Puterea celor lipsiți de putere. Protestele stradale în Republica Moldova, un exercițiu, o modă, o necesitate?

,,Cetățenii care sunt în mod individual lipsiți de putere nu anticipează foarte clar forța pe care o pot obține prin unitate; ea trebuie expusă pentru a fi înțeleasă”, scria Tocqueville în 1840, sintetizând o preocupare ulterioară a specialiștilor în mișcările sociale: asocierea publică, prin intermediul căreia sunt exprimate revendicări comune cu privire la drepturile și bunăstarea atât ale celor care se asociază, precum și ale altora, care dramatizează acele preocupări și cerințe și care pretind o soluționare, ajunge contrapondere la sistemul politic care tinde să devină, în esența sa, oligarhic.

Incapacitatea de a asigura o stabilitate politică în Republica Moldova, după alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, a periclitat procesul de echilibrare între societatea civilă și elita politică, clivajul dintre cele două câmpuri sociale fiind relevat de apariția protestelor stradale. Retragerea tiptilă din proiectul euroatlantic prin formarea unei coaliții minoritare de guvernare la Chișinău, susținută indirect de comuniștii scoși din joc după aprilie 2009, precum și ,,jaful secolului” care a făcut ”pierdute” 15 procente din PIB-ul Republicii Moldova și care pregătește un Big Bang al scumpirilor și al tăierilor salariale, au zăvorât cu nouă uși de fier și cu nouă lacăte mari cămara oportunităților din palatul fermecat al democrației în stânga Prutului. Agresiunea rusească împotriva Ucrainei, exercițiile militare ale trupelor rusești din regiunea transnistreană, urecheala europenilor și insistențele americanilor în sensul continuării reformelor în justiție și eradicarea corupției, apariția unor noi focare separatiste (Bălți și Taraclia) și șantajul economic practicat de Moscova împotriva producătorilor de la Chișinău sunt alte puncte nevralgice care generează amplificarea neliniștii sociale în Republica Moldova.

Nu doar timpul nu mai are răbdare la Chișinău. Zeci de mii de persoane au ieșit în stradă de-a lungul ultimelor luni, strigând ,,Unire, frați români!”, ,,Parlament la București!”, ,,Miliardul înapoi!”, ,,Jos mafia!”, ,,Unitate națională!”, într-o încercare de a reface echilibrul social prin acțiune directă și vizibilă și prin resetarea agendei publice spre asumarea proiectului național ca unică variantă de dezvoltare pentru Republica Moldova.

De la număr și entuziasmul în fața posibilităților la strategia de schimbare nu este decât un pas. În condițiile în care asocierea generează creșterea coeziunii sociale, acest ”sentiment” colectiv de ,,a fi împreună” ca soluție la problemele identificate în societate, vara lui 2015 se anunță sezonul mobilizărilor în Republica Moldova. Blocul Unității Naționale, un nucleu format din 22 de entități civice convinse de necesitatea transformării idealului unirii Republicii Moldova cu România în proiect național, a convocat la Chișinău Marea Adunare Națională care va avea loc duminică, 5 iulie, în piața centrală a orașului. Organizatorii anunță că în cadrul evenimentului, zeci de mii de cetățeni vor vota simbolic Unirea cu România. Pentru că puterea unei astfel de manifestații este generativă și pentru că la Chișinău manifestațiile revendicative trec testul zilei de mâine, un Pod de flori va fi refăcut pe 11 iulie la Prut, după exemplul celor din anii ’90. Mii de români, atât din Țară, cât și din Republica Moldova, se vor strânge la podul Eiffel de la Ungheni și își vor exprima încrederea într-un viitor comun. Și pentru că acțiunea colectivă implică, pe lângă efortul de mobilizare și angajare a resurselor, și obținerea rezultatelor, iar aceste rezultate nu sunt construite pe ,,văicăreală, reflecție sau proclamații asupra lumii, ci pentru schimbarea ei”, așa cum observa Marshall Ganz (2003, p. 1), schimbarea care trebuie să vină, va veni.