum platim mita lor la pompa.

        Coruptie generalizata era in timpurile PSD si chiar PNL cand nici un corupt nu a fost gasit in peste 10 ani, iar Tariceanu chema Ministrul Justitiei la raport sa opreasca procesele de coruptie.

        Ce va mai place sa aruncati pisica pe care PSD si PNL au omorat-o in curtea altora.

        • lili spune:

          Va reamintesc ce-a pus Dl Basescu in acea vineri seara cand a retras Proiectul Legii Sanatatii.
          A spus ca “sistemul” e corupt, politizat, se fura si nimeni nu stie unde-s banii de la CNAS(aflata in subordinea directa a Guvernului Romaniei) !
          Si a continuat spunand ca “asa este peste tot, nu numai la Sanatate”!!
          Daca nu ati vazut declaratia aceea, va rog sa o cautati si apoi sa reveniti cu un comentariu.
          Pot sa o caut eu pentru a va convinge, desi sunt convinsa ca ati citit-o !!!
          Va astept cu comentarii….

      • alexandru_v spune:

        Coruptia si pierderile companiilor de stat nu au aparut de ieri de azi. Si nici masinile de lux si Vuittoanele. Toate astea au inceput de mult pe vremea lui Iliescu cand au inceput sa se imbogatesca anumite categorii: va amintiti de miliardarii de carton, de Razvan Temesan, Bancorex, etc? E greu sa-ti dai seama cat esti de ancorat in realitate. Pt. asta e nevoie sa ai obiceiul sa privesti de fiecare data faptele in ansamblu, “mai de sus”. Nu cred ca percepeti bine realitatea.

        • lili spune:

          Aveti dreptate, aceste piederi erau si pe vremea fostelor regimuri, grav este ca ele au continuat, fara ca guvernarea Boc sa faca ceva, dimpotriva in ultimii 3 ani pierderile acestor companii faliemntare au crecut de 3 ori(incluzand atat pierderile lor an de an cat si restantele la plata contributiilor sociale la bugetul Romaniei) !!!
          Adica, guvernarea Boc a continuat guvernarea dezastruoasa de dinainte si mai mult a crescut aceste pierderi!!
          In concluzie, am schimbat PSDistii corupti si clientela PSDista din aceste companii(capuse mereu pentru clientela politica) cu clientela PDLista si mai cuprupta si mai incompetenta in a guverna!
          NU d-aia am votat PDL, am votat PDL pentru ca Dl Basescu ne-a promis in 2004 ca PDL este “altceva ” decat PSDul corupt.
          Azi, dimpotriva PDL=PSD, la coruptie si nu numai.
          Vedeti ce spune Ambasadorul american Mark Gittenstein despre companiile falimentare ale romaniei
          “Ambasadorul Mark Gitenstein a spus, la o conferinta care a avut loc la Parlament, ca in Romania companiile de stat sunt o resursa semnificativa, neexploatata, care poate relansa economia catre o crestere sustenabila pe termen lung.
          “Asa cum FMI a spus de mai multe ori, companiile controlate de stat au nevoie urgenta de o reforma accelerata, care sa le faca eficiente si sa le transforme in afaceri generatoare de profit si nu depozitare de influenta politica si nepotism”, a spus Gitenstein.
          El a vorbit despre valoarea companiilor controlate de stat din Romania. “In Romania exista 760 de intreprinderi controlate de stat. Valoarea acestora este echivalenta cu aproximativ 11% din PIB-ul Romaniei. Aceste intreprinderi ar trebui sa fie forta calauzitoare din spatele recuperarii economice a Romaniei, mai ales in sectorul energiei. Dar realitatea este ca majoritatea acestor companii pierd bani din cauza deciziilor de afaceri proaste, a operatiunilor ineficiente si a lipsei de investitii”, a spus Gitenstein.
          Diplomatul a spus ca aceste pierderi sunt suportate de la bugetul de stat, “cu alte cuvinte din banii si asa limitati ai contribuabilului roman”. El a adaugat ca acest lucru “nu numai ca-i loveste pe romani acolo unde-i doare cel mai tare, la buzunar”, ci afecteaza si cresterea, tragand inapoi economia.
          “Potrivit FMI, numai arieratele companiilor de stat reprezinta 5% din PIB. Imaginati-va ce ar putea insemna pentru revenirea economica reintroducerea acestor bani in economie. Nu numai ca este o risipa, este si pacat. Guvernul Romaniei a inceput insa sa faca pasi semnificativi pentru a reforma aceste intreprinderi si pentru a atrage investitiile private. Aceasta implica vanzarea de pachete minoritare sau chiar majoritate la unele din aceste companii si introducerea unui management specializat. Eu as prefera privatizarea completa a companiilor controlate de stat, dar recunosc ca aducerea unor manageri privati poate pregati aceste companii pentru privatizare completa”, a spus ambasadorul SUA.
          Romania trebuie sa aiba mecanismele necesare pentru “a garanta ca managerii sunt complet independenti si responsabili pentru atingerea scopurilor lor”
          http://www.business24.ro/macroeconomie/criza-economica/ambasadorul-sua-companiile-de-stat-romanesti-trebuie-privatizate-1503621

      • alexandru_v spune:

        Coruptia si pierderile companiilor de stat nu au aparut de ieri de azi. Si nici masinile de lux si Vuittoanele. Toate astea au inceput de mult pe vremea lui Iliescu cand au inceput sa se imbogatesca anumite categorii: va amintiti de miliardarii de carton, de Razvan Temesan, Bancorex, etc? E greu sa-ti dai seama cat esti de ancorat in realitate. Pt. asta e nevoie sa ai obiceiul sa privesti de fiecare data faptele in ansamblu, “mai de sus”. Nu cred ca percepeti bine realitatea.

    • alice spune:

      De unde i-ati scos pe cei 75%? De unde aveti cifra asta? Nu cumva incercati sa manipulati?

    • Iulian Bosoi spune:

      Pe lângă acest laitmotiv privind lipsa de realitate a preşedintelui, care-i realitatea dumneavoastră, dl./d-na Garett?

  3. Ștefan Vasali Terente spune:

    Aveti dreptate. In curand, daca nu cumva fenomenul s-a produs, cuvantarea lui Basescu va face obiectul conspectarilor in caietele de pregatire politico-ideologica, alea de incomensurabila importanta teoretica si practica.

  4. Horia Pană spune:

    Domnule Tismăneanu,

    Aş mai adăuga ceva la realismul, voinţa şi tenacitatea preşedintelui, şi anume obligativitatea de a veghea la respectarea Constituţiei (art. 80).

    Prin oficializarea numirii lui Cristian Diaconescu la şefia Ministerului de Externe a fost încălcat articolul 85 alineatul 3 din Constituţie, deoarece se schimbă compoziţia politică a Guvernului. A plecat un membru PDL şi a venit un membru UNPR. În această situaţie, candidatul la funcţia de membru al Guvernului trebuia să primească aprobarea Parlamentului.

    Putem aminiti precedentul în care s-a respectat Constituţia: numirea lui Gabriel Oprea ca ministru al Apărării..

    E adevărat că Opoziţia nu poate contesta această încălcare a Constituţiei la CCR deoarece articolul 146 litera “e” din Constituţie limitează dreptul de solicitare în cazul soluţionării conflictelelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice la Preşedinte (Traian Băsescu), preşedinţii celor două Camere (Anastase şi Blaga), prim-ministru (Boc) sau preşedintele CSM.

    Bun, se poate spune, dar de ce l-au schimbat pe Geoană de lşa şefia Senatului? Să fie sănătoşi! Numai că încălcarea Constituţiei rămâne tot încălcare şi veghea prezidenţială doar o vorbă-n vânt.

    • Miron Damian Miron Damian spune:

      Prin oficializarea numirii lui Cristian Diaconescu la şefia Ministerului de Externe a fost încălcat articolul 85 alineatul 3 din Constituţie, deoarece se schimbă compoziţia politică a Guvernului. A plecat un membru PDL şi a venit un membru UNPR. În această situaţie, candidatul la funcţia de membru al Guvernului trebuia să primească aprobarea Parlamentului.

      Nu. Articolul respectiv se refera la “compozitia politica a guvernului”, in integralitatea lui. Cu alte cuvinte, cat timp aceleasi partide sunt in guvern remanierea se face dupa aliniatul 2, nu 3 al articolului 85. Spre exemplu, in 2006 ministrul Teodor Atanasiu (PNL) a fost inlocuit de dl Frunzaverde (PD) in guvernul Tariceanu – direct prin decret prezidential in baza art. 85 (2) . Asta pentru ca guvernul, in integralitatea lui, nu isi schimbase structura sau compozitia politica. La fel e si acum. Dl Oprea a fost numit ministru odata cu ceilalti membri ai cabinetului Boc II, n-a fost vorba de nicio remaniere ci de investirea unui nou guvern.

      Sfatul meu e sa nu mai luati de bun ce spun politicienii.

  5. lili spune:

    Chiar ati citit ce-a spus Traian Basescu?
    Dupa cum comentati, mi se pare evident ca vorbiti despre vreun discurs al lui Traian Basescu din 2004, cand cam asa ar fi trebuit sa sune….
    Cum a sunat aseara discursul Presedintelui este altceva: un om terminat politic, care a pierdut definitiv INCREDEREA oamenilor care l-au ales!
    Asta este fundamental si suficient ca Presedintele sa plece cat mai poate.
    Altfel finalul trist este aproape si oricum nu va fi deloc un final eroic cum inca viseaza Presedintele rupt total de realitatea romaneasca.
    La Ceausescu asta se numea “paranoia”.
    Asa cum a arata Presedintele in ultimele 2 seri, nu este departe.
    Schimbarea clasei politice de care vorbeste Presedintele, excluzandu-se de fiecare data ca si cum el ar fi un extraterestru parasutat pe scaunul prezidential si fara nici o responsabiliatate pentru situatia Romaniei,( toti sunt vinovati si responsabili, numai Presedintele NU!!!) seamana din pacate tot mai mult a Ceausescu si nu degeaba oamenii il asociaza tot mai mult numele cu al dictatorului comunist.
    Oamenbii aia batrani din Piata iesiti pe frigul ala pentru ca nu mai vad nici o SPERANTA pentru copiii si nepotii lor sunt suficienti ca Presedintele sa plece.
    Iar ceea ce afirmati dvs poate fi explicat eventual prin distanta Washington- Bucuresti…. conteaza…
    Altfel va respect consecventa… azi, din pacate este inutila, Traian Basescu este terminat politic si este prea destept ca sa nu fi inteles singur asta.
    A inteles-o, dar in delirul lui inca mai rezista.. la fel a fost si Ceausescu….

    • eu****** spune:

      Imi pare rau, dar am fost in Piata sa vad contestatarii – in direct – si nu am vazut batrani.
      Cea mai buna imagine o ai cand “te duci la firul ierbii” cum spunea un comentator. Cam pe acolo m-am dus…

      Am vazut tineri de tip “fanii clubului de fotbal Y” ,care aruncau cu ce nimereau, cu niste jandarmi care ii urmareau de la distanta, si cu un unul care striga sa se inchida un magazin in care am intrat sa imi cumpar ceva de mancare. Nu era nimic in magazin, dar persoana se isteriza in telefon si vorbea, cred cu patroana, sa inchida magazinul…Am cumparat si am iesit linistit din magazin fara sa am nici o problema…

      Am mai vazut pe net cum unii, tineri pana in 30 de ani, devastau un magazin care vindea telefoane mobile – oribil – sper ca sa nu mai astfel de ocazii…Informatia este inca disponibila pe site-ul Politiei Bucuresti.

      Astept cu interes relatarea Dvs. cu amanunte, daca se poate – si sper intr-o corecta si ampla informare , va multumesc.

      Cu multumiri si ganduri bune,
      Cetateanul incarcat de agresiunile mediatice

  6. georges spune:

    domnule profesor,

    cum se poate ca un intelectual de talia dumneavoastra care ne prezinta teme variate, de la marxism, istoria comunismului, neoliberalism, biografii de bolsevici si nomenklaturisti si pana la excelentele articole despre Al. Ivasiuc sau I.D. Sirbu sa fie atat de subiectiv in ceea ce priveste subiectul Traian Basescu? mi se pare mie sau avem de a face cu un fel de idolatrie neconditionata aici?

    o zi buna!

    • Maria Hulber spune:

      Constat că de câte ori se afirmă meritele reale ale preşedintelui Băsescu, autorul articolului este acuzat de idolatrie sau de altele. Se ignoră o importantă verigă din lanţul cauzalităţii şi, în absenţa ei, toate reproşurile ajung pe teritoriul improvizaţiei şi al speculativului. Traian Băsescu este singurul preşedinte român postdecembrist care a scos din inerţie tocmai studiul domeniilor la care vă referiţi. Nu uitaţi demersul, fără precedent, de constituire a Comisiei Prezidenţiale pentru studiul Dictaturii Comuniste. Nu uitaţi rezultatul concret al efortului de dezvăluire şi demonstrare a caracterului ilegitim al acestui regim: Raportul care a pus pe jar toată fosta clasă politică şi clienţii săi de dinainte de 1989, mulţi dintre ei rămaşi în prim-planul vieţii politice actuale. Nu uitaţi de alt gest, de imensă responsabilitate faţă de trecut şi de mare curaj în contextul săvârşirii sale, acela de deschidere a arhivelor. Ştiu că întrebările de tipul ,,Ce-ar fi fost dacă…?, rostite cu faţa către istoria recentă, ne situează în miezul unei filosofii a istoriei. Dar să facem un exerciţiu de imaginaţie. Surprinzător, ne dăm seama că, dacă această verigă ar fi lipsit, despre biografiile de bolşevici şi nomenklaturişti, despre istoria comunismului sau despre I.D. Sârbu şi torţionarii săi s-ar fi scris altfel.

    • Va multumesc pentru comentariu. Fiind inceput de semestru si predand astazi toata ziua la Universitatea Maryland, nu pot raspunde, cum as dori, numeroaselor comentarii, pro si contra. N-am facut decat sa-mi exprim o opinie de analist al tranzitiilor democratice, de sociolog si politolog cu o perspectiva comparativa. Nu cred ca am propus aici o viziune definitiva asupra bilantului unui presdinte, ci am examinat, fara emotii, cat am putut de calm, semnificatiile unui discurs important (unul real, nu unul imaginat de altcineva) in vremuri de criza economica si chiar politica. Nu am facut nicio referinta la alte discursuri ale unor oameni politici din Romania, in special cele ale domnilor Ponta si Antonescu. Textul meu nu se doreste unul polemic. Am indicat linkul la blogul profesorului Cristian Preda pentru ca mi se pare ca ofera o analiza lucida, dincolo de exclamatiile care par sa domine piata mediatica si a retelelor de socializare. Am impartasit public opiniile mele, nu am facut un exercitiu de idolatrie. Nimeni nu are vreo obligatie de a gandi ca mine ori ca dl Preda, dupa cum nici noi nu avem obligatia de a ne inregimenta in vreun cor al contestarii actualului presedinte. Subiectivi, volens nolens, suntem cu totii. Important este sa fim constienti de acest lucru si sa nu pretindem ca ne situam, doar noi, in ceeace Parmenide numea “inima calda si rotunda a adevarului”. Abia in atari conditii poate incepe dialogul. Altfel, ramanem cu suspiciuni, indemnuri la rasturnari spectaculoase (“Jos tiranul!”) si retorica febrila. Am scris aici, pe “Contributors” ce-mi visez. Ganduri bune.

      http://www.contributors.ro/politica-doctrine/ce-mi-visez-un-epilog-utopic-la-o-saptamana-furtunoasa/

      • un cititor spune:

        aveti dreptate : “subiectivi suntem cu totii …” ; platiti insa nu toti …

      • gabriela spune:

        stiu ca va suna bizar, dar am stat si am citit tot ce ati scris aici {sunt in asentiment cu dumneta} si sincer mi-e frica cand vad cat de inraita e lumea si manipulata. sunt perfect constienta ca efectul de turma a avut mereu efect, dar oare istoria nu a invatat nimic pe nimeni? oare cei care acum stau si judeca si-au alocat o parte din timp sa se documenteze iar aici nu ma refer sa deschida tv-ul pe anumite programe, tot e internetul la indemana oricui. nu vreau ca mai tarziu sa platim cu toti pentru nesabuinta unor oameni care nu stau sa proceseze informatiile ci stau sa le inghita in cea mai bruta forma, in forma manipulari!

  7. opinie spune:

    O publicatie sublinia faptul ca suntem un sistem FeSeNe.
    Absolut totate poartidele actuale sunt frinturi din FSN.
    PNL este acaparat tot de oamenii din FSN.
    Ce fel de presedint avem?
    Ca si sistem democratic Presedintele este RAUL CEL MAI MIC.
    Am fi putut sa avem o serie de presedinti care sa nu fie rai care sa nu faca rau.
    Absolut toti presedintii au fost executanmtii unor vointe superioare.
    In toti presedintii a exista gena ne-comunista si neo-slugarnica puterilor protectoare.
    Frustarea poporului vine din faptul ca Europa este o promisiune esuata.
    Basescu propune sa efectueze investitii de stat pentru a crea locuri de munca.
    Cu ce bani ?
    Fara bani intrucit banii au plecat din Europa si deci din imprumut.
    De aici si consecintele….
    Europa andica D vrea o piata de 20 milioane si incurajeaza consumul intrucit vrea sa vinda acestor clienti.Le va da si imprumutiri si apoi va veni cu nota de plata.

    Cit prioveste victoria capitalismului asupra comunismului:
    -Razboiul rece nu s-a terminat
    -Scorul este China si partidul comunist conduc iar capitalismul vind fabrici valori si funia.

  8. Ticon spune:

    D-l Tismaneanu are dreptate.
    Discursul a fost foarte bun, in ciuda atacurilor furibunde ale televiziunilor mogulilor.
    Sustinem Presedintele !

  9. Romania Noastra spune:

    Demisia simultana a Parlamentului, Guvernului si Presedintelui lasa Romania pur si simplu in haos politic si institutional, in plina criza europeana si cu vecini care ne agreseaza interesele si aplauda cu satisfactie prostia Opozitiei din Romania. Acum 3 zile Vladimir Voronin a cerut exact ce a cerut si Ponta sau Antonescu, disparitia ‘regimului Basescu din Romania’, acel regim care a doborat dictatura comunista de la Chisinau.

    E un moment ingrozitor de prost ales, se loveste iresponsabil in interesele si imaginea Romaniei, chiar de catre lideri romani care pretind ca ii vor binele.

    Obsesia Opozitie cu ‘jos Basescu’ a devenit patologica, e singura lor cerinta constanta si limpede, in rest e incoerenta si confuzie in putinele masuri propuse de PNL-PSD pt Romania.

    E inadmisibil ca Romania sa ramana in acest moment fara nici o institutie constitutionala guvernata solid si politic.

    E inadmisibil ca PSD-PNL-PC sa mearga sa-si bata joc de Romania, sub pretextul criticarii Puterii, in parlamentul european, bagand tara noastra la pachet cu regimul real autoritarist din Budapesta.

    E inadmisibil sa se faca alegeri anticipate fara modificarea legii electorale in sensul cerut de romani, cu maxim 300 parlamentari alesi uninominal.

    Parlamentul trebuie sa functioneze pana la alegerile locale si nationale, Presedintele trebuie sa-si duca mandatul la termen sau sa fie suspendat/demis doar motivat constitutional, avizat de CCR si referendum popular (si toate astea dureaza..), Guvernul Romaniei poate fi oricand schimbat, daca asa vrea Coalitia aflata la guvernare sau daca pierde majoritatea in Parlament.

    In rest e obisnuita balacareala politicianista care a nenorocit deja Romania si de care romanii sunt satui..

    • aciduzzu spune:

      pe bune? eu credeam ca presedintele,parlamentul si guvernul raman la butoane pana ce sunt schimbati de noii reprerezentati rezultati in urma alegerilor…
      daca isi da besescu demisia si pleaca imediat de la cotroceni…o sa fie mare nenorocire. iar acu il vad pe boc,la tv, cum da zapada de pe sosea cu o lopata. mai bine asa, ca altceva inafara de munca necalificata nu e in stare…parca asa se vede dupa rezultatul guvernarii? tie nu se pare la fel?

    • vlad tepes spune:

      Draga Romania Noastra, tot respectul pentru sustinerea presedintelui si pentru ingrijorarea fata de situatia din tara in cazul unei demisii a tuturor. dincolo insa de sustinere, argumentele nu stau in picioare: 1. oricat va place sau nu opozitia ARE DATORIA sa critice si sa ceara demisia. face parte din regula jocului democratic. se intampla in toate tarile cu democratie cat de cat dezvoltata. Indiferent cat este de furioasa, incapacitatea presedintelui si a celor care il sustin de a accepta jocul democratic este cauza pentru care este acuzat ca este “dictator” si “arogant”. 2. tot regula democratica spune ca presedintele nu are de ce sa demisioneze acum. Are insa “OBLIGATIA” de a accepta alegerile anticipate pentru ca actualul guvern, chiar daca are sustinerea parlamentara, NU mai are reprezentativitate. iar demonstratiile, absolut normale in democratie – mai putin vilentele- demonstreaza clar acest lucru. E firesc sa pasi populatia sa decida intr-o astfel de situatie. Mai mult, anticipatele in iunie ar fi rezolvat si problema costurilor , comasate ( daca erau bune in noiembrie de ce n-ar fi in iunie?) 3. De unde aceasta sperietura ca se creaza haos, tara neguvernata. Sa fim seriosi, pana la alegeri guvernul ramane in functie, la fel si in cazul presedintelui daca isi da demisia, (exista nr. 2 in stat) deci hai sa nu facem ce acuzam pe altii ca fac: speriem populatia.

  10. dorin valeriu spune:

    Sigur, publicul astepta ceva , o referire directa la evenimentele din ultimele doua saptamani,
    solutii pentru iesirea din “blocajul” actual. ” Il reste sur sa faim !”
    Banuiesc o mobilizare prelungita si caznita a “staff”ului prezidential care a dus la discursul tern si fara relief al Presedintelui. “Temporizarea “, tactica mai veche in fotbalul romanesc dar si in politica, poate da uneori rezultate. Uneori! Implica si un risc, dificil de estimat. Cred ca se putea face mai mult, dela geniul politic incontestabil care este Basescu asteptam parca altceva !

  11. Alex spune:

    Ce legatura vedeti intre relatiile noastre cu prietenii nostri traditionali Rusia si China, la care s-a referit presedintele Traian Basescu in discursul sau, si protestele ultimelor doua saptamani?

  12. Constantin spune:

    Cand seful isi asuma prea multe obligatii, subalternii devin iresponsabili!

  13. Cu tot respectul cuvenit domnule Tismăneanu, dar rostind vorbe goale care doar sună bine spre Cotroceni v-aţi subminat poziţia de analist.
    Chiar sînteţi sigur cînd afirmaţi: “Cred ca a fost un discurs demn si cinstit care a indicat liniile de forta ale continuarii programului de reforme institutionale, juridice si morale”.
    Care reforme juridice?
    Adoptarea fără dezbatere publică şi prin asumarea răspunderii Guvernului a Codului civil, a Codului de procedură civilă, a Codului penal şi a Codului de procedură penală?
    Dovadă că preşedintele habar nu are despre ce vorbeşte (jenant pentru cel care vrea să fie locomotiva modernizării României, dar şi pentru prea-slugarnicii consilier care pasă-mi-te nu-l contrazic niciodată) că a rostit două inepţii încă de la începutul discursului:
    a) Am adoptat Codul comercial (poftim? România avea cod comercial încă din 1887, domniile lor doar l-au încorporat în Codul civil – soluţie inedită, dar nu neapărat cea mai bună.
    b) Am adoptat Codul de procedură comercială – această inepţie este antologică. Credeţi că este nevoie să dezvolt subiectul?

  14. Alex spune:

    Doresc sa corectez: presedintele Traian Basescu s-a referit la India si China, nu Rusia si China.
    O alta intrebare: cum comentati faptul ca referirea la cele doua tari nu este pe situl oficial
    http://presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=13266&_PRID=
    desi ea a fost facuta
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-11330130-traian-basescu-sustine-conferinta-presa-18-15.htm

  15. costica spune:

    Obligatiile unui Presedinte: Cinstea, Adevarul(NU minciuna!!) si dorinta de a FACE BINE pentru cei pe care-i conduce!!!
    Restul sunt vorbe…
    Un Presedinte cinstit, iubitor de adevar, care are valorile fundamental-umane in sange are toate sansele unei presedintii de succes!
    Cum a fost Vaclav Havel, un astfel de Presedinte are sanse sa reformeze un popor..
    Un Presedinte care nu le are, NU are nici o sansa, fara aceste valori fundamental-umane tot ceea ce face un Presedinte nu este CREDIBIL.
    Iar INCREDEREA celor pe care-i conduce este fundamentala pentru orice CONDUCATOR sau LIDER.

  16. popescu spune:

    Plin de bolsevici pe aici. Bine ca nu depinde tara numai de ei, ca deveneam subrepublica sovietica pana acum.
    In alta ordine de idei, cine mai viseaza la un Mesia in functii publice este intr-adevar desprins de realitate. Eu, care il sprijin pe Basescu, nu am pretentii de prea-curatenie sau mai stiu eu ce facatura de minuni de la acest individ. El este, in mod pragmatic privind lucrurile, cel mai bun presedinte (sau sef de clan, cum vreti) de la Antonescu incoace. Desigur ca nu suntem cu totii de acord cu toate pe care le zice/comite/promite, insa de aici pana la a o da pe hipstareala cu Basescu e dictator, gen, e cale foarte lunga. Fenomenul cel mai frustrant este tocmai acesta de pervertire a adevarului prin scandari ubicoase si interminabile in stilul “4 picioare bine, 2 picioare rau”. Stimati hipsteri, politruci si/sau imbecili, noi v-am mai ascultat de cateva ori inainte si am cedat din lehamite sau prostie sau satui de flegmele voastre, iar rezultatele au fost un comunism cu fata umana si ouale numarate. Nu mai vrem sa va ascultam behaiturile, vrem sa va ascultam ARGUMENTELE. Dar in mod serios vrem argumente serioase, nu de genul ca afara ploua ca s-a ofticat Sf Ilie, ok?
    Pana una/alta, a zis si Base ce zicea toata lumea de ceva vreme, ce dictator e ala pe care orice cioflingar il injura cum ii vine la gura?!
    Si as mai vrea sa aflu despre cat a furat Basescu si clanul si mai ales CUM! Ca toata lumea zice prin fularase ca e hot. OK, nu neg si nici nu confirm, ca nu stiu daca e sau nu, dar vreau amanunte. Vreau ceva solid. Nu behaituri. Nu limbaj de lemn.
    Vreau sa vad cei 75% sau 99.99% din populatie care e de parere ca el greseste. Unde sunt ei, cand pe strada au fost cei 8000 de membri activi ai PSD cu care ne-am obisnuit de cativa ani incoace la mitingurile mari?
    Va spun eu unde sunt, tovarasi! In imaginatia domniilor voastre! Voi chiar credeti ca romanii nu s-au prins ca e groasa treaba cu criza? Voi chiar credeti ca romanii nu s-au prins ca nu propuneti nici o alternativa pentru ca in locul PDL, si PSD ar fi fost obligat sa faca exact ACELASI lucru? Cum zicea cineva mai sus, you can’t fool everybody all the time! Intr-adevar, pe noi nu ne mai prostiti.
    Cat despre criza, eu sper sa avem mai putine scandaluri publice ca sa vindem mai mult in afara ca sa platim taxe mai multe ca sa traiasca romanii mai bine. Nu ca ar merita, dar suntem cu totii romani si, chiar si cu neplacere, tot ne ajutam intre noi, din principiu.

  17. cristihan spune:

    Constat repetarea obsesiva a afirmatiei ca Traian Basescu a pierdut increderea celor care l-au votat si ca mana de oameni care “protesteaza” in piata sunt suficienti ca el sa-si dea demisia. Nu pot decat sa regret profund lipsa de logica, de bun simt si de adecvare la lumea reala in care traiesc a celor care fac astfel de afirmatii. Mai constat de asemenea si o atitudine virulenta, vehementa si chiar violenta in marea majoritate a acestor comentarii (cele de fata se exclud), pe care nu o gasesc si nu am gasit-o niciodata la un asemenea nivel din partea sustinatorilor lui Basescu, nici chiar in timpul campaniilor electorale pe viata si pe moarte cu adversari de genul Oprescu, Nastase, Geoana. Asta spune multe despre nivelul de civilizatie trait si preferat de respectivii comentatori si despre capacitatea lor de a dialoga pornind de la idei si nu de la instincte primare. Imi aduc aminte de povestea si filmul A Christmas Carol (Poveste de Craciun) si mi-as dori ca toti acestia sa aiba sansa sa poata trai macar pentru o noapte, in vis, ceva asemanator: o realitate paralela in care dorintele li s-ar implini, Basescu ar pleca (eventual ucis in chinuri groaznice in piata publica), liderii actuali ai opozitiei ar ajunge liderii puterii si Romania ar fi “izbavita” in conformitate cu programul lor politic, economic si social (ma rog, presupunand ca mai contine si altceva in afara de Jos Basescu!). Ar fi o experienta cutremuratoare cu siguranta… Sper sa nu fim condamnati cu totii sa o traim live.
    Traian Basescu nu a pierdut increderea celor care l-au votat. Decibelii nu sunt unitatea de masura a popularitatii si cu atat mai putin a adevarului.

  18. Sile spune:

    Ce uita d-l Tismaneanu e ca discursurile fara fapte sunt ca agronomul fara ploaie.Si ca daca nu erau presiunile forurile internationale nu s-ar ficut nici bruma de reforme care s-a facut.O zi buna !

  19. Umoristu spune:

    @ Vladimir Tismaneanu
    EBA ? daca nu is propulsa inepta progenitura in PE…il credeam
    “un presedinte nu demisioneaza in vremuri de criza” …va “salvez” eu , fie ca vreti sau nu vreti…
    “daca conduceam eu PDL ..” > cind ma voi scula eu, pe multi am sa raspopesc!!!!..
    ….cine “a muncit” la Anvers in anii dinainte de 89….mai mult de presedinte de scara de bloc nu ar trebui sa ajunga acum “in democratie”.

    etc etc etc …

  20. eu****** spune:

    Era nevoie de un astfel de semnal direct de la Presedinte!

    Nimeni si nimic nu se poate substitui Presedintelui Romaniei, oricare ar fi acela.
    Apreciez ca discursul este extrem de important si bine venit.

    Mai departe, fiecare ia cu el ceea ce considera util si/sau important.
    Keep on going!

    Mi-am dorit sa fie in discurs ceva legat:
    Doresc si sustin reducerea numarului de parlamentari!
    si de aceea sustin mesajul, care de altfel este mai bogat!

    Nu ma incearca nici o frustare legata de Parlament!
    Reducerea numarului de parlamentari este o evidenta – prin comparatie cu alte state europene-, este o necesitate care nu afecteaza democratia – dictata de ratiuni de austeritate- , si este nevoie de o reducere a birocratiei inutile, este nevoie de mai multa eficienta. Reducerea cheltuielilor aici poate face posibila cresterea cu o graunta a cheltuielilor alocate, de exemplu, catre educatie sau sanatate!

    Este clar, sper pentru toata lumea, ca atat timp cat insasi Parlamentul ignora punerea in aplicare a unei decizii majoritare – acei parlamentari nu prea mai au ce cauta acolo, trebuie sa plece catre alte destinatii!

    Inteleg, dar nu accept ca cei care trebuie sa duca mai departe aceasta actiune stau si obstructioneaza o decizie investita cu majoratate covarsitoare de catre cei care s-au prezentat la vot. De aceea clasa politica, asa cum arata astazi, s-ar putea ca maine sa nu o mai vedem. Nici un regret, astept ceva mai bun, mai aplecat catre cetateni si sigur acest bine, pentru care ma exprim, va veni!

    Daca PNL-ul accepta sa iasa din Parlament – chiar si sub forma unui protect – este un bun inceput!

    Daca PNL-ul accepta sa iasa de sub pulpana unui PSD care ii erodeaza electoratul – este, din nou, un bun inceput!

    Este nevoie de actiune pentru ca unul ca mine este plictisit de jocurile meschine care se fac in umbra! Le vad, le inteleg si doresc sa le opresc cumva!

    In concluzie, pentru mine, mesajul presedintelui vine intr-un moment in care actiunea corecta si coerenta trebuie sa primeze si sa statueze directiile viitoare!

  21. Paul spune:

    A fost un discurs echilibrat si corect, un discurs bunicel. Dar…
    … sunt tot vorbe, vorbe si iar vorbe; cand esti de 8 ani la putere ti se cere mai mult decat vorbe; sper insa ca presedintele se va schimba si va avea curajul sa taie in carne vie putregaiul din propriul lui partid si din guvern, ca are ce. Sper asta nu fiindca rezonez cu PDL, ci din cauza ca alternativa o vad mai rea.
    … literar, discursul nici nu se compara cu cel imaginat de Tolontan.

  22. Razvan spune:

    Reversul medaliei

    Dupa parerea mea discursul subliniaza foarte bine problemele pe care le avem si mai ales faptul ca in anumite circumstante este nevoie de o putere monarhica constitutionala si nu una prezidentiala. Astfel, presedintele vorbeste despre ruptura dintre presedinte si natiune. Pentru mine este evident ca daca exista o legatura de acest gen ea poate fi numai intre natiune si coroana, coroana care simbolizeaza neatarnarea si suveranitatea natiunii (a avut grija Iliescu sa o scoata din stema tarii).

    Un presedinte este sustinut de un partid sau un grup de partide impotriva altui partid sau grup de partide. El mimeaza echidistanta dar nu va putea niciodata sa fie echidistant. Cand este nevoie de aceasta echidistanta ? Exact cand lucrurile trec de limita legitimitatii, cand este criza si cand increderea populatiei in clasa politica scade dramatic. Atunci… monarhul constitutional este reprezentantul tuturor inclusiv al celor ce se revolta. El poate fi pârghia care să păstreze echilibrul desi nu este neaparat infailibil (ex. 1938, 1940)

    Ce avem noi este un presedinte care spune
    - “coaliţia aflată la putere, susţinută de mine” (vezi textul oficial publicat la http://presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=13266&_PRID= )
    - “modernizarea statului a fost unul din obiectivele asupra cărora m-am angajat” (Ibid)
    - “eu vreau să le spun românilor că ştiu ce trebuie făcut” (Ibid)
    - “toate partidele; indiferent ce declară, niciunul nu a vrut să mişte lucrurile înainte” (Ibid)
    - “dacă l-aş fi condus eu, partidul ar fi fost mult mai bine condus” (Ibid)
    - “M-am implicat pentru că ţara avea nevoie de aceste legi” (Ibid)
    - “Nu ascund că adesea a trebuit să am ieşiri publice, pentru a stimula îndeplinirea acestor obiective” (Ibid)
    etc….

    Ideea este ca presedintele isi asuma o serie de obiective in mod evident executive dar ar vrea ca populatia sa aiba incredere in el ca intr’un monarh care vegheaza la securitatea tuturor.
    El isi exprima neincrederea si in Parlament si in clasa politica (“revizuirea Constituţiei este o probă a responsabilităţii clasei politice româneşti”; “Avem nevoie de un comportament modest şi decent al politicienilor”) Aici ma intreb de ce oare nu a venit si presedintele sa demonstreze in piata…
    El isi exprima neincrederea si in principalul partid de guvernamant “dacă l-aş fi condus eu, partidul ar fi fost mult mai bine condus”

    Ce putem sa credem de aici ? Cum putem iesi din criza actuala. Si mai ales ce anume poate face presedintele ? El ne cere increderea, credinta in mai bine, credinta in el. El… singur impotriva parlamentului, guvernului, justitiei… Poporul si’a facut datoria… ihm… Maurul si’a facut datoria… Si mai ales poporul a votat deja in 2009, si’a facut datoria.

    Si cine reformeaza clasa politica ? o noua formatiune politica creata de “societatea civila de buna calitate”… de buna calitate… adica pro-Basescu evident, cum erau pe vremuri “oamenii de bine”. O societate cultivata de presedinte prin tot felul de veleitari care s’au asociat puterii si care au pastrat tulburi apele puterii in zona presedentiei?

    Din punctul meu de vedere, discursul de ieri mai mult a complicat lucrurile. Inteleg nevoia presedintelui de a se prezenta victima a fortelor anti-reformatoare si inteleg si imprejurarea ca este servit de antele excelent in aceasta privinta. Intrebarea care se pune este cum se poate solutiona aceasta situatie care pentru multi este inca intolerabila infiderent de simpatiile sau antipatiile fata de persoana presedintelui sau a opozitiei.

  23. daniel c spune:

    Cei care spun ca presedintele a fost pe langa subiect, se raporteaza de fapt ,la felul in care ar fi reactionat ei intr-o astfel de situatie. Ei bine parerea mea, este ca presedintele inloc sa toarne gaz pe foc,cum si-ar fi dorit unii, l-a inabusit, usor pina la stingerea acestuia. De ce a asteptat atat?, Pentru ca a vrut sa-i lase pe cei din opozitie sa-si arate neputinta de a comunica cu poporul, si a vrut sa le arate ca poporul nu e chiar asa de usor de manipulat, cum cred ei. Ei bine, daca cresterea economica va fi intr-adevar in jur de 2,5% atunci nu-i vad prea bine pe cei din USL.

  24. @) Autor, All

    Observ ca, in ultima vreme, au inceput sa fie acceptate si alte puncte de vedere. Salut acest lucru si trimit si eu la modesta mea postare de pe blog in care ma pronunt asupra prestatiei prezidentiale din 26 ianuaarie. Ce zi nepotrivita!

    http://antonesei.timpul.ro/2012/01/25/dreptatile-si-nedreptatile-presedintelui/

    • AVP spune:

      Fiindca tu, Antonesei, ne trimiti democratic la postarea ta de ieri-alaltarea, da-mi voie sa fac si io trimitere la postarea mea de-acum 450 de zilisoare si ceva, voila… Ia sa vedem, care are mai mare dreptate, una preste alta, poetule & dizidentule fratre… ? :roll:

      http://viorelpadina.wordpress.com/2010/09/29/as-face-un-nou-apel-pro-tb-oops/

      PS : Ok, Vladimir, mi-a placut. Dar sa nu-ti faci iluzia ca daca mi se va parea la un moment dat ca-l poopi pe Base ista prea mult, n-o sa ti-o spun verde-n fatza. Punct.

      Yours,
      avp

    • Constantin spune:

      …Mie mi-au cenzurat urmatorul text pe care incerc sa-l postez din nou aici la dvs:

      “Generalul Iarna…”
      Dl Basescu a avut “interventia cu romanii” exact in preziua schimbarii dramatice a conditiilor meteo in defavoare protestatarilor. Marele strateg si carmaci de la Cotroceni si-a amintit ca daca soldatii lui Napoleon au pierdut razboiul din stepele Rusiei datorita unei ierni naprasnice, acelasi lucru se va intampla si cu cei care-l contesta in pietele din Romania.
      Chiar daca, din cauza temperaturilor f. scazute si a zapezii viscolite, protestatarii se vor retrage din Piata Universitatii, dl Basescu si acolitii lui trebuie sa stie ca, mai devreme sau mai tarziu, va veni primavara si pe strazile bucurestene. Ramane de vazut daca va fi diferita de “Primavara de la Praga” sau de “primavara Araba”. Eu sper ca ve fi diferita pentru binele nostru al tuturor.
      Va multumesc daca veti publica acest text.

  25. Mos spune:

    Slabut, Base, ma asteptam la ceva crucial si fara pardon, gen: Uite, mai baieti, imi depun mandatu’ dar…
    1. Dupa ce parlamentul voteaza legea care interzice tuturor indivizilor alesi/numiti politic in ultimii 22 de ani sa mai candideze la urmatoarele alegeri;
    2. Parlamentarilor nu li se vor mai deconta cheltuielile de transport, cazare, diurna etc. deoarece s-a inventat internetul si semnatura electronica, se poate lucra/vota din fotoliul de acasa si oricum prezenta in Bucuresti a acestora e utilizata exclusiv pentru trafic de influenta;
    3. Tinand cont de perioada de criza perpetua in care se zbate si se va mai zbate Romania toti pensionarii platiti de stat vor avea pensii functie de contributia lor efectiva la sistemul de asigurari sociale, indiferent ca au fost ofiteri, turnatori, magistrati, filatori sau koorve politice, pentru pericolele la care s-au expus in timpul activitatii au fost platiti ca atare;
    4. Fiecare comuna, oras, municipiu etc. isi va stabili investitiile si schema de personal bugetar local in raport de banii de care dispune, fara nici un fel de fonduri alocate de la nivel central, cu posibilitatea declararii falimentului;
    5. Primarii, consilierii locali si judeteni vor avea functii onorifice, fara a fi platiti decat pentru orele de participare la sedinta lunara;
    6. Toate entitatile bugetare vor avea site-uri pe care se vor actualiza permanent datele financiar-contabile, licitatiile, declaratiile de interese si de avere etc.
    7. As putea continua cu inca cel putin 100 de puncte pentru modernizarea si schimbarea la fata a Romaniei, tema atat de des invocata de Base dar atat de vag amintita in acest discurs anost, inconsistent si inutil.
    Acesta nu mai e presedintele pe care l-am votat. E o umbra palida si speriata a celui care promitea tepe in Piata Universitatii. Teapa !

    • Constantin spune:

      Esti mai bun decat Base! Eu te-as alege cu conditia de a nu te inconjura de personaje precum:
      Udrea, Boc, Berceanu, Videanu, Oltean, si toti ceilalti fruntasi PDListi cu exceptia unora ca:
      Monica Macovei, Cristian Preda, Paleologu. Din pacate, acestia fac figuratie; au fost admisi acolo ca sa dea frumos la imaginea unui partid, PDL, care este mai nedemocratic si mai de nereformat si decat PSD.

  26. Petrica spune:

    Domnule profesor,
    Sunt dezamagit de modul in care v-a fascinat Traian Basescu prin discursul sau. Dupa ce n-o mai fi presedinte tot asa o sa-i dedicati osanale, via Cristian Preda?
    Jenant..

  27. alin spune:

    Un discurs fara logica, contradictoriu in unele parti, inept si cu o singura concluzie: ”Eu nu sunt vinovat cu nimic, clasa politica e nashpa…”, de parca el nu face parte din clasa politica.
    Iertati opinia! Sanatate1

  28. matei spune:

    PDL a deschis dialogul către societate pentru că a realizat că toate aceste lucruri se pot face numai prin comunicare susţinută şi solidaritate cu segmentele societăţii. Dar pentru ca acest dialog să poată fi credibil PDL crede că, aşa cum a semnalat şi Preşedintele, e necesară o mai mare transparenţtă a cheltuielilor publice.

  29. aciduzzu spune:

    Bravul om prietenos
    de Lelia MUNTEANU Postat la: 25.01.2012

    Fireşte că am aşteptat cu sufletul la gură “intervenţia cu românii”. M-am abonat la Revista Jandarmeriei, ca să înţeleg mai bine cuvântul “intervenţia” (vorbise ca un adevărat şef de dispozitiv). Mă aşteptam, deci, ca preşedintele să apară astăzi ca Jupiter Fulminatus (din valuri, după ce a gâdilat monstrul marin al lui Sebastian Lăzăroiu), abătând fulgere şi trăznete. Îmi închipuiam că va scoate flăcări pe nări. Cuvântarea de la intronizarea ministrului de Externe (alo! strada striga Interneeeee!, nu Externe!) fusese incărcată de promisiuni: Voronin (who the fuck is? ce contează, sună bine), duşmanii ţării care conspiră dindărătul pancartelor, în Piaţă (ce nenorociţi! chiar în Piaţă, în văzul lumii, şi-au găsit), opoziţia scelerată care cere haos. Adică groază şi mister, panică şi atrocităţi. Când colo, dau drumul la televizor, la 18.15 fix – şi ce văd? Mihai Bendeac . Ţigancă împuţită şi găozară- mi-am spus – iar ai încurcat programele (eram, totuşi pe Realitatea, de care niciodată nu ma îndepărtez prea mult). Dau pe Antena 3, să mă verific: nici aici nu părea a fi Băsescu. Trec pe B 1 (postul ăla serios, care nu-şi permite să glumeşte) şi, în sfârşit, dezleg enigma, ca Cartianu misterele revoluţiei: de la microfon se adresa românilor bravul om prietenos.
    Cum cine-i bravul om prietenos? El. Traian Băsescu. Poetul. Nu se poate să fi uitat: “Deasupra-ţi cerul se înalţă/ Şi de pe el privesc în jos/ Sute de stele ce-l admiră/ Pe bravul om prietenos… “. (Eu am recitat versurile astea la toate serbările).
    Revenons. Nu l-or fi recunoscut cei din Piaţă, din cauza viscolului, însă eu l-am recunoscut. Vocea lui blândă, proiectele lui minunate, privirea caldă, drăgăstoasă, inima lui largă, gândul lui înţelept. Un om echilibrat, care a fost mereu de partea poporului, oriîncotro s-ar fi deplasat el (de pe trotuarul de la Teatrul Naţional pe trotuarul de la Universitate). Dictator? El? Poate Boc. Cu modestia care aripează doar marile spirite, a recunoscut: poate am făcut si gafe. Nu consimt. Se autoflagelează degeaba. De când o dojană părintească e o gafă? Recunoaşte şi că, uneori, a comunicat prost. Exclus! Din prostie nu te mai trezesti niciodată.
    Ce frumos a vorbit preşedintele! M-am uitat, după vreo câteva ceasuri, la cei din Piaţă. Agitau steaguri. Păreau marcaţi. N-am auzit ce strigă. Dar cred că strigau bine.

  30. ioana spune:

    mesajul cheie pe care trebuie să îl înţelegem cu toţii, politicieni, analişti, ziarişti, formatori de opinie, cetăţeni este acela că: “Fără stabilitate, nu avem nicio sansa”.

    • aciduzzu spune:

      Unu şi cu unu fac zero?

      Pretorienii agresivi de gardă la preşedintele Băsescu, elitele fidele aceluiaşi, dar parţial camuflate de discursuri în doi peri, în fine, hominizii neanderthalieni din presă se năpustesc, adeseori paralel cu subiectul tratat, asupra liderilor Opoziţiei Crin Antonescu şi Victor Ponta.
      Pare să fie un ritual taumaturgic: sus-numiţii simt că practică scrisul protejat doar după alungarea celor două duhuri rele. În balanţă cu Traian Băsescu, Antonescu şi Ponta întruchipează alternativa îngrozitoare, aşa că peste ei sunt prăvălite abominabile calificative dotate cu un unic fir director: dacă ţara va intra pe mâinile acestui tandem, românii se pot pregăti de apocalipsă. Am avut şi am destule îngândurări legate de diverse episoade ale acţiunii politice întreprinse de vârfurile USL.

      Socotesc şi acum că, în special în scenariile articulate în ultimele zile, Antonescu şi Ponta mizează pe prea multe imponderale. Pe de altă parte, intrând şi eu, precum curtenii de la Cotroceni, în jocul paralelismelor Băsescu vs. Antonescu & Ponta, mă întreb ce anume îl propulsează pe şeful statului ca astru salutar pe cerul naţiunii şi, în acelaşi timp, îi împinge pe capii Opoziţiei spre periferiile regnului animal? Au colaborat Antonescu şi Ponta cu Securitatea, aşa cum a făcut Băsescu? Nu. Au declarat Antonescu şi Ponta, ca Băsescu, că „dacă N. Ceauşescu stătea numai zece ani era un mare preşedinte în istoria românilor”? Nu. Au fost Antonescu şi Ponta nişte îmbogăţiţi ai comunismului de unde Băsescu a ieşit, conform propriei declaraţii, cu conturile burduşite cu 83.000 de dolari? Nu. Au făcut Antonescu şi Ponta, la fel ca Băsescu, bişniţă cu blugi şi ţigări? Nu. Au fost implicaţi Antonescu şi Ponta în „Dosarul Flota” unde doar prin protecţia şefimii PNA şi, apoi, a DNA, a fost amânată trimiterea în instanţă a lui Băsescu pentru abuz în serviciu, fals intelectual, bancrută frauduloasă, spălare de bani, delapidare etc.? Nu. Au fost asociate numele lui Antonescu şi Ponta cu vreo şmecherie imobiliară de pus faţă în faţă cu afacerile dubioase desfăşurate în acelaşi domeniu de Băsescu? Nu. Şi atunci? Cine s-a remarcat de-a lungul carierei publice şi politice prin tot soiul de pacte ticăloase şi de nemernice piraterii? Antonescu şi Ponta sau Băsescu? Alternativa la Băsescu şi la democraţia de faţadă a regimului său autoritarist nu numai că există, dar se şi impune. Cu atât mai mult cu cât retorica preşedintelui la evenimentele în curs scoate la rampă doar acelaşi actoraş belicos şi plin de ifose.

      Radu Călin Cristea

    • Petronius. spune:

      Asa este Ioana: stransi uniti in jurul partidului si a comandatului suprem, sa luptam impotriva celor care vor sa suga sangele boborului.

      Cine poate fi oare de vina pentru tot ce se intampla in ultimii ani daca nu opozitia ?!

      Pentru cei care il iubesc pe carmaci (ironia istoriei, nu-i asa !?) logica nu are nici o importanta.

  31. uitaroH spune:

    Mesajul de miercuri al Presedintelui a fost supralicitat. Nu, neaparat din perspectiva alurii presedintelui sau a situatiei din strada si din casele romanilor ci din cauza faptului ca romanul se astepta sa auda un discurs tipic democratiei din USA.
    Comparabil cu un discurs de-al lui Bush din perioada de dupa 9/11.
    Dezamagirea a fost mare pentru toti pentru simplul fapt ca nu suntem pregatiti pentru asa ceva. Eu zic ca mai trebuie sa treaca cateva decenii pentru asta. Si sincer nici nu sunt de acord. Sa stam ca tampitii in fata televizoarelor si sa ascultam un discurs care sa ne scoata dintr-un mare impas.
    Ca si cum intreaga soarta a tarii sta intr-un singur om. Acest lucru mi se pare mult mai periculos!!!

  32. RON spune:

    Inca odata Basescu a stiut sa le inchida gura comunistilor care il acuza ca nu face minuni intr-o situatie de criza in toata Europa. Incercati sa comparati discursul lui Basescu de aseara si al oricarui alt politician din USL. Cel mai important lucru pe care la zis este ca societatea civila nu este si nu ar trebui sa fie reprezentata de niste cetateni platiti cu bani sau alimente.

  33. grigore spune:

    Oprescu este cel mai slab primar din ultimii 20 de ani !!! Nu exista nici un utilaj de dezapezire pe strazi !! Asteapta oare sa se topeasca de la sine?!?

  34. I. Aranyosi spune:

    Aproape in totalitate de acord cu remarcabilul profesor de la College Park, dar nu cred ca a subliniat destul si nu a relevat toate calitatile discursului prezidential si ale domnului Presedinte. Discursul a fost de zile mari, lucid, perfect conectat la realitatile curente, cu argumente irefutabile, cu o buna intuitie in privinta faptului ca puteri subterane neocomuniste sunt in spatele presiunilor nerusinate asupra celui mai cinstit, eficient si reformist guvern din istoria tarii, cu un mesaj cu adevarat datator de speranta, reflectand o profunda cunoastere in domeniul economic, dar si o intelegere de netagaduit a complexitatii problemelor socio-politice cu care se confrunta tara, in fine, cu un set de solutii pe cat de originale, pe atat de practice si de imbibate de intelepciune, demne de a atrage invidia oricaror lideri pe plan mondial, constienti ca lor nici doua vieti nu le-ar ajunge ca sa produca macar jumatate din cantitatea si calitatea solutiilor pe care domnul Presedinte a fost capabil, de-a lungul anilor, sa le ofere.

    Cat despre autorul interventiei cu romanii (originala constructie “interventia cu X”, intentionandu-se semnficatia “mesajul catre X”, este fascinanta din punct de vedere poetic), am ajuns la concluzia ca este logic exclus ca cineva sa fie de buna credinta si in acelasi timp sa refuze evidenta ca acest om de stat este lucid, inteligent, eficace, tenace, onest, democrat, intelep si sincer. Dupa cum bine puncteaza mai sus stralucitul profesor marylandian, sinceritatea presedintelui in interventia cu romanii, atunci cand a recunoscut public ca a gresit in cazul interventiei CU Arafat (asta-i soarta licentelor poetice de mare impact: popularitatea le va osifica in cruda si inexorabila omniprezenta a literalitatii) este neegalata in istorie. Exista vorba “Greseala marturisita e pe jumatate iertata”. Dupa interventia cu romanii, o noua vorba se impune: “Greseala marturisita e pe jumatate corecta”.

    • Riscati sa fiti luat in serios si sa va atrageti fulgerele celor care gandesc de fapt ca Dvs. Astept oricum o deconstructie la fel de substantial-ironica a unor “interventii cu demisia” care sa sustina imaginea Dvs de analist impartial inspirat doar de claritatea limbajului si de eliminarea oricaror confuzii semantice :)

    • it_s__not_news spune:

      Pleşu, despre Băsescu: Nu are niciun fel de respect şi de simpatie pentru oamenii de carte.

      Quote:
      ===
      Când a câştigat împotriva lui Năstase, intelectualii sunt cei care l-au votat şi, în general, micul procent de oameni care erau, în principiu, din categoria anti-Năstase, anti-Iliescu. Ăştia, în general, erau intelectuali. Atunci a apărut normal ca el să mizeze pe ăştia, deşi nu este sigur că e convingerea lui intimă că sunt utilizabili. El, în sinea lui, are un hohot de râs când se gândeşte la băieţii ăştia
      ===

      In plus, daca-mi aratati o singura licitatie corecta facuta de primaria municipiului Bucuresti, de pe vremea cind era primar, promit sa cred ca a aparut ghiocelul mult visat.

      I rest my case; recomand totusi o lectura mai atenta a volumului “Antologia rusinii” de Virgil Ierunca, stam slabut la capitolul osanale.

  35. Cristi Dumitrascu spune:

    Stimate Domnule Tismaneanu,

    Cu toata sinceritatea, caracterizarea dumneavoastra este mai mult decat darnica pentru un discurs insipid si plicticos. Nu este nici un discurs al lui Iliescu, dar este o simpla declaratie de bune-intentii, contrazisa, din pacate pentru cei care traiesc in Romania, de realitatea palpabila a modului in care aceste bune-intentii au capatat viata pana acum. Este insa o schimbare evidenta a tonului, din agresivitatea- nu neaparat negativa- de odinioara in autodisculparea de acum .
    O sa fiu incerc sa nu fiu hermeneut si poate o sa fiu mai prozaic in explicatii, dar cred ca sunt cateva aspecte esentiale ce trebuie aratate.
    O sa incerc pe cat posibil sa urmaresc structura declaratiei prezindentiale, desi nu este foarte coerenta ideatic( nu este neaparat vina presedintelui, cat a consilierilor in aceasta privinta).
    1. Presedinte stie clar situatia in care se afla tara. De aceea prima lui obligatie- din pacate nu cele din titlul articolului dumneavoastra- este restabilirea legaturii cu acea populatie care si-a pierdut increderea in presedinte.
    Probabil ca doar aceasta declaratie spune tot si nu ar mai fi nevoie de nici un fel de alte continuari. Arata clar ca ne aflam in fata unui regim politic puternic personalizat in care presedintele tarii percepe situatia tarii drept o consecinta directa a unor masuri pe care le-a luat EL, masuri in a caror valabilitate probabil crede sincer. Ironia trista face ca asa sa si stea lucrurile dar sinceritatea credintei politice nu inlocuieste realul. Disculparile din a doua parte a discursului( nu conduce Guvernul, nu realizeaza el planul de guvernare, dar- eternul Caragiale- binenteles ca a negociat cu ei, sunt opiniile sale personale, etc) arata o evidenta contradictie in termeni, pentru a vorbi in termeni academici si nu morali. Jignitoare la adresa inteligentei cetateanului mi se pare remarca la UDMR, in conditiile in care PD-ul este partidul majoritar din arcul guvernamental, dar sa o trecem la politicianism benign de care nu scapa nici un om politic. Senzatia disculparii in maniera balcanica ,, Cine, eu? Fugi, domne de aici! Ia du-te si intreaba-l pe ala!” insa, nu dispare, apropo de atitudinea prezidentiala invocata de d-ul Preda.

    2.Masuri extrem de puternice de modernizare a statului, care sunt unele- nu singurele- din cauzele reale a protestelor.
    Senzatia imediata a unui roman normal, care traieste in Romania reala, la astfel de declaratie nu poate fi decat emotionala, ras sau indignare. O sa incerc sa trec peste ele si sa fiu cat pot de rational. Protestele au la baza exact lipsa acestor masuri, care au fost ascunse in forme fara fond, a se citi titluri abstracte de masuri politice-acte normative lipsite de continut real- nu mai discut de adecvarea lor la realitatea sociala si economica.
    Aceste ,,masurile”, invocate de d-ul presedinte, au fost foarte ,, foarte dezbatute”. Pur literal are dreptate, dezbaterea a avut loc, dar doar in societatea civila- buna, rea- dar nu si acolo unde trebuia- mediul politic- si , mai ales, pe nimeni din arcul guvernamental nu a interesat . O sa dau un exemplu prozaic, dar foarte edificator tocmai din acest motiv.
    Orice act normativ trebuie sa aiba la baza o nota de fundamentare a masurii luate- suna birocratic, stiu. In cazul unei masuri cu impact concret atat asupra populatiei cat si a asupra notiunii de stat de drept, precum OUG 71/2009- reesalonarea pana in 2012 a datoriilor statului fata de bugetari prevazute in hotarari judecatoresti definitive si irevocabile- v-ati astepta la o analiza profesionista a cauzelor ce au dus la aceasta masura. In realitate nota de fundamentare are 2 pagini cu totul, cu un tabel de ,,analiza economica” de maxim 10 randuri.o astfel de nota de fundamentare are drept capitol obligatoriu si analiza consultarilor cu societatea civila( ONG, institute de cercetare, sindicate, etc -cam asta era terminologia , daca mai tin bine minte). La acest capitol sta scris au fost consultate( sic…) institutiile publice ale statului care trebuie sa plateasca aceste sume. Nu cred ca mai este necesar sa fac comentarii. Fenomenul este structural si se repeta si in ce priveste toate celelalte ,, masuri extrem de puternice” de modernizare a tarii( legea sanatatii este doar ipostazierea cea mai clara; cine nu ma crede sa citeasca notele de fundamentare la orice ,, masura extrem de puternica de modernizare”. ). Am insistat- poate prea mult- asupra acestui exemplu simplu pentru a arata ca totul se reduce, in realitate, la forme fara fond.

    3. Presedintele ne spune ca stie ce are de facut, desi la sfarsit ne asigura ca nu el stabileste programul de guvernare- a se citi nu decide el singur in problemele esentiale. Fraza urmatoare a domniei sale ne arata clar car continutul si modalitatea in care ,, ce este de facut” sunt intelese.
    Modalitatea : in continuarea in parteneriat cu Guvernul.
    Continutul : revizuirea Constitutiei, evident in forma propusa de domnia sa( trec peste faptul ca referendumul din 2009 nu are legatura de esenta cu continutul propunerii de modificare a Constitutiei, care schimba natura regimului politic in unul semi-prezidential cu clare accente de prezidentialism).
    Din pacate, aceasta ilustreaza clar care este conceptia Presedintelui : revizuirea Constitutiei se face in parteneriat cu Guvernul de catre domnia sa. Restul sunt niste simple intrumente formale(Parlament, popor, societate civila, etc.) care trebuie sa ratifice o decizie deja luata.

    4. O infinitate de ,, va trebui” groaznic de gaunoase in continut, repetand truisme : crearea de locuri de muncă, absortia de fonduri europene, etc. La astfel de declaratii, romanul obisnuit raspunde simplu : ,, Bine, bine, stim si noi lucrurile astea si suntem de acord cu ele. Tu arata-ne ce ai facut si care sunt rezultate reale”.
    Realitatea, dupa care trebuie judecati politicienii, il contrazice pe d-ul Presedinte in ce priveste valabilitatea continutului masurilor luate, indiferent de principiile pe care pretindeau ca le aplica.
    Impersonalul la timp viitor al lui ,, va trebui” – este si vina consilierului prezidential, cu siguranta -mi-a amintit o scena celebra din filmul,, Cel mai iubit dintre pamanteni”, respectiv dialogul dintre seful de cadre si Petrini, privind modul in care o idee filosofica- cea a lui Leibniz- devine o josnica lozinca pentru un om care se minte singur privind situatia reala si palpabila . Si Basescu nu este Petrini, desi isi doreste sa apara astfel…

    5. Jignirea adusa oamenilor din strada- societatea civila de ,, buna calitate” este de fapt alta – si indemnul adus intelectualilor care o data- o tempora!- credeau in el de a i se alatura din nou, sub masca unei clamate obiectivitati a scopurilor urmarite. ,, Miroase” atat de urat acest indemn adresat intelectualilor, incât nu vreau să-l comentez.
    Trebuie sa recunoasteti ca dupa ,, democratie originala” mai avem inventat un nou concept inefabill ,, societate civilă de bună calitate”. Nu fac referire la corespondenta cu ,, elemente huliganice” invocate de Ceausescu, pentru ca, aproape, ca nu mai are sens.

    Am scris enorm, asa ca trebuie sa inchei. Va rog sa observati ca nu am mai dus in discutie politicianismul ieftin si vadit fals al discursului privind :
    - sustinerea populara de care inca se bucura,
    - vointa populara din 2009 trebuie respectata- evident, este absoluta; vointa populara de acum este inca nescoasa din ceturi, fiind pusa sub semnul semantic al lui ,,pare ca”.
    - necesitatea stabilitatii- ce mult seamana cu discursul lui Ceausescu, semn ca tiparele psihologice nu tin seama de ideologie-
    - nimic de schimbat in comportamentul personal de pana acum, cu exceptia situatiei d-lui Arafat , coroborat cu necesitate ca ,, ceilalti”- partidele politice- sa se reformeze.
    - ,,neutralitatea” in raport de partidele politice – vz.declaratia privind modul in care ar fi aratat PD-ul condus de el.
    - aberatii vadite gen noul Cod Comercial, noul Cod de procedură comerciala- legi care nici nu exista.

    Probabil ca actualul moment fierbinte politic se va incheia in eterna cheie carageliana : sa nu schimbe nimic, primesc.

    P.S. Nu as vrea sa fie gresit intelese cuvintele mele, nu este o acuză personala, dar societatea romaneasca nu are nevoie de mesaje generaliste de incurajare in ,, binefacerile” democratiei. sau de a crede in simpla invocarea de către o persoană – fie el si Preşedinte- a unor cuvinte goale ,, ce din coada …” , ci de o analiza aplicata – de la oameni de calitatea dumneavoastra- a realitatii politice romanesti. Cu riscul de a parea ca vorbesc despre ceva ce ma depaseste si nu-mi apartine, societatea romaneasca chiar crede- probabil intr-o maniera imberba – in democratie si nu doreste intoarcerea la extremismul comunist.
    Riscul nu este intoarcerea la 1945; riscul este acum si aici, in distorsiunile paternaliste si populiste, ascunse sub faldurile ,,democratiei originale” si ,, societăţii civile de bună calitate”.

    O seara buna,
    Cristian Dumitrascu

  36. Cristian Dumitrascu spune:

    Am uitat- mea culpa- sa va multumesc pentru articolul despre Liviu Ciulei, pe care abia astazi l/am citit; iar textul d-lui Andrei Serban este absolut minunat.

  37. un_cetaten spune:

    Eu cred in vointa politica a guvernului si a presedintelui. Am acceptat reformele propuse si mai ales acum sunt de parere ca fara acestea situatia socio-economica a tarii ar fi fost similara Greciei.

  38. Basescu greseste fundamental si nu este nici macar original. De un secol si jumatate diversi iluminati sau nebuni ne reformeaza pentru a ne aduce fie in contemporaneitatea celorlalti europeni, fie pentru ne duce pe noi culmi de civilizatie si bunastare. Eu nu-mi asum aceasta reformare a statului facuta marinareste de Basescu si cei din proximitatea lui. Eu voi accepta o reforma, chiar daca nu voi fi de acord cu toate punctele ei, facuta in urma unei dezbateri reale, cu consultarea intregii comunitati. Eu nu girez niciun reprezentant pe durata unui mandat de patru ani, pe care ulterior nu am cum sa-l iau la intrebari.

  39. Un observator spune:

    Domnule Tismaneanu,
    In revista “Apostrof” tocmai ati inaugurat o rubrica intitulata “Ideosfere”. Un cititor atent si cu memorie, cum sunteti si dumneavoastra, mai ales dumneavoastra, n-are cum sa nu-si aduca aminte ca in presa noastra politica / politologica a mai existat o rubrica avand un titlu izbitor de asemanator – “IdeoSfera” – si care se potrivea ca o manusa cu numele revistei (“Sfera Politicii”). Stiti, de buna seama, cine era titularul acelei rubrici, pentru ca ati reactionat la un text aparut acolo si pentru ca, atunci, faceati parte chiar din “Editorial Board”-ul acestei publicatii. Problema nu e utilizarea termenului “ideosfera”, comun la o adica, ci denumirea unei rubrici. Desigur, veti spune ca ati folosit pluralul, numai ca forma aceasta (pluralul) e fortata (“ideosfera” n-are, in spiritul limbii romane, plural). Inclin sa cred ca ati modificat-o atit de chinuit pentru ca aveati constiinta incarcata de aceasta insusire incorecta.

    • Sincer, n-am mai citit “Sfera politicii” de cativa ani, desi figurez in colegiul redactional inca de la primul numar. N-am modificat eu, chinuit ori nu, titlul rubricii din “Apostrof”, ci redactia. Eu am oscilat intre “Sub lupa memoriei” si “Ideosfera”, in fond, cum spuneti, un termen nu tocmai insolit. In final, veti fi observat, au aparut ambele, cu schimbarea notata (pluralul) in cazul celui de-al doilea. “Insusire incorecta” este totusi un pic cam mult. Ken Jowitt a publicat la inceputul anilor 90 o carte intitulata “Newe World Disorder”. Tzvetan Todorov, dupa vreo zece ani ori chiar mai mult, a scris un volum cu titlul “The New World Disorder”. Se intampla deci si la case mai mari, fara a fi vorba de “plagiat” ori cine stie ce alt matrapazlac. . Voi ruga revista ca pe viitor sa ramanem numai cu “Sub lupa memoriei” spre a evita orice confuzii cu precedente mai mult sau mai putin celebre :)

      • Un observator spune:

        O, nici vorba de “plagiat”, “matrapazlac” s.a. Dar aveati un exemplu – si un argument – mai la indemana pentru a va apara: “Minima moralia”… De ce nu l-ati folosit?

  40. Petronius. spune:

    Suntem obisnuiti cu ode aduse presedintelui la sfarsit de ianuarie. Pacat ca nu le-ati potrivit in versuri; atunci mi-ar fi adus aminte de cineva.

    Nu credeam ca voi mai vedea ceva atat de imoral in presa romana :-(

  41. Adi spune:

    Romania nu merita o imagine negativa pe plan extern asa cum incearca USL-ul sa o zugraveasca. USL arata inca o data ca intersul de partid este mai mare si decat imaginea Romaniei pe plan extern

  42. Andreea spune:

    Inca odata ne-a luat iarna prin surpridere ! E imposibil de iesit din casa dupa 2 zile de ninsoare ! Halal primar, in afara de un limbaj obscen , nu face nimik !

  43. vgyhn spune:

    Azi, BASE e singurul prezidentiabil.

  44. lecturelu* spune:

    Omul asta (T.B.) are in spate cam 7 milioane de alegatori. Cei care au demonstrat in bucuresti si in celelalte orase abia au numarat 10 mii. Pai cum pot crede ei ca reprezinta dorinta si speranta romanilor? Dar a Romaniei. Cu un procent de aprox 0,15 % NU se face primavara, nici afara nici in politica romaneasca. Ba mai rau, ne astupa zapada. In toata durerea asta datorata pericolului alb 2 lucruri bune pot sa vad: agricultura e “la caldura” si romanii saritori isi ajuta semenii.

  45. Articol fără fisuri la un discurs fără fisuri, cu excepția unor îndemnuri la admirație, de înțeles în cazul d-lui Tismăneanu.
    Din păcate, nici discursul și nici acest articol nu răspund celei mai mari probleme ale situației din România: lipsa de încredere față de Putere. Poate gesturile următoare, sugerate vag de discurs, vor face mai mult decât reluarea unor promisiuni neacoperite, de asumarea unor realizări care nu se datorează exclusiv configurației politice actuale sau președintelui, și de declararea drept succese (sic!) a unor măsuri legislative rămase controversate.

  46. gigi spune:

    Domnului Presedinte Traian Basescu … Tata care ne esti, iti multumim ca existi !

  47. Durul spune:

    Prin acest discurs D-ul Presedinte Basescu ne-a transmis o unda verde si noi ne-am oprit derutati pentru ca in loc de verde vedem gri.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Cu siguranţă nu arbitrarul spăgii ("şpăgi arbitrare", al treilea paragraf de la sfârşit în s...

de: Dorel Bucur

la "Gânduri despre blocajele din dinamica medic-pacient în România"

Cauta articole

iunie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mai    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)