Home » Educatie »Sinteze » Citesti:

Ce este un plagiat? De ce are el o valoare politică?

Alexander Baumgarten iunie 19, 2012 Educatie, Sinteze
16 comentarii 4,328 Vizualizari

România se confruntă cu o aglomerare neobişnuită de scandaluri de plagiat care aprind spiritele, implică decizii morale, politice, sau tăceri penibile şi tergiversări fără noimă. Lansarea cuvântului „plagiat” asupra unei opere pune la stâlpul ruşinii autorul şi cere înlăturarea din spaţiul public al acestuia. Mai întâi o mulţime discretă anunţată pe „România curată”, apoi câteva zeci de denunţuri la fostul Consiliu de Etică (ştiu şi eu unul depus din 23 decembrie dar încă nesoluţionat, probabil pentru că nu e celebru). Apoi, instrumentalizarea politică a lui: ministrul Mang demisionează când contribuţiile sale ştiinţifice se dovedesc a fi copiate sub numele său, acum primul ministru tratează ironic acuzaţia de plagiat, considerând că ar fi vorba de o maşinaţiune politică şi că, dacă totuşi ar fi adevărat că a plagiat, atunci poate renunţa la titlu de doctor, fără a pleca şi din spaţiul politic. Nedumerirea este firească: dacă pentru un ministru dovedirea plagiatului implică retragerea lui, pentru cel „prim” acelaşi lucru nu mai este valabil?

Vreau să argumentez aici că teza disocierii între compromisul ştiinţific şi cel politic este falsă. Dimpotrivă, ele se implică. Voi porni de la o definiţie simplă a plagiatului: faptul de a prelua cel puţin fragmente cu sens autonom dintr-o altă operă şi a le prezenta public drept ale tale. Dar discuţia se complică atunci când punem problema gradului preluării: dacă preluarea este materială (adică se preiau cuvintele) atunci oricând se poate susţine că punerea lor în alt context le schimbă sensul, iar atunci nu e plagiat. Dacă preluarea e formală (adică se repovesteşte sensul) atunci cititorii recunosc plagiatul, dar nimeni nu poate fi acuzat, deoarece cuvintele diferă. De pildă, dacă îţi construieşti o carieră academică povestind cărţile altora, rezumându-le fără nici o remuşcare, pe o reţetă unică, obţii o operă enormă (ca principiu, infinită) şi vei pretinde prestigiul unui mare savant, iar comunitatea nu te va putea critica niciodată direct şi la obiect ca pe un simplu plagiator. Din aceste două situaţii extreme, este vizibil faptul că terenul definirii plagiatului este alunecos şi plin de capcane. Fireşte, recunoaştem şi sancţionăm plagiatul acolo unde un pasaj dintr-o operă este identic alteia editate anterior, dar lipsesc trimiterile explicite, cu notă de trimitere. Dar dacă ele sunt într-o bibliografie finală? Sau câte cuvinte să schimbi într-un text copiat pentru ca el să nu mai fie copiat? Sau un plagiat de 54 de pagini e mai grav ca unul de 53 de pagini? Toate aceste întrebări arată un singur fapt: că terenul ştiinţific al discuţiei despre plagiat cunoaşte nuanţe delicate, de la un grad la altul şi de la un domeniu la altul, ceea ce nu face decât să ajungem la o cazuistică infinită şi inutilă oricărei proceduri juridice.

Aceasta însă nu înseamnă că plagiatul este indecidabil, ci înseamnă că nu ştiinţa este domeniul lui de decizie. Voi avansa aici teza că terenul de verificare a plagiatului este deontologia şi, implicit politica. Iar argumentele mele sunt următoarele:

Ideea că un autor trebuie respectat ca autor în sensul unei valori ultime şi inalienabile este o idee modernă, corelată strict cu toate ideile noastre moderne despre subiect şi despre demnitatea lui politică. În lumea veche, lucrurile nu stăteau deloc aşa. A existat o bârfă despre Platon, că mari pasaje din Timaios ar proveni dintr-un manuscris cumpărat, iar nu scris de el. Dar nimeni din lumea antică nu a mers prea departe în cercetarea acestei chestiuni. Apoi, evaziunea auctorială a fost o modă în toată lumea antică şi medievală. Era cuviincios să îţi începi o operă spunând că nu este a ta, că datorezi totul înaintaşilor şi rugăminţilor discipolilor. Aşa scrie Quintilian, Anselm, Avicenna şi alţii. Astăzi acceptăm ca pe o mare sursă a culturii teologice tratatul Monologion al lui Anselm, deşi el este un rezumat numai pe jumătate explicit al lucrării Despre Treime al lui Augustin. În schimb, astăzi situaţia s-a modificat complet: exmatriculăm un doctorand care copiază de pe internet referatul lui (uneori uitând chiar să şteargă sursa), dar ezităm public să cerem demisia unui prim ministru pentru motive care se pot dovedi similare. În schimb, păstrăm o tăcere de mormânt în faţa operelor constituite din nişte rezumate nenorocite, făcute de alţi politicieni de toate culorile.

În lumea modernă, ideea de autor s-a modificat radical faţă de lumea celor vechi. Motivul este simplu: cei vechi credeau că auctorialitatea nu este importantă, deoarece vedeau subiectul uman drept o desprindere incompletă şi inspirată de o natură divină, în care ne vom regăsi odată toţi, cu ideile noastre. Dimpotrivă, pentru lumea modernă, subiectul uman este ceva complet determinat şi independent de lume şi de ceilalţi. Când Descartes spune cuget, deci exist, el spune implicit sunt autor, deci nu plagiez. În lumea modernă, persoana umană se întemeiază pe ea însăşi, indiferent că este sau nu este creată. De aceea, în lumea noastră există conştiinţă auctorială.

Statul modern este întemeiat pe acest elogiu al singularităţii umane. Dacă nu am fi fiecare dintre noi o persoană separată de ceilalţi, nici statul nu ar fi unul modern, ci o gloată ai cărei membri lasă arme în mâinile altora, cărora le plătesc ceea ce atât de plastic s-a numit, într-un scandal mediatic de anul trecut, „taxă de şmecher”. Fără respectul faţă de persoană, nu suntem stat modern, iar impozitele rămân nişte nenorocite de „taxe de şmecher”.

În numele acestui principiu al singularităţii persoanei pe care se construieşte statul modern, se poate afirma că plagiatul este un delict împotriva statului, iar nu împotriva ştiinţei. Dacă plagiezi într-o ştiinţă, chiar de o sută de ori, aceeaşi lucrare, ştiinţa stă pe loc, pentru că nici despre progres, nici despre regres nu va fi vorba. Dar societatea în care aşa ceva se petrece regresează. Ştiinţa în sine este indiferentă faţă de plagiat, iar în numele ei nu se poate constitui nici o sancţiune. Miza plagiatului este politică, deoarece atentează la statul modern de drept: plagiatorul nedezvăluit se va bucura de recompense în dauna celor care au procedat onest. De aceea, dacă plagiatul primului ministru este dovedit, dar fără consecinţe politice, atunci îi vom felicita şi pe toţi plagiatorii mai mărunţi, vom transforma noul consiliu de etică într-un birou de distribuţie a unui nou tip de premiu şi putem purta, pe lângă papioane, şi tricouri cu inscripţia „plagiatori”.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "16 comments" on this Article:

  1. sile spune:

    Nu merge cu fineturi d’astea. Daca ne uitam cati profesori-doctori avem in Romania si raportam contributia Romaniei in diverse ramuri la fiecare din ei, ne dam imediat seama de ce plagiatule condamnat cu cel mult jumatate de gura in randul celor indrituiti s-o faca.
    Cred ca pana la urma, asta e noua definitie a romanului, care ar trebui sa inlocuiasca Miorita: da, in principiu e rau, dar si altii fura.

    • Ioan spune:

      Nu inlocuim Miorita. Este eterna si axplicit actuala. Non combatul ca filozofie nationala, domnia pumnului puternic si teoria capului plecat , ii dau dreptate junelui Titulescu. Majoritatea parlamentara,Antenele si prostii /da multi/ il sustin. Asa ca, papioanelor, ciocul mic. Mai aveti un site ori, doua, si o Dilema si aia vecche. Mai bine ati pregati Vecerniile bucurestene si Priveghiul national! Cu multa stima: Ioan fara de tara!

  2. poli spune:

    Plagiatul este un furt, iar faptul de a te fi prevalat de el (ca sa ti-l treci in CV, de pilda) este o minciuna si o frauda.

    Un prim-ministru hot si plagiator nu mai are nicio credibilitate pentru a le spune cetatenilor sa-si plateasca cinstit taxele si impozitele sau elevilor sa nu copieze la BAC. Iata de ce plagiatul este o problema cit se poate de politica si nu poate fi bagatelizata sau scuzata in niciun fel.

    Pe scena internationala, cariera lui Ponta s-a incheiat: niciun om respectabil nu va accepta sa stea alaturi de el. Trebuie sa caute repede inlocuitor.

  3. ultramarin spune:

    “Studiile universitare de doctorat, denumite pe scurt doctorat, constituie cel de-al treilea ciclu al studiilor universitare oferite în Universitatea „Babeş-Bolyai” şi au ca scop dezvoltarea cunoaşterii prin cercetare ştiinţifică originală. Ele au, de regulă, o durată de cel mult 3 ani universitari şi cuprind două componente, care se desfăşoară sub îndrumarea unui conducător de doctorat din Universitatea „Babeş-Bolyai”: un program de pregătire universitară avansată şi un program de cercetare ştiinţifică. Doctoratul se finalizează cu susţinerea publică a unei lucrări elaborate de doctorand, numită teză de doctorat” zice UBB-ul.

    Fiind presedinte de comisie( de doctorat) , ce ati face daca ati afla ca parte dintr-o teza ( al carei candidat v-a trecut prin comisie) este plagiat , dupa ce respectivul doctor( sau “dottore” ca sa fim in pas cu moda) a luat doctoratul si ati aprobat asa ceva?
    Mai mult decat atit, ce ati face daca doctorul(“dottore”) ar fi o persoana politica cunoscuta?

    Sunt perfect de acord cu faptul ca “Dottore” trebuie sa-si dea demisia in secunda 2 dupa ce s-a demonstrat ca este plagiat ( cu argumente serioase si acceptate).Full stop.

    Ma nedumereste insa de ce nu se spune nimic despre cei pe linga care a trecut doctorul respectiv si in cazul in care este plagiat, cum a fost posibil asa ceva, la un asemenea nivel?

    Aveti vre-o parerea in acest sens, domnule BAUMGARTEN?

    Multumesc.

  4. Dorin Isoc Dorin Isoc spune:

    Din orice se poate face arta dar arta poate fi doar admirata si nu se cere aplicata. Tratarea plagiatului, ca orice alte fapta umane, are regulile sale.
    In mod evident ca pare foarte modern sa-l complicam ca sa ne aratam cat suntem de complicati atunci cand dorim sa scoatem in evidenta apartenenta la patura subtire, tot mai subtire, a intelectualilor.
    In fond, plagiatul este furt. Daca recunoastem ca proprietatea este intangibila atunci discutia despre cat de mare este furtul este o probema de drept. Problema ca s-a luat sau nu este insa indiscutabila. Ca furi un ou ca furi un bou tot hot te numesti. Pentru un ou poti sa iei un avertisment, pentru un bou poti sa ramai fara masina din curte.
    Vezi mai multe detali pe http://www.plagiate.ro.
    Numai de acum vin insa complicatiile. Plagiatul nu este niciodata un fapt simplu si nu se face niciodata de catre o singura persoana. Intotdeauna exiata complicitati. Plagiatul nu-l faci ca sa fii simpatic si rezultatele obtinute dupa ce faci plagiatul nu de tipul “Ei si!”. Dupa ce ca tu castigi niste concursuri, apoi promovezi, se mai gaseste si un stat tembel care =te plateste din banul public, ca deh! nu este banul lui.
    Apoi, unde era conducatorul stiintific pe vremea cand doctorandul ajuns acum doctor plagia? A, veti spune: pai bietul om nu stia pe cine a luat in batatura!. Bine, pai daca nu stia sa nu mai conduca doctorate ca nu este musai sa o faca toti.
    Apoi plagiatul nu dispare. Aici nu suntem foarte de acord.
    Plagiatul este ca delictul de poluare a naturii: poti sa dai la canal apa curata si este perfect. Dar ce te faci daca dai la canal apa otravita si doua case mai incolo un copil moare pentru ca s-a jucat cu apa sau chiar a baut din aceasta? Unde mai pui ca notorietatea unor plagiatori impinge lumea sa citeze taman operele plagiate.
    Deci plagiatul este nociv si pentru stiinta si pentru stat!
    Plagiatul este simplu de aflat de catre cei care stiu citi si nu este nevoie de comisii foarte sofisticate ca o faca si sa o dovedeasca. Vezi poezia: “si l-am prins cu cu rata-n gura si cu ou-n buzunar!” Adica, mai pe romaneste, dovedirea plagiatului este intotdeauna un flagrant pentru ca faptuitorul nu se bucura de nelegiurea sa in singuratate ci se expune public prin publicarea operei furate pe care o vad toti si toti o pot compara cu usurinta cu operele autentice. Se impune o singura conditie: sa stie si sa doreasca sa citeasca.

  5. Delia spune:

    Nu inteleg de unde atata soc legat de unde si pana unde tine plagiatul. Exista programe care pot identifica ce procent dintr-o lucrare este copiat dintr-o alta sursa. Nici o lucrare nu va atinge probabil 0% procente copiate intrucat intotdeauna vor exista asocieri de cuvinte folosite si in alte lucrari. Universitati din alte tari au acest program. Pentru Imperial College de exemplu, pana la 35% e procentaj de copiere acceptat, atata timp cat fragmentele copiate sunt citate corespunzator in ghilimele si citatele sunt din mai multe surse. Desigur, fiecare incearca sa aiba un procentaj de copiere cat mai mic. Dar, inainte de a preda lucrarea, o rulezi prin program si stii exact ce si unde ai copiat, intrucat iti apare lucrarea subliniata si sursa fragmentului mentionata

    • Dorin Isoc Dorin Isoc spune:

      Intrebarea este foarte bine pusa si cred ca este necesar un raspuns cat mai documentat.
      In Romania se plagiaza de prin 1865, dupa ce a aparut prima lege care se refera la plagiat.
      La 1898 s-a publicat un studiu de mai bine de 100 de pagini deosebit de bine documentat asupra unui plagiat facut de un personaj ajuns om politic, adica nu a patit chiar nimic.
      Istoria plagiatului in Romania se apropie de 1989 cu foarte multe plagiate, intr-o perioada in care plagiatul a ajuns politica de stat. Toate aceste plagiate au aparut in carti.
      Da exista programe de detectare (le gasiti cu trimitere si pe http://www.plagiate.ro). Aceste programe sunt mai ales pentru limba engleza si au un caracter preventiv si orientativ. Plagiatul este insa o fapta cu mult mai multe forme astfel incat suprinderea lui automata nu este oricand facila iar atunci cand este vorba de plagiatul din carti sau carti din carti sau teze din teze demersul este si mai complicat.
      Cu alte cuvinte, acest moment este cel al rupturii cand societatea romaneasca trebuie sa se alinieze si sa recunoasca nocivitatea plagiatului si necesitatea stavilirii lui corecte.
      Evident ca discutia implica si ale multe aspecte dar esenta este cea prezentata. In acest moment este imperios necesara stavilirea plagiatelor din scoliel doctorale ale universitatilor romanesti unde cu bani comunitari si fara pregatirea necesara au fost admisi foarte multi doctoranzi, peste capacitatea de competenta a profesorilor care la randul lor nu au avut nici cea mai mica educatie in ceea ce priveste integritatea academica.
      Practic, o aproximare optimista documentata spune ca proportia de profesori universitari activi care au lucrari plagiate depaseste in acest moment 60% din numarul total de profesori.

  6. Iulian spune:

    Cu doua decenii inainte sa scrie Descartes sintagma cu pricina se-ntampla ceva relativ nou in Spania: Cervantes isi acuza plagiatorii, cu-nversunare chiar. Asta o facuse, din cate stiu, si Ben Jonson in Anglia tot atunci. Oricum, chiar si dupa Descartes practica plagiatului a continuat nestingherita pana in sec. XIX – nu stiu daca e strict o problema a modului in care ne raportam la noi insine (ca indivizi si nu colectivitati). Ma gandesc ca atunci cand Martial isi acuza copiatorii, o facea stiind ca e un lucru rusinos pentru ei – ca ii dovedeste in ne-originalitatea lor si ca “ii face de ras” in fata unui public care e totusi sensibil la asemenea acuze. (?)

  7. pragmatic-la-extrem spune:

    @all. Le incurcam??? Un om politic fura un ou. Ajunge in instanta si acolo scapa. Penal s-a terminat. Politic, e alta mancare de peste!

  8. Oreste spune:

    Breh, daca plagiatul nu e o crima atunci este OK daca plagiez si io niste filme pe DVD? :-) )))
    Si cre’ca le si vand ca sa fac si io bani de o bere, ca tot e canicula afara.

    Apropos, as plagia si “Punguta cu 2 bani” dar as face-o cu happy-end … cum baba si mosu au trait fericititi si imbelsugati pana la adanci batraneti –> Asta da Opera proprie!!

  9. nola spune:

    Abordarea Domnului Baumgarten este pavată cu bune-intenţii. Adevărat, nu ştiinţa, ci societatea suferă din cauza plagiatului. Problema apare însă în momentul în care realizăm că ştiinţa, mai ales cea filologico-umanistă nu este un corp în afara societăţii, ci parte a ei, altfel spus, plagiatul, ca furt intelectual, fură ceva şi ştiinţei: credibilitatea. Decăderea prestigiului ştiinţelor umaniste, fie că e vorba de ştiinţele textului, ale dreptului sau ale societăţii, are o explicaţie şi în laxitatea cu care , de o vreme bună, este tratată în aceste domenii originalitatea şi acurateţea respectării criteriilor auctoriale.
    Este semnificativ că revista care a abordat chestiunea originalităţii lucrării în drept a Domnului Ponta, nu este o publicaţie de specialitate în drept sau ştiinţele umaniste şi sociale, ci în ştiinţele naturii.

    • unoarecare spune:

      “Premierul Victor Ponta a declarat, marti, ca va renunta la titlul de doctor daca se va stabili, de catre comisia de specialitate de la Ministerul Educatiei, ca a gresit trecand la sfarsitul tezei de doctorat autorii din care a citat la bibliografie, si nu in subsolul paginii.
      “Ma prezint la comisia de specialitate de la Ministerul Educatiei. Sunt gata sa dau toate explicatiile necesare. Sunt gata sa raspund daca trebuia sa pun la subsolul paginii bibliografia”, a spus Ponta.
      El a spus ca nu stie care este sanctiunea pentru o astfel de greseala si a precizat ca va intreba comisia de specialitate. ”
      In:
      http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12566055-autorul-articolului-din-nature-despre-ponta-nu-avem-niciun-dubiu-privind-plagiatul.htm
      ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
      Fantastic ! Este gata “sa dea explicatii si sa corecteze greseala” ! Acest domn de se cheama Ponta Victor ne crede chiar atat de imbecili sau de ingusti la minte ?

      http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/de-ce-a-fost-numit-victor-ponta-politruc-ingust-la-minte-intepat-de-strechea-puterii-267619.html

      • nola spune:

        Din nefericire, situaţia este mult mai gravă: Domnul Ponta, ca orice impostor, se bazează pe solidaritatea unei societăţi pe care o vede formată din indivizi de teapa sa. Nu contează de fapt ce spune un impostor, poate spune orice ca să scape cu basma curată, important este cum reacţionează cei pe care îi înşeală. Dacă-l tolerează sau zâmbesc cu înţelegere, e şmecher de al nostru, dovedesc că îl merită. Dacă-l sancţionează promt, arată că doresc o societatea în care impostorii trebuie să se ascundă, nu să tindă la cele mai înalte funcţii din stat.

  10. jhon spune:

    ponta a scris 450 de pagini din care 30-spune el, jumate- spun altii, sunt plagiate. bun adica rau. intrebarea mea este: daca scria doar 225 de pagini ii aprobau teza sau nu? Daca da , Ponta are dreptate-Basescu e nemernic si securist; daca nu, atunci Ponta ar trebui sa-si dea demisia

  11. dracu spune:

    Pagini copiate porceste, in proportie de 75-100%, sunt urmatoarele (numarul paginii e cel din lucrarea de doctorat):
    24, 30, 31, 36, 37, 38, 44, 47, 54, 55, 56, 57, 59, 61, 62, 83, 84, 140, 144, 145, 154, 155, 156, 157, 159, 165, 172, 217, 218, 222, 223, 224, 225, 226, 231, 232, 233, 234, 235, 236, 237, 238, 239, 240, 241, 242, 243, 244, 246, 249, 250, 251, 252, 253, 254, 256, 257, 258, 259, 260, 261, 262, 263, 264, 265, 266, 298, 299, 300, 301, 302.
    Adica 71 bucati pagini.

    Pagini copiate semi-porceste, adica in proportie de 50-75% din pagina:
    27, 32, 33, 35, 43, 72, 78, 82, 141, 143, 160, 162, 166, 167, 173, 219, 227, 245, 247, 255.
    20 bucati.

    Pagini copiate finut, de la o fraza pana la o juma de pagina (10-50% furaciune)
    16, 17, 21, 23, 26, 39, 45, 46, 48, 58, 60, 63, 75, 79, 139, 142, 146, 158, 161, 169, 216, 248, 267, 303.
    24 bucati.

    In total, 115 pagini atinse, mai mult sau mai putin (in general, mai mult), de ciordeala.

    Lucrarea de doctorat a lu prim ministru are 306 pagini, plus anexe (legislatie).

    dintr-un total de 306 pagini, Ponta are vreo 306-115 = 191 pagini la care nu a ciordit nimic (sau cel putin n-a fost prins inca).
    Deci procent de originalitate calculat pe pagini: 62% original, 38% ciordeala.

  12. Dorin Isoc Dorin Isoc spune:

    Ar fi cu totul regretabil sa se judece plagiatele in termenii procentelor.
    Un plagiat este un furt si atat.
    Originalitatea unei lucrari, in sensul calitativ, adica al aportului de noutate adus de lucrare se face de asemenea pe baza de alte criterii.
    Ce este de subliniat este ca despre originalitate se poate vorbi numai prin comparare intre opere autentice adica acele opere ale caror autori sunt chiar cei declarati.
    Operele plagiate intra in alta categorie si, daca cei care au fost plagiati sau pagubiti nu au nimic de revendicat, atunci categoria este “NU FACETI CA EI CA VETI PATI CA EI”. Este o forma de scolarizare si protectie a societatii de invazia nonvalorilor (poluare intelectuala), vezi http://www.plagiate.ro.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexander Baumgarten


Alexander Baumgarten

Conferentiar universitar doctor, Catedra de Istoria Filosofiei Antice si Medievale Universitatea "Babes-Bolyai", Cluj. A publicat 6 volume de studii şi exegeză a filosofiei medie... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)