marți, martie 19, 2024

România în epoca Dragnea- Dăncilă: metastază politică şi blocaj constituţional

Regimul Dragnea merge mai departe, de vreme ce diferenţele dintre Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă sunt de retorică şi de imagine, iar nu de substanţă autentică. În ambele cazuri, ceea ce contează este intenţia PSD de a conserva domnia oligarhiei sale cleptocrate. Dispariţia politică a lui Liviu Dragnea nu a afectat în nici un fel direcţiile majore ale guvernării: în economie sau în justiţie, ambiţiile de distrugere şi de control sunt egalate doar de energia demagogică cu care PSD îşi clamează ataşamentul faţă de România şi de români.

Regimul Dragnea- Dăncilă videază Parlamentul de orice rol constituţional, guvernând prin apelul la delegare legislativă şi la traseism. Cazul ALDE, partidul pe cale de a se dezegrega, indică până la ce punct fesenismul actual este dependent de anexarea efectivă a grupărilor care i-au fost complice. Cabinetul Dăncilă este un cabinet minoritar. Supravieţuirea sa este posibilă prin efectul atragerii de noi reprezentanţi, pe de o parte, şi prin impotenţa unei opoziţii divizate şi eterogene, pe de altă parte.

Cabinetul Dăncilă, sprijinit de o Curte Constituţională fidelă, exploatează lacunele legii fundamentale. Chiar şi în cazul refuzului Camerelor de a vota noua formulă a guvernului, cabinetul pe care îl conduce nu va fi demis. În absenţa unei moţiuni de cenzură , nici o altă modalitate de acţiune nu poate avea ca rezultat înlăturarea acestui regim.

În fapt, blocajul constituţional actual ilustrează, dramatic, impasul ordinii politice fondate pe constituţia de la 1991. Legea fundamentală nu oferă nici o cale rezonabilă de ieşire : prelungirea mandatului unui cabinet care şi-a pierdut legitimitatea este consecinţa imposibilităţii organizării de alegeri anticipate.

România este afectată, simultan, de o metastază politică şi de un blocaj constituţional. România este lipsită de instrumentele necesare spre a răspunde unei provocări evidente, legate de necesitatea ieşirii din starea de încremenire demagogică în care regimul Dragnea – Dăncilă menţine o întreagă naţiune. A ignora imperativul adoptării unei noi legi fundamentale ar reprezenta o eroare de proporţii.

Regimul Dăncilă-Dragnea continuă opera de distrugere şi de domesticire a justiţiei, fără ca nimeni să pară capabil a i se opune. Atacurile la adresa Anei Birchall, ( un ministru care a ales să nu urmeze linia trasată de Florin Iordache) au coincis cu asaltul pe care gruparea dominantă în CSM îl dă spre a consolida poziţia Secţiei Speciale. Cât despre Viorica Dăncilă, decizia de a se opune , din nou, alegerii Laurei Codruţa Koveşi este proba abjectei solidarizări cu regimul Dragnea.

Un stat român nereformat va fi unul vulnerabil, iar capacitatea fesenistă de a uzurpa şi mitui colectiv nu trebuie subestimată. Eliminarea fesenismului din spaţiul nostru public cere nu doar blocarea Vioricăi Dăncilă încă din primul tur, dar şi conturarea alternativei la marasmul constituţional de acum. O Românie post- fesenistă nu se poate dezvolta decât prin eliminarea ordinii juridice care a făcut posibil regimul Dragnea – Dăncilă. Refondarea statului este premiza acestui posibil viitor.

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Programul regimului Dragnea merge mai departe in forme mai putin violente, dar nu mai putin nocive. Scopul acestui regim este sa produca schimbari de ordin legislativ-institutional, care sa faca ireversibil procesul de indobitocire a Romaniei. Marea eroare a lui Iohannis a fost numirea lui Dancila ca prim ministru.

  2. 3 propusi de PSD, 2 de PNL, 2 de Iohannis (Stanciu si Tanasescu), unul de UDMR si 1 de Basescu (Morar);cum e CCR fidela PSD-ului?

    • „…cum e CCR fidela PSD-ului?”

      Îngăduiți-mi, vă rog, să încerc un răspuns.

      „Cărticica” zice că așa-zișii judecători nu-s numiți chiar de partide:
      „ARTICOLUL 142
      (1) Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.

      (2) Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.

      (3) Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României. ”

      Astfel, în contextul în care cleptocrația – pentru care exponentul principal pe scena politică este PSD – a dobândit la ultimele alegeri parlamentare o susținere covârșitoare din partea cetățenilor români și a format o solidă majoritate, membrii CCR numiți de Cameră, Senat, sau fostul Președinte al Republicii (care, de asemenea, exprimă frecvent în spațiul public opinii vehemente împotriva statului de drept și a independenței Justiției) sunt servili la rândul lor intereselor Cleptocrației.

      Prin urmare, sunt fideli inclusiv PSD, ca instrument politic al acesteia.

  3. Cand a vrut sa indeparteze alti prim-ministri, cu toata impotrivirea lor, n-a avut nici o problema PSD-ul sa-i schimbe. Motiune de cenzura impotriva propriului guvern nu este ceva ce intalnesti usor.

  4. Vorbe multe, minte putina. Intelegem ca Iohannis e in campanie si faci parte din categoria propagandistilor pe forumuri si in spatiul public, si de asta trebuie sa scrii chiar …daca nu prea ai ce. Toata lumea vede ce spui acolo, tu insa te descalifici cand te prezinti profesor de drept constitutional si vii cu mesaje politice de campanie anti PSD, in loc sa vii cu o atitudine de profesionist apolitic si deci cu o propunere, daca esti competent si diploma aia de te afisezi cu ea nu e vreun fals. pana acum, esti doar un biet activist antiPSD.

      • un mișto bine plasat înfundă orice cale de discuție. Ca și când ai ciudă pe cineva mai bine îmbrăcat: îi dai o flegmă pe cămașă și devii dintr-o dată regele balului.
        Ce-ar fi să analizăm, mai curând decât să răsfirăm? Chiar dacă nu ne place subiectul la o primă abordare.
        Dacă nu, mergem să dăm cu praștia comentarii nobil-șugubețe pe gsp.ro.

    • Mai Biz cu ciuma rosie cum trebuie discutat, cu nazistii la Nurenberg cum a trebuit sa se discute ? Dar tu daca ai un punctaj dat de psd ma intreb doar daca esti idiot util sau iei si creitzari ca sa vorbesc pre limba olteneasca.

  5. „Regimul Dragnea merge mai departe, […] ceea ce contează este intenţia PSD de a conserva domnia oligarhiei sale cleptocrate.”

    Aș îndrăzni să aduc două completări. Una, legată de faptul că cleptocrația depășește marginile PSD, având caracter transpartinic, iar guvernarea USL a demonstrat prin atenta conservare a ei acest lucru.

    „Centrele de reflecție” care guvernează în realitate România, precum cel de la Scroviștea, care reprezintă de fapt interfața dintre oligarhi și politicienii-marionete, nu au fost afectate prea mult, spre deloc, de mutarea domiciliului d-lui Dragnea pentru o scurtă perioadă în cartierul Rahova.

    A doua completare este cu referire la metamorfoza FSN-FDSN-PDSR-PSD care se continuă cu ProRomânia. Așa cum formal după a989 organizația politică a foștilor nomenclaturiști comuniști s-a transformat de-a lungul deceniilor prin absorbția diverselor formațiuni politice aparent onorabile (ne putem aminti de PSDR-ul d-lui Sergiu Cunescu, spre exemplu), în prezent ProRomânia se poate pretinde partid de centru/centru-stânga după absorbția „liberalului” ALDE.

    Astfel, „regimul Dragnea merge mai departe, conservând domnia oligarhiei cleptocrate”.

  6. Da, Constituţia fesenistă din 1991 trebuie schimbată în mod fundamental. Lumea s-a schimbat, România s-a schimbat, iar Constituţia actuală a devenit inopernată. Sunt câteva chestiuni care necesită neapărat modificări fundamentale, ca atribuţiile Preşedintelui, Curtea Constituţională, puterea procurorilor, organizarea teritorial-administrativă, precizarea rolului instituţiilor (de ex. serviciile secrete), etc. Post-comunismul românesc de după ’89 trebuie să se sfârşească nu numai prin eliminarea FSN-PSD ci şi pritr-o nouă Constituţie adaptată vremurilor noi ale globalismului.

  7. D-le Stanomir dupa 5 ani pierduti de pres.Johannis , cu balacareala puturoasa in care ne-am petrecut in ultimii 5 ani, cu lipsa de implicare serioasa a unor oameni competenticomentariul d-stra nu face mare lumina in mintile noastre( ale celor care va citim) si mai ales o cale de iesire chiar nu ne oferiti!

  8. Le spuneti bine si clar, dar la alegatorii de toate conditiile ce face Malin Bot este foarte util.De altfel curajul sau eficient l-a remarcat si dl Liiceanu in ultima lui carte.
    Asa ca imi permit sa-i fac popaganda aici la dvs care aveti un bun rating si sper sa ma ajutati adica sa nu ma cenzurati cum fac altii pe aici.
    Asadar:
    Malin Bot este cel mai bun propagandist anti mafia rosie din Romania este mai bun fiind mai putin patetic decat Rares Bogdan, vorbeste simplu direct la obiect, este bine informat, crede in ce spune si asta se simte: https://www.facebook.com/malin.bot

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro