Home » Financiar »Sinteze » Citesti:

Creditarea in 2011. Sunt sanse de revenire?

Mihnea Vasilache februarie 17, 2011 Financiar, Sinteze
6 comentarii 3,052 Vizualizari

Daca reclama este sufletul comertului atunci putem afirma in mod similar ca, creditarea este sangele din inima pulsanda a economiei. Creditarea are trei aspecte importante: cantitatea, eficienta si calitatea.

Cantitatea este reprezentata de suma creditarii catre populatie, sectorul corporatist si cel public (guvern si autoritati locale). Eficienta se masoara ca si diferenta intre costurile depozitelor si dobanzile creditelor. Calitatea se masoara printr-o serie de indici de neplata sau arierate.

Relatia exacta intre cantitate, eficienta, calitate si cresterea PIB-ului este subiectul multor studii de specialitate in diferite tari si in diferite perioade. In cazul tarilor in curs de dezvoltare (inclusiv Romania) majoritatea studiilor par sa indice un efect puternic (corelatie pozitiva) al eficientei institutiilor de credit (banci si IFN-uri) si crestere economica. Cantitatea de credit pare sa aiba un impact statistic mai redus si este chiar considerata o consecinta a dezvoltarii economice si nu o cauza. Al treilea important considerent, calitatea creditarii, are de asemenea un efect important atat direct (datoriile neplatite sunt bani care dispar din sistem deci au efect dezinflationist) cat si indirect prin influenta asupra apetitului de risc (al creditorilor si creditatilor).

Saptamana trecuta BNR a publicat Buletinul Lunar pe Decembrie 2010 ceea ce ne da posibilitatea de a analiza situatia pe intregul an precum si a urmari evolutia creditarii de la varful de dinainte si pana in adancurile crizei. Aceasta analiza ne ofera si cateva invataminte importante pentru viitor si indica modalitati de ajuta cresterea economica si implicit iesirea din criza.

2010 – Annus Horribilis 2

Pentru Romania 2010 a fost un al doilea an consecutiv in care economia a scazut semnificativ continuand sa puna presiune atat pe creditori (banci si IFN-uri) cat si pe creditati (populatie, corporatii si sectorul public). Acest fenomen a putut fi observat bineanteles si in tari dezvoltate desi durata si cuantumul au fost diferite de la tara la tara. De exemplu, bancile romanesti nu au avut pierderi masive si imediate care sa necesite o injectare de capital din partea statului (si implicit o nationalizare partiala sau totala). Acest lucru se explica prin lipsa de sofisticare a sistemului bancar care l-a izolat de instrumentele toxice si complexe de tip structurat care au cauzat ravagii in banci din Statele Unite, Marea Britanie si Germania. Dobanzile la RON nu au trebuit reduse la zero pentru a compensa efectul dezinflationist al pierderilor. In schimb oricine a putut observa pe propria piele inasprirea, scumpirea si chiar disparitia creditarii din anumite parti ale economiei. Gratie Buletinului Statistic al BNR putem cuantifica mai exact aceste fenomene.

In cursul lui 2008, ultimul an de crestere economica, bilantul monetar agregat al institutiilor si fondurilor de piata monetara (in esenta activele totale ale sistemul financiar din Romania) a crescut cu mai mult de 23% in termeni reali pana la suma de 339 miliarde de lei adica 67% din PIB. De remarcat totusi ca si la maximul de varf inainte de criza economia romaneasca folosea creditul intr-o masura mult mai mica (raportata la PIB) decat tarile dezvoltate. De exemplu, in Statele Unite valoarea creditarii private (ipotecar, auto, carti credit, bancar, obligatiuni corporatiste, etc) este aproximativ 167% din PIB. In cursul lui 2009 creditarea agregata la nivel national a crescut in termeni reali cu 2% dar in domeniul crucial al creditului de consumatori si corporatist a scazut cu 8%. In cursul lui 2010, al doilea an de scadere economica, cresterea creditarii agregate reala a fost nula iar creditarea consumatorilor si a companiilor a continuat sa scada cu 4%. Cu toate acestea este greu de spus daca cresterea respectiv scaderea creditarii a fost o cauza sau o conseciinta a cresterii respectiv a scaderii economice. Cert este ca a fost format un cerc virtuos in timpul cresterii economice care s-a transformat rapid intr-unul vicios in timpul crizei.

In mod logic, BNR a incercat sa compenseze acesta descrestere abrupta a cantitatii de creditare prin scaderea costului ei, implementata in practica prin reducerea dobanzilor de referinta acompaniata de o serie de alte masuri precum reducerea rezervelor obligatorii ale bancilor. Intr-o oarecare masura BNR a reusit desi aceste eforturi s-au reflectat doar partial in eficientizarea creditarii in Romania din cauza costurilor operationale mari ale bancilor. Acest fapt este cauza recentelor „contre” publice intre intre Dnii Lucian Croitoru (BNR) si Steven van Groningen (CEO Raiffeisen Bank Romania).

Cel mai bun lucru care se poate spune despre aceasta perioada foarte dificila este ca, pana in prezent, sistemul financiar din Romania a fost stabil neinregistrand pierderi atat de mari incat sa conduca la insolvente, panici bancare sau interventii ale autoritatilor. Sau poate nu este chiar asa?

Cosmarul Guvernatorului

Al treilea aspect al creditarii, si cel despre care s-a vorbit cel mai putin pana acum, este calitatea creditarii. In practica acest lucru se masoara printr-o serie de indici care urmaresc intarzierile la plata (cu cat mai mari cu atat mai putin probabila returnarea imprumutului), valoarea garantiilor (care trebuie evaluat regulat conform normelor BNR – ganditi-va numai la cum a evoluat piata imobiliara din Romania!) si procentul de recuperare al imprumutului de la rau-platnici. Toti acesti indici sunt colectati si agregati de BNR fiind si ei publicati in Buletinul Lunar din Decembrie 2010. Inainte sa ii analizam, putina teorie despre cum functioneaza o banca.

Banca comerciala este o una din cele mai vechi institutii economice ale umanitatii – prima a fost formal inregistrata in Italia in 1472 dar activitatea informala de creditare o predateaza cu multe secole. In esenta o banca accepta depozite de la populatie si companii (la care uneori se adauga imprumuturi din piata), proprietarii bancii adauga putin capital – impreuna toti acesti bani formeaza pasivul bancii. Acesti bani sunt apoi investiti sub forma de imprumuturi catre populatie, companii sau autoritati publice creanduse astfel activul bancii care este prin definitie egal cu pasivul.

Merita observat ca, in general, capitalul propriu in sectorul bancar a variat in ultimii 50 de ani intre 5-15% din dimensiunea pasivelor/activelor ceea ce duce la un efect de parghie mult mai mare decat in orice alt sector al economiei. In practica acest lucru inseamna ca banca este o institutie care functioneaza pe incredere. Evident, nu toate bancile sunt la fel de sigure – siguranta masurandu-se in principal prin solvabilitate si lichiditate. Solvabilitatea inseamna ca banca are suficient capital propriu pentru a absorbi pierderile cauzate de rau platnici. Lichiditatea se refera la abilitatea unei banci de a replati depozitele la cererea oricarui client. Avand in vedere insa ca depozitele se pot retrage practic oricand dar imprumuturile pe care banca le face sunt pe termen mediu si lung nu exista nici o banca din lume atat de lichida incat sa reziste la ceea ce in engleza se numeste „run on the bank” adica o retragere masiva si concomitenta a banilor clientilor.

Inchizand aceasta paranteza revin la situatia bancilor romanesti. Din pacate calitatea imprumuturilor atat catre populatie cat si catre companii continua sa se deterioreze. Creditele clasificate ca si indoielnic si pierdere (neajustate pentru garantii) au crescut cu 50% in cursul anului 2010 pana la suma de 43 miliarde lei adica 21% din total (nivelul era de 15% in 2009). Aceasta cifra este ingrijorator de mare. Daca adaugam si categoria substandard suma totala a creditelor cu probleme creste la 65 de miliarde de lei adica 31% din total. Un calcul simplu ne spune daca bancile recupereaza doar 50% din aceasta suma pierderile efective vor fi de 10% pana la 15% din pasivele bancilor. Aduceti-va aminte de dimensiunea capitalurilor proprii de, in medie in Romania, 14% care ar fi astfel puternic afectate de absorbirea pierderilor. Daca aceste pierderi potentiale se concretizeaza sistemul bancar romanesc se apropie periculos de tare de insolventa.

Ce aduce 2011

Cu putin noroc si multa indemanare, in practica situatia nu va fi atat de grava. Pierderile devin o mare problema numai cand prin cristalizare afecteaza lichiditatea si pot cauza panica. O redresare a economiei ar trebui sa insemne si o diminuarea a creditelor clasificate indoielnic, pierdere sau substandard. Politica de provizionare aferenta acestor categorii este in teorie rigid stabilita de normele BNR dar in practica, ca in mai toate tarile dezvoltate, aceasta se arata relativ ingaduitoare pentru a lasa bancile sa absoarba pierderile in timp si sa isi refaca capitalizarea prin profituri. Proprietarii bancilor au posibilitatea (si de mult ori o fac) sa investeasca sume aditionale pentru a acoperi pierderile si a mentine solvabilitatea.

Cifrele agregate ascund insa un alt pericol, acela al situatiei bancilor mici expuse disproportionat la sectoare ale economiei care sufera relativ mai mult ca de exemplu IMM-urile si constructiile. Sa luam ca exemplu Banca Carpatica (aleasa pentru ca este tranzactionata pe bursa deci obligata sa publice rapoarte trimestriale). Provizioanele, care in mod cert subestimeaza potentialele pierderi, au crescut spectaculos obligand actionarii sa injecteze aproape 113 milioane de lei in 2010 si inca 100 milioane de lei la inceputul lui 2011 numai pentru a mentine nivelul minim de capitalizare de 8% cerut de BNR. La jumatea anului 2010 creditele clasificate ca si indoielnic sau pierdere ajungeau la uluitorul nivel de 56% din total. Intr-o astfel de situatie dificila se afla in mod cert si alte banci mici.

Ce lectii putem trage pentru 2011 si mai departe? Autoritatile trebuie sa aiba planuri de urgenta, si capital, pentru a trata si izola eventualele insolvente din sistemul financiar si in special din cel bancar. Increderea in acest sistem este esentiala pentru buna lui functionare si asta inseamna pana la urma increderea in statul roman ca si garant de ultim resort. Daca aceasta incredere se pastreaza, exista sansa ca creditarea sa isi revina odata cu economia si sa se formeze din nou acel cerc virtuos de dinaintea crizei.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , ,



Currently there are "6 comments" on this Article:

  1. alex spune:

    “creditarea este sangele din inima pulsanda a economiei.”

    Uneori sangele este infectat si duce la distrugerea intregului organism prin contagiune.

    Intai trebuie curatata inima si dupa aia pompat sange in sistem.

    Toate cele bune.

  2. AlinN spune:

    Creditarea duce la crestere economica si asta se realizeaza prin cresterea consumului de resurse. Toate rateurile pe care le-au dat economiile lumii din 2007 pana acum sunt cauzate de epuizarea resurselor. Prin urmare nici la noi, nici in SUA, nici in UE nu vor mai fi decat niste cresteri economice sau ale creditarii intamplatoare neconvingatoare si din ce in ce mai rare. In plus, orice avant economic va fi stopat cu brutalitate de pretul petrolului care se va duce automat in sus.
    Ce ar trebui sa facem noi? Sa revenim la banii sustinuti de aur, sa stimulam romanii sa-si plateasca creditele mai repede, cei care au si sa nu-si faca deloc credite cei care nu au. Economia va fi pe scadere daca resursele se obtin tot mai greu. Prin urmare, cine-si face credit in perioada de scadere efectiv se vinde, pentru ca nu mai are cum sa-l returneze. Ah, da, vor fi situatii in care creditele sunt castigatoare chiar in scenariul scaderii economice continuue, dar daca s-ar da in acelasi ritm ca in perioada de pana in 2007 procentul ar fi de 70% in pierdere.
    Prin urmare estimarile mele: se vor mai da credite, dar mult mai rar, doar cand banca este convinsa ca persoana care vrea sa inceapa o afacere va lua din clientii pe acelasi domeniu al afacerii. In cazul in care este castigatoare, cum piata nu se va mari va fi in alt loc alta banca sau persoana fizica pierzatoare. Un fel de macel final pe resurse.
    Situatia este sumbra.

  3. Petru spune:

    Draga Mihnea,

    Articolul este foarte bine scris insa, iarta-ma ca trebuie sa-ti spun, are doua idei importante cu care nu sunt deloc de acord.

    In primul rind, mentionezi ca “creditarea este sangele din inima pulsanda a economiei” si ca inaintea crizei ar fi existat un “cerc virtuos”. Aceste asertiuni sunt perfect adevarate, insa numai pentru economiile de tip Caritas, care se bazeaza pe o crestere data de expansiunea continua a creditului. Acest tip de perpetuum mobile economic pur si simplu nu poate functiona, vezi de exemplu jalea din SUA, Anglia samd. Aceste economii au functionat sute de ani de zile, traversind crize majore, schimbari geopolitice uriase samd. La relativ putin timp (citeva decenii) dupa ce s-a trecut de la un sistem in care exista credit bazat pe fundamente economice la un sistem bazat pe credit, adica un soi de “coada care da din ciine”, cum ar spune americanul, s-a ajuns la o economie artificiala care, iata, isi da acum arama pe fata. Sa crezi ca aceasta este o criza oarecare, un soi de sughitz economic, este dovada unei neintelegeri totale a cauzelor crizei.

    In al doilea rind, sustii ca statul trebuie sa fie “garant de ultim resort”. Aceasta este o aberatie totala din mai multe motive. Mai intii pentru ca, asa cum am scris mai sus economia bazata pe credit (in loc sa fie invers) este o idee dovedit proasta asa ca nu trebuie sustinuta. Apoi, treaba statului nu este sa suporte pierderile firmelor private, caci asta inseamna de fapt sa fie garant de ultima instanta. Ce ai spune daca primaria (reprezentarea la nivel local a statului) s-ar apuca sa garanteze pierderile fabricantului de conserve din localitate, de exemplu, pentru a “mentine increderea” localnicilor? Pur si simplu statul trebuie sa lase economia libera, altfel consecintele pe termen lung vor fi mult mai rele decit efectele neinterventiei.

    Multumesc,
    Petru

    • Mihnea Vasilache Mihnea Vasilache spune:

      Multumesc pentru comentariu. Clarific al doilea punct intai: statul este un garant de ultim resort numai al sistemului bancar si nu al economiei in intregime. Cat si unde sunt limitele statului in restul economiei este o alta discutie. Primul tau punct care sustine teoria ca creditarea si respectiv cresterea sectorului financiar au fost nesustenabile in ultimii 50 de ani este discutabil si din nou subiectul unei discutii mai complexe. For the record, parerea mea este ca in limite rezonabile creditarea este un mecanism foarte util de dezvoltare economica. Gandeste-te numai cati oameni ar putea sa isi cumpere case daca nu ar exista ipoteci. Problema este insa cum definesti rezonabil si mai ales cum tii exagerarile sub control ca si guvernant sau bancher central.

      • Petru spune:

        Multumesc frumos pentru raspuns, Mihnea.

        In legatura cu faptul ca “statul este un garant de ultim resort numai al sistemului bancar si nu al economiei in intregime”: daca sistemul economic este bazat pe sistemul bancar, garantarea sistemului bancar de catre stat inseamna, indirect, garantarea de catre stat a sistemului economic in intregime.

        In legatura cu faptul ca “in limite rezonabile creditarea este un mecanism foarte util de dezvoltare economica”

        Absolut de acord cu utilitatea creditului. Insa creditul in sine inseamna (ar trebui sa insemne) un singur lucru, foarte simplu: sa poti face astazi ceva imprumutind bani pe care-i vei avea miine. Evident, este extrem de util sa poti face asta, de exemplu cind ai o nevoie urgenta (ti-a ars casa sau te-ai imbolnavit), sau cind ai ocazia sa faci o investitie.

        Insa creditul luat astazi trebuie platit miine, asa incit, logic, miine vei avea mai putini bani deci per total n-o sa fie nici o crestere datorata faptului ca ai luat credit. Intr-o economie bazata pe credit, ideea este ca miine, in loc sa-ti platesti creditul luat astazi, vei lua inca un credit, pe care-l vei plati poiimine si tot asta. Pentru oarecare perioada de timp, va merge strasnic insa, inevitabil, se va ajunge la punctul la care nu vei mai putea face fata. Din nou, iata exemplul dureros al SUA, Anglia, Irlanda samd.

        “gandeste-te numai cati oameni ar putea sa isi cumpere case daca nu ar exista ipoteci”.

        Daca nu ar exista ipoteci deloc preturile ar scadea pina la nivelul la care cumparatorii si l-ar permite in absenta creditului. In fond, exact asa era situatia in Romania, inaintea reaparitiei creditului imobiliar (pina in anii 1998-2000?). In orice caz, faptul ca vei cumpara o casa cu credit nu creste deloc economia pe termen lung, asa cum am explicat mai sus, banii cheltuiti astazi vor trebui platiti miine, tot ce ai cistigat este niste timp. Ceea ce creste economia sunt cresterile de productivitate, care se datoreaza de regula avansurilor tehnologice. Creditul nu aduce cresteri in economie ci fluctuatii de moment. Diferenta este importanta.

        In al doilea rind, ma gindesc la faptul ca foarte multi oameni nu-si pot lua casa exact din cauza faptului ca ar fi nevoiti sa cumpere pe credit. De exemplu, poate nu doresc sa fie la fel de nesabuiti ca altii si sa ia un credit urias pentru o casa care costa nejustificat de mult, comparat cu veniturile cumparatorilor. Sau poate n-au accesul preferential la credit pe care-l au altii (subventii guvernamentale pentru anumite categorii, de exemplu)

        “cum tii exagerarile sub control ca si guvernant sau bancher central” – faptul ca gestiunea centralizata a economiei nu functioneaza pe termen lung a fost dovedit cu virf si indesat de esecurile tarilor care-au incercat socialismul si de bancile centrale din anumite tari capitaliste. Nici un bancher central si nici un guvern de pe lumea asta nu poate sa-si dea seama care-ar fi preturile “corecte” (rata dobinzilor, pretul caselor, pretul petrolului sau altele). Sigur, atunci cind se incearca chestia asta exista sansa ca lucrurile sa evolueze spectaculos pe termen scurt, asa cum s-a intimplat de exemplu cu reducerea ratelor dobinzilor de catre banca centrala americana, de la inceputul anilor 2000. Iata insa ca se dovedeste acum ce esec lamentabil a fost chestia asta.

        Multumesc.

  4. raulcat spune:

    o radiografie exacta .dar..avem doua centre de comanda..unul sa zicem bun(bnr) si unul prost( guvern-vai mama noastra!).napoleon spunea ca mai bine un general slab cu comanda unica pe campul de batalie, decat doi generali buni cu comanda impartita.
    esecul politicii bnr este si din cauza lipsei masurilor de relansare economica,fapt care preseaza pe politica monetara.
    ptr o analiza in esenta, ar trebui continuat cu analiza creditarii in structura si in evolutie.
    adica,sa vedem cat reprezinta creditele luate de stat,cat de firme si aici separat pe ordine de marime a firmelor si populatie.pe urma cat reprezinta creditele cu probleme si la fel structura si evolutia lor..
    deja bugetarii se confrunta cu o noua reducere a veniturilor salariale si in contextul reducerilor cheltuielilor bugetare cu salariile, se preconizeaza si in 2011 disponibilizari masive.bancile ar trebui sa se astepte la o noua serie de clienti cu probleme ,mai ales ca se scumpesc semnificativ alimentele iar acestea au o pondere importanta in totalul cheltuielilor populatiei.
    in 2011 vor apare numeroase firme cu probleme si disponibilizari,ptr ca li s-au cam terminat rezervele in anii 2009-2010.luand in considerare si schimbarea in psihologica a consumatorilor, consider ca acestia se vor restrange la strictul necesar la majoritatea populatiei, fiecare incercand sa-si faca rezerve,neintrezarind vreo speranta la orizont.
    cred ca pot sustine aceasta opinie cu cresterea depozitelor populatiei la banci.
    in concluzie.. e groasa!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihnea Vasilache


Mihnea Vasilache

Mihnea Vasilache are 17 de experienta in finante petrecuti la New York pe Wall Street si in City la Londra. In ultimii ani a fost responsabil de fonduri de investii in valoare de m... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)