Home » Analize »Societate/Life » Citesti:

Ultimul şef al Securităţii Bucureşti: colonelul Gheorghe Goran

Dumitru Lacatusu august 23, 2013 Analize, Societate/Life
46 comentarii 11,670 Vizualizari

De aproape o lună, Alexandru Vişinescu se află în centrul dezbaterilor despre torţionari. El nu este însă ultimul torţionar în viaţă. Numeroşi ofiţeri de Securitate şi de Penitenciare, în special cei din anii ’70-’80 trăiesc, fără a fi deranjaţi de presă sau de Parchetul Militar. Câteva exemple: Ion Ficioru, fostul comandant de la Periprava, despre care s-a publicat un articol interesant şi valoros în România liberă, scris de Sidonia Bogdan şi istoricul Mihai Burcea; ultimul şef al Securităţii, Iulian Vlad, care trăieşte şi se bucură liniştit de pensie, asemenea lui Vişinescu până de curând. Şeful Securităţii Capitalei din decembrie 1989, colonelul Gheorghe Goran, locuia acum 2 ani în oraşul Breaza. Acesta din urmă este subiectul articolului de faţă.

Sursele articolului sunt, ca şi în cazul lui Iosif Bistran, documentele existente în dosarul său de cadre, dar şi declaraţiile date de colonelul Gheorghe Goran Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989. Credibilitatea documentelor din dosarul său de cadre nu poate fi pusă la îndoială, deşi aparent par a fi produsul unei operaţiuni de tip „copy- paste”, după cum s-a exprimat unul dintre cititorii articolelor precedente. Ele prezintă desigur o versiune instituţionalizată a trecutului unui ofiţer, consemnând cele mai importante şi relevante date ale titularului de la intrarea în Securitate şi până la trecerea lui în rezervă. Ca atare, documentele înregistrează atât părţile pozitive, cât şi pe cele negative din traiectul profesional al angajatului. Dosarele de cadre erau actualizate periodic în funcţie de „schimbările” survenite în viaţa ofiţerilor. La un anumit interval de timp, ei redactau o notă cu principalele evenimente intervenite în cariera şi viaţa lor personală. Din aceste note putem afla despre „promovările” în funcţie sau în grad, „reuşitele” şi „mândriile” profesionale, absolvirea unor noi forme de învăţământ, precum şi informaţii referitoare la viaţa personală a ofiţerilor (căsătoria acestora sau naşterea unui copil).

Sursele referatelor de cadre erau investigaţiile din teren realizate de alte cadre ale Securităţii, autobiografiile şi completările la autobiografii, notările de serviciu, dar şi referinţele date de cei care l-au cunoscut pe titularul dosarului şi care, în cele mai multe cazuri, se află în dosar. Există desigur şi stereotipuri în aceste documente, dar ele pot fi sesizate cu uşurinţă de o persoană avizată.

Alegerea lui Gheorghe Goran ca subiect al acestui articol a fost determinată de câteva considerente. El a fost unul dintre anchetatorii lui Paul Goma în 1977, care i-a realizat în volumul „Culorile Curcubeului ’77” o succintă caracterizare. A fost, de asemenea, ultimul şef al Securităţii Bucureşti în 1989, precum şi participant la multe acţiuni ce au fost catalogate ca activităţi de „poliţie politică”. Goran Gheorghe este şi unul dintre foştii angajaţi ai Securităţii verificaţi de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fiind inclus ca atare în „lista ofiţerilor şi subofiţerilor de securitate care au desfăşurat activităţi de poliţie politică”, conform vechii legi de funcţionare a CNSAS. Nu ştim însă ce efecte a avut această „identificare” pentru Goran.

http://www.cnsas.ro/documente/monitoare/2003/MO%202003.10.16_548.pdf

Cu toate acestea, biografia lui este în linii mari necunoscută şi de aceea am considerat esenţial scrierea unui succint portret biografic al fostului colonel de Securitate Gheorghe Goran.

Unul dintre scopurile principale ale acestui text îl constituie prezentarea celor mai semnificative date şi informaţii despre cariera sa de ofiţer de Securitate din cea de a doua perioadă a regimului comunist. În plus, am ales să prezint  modul în care se percepea (sau încă se percepe) fostul colonel de Securitate, precum şi propriile motive pentru care a consimţit să servească regimul comunist până în decembrie 1989.

Gheorghe Goran s-a născut la 18 decembrie 1939 în Breaza, judeţul Prahova. Tatăl său era de profesie cazangiu şi posesor al mai multor condamnări de drept comun (1949: 3 luni închisoare pentru înşelăciune; 1957: 1 lună pentru lovire), iar mama sa casnică. Şcoala primară a urmat-o între anii 1947-1951 în comuna Podul Vadului, iar clasele 5-7 în Câmpina, localitate în care a absolvit şi şcoala profesională în 1956. Meseria sa de bază era cea de mecanic auto, domeniu în care a profesat până în 1959. La această dată, el „a fost selecţionat şi admis în Şcoala de Ofiţeri de Securitate Oradea”, pe care „a absolvit-o în august 1961 cu rezultate foarte bune”, potrivit unui referat de cadre din 9 martie 1988. Putem presupune că motivele selectării sale erau: originea sa socială sănătoasă şi, de ce nu, „flerul” recrutorilor săi care au sesizat cel mai probabil în tânărul mecanic auto principalele caracteristici ale unui excelent cadru şi stâlp al regimului comunist, ceea ce a şi fost Gheorghe Goran.

În urma absolvirii şcolii de ofiţeri, Gheorghe Goran a primit gradul de locotenent şi a fost repartizat la Brigada de Securitate Bucureşti. Aici a fost comandant de pluton. După numai un an, a fost transferat la Direcţia de cercetări penale, iniţial ca ofiţer la Serviciul închisori, iar, ulterior, a fost trecut în „munca de anchetă”. Ca majoritatea ofiţerilor de Securitate din a doua perioadă a regimului comunist, şi Gheorghe Goran şi-a „desăvârşit” instrucţia şcolară în timpul exercitării profesiei de angajat al principalei structuri represive a regimului comunist. Astfel, între 1961-1964 a urmat liceul la seral, iar în anii 1966-1967 a audiat şi absolvit cursul „Psihologie şi viaţă”, organizat la sala Dalles. În 1974, acesta a absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti. La examenul de stat, susţinut în februarie 1974, a prezentat lucrarea „Regimul franchist din Spania, tendinţe actuale spre restaurarea monarhiei”. O ultimă formă de şcolarizare absolvită a fost un curs de Drept comercial internaţional, urmat în 1976, cel mai probabil la Academia de Ştiinţe Economice.

Domeniile de studii ale unui ofiţer de Securitate erau alese în funcţie de anchetele, misiunile şi obiectivele pe care aceştia le primeau spre soluţionare sau le aveau de îndeplinit. De aceea, unii dintre ofiţerii din Bucureşti au absolvit Facultatea de Drept, iar ceilalţi facultăţi din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice. Această alegere a studiilor este valabilă şi pentru ofiţerii din provincie.

Instruirea la locul de muncă le-a facilitat unora dintre ofiţerii de Securitate reconversia profesională după decembrie 1989. După acest an, unii dintre ei vor lucra ca jurişti şi economişti în cadrul unor firme nou înfiinţate. Astfel, ei au schimbat haina de securist şi de schingiuitor cu cea de afacerist şi capitalist.

Asemenea tuturor ofiţerilor de Securitate, Goran a absolvit şi cursuri de îndoctrinare politică, în cadrul cărora se realiza inocularea periodică de informaţii referitoare la lupta de clasă, pericolele ce ameninţau „construirea societăţii socialiste multilateral dezvoltată” în România. Timp de trei ani, el a urmat cursurile Universităţii politice şi de conducere din Bucureşti (Universitatea serală de marxism-leninism), absolvită în 1977. Absolvirea acestei forme de învăţământ de partid este un indiciu că Goran se afla în categoria cadrelor de nădejde ale regimului comunist. Majoritatea cadrelor de conducere ale regimului comunist patronat de Nicolae Ceauşescu au urmat aceste „specializări”, frecventarea lor reprezentând unul dintre principalele criterii pentru ascensiunea ierarhică a unui securist sau nomenclaturist.

Ca pregătire militară,  Gheorghe Goran avea Şcoala de ofiţeri a Ministerului de Interne nr. 4 din Oradea, urmată în perioada 1 noiembrie 1959 – 23 august 1961, un curs de perfecţionare de şase luni la Şcoala de ofiţeri MI din Băneasa. El a mai terminat şi un curs de geniu, cu durata de o lună, în cursul anului 1970. Ca mulţi dintre ofiţerii care au făcut carieră în Securitate, fie ea dejistă sau ceauşistă, activitatea sa profesională a fost dublată de cea în cadrul partidului comunist. Între 1956-1967, a fost membru al UTM, redevenit după 1965 UTC, iar în 1961 a dobândit şi statutul de membru al PMR (din 1965 PCR). În toată activitatea lui de ofiţer de securitate a deţinut următoarele funcţii „pe linie de partid”: secretar al Comitetul UTM/UTC pe unitate (1963-1967), membru în BOB (Biroul Organizaţiei de Bază) nr. 2, secretar adjunct pe probleme organizatorice între 1974 şi 1979 în cadrul organizaţiei de partid nr. 2 şi ulterior nr. 81 din MI şi membru al Comitetului de Partid al DSS.

În 1962, după aproximativ un an de la încadrarea sa în Securitate, Gheorghe Goran a fost transferat din cadrul Brigăzii de Securitate Bucureşti în structura Direcţiei de cercetări penale, Serviciul închisori, iar în 1964 a fost numit anchetator de securitate. Această ultimă promovare este prezentată în referatele de cadre ca o nouă etapă în cariera sa profesională, fără a fi indicate motivele care au determinat trecerea sa în activitatea operativă. Principalele „cauze” au fost prezentate chiar de Goran într-un Raport din 1 iulie 1963 către superiorii săi. Documentul debutează prin sublinierea faptului că activitatea sa nu era „o muncă creatoare”, care să-i poată oferi „satisfacţia cerută de anii de vârf ai elanului tineresc”. Lipsa unei satisfacţii personale era determinată, în opinia sa, de inexistenţa unor şanse „de afirmare şi creştere a nivelului profesional lucru cerut de conştiinţa mea de tânăr ofiţer”, precum şi de faptul că „serviciul nu îmi permite urmarea cu regularitate a cursurilor şcolii medii”.

Consecinţele serviciului său au fost prezentate de Gheorghe Goran în acelaşi raport: „datorită celor şapte nopţi consecutiv de serviciu am devenit astenic, nu mai pot dormi, mă lupt cu mine însumi noaptea la serviciu pentru a evita picoteala iar dimineaţa nu pot adormi pentru refacerea forţelor. Privind programul orelor de serviciu se poate constata că sunt aproape complet <<rupt>> de viaţa cultural-distractivă. În săptămânile de după amiază şi de noapte nici nu se poate discuta de acest lucru iar în ceea de zi trei după-amieze sunt ocupat cu şcoala, iar în celelalte trei […] există o şedinţă, predare, seminar la învăţământul profesional şi politic sau instructaj.”

Conform ofiţerului de Securitate, toate erau agravate de faptul că era tânăr necăsătorit, privat de posibilitatea de a-şi întemeia o familie, deoarece „sâmbăta, duminica, zile festive, când fiecare om al muncii se destinde eu sunt permanent ocupat cu serviciul.”, şi lipsit de ocaziile „de a vedea un teatru, un concert sau de a întreţine o prietenie cu vreo fată lucruri indispensabile unui tânăr”, dar şi de practicarea vreunui sport. El recunoştea resemnat că  „lucrând în prezentul program fără nici o zi liber pe lună personal nu pot face faţă.” Pentru a nu fi greşit înţeles de superiorii săi, Gheorghe Goran a „rugat” „conducerea profesională să nu se creeze iluzia că vreau să fug de sarcinile ce-mi stau în faţă însă, consider că cu pregătirea ce o am (cl. X-a, şcoala profesională şi şcoala militară) pot face faţă în mod onorabil şi în altă funcţie ce ar oferi probleme mai complexe.” În finalul documentului, îşi asigura încă o dată şefii ierarhici că „nici-o dată nu voi precupeţi faptele şi capacitatea mea în lupta împotriva celor care mai încearcă să lovească în cuceririle revoluţionare ale poporului sau în opera de construire şi desăvârşire a socialismului.”

Raportul nu a scăpat neobservat. Gheorghe Goran a fost „mustrat” în notarea de serviciu de pe anul în curs. În acesta sunt prezentate, pe lângă realizările sale, şi „aspectele negative”: „ofiţerul în muncă în unele cazuri a dat dovadă de superficialitate, în şedinţe când ia cuvântul nu îşi controlează unele expresii iar în alte cazuri s-a abătut de la unele ordine fapt ce a făcut să fie aspru criticat şi avertizat. În ultimul timp ofiţerul a făcut raport prin care cere mutarea sa în altă muncă. Propun ca raportul să i se aprobe, deoarece aceasta dovedeşte că sunt oameni care atunci când dau de greutăţi dau înapoi şi cu asemenea tov. nu se poate munci. În concluzie faţă de munca depusă şi rezultatele obţinute i se dă calificativul bine”.

Încrederea acordată de şefii săi avea să se dovedească justificată. Goran va urca în ierarhia ofiţerilor de Securitate. După transferarea la Direcţia de cercetări penale ca ofiţer prim la Serviciul închisori, iulie 1962, a fost numit anchetator în 1964, fiind trecut în selectul corp al anchetatorilor de Securitate. În această funcţie a lucrat până în 1979, dată la care a promovat în funcţia de şef al biroului de contrainformaţii militare pentru aparatul teritorial de Securitate (ianuarie 1979-1 august 1980), iar după aceea în cea de şef al Securităţii Maramureş (1 august 1980-1985). La 15 decembrie 1985, a fost numit locţiitor al şefului Securităţii Capitalei, ca urmare a „succeselor” în activitatea de ofiţer. O parte dintre ele au fost consemnate în numeroasele notări de serviciu ce se regăsesc în dosarul său de cadre. Din acestea aflăm că în anul 1968 „a instrumentat cauze penale cu grad sporit de dificultate, exercitând un rol activ pentru aflarea adevărului, a realizat verificări complexe prin acte premergătoare în mai multe cazuri şi a desfăşurat o eficientă muncă de opinii, îndrumare şi control la unităţile teritoriale.”, iar, în 1971, a avut ca atribuţii „urmărirea penală în cauza privind pe C.P. – învinuit de propagandă împotriva orânduirii socialiste”, după care s-a ocupat şi de „punerea acestuia în dezbatere publică”.

Începând din anul 1964, strategia Securităţii s-a „rafinat”. În unele cazuri, arestările şi întemniţările unor potenţiali sau reali duşmani ai regimului au fost înlocuite de alte forme de coerciţie: înfierarea „delicventului” la locului de muncă, la care erau „invitaţi” să participe colegii de muncă sau de studii ai acestuia ori stabilirea unui loc de muncă obligatoriu într-o altă localitate, ceea ce nu înseamnă că reprimările clasice au dispărut. Atunci când a fost cazul, regimul comunist nu a ezitat să apeleze la ele.

Un alt caz soluţionat de Goran în 1971 a fost şi cel de la Inspectoratul de Securitate Judeţean Bihor referitor la „asocierea mai multor elemente în scopul deturnării unui avion TAROM, care au fost judecaţi şi condamnaţi şi pentru propagandă împotriva orânduirii socialiste”.

În anul următor, a continuat să lucreze la finalizarea unor alte „dosare penale privind infracţiuni contra securităţii statului”. Printre cazurile încadrate la „infracţiuni contra securităţii statului” soluţionate de Goran în cursul anului 1972 se regăsesc şi „mai multe cauze privind infracţiunea de refuzul înapoierii în ţară”. Caracterizarea lui Gheorghe Goran, căpitan pe atunci, era următoarea: „Ofiţerul este un foarte bun lucrător de cercetare penală. Inteligent, meticulos, tenace şi perspicace, aplică şi respectă cu stricteţe hotărârile de partid, legile şi ordinele conducerii ministerului”.

Excesul său în „soluţionarea” cazurilor ce îi erau repartizate a fost subliniat în notarea de serviciu pe anul 1973-1974, după cum reiese din următorul pasaj: „se impune a fi evidenţiată perseverenţa deosebită pe care a depus-o întruna din cauzele pe care le-a soluţionat, unde a pornit dela nişte înscrisuri cu autor necunoscut şi în final a stabilit autorul şi a dovedit pe deplin vinovăţia acestuia”. Se înţelege că metodele folosite de Goran au fost cele caracteristice „muncii de securitate”. În 1977, s-a ocupat de anchetarea acelor cazuri referitoare la „acte suspecte de diversiune, trădare, divulgarea de secrete, şi referitoare la fapte, prin care s-au adus pagube economiei naţionale.”. În acest an, l-a anchetat şi pe cunoscutul disident Paul Goma, care ne-a transmis în volumul „Culorile Curcubeului ’77” mai multe informaţii despre acesta. Goma oferă următoarea caracterizare: „Băiat sim-pa-tic, Goran. Cam bronzat, altfel originar din Breaza, cunoştea şi strada Gării. […] Isteţ cât e nevoie, isteţit de meserie.”

În dosarul său de cadre sunt consemnate şi unele dintre activităţile coordonate de Gheorghe Goran în calitate de şef al Inspectoratului Judeţean de Securitate Maramureş şi de prim locţiitor al Securităţii Bucureşti. Pentru anul 1982, dată la care era în Maramureş, se indică următoarele „fapte de arme”: „destrămarea unor anturaje necorespunzătoare, demascarea activităţii duşmănoase desfăşurată de unele secte religioase interzise”. Astfel, activitatea lui de şef al Securităţii din Maramureş era caracterizată în următorii termeni: „preocupare susţinută pentru ridicarea eficienţei muncii de securitate în raza de competenţă, militând consecvent pentru aplicarea întocmai a hotărârilor de partid şi a instrucţiunilor de muncă, executarea corespunzătoare a misiunilor încredinţate, sporirea spiritului de răspundere şi al exigenţei în activitatea tuturor cadrelor”. Despre perioada în care a fost prim locţiitor al şefului Securităţii Bucureşti se arată că acesta coordona „serviciile de informaţii interne cu problematica cea mai complexă, compartimentul cercetări penale, compartimentul pentru Sectorul Agricol Ilfov şi unele compartimente speciale, având acces, totodată, la coordonarea activităţii tuturor compartimentelor pentru munca specială”.

După decembrie 1989, fostul şef al Securităţii a fost îndepărtat din sistem şi condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani şi 6 luni, din care a executat aproximativ un an şi două luni la penitenciarul Rahova. Aparent, motivul acestei condamnări a fost că în timpul revoluţiei din decembrie 1989 a dispus ca 7 tineri arestaţi şi aduşi la sediul Securităţii Bucureşti să fie trimişi la închisoarea Jilava, unde au fost transferaţi cei reţinuţi în decembrie 1989 de structurile represive ale regimului comunist. În cadrul audierii din 1994 de către Comisia senatorială pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, Goran şi-a exprimat regretul pentru faptul că ei, adică Securitatea, nu au fost lăsaţi să-şi facă datoria, după cum reiese din următorul pasaj: „dacă ne lăsa să ne facem datoria, erau limpede problemele acum. Şi n-o spun asta acum că suntem după război. Ce să mai…Nu exista ca eu, dacă puneam mâna pe un terorist, de la mine nu scăpa!.

Declaraţiile date în 1994 sunt extrem de importante pentru a înţelege percepţia pe care o avea despre sine fostul colonel de Securitate şi de ce a acceptat să fie o „unealtă” a regimului comunist. El se autodescrie în repetate rânduri drept un „meseriaş, profesionist”, care şi-a făcut datoria înainte de 1989, dar care însă după acest an a fost împiedicat să-şi mai exercite profesiunea care l-a consacrat, cea de ofiţer de Securitate. Aceasta i-a oferit în timpul regimului comunist un statut social, pe care este foarte puţin probabil să-l fi dobândit ca mecanic auto şi care i-a satisfăcut în acelaşi timp aspiraţiile şi orgoliile personale. „E foarte simplu: noi am fost urâţi pentru competenţă! Şi sunt lovituri serioase. Păi, ce să vă spun… Eu, personal, am intrat în Ambasada Engleză cu doi informatori, nu cu unul! Cu doi! Şi le-am stins ţigara <<Mărăşeşti>> în scrumieră… E o mândrie a mea, ca profesionist. Că nu e bine sau că e rău – asta e altceva!”. Din declaraţii nu lipsesc nici alegaţiile referitoare la evoluţia societăţii române postdecembriste. Se poate deduce din acestea că ele aparţin unui fost cadru de nădejde al regimului, lăsat în afara sistemului de noii potentaţi ai României postcomuniste, adică de eşaloanele 2 şi 3 ale vechii nomenclaturi. Se poate spune că acesta se simţea, mai mult sau mai puţin, abandonat de foştii săi camarazi de arme şi de cei pe care îi servise cu abnegaţie timp de 28 de ani.

Conform lui Gheorghe Goran, „evoluţia societăţii româneşti nu a perceput o schimbare radicală. Eu consider că este o continuitate! Pe un plan superior – să zic! Dar nu s-a petrecut – din ceea ce am citit şi eu ca în 1944-1945, când s-a terminat cu un sistem şi au venit alţi oameni, alte structuri, altă gândire! Aici este o continuare, pe un alt plan, a aceleiaşi situaţiunii. Nu acuz acum, dar spun ceea ce văd şi eu! Iar dv. cei care sunteţi mai vechi şi aţi fost prin puşcării – aveţi dreptul să aflaţi adevărul. Şi ar trebui să fi[ţ]i foarte tăios şi dur cu cei care ar trebui să spună adevărul. Ceilalţi? Sunt nişte oportunişti care pentru mine – nu au nici-o valoare. În toate partidele, dacă vă uitaţi, sunt membri ai PCR care se ceartă şi se luptă între ei. […] Comunişti se ceartă între ei – care să fie mai sus. […] Coposu, Gabrielescu, Diaconescu – săracii! – sunt obosiţi şi fără sprijinul maselor. Nu au sprijinul maselor! Eu îi respect. Nu i-am condamnat eu, dar asta e realitatea!”. Fireşte, opiniile lui Gheorghe Goran despre evoluţia societăţii româneşti după 1989 ar fi fost cu totul altele, dacă şi acest fost ofiţer de Securitate ar fi fost reîncadrat în noile servicii de informaţii înfiinţate în 1990, aşa cum a fost cazul altor colegi de ai săi.

În cadrul aceleiaşi audieri, Gheorghe Goran indică şi alte posibile motive pentru care a fost arestat în 1990 şi anume faptul că s-a supus legii, aşa „dictatorială cum era”, consimţind să o apere până în data de 22 decembrie 1989, ora 10, „când a plecat Ceauşescu”. El a conştientizat fuga liderului comunist cu extincţia statului comunist şi a obligaţiilor sale de supunere faţă de lege şi de cel care o întruchipa, Nicolae Ceauşescu: „Atunci [pe 22 decembrie] a dispărut statul comunist”, ceea ce a însemnat şi eliberarea sa de jurămintele depuse în calitate de ofiţer de Securitate. Probabil, la fel au simţit şi alţi ofiţeri de Securitate, care au depus armele, descurajaţi de faptul că chiar şeful statului, comandantul lor suprem, Nicolae Ceauşescu a ales, în cele din urmă, o „soluţie ruşinoasă”, dar care nu s-a dovedit a fi şi „sănătoasă”. El şi soţia sa, Elena Ceauşescu, au fost ucişi de propriile lor progenituri, promovate de către cei doi în funcţii de conducere din statul comunist, desigur după 1965.

Tot în timpul audierii sale, Gheorghe a oferit membrilor comisiei senatoriale un excurs între motivele care au determinat arestările operate în rândul populaţiei României după 1947 şi propria sa arestare după prăbuşirea regimului comunist. El a insistat asupra diferenţelor dintre arestările aşa numiţilor „duşmani ai poporului” şi reţinerea lui, după cum reiese din următorul pasaj: „[…] între mine şi cei care au fost arestaţi, pe fapte reale, era o diferenţă […] cei care au fost arestaţi după 47 încolo au încălcat legea aia, dictatorială cum era, dar au încălcat-o. […] Dar, diferenţa între noi este asta: că eu am fost arestat pe legea mea, pentru că îmi apăram legea, iar cei care au fost arestaţi după 47 – că au încălcat legea comunistă. Dar eu nu o încălcasem. Eu o apăram. […] Eu pentru faptul că mi-am apărat instituţia – am fost arestat! Era lege, Constituţie … România recunoscută la ONU”.

Deşi Gheorghe Goran s-a arătat dispus să se alăture noii puteri politice, emanată din revoluţia din decembrie 1989, el nu a fost păstrat de potentaţii de atunci ai României. Nu este exclus ca el să fi fost îndepărtat din sistem ca urmare a uneia dintre funcţiile de conducere avute la sfârşitul anilor ’70: şef al biroului de contrainformaţii militare pentru aparatul teritorial de Securitate (ianuarie 1979-1 august 1980). În această calitate, avea ca atribuţii „spionarea” cadrelor de Securitate. Este, de asemenea, probabil ca Gheorghe Goran să fi fost rejectat din cadrele noului sistem şi de nevoia conducătorii României postcomuniste de a identifica „ţapi ispăşitori” în rândul foştilor angajaţi ai Securităţii şi de a-i livra societăţii româneşti, cu scopul de a atenua cumva repulsia şi antipatia societăţii româneşti din primii ani postcomunişti faţă de cadre vechiului regim.

Urmare a ultimelor funcţii avute în regimul comunist, şef al Securităţii Maramureş şi şef Securităţii Bucureşti, fostul colonel de Securitate era unul dintre cei mai informaţii securişti şi care cunoştea multe din „realizările” foştilor săi „camarazi de arme”, securişti şi nomenclaturişti. Faptul că era o persoană extrem de informată, care întreţinea relaţii cu reţelele informative recrutate şi coordonate de el în anii regimului comunist, după cum a declarat Goran în timpul acestei audieri, este indicat şi de senatorul PNŢCD de Braşov, Valentin Gabrielescu, preşedinte al Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989. Aceasta reiese din următoarea caracterizare pe care ne-a lăsat-o Valentin Gabrielescu despre fostul colonel de Securitate Gheorghe Goran: „foarte simpatic, […] un om care ştie multe şi a şi spus, dar, ca orice securist care se respectă, nu le-a spus pe toate, nu putea, chiar aşa, să dea toate alea pe faţă”.

Articol aparut pe site-ul LaPunkt

Bibliografie orientativă

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "46 comments" on this Article:

  1. SRA spune:

    Mai aveti un alt caz de securist de la scoala din ORADEA promovat general de Ion ILIESCU, este vorba de Petre STANGACEANU stabilit la IASI . Este tortionar al anilor 1961 – 1989. Este coleg cu Gheorghe GORAN !!!

  2. george marmara spune:

    halal dreptate care se face in trista romanie.toti securistii-asasini notorii-sunt rasplatiti regeste.scurta memorie au romanii.criminalii securitati au devenit oameni de afaceri,sunt obraznici si foarte aroganti.de fapt nu au dece sa se teama.guvernul roman,serviciul sri ,ambasadele continua sa fie operate de securisti reformati.romanii au uitat deceniile de teroare comunista ai carei executanti docili au fost aceste bestii.da gheorghe goran asta esti.o bestie.locul tau ar trebui sa fie intrun penitenciar.nemernicule,ai uitat torturile la care au fost supusi politicienii,disidentii etc. de alta data.cred ca inca mai stii sa torturezi si sa ucizi.iti doresc ca asupra ta sa se abata tot ce este mai infricosetor in analele medicinii.succes.george

    • dusu spune:

      ´´romanii au uitat deceniile de teroare comunista ai carei executanti docili au fost aceste bestii.´´-n au uitat domnule;ptr majoritatea ruminilor acele decenii au fost de dreptate sociala,echitate si egalitate socialista.ei shtiu sa aprecieze grija fatza de om,ha ha
      ma iertatzi,dar dvs avetzi o scapare in logica:aceshti securisti sint cei mai buni fii ai poporului rumin,ei au luptat si lupta ptr bunastarea noastra a tutulor.acest popor il va petrece la moarte(naturala bineintzeles)pe tovarasul iliescu cu onoruri militare.
      de fapt,nu tovarasu iliescu cu intregul nostru popor a facut rivolutzia ?
      cum impotriva cui ? a ungurilor si agenturilor straine ! aa si a teroristilor

  3. val spune:

    Interesant si corect articol, mai ales in ceea ce priveste obiectivitatea sa. Omul pare ca a fost un offiter de informatii corect, disciplinat si dedicat profesiunii, intr-un context politic determinat. A anchetat si a condus anchete, dar nu rezulta (cel putin din articol) ca ar fi comis vreun abuz semnificativ. Si dl. Gabrielescu acceprta ca este “simpatic” si nu il acuza de ceva specific. iar condamnarea de dupa revolutie pare sa fi fost cam….gratuita. Deci, cum ramane cu el?. Tortionar, criminal, soldat constiincios…….???

    • Ioan spune:

      …multi nazisti au fost executanti constiinciosi ai legii lor, buna in opinia lor sau rea… si totusi au fost condamnati si unii executati…
      in mod ideal ar trebui sa filtram actiunile noastre in mod rational si uman… sa nu profitam de samavolnicia unor conducatori… dar cum idealismul este echivalent cu prostia…

      • niklaus spune:

        Iar altii au reconstruit Germania din temelii, asa cum este ea acum.

        Din ce crezi ca a fost reconstruita Germania, si mai ales cu ce oamnei ? Dupa ce :
        - in I-ul razboi mondial din 64.9 mil (numai Germ), au murit 2,050,897 militari si 425,000 civili, adica un total de 2,476,897, cca. 4% ;
        si
        - in cel de-al II-lea, dintr-o populatie de 69,850,000 loc.(Germ + Auastria), au muril 5,500,000 ,ilitari si peste 3,500,000 civili, adica peste 9,000,000 de loc., undeva la 17 % din populatie (covarsitor barbati).

        In sens literar, dara fara a ignora relevanta informationala, revezi ultima scena din “Unsere Mutter, unsere …” , acolo cand fostul criminal de razboi (fost ofiter Gestapo), deconspirat de catre evreul prigonit si a carui prietena fusese omorata, lucra nestingehrit, sub obladuirea si cu ingaduinta ofiterilor britanici (ce ranjeau, tragand tacticosi dintr-o tigara).

        Chiar, din ce crezi a ca renascut Germania nazista si Japonia militarista (aici iti recomand un alt film Emperor 2012)?

        • dusu spune:

          deci dvs spunetzi ca securistii afaceristi de azi vor ridica pe noi culmi de civilizatzie si progres romanica ? se prea poate domnule ! sa traitzi bine !
          si apropo,britanicii aia care trageau tacticos din tzigara,respectau neamestecul in treburili interne ale Germaniei,poate !ha ha

          • gheo spune:

            Ti se pare cumva ca a interdictie de a profesa? Ti se pare ca statul de dupa 22.12.1989 nu a preluat toate (dar toate) drepturile si obligatiile statului a carui forma tocmai se transformase cu cateva zile inainte?
            Dragul meu, revino-ti !
            Uitat-te’n oglina cand aci astfel de afirmatii calomnioase !

  4. Alin spune:

    Eu o chestie tot nu inteleg…sunt la al treilea articol identic, citate, dosare de cadre etc. De ce nu alaturati demersului un jurnalist adevarat care sa dea o fuga pana la breaza, sa vorbeasca cu cineva, sa dea un sentiment de real acestor descrieri. Ce avem aici este din ciclul “securisti despre securisti” sau ” securistii se destainuie altor securisti”. Oricat de versat ai fi, lipseste latura reala a omului. Mai traieste? E tot la Breaza? E bine-mersi? Are copii? S-a casatorit pana la urma? De asemenea, cred ca ar trebui nuantat discursul lui despre respectarea legii pentru ca in esenta are dreptate. Ori noi avem datoria sa demonstram ca astfel de oameni nu au avut dreptate. Trebuie analizate abuzurile, nu indeplinirea “sarcinilor de serviciu”. Nu cred ca vrem sa stim cum ar fi ajuns Romania daca am fi trait 24 de ani de ceausism anarhic. Exista o descriere de-a lui Paul Goma cu Goran stand cu spatele la bataia primita de acesta. Este adevarat? C a facut rau Goran mai exact? Dupa aroganta prezentata de autocitate sunt convins ca a facut. Dar ce? Simpla indeplinire a functiei nu este un rau in sine. Cineva trebuia sa fie seful securitatiii, cineva trebuia sa conduca inchisoarea de la Periprava, cineva trebuia sa faca colectivizarea in aproape fiecare sat. Noi trebuie sa descoperim, pacat ca atat de tarziu, cine si-a depasit atributiile, la fel cum trebuie sa descoperim lista lui schindler. Altfel e gargara, mai ales dupa 24 de ani.

    • Rasvan Lalu Rasvan Lalu spune:

      “Cineva trebuia sa fie seful securitatiii, cineva trebuia sa conduca inchisoarea de la Periprava, cineva trebuia sa faca colectivizarea in aproape fiecare sat.”

      Cineva trebuia să conducă lagărul de concentrare, cineva trebuia să organizeze şi să administreze camerele de gazare şi crematoriile, cineva trebuia să vegheze la aplicarea legilor de puritate a rasei.

      • Ela spune:

        …CINEVA trebuia sa declanseze Procesul de la Nürenberg,cineva trebuia sa-i vaneze si sa-i judece pe un Barbi,un Pinochet,sau un Pol Pot,etc….dar NIMENI nu s-a gasit sa curete societatea actuala romaneasca de criminalii ei,cunoscuti si recunoscuti ca atare!???Bizar…

    • “Cine si-a depasit atributiile”? Atrubutiile erau chiar ele criminale. Dvs nu stiti ca se batea la Securitate? Ati vazut filmul lui Alexandru Solomon despre “Marele jaf comunist”? Vi-l amintiti pe sinistrul, ingrozitorul colonel-anchetator Enoiu? Stiti cum l-a torturat pe Marcel Petrisor? Cum l-a schingiut pe Alexandru Ivasiuc? Dl Lacatusu propune aici analize istoriografice bazate pe documente, nu reportaje senzationaliste cu durata de viata mai scurta decat spuma unui val. De ce credeti ca au fost tainuite aceste dosare atata amar de ani? De ce sunt inca unele inaccesibile?

      • Vali spune:

        Exact! Verva lui @Alin e alăturea cu drumul… Ar trebui să fie limpede pentru tot românul că organigrama unui penitenciar din acele vremuri și rațiunea de a fi a Secuității aveau din capul locului un nimb asasin. Fiindcă misiunea acestor aparate de stat era lichidarea psihologiei reacționare, reamenajarea samavolnică a sufletelor, desființarea “omului vechi”. Șefii peste pușcării, anchetatorii, birocrații serviciilor de represiune – cu toții stau sub aceeași culpă, ca inși ce au făcut cu putință minciuna colectivă, teroarea, ura ideologică, crima.

  5. asdf spune:

    I-ati facut o reclama frumoasa.

    Si imi place ca faceti analiza pe text ca sa “deducem ca era un cadru de nadejde al sistemului”.

    Adevarul e ca, in ce-l priveste pe un sef al Securitatii Bucuresti, aveam niste indoieli…

  6. Rasvan Lalu Rasvan Lalu spune:

    Articolul este de aceea foarte important, pentru că face trecerea de la generaţia securiştilor anilor ’50, la generaţia securiştilor ceauşişti, ai anilor ’80.

    Interesul securiştilor ceauşişti este deturnarea atenţiei publice spre securiştii anilor ’50, câţiva bătrâni ieşiţi din uz, care nu mai interesează pe nimeni, pentru a face uitate propriile crime. Vom observa cum printre cei mai fioroşi acuzatori ai lui de-alde Vişinescu se află generaţia mai tânără de securişti, activi în anii ’80, aceea care invocă “legalitatea socialistă” în apărarea propriilor crime.

    Este o acţiune tipică de diversiune, unde iniţiativa perfect legitimă şi necesară de discutare publică a criminalilor regimului comunist indiferent de perioadă, este canalizată spre figurile anilor ’50 – tactica “urma scapă turma” este adaptată creativ de securişti în sensul unui “veteranii scapă turma”.

    Textul de faţă sfâşie această perdea de fum.

    • mircea lascu spune:

      Iar un popor intreg a votat pur democratic (ascensiunea la putere a nebunului cu mustata nu a putut niciodata sa fie combatuta ca nelegala), micul dictator ce numea seful camerei de gazare, incuviintand si aderand la ideile nastrusnice ale acestui popor. Chiar, cine pe cine s-a sedus? Poporul pe dictator, sau dictatorul pe popor ? Sau s-au complacut toti imreuna … ? . Stadioanele si pietele de la Muenchen,Nuernberg, Stuttgart, Bayreuth, … erau umplute cu forta, n’asa? .
      Precum vedeti, lantul trofic este cu mult mai mare. Daca ati fi un adevarat sociolog, ne-ati explica cum un popor care l-a dat pe Kant, pe Schopenhauer, pe Feuerbach, pe Heine, pe Goethe, care a creat si a invata la scolile de filozofie ela acestora, s-a lasat “sedus”, atat de naiv, de filozofia si ideologia atat de simpliste ale teoriilor : supraomului, spatiul vital, lupta perpetua, teoria supravietuirii, … etc. ?
      Chiar oare cine este de vina ca dispare padurea? Coada de topor, sau lama toporului?

      • Gore' spune:

        :) mana care manevreaza coada si taietorul. Eu as intreba: e de vina taietorul de lemne, seful (sefii) lui care il coordoneaza sau entitatea legala care a dispus taierea padurii?

        • Ov. Criste spune:

          Buna intrebare, iar raspunsul a fost transmis de cel 2 ori :
          - o data de unul jiji sau gigi aseara – cenzurat cu rea credinta si vadita rea vointa de catre gestapovistii de la Contributors ai dlui. Tismaneanu si ai dlui. Lacatusu;
          - unul din aceasta dimineata, asemanator – cenzurat si acesta cu rea credinta si vadita rea vointa de catre gestapovistii de la Contributors ai dlui. Tismaneanu si ai dlui. Lacatusu .

          Postarile au figurat foarte putin … .

          Daca vrei sa te edifici, trebuie sa fii ca Goran “ar trebui să fi[ţ]i foarte tăios şi dur cu cei care ar trebui să spună adevărul !!!”
          Jenant, cu rusine, dar trebuie sa bag doua deste’n gura, sa fluier si sa strig :
          “Huuuooo Contributors”
          “Huuuooo Tismaneanu”
          “Huuuooo Lacatusu”

    • Salanus spune:

      Te inseli. Diversiunea e sa transforme , si nu ma refer la autor, iredentismul sirbesc in nationalism local, sa acopere crimele securitatii yugoslave sau sa fie uitat iredentismul securitatii ungare. Stii care e partea distractiva? Multi din securistii unguri omoriti in revolutia din 1956 se ocupau si de problema Transilvaniei.

    • Peter Manu spune:

      Si totusi Goran (securist “ceausist”) a facut puscarie, nu Visinescu sau Enoiu (securisti “dejisti”).

      Oameni ca Goran stiu incomparabil mai mult despre cei la putere din 1990 pana acum decat comandantii inchisorilor din epoca care s-a sfarsit odata cu marea amnistie din august 1964. De aceea au fost cooptati in “servicii” si tot de aceea au fost avertizati, prin condamnari ca cele ale lui Goran, sa-si cunoasca lungul nasului.

      De fapt, cei mai interesati ca Goran sa nu-si scrie memoriile nu sunt colegii lui din Securitate, ci informatorii care astazi au facut/fac parte din elita politica si culturala a Romaniei post-Tirgoviste. .

  7. Radu D.L. Popescu spune:

    Nu ne dati si adresa si numarul de telefon unde-l gasim pe smecheru’ asta?

  8. gigi luca spune:

    @ Rasvan Lalu
    Raportul Final prin care a fost condamnat comunismul in integralitatea lui ca regim ilegitim si criminal are reactii din partea comunistilor de varf si securistilor din anii “80. Multi din securistii anilor “80 sunt inca activi pe undeva, in diverse structuri ale statului sau in economie. Eu in anii “50 eram destul de mare ca sa inteleg cate ceva din ce se intampla atunci si cred ca este o diferenta esentiala intre atitudinea securistilor din anii “50 fata de cea a celor din anii “80. Nu spun ca in anii “80 erau niste democrati si actionau pentru protejarea intereselor individuale ale cetateanului, dar cine pune semnul egal intre cele doua atitudini nu stie ce a fost in anii “50. Au fost crime si in anii “80, dar intamplatoare si infinit mai putine decat in perioada de inceput a regimului comunist cand reprezentantii vechiului regim au fost supusi unui regim de exterminare prin diverse metode.

    • dusu spune:

      cred ca avetzi dreptate domnule gigi;doar ca vreau sa intzeleg !?socotitzi ca securistii anilor 80 sint mai omenoshi ? sau poate le a disparut obiectul muncii ? dvs cum socotitzi ?poate trebuiau sa i omoare si pe copii lui Gheorghe Ursu sau pe copii detzinutzilor politici omoritzi in 50 ?
      eu zic ca intre timp,anii 50-70,omul nou de romanica a fost creat.de acum partidul si bratzul sau inarmat trebuiau doar sa perpetueze ce s a construit.
      poate odata voi avea si eu ocazia sa depan amintirile din timpul rivolutiei intregului nostru popor impotriva Conducatorului Iubit.

    • Ionel spune:

      A fost un regim legitim in urma laegerilor democratice din ’48.

  9. Dr.Mihai Ion Turcu spune:

    Am experientza directa a anchetelor securitatii in anii 1964-65. Esentzial este faptul ca aceste anchete nu aveau ceva a face cu “aflarea adevarului”. Un regim totalitarist nu este interesat de “adevar” ci de conformarea la “adevarul” pe care-l decreteaza a fi adevar. Neconformarea la adevarul decretat devine vina principala a cuiva. Regimurile totalitare s-ar putea lipsi complet de justitie,demers, incluzand cercetarea penala,Nici cercetarile nici demersul efectiv in justitie nu avea ceva a face cu “adevarul’ si legea, ci cu inscenarea unui simulacru de justitzie, care sa acopere formal un anume grad de represiune hotarat inaintea demersului in justitie. Securitatea ca instrument politic, in prima faza, identifica neconformii, partidul fiind cel care incuviintza demersul de construire a simulacrului de legalitate, apoi partidul decidea daca dosarul urmeza parcursul in justitzie, si gravitatea sanctiunii. prin aceasta si sentintza. Anchetatorul avea rolul de a constringe suspectul sa se conformeze intregului simulacru. si sa construiasca birocratic un dosar care sa sustzina o anume sentintza dinainte decisa. Anchetatorii mei construiau un dosar potrivit hotararii lui Leonte Rautu. Anchetatoruil nscria un proces verbal de ancheta, in care nota ce stia ca se potriveste cu ce voia sa fie dosarul, pentru a justifica formal un anume grad de represiune dinainte stabilit. Nota in termenii limbajului de lemn specific nu ce declarai ci ce voia fi declarat. Dosarele pe care acum sarguincios sunt studiate de cercetatorii unor institute specializate sunt esential falsuri. Presiunile aveau un scop, de a obtzine implicareas mai multora in ancheta, ca “faptuitori sau complici” si de a obtzine semnatura anchetatului pe fiecare Proces verbal de ancheta, respectiv de a -’ti insusi sub semnatura ce nu ai declarat.. Daca dosarul era trimis in justitzie se mai adauga un episod, al procuraturii, care repeta episodul anchetei penale, adaugind o presiune suplimentara pentru a obtine garantii ca nu vor exista retractari in fatza judecatorului. Acum se face confuzia grava intre ce este justitzia statului de drept (sau ar trebui sa fie) si ceea ce era justitia statului totalitar. Justitzia statului totalitar are definitzie in Constitutzie si Legea Organica plus in “Documentele de partid”. Observam cit de mult s-a straduit Colonelul G,Goran sa fie conform si performant in conformare, virtute esentziala pentru un “lucrator” in principalul instrument de forta al spartidului-stat. Colonelul Goran a fost condamnat pentru nimic, printr-un simulacru de justitie, asigurat de aceeasi procurori si judecatori din momentul imediat anterior, dupa aceelasi CP cu identic zel de conformare la “linia” si “comanda politica”. Intrebarea “academica” daca Colonelul Goran trebuie sa-si incaseze in continuare pensia, pusa in termeni de lege este ca da. Romania este stat succesoral al RSR, a preluat toate obligatiile statului antecedent. Nu avem lege prin care drepturile de pensie sa fie radiate cuiva. In plus constatam ca G.Goran a fost constant si universal “simpatic” chiar daca “cam bronzat” (?) cum specifica un text din dosarul sau de cadre.

  10. area spune:

    Stiati ca unul din scopurile aplicarii pedepsei penale este acela de reeducare? Vedeti cursurile de drept penal din toate facultatile de drept din Romania de azi.

    Reeducarea este un proces psihic extrem de complex, care are la baza intotdeauna reguli predeterminate (ideologii, doctrine, teze, rationamente etc. inoculate sau explicate cu scopul obtinerii unei anumite conduite a individului social intr-un anumit tip de societate dintr-un spatiu si timp determinate).

    Scopul instituirii prin Decretul nr. 6/1950 al unitatilor de munca (sau binecunoscutele lagare de munca fortata) a fost exact acela al reeducarii…
    Indiviul care nu se reeduca in intervalul de timp precizat de Decretul 6/1950 mai beneficia de inca o sansa/portie de reeducare. Daca nici dupa aceasta incercare nu se considera (evident de altii) ca s-a reeducat, atunci intre existenta individuluii si Dumnezeu nu mai exista decat pistolul, tortura sau exterminarea lui.

    Stiintele penale isi propun sa creeze mecanisme de reintegrare sau de reinsertie sociala a individului condamnat pentru infractiune, nicidecum pentru reeducarea acestuia. Reintegrarea sau reinsertia sociala presupune o activitate de educare (nu de reeducare) a individului social in scopul asimilarii de catre acesta a unor valori care sa-i permita convietuirea acestuia intr-un cadrul legal si normal cu semenii sai, fara a se urmari indoctrinarea condamnatului.

    Asadar, nu este intamplator ca “mijloacele specifice” utilizate aveau temei legal, ca aceste modalitati si tehnici au fost asimilate ca fiind chestiuni firesti ale activitatii de ancheta in orice imprejurare in care se efectua o ancheta si orice fel de ancheta (fie ca avea loc in penitenciar, in arestul militiei sau in orice alt loc).
    Aceste tehnici si mijloace “specifice” au dus la realizarea/indeplinirea “functiei” de care Visinescu ne spunea la TV si au fost utilizate de orice achetator din cadrul oricarui post sau sectii de militie ori din penitenciar de pe tot cuprinsul Romaniei.
    Eu ma indoiesc ca tortionari au fost doar cei care s-au ocupat doar de penitenciare. Eu sunt convins ca tortionar a fost orice individ care si-a desavarsit “ancheta” prin acte de brutalitate in scopul obtinerii “marturisirii” (exact ca Inchizitia). Inca o data precizez ca aceste actiuni violente aveau ca temei legea care permitea uzul la violenta (fizica sau psihica) in activitatea de anchetare.

    Deci, pe langa zeci de mii de insi care nu s-au dat deoparte sa utilizeze violenta pentru anchetare si reeducare, vorbim si de complicii si instigatorii lor – legile care permiteau ancheta violenta au fost adoptate de politicieni (de insii din Marea Adunare Nationala, din Coniliul de Stat, de presedintele RSR, ministri) si au fost certificate de insii care avizau asemenea legi (Consiliul Legislativ, departamentele specializate cu activitatea normativa din MAI sau MApN), au fost puse in aplicare prin ordinele sefilor de militie (comandanti), prin ordonante sau rezolutii de procuror si chiar prin decizii judecatoresti.
    Vorbim astfel de un intreg sistemn de represiune la care au participat foarte multi insi, cei despre care ni se vorbeste la TV fiind doar indivizii cu pozitii marunte in acest mecanism. SI SUNT CONVINS CA SUNT FOARTE MULTI IN VIATA AZI, OCUPA FUNCTII IN STAT SAU AU O VIATA LINISTITA, LA CARE CONTRIBUIM ZI DE ZI, NOI CEI CARE NE MIRAM DE ATROCITATILE LOR…

  11. mariusmioc spune:

    Goran a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru lipsire de libertate a unor cetăţeni, în timpul revoluţiei din decembrie 1989. A stat în închisoare între martie 1990 şi aprilie 1991.

    • victor L spune:

      In articol se scrie acelasi lucru:
      “După decembrie 1989, fostul şef al Securităţii a fost îndepărtat din sistem şi condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani şi 6 luni, din care a executat aproximativ un an şi două luni la penitenciarul Rahova.”

  12. gigi luca spune:

    @ dusu
    S-ar putea ca securistii anilor “80 sa fi avut de a face cu cetateni deja “reeducati”, cu alta atitudine, dovada ca nici dizidenti nu am prea avut in anii “80 comparativ cu oponentii din anii “50. Poate si ei erau alt tip de securisti fata de cei din anii “50, mai educati, mai scoliti. Un exemplu : daca in anii “80 spunei un banc cu partidul sau “conducatorul iubit” si erai turnat de cineva, urma o invitatie la secu si ti se atragea atentia ca esti pe cale sa ai consecinte nedorite daca mai continui, pe cand in anii “50 pentru acelasi lucru erai saltat de acasa, de regula noaptea si stateai o vreme indelungata, chiar si de ordinul anilor, fara judecata si cu destule “masuri” corectiva ca sa-ti bagi mintile in cap si sa nu mai ai atitudini dusmanoase, ostile fata de oranduirea socialista. Puteai fi condamnat sau pur si simplu ti se dadea drumul si multi au devenit colaboratori.
    Daca in anii “50 nu cred ca a existat securist sa nu fi facut abuzuri, in anii “80 au existat si securisti care au facut abuzuri. Asta este in opinia mea diferenta.

  13. C.H. spune:

    Intreb inca o data (nu mi s-a raspuns pana acum): Exista vreo lege, vreo posibilitate legala de a trage la raspundere securisti care au facut abuzuri?

    Va intreb fiindca vad ,aici, specialisti in acest domeniu. Eu nu ma pricep dar poate cineva care stie poate sa imi raspuna la aceasta simpla intrebare.
    Hai sa facem si ceva practic nu numai literatura.

    • victor L spune:

      Parerea mea, vorba unui contemporan intrat in umbra: nu exista.
      Se va face un tam-tam de 3 zile, cit tine orice minune la noi, si va urma ce a urmat dupa citirea Raportului final in Parlament de catre presedinte.
      Adica o tacere asurzitoare.
      Daca dupa acel Raport Parlamentul ar fi adoptat niste legi in consecinta, altfel se simteau tortionarii/securistii acum.
      Sau va fi pedepsit cite unul ca exemplu simbolic.
      Marius Oprea, ca membru PNL si prin conducerea Institutului, nu am auzit sa ceara/sa initieze o lege in acest sens. A scris o biografie neterminata a “dictatorului” doar.

    • area spune:

      Da. Exista lege. Si, culmea, a fost asumata de Romania prin semnatura lui Ceausescu.
      E vorba despre Decretul nr. 547/1969 pentru ratificarea Conventiei asupra imprescriptibilitatii crimelor de razboi si crimelor impotriva umanitatii, adoptata prin Rezolutia Adunarii Generale ONU nr. 2391/XXIII din 26 noiembrie 1968

      Conventia trimite la definitia data crimelor impotriva umanitatii prin Statutul TPI de le Nuremberg din 8 august 1945.
      Crima impotriva umanitatii consta in “orice act inuman savarsit impotriva populatiei civile” sau in acte de persecutie din motive POLITICE, RASIALE sau RELIGIOASE.

      Definitia crimelor impotriva umanitatii a fost ea insasi adoptata in dreptul international prin Rezolutiile Adunarii Generale ONU nr. 3 si nr. 95 din 1946

      Conform art. II din Conventia asupra imprescriptibilitatii crimelor de razboi si crimelor impotriva umanitatii, raspund pentru asemenea fapta nu numai autorii, complicii sau instigatorii, ci si “reprezentantii autoritatii de stat care TOLEREAZA” asemenea fapta.

      Deci raspunde orice persoana care, cunoscand existenta unei asemenea fapte, tace si nu o denunta.

      Articolul III din Conventie stabileste foarte clar ca statele nu pot adopta legi prin care sa restranga IMPRESCRIPTIBILITATEA RASPUNDERII juridice.

      Pe temeiul conventiei, acum vreo 2-3 ani un tribunal sarb a condamnat la detentie de vreo 15 ani pe o sarboaica care participase la genocidul din Kosovo.

      Desigur, chestiunea este foarte grava numai daca te gandesti ca de la presedintii Romaniei, premieri, ministri de interne si ai apararii, sefii structurilor de informatii, sefi din serviciile de politie si pana la arhivari au cunoscut despre aceste fapte. Ei aveau obligatia legala de a denunta faptele despre care au luat cunostinta, pentru ca, spre exemplu, un dosar penal de condamnare din motive politice contine informatii pe baza carora s-a dat cel putin denumirea dosarului (exemplu lotul criminalilor de raboi, sau loturi de condamnati contrarevolutionari, de condamnati ca sabotori etc.)

      Asadar, stimati domni, e doar o chestiune de vointa in a se face cercetarea penala a celor care au comis “acte de persecutie din motive politice, rasiale sau religioase” sau a celor care au comis “acte inumane impotriva populatiei civile”.

      • CH spune:

        Multumesc pentru raspuns. Este extrem de interesant.
        Da, e nevoie doar de vointa.

      • dusu spune:

        vointza politica ce deriva din votul majoritatzii de romanica;asha ca …la pashtele cailor !
        si nu uitatzi :romanica e idepedenta,suverana si unitara.nu permite nimanui sa intervina in treburili interne ale patriei.ca aia cu semnatura era a odiosului iubit conducator.

      • victor L spune:

        @ area,
        ma indoiesc sa ai dreptate.
        “Conventia trimite la definitia data crimelor impotriva umanitatii prin Statutul TPI de le Nuremberg din 8 august 1945.”
        Ioropenii se feresc ca dracu` de tamiie sa asocieze crimele naziste cu cele comuniste.
        Si nu uita ca ne aflam in Romania.
        Sint sceptic.

        • CH spune:

          Daca s-au folosit cu succes de aceasta Conventie si in cazul Kosovo eu cred ca se poate si in cazul RSR.
          Merita incercat. Si nu trebuie sa asteptam asta de la politicieni.
          In baza acestei legi oricine isi poate da in judecata propriul tortionar. Numai ca multi nu stiau de lege. Inclusiv eu.

          Sa nu uitam ca si verisoara lui Voiculescu l-a dat in judecata dar nu stiam ce lege a invocat.

        • area spune:

          Imi pare rau ca amestecati chestiunea raspunderii pentru crime impotriva umanitatii cu chestiunea asimilarii comunismului cu nazismul.

          Intai de toate, va rog sa verificati legislatia UE in chestiunea comunismului, sens in care va recomand sa cititi urmatoarea acte normative:
          - Declaraţia Parlamentului European privind proclamarea zilei de 23 august drept Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului şi nazismului, adoptată la 23 septembrie 2008;
          - Rezoluţia Parlamentului European din 23 octombrie 2008 referitoare la comemorarea foametei deliberate – Holodomor – din Ucraina (1932-1933);
          - Rezoluţia Parlamentului European din 2 aprilie 2009 referitoare la conştiinţa europeană şi totalitarismul.

          Aceste acte vorbesc de crime impotriva umanitatii.

          In al doilea rand, va rog sa mai constati o alta chestiune: nazismul nu poate fi asimilat cu comunismul si neaparat din cauza gazelor furnizate UE de Rusia. Nazismul a dus la vreo cateva zeci de milioane de morti in principal ca urmare a celui de al doilea razboi mondial.
          In schimb, comunismul a produs peste 100 de milioane de morti prin razboi civil, insurectie armata, deci prin conflictul generat in interiorul natiunilor (mensevicii au fost considerati contrarevolutionari desi erau la fel de rusi ca si bolsevicii; la fel in Ucraina, la fel in Finlanda, in Romania samd). Deci comunismul a fost generator de fratricid, chestiune care este cu mult mai grava decat epurarea pe criteriul eugenic. Comparatia o fac doar ca sa fac un raport al gravitatii a doua sisteme criminale.

          Deci, intrebarea este simpla: ati accepta vreodata sa va ucideti fratele, sora, mama, tatal pe criteriul ca imbratiseaza alte valori politice decat dvs.?

      • Sergiu Simion spune:

        Va contraziceti in mod evident pentru ca logica aplicata de dvs este ambivalenta si contradictorie :

        ” Stiati ca unul din scopurile aplicarii pedepsei penale este acela de reeducare? Vedeti cursurile de drept penal din toate facultatile de drept din Romania de azi.”

        ” Stiintele penale isi propun sa creeze mecanisme de reintegrare sau de reinsertie sociala a individului condamnat pentru infractiune, nicidecum pentru reeducarea acestuia. Reintegrarea sau reinsertia sociala presupune o activitate de educare (nu de reeducare) a individului social in scopul asimilarii de catre acesta a unor valori care sa-i permita convietuirea acestuia intr-un cadrul legal si normal cu semenii sai, fara a se urmari indoctrinarea condamnatului. ”

        N.B. Care stiinte penale ? De la noi ? Sa stam stramb si sa judecam drept. Cursurile penale de drept de la noi sunt tinute uneori cam tot de aceeasi profesori care existau si inainte de 1989 . Nimeni nu i-a intrebat daca au avut legaturi cu Securitatea de exemplu ( ca in cazul unui celebru ministru al Justitiei care nu-si mai recunostea scrisul ) si nimeni nu poate garanta ca si-au schimbat subit si mentalitatile ( cred ca nu ati uitat cu ce “Constitutie” ne-a fericit “parintele Constitutiei”).
        In plus , dupa mai mult de doua decenii de democratie , la noi este mentinuta institutia divina si medievala a “gratierii” , institutia revoltatoare a “prescrierii” , institutia sfidatoare a eliberarii conditionate inainte de termen “pentru buna purtare” ( ca sa poata sa avea ocazia sa reediteze crima sau violul ! ) si institutia democrata a condamnarii numai pentru o infractiune desi el comite 2,3,4 … ( americanii sunt mai inapoiati ca noi , le aduna artimetic si le cumuleaza ). In plus, numai la noi o batrana de 80 de ani poate ajunge in inchisoare pentru 60 de lei restanta la curent electric , dar tot la noi poti omora 2,3,…5 oameni cu masina si sa primesti 2,3,…5 ani dar cu …suspendare .

        In sfarsit, acelasi stat care a fost foarte democrat cu …infractorii lui a fost foarte aspru cu cetatenii lui onesti care nu o data pentru o aceeasi greseala puteau primi simultan pedepse economice, sociale, profesionale, administrative,etc.

        Pe scurt, statul nostru inca ofera impunitate tortionarilor si infractorilor deoarece este inca este setat impotriva cetatenilor lui onesti. Dovada ne-ati oferit-o chiar dvs :

        ” Da. Exista lege. Si, culmea, a fost asumata de Romania prin semnatura lui Ceausescu.
        Decretul nr. 547/1969 pentru ratificarea Conventiei asupra imprescriptibilitatii crimelor de razboi si crimelor impotriva umanitatii, adoptata prin Rezolutia Adunarii Generale ONU nr. 2391/XXIII din 26 noiembrie 1968″.

        Nu este nici o culme. Faptul ca o lege a fost asumata nu prespune ca este si aplicata ( tactica specifica de tip securist ) pentru ca Romania a aparat drepturile oamenilor pe hartie , in timp ce in realitate i-a torturat sau chiar i-a omorat .
        Faptul ca nici acum nu pot fi pedepsiti tortionarii Romaniei arata ca dincolo de cateva constiinte tinere , in realitate sistemul este tot in mana lor sau a ocrotitorilor lor, pentru ca nimeni nu a garantat ca justitia a fost cu adevarat epurata de securisti, si cu atat mai mult alte domenii . Mai exact, Romania este setata si acum dupa principiul buncarului, mai exact ca o cazarma ( de numarul imens de servicii secrete de la noi nici nu mai vorbim ) :

        ” Nimeni nu a putut vreodată să explice de ce un secretar general de la Ministerul de Interne ia lunar peste 10.000 de lei, mai mult decât un secretar de stat sau chiar dublu decât un ministru.”
        http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/salariu-de-sofer-la-ministerul-sanatatii-mai-mare-decat-al-unui-director-178727.html

        ” Statul cheltuie anual peste 1,4 miliarde de euro pentru plata salariilor poliştilor şi jandarmilor, de aproape 2,5 ori mai mult decât cheltuie cu medicii plătiţi de Ministerul Sănătăţii şi cu profesorii, scrie Ziarul Financiar în ediţia de joi.”
        http://www.mediafax.ro/social/statul-cheltuie-mai-mult-cu-jandarmii-si-cu-politistii-decat-cu-medicii-si-cu-profesorii-6094616

        Ne aflam in plin cerc vicios. Nu este vorba doar de “o chestiune de vointa” a catorva indivizi ( ce simplu ar fi , nu ar trebui decat sa aplicam legi existente ! ) ci de resetarea unui intreg sistem social inca functional si care merge ca uns , dar care nu poate fi facuta decat de catre cei care nu fac parte din el …dar care nu au acces la butoane . De aici si cea mai mare provocare pentru orice ( tanara ) constiinta ganditoare .

        In final , o intrebare retorica. Dupa mai mult de doua decenii de dezamagiri si esecuri intelectuale rasunatoare ( e suficient sa comparam ce spuneau si faceau unii din ei in anii `90, cu ce spun si fac acum ! ) si de batut apa in piua ca sa nu mai vorbim de pierderea sperantei, se simte o nevoie disperata de altceva. Deci cine , cum, cand si unde vrea sa sparga cercul ?

  14. radulescu spune:

    Interesant e ca am fost sufocati cu milioane de dosare doar ale informatorilor secu.
    In vreme ce dosarele fostilor ofiteri secu, cei care ii racolau pe turnatori, au ramas la “secret”.
    Pt. ca acesti “fosti” s-au facut utili noilor stapani si au ramas in noile structuri (SRI, SPP etc.), fiind ridicati in grad chiar de presedintii postdecembristi care le-au folosit “calitatile”/relatiile/informatiile.
    Evident statul (adica noi) le plateste acestor unelte ale unui sistem criminal salarii si pensii colosale.
    Goran e una din putinele exceptii, care probabil ca nu s-a orientat la timp.

  15. oblio spune:

    BUNA ZIUA !

    AR FI INTERESANT DECONSPIRAREA CADRELOR DIDACTICE CE AU COLABORAT CU DSS
    ACTUALMENTE ACESTIA DEȚIN FUNCTII DE CONDUCERE IN EDUCATIE ( SCOLI LICEE ISJ-uri CCD-uri
    CJRAE -uri FACULTATI ) ( vezi cazul directorului din CENTRU JUDEȚEAN DE RESURSE SI ASISTENTA EDUCATIONALA DIN BRAILA )
    MEMBRU CUM ALTFEL PSD
    DAR TIPUL SE TINE TARE CACI ESTE TOVARAS CU BUNEA STANCU PRESEDINTE AL CONSILIULUI JUDETEAN BRAILA …
    OARE CUM SE PROCEDEAZA OFICIAL SPRE A VERIFICA DACA ACEST INDIVID MAI MERITA SA FIE DIRECTOR …LA PSIHOLOGI SI LOGOPEZI …

  16. i tamas spune:

    comunismul a fost impus dar si necesar,prea multa lume suferea<saracia si comporamentul autoritatilor au contribuit la schimbarea socetatii.O noua generatie saraca putea invata<au dovedito<au muncit pe santiere gratis< contruind<o viata frumoasa<au stricat o cine ???se stie…un mecanic a putut prin munca sa invete sa promoveze<multe de spus<trebuie sa o luam dela inceputetc

  17. dusu spune:

    domnule vitanis,ptr unii ca alin,abordarea dvs este corecta.ce e grav ca romanica este plina ochi,da pe ahara,de alini.
    de altfel,acest goran,destul de istetz se pare,ca de aia l or facut organili shtab,remarca:´´Sunt nişte oportunişti care pentru mine – nu au nici-o valoare. În toate partidele, dacă vă uitaţi, sunt membri ai PCR care se ceartă şi se luptă între ei. […] Comunişti se ceartă între ei – care să fie mai sus. […] Coposu, Gabrielescu, Diaconescu – săracii! – sunt obosiţi şi fără sprijinul maselor. Nu au sprijinul maselor! Eu îi respect. Nu i-am condamnat eu, dar asta e realitatea!”
    dvs domnule vitanis ori sintetzi masele popolare(la care face referire securistul) ori doritzi sa manipulatzi aceste mase:„mai multe cauze privind infracţiunea de refuzul înapoierii în ţară”.daca sintetzi masele popolare atunci mai cititzi odata si poate vetzi avea o alta perspectiva asupra actziunii Autobuzul,tarom si altele ptr apararea patriei voastre dragi.
    domnule autor;felicitari ptr ca tinar fiind, avetzi se pare o imagine a acelor vremi.sintetzi destul de singular.
    de fapt ce i romanica;o shleahta de criminali au pus mina pe putere in 47 si folosindu se de clasa exploatatzilor,ha ha s au perpetuat pina azi.si nu vad shanse sa piarda puterea.

  18. lucid spune:

    Homostean (a dat ortu’ popii intre timp) si haita lui de securisti au fost condamnati PENTRU CRIMA: i-au asasinat pe cei care deturnasera autobuzul si se predasera fara sa raneasca macar pe cineva FARA JUDECATA. Ordonase ceausescu uciderile, dar si calaii Einsatzgruppen-elori SS au fost condamnati desi si ei “doar” executasera ordine.
    Iar justificarile astea veninoase cu respectarea legilor e tipica securistilor si urmasilor lor; NICI O LEGE din RSR de exemplu nu interzicea dreptul la pasaport al oricarui cetatean si, mai ales, nu dadea permisiunea “organelor” sa-i ucida pe cei care incercau sa treaca frontiera fara sa fi comis vreo infractiune in tzara. Crimele erau ordonate prin INSTRUCTIUNI “secret de serviciu” date de criminali din securitatea si aparatul pecereu care nu au fost si nu sunt trasi la raspundere caci tot “ai lor” sunt si acum la putere.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dumitru Lacatusu


Dumitru Lacatusu

Dumitru Lacatusu este doctorand al Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi. A publicat numeroase studii legate de istoria Securitatii. In prezent, lucreaza la o teza de doctor... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)