Home » Energie »Sinteze »Societate/Life » Citesti:

O scurtă istorie a fracturării hidraulice (3)

Constantin Cranganu noiembrie 24, 2014 Energie, Sinteze, Societate/Life
20 comentarii 2,236 Vizualizari

George Phydias Mitchell s-a născut în 1919 la exact 100 de ani după „colonelul” Drake și a murit la 94 de ani în 2013. Era fiul unui păstor de capre emigrat din Grecia (Savvas Paraskevoloupos, care și-a schimbat numele ca să-i facă pe plac unui angajator american) și a absolvit universitatea Texas A&M ca inginer petrolist. După absolvire, s-a stabilit în Houston în 1946. Împreună cu fratele său Johnny a pus bazele unei companii de explorare a petrolului. În 1951 a forat prima sa sondă – D. J. Hughes #1 – și a găsit gaz (șaizeci de ani mai târziu, gazul continua să curgă din acea sondă). Următoarele zece sonde s-au dovedit și ele a fi productive. Mitchell s-a entuziasmat. Zona unde a avut succes, numită Boonsville Bend, face parte din metropola Dallas - Fort Worth. Imediat el a arendat terenuri care însumau aproape 130.000 hectare.

După acest început mai mult decât promițător, Mitchell s-a gândit că norocul nu ține mult. El a devenit convins că găsirea unor noi rezerve de petrol sau gaz necesită cunoștințe temeinice, științifice și tehnologice. Când a aflat că Stanolind a utilizat cu succes fracturarea sondelor, Mitchell n-a ezitat o clipă. A început imediat să fractureze noile sale foraje din zona Boonsville Bend. Succesul economic nu s-a lăsat așteptat și, pe baza lui, noua companie – Mitchell Energy – s-a transformat într-o reușită spectaculoasă.

Lucrurile nu s-au oprit aici. În luna iunie 1982, la insistențele personale ale lui Mitchell, inginerii săi au fracturat pentru prima dată roca-sursă din zona Boonsville Bend – argila Barnett. Cu câțiva ani mai înainte, un program guvernamental încercase o fracturare hidraulică masivă într-o sondă apropiată de terenurile lui Mitchell. S-a folosit un amestec de apă și țiței sub formă de emulsie gelatinoasă, numită „Super K-frac”. Presiunea aplicată a rupt coloana de foraj și a produs o gaură adâncă de 1.600 metri. A trebuit o lună de muncă pentru a localiza gaura și a o cimenta.  Imediat au apărut reacții pesimiste: un oficial guvernamental a scris în raportul său că „probabil această tehnică nu este eficientă din punct de vedere economic”. Mitchell a ales o altă modalitate de fracturare: a turnat peste 42.000 metri cubi de azot în gaura de sondă. Apoi în 1983 a încercat din nou cu dioxid de carbon și apă. Rezultatul a fost că argila fracturată a început să producă aproape 7.000 metri cubi de gaz pe zi. Luând în considerație timpul și cheltuielile pentru fracturare, rezultatul nu a fost foarte bun. Pentru comparație, un foraj actual fracturat în argila Barnett poate produce circa 142.000 metri cubi de gaz pe zi.

Cercetările companiei Mitchell Energy au continuat prin testarea a noi tipuri și cantități de fluide de fracturare. O problemă acută o reprezenta tipul de fluid de fracturare. Folosirea acidului clorhidric era eficientă numai dacă rocile conțineau calciu care putea fi dizolvat de acid. Când se foloseau soluții gelatinoase, problema o reprezenta faptul că o parte din gel rămânea definitiv blocată în porii rocii, scăzând astfel permeabilitatea dorită pentru creșterea producției de gaz.

Un inginer de la Mitchell Energy, Nick Steinsberger, a avut o idee revoluționară: folosirea apei în locul gelului. Și nu doar un pic de apă, ci o cantitate serioasă: de patru până la cinci ori mai multă apă decât în cazul folosirii gelului. Pe 11 iunie 1998 el a efectuat prima fracturare cu apă în sonda S. H. Griffin #4 din zona Dallas - Fort Worth. Folosind douăzeci de cisterne de apă și douăsprezece pompe puternice, el a forțat apa să penetreze argila Barnett și să-i deschidă porii. Două cisterne au furnizat aditivii chimici necesari: un reducător de fricțiune pentru a face apa mai alunecoasă („slickwater”) și un bactericid menit să distrugă microorganismele care s-ar putea ascunde în fluidul de retur.  S-au pompat un milion de galoane (3,78 milioane litri) de apă. După o oră, s-a pompat nisip fin. Coloana de apă avea 2.500 metri. O presiune enormă la talpa sondei exercitată pe suprafața argilei Barnett. Steinsberger a așteptat cu emoții următoarele zile pentru a vedea rezultatele acestei prime fracturări masive cu apă. Și rezultatele au fost extraordinare: dacă sondele normale produceau între 1 – 2 milioane metri cubi în primele 90 zile de producție, sonda S. H. Griffin #4, fracturată masiv cu apă, a produs 3,3 milioane metri cubi în același interval de timp.

Invenția „apei alunecoase” („slickwater”) a fost descoperirea care a făcut gazele de șist să devină economice pentru exploatare și în 1998 compania Mitchell a deschis drumul spre extragerea unor  cantități uriașe de gaz. Revista Oil and Gas Journal a apreciat că datorită procedeelor avansate de fracturare hidraulică introduse de Mitchell, un foraj care producea 70 barili (11.130 litri) pe zi folosind forajul convențional (vertical), putea produce acum 700 barili/zi. Iar o operațiune de fracturare hidraulică care în trecut costa între 250.000 $ și 300.000$ a ajuns să coste doar 100.000$. De acum înainte, gazul de șist va deveni o resursă comercială viabilă.[i]

Sonda S. H. Griffin, fracturată la cincizeci și doi de ani după ce Stanolind testase primul „hydrafrac”, a marcat o piatră de hotar pe drumul afirmării fracturării hidraulice drept cea mai importantă descoperire tehnologică a ultimelor decenii. George Mitchell a muncit 10 ani și a cheltuit 6 milioane de dolari pentru a ajunge la acest moment, deși mulți i-au spus că-și pierde timpul și banii degeaba. Dar au fost, spune The Economist, „în mod sigur cei mai bine cheltuiți bani din istoria gazului natural”.[ii]

Distribuția forajelor fracturate hidraulic în zona Dallas - Fort Worth. Se poate ușor distinge că în 1997 existau numai două foraje orizontale (marcate cu puncte roșii) (Sursa)

Distribuția forajelor fracturate hidraulic în zona Dallas - Fort Worth în 2012 (la 15 ani de la introducerea forajului orizontal). Toate forajele sunt orizontale (Sursa)

Mii și mii de foraje au fost după aceea fracturate cu apă (comparați harta cu foraje din 1997 cu cea din 2012). Se estimează că metoda introdusă de Nick Steinsberger a generat aproximativ 283 miliarde metri cubi de gaz. Argila Barnett produce astăzi peste 6% din toată producția de gaz natural american.[iii]

În 2002 Mitchell Energy a fost cumpărată pentru 3,5 miliarde dolari de Devon Energy, o companie din Oklahoma City. Inginerii de la Devon (Steinsberger printre ei) au venit cu o altă idee revoluționară legată de fracturarea argilei Barnett: forajul orizontal. Până atunci, toate forajele fuseseră verticale. Argila Barnett are o grosime tipică de 100 metri. Un foraj vertical ar deschide roca numai pe acest interval de adâncime. În schimb, un foraj orizontal ar putea extinde operațiunea de fracturare pe o distanță mult mai mare (2 km sau mai mult chiar). Iar folosind un singur puț vertical de intrare, se puteau fora, una după alta,  6-8 sonde orizontale. În felul acesta suprafața argilei fracturate creștea imens, iar cheltuielile de foraj se reduceau pentru că se folosea o singură instalație la suprafață care apoi săpa orizontal în mai multe direcții. Un alt avantaj serios al forării orizontale în argila Barnett era unul de natură pur geologică: sub argila Barnett se găsește formațiunea Ellenberger, o rocă plină de apă sărată. Un foraj vertical putea să pătrundă accidental în acea rocă, situație în care fluidul de fracturare s-ar fi putut pierde cu ușurință.

Forajul orizontal devenise, între timp, tot mai rapid și mai precis, datorită unor inovații tehnologice, atât în operațiunile de foraj propriu-zise cât și în carotajele geofizice menite să ghideze și să controleze direcția și poziția găurii de sondă. În lunile iunie și iulie 2002, Devon a forat prima sa sondă orizontală (Veale Ranch #1H) în argila Barnett. Sonda a fost apoi fracturată cu 4.500 metri cubi de apă. În luna noiembrie a aceluiași an, Devon a săpat al doilea foraj orizontal, Graham Shoop #6.

După anul 2002, forajele orizontale au devenit noul standard pentru sondele care exploatează gazele de șist prin fracturare hidraulică. O simplă comparație între cele două hărți de mai sus este sugestivă pentru amploarea luată de forajele orizontale.

Comparație între forajul vertical în argila Barnett și forajul orizontal introdus de Devon Energy în 2002. Formațiunea Ellenberger (purtătoare de apă sărată) este reprezentată sub argila Barnett. Desenul nu este la scară (Sursa)

Aș vrea să mai adaug un ultim comentariu despre impactul fracturării hidraulice a argilei Barnett din zona metropolitană Dallas - Fort Worth, unde trăiesc peste 6,8 milioane de oameni (circa o treime din populația României). Pe diverse site-uri românești, am citit o prostie inimaginabilă: americanii își permit să folosească fracturarea hidraulică pentru că ei o fac în deșert sau zone puțin populate!!! Adevărul este complet opus acestei inepții: fracturarea hidraulică în varianta ei modernă a început și continuă încă în zona Dallas – Fort Worth. Pentru cei care încă mai cred că fracturarea hidraulică are loc în deșert, priviți vă rog harta din 2012  (încercați să numărați câte foraje există în zona Dallas – Fort Worth) și apoi priviți fotografia de mai jos unde sonda este amplasată chiar în centrul orașului Fort Worth:

Foraj pentru gaze de șist în centrul orașului Fort Worth din Texas.

Fourth Street ‘A’ Gas Unit #1H, East Downtown Fort Worth, Texas,6 October, 2006, Courtesy of Dale Operating, Photo by Mike Fuentes

În perioada 2000 – 2013, în interiorul orașului Fort Worth au fost săpate 2.300 de sonde și s-au instalat 1.600 km de conducte de transport al gazelor de șist.

Ultima pagină (deocamdată!) a scurtei noastre istorii despre fracturarea hidraulică din SUA a fost scrisă de compania Halliburton, care a introdus relativ recent un nou fluid de fracturare, numit CleanStim[1], a cărui rețetă include numai ingrediente provenite din industria alimentară.  Folosirea ingredientelor din industria alimentară oferă o marjă suplimentară de siguranță pentru oameni, animale și mediu în situația puțin probabil a unui incident la locația sondei. Ca să demonstreze că noul fluid de fracturare nu este dăunător oamenilor, Dave Lesar, Șeful executiv al companiei Halliburton, împreună cu guvernatorul statului Colorado, John Hickenlloper, au tras câte o dușcă în timpul unui miting din 30 noiembrie 2011[2]. După care, guvernatorul a depus mărturie în fața Senatului american: „[Dușca] Nu a fost foarte gustoasă, dar încă sunt în viață”. Pe site-ul companiei, Halliburton nu sfătuiește pe nimeni să bea din noul lichid de fracturare.

O știre îmbucurătoare a publicat recent compania Baker Hughes[3], una dintre cele mai importante din domeniul serviciilor petroliere, inclusiv al fracturărilor hidraulice:

Baker Hughes consideră că este posibil să dezvăluie 100% din ingredientele chimice pe care le folosim în fluidele de fracturare hidraulică, fără a compromite formulele noastre – o situație care va crește încrederea publicului în timp ce va încuraja inovarea comercială. În cazul în care va fi acceptat de către clienții noștri și de autoritățile guvernamentale competente, Baker Hughes va implementa un nou format care… va oferi liste complete de produse și ingrediente chimice utilizate.

Secretarul Adjunct al Departamentului de Energie, Paula Gant, a spus că decizia celor de la Baker Hughes „este un pas important în construirea încrederii publice”, și că Departamentul speră că alții vor urma exemplul.

Compania Halliburton, principala competitoare a lui Baker Hughes, a spus că are un interes în a proteja “proprietatea noastră intelectuală și investițiile substanțiale pe care aceasta le reprezintă” și va examina noul format propus de Baker Hughes pentru capacitatea sa de a proteja astfel de investiții. Recent, s-a anunțat că Halliburton va cumpăra pe Baker Hughes pentru suma de $35 miliarde.

Istoria fracturării hidraulice, începute într-un orășel din Pennsylvania la mijlocul secolului al XIX-lea, se confundă cu istoria căutărilor continui ale inginerilor și cercetătorilor americani pentru a găsi cele mai performante soluții tehnologice necesare să aducă la lumina zilei o nouă formă de energie – gazul de șist.

——————————————————————————————————-

Versiuni prescurtate ale celor 3 articole au fost publicate în românește http://issuu.com/petroleumreview/docs/petroleum_review-mai2014-ro și în engleză http://issuu.com/petroleumreview/docs/petroleum_review-may2014-en?Name=Value

De asemenea, articolele se regăsesc parțial și în cartea mea, recent publicată, ”Gazele de șist și fracturarea hidraulică – Între mit și realitate” Editura Integral, București, 2014.

Cel mai recent, cartea a fost discutată pe 18 noiembrie 2014 la Radio România Cultural, în cadrul emisiunii „Univers Științific”, http://www.radioromaniacultural.ro/planeta_radio_univers_stiintific_cu_mihaela_ghita-20717


[1] http://www.halliburton.com/en-US/ps/stimulation/fracturing/cleanstim-hydraulic-fracturing-fluid-system.page

[2] http://www.bizjournals.com/denver/blog/earth_to_power/2012/03/fracking-fluid-as-a-refreshing.html

[3] http://public.bakerhughes.com/shalegas/disclosure.html

_________________________


[i] Douglas Martin, The New York Times, „George Michael, a pioneer in hydraulic fracturing, dies at 94”, 26 iulie 2013 http://www.nytimes.com/2013/07/27/business/george-mitchell-a-pioneer-in-hydraulic-fracturing-dies-at-94.html

Daniel Yergin, „The Quest: Energy, Security, and the Remaking of the Modern World”, 26 septembrie 2012, http://www.amazon.com/The-Quest-Energy-Security-Remaking/dp/0143121944/

[ii] The Economist, „America’s bounty: Gas works. Shale is giving a big boost to the American economy”, 14 iulie 2012, http://www.economist.com/node/21558459

[iii] US Energy Information Administration, „Review of emerging resources. U.S: shale gas and shale oil plays”, July 2011, http://www.eia.gov/analysis/studies/usshalegas/pdf/usshaleplays.pdf

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "20 comments" on this Article:

  1. Toiu spune:

    Degeaba scrieti articole de bun simt. Impotriva ignorantei agresive nu exista leac. Cel putin pe termen scurt.

    • DanT spune:

      Aceste articole nu sunt destinate sectei ecologiste. Credinta, prin definitie, e imuna la argumente si demonstratii. Articolele sunt destinate cititorilor rationali, dar insuficient informati pe aceasta tema.

  2. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Motto-ul cu care se deschide cartea mea este “Cine scrie, luptă”. Articolele mele sunt arma cu care lupt impotriva ignoranţei, relei credinţe şi manipulării de tot felul. A bon entendeur, salut!

  3. jafo spune:

    Pacat ca acuma Halliburton i-au cumparat pe Baker. Acum se poate spune ca au monopolizat piata.
    Nu-nteleg cum de legile anti-trust din US permit asta.

    • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

      Nu este chiar un monopol. După contopire, noua companie va rămâne #2 mondial, după Schlumberger.

  4. Bogdan spune:

    Buna ziua domnule Cranganu.
    Este foarte interesant articolul dumneavoastra si l-am citit cu atentie.
    Este o istorie corecta a modului cum a aparut tehnologia fracturarii, nu va pot contrazice si de asemenea a bogatiei pe care le-a adus-o celor care au initiat-o si exploatat-o.

    Dar opozantii acestei tehnologii, nu contesta aceste lucruri. Ei contesta in special efectele secundare asupra mediului si populatiei. Aceste efecte nu le-ati discutat deloc in acest articol. Ati mentionat doar ca o companie noua a introdus un nou tip de elemente chimice care ar putea fi folosite in fracturare si care zic ei ca nu sunt nocive, dar acest lucru nu s-a intamplat inca, aceste noi substante nu sunt inca folosite.

    Un mare semn de exclamare este chiar ce se intampla in statele unite. In California de exemplu unde reziduurile de la fracturare au contaminat panzele freatice ( http://www.huffingtonpost.com/2014/07/19/california-fracking-contamination_n_5600512.html ).
    Apoi spuneti ca in Texas, mai specific in Fort Worth au forat chiar in mijlocul orasului. Poate ca este adevarat, nu va contrazic, insa acest lucru se intampla in Texas pentru ca Texas este statul american poate cel mai dependent de companiile petroliere, care fac un puternic lobby catre guvernator si congresul local ( nu cel federal ) pentru a li se permite exploatarile. Apoi tot in texas sa stiti ca sunt zonele cu populatiile cele mai afectate de aceste exploatari, tocmai pentru ca sunt foarte multe sonde (vorbim de mii de sonde in Texas), sunt si foarte multe incidente in care aceste substante au avut varii efecte ( cel mai des intalnit fiind contaminarea panzei freatice ).

    Apoi ca in orice domeniu, fracturarea se poate face corect ( folosind utilaje si substante de calitate ), dar si incorect, taind pe la colturi costurile. Aceste taieri pe la colturi sunt in general cele care cauzeaza accidentele si contaminarile, iar companiile petroliere in general nu sunt foarte atente cu aceste taieri, dar nu insist prea mult pe acest subiect.

    Cel mai important aspect pe care nu il mentionati deloc in articolul dumneavoastra este de fapt, care este bogatia acestor depozite de gaze de sist ? Referintele pe care le mentionati in articol sunt in general studii facute in anii 2009 – 2010, cand a si inceput fracturarea in statele unite. Insa studii mai recente din 2013 si 2014 in special indica ca volumul gazelor de sist in Statele Unite a fost grav supraestimat, si ca sondele devin foarte repede ( in 2 – 3 ani ) ineficiente ( sau secate ). Din articolul pe care l-am citit era estimat ca volumul rezervelor de gaze de sist din SUA a fost supraestimat masiv, si ca de fapt singurul mod de a confirma cifrele vehiculate in timpul prospectiunilor este de a fora efectiv ca sa vezi cat gaz/petrol vei gasi.
    Sugerez acest articol in legatura cu acest subilect : http://www.theguardian.com/environment/earth-insight/2013/jun/21/shale-gas-peak-oil-economic-crisis

    In aceste conditii cred ca intrebarea care trebuie sa ne-o punem, este, merita riscul acestor accidente/contaminari si efectele lor secundare, pentru a exploata o resursa care nu ne este inca clar cat de abundenta este si cat de viabil financiar va fi ?

    • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

      @ Bogdan,

      Apreciez întrebările dvs. ca parte a unui dialog comprehensiv despre gazele de șist. Din păcate, articolul meu are un domeniu foarte specific: o scurtă istorie a fracturării hidraulice din SUA. Cred că sunteți un vizitator relativ recent al acestui site, pentru că cele mai multe din întrebările dvs. le-am discutat, începând din aprilie a.c. pe acest site (dați un Search aici). Mult mai bine, însă, ar fi să studiați cartea pe care am publicat-o recent și care conține informații valabile până în iunie 2014. De asemenea, Contributors. ro va publica curând un interviu pe care l-am acordat în exclusivitate domnului Lucian Popescu și în care veți găsi și alte informații interesante pentru întrebările dvs. Last, but not least, după prezentarea cărții mele la Librăria Sadoveanu din București pe 30 oct. am fost abordat de un domn care s-a recomandat a fi reprezentantul a 12 organizații ecologiste din România și care mi-a spus că ei ar dori o discuție televizată cu mine în legătură cu gazele de șist și tehnologiile curent de exploatare. Am acceptat cu plăcere propunerea și aștept invitația celor 12 organizații.

    • Prostu' satului spune:

      @Bogdan. Intrebarile dvs. nu sunt adresate cui trebuie.
      Dl. Profesor Cranganu este un specialist in aceste lucruri, dar (in buna parte exact din acest motiv) nu este obiectiv. Asta e cat se poate de limpede pentru cine a citit articolele domniei sale cu atentie. Articolele (si presupun ca si cartea) sunt utile pentru ca rezuma foarte bine, in opinia mea, pozitia “pro”. Nu cereti insa mai mult de-atat.
      In acelasi timp, aceasta nu este o acuzatie, nici o tentativa de discreditare, nici vreo sugestie ca dl. Profesor ar avea interese ascunse/ilegitime, nici altceva de-acest gen, ci pur si simplu realitatea. La fel cum nu va puteti astepta la un raspuns obiectiv daca intrebati un ecologist despre binefacerile gazelor de sist, tot asa nu puteti avea pretentia ca dl. Profesor sa va vorbeasca despre dezavantajele acestor exploatari. Cel mult va va spune ca nu exista niciunul sau sunt cu totul si cu totul neglijabile. Daca-l prindeti intr-o zi proasta, s-ar putea chiar sa va acuze ca sunteti vandut rusilor pentru ca indrazniti sa va indoiti.
      Ca orice subiect controversat, si acesta “beneficiaza” de sustinatori infocati aflati la ambele extreme. Ce va ramane de facut este sa puneti intrebarile care trebuie cui trebuie si-apoi sa va formati propria opinie.

      Altfel, felicitari, d-le Profesor, pentru interviu. Va invidiez ca ati reusit sa treceti standardele foarte inalte ale d-lui Popescu. Eu n-am reusit, desi am incercat de vreo doua ori, cu niste articole “contra” destul de muncite.
      Si nu uitati, va rog, sa anuntati cand si unde va avea loc acea dezbatere televizata. S-o anuntati inainte de-a avea loc, vreau sa spun. Multumesc.

    • Ulysses Errandus spune:

      Problema estimarii resurselor natural este foarte spinoasa, chiar si pentru resurse conventionale, mai ales cand avem de-a face cu estimari colectate de pe website-uri ale unor agentii guvernemnetale neprofesioniste sau ale unor companii mici din Oklahoma sau Texas (in Romania ele s-ar numi de apartament).
      Si cartea prof Cranganu pacatuieste preluand si prezentand cifre neverificabile. Rezervele uriase de hc neconventionale ale USA raportate in ultimii ani sunt rezerve tehnice si nici acestea dovedite cu date riguroase (majoriatea evaluarilor sunt bazate pe aria in Km2 a bazinelor).
      Un lucru esential nu este pomenit in toate aceste estimari, faptul ca oriunde pe glob marimea rezervelor de resurse naturale depinde de pretul de productie si raportul acestuia cu cel de comercializare. In ultimii ani multe companii din US au renuntat la a mai produce gaze de sist pentru ca productia nu este profitabila la pretul actual al gazelor pe piata nord americana (Henry hub). Acum un an majoritatea sondelor care faceau bani la preturile mici ale gazelor sunt cele care au si lichide associate, iar unele companii mari (Shell, Exxon, Total, BHPB) au trecut la pierderi multe miliarde de $ platite pentru aceste zone. De atunci pretul petrolului a mai scazut cu 30% iar daca aceasta tendinta continua si mai putine sonde vor fi profitabile. Inca din februarie The Economist anunta ca peste 4% din productia de hc neconventionale a US este vulnerabila la preturi sub 80$/bbl. Din pacate toate aceste informatii, disponibile si pana in iunie 2014, cand cartea domnul Cranganu a fost trimisa la tipar, nu-si gasesc loc in acesata lucrare. Pacat. Mai recent Financial Times da si o imagine si mai pesimista, citand o analiza a Woodmac: majoriatea proiecteleor de resurse neconventionale pierd bani la sub 75$/bbl. Articolul din FT prezinta o situatie destul de tragica, multe firme mici si mijlocii din US lucrau deja de mult cu cash flow-uri negative.
      Vezi http://www.ft.com/intl/cms/s/0/9cc592a4-537d-11e4-8285-00144feab7de.html#axzz3KH9IHyjX
      Nu ma bucur, pur si simplu vreau sa spun ca in tot ceea ce facem trebuie sa aratam o doza de realism si obiectivitate, legitatile economice sunt dure, iar miracolele se petrec doar la Maglavit si Lourdes.

      • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

        De atunci pretul petrolului a mai scazut cu 30% iar daca aceasta tendinta continua si mai putine sonde vor fi profitabile. Inca din februarie The Economist anunta ca peste 4% din productia de hc neconventionale a US este vulnerabila la preturi sub 80$/bbl. Din pacate toate aceste informatii, disponibile si pana in iunie 2014, cand cartea domnul Cranganu a fost trimisa la tipar, nu-si gasesc loc in acesata lucrare.Pacat

        Dacă nu mă înșel :-) , cartea mea se ocupă de gazele de șist, nu de prețul petrolului, convențional sau nu. Înțeleg că vreți să găsiți cu orice preț pete în soare, dar, totuși…

        Așteptați următorul meu articol, sper să răspundă unora din observațiile dvs.

        • Ulysses Errandus spune:

          Cred ca (deliberat?) nu discutati esenta problemei. Am spus mai sus ca cele mai profitabile gaze de sist sunt cele umede. Gazele uscate pierdeau deja bani inca inaintea scaderii recente a pretului petrolului. Scaderea pretului petrolului a agravat o problema deja existenta in US inca acum 2 ani. Am spus mai sus ca mai toti cei care au cumparat acum 5 ani parcele in zonele cu gaze uscate au pierdut multi bani. Totusi in spirit de obiectivitate gazele uscate ar fi profitabile in Romania daca s-ar putea ajunge la encomia de scara din US (ie mii de instalatii de foraj, zeci de mii de sonde, etc).
          Inca o data notiunea de rezerva este un concept fluid, foarte legat de economie si un simplu calcul volumetric. Exista pete in soare dar exista si black holes.

      • Prostu'satului spune:

        Omiteti un lucru important. Aici vorbim, de fapt, despre exploatari de gaze de sist in Romania, nu in USA, n-are rost sa ne ascundem dupa piersic ca oricum nu pacalim pe nimeni.
        Or, daca tot ati pomenit Maglavit-ul, locul asta nu cumva e-n Romania???
        Asa ca e foarte posbil ca-n Romania sa se intample o minune (una de durata, nu doar de trei zile) si extractia gazelor de sist sa fie foarte profitabila cam indiferent de costuri. Politicienii romani, cand ajung la butoane si primesc indicatiile corespunzatoare, sunt capabili de multe si nebanuite minuni.

    • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

      @Bogdan

      Cel mai important aspect pe care nu il mentionati deloc in articolul dumneavoastra este de fapt, care este bogatia acestor depozite de gaze de sist ? Referintele pe care le mentionati in articol sunt in general studii facute in anii 2009 – 2010, cand a si inceput fracturarea in statele unite.

      Vă ofer aici date oficiale publicate de EIA în 2014:

      Total U.S. natural gas gross withdrawals reached a new high at 82 billion cubic feet per day (Bcf/d) in 2013, with shale gas wells becoming the largest source of total natural gas production.

      In 2007, shale gas wells made up 8% of total natural gas produced in the United States, with 63% of shale gas production coming from Texas. Since then, the distribution of shale gas production by state has changed significantly in the United States, especially in Texas, Pennsylvania, Louisiana, and Arkansas. These states accounted for 26 Bcf/d, or 79%, of U.S shale production in 2013.
      - Texas shale gas production increased from 3 Bcf/d in 2007 to 11 Bcf/d in 2013. Most of its shale gas production growth came from the Barnett, Eagle Ford, and Haynesville-Bossier plays.
      - Pennsylvania became the second-largest shale gas producing state in 2013, producing 8 Bcf/d, with almost all the growth coming from the Marcellus play. Shale gas production from the Utica play is increasing, but this volume remains small by comparison.
      - Louisiana produced a minimal amount of shale gas in 2007, but it produced 4 Bcf/d in 2013. All of this growth came from the Haynesville play.
      - Arkansas became the fourth-largest shale gas producing state, accounting for 2.8 Bcf/d, or 9%, of U.S. shale gas production in 2013. All of its shale gas production growth came from the Fayetteville play.

      P.S. Fracturarea in SUA nu a început în anii 2009-2010. Ați citit cele trei articole publicate de mine pe Contributors.ro „O scurtă istorie a fracturării hidrualice”<?

  5. Franco Frunzetti spune:

    Buna ziua domnule profesor Cranganu. Ne-am cunoscut la Iasi cu ocazia lanarii cartii dvs. la Iasi la libraria universitatii. Sunt cel care avea o banderola verde la brat. V-am remis niste intrebari cu privire la anumite efecte secundare nedorite ale fracturarii culese de pe site-ul http://stopfracturare.ro/dovezi-stiintifice/. V-as fi foarte recunoscator trecand peste interventia mea mai putin conventionala de la Iasi, care sper ca nu v-a ofensat, sa imi remiteti raspunsurile. Motto-ul meu este “Doar adevarul ne va face liberi”.Va multumesc anticipat.

    • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

      Bună ziua, domnule Frunzetti,

      Am încercat să vă răspund imediat ce m-am întors în SUA. Din păcate, adresa de e-mail pe care mi-aţi scris-o pe manifestul ecologist înmânat la Iasi nu este corectă. Să înţeleg mesajul dvs. ca un preambul la invitaţia promisă de cele 12 ONG-uri anti-gaze de şist din România? Cum timpul meu liber este foarte limitat (de exemplu, pe 1 decembrie trebuie sa predau Editurii Springer manuscrisul noii mele carti Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences), aş dori să nu încep cu răspunsuri individuale, pentru ca atunci va trebui sa ma pensionez :-)

      Trimiteţi-mi un e-mail pe adresa cranganu@brooklyn.cuny.edu

      • Franco Frunzetti spune:

        Buna seara. Puteti raspunde si aici. Prefer dezbaterea publica. Va trimit si mailul meu.

        • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

          Am înțeles intenția dvs. Pentru o dezbatere publică, va trebui să mai așteptați puțin, pentru că am alte proiecte la care lucrez acum. Răspunsurile mele le voi incorpora într-o serie de articole, tentativ intitulată „Cui îi e frică de fracturarea hidraulică sau Datul cu părerea pe Internet” (un început îl găsiți în cartea mea, cap. 17)

  6. Franco Frunzetti spune:

    Domnule profesor,

    Nu imi raspundeti numai mie individual, ci unei parti a societatii civile. Nu doresc sa ma erijez intr-un purtator de cuvant al acesteia. Stiti la fel de bine ca si mine ca internetul este un mare pas inainte pentru umanitate, dupa aparitia tiparului lui Gutenmberg. Nu toti avem competente tehnice la fel de dezvoltate in industria petrolului si gazelor , dar avem poate alte competente in alte domenii, poate competente sufletesti, organizatorice, artistice de alta natura. Fiind o problema ce ne poate afecta tututror viata in acest fragil echilibru intre pastrarea mediului si nevoia de energie suntem tot mai mult si tot mai multi interesati de ea. Apreciez personal orice om educat, deci contest partea cu “datul cu parerea”. Avem dreptul sa ne dam cu parerea si sa ne informam,adevarata insa fiind zicala “tonul face muzica”.
    Revin deci cu rugamintea insistenta, cu riscul de a deveni plictisitor, de a raspunde unor intrebari cu referinte stiintifice de pe site-ul:http://stopfracturare.ro/dovezi-stiintifice/.

  7. Marina Stefan spune:

    Audiatur et altera pars:
    A. Conferinta dr. Sandra Steingraber,NY, SUA, la Vaslui – 12.06.2013.
    Dedicat celor care afirma ca nu au cunostinta despre efectele fracturarii hidraulice asupra mediului si sanatatii publice.

    1. https://www.youtube.com/watch?v=NQGFZeYZXco
    2. https://www.youtube.com/watch?v=zxrMwLV-6i8
    3. https://www.youtube.com/watch?v=WZiDQcCC890
    4. https://www.youtube.com/watch?v=toagU3n9N3g

    B. Dezbaterea cu tema „Gazele de șist în SUA: riscuri, bule speculative și lecții pentru România” – 09.10.2013 – Invitata dr. Deborah Rodgers,TX, SUA, expert analist financiar
    https://www.privesc.eu/Arhiva/50664/Dezbaterea-cu-tema–Gazele-de-sist-in-SUA–riscuri–bule-speculative-si-lectii-pentru-Romania

    C. In this talk, Prof. Ingraffea (Engineering, Cornell) explored some myths and realities concerning large-scale development of the unconventional natural gas/oil resource in shale deposits. On a local scale, these concern geological aspects of the plays, and the resulting development and use of directional drilling, high-volume, slickwater, hydraulic fracturing, multi-well patterned-cluster pad arrangements, and the impacts of these technologies on waste production and disposal, and possible contamination of water supplies. On a global scale, the talk also addressed the cumulative impact of unconventional gas development on greenhouse gas loading of the atmosphere. Finally, Prof. Ingraffea discussed green alternatives to shale gas. http://cis.uchicago.edu/events/2013-2014/20140123-geology-rules

    In lumina prezentarilor de mai sus, recomand o privire critica asupra continutului cartii frackademice lansate de clubul lobby -stilor pro-shale din Romania.
    BTW, acea cartulie nu este nicidecum prima carte tiparita in limba romana in care se trateaza chestiunea gazelor de sist (ca sintagma simplificatoare acceptata) ci a treia, prima fiind cartea lui Dutzig in traducerea TEI
    https://cartidintei.files.wordpress.com/2013/05/06-t-dutzik-e-ridlington-j-rumpler-adevaratul-pret-al-gazelor-de-sist-tei.pdf
    iar a doua fiind Ulei de Sarpe, tradusa de O. Hurduzeu, editura Logos
    http://www.logos.tm.ro/carte.php?id=103 .



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Constantin Crânganu


Constantin Cranganu

Constantin Crânganu este profesor de geofizică și geologia petrolului la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Între 1980 și 1993 a fost asist... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)