marți, martie 19, 2024

O ipoteză fascinantă: Încălzirea globală antropogenă a început cu 7.000 ani în urmă, stopând o nouă glaciație! Se va schimba paradigma climatică actuală?

Un nou adevăr științific nu triumfă prin convingerea opozanților,

făcându-i să vadă lumina, ci mai degrabă pentru că

opozanții mor în cele din urmă și

apare o nouă generație care este familiară cu noul adevăr.

Max Planck, 1963

(trad. pers.)

Istoria Pământului este una dominată de ciclurile glaciație-interglaciație. Numai în ultimele 2,75 milioane de ani, măsurătorile pe carote de gheață și sedimente oceanice au dus la identificarea a peste 50 episoade majore de încălzire globală, urmate de răcire globală (Figura 1).

Inițierea acestor cicluri este cauzată de schimbări subtile în parametrii cosmici ai Pământului în timpul rotirii sale în jurul Soarelui. Descrise pentru prima dată de geofizicianul sârb Milutin Milankovitch, ciclurile care-i poartă numele includ variațiile excentricității elipsei de revoluție (cu o perioadă T = 100.000 ani), ale unghiului de înclinare a axei de rotație (T = 41.000 ani)  și ale precesiei echinoxurilor (T = 23.000 ani). Ciclurile Milankovitch variază cantitatea de radiație solară ajunsă la fiecare latitudine în fiecare anotimp și pot fi calculate cu precizie astronomică.

În faza a doua, mărimea calotelor glaciare din emisfera nordică intră sub controlul a două gaze cu efect de seră din atmosferă: dioxidul de carbon (CO2) și metanul (CH4). Când energia solară este în creștere, inițiind topirea ghețarilor, concentrațiile gazelor cu efect de seră cresc și contribuie, prin căldura sechestrată în atmosferă, la topirea accelerată a calotelor glaciare (feedback pozitiv). Când energia solară scade ca intensitate, scad și concentrațiile gazelor cu efect de seră, iar temperaturile mai mici permit acumulări mai mari de gheață.

Raportul dintre încălzirea atmosferei și creșterea concentrațiilor de CO2 este de tipul oul sau găina? Cine pe cine cauzează? Datele existente, descriind ultimii ~240.000 ani de istoria climatică, indică fără dubiu că emisiile de CO2 urmează creșterii temperaturilor după o perioadă de 800 ± 200 ani. Este un mister ne-elucidat faptul că, începând cu Al Gore și al său An Inconvenient Truth, raportul ou-găină s-a schimbat cu 180°: acum se spune într-o anumită parte a mass-mediei că dioxidul de carbon a început să crească după 1850, cauzând apoi creșterea temperaturii medii globale cu 0.85°C.

Actuala interglaciație a început foarte asemănător cu altele imediat anterioare (opt la număr, extinse pe perioada ultimilor 740.000 ani)[1]. Cele mai mari calote, care se dezvoltaseră cu 20.000 ani în urmă, au început să se topească acum 17.000 ani pe măsură ce intensitatea insolației creștea în emisfera nordică la latitudini mari. Urmând creșterea temperaturilor, după 800 ani, concentrațiile gazelor cu efect de seră au început și ele să crească. Cu circa 10.000 ani în urmă, maximul insolației fusese atins și majoritatea calotelor glaciare se topise.

Înainte ca ultima calotă glaciară din emisfera nordică să fi dispărut complet, forțele cosmice, care inițiaseră ciclul de încălzire globală, și-au inversat sensul, împingând sistemul climatic în faza de răcire globală. În consecință, concentrațiile celor două gaze cu efect de seră au început să scadă (Figurile 2 și 3). Pattern-ul ultimelor opt interglaciațiilor părea a fi urmat ca la carte.

Figura 1. Oscilațiile anterioare ale mărimii calotelor glaciare din emisfera nordică sunt controlate de ciclurile Milankovitch (excentricitatea elipsei de revoluție, T = 100.000 ani; înclinarea axei de rotație, T = 41.ooo ani; precesia echinoxurilor, T = 23.000 ani). Linia albă diagonală indică un trend către o climă cu mai multă gheață și temperaturi mai scăzute în viitorul planetei noastre. (Adaptare după Maureen E. Raymo, 1994, The Initiation of Northern Hemisphere Glaciation, Annual Reviews of Earth and Planetary Sciences, vol. 22, pp. 353 – 383)

Dar ceva deosebit a apărut în trendurile celor două gaze:  Concentrația de CO2 și-a inversat direcția și a început să crească anomal cu circa 7.000 ani în urmă (Figura 2). Aceeași situație a apărut și cu concentrația de CH4, care și-a inversat trendul descrescător acum circa 5.000 ani (Figura 3).

Este dificil de explicat aceste inversări neașteptate doar prin efecte naturale active în sistemul climatic. În fond, dacă trendurile naturale, evidențiate în toate interglaciațiile anterioare studiate, au fost descrescătoare, cum ar putea fi naturale creșterile apărute în ultimele câteva mii de ani?

Răspunsul la această dilemă – sub forma ipotezei încălzirii antropogenice timpurii – a fost propus de profesorul William F. Ruddiman, inițial în 2003, și actualizat în ultima sa carte din 2014, Earth Transformed, pe care am folosit-o ca principală referință pentru acest articol.

Creșterile concentrațiilor celor două gaze cu efect de seră din ultimii 7.000, respectiv 5.000 de ani, sunt în direcția opusă descreșterilor măsurate pentru perioadele similare din timpul ultimelor interglaciații. Ipoteza lui Ruddiman indică drept posibilă cauză a acestui mister practicile și activitățile agricole timpurii. Pare incredibil? Să analizăm puțin dovezile aduse de el.

Variații neașteptate ale concentrației de CO2 în ultimii 7.000 ani

Mica scădere a concentrației de CO2 din perioada 11.000 – 7.000 ani (Figura 2) poate fi atribuită cel puțin parțial ultimelor stagii de topire a calotelor glaciare din emisfera nordică.

Dar creșterea de 22 ppm, începută cu 7.000 ani în urmă este un mister. Pentru că trebuie să explicăm un transfer masiv de carbon către atmosferă. Pentru fiecare 1 ppm de creștere a concentrației de CO2 atmosferic este necesară emiterea a circa 2,13 miliarde tone de CO2. Iar o creștere cu 22 ppm a CO2 în ultimii 7.000 ani necesită un adaos de aproape 47 miliarde tone de CO2 (22 ppm x 2,13 tone/ppm).

Figura 2. Variațiile concentrațiilor de CO2 atmosferic în ultimii 15.000 ani, incluzând ultimele patru interglaciații. Începând acum 7.000 ani în actuala interglaciație, concentrația de CO2 atmosferic a crescut. În toate celelalte interglaciații studiate, concentrațiile CO2 au scăzut.

(Adaptare după EPICA Community Members, 2004, Eight Glacial Cycles from an Antarctica Ice Core, Nature, vol. 429, pp. 623 – 628)

Studiile climatologice nu au indicat topiri suplimentare ale ghețarilor, calotele din Groenlanda și Antarctica rămânând relativ stabile ca mărime. De asemenea, nu au fost evidențiate schimbări majore în temperaturile globale: regiunile situate dincolo de cercul polar de nord au înregistrat ușoare scăderi ale temperaturii, dar în restul zonelor, aflate la latitudini medii și tropicale, temperaturile nu au variat mult. Și atunci, cum de s-a ajuns la o situație atipică: o emisie masivă de CO2 într-o perioadă de climat interglaciar stabil?

Variații neașteptate ale concentrației de CH4 în ultimii 5.000 ani

Măsurătorile concentrațiilor de CH4 din ultimii 15.000 ani (Figura 3) indică o creștere rapidă, întreruptă de o scădere semnificativă în timpul unei mini-glaciații numite Younger Dryas (cca 12.000 ani în urmă). A urmat o creștere bruscă acum 11.000 ani, după care, în perioada 10.000 – 5.000 ani BP, concentrațiile metanului au scăzut constant. Începând cu 5.000 ani în urmă și continuând până în prezent, concentrațiile metanului au crescut.

Figura 3. Variațiile concentrațiilor de CH4 atmosferic în ultimii 15.000 ani, incluzând ultimele patru interglaciații. Începând acum 5.000 ani, concentrația de CH4 atmosferic a crescut. În toate celelalte interglaciații studiate, concentrațiile CH4 au scăzut.

(Adaptare după EPICA Community Members, 2004, Eight Glacial Cycles from an Antarctica Ice Core, Nature, vol. 429, pp. 623 – 628)

O cauză naturală care explică trendul general al concentrației de CH4 (cu excepția episodului Younger Dryas) este variația forței musonilor de vară din emisfera nordică. Când musonii sunt intenși, precipitațiile crescute umplu cu apă zonele umede, care apoi emit metan.

Aceleași cicluri Milankovitch, responsabile de topirea ghețarilor, controlează și intensitatea musonilor. Creșterea nivelurilor de insolație în perioada 15.000 – 10.000 BP (before present) a cauzat intensificarea musonilor care au inundat zonele umede, producătoare de metan.

După ce s-a atins un vârf al concentrațiilor de metan acum 10.000 ani, insolația de vară a început să scadă (conform teoriei Milankovitch), musonii au slăbit ca intensitate, iar emisiile de metan au scăzut și ele până acum 5.000 ani (Figura 3). Dar după aceea, s-a întâmplat ceva neașteptat. În loc ca concentrațiile de CH4 să-și continue trendul descendent, vizibil în toate interglaciațiile anterioare, a avut loc o creștere continuă până azi. Care a fost cauza?

Oamenii de știință au încercat o explicație naturală: metanul emis de zona boreală arctică. Terenurile umede din această zonă se găsesc la o latitudine prea mare pentru a fi afectate de ploile tropicale-subtropicale produse de musoni. Dar multe areale sunt pline cu apa topită din ghețari, iar verile arctice, deși scurte, oferă suficientă căldură pentru dezvoltarea unei vegetații care, putrezind, va emite metan. Aceste terenuri umede au continuat să se extindă în ultimii 5.000 ani, în special în Canada, în jurul lui Hudson Bay. Ar fi posibil ca metanul emis acolo să fie responsabil pentru creșterea concentrațiilor de CH4?

Răspunsul este nu. Comparațiile dintre concentrațiile de metan măsurate în carotele de gheață extrase în Groenlanda și Antarctica demonstrează că emisiile din terenurile boreale din Siberia și Canada au scăzut în ultimii 5.000 ani. Deci, zona arctică nu a fost sursa creșterii concentrațiilor de CH4 din ultimele cinci milenii.

Agricultura timpurie: Un posibil răspuns pentru misterele CO2 și CH4?

Revoluția agricolă neolitică, reprezentată prin  domesticirea plantelor și animalelor, a început în zona Semilunii Fertile (Mesopotamia și Levantul) cu circa 12.000 ani în urmă, după topirea completă a ultimilor ghețari. Dacă la începuturi oamenii erau nomazi – vânători, culegători și pescari, cu aprox. 8.000 în urmă ei au devenit deja dependenți de agricultură pentru producerea majorității alimentelor.

Varietatea largă de animale și plante domesticite a oferit un surplus de hrană pentru anii când recoltele erau proaste, dar a constrâns oamenii la o singură locație de-a lungul anului ca să aibă grijă de recolte și să-și păzească animalele și rezervele alimentare. Centrate în jurul unor surse stabile de apă, precum fluviile Nil, Tigru și Eufrat, micile așezări umane s-au transformat treptat în cătune și sate, embrionul societăților umane de azi.

Datările cu carbon radioactiv (C14) au indicat că răspândirea agriculturii din Semiluna Fertilă a avut loc cu circa 9.000, la început în zona balcanică (Grecia și Bulgaria), apoi în restul Europei, de-a lungul nordului Mediteranei, în insulele grecești, Cipru, Italia și Spania. O altă direcție de răspândire a agriculturii a inclus Germania, Bazinul Parisului, Marea Britanie și Irlanda.

În toate zonele menționate, dezvoltarea practicilor agricole a însemnat tăierea pădurilor și incendierea ierubrilor+tufișurilor pentru mai multe motive: o nevoie constantă de a crea noi suprafețe agricole și pășuni, accesul la solul de pădure, care este printre cele mai productive, folosirea lemnului pentru construcții și ca combustibil etc. Când solurile începeau să-și piardă fertilitatea, oamenii defrișau noi porțiuni de pădure.

Pentru că densitatea populației în Europa acelor vremi era încă scăzută, mulți fermieri aveau foarte puțini vecini (sau chiar niciunul), exceptând membrii apropiați de familie sau de clan. Astfel că limitarea suprafețelor folosite și a pădurilor defrișate probabil nu avea sens.

De la o populație care posibil era mult sub un milion cu 7.500 ani în urmă, Europa a crescut la 30 milioane la începutul erei moderne, acum 2.000 de ani. În decursul aceluiași interval, au crescut și concentrațiile de CO2 (Figura 2). O parte a acestor creșteri este datorată tăierilor și incendierilor pădurilor europene virgine. În mod similar, animalele domesticite în Semiluna Fertilă și pătrunse în Europa (capre, oi, porci, vaci) au proliferat continuu și, începând cu 5.000 ani în urmă, au contribuit la creșterea concentrațiilor de CH4 (Figura 3).

Scenarii similare despre impactul defrișărilor și creșterii animalelor asupra concentrațiilor de CO2, respectiv CH4, au fost elaborate și pentru celelalte continente, cu unele caracteristici distincte.

De exemplu, China a avut inițial peste 4 milioane km pătrați de păduri în jumătatea estică, dar tăierea lor pentru practicarea agriculturii, determinată de domesticirea și irigarea orezului, a produs nu doar creșterea substanțială a populației (50 – 60 milioane până la începutul erei noastre), ci și emisii sporite de CH4 cu începere de acum 5.000 ani. Expansiunea orezăriilor și a cirezilor de vaci în restul Asiei de sud est și a subcontinentului indian a contribuit suplimentar la creșterea emisiilor de metan.

Populațiile din Mexic, Anzii peruvieni și Bazinul Amazonului au domesticit numeroase plante (porumb, cartofi, fasole, tomate ș.a.) și au defrișat suprafețe împădurite pentru practici agricole. Înainte de contactul cu europenii, în teritoriile amintite trăiau probabil 15 milioane oameni care au avut partea lor de contribuție la transformarea antropogenică a peisajelor înconjurătoare.

Pe scurt, dezvoltarea agriculturii timpurii a generat emisii de gaze cu efect de seră în atmosferă. Astfel, defrișările au produs CO2, iar creșterea animalelor și cultivarea orezului au produs CH4. Intervalul temporal de expansiune a agriculturii pe toate continentele locuite se suprapune peste intervalul de creștere a concentrațiilor de CO2 și CH4 din ultimele câteva mii de ani. Această corelație sugerează că activitățile umane au jucat un rol în inversarea tendințelor naturale de scădere a concentrațiilor celor două gaze.

Dar se poate cuantifica acest rol? Să urmărim câteva date.

Agricultura timpurie și mărimea terenului folosit per persoană

Este firesc să ne întrebăm de la bun început: Cum ar putea un număr relativ mic de țărani (fermieri), care au trăit cu mii de ani în urmă, să transforme suprafața Pământului astfel încât să genereze cantități mari de gaze cu efect de seră? Întrebarea este cu atât mai percutantă cu cât se cunoaște faptul că o creștere rapidă a populației a avut loc numai în ultimele câteva sute de ani, de la circa 450 milioane în anul 1500 la 900 milioane la începutul revoluției industriale, cca 1850, ajungând la peste 7 miliarde oameni în prezent.

Pentru răspuns, profesorul Ruddiman folosește o gamă largă de dovezi istorice conform cărora, acum 7.000 ani, mărimea suprafețele defrișate pentru a fi transformate în loturi agricole a fost mult mai mare decât în timpurile recente (pre-industriale). De exemplu, datele istorice indică o scădere de patru ori a terenului agricol per capita în ultimii 2.000 ani în Europa și China. Estimări bazate pe data arheologice din sudul Asiei sugerează un trend similar și în timpurile preistorice. Ideea unor continente acoperite de imense păduri neatinse de topor nu se susține prin date istorice și arheologice.

Au fost emisiile de metan din trecut naturale sau antropogene?

Există o dezbatere actuală cu privire la sursele de metan care ar fi fost active acum 5.000 ani. Unii cercetători afirmă că ar fi vorba predominat de surse naturale, recte emisii din zonele umede arctice și cele tropicale/subtropicale din ambele emisfere. Alții consideră că patru surse antropogene – orezăriile, animalele rumegătoare, arderea biomasei și deșeurile umane – au contribuit predominant la trendul ascendent al metanului, vizibil în Figura 3.

Calculele și estimările publicate confirmă că numai o singură sursă naturală (zona Amazonului) a înregistrat creșteri ale metanului. Toate cele patru surse antropogene, cu precădere irigarea orezului și expansiunea șeptelurilor, au înregistrat emisii crescute în ultimii 5.000 ani.

Au fost emisiile de CO2 din trecut naturale sau antropogene?

Similar cu sursele de metan, cercetătorii au analizat raportul dintre emisiile naturale și antropogene de CO2 din ultimii 7.000 ani.

Ipoteza compensării conținutului de carbonați din oceane și construirea recifelor de corali sunt cele două cazuri în care se discută o creștere naturală a concentrațiilor de CO2 din atmosferă.

Sursele antropogene de CO2 – defrișările, arderea cărbunilor și a turbei, feedbackul pozitiv al oceanelor sunt considerate a fi produs creșteri de 24 ppm, 2 ppm și, respectiv, 8ppm sau mai mult. Însumate, aceste surse au generat o anomalie a concentrației de CO2 de 34 ppm.

Ambele explicații – naturale și antropogene – ale creșterii concentrațiilor de CO2 din ultimii 7.000 sunt viabile, dar, conform profesorului Ruddiman, balanța dovezilor înclină în favoarea ipotezei antropogenice timpurii.

Va putea fi testată ipoteza Ruddiman?

Fenomenele naturale complexe sunt de obicei produse de cauze multiple. În studierea lor, metoda ipotezelor multiple de lucru (propusă de T. C. Chamberlin) este în particular foarte apreciată pentru analizarea meticuloasă a tuturor cauzelor implicate în producerea unui astfel de fenomen. Dar cum putem dovedi că fiecare ipoteză este adevărată?

Am descris într-un articol mai vechi[2] modalitățile distincte propuse de Karl Popper, Thomas Kuhn și Imre Lakatos pentru a răspunde la această întrebare: falsificarea, schimbarea de paradigmă și programele de cercetare.

În acest moment, nici explicațiile naturale, nici cele antropogene pentru creșterea concentrațiilor de CO2 în ultimii 7.000 ani nu pot fi falsificate, astfel că ipoteza antropogenică timpurie nu poate fi „probată”. Există, totuși, câteva direcții de cercetare care au întărit cazul încălzirii antropogenice timpurii: modelarea modului de utilizare a terenurilor agricole, existența unui feedback al CO2 produs de oceanele încălzite și comparații adiționale cu trendurile CO2 din interglaciațiile anterioare. Ca întotdeauna în știință, concluziile definitive necesită mai multe date, din mai multe arii geografice, care să clarifice ordinul de mărime al pădurilor defrișate și al emisiilor de carbon adiacente.

A fost oprită o nouă glaciație?

Conform ipotezei antropogenice timpurii, noua glaciație ar fi trebuit să înceapă cu câteva mii de ani în urmă (Figura 1). Adică, astăzi ar fi trebuit să avem noi calote glaciare, crescând și avansând în zonele mai puțin populate din emisfera nordică.

Să considerăm încă o dată ciclurile Milankovitch: Nivelurile insolației din timpul verii scad de 10.000 ani și au ajuns acum imediat sub nivelul mediu al ultimelor sute de mii de ani. Prin comparație cu intervalele naturale pe termen lung, insolația din timpul verilor nordice a scăzut cu circa 55% față de valoarea ei maximă care a declanșat ultima interglaciație. Calotele glaciare  au fost prezente în emisfera nordică peste 90% din ultimele câteva mii de ani, sugerând răcirea lentă a climei (Figura 1).

O altă cauză majoră care controlează înaintarea și retragerea ghețarilor este concentrația gazelor cu efect de seră din atmosferă, CO2 și CH4. Conform ipotezei Ruddiman, motivul pentru care nu a început încă noua glaciație este schimbarea trendului celor două gaze, acum 7.000, respectiv 5.000, ani. înainte de debutul revoluției industriale, concentrațiilor celor două gaze atinseseră 280-285 ppm pentru CO2 și 790 ppb pentru CH4. Fără încălzirea antropogenică timpurie, cele două concentrații ar fi scăzut până la valori de 240-245 ppm pentru CO2 și 450 ppb pentru CH4.

O scădere a concentrației de CO2 la 240-245 ppm este doar la 40% distanță de concentrația glacială minimă de 185 ppm, iar scăderea CH4 la 450 ppb reprezintă circa 70% din distanța până la valoarea glaciară extremă. Rezultă că, dacă cele două gaze cu efect de seră și-ar fi urmat trendul descrescător comparabil cu cel al precedentelor opt interglaciații, Pământul s-ar fi răcit suficient de mult pentru a atinge pragul la care noi calote glaciare ar fi în curs de formare, avansând către latitudini medii (Figura 4).

Figura 4. Efectul ipotetic al emisiilor pre-industriale de gaze cu efect de seră în păstrarea temperaturilor globale suficient de calde pentru a evita o nouă glaciație care ar fi început în condiții naturale (din Ruddiman, 2014)

În ultimul milion de ani, nici o interglaciație nu a durat mai mult de 10.000 ani.  În această situație, este normal ca Natura să-și fi schimbat trendul și să intre într-un ciclu fără precedent, de încălzire globală?

Ipoteza antropogenică timpurie oferă o explicație plauzibilă: Natura ar fi început o nouă glaciație până acum, dar oamenii au intervenit în mod inconștient și au oprit-o. Dacă o nouă glaciație ar fi început în ultimii 2.000 ani, de exemplu, interglaciația ar fi durat mai puțin de 7.000, în concordanță cu duratele mai scurte ale interglaciațiilor anterioare din ultimul 1 milion ani. Se poate spune că Natura a sărit peste o glaciație, dar a fost puternic ajutată de factorul uman.

Se va schimba paradigma climatică actuală?

Ipoteza lui Ruddiman este încă work on progress, chiar dacă au trecut aproape 15 ani de la prima ei formulare. Noi cercetări climatologice, dar și complimentare, din varii domenii (arheologie, economie ș.a.) sunt necesare pentru a o confirma deplin.

Comunitatea științifică este acum în faza preliminară a unei schimbări de paradigmă a modului în care vom considera interacțiunile oameni – climă din trecut. Dacă noua ipoteză propusă de Ruddiman se va dovedi corectă, se va schimba modul în care vom privi istoria civilizații timpurii.

În paradigma actuală, oamenii au fost doar niște norocoși pasivi, care s-au bucurat de condițiile unui climat favorabil produs de încălzirea interglaciare de-a lungul a mii de ani și au început abia după 1850 să contribuie activ la încălzirea globală. Creșterea concentrației de CO2 este puțin mai mare de 100 ppm, depășind cu mult cantitatea emisă de defrișările din în toată perioada pre-industrială, estimată la circa 3-6 ppm.

În noua paradigmă, gazele cu efect de seră emise în era pre-industrială sunt estimate a avea creșteri de până la 40 ppm, de multe ori mai mari decât cele 3-6 ppm considerate în actuala paradigmă climatică.

Conform ipotezei antropogenice timpurii, cele mai recente modelări sugerează că încălzirea globală pre-industrială a fost între 1,2 – 1,4°C. Această valoare este mai mică decât presupusa încălzire viitoare de 2°C, acceptată prin Acordul climatic de la Paris, dar mai mare decât răspunsul net de 0,8°C înregistrat până în prezent din combinarea încălzirii antropogene post-industriale și răcirea rezultată din aerosolii industriali.

Noua paradigmă climatică mai sugerează că oamenii din trecutul îndepărtat au fost parțial responsabili pentru condițiile climatice actuale, reușind prin activitățile lor să amâne apariția unei noi glaciații. Fără gazele cu efect de seră produse acum 7.000 de ani, am fi trăit astăzi într-o lume mai rece, parțial acoperită cu noi calote glaciare.  (Perioada numită Mica Glaciație, între cca 1400 – 1850 AD, în care concentrațiile de CO2 au scăzut cu aprox. 15 ppm, a avut trei cauze naturale și două antropogene. O discuție detaliată nu este obiectul acestui articol)

Este de așteptat o anumită doză de rezistență la acceptarea noii paradigme din partea unor cercetătorii care au studiat schimbările climatice și ecologice pre-industriale. Mai multe programe guvernamentale au subvenționat ani la rând eforturile de a documenta în detaliu schimbările pre-1850 pentru a stabili starea naturală a climei (baza de referință) și a o compara cu situația post-1850. Dar dacă ipoteza încălzirii antropogenice timpurii este corectă, atunci acele programe de cercetare sunt bazate pe o premisă falsă pentru că clima nu a fost „naturală” în ultimii 7.000 ani. Clima a devenit în realitate tot mai „umană” de-a lungul mileniilor.

Concluzii

Ipoteza antropogenică timpurie mi se pare fascinantă pentru că, până acum, „bietul omul a fost mereu subt vremuri”. Dar se pare că a venit și momentul când vremurile vor fi subt om!

În noua paradigmă climatică propusă de William F. Ruddiman, emisiile de gaze cu efect de seră generate de activitățile agricole timpurii au stopat începutul unei noi glaciații. În prezent, accelerarea emisiilor începută odată cu revoluția industrială, a creat posibilitatea ca noua glaciație să fie întârziată câteva zeci de mii de ani.

Atenție, însă: Când toți combustibilii fosili se vor fi terminat, nimic nu va mai împiedica ciclurile Milankovitch să-și facă datoria și să împingă planeta iarăși în frigiderul climatic (Figura 1)[3].

DACĂ ipoteza încălzirii antropogenice timpurii va rezista scrutinelor științifice, se mai impune o concluzie uluitoare:

Pentru că peste 50 cicluri glaciare majore au fost prezente doar în ultimii 2,75 milioane ani, amânarea unuia singur, este o demonstrație de forță a intervenției umane în istoria climatică terestră.

Mitul babelian[4] al schimbărilor climatice ar putea deveni realitate.

NOTE____________


[1] EPICA Community Members, 2004, Eight Glacial Cycles from an Antarctica Ice Core, Nature, vol. 429, pp. 623 – 628.

[2] Constantin Crânganu, 2016, Despre filosofia analizelor științifice cu un exemplu de caz: Ce fel de teorie este darwinismul?

[3] Constantin Crânganu, 2017, Termostatul Pământului este setat pe „Locuibil” de miliarde de ani. Au reușit oamenii să-l strice în ultimii 200 de ani?

[4] Constantin Crânganu, 2016, Patru mituri esențiale ale schimbărilor climatice: edenic, apocaliptic, babelian și themisian

Constantin Cranganu, 2017, Four Essential Myths of Climate Change: Edenic, Apocalyptic, Babelian and Themisian, in Aja & Cranganu, Exploring the Earth System, Kendall Hunt, cap. 22, pp. 285 – 289.

Distribuie acest articol

48 COMENTARII

  1. Eu trag altă concluzie: că dacă e adevărat că am oprit o nouă glaciațiune prin simpla practicare a agriculturii pentru câteva milioane de indivizi, atunci să te ții încălzire globală peste 10000 de ani, când agricultura pentru 30 de miliarde de indivizi se va cumula cu ciclul Milankovitch! Atunci cred că se va impune instalarea unui parasolar în punctul Lagrange 1…

  2. Interesanta ipoteza. Ciudata insa fobia omului modern fata de incalzirea globala, in conditiile in care a beneficiat atata de pe urma ei. Si mai ciudata mi se pare lipsa de preocupare fata de o posibila scadere a concentratiei de carbon din atmosfera, cu toate ca ne aflam atat de aproape de limita de 150 ppm, sub care fotosinteza inceteaza. Mai ales ca aceasta limita a fost aproape atinsa acum un milion de ani si de atunci, la fiecare glaciatiune ne apropiem de ea.. Sa fii atat de aproape de pragul extinctiei si tu, in loc sa te bucuri ca pui un cordon sanitar de CO2 suplimentar intre tine si acest prag, sa te lamentezi din cauza incalzirii, de care profiti totusi din plin!

    • Sper ca in urmatorii zeci de ani cineva va lua premiul Nobel cu un dispozitiv care va scoate CO2 din atmosfera si o va transforma in hidrocarburi ( benzina ) folosind ceva apa si energie solara, cu o eficacitate mult superioara fotosintezei, relansand circuitul carbonului in atmosfera.

      • În revista Nature de azi, 12 octombrie, sunt publicate mai multe articole despre schimbările climatice. Unul dintre ele, intitulat We have the technology, descrie diferite metode de reducere a concentrațiilor actuale de CO2 din atmosferă.

        O companie din Elveția, Climeworks, a inaugurat în luna mai a.c. o uzină în orașul Hinvil de lângă Zürich, care extrage CO2 din aer, îl filtrează și apoi îl trimite prin conductă în serele unei firme de produse vegetale, Gebruder Meier, unde CO2-ul este folosit pentru a grăbi dezvoltarea plantelor. Operația nu este ieftină, pentru că concentrația de CO2 din atmosferă este foarte mică (0.04%), ceea ce forțează uzina să consume multă energie, produsă prin arderea combustibililor fosili :-), ca să extragă circa 900 tone de CO2/an la un preț de $500-600 dolari SUA.

        Există și alte experimente asemănătoare. O companie din Canada, Carbon Engineering, intenționează să extragă CO2 sin aer, să-l amestece cu hidrogen extras cu energii regenerabile și să producă benzină și motorină sintetice. Nu este chiar o reducere a CO2 din atmosferă, dar, cel puțin, se poate vorbi de combustibili neutri din punctul de vedere al carbonului emis.

        Cercetările cele mai promițătoare sunt legate de captarea și sechestrarea geologică a CO2. Cu toată modestia, vă invit să vedeți și rezultatele echipei mele de la Brooklyn College:

        Cranganu, C., and H. Soleymani, 2015, Carbon dioxide sealing capacity: Textural or compositional controls? A case study from the Oklahoma Panhandle, Environmental Geosciences, vol. 22, no. 2, pp. 57–74.

        Cranganu, C., H. Soleymani, S. Azad, and K. Watson, 2014, Carbon Dioxide Sealing Capacity: Textural or Compositional Controls?, AAPG Datapages/Search and Discovery Article #41474, 35 p. http://www.searchanddiscovery.com/pdfz/documents/2014/41474craganu/ndx_cranganu.pdf.html

  3. Dilema oul sau găina s-a tranșat. Mutația, care este găina, s-a produs în ou, de fapt în primul ou din care a ieșit găina, așa cum este ea și se reproduce de atunci prin ouă.

  4. Adevarul depre impostura/sarlatania IPCC:
    Dr. Tim Ball: „The incestuous nature of the IPCC reports”.
    Aticolul poate fi gasit in multe locuri. De ex. pe wattsupwiththat.com

  5. Mie nu-mi este clar daca incalzirea globala exista sau nu. Stiu insa ca exista o multime de profitori care vand „snake oil” pt. stoparea incalzirii globale si alti profitori care devin milionari din promovarea ideii de incalzire globala. Cum vine canicula, cum suntem asaltati de stiri despre temperaturi extreme. Iar cand ploua cu galeata sau vin geruri iarna ni se explica din nou ca temperaturile scazute sunt rezultatul incalzirii globale.
    In urma cu ceva ani se preziceau catastrofe extraordinare si topirea calotei glaciare. Dar daca privim putin critic informatiile furnizate de „specialisti”, observam ca uraganele din ziua de azi sunt departe de maximele istorice, iar calota glaciara exista in continuare bine-mersi, ba chiar are nerusinarea sa creasca. Ce mai conteaza insa predictiile daca banii au fost incasati de prezicatori, conferintele s-au tinut, cerneala a curs si toata lumea a plecat acasa ceva mai bogata?

    • Trebuie totusi sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului. De mai bine de un an Agitptop-ul a dat porunca crancena pe unitate sa nu se mai foloseasca termenul de „incalzire globala” ci doar cel de „schimbari climatice”. Altfel spus indiferent ca vine desertificarea sau vin ghetarii tot reactioanarii & fascistii lui Trump sunt de vina… :D

  6. Trecerea Germaniei la energii verzi s-a poticnit, în ciuda investițiilor enorme

    Un articol recent publicat în The New York Times face o analiză la zi a eforturilor Germaniei de a trece pe energii verzi în scopul reducerii emisiilor de CO2. Câteva citate din articol sunt edificatoare pentru situația curentă a lui Energiewende:

    Germania a cheltuit aproximativ 189 de miliarde de euro, sau aproximativ 222 de miliarde de dolari, începând cu anul 2000 pe subvenții pentru energia regenerabilă. Dar emisiile de CO2 au rămas blocate la nivelurile din 2009 și au crescut anul trecut, deoarece centralele pe bază de cărbune au fost folosite ca să umple un gol lăsat de decizia Germaniei de a abandona energia nucleară după accidentul de la Fukushima. Acest lucru a ridicat întrebări – și a stârnit furia cetățenilor – asupra unui program menit să facă sectorul energetic al țării mai ecologic.

    Lipsă de progres în reducerea emisiilor de CO2 este o „ilustrare a eșecului parțial al tranziției energetice”, a declarat Artur Lenkowski, analist energetic la firma de cercetare IHS Markit. „Întregul punct al tranziției energetice a fost reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”.

    Subvențiile pentru energia regenerabilă sunt finanțate prin intermediul facturilor electrice, ceea ce înseamnă că Energiewende reprezintă o mare parte a motivului pentru care prețurile pentru consumatori s-au dublat din 2000.

    Partidul de extremă dreapta, Alternativă pentru Germania, care a câștigat suficient sprijin electoral în alegerile recente pentru a intra în Parlament, a solicitat o „ieșire imediată” din Energiewende. Partidul, cunoscut prin inițialele sale germane AfD, vede programul ca o „povară” pentru poporul german, iar mulți alegători ai partidului sprijină această poziție din cauza costurilor ridicate de implementare a programului.

    Julian Hermneuwöhner este un astfel de alegător. Dl. Hermneuwöhner, student în vârstă de 27 de ani, a declarat că familia sa plătește suplimentar 800 de euro pe an din cauza Energiewende.

    „Dar programul nu a redus emisiile de CO2”, a spus el. „Este frustrant faptul că plătim mult mai mult, pentru că țara nu a obținut nimic din asta”.

    Ca pionier al energiei curate, Germania nu a obținut întotdeauna rezultatele pe care le-a dorit, deși cheltuielile au fost imense.

    Pentru detalii: Germany’s Shift to Green Power Stalls, Despite Huge Investments

    • Raportul oficial al min de mediu, de acum citeva zile, avertizeaza ca pina-n 2020 nu se va indeplini tinta de reducere a emisiei de codoi, cu 40%, fata de 1990. Se preconizeaza ca se va ajunge la doar 32% reducere. Cauzele ar fi multiple, pe de o parte economia Ge bubuie, cel mai mic nivel de somaj de la unire, crestere economica de 2%. E evident ca o economie care duduie consuma mai multe resurse.
      Se mai spune ca Ge exporta energie, pe undeva adevarat, se sugereaza ca ar exista o lacomie, dar nu se mentioneaza ca exportul de energie e obligat de energia regenerabila, care uneori, cind bate vintul si e soare, e in surplus, in timp ce celelalte centrale clasice trebuie sa functioneze in stand by pt. a interveni cind aseara ti-am luat basma si vintu nu batea.
      Unu sau altu propune masuri drastice, limitarea vitezei pe autostrazi, marirea drastica a impozitului pe combustibil, impozitarea drastica a carnei de vaca, oprirea centralelor pe carbune cu consecinte imense asupra cresterei pretului energie electrice care implica cresterea preturilor tuturor produselor.
      S-a ajuns pina la a se discuta despre produsele chineze care se pot comanda pe ebay sau amazon si sunt de citeva ori mai ieftine, desi sunt transportate mii de km.

      Experti climatologi au avertizat ca topirea ghetarilor va duce la inundarea Californiei, in 1000 de ani!

      • Nu stiu dacă am fost clar. Dacă ge ar fi trecut prin recesiune,dacă șomajul ar fi crescut masiv atunci min mediului ar fi Jubilar deoarece s-ar fi atins țintele de reducere a emisiilor.
        Aceeasi logica bolnava si-n cazul exportați energiei, dacă energia s-ar fi produs în Austria, de ex. Chiar din carbune, ar fi fost bine, deoarece emisiile se opresc la granița.

      • @neamtu tiganu

        In Germania, sectorul regenerabilelor a creat peste 350 mii de noi locuri de munca in ultimii 10 ani, iar suma investitiilor in acest sector a depasit pragul de 150 miliarde euro in aceasta perioada. In plus, dezvolatrea sectorului energiilor regenerbile are un impact pozitiv asupra contului curent: pe o parte, valorificarea surselor regenerabile disponibile pe plan local a contribuit la reducerea importurilor de combustibili fosili cu cel putin €20 miliarde pe an, iar pe cealalta parte a stimulat cresterea exporturilor la componente (turbine eoliene, invertoare, transformatoare, linii de productie panouri solare, etc).
        http://www.bmwi.de/Redaktion/DE/Downloads/B/bruttobeschaeftigung-durch-erneuerbare-energien.pdf?__blob=publicationFile&v=13

        P.S. in ultimii 10 ani, nivelul salariului mediu a crescut cu €1.000 pe luna, in timp ce factura la energie (pentru o familie de 4 persoane) a crescut cu aprox. €35 pe luna. Vedeti care este diferenta? Singurii care se plang de cresterea facturii la electricitate sunt pensionarii si somerii , dar asa cum ati observat si dvs, numarul somerilor a ajuns la un record minim. Cel tarziu acum (in lumina celor de mai sus) trebuie sa realizati ca investitiile in crestere durabila (ex. valorificarea surselor regenerabile disponibile pe plan local, cresterea eficientei energetice) au un impact pozitiv auspra economiilor mai sarace in resurse energetice conventionale, si nu numai. https://tradingeconomics.com/germany/wages

    • Pentru mine deciziile Germaniei cu privire la mediu sunt de neinteles. Aceasta tara lasa impresia ca este „regina” energiilor verzi si regenerabile iar ceilalti nu depun nici un efort in acest sens. Nu cred ca o tara precum Germania care a falsificat studiile privind noxele produse de masinile diesel si care a luat decizia de a utiliza centrale pe carbune mai poate fi un model in ecologie. Americanii, chiar daca nu conduc cele mai mici masini din lume, au mult mai mult respect pentru mediu decat multi europeni care se bat cu pumnul in piept ca protejeaza mediul.
      Deocamdata, masina electrica cea mai avansata este produsa de o companie americana.
      Aici as mai adauga si tehnologiile japoneze; sa nu uitam ca Japonia si SUA sunt „motoarele” lumii in materie de inovatie.

  7. Domnule Crînganu,
    Excelent articol,dar doresc mult să cunosc părarea dvs.,și a altor specialisti în legătură cu următoarea problemă:creșterea concentrației de CO2 se poate datora printre altele și scăderii capacității de dizolvare a acestui gaz în apa oceanului planetar.Scăderea pomenită se produce la rîndul eidin două cauze:creșterea temperaturii oceanului dar și acoperirii acestuia cu un strat foarte subțire și practic invizibil de produse petroliere uleioase rezultate din naufragiile petrolierelor și accidentelor de pe platformele de extracție petrolieră.Se cunoaște că tendința uleiului împrăștiat pe suprafața unui șuciu de apă este de a se întinde pe o suprafață monomoleculară.
    Intrebarea mea este:a studiat cineva acest aspect și dacă da,ce concluzii a formulat?
    Vă mulțumesc și vă doresc succes în activitate.

    • Creșterea concentrației de CO2 în cazul oceanelor este cauzată, în principal, de 1. creșterea temperaturii apelor de suprafață față de apele de adâncime (vedeți termenul termoclină), 2. scăderea salinității prin aflux de apă dulce (ghețari, râuri, precipitații) și 3. modificarea dinamicii vânturilor și curenților oceanici care transportă apa rece de adâncime către suprafață (aici intră transportul de tip Eckman, fluxul geostrofic, fenomene de upwellling și downwelling, variația de pycnoclină).

      Acoperirea suprafeței oceanelor cu un strat de produse petroliere in cazul accidentelor nu este o cauză semnificativă a creșterii concentrațiilor de CO2 pentru simplul motiv că oceanele găzduiesc miriade de bacterii metanogene care consumă rapid hidrocarburile plutitoare. Ultimul caz bine studiat este erupția din Golful Mexic a platformei Deep Horizon din 20 aprilie 2010. Accidentul a devenit cel mai mare dezastru marin din istorie datorită uriașelor cantități de petrol deversate la suprafață. Dar în decurs de câteva luni (aprilie-august) aproape toate petele de petrol au dispărut ca prin farmec: pe lângă intervențiile limitate ale echipelor de curățire, bacteriile metanogene au făcut o treabă excelentă (și gratuită!)

  8. Cum tăiau pădurile oamenii neolitici?

    Ipoteza Ruddiman consideră că creșterea CO2 de acum 7.000 s-ar explica prin tăierea masivă a pădurilor pentru crearea de terenuri agricole.

    Dar cum tăiau copacii oamenii din epoca de piatră?

    Acei oameni au utilizat topoare din cremene șlefuită începând cu 9.000 ani în urmă (imagini și explicații aici ori aici).

    Cu aceste topoare, oamenii scrijeleau un cerc adânc în trunchiul copacului pentru a opri curgerea sevei în stratele exterioare (termenul englez este girdling). După aceea, copacii își pierdeau crengile și trunchiul, care erau aprinse într-o perioadă de uscăciune (secetă).

    Pe baza unor teste moderne ale acestor eficiente topoare de cremene, cercetătorii consideră că oamenii neolitici aveau nevoie de un timp remarcabil de scurt pentru a defrișa hectare de pădure.

  9. Despre incendiile preistorice și preindustriale

    Un factor potențial în crearea suprafețelor agricole timpurii și creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră a fost folosirea focului.

    Cercetătorii sunt în general de acord că atât populațiile pre-agricole (vânători + culegători), cât și primii agricultori au utilizat focul mult mai intens decât urmașii lor mai recenți.

    Când populația era mai puțin densă (sub 10 locuitori/km^2), focurile aprinse de oameni cresc proporțional cu creșterea populației. Frecvența incendiilor (per capita) atinge un maxim când densitatea ajunge aproape la 15 persoane (trei familii) per km^2, după care începe să descrească, ajungând doar la câteva incendii în cazul densităților mari de populație.

    Aplicarea acestui raționament la estimările globale ale populației de acum câteva mii de ani sugerează că suprafața curățată prin foc per persoană ar fi fost mult mai mare acum 7.000 ani, când densitățile populației erau foarte mici.

    În Australia, primii oameni au sosit acum 50.000 ani și au început să ardă pădurile cu începere de acum 45.000 ani. Cercetătorii consideră că aborigenii au folosit „firesticks” (surcele aprinse?) pentru a aprinde pădurile și zonele cu ierburi/tufișuri și pentru a captura animale.

    Anecdote istorice, bazate pe întâlnirile dintre primii europeni și locuitorii celor două Americi descriu utilizarea extinsă a focului de către localnici.

    În cazurile când primii fermieri au intrat pe insule nelocuite, precum Madagascar și micile insule din vestul și zona ecuatorială a Pacificului, utilizarea intensă a focului a cauzat defrișări majore și extincția semnificativă a animalelor.

    În Noua Zeelandă, maorii, care au sosit în jurul anului 1280, au ars pădurile cu o rată extraordinară de circa 90 ha/persoană, adică de 10 ori mai mult s-a întâmplat în Europa preistorică (Franța, Danemarca, Suedia, Grecia și Irlanda).

    Detalii, aici: The prehistoric and preindustrial deforestation of Europe

    • Fascinanta ipoteza profesorului Ruddiman care ar putea schimba, intr-adevar, paradigma schimbarilor climatice. Ca de obicei, citesc articolele dvs. cu sufletul la gura, dar cred ca s-a strecurat o inexactitate: la inceputul erei crestine, acum 2000 de ani, se estimeaza ca in lume traiau 250-300 milioane de oameni, nu 30 de milioane. Gresesc?
      Inca o data, apreciez in mod deosebit activitatea dvs. de cercetator, publicist si… de ganditor pe cont propriu!

      • la inceputul erei crestine, acum 2000 de ani, se estimeaza ca in lume traiau 250-300 milioane de oameni, nu 30 de milioane

        Corect, demografii consideră că populația GLOBALĂ la începutul erei creștine era undeva între 250 – 300 milioane oameni. Textul meu sună puțin diferit:

        De la o populație care posibil era mult sub un milion cu 7.500 ani în urmă, Europa a crescut la 30 milioane la începutul erei moderne, acum 2.000 de ani.

        De pe atunci, Europa nu reprezenta majoritatea populației globale.

        Vă mulțumesc pentru aprecieri.

  10. Metanul produs din arderea biomasei

    Arderea biomasei (păduri, tufișuri, ierburi, deșeuri agricole) contribuie în prezent între 20 și 40 milioane tone de metan per an emise în atmosferă.

    Conform comentariului meu anterior, incendiile provocate de oameni ar fi afectat suprafețe mult mai mari în perioada Neolitică.

    Emisiile de metan sunt produse de arderile incomplete și cantități uriașe pot fi produse atunci când au loc incendieri pe scară largă a pădurilor, savanelor și deșeurilor agricole.

    Sursa: http://www.ghgonline.org/methanebioburn.htm

    • Din cate am inteles, viata metanului in atmosfera este estimata sub 10 ani (metanul reactioneaza cu ozonul din atmosfera transformandu-se in dioxid de carbon si vapori de apa)

      (3)CH4 + (4)O3 = (3)CO2 + (6)H2O

      Conform ciclului carbonului, emisiile in urma arderii /sau a descompunerii masei vegetale nu depasesc cantitatea de carbon absorbita prin respiratia vegetatiei, dimpotriva, in cursul ciclului, o parte a carbonului ramane stocat in sol, lacuri, mari si oceane (arderea sau descompunerea masei biologice nu este completa). In fine, cresterea rapida a dioxidului de carbon in atmosfera (care a avut loc in ultimii 50-60 de ani) se explica prin arderea carbonului fosil stocat in urma cu milioane de ani (temperatura medie globala la suprafata a crescut si ea foarte rapid –
      cu 1°C – in aceasta perioada). Cresterea temperaturii medii la suprafata reduce capacitatea de absorbtie a oceanului si totodata forteaza cresterea temperaturii globale prin topirea ghetarilor si a calotei la poli (albedo effect). Este tot mai evident ca exploatarea si arderea carbonului fosil (in cantitati uriase) contribuie la „ingrosarea plapumei” in atmosfera, un fenomen care alimenteaza spirala cresterii temperaturii globale la suprafata.

      Surse:
      Plansa – ciclul carbonului
      https://en.wikipedia.org/wiki/Carbon_cycle#/media/File:Carbon_cycle.jpg

      Cantitati de dioxid de carbon emise in urma activitatii umane (valori calculate prin masuratori)
      https://www.epa.gov/ghgemissions/global-greenhouse-gas-emissions-data

      Cantitati de dioxid de carbon emise in urma activitatii umane (valori calculate prin masuratori)
      http://cdiac.ess-dive.lbl.gov/images/preliminary_2009_2010_fossil_carbon_emissions.jpg

      Evolutia concentratiei de dioxid de carbon in atmosfera din ultimile decenii (valori observate prin masuratori) https://climate.nasa.gov/system/content_pages/main_images/203_co2-graph-021116.jpeg

      Evolutia temperaturii medii globale la suprafata din ultimile decenii (valori observate prin masuratori – global warming is not a hoax;) https://climate.nasa.gov/vital-signs/global-temperature/

      Principala cauza care a determinat cresterea rapida a temperaturii medii globale la suprafata in ultimile decenii (conform expertizei oameniilor de stiinta) https://climate.nasa.gov/causes/

      • La lista dumneavoastră trebuie adăugată și o sursă naturală semnificativă: pădurile tropicale din America de Sud, Africa și Indonezia:

        A new NASA study provides space-based evidence that Earth’s tropical regions were the cause of the largest annual increases in atmospheric carbon dioxide concentration seen in at least 2,000 years[s.m.].

        Scientists suspected the 2015-16 El Nino – one of the largest on record – was responsible, but exactly how has been a subject of ongoing research. Analyzing the first 28 months of data from NASA’s Orbiting Carbon Observatory-2 (OCO-2) satellite, researchers conclude impacts of El Nino-related heat and drought occurring in tropical regions of South America, Africa and Indonesia were responsible for the record spike in global carbon dioxide. The findings are published in the journal Science Friday as part of a collection of five research papers based on OCO-2 data.

        These three tropical regions released 2.5 gigatons more carbon into the atmosphere than they did in 2011

        Pentru detalii, NASA Pinpoints Cause of Earth’s Recent Record Carbon Dioxide Spike

        Measuring Earth’s carbon cycle

    • Câteva fapte interesante: Cea mai ridicată temperatură de pe planeta s-a înregistrat în Aziziya Libia în 1922 – 57.8 °C . Cea mai ridicată temperatură din America de Nord s-a înregistrat în Valea Morții din California în 1913 – 56.7 °C. Cea mai ridicată temperatură din Europa s-a înregistra în Sapnia în 1881 – 50 °C . Recordul e contestat din cauza presupusei inacurateți a termometrului oficial spaniol din epocă așa încât recordul general acceptat e cel de 48°C din Grecia din 1977

      Alte câteva chesii tulburătoare: Temperaturile extreme din SUA și Canada:

      https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_extreme_temperatures_in_Canada
      https://en.wikipedia.org/wiki/U.S._state_temperature_extremes

      Anii 1936-1937 au fost infernali. Recordul absolut de temperatură al Canadei se înregustrează în 1937 la Yellow Grass, Saskatchewan. care e undeva pe la latitudinea Kievulu sau a Frankfurt-ului…

      1936 e anul cu cele mai multe recorduri absolute regionale de temperatură înaltă din istoria SUA . Toată decada 1930-1939 e plină de valuri pustiitoare de căldură si cea mai cumplită secetă multianuală din istoria continentului. Dacă Hotnews ar fi scris pe atunci articole despre încălzirea globală ar fi postulat fără drept de apel că până în 1945 nu va mai fi picior de locuitor în America de Nord :D

      Revenind la maximele de temperatură observăm că în cazul SUA (tabelul de acolo e cel mai ușor de sortat) avem următorii ani de maxime termice istorice multiple: 1911 (3), 1930 (4), 1934 (3), 1936 (13 !!!), 1954 (3), 1975 (2), 1983 (3) și 1994 (3)… Ce concluzie trageți de aici?! Cu cuvintele dummeavoastră… :D

      P.S. Ieri a trebuit să-mi golesc apa din instalația de irigații petru că temperaturile noptea coboară sub 0 °C. Piscina e de mult golită și pusă la iernat. Cred că anul ăsta am folosit-o de mai puțin de 10 ori… RToate astea la paralela 45°. Al dreaqu încălzire globlaă :P

  11. Președintele Trump și încălzirea globală antropogenică

    Este foarte clar, cel puțin pentru mine, că Președintele Trump se ține de promisiunile făcute în campania electorală, spre deosebire de marea majoritate a predecesorilor săi.

    Pe lângă retragerea Statelor Unite din pacturi comerciale (TPP sau, posibil, NAFTA) pe care el nu le-a negociat personal ori din UNESCO – o organizație doritoare de contribuțiile financiare ale Statelor Unite, dar care, contrazice politica externă americană, Președintele Trump este decis să aibă un cuvânt de spus și despre încălzirea globală antropogenă.

    După retragerea Statelor Unite din Acordul Climatic de la Paris din 2015, numirile sale în poziții decizionale-cheie pun pe jar ecologiștii americani și internaționali.

    Numirea lui Scott Pruitt ca șef al Agenției de Protecție a Mediului (EPA), anularea planului Obama de reglementare a emisiilor termocentralelor pe cărbuni și gaze naturale (Clean Power Plan), numirea unui partizan al industriei cărbunilor în funcția de director adjunct al EPA, a continuat astăzi cu nominalizarea doamnei Kathleen Hartnett White pentru poziția de șefă a Consiliului Casei Albe pentru Calitatea Mediului.

    Poziția această este echivalentă cu cea a consilierului Președintelui pe probleme de mediu.

    Doamna White a ocupat o poziția similară în statul Texas, al cărui fost guvernator, Rick Perry, este acum Secretarul Departamentului de Energie. Brooke Rollins, președinta lui Texas Public Policy Foundation a elogiat-o pe doamna White astfel: ”De-a lungul întregii sale cariere, Kathleen a servit pe texani ca un lider puternic, în special asigurând texanii că au energia și resursele naturale necesare pentru a prospera”.

    Ecologiștii și presa liberală americană sunt extrem de revoltați din cauza acestei nominalizări (care, foarte probabil, va fi aprobată de Senatul SUA), pentru că:

    1. Domnia sa consideră că „dioxidul de carbon este gazul vieții” (ceea ce mi se pare total adevărat),

    2. Este „absurd” ca CO2 să fie considerat o substanță poluantă,

    3. Energiile regenerabile sunt „parazitice și nu prezintă încredere”

    4. Încălzirea globală antropogenică este „o credință, o erezie, o dogmă care are puțin de-a face cu știința”

    5. „Știința nu trebuie să impună dictate politicienilor într-o țară democratică”.

    Detalii, aici: Trump Names Former Texas Regulator as White House Environmental Adviser

  12. După decizia de ieri a Președintelui Trump de a retrage Statele Unite din organizația UNESCO pentru motivele prezentate într-un comentariu anterior, au apărut tot felul de comentarii.

    Întîmplător, mi-a atras atenția titlul unuia publicat în ziarul Adevărul: America First/America Alone?

    Autorul pare să nu citească (cu atenție) articolele de pe Contributors.ro. Răspunsul la întrebarea domniei sale l-am formulat cu peste două luni în urmă:

    America secolului al 21-lea va rămâne o super-putere singulară, absentă, dar, totuși, o super-putere

  13. Consensul climatic și exercițiul red team/blue team

    Armata americană a dezvoltat de mult timp un exercițiu de simulare și antrenament în care o echipă roșie (red team) încearcă să penetreze apărarea unei echipe albastre (blue team).

    În 2014, fizicianul teoretician Steve E. Koonin de la New York University, fost membru al administrației Obama, a publicat un articol care a stârnit friguri într-o anumită parte a presei:

    Climate Science is not settled

    Spre oroarea și iritarea foștilor săi colegi din echipa Obama, în aprilie 2017, profesorul Koonin a publicat un alt articol, în care a propus ca consensul climatic („celebrul” 97%) să fie supus unui exercițiu de tip red team/blue team (A ‘Red Team’ Exercise Would Strengthen Climate Science )

    Ideea sa a fost imediat îmbrățișată de Agenția de Protecția Mediului (EPA) și Departamentul de Energie (DOE).

    Scott Pruitt, directorul EPA, a declarat că poporul american are dreptul la „o discuție cu adevărat legitimă, peer-reviewed, obiectivă și transparentă despre CO2.” Pruitt a solicitat stabilirea unei confruntări de tip red team (sceptici) vs. blue team (adepții consensului climatic) care să scoată în evidență „ceea ce știm în prezent, ceea ce nu știm în prezent și riscurile pentru sănătate, pentru Statele Unite și lumea întreagă. Poporul american are nevoie de acest tip de discuții deschise.”
    Pruitt will launch program to ‘critique’ climate science

    Cele două echipe ar urma să se confrunte într-o transmisiune TV națională și în direct.

    Establishmentul ecologic actual a respins (deocamdată) participarea la exercițiu ca blue team, considerând că nu mai este nevoie de nici o dezbatere din moment ce există „celebrul” consens de 97%.

    Profesorul Koonin, care a lansat provocarea consensului climatic, ar putea fi un candidat al echipei roșii.
    Here’s the Obama energy guy that Pruitt might hire

  14. Di9n cate tin minte perioadele interglaciare dureaza cca 20.000 mii ani . Deci Mica Glaciație, între cca 1400 – 1850 AD, nu ar fi putut duce la o noua epoca glaciara ..

    Si chiar daca uneori nmeoliticii aia au fpts extraodinari de distructivi …. totusi chiar si 2000 de anbi in urma …. puteai parcurge Europa de la Atlantic la Teloerman fara sa iesi din padure

  15. Acum ca mos Trump a fugit cu teschereaua cu parale si nu mai vrea sa imparta prea multe milostenii propovaduitorilor apocalipselor climatatice planetare, ministrii mediului din cele 28 de tari UE tocmai s-au stans cu adanca tristete sa-si imparta bugetele de CO2 pana . In mod straniu tocmeala e la sange. In loc sa se fi angajat sa faca cincinalul in 4 ani fiecare s-a straduit sa traga o cota cat mai mare de carbuni pentru tara sa. Mai ca nu l-au luat la capete in gura pe reprezentantul Maltei care a chirait ca aia ce au fost cu gura mare cand cu Acordul de la Paris isi trag acum cote de CO2 nesimtite lasand tarisoara sa cu ochii in soare…

    Pai se poate mai tovarasi?!

  16. Domnule Cringanu, intreb si eu asa, ca prostu’: unde era tot acest CO2 care acum este acumulat in combustibilii fosili inca existenti in subsol? Ne temem de el, ca s-ar putea sa ajunga in atmosfera daca continuam sa „ardem” carbune, titei si gaze in ritmul de acum? Aceste materiale (carbune, titei si gaze) nu s-au format initial prin fotosinteza din CO2-ul din atmosfera si apa din sol? Asta presupune ca exista CO2 in atmosfera la o concentratie mult mai mare decit cea actuala? Si cum se facea ca nu „disparea” viata de pe pamint cum se tot tem astia?

    • În natură există mai multe cicluri, menținute de căldura internă a planetei și, parțial, de căldura primită de la Soare: ciclul rocilor, ciclul apei ori ciclul plăcilor tectonice.

      CO2 este în continua reciclat între rocile carbonatice, oceanul adânc, oceanul de suprafață, soluri, vegetație și atmosferă. Controlul natural al acestui ciclul al carbonului este cunoscut sub numele de termostatul climatic, mecanismul care a asigurat existența și perpetuarea vieții pe Pământ. Există temerea că oamenii ar putea să strice acest termostat.

      De departe, cele mai mari cantități de CO2 care intră în ciclu sunt depozitate în roci, nu în atmosferă.

      Vă invit să vedeți Figura 1 din articolul Termostatul Pământului este setat pe „Locuibil” de miliarde de ani. Au reușit oamenii să-l strice în ultimii 200 de ani?

      • Nu e vorba de C din roci, este vorba de C/CO2-ul din carbune, titei si gaze! Cind s-au format au luat CO2-ul din atmosfera, nu din roci/carbonati. Asa ca intrebarea mea de prost ramine!

        • Cărbunii sunt roci sedimentare.

          Petrolul și gazele sunt produse și se găsesc tot în roci sedimentare, numite gresii, argile, calcare ș.a.

          Ciclul carbonului înseamnă că o parte din carbonul din roci s-a transferat celorlalte bazine (atmosferă, biosferă, soluri, oceane), iar din aceste bazine, s-a întors înapoi în roci prin diverse fenomene, incluzând fotosinteza.

          Datorită caracterului dinamic al proceselor de transfer, implicate de funcționarea termostatului climatic, concentrația carbonului dintr-un bazin individual, precum atmosfera, poate varia cu multe procente de-a lungul timpului geologic.

  17. OFF TOPIC

    O zi pe care nu credeam s-o trăiesc prea devreme

    Am citit astăzi un articol – Boom in American Liquified Natural Gas Is Shaking Up the Energy World – publicat în The New York Times – în care pentru PRIMA DATĂ după lansarea filmului propagandistic Gasland din 2010 – se vorbește elogios, fără nicio critică, despre triumful revoluției argilelor americane, despre transformarea Statelor Unite din cel mai mare importator de petrol și gaze naturale într-un exportator net, despre obținerea independenței energetice – visul neîmplinit a unui lung șir de președinți, despre GNL (gazul natural lichefiat) trimis Europei de Est (Polonia, Lituania) și altor țări pentru a scăpa de șantajul rusesc și de multe alte lucruri.

    Un singur cuvânt lipsește din lungul, omagialul articol publicat astăzi: FRACKING.

    După cum am explicat de mai multe ori, inclusiv în cartea mea din 2014, Fracking este un termen peiorativ, creat pe baza cuvântului Fucking, pentru a putea înjura liber pe posturile de televiziune publice. Industria americană nu a folosit și nu folosește acest termen.

    Comentatorii articolelor mele publicate pe acest sit cu începere din aprilie 2014 au folosit fără încetare termenul fracking, deși eu nu l-am utilizat intenționat niciodată. (Recunosc, totuși, că am introdus în limba română termenul fracktiviști)

    The New York Times a fost o redută liberală extrem de puternică publicând serii de articole defăimătoare la adresa fracturării hidraulice, numite de ei și toți oponenții, fracking.

    Acum, după 7 ani, The New York Times a renunțat pentru prima dată la acest termen peiorativ. Mă bucur? Desigur, pentru că am scris pentru prima dată în presa românească de ce termenul este peiorativ și inadecvat.

    Dar, cunoscând bine presa liberală gen The New York Times, mă aștept ca fracking să revină imediat în coloanele ziarului dacă se întâmplă vreun accident la vreo instalație de fracturare hidraulică sau o cât de mică deversare de lichide de foraj la suprafață.

  18. OFF TOPIC

    Australia rejects chief scientist’s clean energy proposal

    The Australian government has rejected a Clean Energy Target (CET) recommended by the nation’s chief scientist, opting for a plan focusing on energy security.

    Prime Minister Malcolm Turnbull said the alternative would still lower emissions and ensure Australia met its obligations under the Paris agreement.

    The National Energy Guarantee (NEG) will reduce power prices and prevent a repeat of crippling blackouts, he said.

    The move has been criticised as turning away from renewable energy.

    Last year, the entire state of South Australia lost power on one night, triggering a bitter feud between state and federal governments over blame.

  19. Am citit despre ipoteza aceasta in mai multe articole, spe ex
    http://www.independent.co.uk/news/science/human-greenhouse-gas-emissions-have-cancelled-the-next-ice-age-a6812436.html
    Are o trimitere si spre un studiu mai nou.
    Dar tot despre niste modele tiranice vorbim, nu? :P
    Cateva observatii
    1.Daca acceptam (cu anumite rezerve, dar acceptam sa discutam despre aceasta posibilitate)ca vreo 250 milioane de oameni echipati cu topoare de cremene au putut influenta clima la nivel planetar, scapandu-ne de o glaciatiune ( as nota ca tot despre CO2 se discuta, ma rog, gaze cu efect de sera echivalate in CO2,) acum ne intrebam daca 6 miilarde si ceva de oameni echipati cu drujbe si alte „nenorociri” produc vreun efect! Ca se inventeaza de nu stiu cine incalzira globala, iar aia antropogena e un fas…ceva nu e in regula.Nu mai bine spunem ca nu stim la marele fix, dar incercam sa ne dumirim? :P
    Adica acei 240 ppm au fost evitati (s-a oprit la 280 ppm) datorita activitatii umane, acum suntem la peste 400ppm. dar nu stim daca activitata umana este semnificativa! Ba nici CO2-ul nu este relevant, zic unii, este o conspiratie ca sa se mulga bani de nu stiu unde. Dara cum facem referire tot la el.
    2.Intrebarea urmatoare este cat de sus putem merge (cu ppm-urile alea la echivalent CO2
    Si cat este emis de oameni, cat natural, disponibilitatea diferitelor forme etc,cat este de important efectul de sera de-adevaratelea(in fond nu CO2 este cel mai important ci vaporii de apa, din cate stiu, dar se echivaleaza totul in CO2).
    Deci, discutia ar rebui sa arate altfel, sa recunoastem ca exista incalzire globala-date sunt suficiente,sa acceptam ca probabil ca acea componenta antropogena este senificativa si ca poate strica echilibrul destul de fragil al „termostatului”, sa nu mai negam evidenta cautand argumente care se bat cap in cap ( adica uneori spunem ca incalzira antropogena este atat de mica incat nici nu conteaza, dar apoi spunem ca acum 7-11.000ani aia cu topoarea au schimbat clima).
    3. in fond sistemul de analizat este mult mai complex, discutam de o planeta care genereaza ea insasi energie termica ( interesanta este dinamica gradientului de temperatura in scoarta terestra, in timp) nu este pasiva, care cedeaza o parte prin anvelopa care o inconjoara, care primeste o anumita cantitatea de la soare, parte o absoarbe, parte o reflecta, parte se reintoarce (aici este extrem de interesant, efectul de sera prin mediu-sticla, care are proprietati total diferite de atmosfera pamantului, alt subiect iarasi interesant privind lumina difuza si modul in care se manifesta-diferit fata de sticla, pre nu se discuta despre asat mai deloc)
    Incalzira poate sa apara, teoretic, prin orice modificare a acestor factori activi ( propria emisie de energie termica, modificari al econtinuitatii „izolatiei termice” -pamant sau atmosfera, modiifcari naturale ale rezistentei termice,, cantitatea de energie primita de la soare, nu doar prin efectul de sera). De acee cred ca este de discutat cat de mult conteaza CO2 si efectul in toata aceasat schema, pornind de la inceputuri, nu negand sau afirmand o mica bucatica undeva pe la mijloc.

    • întrebările dumneavoastră se încadrează perfect în portofoliul dezbaterilor de tip red team/blue team (vedeți comentariul de mai sus Consensul climatic și exercițiul red team/blue team prin care se încearcă o analiză comprehensivă (pe cât este posibil) a situației actuale a variațiilor climatice.

      Din păcate, echipa albastră consideră că s-a obținut deja un consens climatic și că orice discuție suplimentară pe marginea subiectului nu va face decât să îndepărteze și mai mulți oameni de la linia stabilită de acel consens. Și asta se întâmplă într-o societate democratică, nu într-un trib papuaș…

      Mă bate gândul, pornind de la întrebările dumneavoastră, să încep eu însumi un exercițiu de tip red team/blue team, pe un blog separat, unde să invit să participe pe oricine are ceva adecvat de spus/întrebat/comentat etc. Anul viitor intru în sabbatical leave și poate voi găsi timpul necesar (dacă până atunci nu se schimbă clima din nou :P)

      • Daca nu era finalul ala cu „donate”, fara tine nu facem nicio branza… scade mult credibilitatea..
        Oricum, e ceva interesant ca abordare, un pic mai cuprinzatoare, avem niste valori care pot fi vericate din alte surse, va multumesc pentru link, dar vreau sa-mi formez eu o parere, nu sa o iau de-a gata, oferta este mare, dar insuficient argumentata, de regula, caut ceva mai stiintific, care nu-ti cerea bani in final :P si care sa fie argumentat nu doar afirmat.
        Probabil ca o fi pe undeva, mai sapam….ideea e ca incalzirea aia e reala, ca si omul are partea lui (vina sau dimpotriva, ramane de vazut) si ca mai avem foarte mult de analizat fara a avea prejudecati, de niciun fel.
        Eu am dubii serioase ca lucrurile sunt atat de simple, reducem CO2 si totul va fi roz.

    • subscriu

      observatie: chiar daca sera n-ar fi inchisa cu sticla, ci doar cu o folie, dinamica aerului purtator de caldura tot ar fi fundamental diferita in raport cu spatiul deschis; o plapuma de vata minerala cu 0,041w/mK ar fi totusi preferabila aerului uscat, care static este izolatorul perfect cu 0,023w/mK, dar care pierde caldura prin dinamica fenomenului de convectie, ce modifica radical gradientul de temperatura (motiv pentru care ferestrele cu distanta mare intre sticle, de ex.10cm ca la bunica acasa, sunt considerate termic ineficiente);
      in plus, aerul umed preia si caldura de vaporizare, care in cazul apei este de circa 2300…2600 kj/kg,deloc negijabila; la 30C aer, 25C apa, 60%umiditate relativa, 1m/s vant, rezulta un transfer de circa 0,5kw/mp catre altitudini de ordinul kilometrilor, unde are loc cedarea caldurii prin condensare; transferul prin evaporare poate fi chiar mai mare decat radiatia solara (nici radiatia maxima a verii, cu cer senin la latitudinea Ro, nu atinge 1kw/mp=1000kj/sxmp); calculator aici: http://www.calorex.ro/tehnic/tehnic_33.shtml – cu set date de intrare, in ordine: 1, 25, 30, 60, 0, 1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Crânganu
Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită prin concurs de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultima carte publicată este Reflecting on our Changing Climate, from Fear to Facts: A Voice in the Wilderness, Cambridge Scholars Publishing, hard cover, 2024. ___________________________________________________________________________________ DISCLAIMER: Profesorul Constantin Crânganu nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu deține acțiuni și nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de pe urma acestui articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro