sâmbătă, mai 18, 2024

Pe culmile penibilului: Adrian Severin sub zodia lui „je m’en fiche”

Nicolae Iorga spunea ca in Romania, pana nu moare, niciun personaj politic nu este definitiv terminat.  Pornind poate de la aceasta idee, Adrian Severin refuza sa recunoasca evidentele, uitand ca Parlamentul European nu este cel in care si-a facut el cariera damboviteana.  Nu credeam ca aceasta psihodrama va dura atat de mult. Desi dl Severin ar fi putut sa-si dea demisia de onoare inca de-acum cateva zile, a decis sa nu o faca, recurgand la rationalizari specioase si sofisme penibile. Cum am anticipam, acelasi Victor Ponta care luni spunea ca nu stie mai nimic despre cazul spagii de la Bruxelles, marti isi schimba parerea si stia totul. Presedintii PSD (cel formal, numit Victor Ponta, si cel real, care-si zice de onoare, numit Ion Iliescu) i-au cerut lui Adrian Severin demisia. Eurodeputatul, atent la situatia sa financiara, a preferat sa ramana pe loc, in pofida huiduielilor, criticilor, a dezintegrarii totale a imaginii sale publice.

Pozitia Institului de Politici publice mi se pare pertinenta: „Situaţia în care a intrat eurodeputatul Severin nu este exclusiv o problemă politică, ci, în primul rând, una de reprezentare ruşinoasă, în acest moment, a tuturor românilor, la nivelul Parlamentului European” se arată într-un comunicat de presă al acestui think-tank. Nu stiu pe nimeni, cu exceptia poate a lui Iosif Boda, care sa fi gasit cuvinte de sustinere pentru dl Severin (iar dl Boda s-a referit la performanta acestuia ca ministru de externe pe care si eu am relevat-o in textul anterior aparut aici pe contributors). Toate acestea par sa nu-i dea lui Adrian Severin migrene. Sunt sigur nici macar el nu ar putea crede in propria-i inocenta, dar rationamentul sau pare sa fie dictat de convingerea ca toata lumea este murdara pe maini si ca aceia care il acuza sunt de fapt niste ipocriti. Ceea ce se petrece in aceste zile este asadar o lectie usturatoare nu doar pentru Adrian Severin, dar si pentru atatia alti politicieni pentru care moralitatea nu este decat o palavra fara substanta.

Exclus din PSD (este o chestiune de zile ori chiar ore), excomunicat, practic eliminat ca o masea stricata din grupul socialist din Parlamentul European, indemnat de Jerzy Buzek, presedintele PE sa nu mai tergiverseze pe linia inevitabilei demisii, cu biroul sigilat, ajuns coleg de banca, aproape la galerie, cu Vadim Tudor si Gigi Becali, lipsit de orice sprijin politic, dispretuit quasi-unanim si persiflat in PE, Adrian Severin a dat jos masca doctrinara (cea pe care o purta cu aplomb ca director al Institutului de Studii Social-Democrate „Ovidiu Sincai” al PSD) si a revenit la adevarata sa ideologie. Care nu este nici de stanga, nici de dreapta, ci pur si simplu cinic-oportunista. Este vorba de ideologia lui „totul merge”, a şperaclului amoral, a lui „mi se falfaie”, a lui je m’en fiche

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Imi e teama ca oamenii ca dvs. deja obosesc sa mai scrie pe aceasta tema. Dl. Severin mizeaza cumva pe acest lucru (presa scrie, vin alte subiecte, cazul cade in uitare etc) si va ramane bine mersi sa ne reprezinte pana la terminarea mandatului. (si de ce nu, si dupa).

  2. As face o remarca, insa faptul ca ultimul meu comentariu facut la precedentul dvs. articol pe aceeasi tema nu a aparut ma determina sa renunt.

  3. “mi se falfaie” :)))))))))))). O expresie tare evidentiata in societatea romaneasca, oricum foarte comica citita de aici….

  4. este ideologia lu’ „marca banu'”
    ar trebui spus inca ceva: acea firma, in numele careia pretindeau influenta politica in PE abilii ziaristi eglezi, era din Rusia. Implicarea lui Severin este deloc intamplatoare si nu e motivata doar de bani. poate ca nici incapatanarea lui de a-si depune demisia nu e motivata doar de bani. sau poate ca e…
    pricum ar fi, aceasta intamplare developeaza ceea ce ascunde in intentii si obiceiuri adevaratul PSD, anume un profund interes pentru Rusia si pentru bani. Romania? o vorba de dansii inventata…

  5. Până să ajungă Davilla să creeze şcoală de medicină în România, o străbunică a mea (n.1854), atunci când era confruntată cu vreo infecţie în familie, făcea o mică incizie în piele, unde strecura un bob de porumb. Locul se inflama, acumula puroi, care era apoi drenat cu grijă, iar bolnavul se însănătoşea fără alte complicaţii. Lăsată să dospească în corp, acea infecţie ar fi pricinuit mult mai mari rele decât inconvenientul unei supurări.

    Dl. Severin trebuie lăsat să coboare în subsolurile cele mai adânci ale lipsei de demnitate, onoare şi bun simt, acele pe care le-a locuit, de altfel, întotdeauna. Ce face acum, este doar să-şi dea arama pe faţă.

    Nu împartăşesc ideea că dl. Severin ar face de ruşine România. De la declanşarea scandalului „laws for cash” m-am întreţinut cu persoane avizate din Europa pe tema „Severin”. Nimeni n-a făcut confuzii sau extrapolări neavenite, nimeni nu consideră că dl. Severin este reprezentativ pentru România şi români. Toţi însă, au considerat că dl. Severin este simptomatic pentru o anumită tagmă de politicieni români.

    Scandalul „Severin” ne oferă posibilitatea de a arăta lumii, pe viu, în ce hazna morală trăiesc şi se hrănesc politicienii români, sau mă rog, majoritatea lor.

    Sute de mărturii şi mii de pagini despre mocirla moravurilor politice româneşti nu ar face o impresie mai vie şi mai adevărată străinătăţii decât o zi din viaţa publică a lui Adrian Severin.

  6. Din „Catavencu”, ultimul numar!

    “Chiar cu riscul de a nu mă crede, îmi fac datoria faţă de domniile voastre şi vă informez pe această cale că Adrian Severin este un mare gagicar, deşi pare un pămpălău notoriu. Pe vremuri era grăsan, dar a făcut mari eforturi să slăbească, alt prilej de a scoate bani din buzunar pe şedinţe de împachetări, liposucţii, liftări faciale uşoare, botox-uri, fitness-uri, saune şi drumeţii în natura elveţiană sau italiană. Cu femeile e galant şi-i place să le facă daruri. A avut o idilă lunguţă cu Ramona F., fostă corespondentă a TVR la Bruxelles şi Paris. Ramona se cam cherchelea şi odată a cam luat-o gura pe dinainte de faţă cu o delegaţie de ziarişti români la Curtea de Justiţie a UE din Luxembourg şi s-a lăudat cu o pereche de pantofi de firmă, pe care îi remarcase o colegă din presă. „Vrei să ştii de unde i-am cumpărat? Întreabă-l pe Adrian, hă, hă, hă.“ „Care Adrian?“ „Severin, făi, hă, hă, hăăă.“ Una peste alta, împachetările în ciocolată sau ambalările de pantofi Dior costă, aşa că omu’ mai dă o consultaţie, mai face un lobby, mai saltă o necontabilizată.”

    :) :) :)

  7. O anumita ipocrizie, s-ar putea detecta si in mirarea d-lui Tismaneanu ca d-l Severin nu si-a dat deja demisia. Chiar nu stie ce fel de personaje a format ,,Academia Stefan Gheorghiu”?Ca simplu cetatean, cred ca d-l Severin nu e decit inceputul punerii poalelor in cap in parlamentul european.Asteptam cu interes. O zi buna !

  8. Din pacate d-le Tismaneanu aceasta atitudine nu e adoptata doar de politicieni. Ne-am obisnuit sa-i aratam acuzator, cu degetul, ori sa-i infieram la „gazeta de perete”. Nu ma refer la prs care citesc si comenteaza pe aici dar je m’en fichee o caracteristica majoritara printre romani. As numi-o chiar trasatura. Impricinatul doar o reprezinta in cel mai democratic for a ceea ce se doreste a fi uniunea statelor din leaganul civilizatiei. Uniune la care rss tzigania a fost doar alipita. Daca pana mai ieri lumea civilizata inca mai considera ca fiind „episoade nefericite” agresiunile hoardelor de rromi, odata cu acest sinistru personaj si fitzele sale nu ne mai spala nici potopul biblic.

    • De acord cu Dvs privind „je m’en fichismul” ca patologie a vietii sociale din Romania. N-as fi insa de acord cu analogia pe care o propuneti. Subiectul discutiei este dl Severin, un personaj care a invatat aceasta detasare de moralitate in anii de activism politic, la UASCR si la „Stefan Gheorghiu”. Pentru nomenklatura, era moral ceea ce servea intereselor sale drept casta. Este vorba de o formula sociala, deo genealogie „politica”, deci nu de o chestiune etno-culturala. Dar imaginea unui politician prins cu mata-n sac, demascat drept corupt, primitor de mita, incapbil sa faca pasul imperativ cerut de propria sa ex-familie politica, deci demisia, arunca evident o lumina jcel putin jenanta asupra clasei politice romanesti. Decalajul de timp dintre condamnarea lui AdS de catre europarlamentarii socialisti de la Bruxelles si reactia lui Victor Ponta spune multe in aceasta privinta. As mai aminti ca AdS a avut in trecut si un straniu puseu xenofob, in pofida faptul ca a condus sectia romaneasca a excelentului „Project on Ethnic Relations”.

  9. Stau si ma minunez si nu-mi vine a crede ca AS poate fi atat de indaratnic si nu intelege o iota din regulile democratiei !. Dar, vorba inteleptului, pana nu-l vezi cum actioneaza in anumite imprejurari, n-ai cum sa-ti dai seama de cine e si cum poate gandi un anume individ. M-as linisti, daca dupa acest episod, macar politicienii nostri ar intelege ceva, indiferent din ce partid fac parte, iar celor din PDL, cu gorita prezumtiei de nevinovatie, le recomand sa-si ceara scuze pentru afrontul adus doamnei MM si colegilor ei din grupul reformist !

    • De ce nu priviti lucrurile si altfel: AS face un real serviciu Romaniei, aratind tutror „calitatea” majoritatii oamenilor politici autohtoni.

      Credeti ca parlamentarii EU ar fi putu intrezari vreodata adevarata fata a oamenilor nostri politici, fara acest caz ? Ar fi putut sa inteleaga prin ce trebuie sa treaca zilnic omul cinstit in tara asta, ei, care n-au putut sa prevada o asemenea situatie jenanta si nu au prevazut mijloacele care sa o corecteze ?

      Oricit ne-am fi plins, nu ne-ar fi crezut nimeni… acum poate „incidentul AS” sa le deschida ochii si sa priveasca mai atent ce se intimpla aici.

  10. Trista tara, plina de umor. Jacob Levy Moreno, nascut la Bucuresti, caruia ii datoram psihodrama, a redat lumii intregi (sau, macar, lumii psihiatrice, conform epitafului sau) rasul.

    Cred insa ca metoda lui Moreno nu face casa buna cu dl. Severin in acelasi paragraf. Iar, ca un regret personal, in acest caz poanta intarzie sa apara. Raman ghidat de vechea vorba „cine rade la urma rade mai bine”.

  11. Cum am anticipam, acelasi Victor Ponta care luni spunea ca nu stie mai nimic despre cazul spagii de la Bruxelles, marti isi schimba parerea si stia totul.

    Eh, Ponta! Ala a priceput deal-ul inca de muuuuuuuult, da’ a tacut pana a bubuit bomba in ziar … Sau asta cu deal-ul si tacutul era altul ?!

  12. Si totusi eu am cateva necunoscute – cum e posibil ca niste jurnalisti sa faca un film atat de prost din punct de vedere calitativ? Suntem in plina era 3D, avem camere de 10 Megapixeli in telefon, gasim pe piata ochelari cu ajutorul carora poti inregistra la o calitate de top…si noi primim un film pe bucatele ce este inregistrat slab ca sa nu zic incredibil de prost?
    O a doua necunoscuta provine din asa aclamata facturare facuta de AS. Exista cu adevarat acel mail, poate fi perceput ca o facturare a unui serviciu – si daca da cine decide asta pt. ca vorbim de o proba electronica ce poate fi usor falsificata.
    Nu am nimic cu AS si sper ca actiunea initiata de mai multe organisme sa aiba o finalitate si sa aflam ceva clar nu ca pana acum. Totusi nu pot sa recunosc ceva – in perceptia mea era una din singurele voci ale Romaniei care se faceau cu adevarat auzite in PE.

  13. Quote: „Sunt sigur nici macar el nu ar putea crede in propria-i inocenta, dar rationamentul sau pare sa fie dictat de convingerea ca toata lumea este murdara pe maini si ca aceia care il acuza sunt de fapt niste ipocriti. Ceea ce se petrece in aceste zile este asadar o lectie usturatoare nu doar pentru Adrian Severin, dar si pentru atatia alti politicieni pentru care moralitatea nu este decat o palavra fara substanta.”
    Acelasi motiv l-am rationat si eu in ceea ce priveste incrancenarea sa de a continua. Cred ca subiectul ar merita dezvoltat.
    Este o problema de fond a sistemului politic in general(nu doar cel romanesc asa cum majoritatea sustin) si A.S. nu face decat sa ne introduca in dimensiunea realitatii politice de astazi. Ba as indrazni sa spun ca este chiar un sacrificiu pe care il face inconstient, prin care tradeaza regulile impuse de proprii cireaci pentru a nu compromite sistemul.
    Defapt demisia nu reprezinta doar o modalitate de a spala imaginea tagmei/partidului din care face parte, ci o supapa de presiune, o unealta de detensionare cu care casta politica isi asigura spalatul rufelor in familie. Cat de grav ar fi daca mecanismul prin care politica functioneaza azi ar fi dovedit si facut public? Cat de grav ar fi daca acceptam toti realitatea lui Adrian Severin asa cum ati banuit-o in articol? Nu facem decat sa evitam intrebarile pentru ca ne-ar obliga la un raspuns. Acceptam mai usor o demisie de onoare si astfel constiinta noastra ca sistemul e OK si merge, e linistita.
    A.S. a tras un semnal de alarma, dincolo de marlania locala, de modul deschis de a face politica in Romania, a aratat ca diferenta dintre el si un politician din vest nu e decat una singura: ai nostrii sunt si tradatori.

  14. Cum ar putea un roman sa-si de demisia pentru o mita de 12 mii de euro, si aia camuflata in consultanta? La milioanele pe care le incaseaza altii suma asta nici macar bacsis nu poate fi considerata.

    Uitam in ce tara traim? Traim intr-o tara in care a merge fara bilet in autobuz sau tren este considerat ceva firesc, iar o amenda pentru asta o ofensa. Traim intr-o tara in care a lua o teava, o caramida, un calculator de la serviciu este ceva absolut firesc. A lua un ajutor social, o subventie de la stat, a gasi scapari legislative pentru a nu plati impozite e considerat un semn de inteligenta, de reusita in afaceri. In conditiile aste cum putem avea noi, ca popor, pretentia ca politicienii sa gandeasca altfel de cat noi?

  15. Domnule Tismaneanu,

    spre deosebire de dumneavoastra eu as citi altfel textul respectiv si as formula altfel problema cu care romanii se confrunta la ora aceasta.

    „pana nu moare, nici un personaj politic nu este definitiv terminat”… adica daca vrem sa o terminam cu acesti politicieni ar trebui sa ne imaginam o situatie apropiata de sfarsitul lui Iorga (cred ca este una din cele mai bune ilustratii la ceea ce spune vorba aceia cu sa nu vorbesti de funie in casa spanzuratului…).

    Problema este: cum putem „termina cu” sau „scapa de” o clasa politica in mod democratic?

    Intr’o dictatura nu exista mecanisme democratice si atunci revolta ramane ultima solutie. Dar intr’un regim democratic cum se poate face aceasta? Cand nu este vorba doar de unul ci de mai toti, de un intreg sistem corupt in care selectia politica nu are nici o legatura cu reprezentativitatea politica, principiile democratice sau negocierea sociala.

    Pericolul pe care il vad eu este urmatorul: Se poate intampla ca o putere politica corupta sa fie amenintata de o miscare radicala, nedemocratica, extremista, etc. si societatea sa nu reactioneze. Cu alte cuvinte, pericolul este ca o miscare extremista sa atace puterea iar majoritatea oamenilor sa ramana pasivi ba chiar favorabili agresorilor deoarece umilintele adunate in ultimii ani pot cantari cat o violenta echivalenta si justificabila pentru noile radicalisme.

    Asa cum comenta Gamer mai sus iar dumneavoastra erati de acord, exista deja o anume patologie sociala a blazarii morale. Acesta este si motivul pentru care consider complet nepotrivita ideea ca un om cu principii ar fi un om fara imaginatie (in actuala conjunctura o astfel de idee jigneste).

    Imi aduc aminte ca am citit relativ recent un text al d-lui Liiceanu in care radicalismul lui Noica din anii ’30 era descris ca un fel de revolta interioara fara nici un fel de repercusiuni imediate, o forma de enervare, o sudalma pe care multi oameni altfel foarte respectabili si pasnici au simtit nevoia sa o arunce in obrazul puterii. Exact asta si este. Majoritatea oamenilor pasnici si respectabili ajung la exasperare in fata umilintelor zilnice si se gandesc ca:

    „Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
    Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
    Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
    Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”

    Ar trebui observata popularitatea acestor versuri in pneuma spatiului mioritic, o popularitate care hraneste nostalgii pentru cele mai sumbre imagini ale revanse populare.

    Revenind la problemă, atata vreme cat mecanismele democratice esueaza in a asigura reforma si schimbarea clasei politice, sau sunt corupte de interese ce nu au nimic in comun cu ideea de reprezentare politica, alternativa este cel mai adesea imaginata sub forma unei revolte care e condusa si conduce la o lume nedemocratica. In orice lume in care imobilismul politic este dominant iar clasa politica devine o casta, spiritul public se radicalizeaza si devine permisiv la cele mai necugetate sugestii. Or, problema acestor solutii este aceea ca nu distrug doar clasa politica (asa cum si au intentia de regula) dar si societatea atâta câtă mai există.

    In concluzie, chestiunea sta in capacitatea societatii de a supravietui momentelor de sila generalizata si de a rezista tentatiilor radicale gasind in acelasi timp un mecanism de schimbare democratica a situatiei. In momentul de fata exista un blocaj datorita delegitimarii institutiilor reprezentative ale statului, un blocaj care nu ar putea fi depasit nici macar cu comisii de integritate sau alte lucruri de acest gen.

    • Cuvintele lui N. Iorga sunt mai degraba metaforice, dar privesc o stare de fapt din Romania „eterna”: capacitatea formidabila de a strerge cu buretele uitarii avantajoase si al falselor iertari lucruri care in mod normal ar trebui sa duca la incetarea unei cariere publice. Ori macar la exrprimarea unei cainte, a unei vointe de redresare morala.Refuzul lui Severin de a demisiona nu probeaza intransigenta, ci tupeu. Patologiile morale despre care vorbiti nu sunt specifice Romaniei (desi s-ar putea ca ele sa fie exacerbate aici din ratiuni ce-ar merita examinate separat). Vaclav Havel a scris la mijlocul anilor 90 un eseu cu titlul „Cosmarul post-comunist”. Multumesc pentru remarcabilele comentarii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. În curând îi va apare la editura Humanitas un nou volum cu titlul „Aventura ideilor”. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro