Home » Politica & Doctrine »Reactie rapida » Citesti:

Stafia

Radu Vancu martie 26, 2015 Politica & Doctrine, Reactie rapida
47 comentarii 3,778 Vizualizari

O stafie bântuie politica din România. Se numește Victor Ponta și, din 16 noiembrie, nu mai are nici o rațiune de a exista. Tocmai de aceea spun că e stafie: fiindcă, deși votul popular l-a trimis în inexistență, dl Ponta se străduiește să ne populeze existențele. Și o face cu destul succes, trebuie să admit. Văzându-l acum, n-ai mai recunoaște nimic din aerul cadaveric din zilele de după 16 noiembrie – când paloarea excesivă și tremorul cavernos al vocii semnalizau fără dubiu regimul post-vital al existenței lui. Atunci, în acele zile, dl Ponta își oficia resemnat propria înmormântare. Acum, în schimb, toate semnele negative de viață au dispărut – iar dl Ponta, ca orice stafie veritabilă, se străduiește să ne convingă că e alive & kicking.

Încercând să ne convingă că sunt vii în pofida evidenței morții lor, stafiile sunt prin natura lor însăși mincinoase. Ceea ce nu poate decât să-i convină de minune dlui Ponta – are o bună stofă de stafie, să zic așa. A mințit suficient de bine în viața politică pentru ca acum, în afterlife, minciuna obligatorie pe care fișa postului de stafie o presupune să îi vină mănușă. Partea proastă e că, oricât de incredibil sună, minciunile nu pot substitui adevărul. Dacă există ceva miraculos în lume, e felul în care adevărul continuă să existe chiar și într-o lume în care toți mint (cum e lumea politică). Ai crede că proliferarea infinită a minciunilor, a „stafiilor fără fundament”, cum le numea cineva, ar trebui de la un punct încolo să anuleze adevărul. Ei bine, nu e așa; ba chiar dimpotrivă, cu cât mint mai mult politicienii, cu atât mai evident se face adevărul.

Iar lucrurile stau exact la fel și pentru stafii: cu cât mint mai mult, cu atât mai evidentă se face minciuna lor. Cu cât apar mai alive & kicking, cu atât mai stridentă apare, prin contrast, expirarea lor. Iar dl Ponta, stafie tânără, nu face excepție de la regulă. Listez mai jos câteva gafe prin care, involuntar, spune pe șleau că e stafie exact atunci când vrea să pretindă că nu e una.

1. La congresul PSD, dl Ponta a crezut că-și justifică eșecul în alegeri spunând că, în fond, și domnii Iliescu și Năstase le-au pierdut. Nefericită alăturare, totuși – nu prea poți demonstra că ești viu (și viabil) alegându-ți ca gen proxim de comparație exact cele două stafii din dulap ale partidului. Chiar dacă, spre deosebire de ei, tu ești stafie tânără, nu se face. Ba chiar dimpotrivă, stafiile tinere sunt mai ridicole.

2. Pe lângă domnii Iliescu și Năstase, altă stafie care-l impresionează pe dl Ponta e aceea a USL.  Își construiește tot programul politic prezent și viitor apelând obsesiv la ea. Chestiune la fel de nefericită – nu poți fi omul viitorului reșapând un proiect politic eșuat.  Dar de, stafie la stafie trage. De unde, printre altele, și alianța trainică încheiată cu dl Tăriceanu – singura stafie cu papion pe care o avem.

3. Dl Ponta n-a înțeles că anul 2012 a trecut.  Acea belle epoque încântătoare, când puteai face absolut orice în cea mai veselă impunitate, nu mai există. Superimunitatea e și ea o stafie; ba chiar s-a născut stafie, din fericire; iar încercarea de a-ți face coledzii superimuni îi transformă și pe ei instantaneu în stafii. Varujan Vosganian, de pildă, a crezut că a prins o nouă viață când Parlamentul controlat de dl Ponta l-a făcut scăpat de anchetă; dimpotrivă, pentru mine e limpede că din exact acel moment a devenit o stafie politică. După cum altă stafie politică s-a născut ieri, odată cu dl Șova; e drept, e probabil cea mai ridicolă stafie din afterlife­-ul nostru politic, dar ridicolul n-a înviat niciodată pe nimeni. (Dimpotrivă, uneori chiar a mai și ucis. Și se zvonește că e serial killer.)

4. Ca orice stafie veritabilă, dl Ponta preferă lupta cu alte stafii, aflate în același nivel ontologic de existență. Se luptă, de pildă, cu Mircea Geoană – ah, da, există șalangeri serioși pentru titlul de cea mai ridicolă stafie politică, uitasem. Sau cu Marian Vanghelie, alt personaj politic de asemenea dead and buried. Se luptă cu Traian Băsescu, pe care nu atât părăsirea funcției prezidențiale, cât miza sinucigașă pe Elena Udrea tinde să-l transforme într-o stafie politică. După cum se vede, nu numai prietenii, dar și dușmanii dlui Ponta sunt mai toți stafii politice; ceea ce spune totul despre natura fantomatică a dlui Ponta însuși.

5. În fine, un alt semn că Victor Ponta a devenit iremediabil stafie e că spaima lui cea mai mare e taman acel strașnic aparat de aspirat stafii – e vorba, firește, de DNA, cu doamna Kövesi pe post de ghostbuster-șef. Aspiratorul de stafii merge la turație maximă, și e chiar mai distractiv decât în filmele cu vânători de fantome ale copilăriei să vezi stafiile încă libere jeluindu-le pe cele prinse în burta aspiratorului.  Iar șeful stafiilor-bocitoare e, cum altfel, dl Ponta însuși. Partea proastă e că destule stafii, enervate că n-a scos din priză aspiratorul, l-ar vrea și pe el în burta lui; și îi va fi greu să reziste când stafiile și ghostbuster­-ii vor face alianță împotriva lui. Vorba dlui Ponta, va trebui să ne cumpărăm popcorn atunci când asta se va întâmpla.

Precoce în a ajunge prim-ministru, dl Ponta a fost la fel de precoce în a ajunge stafie. Lui Crin Antonescu, de pildă, i-a luat cu vreo 15 ani mai mult. (Dar cu ce talent a făcut-o!) Iar dl Ponta, care nu e lipsit de o anume inteligență a supraviețuirii, înțelege cu spaimă că singura formă de supraviețuire care-i mai e accesibilă e exact aceasta – anume sub formă de stafie. De aceasta se agață cu dinții de aparența șefiei de guvern, de aparența șefiei de partid: când aparențele acestea vor trece și ele în neființă, dl Ponta nu va mai fi nici măcar stafie. Va fi inexistență pură. Are sub ochi exemplul spectaculos al lui Crin Antonescu. Însă, oricât s-ar lupta, oricât s-ar iluziona, viitorul dlui Ponta e același cu al dlui Antonescu. Cumva ironic, dacă în USL n-au rezistat împreună până la capăt, vor fi curând alături în inexistență – de data aceasta, chiar până la capăt.

Prin urmare, când îl vedeți pe dl Ponta manifestându-se cu aparențe vitale, nu uitați asta: ce aveți sub ochi e o stafie. Azi o vedem, dar nu e.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , ,



Currently there are "47 comments" on this Article:

  1. DanT spune:

    Ei, viitorul lui Ponta nu e acelasi cu al lui Antonescu. Antonescu nu pare sa fi fost corupt.
    E un motiv in plus pentru care Ponta se agata de putere: isi poata apara astfel asociatii (Sova) care l-ar putea trage dupa ei in aspiratorul de stafii.

    • Radu Vancu Radu Vancu spune:

      Așa e, există o nuanță: spre deosebire de inexistența lui Crin Antonescu, alui Victor Ponta riscă să se desfășoare în locuri mai puțin plăcute.
      Însă tot despre inexistență, în fond, e vorba.

  2. amanda13 spune:

    De obicei sunt de acord cu dvs., nu insa si de data aceasta, in ceea ce priveste USL. Cu ingrijorare observ in ultimul timp ca pe partea cealalta avem o alta fantoma – presedintele Iohannis. Ieri a postat un mesaj pe facebook despre Sova, insa nu vad nicio alta actiune ferma a sa, care sa arate macar ca e “alive and kicking” as you say. I-am acordat atat de multa incredere si cand colo, domnia sa nu pare a face nimic. Dimpotriva, prin mutenia sa dumnealui sprijina implicit actiunile lui Ponta si ale parlamentului, ceea ce pe mine ma duce cu gandul la USL. La nicel de presedinte si prim ministru avem un USL reloaded. Si chiar nu-i bine.

    • Radu Vancu Radu Vancu spune:

      Reacția lui Klaus Iohannis de ieri e prima rapidă și fermă de la preluarea mandatului încoace.
      Și mă bucură că se petrece în legătură taman cu subiectul justiției; am criticat și eu tăcerile și indeciziile lui privind capitolul ăsta crucial.
      Iată că, atunci când linia roșie a fost trecută, a reacționat.
      E, sper, semnul că, de fapt, KI și VP nu au înțelegeri oculte.
      Și că USL nu mai există decât în mintea lui VP și a câtorva nostalgici.

      • amanda13 spune:

        Imi pare rau, dar tot neconvinsa raman. Un presedinte nu are sediul pe fb. Stiu ca sunteti sibian si il stiti poate mai bine pe domnul Iohannis, insa nu e normal sa-ti exerciti si bruma de atributii constitutionale prin degetele vreunui functionaras pe un site de socializare. Altfel, tot stafie te numesti.

        • George Gafencu spune:

          Cred că sesizarea CCR numai la o zi după declarația pe Facebook ar trebui să vă convingă.

          Declarația pe FB face parte numai din șirul declarațiilor la cald.

          Se pare că se pune la grămadă în Parlament un nou atac la adresa statului de drept.

          Deja se agită spiritele să schimbe Codul Penal și apar legi cu dedicație la aleșii incompatibili. Sunt destule uscături și în PNL care or să pună umărul la dărâmarea statului de drept ca să scape de consecințele unor fapte pentru care se simt cu musca pe căciulă.

          Acum trebuie să iasă românimea în stradă și să pună piepturile în față ca la Mărășești și să spună ”Pe aici nu se trece!”

          • iosiP spune:

            Domnule Gafencu, suntem – conform obiceiului – pe aceeasi linie dar pe sine diferite!
            Eu unul propun o greva fiscala insotita de un “bank run”, si sa-i vedem pe vajnicii nostri jandarmi cum mai dau la gioalele celor care stau la coada sa-si scoata banii din banci… asta, dupa ce n-au fost platiti de vreo doua luni. Pun pariu ca ne-am indrepta catre Palament cu jandarmii ca deschizatori de drumuri. Parerea mea, desigur ;)

  3. Florian_L spune:

    Domule Radu, cum poti sa scrii ca votul popular l-a trimis pe Ponta în inexistență, cand a avut 44% la alegeri?

    • Radu Vancu Radu Vancu spune:

      Când e vorba de prezidențiale, chiar și 49,9 % te pot trimite în inexistență.
      Aveți exemplul lui Mircea Geoană. Ba chiar și al lui Adrian Năstase, așa zice.
      44 %, atunci când ai avut de partea ta totul, e o catastrofă.
      Niciodată PSD nu a trăit asemenea umilință; sunt convins că VP, în pofida manevrelor lui recente, o va plăti categoric.

      • Maria spune:

        Corect spus, prezidentiale. Nu le confundati cu parlamentarele. In starea in care se afla astazi opozitia, ii urez sa se destepte cat mai repede si sa nu se amageasca privind procentele domnului Johannis, care nu le apartin. Cei 5 milioane de votanti ai domnului Ponta nu sunt “neant”, actuala opozitie este total nepregatita pentru alegerile din 2016, iar ascunderea sub pres a posibililor penali din randurile lor nu face decat sa dezamorseze mai tarziu bomba, ce sa vezi, cam cand trebuie sa prezinte un plan pentru guvernarea Romaniei, o alternativa la slaba guvernare PSD.

        • Radu Vancu Radu Vancu spune:

          Așa e, opoziția e foarte slabă.
          Dar nici puterea nu dă pe afară de inteligență: chestiunea cu Șova le va atârna multă vreme ca o ghiulea de picior.
          Au dat, practic, muniție unei opoziții până acum neînarmate.

    • Iocan spune:

      1% Corupti sau Profitori (pupatori pe dindos)
      33% Asistatii Sociali creati si intretinuti de PSD (fara educatie, fara joburi si care inca mai pot fi manipulati cu minciuni despre adversarii politici si promisiuni ratate dupa 25 de ani)
      10% Media de voturi furate de PSD la fiecare etapa de alegeri (Dragnea and Cimitirul Vesel &Co si din filmul “La plimbare cu urna in autobuz”).

  4. andru spune:

    Il apreciati pe KI pentru prima sa reactie rapida.
    Dar spuneti-mi va rog cum poti fi “garantul respectarii constitutiei” de pe facebook? Pe facebook a fost ales presedinte? De acolo se manifesta “prezidentierea” tarii?
    Te retragi intr-un colt si aperi Constitutia, iar cand esti in public vorbesti limba de lemn a politicii romanesti.
    O fii si asta un mod de a fi stafie? La bal esti prezent, te afisezi cu Regele, cand e vorba de spital pui un functionar sa scrie pe facebook. Am nevoie de presedinte in carne si oase sa apere Constitutia si nu de pe facebook, ci de la Cotroceni. Atunci voi crede ca nu e o stafie. Nu vedeti ca nu il baga nimeni in sema, iar clasa politica se reintoarce usor-usor la anul 2012?
    Eu sunt gata sa merg in strada, el este gata sa iasa cu o declaratie la Cotroceni?

    • Radu Vancu Radu Vancu spune:

      Da, Klaus Iohannis trebuie să fie evident mai ferm de acum înainte – și nu doar pe FB.

      • Ștefan Brăgărea spune:

        Domnule Vancu, materialul dvs este excelent.
        În ceea ce privește APARENTA lipsă de reacție a dlui Klaus Johannis, este posibil să fie vorba numai despre intenția de a reacționa EFICIENT și în limita prevederilor constituționale. Haideți să avem oarecare răbdare.
        Cu excepția recentului episod de la Bruxelles când ar fi fost normal să își trimită purtătoarea de cuvânt la întâlnirea cu presa, nu cred că i se poate reproșa ceva concret. Este adevărat și faptul că formația mea tehnică mă face să fiu partizanul acțiunilor eficiente și nu numai declarative.
        Altfel, cu bune urări

        • Mihai spune:

          Pai nu i se poate, pentru ca n-a prea avut nici vorbe (in afara de niste platonice comunicate citite), dar mai ales fapte ( in afara de mers pe la liturghii, tragem un clopot prin Ucraina)… e cat se poate de sters si inexistent.

          • Ștefan Brăgărea spune:

            Tocmai a fost anunțată intervenția dlui KJ prin sesizarea Curții Constituționale. Eficient și elegant..

    • Pinno spune:

      Ma gindesc Iohannis face comentarii pe FB ca sa nu-l suspende parlamentul ca incalca constitutia!

  5. idealogul spune:

    Eu sunt un parlit de inginer fara doctorat. Ma pricep doar la interpretarea faptelor folosind logica si nu pricep nimic. In primul rand Victor Ponta este prim ministru. A participat la alegeri prezidentiale unde a luat un scor mult peste cel al partidului. Acum daca poporul nu la vrut presedinte de unde ati tras concluzia logica ca poporul nu il vrea nici primministru. Poate imi explicati si mie ca eu nu pricep.
    Eu am un defect – am memorie.
    Cand Basesc la al doilea vot pentru demitere a primit un usturator 80% PENTRU DEMITERE se explica pe aici foarte doct ca votul popular nu are nici o valoare daca nu e facut in contextul unui “stat de drept”. Adica mai important de cat votul este repsectarea constitutie si legilor tarii. Acum va rog sa imi explicati unde scrie clar in constitutie ca Victor Ponta trebuie sa isi dea demisia din functia de prim-ministru deoarece a pierdut la prezidentiale.
    Basescu a creat un precedent (facem pipi pe votul poporului cu binecuvantarea Curtii Constitutionale si a corului de postaci) iar Victor Ponta intr-un stat de drept are dreptul sa se foloseasca de el. Nu va place? Trebuia sa judecati mai bine cand Basescu a pierdut votul popular.
    Acum sa ma explic. Victor Ponta imi este antipatic printre multe altele a furat meserie de la Basescu si foloseste aceleasi metodele murdare pentru propriul interes. Dar daca imi este ceva mai antipatic decat Ponta (dupa 25 de ani de democratie romaneasca) imi este vesnica instabilitate si impredictibilitate a tarii. M-am saturat ca aproape in fiecare an sa avem un nou prim-ministru. La noi in fiecare luna vine apocalipsa politica. Asta face mai mult rau decat poate face Victor Ponta.
    Cine isi mai aminteste ca acum 3 ani cand a venit V. Ponta la putere pe forumuri se spunea ca acesta nu v-a rezista nici 3 luni. Tara va intra in convulsii, economia va intra in colaps, independenta justitiei va disparea si poporul va iesi pe stazi cerandu-i in lacrimi lui Basescu sa readuca PDL si pe Boc+Udrea la putere? Ghici ce ? A fost pe dos.
    Mie personal articolul mi se pare facut la comanda dupa ce doamna Alina Gorghiu a cerut demisia lui Ponta. Asa ca blogosfera PNL-PDL la comanda cere si ea demisia lui Ponta. Ce s-a intamplat? Si-a dat seama brusc doamna Alina Gorghiu ca nu are suficiente voturi in parlament ca sa o faca ca la carte ca intr-un stat de drept asa ca vrea sa declanseze un maidan romanesc si a inceput prin a agita blogarii?
    Eu cred ca mai putem sta un an cu Ponta apoi vom avea alegeri normale si poporul isi v-a putea spune cuvantul. Eu vreau normalitate, liniste, predictibilitate, sta de drept si nu o ucrainizare a romaniei.

    • Radu Vancu Radu Vancu spune:

      Cel care face țara instabilă și impredictibilă este tocmai Victor Ponta.
      Prin atacuri la Constituție, schimbări ale legilor esențiale și zeci de taxe care sufocă economia.
      O spun rapoartele MCV, reacțiile ambasadelor și declarațiile mediului de afaceri.
      Deci, dacă detestați instabilitatea și impredictibilitatea, așa cum spuneși, atunci pe Victor Ponta ar trebui să-l detestați cel mai mult.
      Încă un an cu el nu va face decât să le adâncească și mai mult.

      • Maria spune:

        Suntem condamnati, cum spuneti dumneavoastra, tocmai din cauza inexistentei unei opozitii viabile. Sa nu discutam despre initiativele economice ale dreptei din perioadele cat a fost la guvernare. Atacuri la Constitutie reprezinta si atitudinile de genul “se blocheaza justitia”. Nu, justitia nu este blocata de neaprobarea arestarii ingamfatului domn Sova, trimiterea in judecata se face si fara sa fie arestat, in caz ca procurorii au dovezi suficiente impotriva dumnealui.Nu doresc sa reiau aici articolele din Constitutie ce pot fi invocate in sprijinul afirmatiei mele. Insa, daca dorim o resetare a clasei politice, este nevoie de mai mult decat de reactii pe Facebook din partea domnului presedinte. MEDIEREA este o notiune indispensabila democratiei, o masa rotunda cu tema echilibrului intre puterile statului,corectarea disfunctiilor aparute intre acestea, eventuale discutii despre modificari ale unor articole din Constitutie care permit astfel de dezechilibre ar fi mai mult decat salutare din partea Presedintiei. Nu apeluri ale dreptei impotriva stangii si invers, ci o atitudine care sa mobilizeze majoritatea electoratului, indiferent de opiniile politice, asta astept dinspre Cotroceni, nu o schimbare de guvern mult prea des aruncata in interviuri de catre presedinte. Imi doresc ca Presedintele tarii sa faca apel la moralitate si respect fata de legi, sa mobilizeze electoratul(indiferent de optiunile politice) astfel incat sa poata pune presiune pe politicieni. Lipsa de incredere in Parlament si inducerea neincrederii in Justitie prin mult prea deasa si voita confundare a actului de justitie cu actiunile DNA nu duce decat la slabirea democratiei si la rezultate eventual surprinzatoare la alegerile viitoare. Din punctul meu de vedere se deschide o cutie a Pandorei, cu drum liber pentru partide extremiste. Cat va mai dura pana sa apara un partid care sa se foloseasca demagogic de creasta valului anticoruptie pentru a mobiliza electoratul pasiv si a castiga alegerile parlamentare? Pe mine ma sperie si avansul destul de rapid al UNPR, un partid extrem de alunecos. Vor fi multi care vor fi dispusi sa renunte sau sa le fie limitate unele drepturi fundamentale in schimbul promisiunii unei societati mai linistite si mai ordonate. Este mai simplu sa-i lasi pe altii sa gandeasca pentru tine daca ti se garanteaza minimum de confort….

      • dusu spune:

        articolul este mai mult literatura decit analiza corecta
        ponta a pierdut prezidentialele cu 40 si ceva la suta !? vreo trei milioane de mindri rumini
        neamtul ruminesc o fost votat de multi care primesc lunar suta de la capsunari , astia in buna traditie a intorsului armelor azi nu l ar mai vota.
        striga multi ca Johannis nu face si nu drege ; io nu cunosc multe, da un presedinte e al tutulor !
        vreti sa iasa el la proteste ?
        de altfel intre cei care striga sint aia platitii ,dupa care vin idiotii folositori; daca spun ca multor regateni le place felul de politica basesciana , or zice ca nu i iubesc
        liberalii, ca asa isi zic , ar vrea ei sa l dea jos pe ponta , da n au de unde ! de ce n au ? ca poporu o ales !
        asa ca ori asteptati pina vine termenul , ori incercati in strada ! da sa n o faceti ca la revolutia intregului popor

      • Radu spune:

        Domnule Vancu va multumesc pentru poeziile dumneavoastra … nu stiu de ce va simtiti obligat sa luati apararea lui KI; imi pare rau cand un om ca dumneavoastra se inscrie in randul laudatorilor (lingusitorilor), de ce luptati impotriva evidentei :
        1. este clar ca aroganta lui KI supara, i-a dezamagit pe alegatorii care cu buna credinta l-au votat
        2. nu se poate vorbi de eficienta, vedeti rezultatele vizitelor externe
        3. modul jenant in care citeste discursurile
        4. alegerea purtatoarei de cuvant a fost o mare greseala; comunicarea pe facebook o mare greseala
        5. a sesizat CC privind votul din [arlament , dupa DNA si CSM , cand nu putea sa nu o faca, doar pentru sustinatorii inversunati (slugile lingusitoare) a fost un gest eficient si elegant

        Se repeta in Romania situatia in care corul activistilor cautau caitati si aduceau laude agramatului Ceausescu. Pana acum KI este la fel de
        bun presedinte ca si Elena Ceausescu academician

        • Radu Vancu Radu Vancu spune:

          Mulțumesc pentru aprecierea poeziei mele, mă bucură mult.
          Altfel, reproduc mai jos comentariul despre atitudinea lui KI – nu înțeleg cum ar putea fi considerat lingușeală:

          „Reacția lui Klaus Iohannis de ieri e prima rapidă și fermă de la preluarea mandatului încoace.
          Și mă bucură că se petrece în legătură taman cu subiectul justiției; am criticat și eu tăcerile și indeciziile lui privind capitolul ăsta crucial.
          Iată că, atunci când linia roșie a fost trecută, a reacționat.
          E, sper, semnul că, de fapt, KI și VP nu au înțelegeri oculte.
          Și că USL nu mai există decât în mintea lui VP și a câtorva nostalgici.”

    • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

      Un banc vechi (sovietic, dar cît de potrivit):

      În tren, undeva prin URSS, doi tipi stau de vorbă. După o vreme se recomandă:
      - Ia (eu) Ivan Ivanovici !
      Celălalt, fericit:
      - Ia toje (și eu) Ivan Ivanovici !
      Apoi constată că amîndoi merg în delegație în același oraș. Prin consecință trag la același hotel, unde trebuie să completeze un formular de înregistrare. Angajatul hotelului umple rubricile, iar la final amîndoi semnează: unul cu două cruci, celălalt cu trei.
      Stupoare:
      - Ne panimaiu (nu înțeleg) ! Ia (eu) Ivan Ivanovici, vî (dumneata) Ivan Ivanovici. Pocemu (pentru ce) trei cruci ?
      - Aaa ! Ia (eu) ANJENIER (inginer) Ivan Ivanovici.

      Precizare: ia toje (și eu sînt) ANJENIER.

    • victor L spune:

      idealogul
      :P
      Spuneti: “Eu sunt un parlit de inginer fara doctorat. Ma pricep doar la interpretarea faptelor folosind logica si nu pricep nimic”. Dupa mine, meritati doforatul. Nu glumesc, il are si Ponta.

      - “Cand Basesc la al doilea vot pentru demitere a primit un usturator 80% PENTRU DEMITERE”.
      Daca “interpretati faptele”, domnule inginer, din citi votanti a fost acel 80%?
      Caci puteau sa fie si 100% din din, sa zicem, 30 % alegatori prezenti la vot, si tot raminea “unde-i lege nu-i tocmeala” si nici judecata de “inginer pirlit”.
      Unde-i logica, dle inginer?

    • gabarelo spune:

      Cred ca logica dvs e suferinda. Si gramatica e vai de ea.

      “acesta nu v-a rezista”, “poporul isi v-a putea “.

      Si eu sunt inginer, dar imi e rusine ca suntem “colegi” de” inginerie”. Cum poti fi inginer daca nu esti in stare sa folosesti decent limba romana?

      Si credeti ca sunteti smecher cand ii tineti partea lui Ponta si alor lui. Sunteti ca ei. Sau cu ei.

  6. Horia spune:

    Si totusi Radu, ce alternativa avem? Cumva PNL-ul lui Gorghiu si Vosganian? Sa nu uitam ca ieri au lipsit la senat vreo zece liberali de la vot, care ar fi putut inclina balanta in defavoarea lui Sova. Iar episodul cu mirul l-am intalnit acum cateva saptamani si in tabara liberala, cand tocmai complicitatea defunctului USL l-a scapat pe Vosganian. Nu mai vorbim de Borbely. Vorbea ieri Mircea Cartarescu de alegeri anticipate.Care este alternativa? Parerea mea este ca presiunea trebuie pusa puternic nu doar pe PSD, ci si pe Iohannis si PNL, altfel vor uita repede de dorinta majoritatii pentru justitie.

    • Radu Vancu Radu Vancu spune:

      Chiar așa pestriț cum e el acum, PNL-ul e preferabil PSD-ului.
      După cum PDL-ul, cu toate viciile lui, era preferabil PSD-ului.
      E ca o pneumonie față de un cancer, dacă vrei.
      Altfel, preferința mea pentru Monica Macovei rămâne intactă. Mai ales acum, când opoziția e așa de dezorganizată, partidul ei ar putea juca un rol serios.
      Altfel, ai dreptate, Horia: presiunea trebuie pusă și pe Klaus Iohannis și PNL. E imperativ să fie așa.

  7. Cezar spune:

    Johannis s-a dus cu Radu Duda sa bea sampanie. A postat cineva pe fb in locul lui. Cam putin, foarte putin.

  8. idealogul spune:

    Multumesc domnului VASILIU MIRCEA PAUL pentru raspuns. In esenta dumnealui nu a fost capabil sa vina cu nici o idee, rationament sau fapta care sa ii sustina pozitia asa ca a recurs la bascalie, mistocareala si atac la pesoana. In esenta parerea inginerilor este irelevanta deoarce sunt toti niste analfabeti.
    Si raspunsul domnului Radu Vancu este la fel de instructiv:
    “”Chiar așa pestriț cum e el acum, PNL-ul e preferabil PSD-ului.După cum PDL-ul, cu toate viciile lui, era preferabil PSD-ului.”"
    Pot sa intreb : DE CE?
    Este parerea dumneavoastra absolut SUBIECTIVA ca PSD este raul suprem pe aceasta planeta si aveti dreptul la ea dar puteti demonstra?
    “”E ca o pneumonie față de un cancer, dacă vrei.”" Asta nu e o demonstratie este din nou o parere subiectiva.
    Acum pentru ca ati creat un nou precedent parerea mea subiectiva este ca PDL si Basescu sunt incomparabil mai rai decat PSD-ul lui Victor Ponta. Si va rog sa scrieti un articol pe tema asta , vreau sa vad si eu pus in paralel PSD-PDL in ultimi 5 ani. Dar daca se poate nu veniti ca argument suprem cu citate din ambasadorii SUA la Bucuresti sau cu ce facut Iliescu la revolutie – vorbim totusi de PSD-ul lui Ponta (acest antihrist al zilelor noastre daca a inteles bine analfabetul de mine).

    • Radu Vancu Radu Vancu spune:

      Ca să nu mă repet inutil, iată doar două texte în care încerc să arăt de ce Victor Ponta a făcut lucruri mai dezgustătoare & mai periculoase decât Emil Boc & PDL-ul:

      http://www.contributors.ro/reactie-rapida/victor-ponta-bocancii-%C8%99i-constitu%C8%9Bia/

      http://www.contributors.ro/reactie-rapida/gorila/

    • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

      Fiind prea numeroase, efortul de a inventaria greșelile de ortografie mi s-a părut inutil. Ele transformă exercițiul Dvs. de umilință în infatuare, simultan scăzînd valoarea discursului sub punctul în care merită vreun atac direct. În fine, am precizat că și eu sînt inginer (lipsit de orice doctorat, dacă mai doriți amănunte).

    • pehash spune:

      Sova, tu esti? :)
      Hai ca iti fac eu o paralela – cati km de autostrada au trecut de licitatii sub mandatul Ancai Boagiu (care a avut nevoide 8 ani sa termine o facultate..), cand Romania abia isi revenea din recesiune? cati km de autostrada au trecut de licitatii sub mandatul lui Dan Sova, cand Romania crestea (pe hartie) ca Fat Frumos? mandatele celor doi sunt comparabile – 1 an si 6 luni “la butoane”.

      Argumentul “PDL a fost si mai rau” ar fi hilar daca n-am fi si noi tot cetateni romani.

  9. victor L spune:

    Reactiile presedintelui Iohannis sint in concordanta cu ceea ce declara: nu vrea sa fie mîrlan.
    Iar purtatoarea de cuvint, dna Bran, inca nu a terminat de schimbat perdelele si covoarele.
    Sintem in vremea reactiilor pe FB; nu trebuie sa fim mirlani, ca marinarul.
    Si-apoi, ce din uslamism rasare, uslamist se cheama :P
    Unde este reactia profesorului Klaus ca are un prim ministru plagiator? si fost ofiter acoperit cind era procuror?

  10. Mihai Popa spune:

    Brrr, Tales from the Crypt nu alta !
    Un Parlament al Fantomelor ține sub control Democrația de Criptă din România.

    Trebuie să fii puțin deranjat la bibilică pentru a te pune contra fantomelor ăstora de sorginte bolșevică, de aceea încă nu se vede la orizont echipa capabilă să aprindă lumina și să dea cu mopul en-gros prin Cripta de pe dealul Mitropoliei.

    La urma-urmei actul de desființare a fantomaticului USL încă nu a fost redactat pentru că una dintre fantomele fondatoare s-a spulberat în neant.
    Acum este limpede că fantoma cu papillon care plutește diafan în locul titularului nu conferă consistență construcției dar tocmai de aceea se poate spune despre Culmea Ridicolului că a fost descoperită în România.
    Tot fantomatică este și ființa Spiritului Civic care rătăcește fără cap pe plaiurile mioritce, materializându-se, anemic, now and then, here and there, fără a crea fiori reci și spaime în tabăra străveziilor.

    Guvernul României este o Himeră sperioasă al cărei car este tras de vajnica tripletă: Racul, Știuca și cu Broasca.

    Singura certitudine contondentă pe acest plai, gură de rai, o constituie Munca a cca patru milioane de amărășteni angajați la firmele private cu capital strain, firme care contribuie cu o parte consistentă din veniturile lor la un Buget fantomatic (astăzi îl vezi dar mâine nu e) spre care toți se reped să taie de la poale pentru a carpi coatele.

    Ghost-busterii sunt în minoritate iar Exorcizările par a fi o activitate exclusiv olimpică de vreme ce se petrec o dată la patru ani.

    Probabil că va trebui să dea peste cloaca asta de fantome un tsunami geopolitic pentru a-i împrăștia dar teamă mi-e că ei tocmai asta așteaptă, asta urmăresc.

    Ptiu, ptiu, ucigă-i toaca !

  11. n italy spune:

    O categorisire aproape decenta de stafii dar care omite pe cea mai de sus,cea mai mare si careia RV ii gaseste justificari in Mutenia ei cea de trei luni , devenita proverbiala si care e prezentata acum -cum ca in sfarsit i-ar fi revenit glasul..De unde reactie rapida cand in urma scandalizarii FB,a luarii de pozitie a multor politicieni din toate “regnurile“,a demonstrantilor din unele orase a jurnalistilor si mai ales a unor importante ambasade- a iesit si ea ,KJ pe numele ei cu o palida “reactie“facuta de nevoie si de ochii lumii .Cum bine zice cineva ar putea sa fie demis printr-un referendum pentru o evidenta “semidisparitie“deci apropo de subiect : mai Stafie ca asta..

  12. Decebal spune:

    Nu-i stafie, e “zombie”. Si nu e singurul, sunt destui “morti vii”, in politica romaneasca. Desi intrati in puterfactie, inca functioneaza mecanic, negand evidenta, facandu-se ca nu vad bucatile ce cad din ei, la fiecare miscare..
    Vremurile se schimba. Resetarea asteptata de multi, in 1990, se intampla astazi. Dupa 25 de ani, asa cum prevestea Silviu Brucan. Oamenii cinstiti au mers inainte, asa cum le e firea – cinstit. Ceilalti, tot conform firii lor, au facut porcarii si au lasat urme. Dosarele sunt deja cladite, ramane de vazut in ce ordine ajung in instante. Faptele sunt demult comise si “baietii destepti” nu mai pot schimba nimic. Ei pica, astazi, pentru fapte pe care nu credeau sa le mai plateasca, vreodata.

    “Elitele” poleite, dar goale de continut, trebuie sa lase locul elitelor reale. Puterea data de haita si de “omerta” se va da la o parte, in fata puterii data de reala valoare si de competenta. Este in firea lucrurilor si nu se poate intampla altfel. Nu (mai) suntem de capul nostru, iar miza e prea mare.

  13. Daniel spune:

    Inteleg ca totusi ar fi mai bine cu PDL numit azi PNL ca au imunitate prezidentiala. Cine il ancheteaza pe Iohanis pentru evaziune fiscala?

  14. antonie spune:

    „Stafia Ponta” este o obiectivare a unei forme ideale, ca tot ce există în realitate. Întrebarea este cum de a întrupat el exact forma de stafie despre care vorbiți. De ce nu s-a ales cu o alta? Statistic putem spune că face parte dintr-o categorie de forme (a idealismului-pragmatic) care ne bântuie de ani buni cu o probabilitate aproape de certitudine. Abia scapi de una și imediat apare alta făcută din același…a…luat. Nici-o pauză…E o întrebare la care nici Platon nu a avut răspuns. Cum vin „stafiile” în lume, în tema abordată? E vremea idealiștilor în vorbe și pragmatici feroce în fapte. Poate pentru că în esența ei politica e o iluzie, doar politicienii sunt reali. Cu cât mai realiști cu atât au succes în practică vânzând iluzii…(care devin minciuni, când e prea târziu și nu mai contează…altă iluzie se vinde la acel moment)

  15. victor L spune:

    Din pacate, stafia Ponta nu actioneaza singura.
    Desi ministrul Fonduriloe Europene, Eugen Teodorovici, senator PSD de Buzau, a votat împotriva reţinerii şi arestării lui Dan Şova, totusi, de acord cu presedintele Iohannis, plagiatorul il propune ministru al Finantelor Publice. Presedinte care se enerveaza pe FB si sesizeaza CCR ca “avem un conflict între puterile statului”. Oamenii sint curati, doar puterile Statului sint in conflict :P
    “Bravos naţiune, halal revoluţie pe 16 noiembrie 2014.
    Alianţa de la Grivco şi USL-ul sunt mai vii ca oricînd dar nu “pas cu pas” ci buluc”, zice cineva, nu spui cine, fosta persoana importanta :P



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Radu Vancu


Radu Vancu

Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, eseist și traducător. Conferențiar la Universitatea „Lucian Blaga” și redactor la revistele „Transilvania” și „Poesis internațion... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)