Home » Societate/Life » Citesti:

România oamenilor invizibili

Vasile Dancu octombrie 22, 2010 Societate/Life
23 comentarii 4,281 Vizualizari

(Rânduri pentru Iurie Darie si Anca Pandrea)

Când am văzut (fugitiv) o fotografie cu Iurie Darie si soția lui, Anca Pandrea, am simțit o jenă care m-a făcut să închid repede fereastra deschisă pe net. Câteva zile zile am fugit chiar și de știrile fără imagini de la controversatul pictorial. Era ca şi cum ar fi trebuit să suport vederea tatălui meu sau mamei mele în posturi indecente. Goliciunea bătrâneții este vecină hidoșeniei morții. Este spaima descompunerii care ne înfrigurează, ne aduce în față pustiul şi golul. Mi-am făcut câteva notiţe într-un carneţel, dar am plecat într-o călătorie, unde urma să mă decid dacă mai scriu sau nu. Dar, întors acasă, prima ştire pe care am descoperit-o când am deschis mac-ul a fost cea după care Iurie Darie şi soţia au pozat din nou pentru un salon de înfrumuseţare din Bucureşti.

Am văzut furtuna mediatică și fariseismul, ipocrizia, mârlănia multora dintre cei care și-au dat, docți sau îngrijorați, cu părerea, datul cu părerea fiind un sport național. Dacă înțeleg jena fiului, regizorul Ducu Darie, modul în care s-au năpustit ceilalți asupra bieților oameni mi-a adus aminte de scena în care Bubuliba lui Zorba moare şi camera este devastată de babe contorsionate şi cernite, adevărate metafore ale morți care sfârtecă totul. Au vorbit toți ca Iurie Darie are Alzheimer, că nu este în toate facultățile mintale, că este împins de femeie la rele, iar e femeia de vina, de la Ceaușescu sau mai dinainte, pentru tot ce nu ne place în țara asta. Fane Jeg, fotograful, este un tip onest și a explicat că el nu a avut nici o contribuție, ca nu i-a incitat în nici un fel pe bătrâni, că nu i-a manipulat în nici un fel. Pur și simplu, ei au condus ostilitățile în realizarea acestui pictorial.

Iurie Darie a jucat în peste 40 de filme, a făcut seriale de televiziune. A stat peste o jumătate de secol în fața oamenilor, pe scenă sau pe platourile de filmare. A dat viață personajelor, s-a simţit iubit, a fost confundat cu eroi din istorie sau literatură, a fost bunicul povestitor pentru generatii de copii, a cântat , a dansat, a desenat pentru copii. A fost bunicul din prima telenovela românească, a fost mereu vizibil. Dintr-o dată însă, a ajuns la 80 de ani şi a devenit invizibil. Nu a rezistat stării de aneantizare, excluderii, morții lente prin uitare.

In sociologia ultimilor ani apare tot mai des conceptul de invizibilitate socială (social invisibility). Definit puţin diferit în America sau Europa, conceptul desemnează fenomenul în care unii indivivizi din societate se află în situaţia de a nu fi recunoscuţi ca membri ai unui grup, ca elemente ale lumii sociale. Sociologii vorbesc de mai multe forme de invizibilitate, de la cei care sunt pierderile colaterale ale competiţiei economice, cei pauperizaţi, la cei care nu apar pe lista angajaţilor sau cei care nu au acte sau drepturi de şedere într-o societate. Sunt mulţimi despre care nu putem spune că sunt grupuri, sunt mai degrabă o sumă de indivizi. Drama invizibilităţii nu ţine de indivizi, este generată mai mult de regulile sociale. Este o formă de aneantizare a fiinţei unor oameni, căci a trăi în societate înseamnă a trăi împreună, într-un minim contact cu ceilalţi.

Invizibilitatea este o formă de dezumanizare, de alienare absolută. Individul este lăsat absolut singur, fără mijloace, în mijlocul unei concurenţe unde nu are nici o şansă, nici un mijloc pentru a se descurca. Logica invizilităţii înseamnă pierderea calităţii sociale. In păstrarea calităţii sociale, munca joacă un rol foarte important, chiar pensia înseamnând păstrarea individului într-un grup care are o legătură cu ceilalţi, până şi protestul sau lupta însemnând participare la viaţa altora, sau participare la viaţă alături de alţii.

Cei care sunt vizibili social înseamnă că au trecut proba socială a recunoaşterii. Dar vizibilitatea nu este o calitate naturală a vieţii sociale şi umane, ea se construieşte prin reguli şi mai ales prin experienţă. In fond, identitatea socială se naşte prin recunoaştere mutuală, cum spune Paul Ricoeur, în două faze: recunoastere ca identificare şi recunostere mutuală, ca acceptare. Un mare sociolog al granitei dintre secolul XIX lea și secolul XX, Georg Simmel, spunea în acest sens că ochiul este organul nostru sociologic prin excelenţă, deoarece caută mereu privirea celuilalt, provocând recunoaştere, chiar la reciprocitate. Recunoasterea reciprocă devine astefel recunoaşterea reciprocă a demnităţii, ne recunoaştem astfel demnitatea unul altuia.

Actorii români au fost nişte mari eroi ai singurătăţii noastre din epoca comunistă. Erau puţini şi indiferent ce jucau, pe scenă sau în filme, erau înconjuraţi de oameni mereu. Erau parcă nişte profesionişti ai simulării, noi doar amatori, dar îi iubeam cu toţii. Nu erau nişte simpli profeşionişti în regimul vechi, erau nişte semizei, ca şi la grecii antici, Olimpul lor fiind undeva între cer şi pământ. Acum ei trăiesc drama invizibilităţii sociale, nu datorită pensiilor mici, penibile, ci mai ales pentru că societatea se uită „prin “ ei, nu-i mai localizează, nu-i mai vede.
Intr-o societate a individualismului si egoismului, a unei viziuni radicale pe care guvernanţii o numesc a fi de dreapta, multe foste fiinţe sociale astăzi sunt pierderi colaterale pe care le abandonăm fără măcar o vorbă sau o justificare. Tot mai mulţi români sunt fiinţe fără identitate, fără voce, fără figură. Devin un număr de înmatriculare ca şi cod numeric personal, sau nici măcar atât, sunt nevăzuţi, sunt uitaţi la marginea societăţii. Ei devin atât de străini că nimeni nu-i mai observă, nimeni nu-i loveşte măcar cu piciorul în coaste, ca şi pe câinele bătrân care-ţi stă în cale pe trotuar. Sunt mulţi oameni care nu revendică pensii nesimţite, nici stipendii, vor doar recunoaştere, vor participare la viaţă alături de noi. Unii vor doar nişte mesaje, nişte semne că sunt şi ei parte a nefericirii generale, parte a tristeţii comune, a dramei colective

Sunt milioane de oameni uitaţi într-un estuar sau într-o margine de lume românească. Ei fac semne disperate, caută să dea “probe de viaţă”, cum se spune savant în cazurile de terorism, mediatizate tot mai mult în ultima vreme. Milioane de oameni şi-au pierdut şi speranţa că li se va răspunde la gestul de a mai face din mână, de a striga cu disperare, sau de a se lovi cu capul de pereţi singurătăţii de zi sau de noapte. Nu le răspunde nimeni, nimeni nu-i vede, nimeni nu-i aude. Ne-am obişnuit cu acest spectacol sau am fost convinşi că aşa este normal, aşa este în capitalism.
Iurie Darie şi soţia lui au gustat probabil din acest infern al uitării, al existenţei invizibile. Şi atunci femeia, mai curajosă, ca toate femeile, l-a luat de mână şi i-au propus să joace, să dea semne de viaţă, cu riscul de a şoca, cu riscul ruşinii de a fi puşi la zid. Ei parcă ne spun: Râdeţi, faceţi ce vreţi, dar lăsaţi-ne să trăim alături de voi! Prefaceti-vă măcar că ne vedeţi, daţi-ne un semn pe zi că nu suntem morţi, indiferent de ce natură este acel semn al vostru! Ca şi până acum, deşi poate acum nu ştiu, joacă un rol, joacă în locul unor milioane de oameni. Sunt personaje tipice, încarnează disperarea a milioane de invizibili, de toate vârstele, de la oraşe şi sate, cum se spunea înainte, când erau regi ai scenei.

PS. Draga Iura, draga Anca, deşi nu m-am uitat prea atent la fotografiile voastre, să ştiţi că v-am văzut. Am văzut că trăiţi, că ochii voştri nu au îmbătrânit deloc, chiar dacă sunt ascunşi din când în când după lupa unei lacrimi căzătoare. Stiu că nu aţi murit, ştiu că vă iubiţi, ştiu că acest lucru este cel mai important de pe pământ. Şi sunt sigur că nu aveţi nevoie de mai mult din partea noastră, o societatea bolnavă de Alzheimer social. Cu prietenie, Vasile Sebastian Dâncu.

Articol preluat de pe www.vasiledandcu.blogspot.com

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , ,



Currently there are "23 comments" on this Article:

  1. Clovis spune:

    Problema societatii romanesti este ca traieste exclusiv in prezent; intr-un prezent de sorginte materiala si materialsita care nu-i mai ingaduie sa se uite peste gard la spirtualitate, istorie, identitate. Ne-am ucis eroii, modelele inainte ca acestia(ea) sa fi murit. In alte tari, aceste modele (fie ei actori, oameni de stiinta, etc.) sunt mentinuti in viata, prezentate noii generatii drept arhetipuri demne de urmat. O invitatie la televiziune, un spectacol omagial, etc. mentine continuitatea intre generatii… Punerea in “invizibilitate” a acestor arhetipuri rupe legatura “natura” dintre trecutul si prezentul unei societati. Vidul creat naste hibrizi culturali si sociali mai degraba nereusiti… Trebuie sa ne re-inventam. Vrem Toma Caragiu, Amza Pelea, George Dinica prezentati la ore de maxima audienta la televiziunile centrale… Vrem ca eroii trecutului, inca in viata, sa fie invitati saptamanal la evenimente cu impact social si cultural… Vrem a fim noi insine, cu trecutul, prezentul si viitorul nostru…

  2. Dan spune:

    Da, mi se pare un punct de vedere pertinent, are sens ce am citit.

  3. Marin spune:

    Stimate Dle Dancu,

    Gresiti complet cand le acordati circumstante atentuante!
    Caracterul se vede tocmai atunci cand ai devenit “invizibil” ca actor si iti traiesti batranetea cu demnitate.

    • Clovis spune:

      Mda, cam ai dreptate. Se incearca aici propunerea unei cauze sociale in locul unei individuale, care tine mai degraba de individul Iurie Darie, de etica si, probabil, morala domniei sale…

    • Dancu spune:

      POATE AVETI DREPTATE. Eu asa vad lucrurile.

  4. MirceaA spune:

    mie mi se pare ca tocmai pentru ca au fost de acord sa apara nud in poze, arata ca sunt impacati cu aspectul si viata lor. Nu am vazut nici par vopsit la Iurie, asa cum vezi la o multime de batrani care nu se impaca cu varsta lor, nici silicoane si liposuctiii la Dna. Anca. Niste oameni normali, care imbatranesc frumos, cu dragoste si care nu au false pudori. Tot respectul.

  5. samosata spune:

    Articolul a inceput bine dar a luat o intorsatura curioasa. E cavaleresc sa iei apararea celui mai slab. Dar nu si sa aprobi/lauzi greselile. (Imi vine acum in minte o zicere: lauda-l pe om daca vrei sa-l nenorocesti !) Eu vreau sa cred in continuare ca destrabalarea n-ar trebui nici incurajata si nici laudata. Cu atat mai mult cu cat cred ca de la o varsta, chiar daca nu ti-a venit mintea la cap, e bine (macar pentru binele general) sa te prefaci ca da. Par doi oameni in varsta sanatosi. Chiar nu gasesc ceva frumos, ceva demn de facut? Li se pare ca nu e destula pornografie in Romania? Dupa o viata intreaga sa te intorci la postura de primata aratandu-ti fara jena goliciunea? Ce lume trista! Iar d-lui Dancu, mai bine va limitati la primul alineat. Cu stima!

    • Dancu spune:

      Vedeti cat de relative sunt judecatile morale. Doar daca ne uitam pe comentarii si vedem cat de greu este sa dai verdicte. Multumesc pentru comentariu.

  6. victor L spune:

    Un fapt, o intimplare pentru care exista tot felul de explicatii veridice.
    Dar pe care ati transformat-o intr-o lovitura data capitalismului.
    Ce bine era in comunism.
    Dar dece, cit ati fost la guvernare, nu ati construit o lume la care visati?

  7. Romulus Iaru spune:

    Sigur ca batranetea este o boala pe care o contractam toti atunci cand ne nastem.
    Sigur ca la fel ca orice boala incurabila, are dramele ei, nenumaratele-i lupte si inevitabilele sale esecuri.
    Ma uit in oglinda, imi place inca ce vad, dar cele cateva fire albe pe pe tample imi spun ca deja am inceput sa pierd.
    Imi doresc insa sa pierd frumos. Nu eroic, ci frumos.
    Cu frumusetea cu care au luptat si au pierdut bunicii mei. Demni, decenti, impacati. Si atatia multi alti batrani pe care i-am vazut sau auzit si nu au devenit invizibili ci si-au contopit ultima licarire intr-o lumina calda si generoasa, pe care nu stiu sa o definesc, dar fara de care stiu ca eu insumi as deveni invizibil.
    Stiu deja (chiar daca nu prea-mi convine) ca singuratatea este si ea o masura a trecerii noastre prin viata. Daca sfarsim singuri, inseamna ca am trait singuri, indiferent cat de sociabili sau vedete am crezut noi ca suntem.
    Fara a nega importanta recunoasterii sociale, de care avem toti nevoie, viata, asa cum mi s-a aratat ea pana acum pare a fi ceva mai mult decat asta. Daca te raportezi la societate numai prin nivelul de celebritate pe care il ai, nu insa si prin valorile pe care le impartasesti cu societatea, atunci cu siguranta mori singur.
    Personal sunt un om care crede in Dumnezeu.
    Iata de ce stiu ca nu am cum sa raman absolut singur si ca indiferent cat de invizibil sunt, El ma vedea.
    Incerc insa sa ma detasez de credinta si sa urmaresc doar firul logic al procesului instrainarii sociale si finalmente a ceea ce unii numesc invizibilitate sociala. Am convingerea ca valorile morale dupa care aleg sa-mi conduc viata sunt verigile care ma vor lega de lumea din jur, sau in cel mai rau caz si in ultima instanta, verigile cu care eu ma voi lega de lume.
    Nu am copii, nu stiu daca am sa am. Dar cum poti fi singur daca ai copii? Iar daca esti singur, oare ce ai gresit.
    Si chiar daca ai gresit, sau poate ca ti-au gresit ei, iarta, cere-ti iertare si de maine nu mai esti singur.
    Nu stiu… mi-e greu sa judec… nu sunt inchizitorul moral al nimanui.
    Memoria imi este insa plina de oameni care au suferit cumplit si au murit izolati si stigmatizati, reusind insa sa ramana decenti si in cele din urma, impreuna cu noi, cei ce ne aducem aminte de ei.
    Ar mai fi mult de spus, dar nu cred ca mai pot. Simt ca pentru mine, iurie Darie a murit. S-a stins singur si nu pot sa-l asez langa bunica….

  8. Anna spune:

    Domnule Romulus Iaru,
    am citit comentariul Dvs.si am fost adinc impresionata de felul cum ginditi. Cred ca aceste 2 celebritati rominesti daca citeau comentariul inainte nu mai faceau asa ceva. Intr-adevar este ceva disgratios ce au facut mai ales ca ii cunoaste toata lumea. Oricum spuneti ca nu aveti copii ,eu va doresc din suflet sa aveti caci veti fii untata f. bun dupa caldura cuvintelor Dvs. Dumnezeu sa va binecuvinteze si ar fii minunata sa fie lumea plina de oameni ca Dvs.

  9. cita spune:

    Articolul pare compus din doua parti ce nu au legatura! Regret ca incercarea de a fi “artist” in articolul acesta a esuat cu un PS lamentabil.
    Eu il cunosc pe Iurie Darie din vremea cand locuia cu sotia si fiul in Piata Amzei.
    Un om echilibrat caruia faptul ca era un actor apreciat, vizibil si la tv, ce arata bine si era simpatic nu i s-a urcat niciodata la cap.
    Dar…odata cu moartea sotiei a intrat in …alt univers. Si povestea nu e de azi, de ieri. Ceea ce am vazut acum e o recidiva. In urma cu 10-15 ani Anca Pandrea s-a mai dezbracat in crasma pe care au deschis-o dupa ’90!
    Indiferent de ce i se imputa ei, nu pot sa trec cu vederea rusinea pe care un tata aflat la varsta senectutii (sic!) o poate produce fiului sau, un cunoscut si apreciat regizor. (oare de ce fiul nu si-a ajutat tatal sa nu pice in “uitare?)
    Iurie Darie este o deceptie pe care ma straduiesc sa nu o dezvolt aici. Daca e bolnav…sa se trateze dar sa dati vina pe sistem ca un om de talia lui se expune in mod grotesc e complet aiurea.
    Sa ne asteptam ca toti politicienii care nu vor mai fi alesi sa se dezbrace si sa apara prin ziare pentru a ne reaminti ca au existat si inca nu au murit? Asta ne-ar mai lipsi!
    Credeti ca sotul meu a suportat mai usor iesirea la pensie? Toti trecem prin aceleasi stari. Nu sunt unii mai speciali decat altii dar sunt intr-adevar oameni care stiu sa imbatraneasca frumos si oameni care cu varsta devin penibili. chiar daca nu-si vopsesc parul.
    Ii transmit autorului ca PS.ul e complet aiurea.
    E penibil sa incerci sa faci o melodrama din ceva atat de vulgar!
    Oricum bunicii mei ca si ai cei ai d.lui Dincu banuiesc, in orice situatie si in orice timpuri nu ar fi facut asa ceva chiar daca ar fi trebuit sa moara singuri si uitati de lume.
    Pana la urma nici nu mai conteaza cum ai trait si ce ai facut daca la finalul vietii te compromiti.
    Pentru mine ca si pentru multi altii… a mai murit o stea!

    • Dancu spune:

      Poate e lamentabil PS-ul, dar e al meu. A fost sentimentul si atitudinea mea facta de acesti oameni. Dumneavoastra poate stiti mai multe in acest caz, va respect opiniile. Dar PS -ul mi-l mentin.

  10. romanu spune:

    Este un gest de protest al acestor actori: ei arata societatii ca nu se poate trai acum decat prin prostituare!!!!

  11. Daniel spune:

    Justificarile dumneavoastra pentru ce au facut Iurie Darie cu partenera sa sunt fortate. In schimb va felicit pentru textul “Moartea ca un spectacol”. Acela este un adevart text de jurnalist. In cel de mai sus sunt sunteti doar un avocat subiectiv.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vasile Dancu


Vasile Dancu

Profesor universitar Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)