Dacă băieţelul de patru ani aude că nu-i bine să-ţi bagi în nas boaba aia de mazăre, că e periculos, poţi fi sigur că în nouă cazuri din zece se duce în camera de alături şi exact aia face. După săptămâni de bombardament de la Kremlin cu gargară antifascistă, ca tactică putinistă de a vopsi în maro adversarii (recte, Maidanul), plus analiza propagandei ruseşti în editoriale şi pe bloguri, era desigur inevitabil ca Impecabilu’ nostru să înţeleagă exact opusul şi să trântească cu obiectele în fasole, făcându-i pe Patapievici şi Mircea Mihăieş fascişti. Acum intelectualii tribului, plus analiştii nealiniaţi şi subţiri, se vor repezi să le scoată de acolo, strigând că aşa şi pe dincolo, stai să vezi, am putea zice în definitiv că… sau schimbând subiectul: a, da, neplăcut, dar să nu uităm că şi America spânzura negri… Adică părând că-l critică pe premier, subtil, dar păstrând o ambiguitate studiată: nu se ştie niciodată, s-au mai văzut cazuri la ciudaţii ăştia cu papion.
Genul ăsta de comportament mimetic-infantil e jenant la un prim ministru, dar previzibil: Ponta ştie că în Vest habar n-are lumea care-i treaba prin România, dar dacă el, premierul socialist, se luptă cu fasciştii, asta dă bine şi vine pe un clişeu gata rodat. In fond, ce să te aştepţi de la nişte balcanici primitivi (sau ucrainienii pogromişti), nu? O, ja, ja, sehr gut, exclamă elita franco-germană în jurnalele sale de stânga, şi trece la alt subiect. Absurdul gros al situaţiei nu mai contează: pot să-ţi placă HRP şi Mihăieş ca persoane şi scriitori, ori nu, însă nişte individualişti ca cei doi, care resping colectivismul şi extremismele, pot fi calificaţi în orice fel, numai de susţinători ai fascismului nu – o doctrină fundamental gregară, în care turma e văzută ca valoare în sine, deasupra individului.
N-avem şi n-am avut în România regimuri fasciste după 1990, nici în cele mai negre clipe ale reprimării civismului prin mineriade. Tuşe disparate au fost, dar regimul politic ca atare nu a mers până acolo, din fericire, nici măcar în momentul de cumpănă 1990, când Iliescu a apelat la marota clasică, halucinând despre steaguri verzi şi rebeliuni legionare: asta era procedura standard învăţată la Moscova, asta a aplicat omul la ananghie. Aveţi o problemă, tovarăşi? Inventaţi iute nişte fascişti şi daţi leapşa pe ei.
Culmea, dacă ţii cu tot dinadinsul să cântăreşti farmaceutic, elemente real fasciste precum propensiunea pentru discursuri avântate şi demagogice în faţa stadioanelor cu activişti; anti-intelectualism; grosolănii naţionaliste; obsesie pentru propria imagine; angajarea de dobermani mediatici ca să bruieze discursul public pe TV şi Internet; sau utilizarea de Sturmbataillonen (mineri, dogărei) contra adversarilor politici – toate le-am întâlnit mai curând la PSD şi aliaţii lor, în filiaţia Iliescu-Năstase, moştenite instituţional de Ponta. Cu toate astea, să fie clar: numai pentru un început de agitprop paranoic nu poţi califica un regim politic drept fascist; măcar noi trebuie să păstrăm proprietatea termenilor.
Dacă n-am avut fascişti în preajma puterii reale, am avut în schimb retorică antifascistă cât cuprinde în ultimii ani, din partea a diverşi comentatori marginali, de nişă, care, la fel cum face Ponta acum, traduceau în română limba de lemn prinsă din zbor din surse externe, de la diverşi nătărăi în linia Chomsky, ori în linia Zizek: America lui Bush fascistă, austeritatea fascistă impusă de Băsescu şi Boc, FMI-ul cu politici fasciste, intelectualii fascişti, etc, nu-i mai scoteai din asta. Părea ceva cool, un giumbuşluc verbal mişto să împrăştii iresponsabil eticheta în stânga şi în dreapta, fără alt motiv decât că asta te face mai uşor remarcat atunci când, oricum, etichetarea altora e singurul lucru la care te pricepi, profesional vorbind. O chestie hipsterească, o veselie pură de cocoşel care se aude făcând cucurigu, cu valoare analitică zero.
Paradoxul e că băieţii şi-au înghiţit brusc limba exact când a apărut la orizont Fascistul în carne şi oase, adică un regim politic organizat cu adevărat de sus până jos după principii fasciste, conform definiţiei de manual: sistem de guvernare bazat pe dominaţia unui partid, condus de un lider naţional autoritar şi charismatic, suprimarea opoziţiei, politici anti-minorităţi, economie privată dar sub puternic control de stat, discurs naţionalist având în centru ideea de “suflet al neamului”, beligerant şi militarist, care exaltă în imaginarul public victorii (sau înfrângeri) istorice cu miză în prezent, mentalitatea de cetate asediată şi practică mobilizarea socială permanentă. Ei, fix acum, deodată, nu mai e cool să vorbim de fascism: ce prostie, avem teme mai importante…
Totusi, ce ziceţi, după criterii obiective, ştiinţifice, iar nu metaforic-sentimentale, cui i se potriveşte mai bine definiţia de mai sus: Americii? Germaniei? României? UE? FMI-ului? Poate Ucrainei? Ideilor lui Patapievici? Sau mai curând Rusiei lui Putin, din ce în ce mai evident? Şi atunci cum se face că avem astfel de schizofrenie uluitoare de discurs, în care fix hoţul cel mai mare strigă hoţii, iar după el amplifică refrenul o liotă întreagă pe planetă, de la idioţii utili din convingere până la spălătorii de bani ciprioţi sau lorzii britanici şi to’arăşii socialişti germani, membri în boardurile companiilor mixte?
Nu-i greu de înţeles. „Lupta antifascistă” a devenit mitul fondator al URSS în a doua parte a sec XX, sursa de legitimitate – unică, după erodarea iluziilor de prosperitate economică – o marotă care cu adevărat a prins la popor, de la ultimul analfabet şi până la intelighenţia de samizdat de la care se revendică scriitori ca Ernu. Poporul sovietic, şi în special ruşii, au ajuns să reacţioneze pavlovian la clinchetul clopoţelului antifascist, raliindu-se patriotic în jurul regimului – ok, o duceam noi prost, n-aveam de niciunele, dar cel puţin i-am batut pe nazişti – orbi la evidenţele că regimul alunecă el însuşi spre metehne blamate la alţii.
Ca atare, URSS nu se sfia, nici măcar în perioadele ei cam naţionaliste şi antisemite, să aplice eticheta “fascist” oricui avea chef şi interes în ziua aia: americanilor, europenilor, polonezilor, românilor, sau chiar statului Israel! Toţi erau fascişti, doar ruşii nu, ei n-aveau cum să fie fascişti, se ştie, deoarece au luptat în Marele Război de Apărare a Patriei, declarat oficial război antifascist – început în 1941, iar nu în 1939, cum învaţă din manuale tot restul lumii, probabil de fascistă ce este. Rusia lui Putin a renunţat la unele sovietisme, dar nu şi la acest canon propagandistic pe care, dimpotrivă, l-a reşapat şi consolidat, inclusiv printr-o Comisie Prezidenţială pentru Prevenirea Falsificării Istoriei în Detrimentul Intereselor Rusiei, din care fac parte mai mulţi generali şi şefi de servicii decât istorici (nu-i banc, vedeţi aici); sau prin impunătoarele parade militare în Piaţa Roşie, cum o să vedeţi la televizor mâine, de 9 mai.
In sensul ăsta Putin este un bun continuator al URSS, nu al Ţarilor, pentru că în logica sa ipocrită, sucită, kafkiană şi în retorica Newspeak pe care o practică, el cheamă la aceeaşi obosită cruciadă antifascistă zilele astea, contra unor fascisti fictivi, iar nu la apărarea ortodoxiei in Balcani, ca pe vremuri. A lăsat-o mai moale cu lupta de clasă şi a luat-o iar cu etnia, sufletul rus şi Patria Mamă, dar la fel făcuse şi Stalin prin ’41-’42, când se îngroşase gluma şi avea nevoie să mobilizeze mujicul-carne de tun cu chestii verificate, nu să-l confuzeze cu inovaţii doctrinare. Şi din păcate grosul naţiunii ruse pare aşa condiţionat de deceniile de agitprop încât nu mai vede că regimul Putin se fascizează pe zi ce trece nici dacă liderului i-ar creşte o zvastică în frunte. Din nou, ca şi în ’56 când au invadat Ungaria, sau în ’68 când au ocupat Praga, armata rusă duce în afara graniţelor un război, desigur, pur defensiv, patriotic şi dezinteresat – dar, mai cu seamă, antifascist.
Acuma, ca să revenim acasă, desigur că pe Victor Ponta îl doare în başcheţii lui mov, primiţi cadou de la Ghiţă, de toate detaliile astea, deoarece el e şeful unei găşti de tineri mardeiaşi politici super-pragmatici, cu mare inteligenţă tactică şi zero convingeri, care evident nu se omoară cu cititul de cărţi şi descusutul de doctrine. Ideologia lor e succesul: simt imediat ce le-ar putea aduce un avantaj şi exact aia fac. Dacă e sezon de cravate antifasciste, că asta poartă tovarăşii din Europa, atunci asta pun şi ei la gât, fără să le pese de unde se trage moda.
Ca şi carnasierul Putin, ei nu văd nimic absurd în a lansa acuzaţii de fascism fix în mijlocul unei campanii electorale în care din afişele PSD urlă provincial “mândria de a fi român” şi nevoia de a apăra ţara de UE; sau când au în conducere un bufon politic (Mazăre) ce defilează în uniformă nazistă; sau când un membru al găştii (Şova) provoacă scandal internaţional negând pogromul de la Iaşi (desigur, din sfertodoctism, nu rea-voinţă, dar despre asta vorbim, nu?) fiind pus apoi la colţ pe coji de nucă. Nici nu sesizează ce stupid şi contradictoriu e să spui că Mihăieş – sau oricine altcineva – “are opinii anti-româneşti, chiar fasciste”. Din doua, una: ori omul e un pericol ca element anti-naţional, adică e un înstrăinat, cosmopolit, vândut cabalelor supranaţionale, homosexual şi degenerat, după cum ne învaţă Mein Kampf; ori e fascist, adică opusul tuturor acestora. Ambele deodată, nu prea merge.
Pe scurt, e o pierdere de vreme să analizezi talmeş-balmeşul din capul Impecabilului, că nu ajungi nicăieri. Capul nu e partea lor tare, ci clonţul şi gheara. E mult mai amuzant să te uiţi cu ce contorsiuni de spinare şi temenele orientale se vor repezi proverbialii zece înţelepţi-curteni să aducă îndărăt din baltă acest bolovan aruncat de Principe aşa, într-o doară, la un moment de nervi.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Deşi am mai comentat astăzi despre acest subiect, mai spun o dată: „tovarăşul Antifascistul” de la Palatul Victoria şi din fruntea PSD are cumva un consilier american pentru probleme de securitate? Cumva domnul general în rezervă Wesley Clark ştie povestea respectivă, a semnalat-o serviciilor de informaţii româneşti sau a primit vreo notă de la acestea?
mda, cam pe aici sintem
niste mediocri deveniti luminati prin flexarea muschilor (daca practici arte martiale desigur) sau intonarea imnului „noi marim pensii si salarii” (daca esti obez) ne aduc belsug si fericire.
intrebarea ramine : cine i mai penibil ? maimutoiul sau slugoiul ?
si care ar fi sansele celor care mai au si reminiscente de neuroni ?
[…] 2) Antifascismul fără fascişti: povestea unei manipulări sovietice, de la Stalin la Putin şi Ponta […]
Lasand la o parte unele incoerente, un articol bun, aparut la momentul potrivit.
al bataan zicea despre demonstrantii de la Timisoara, ilici despre piata universitatii…
mi se pare o descendenta normala.
Felicitari pentru un articol lucid si informat. In aceste zile in care propaganda rusa si stanga inepta Europeana incearca sa impiedice adevarata analiza a sistemelor totalitare, analiza ce ar demonstra clar similitudinile nu numai operationale ci si doctrinare (puterea muncitorilor, lupta impotriva religiei si a capitalismului, etc) intre comunism/nazism si fascism (ultimele doua confundate pe nedrept). Si pentru ponta : denumirea partidului nazist al lui hitler Partidul national socialist al muncitorilor din Germania – mult mai asemanator cu PSD-ul decat cu opera unor intelectuali „etichetati” de un infractor ce nu da doi bani pe opera intelectuala (plagiatul e dovada). cat despre propagandistii ce repeta papagaliceste indicatiile manualului KGB din anii ’50 (atacati rapid fara argumente, puneti adversarul in pozitie defensiva, daca nu e evreu catalogati imediat atitudinea si persoana drept fascist(e), daca e evreu e sionist; cereti dovezi ca nu e fascist/nazist/vandut imperialismului…..) o citire a catorva discursuri din anii 1936-1940 a liderilor nazisti – anti capitaliste/imperialiste/pro-socialiste/pro-muncitoresti – e edificatoare. O ultima mentiune: mult laudatul internationalism socialist nu e in fapt decat nationalismul rus aplicat la relatiile cu tarile ocupate politic si militar, o imensa ipocrizie pentru rusificarea culturala si ideologica a acestor tari. Cudos.
etichetarea adversarului este o arma des folosita oriunde in aceasta lume ptr demonizarea dushmanului
marea problema ramine auditoriul.felul cum acesta receptzioneaza eticheta.
nu potzi practica acelashi tip de eticheta daca te adresezi britanicilor,cum daca ai vrea sa te adresezi ruminilor
dvs. facetzi o mica analiza asupra mujicului carne de tun,ash fi apreciat una asupra individului construit, ce azi poarta numele de rumin
Nu va mai grabiti sa blamati omul cu mintea odihnita. El vorbeste doar in termenii pe care ii aude la scoala de invatamant la distanta Vocea Rusiei, unde buchiseste serios. Si nu va mai pierdeti vremea, personajul nu poate mai mult decat a demonstrat in nenumarate randuri. Cred ca ar trebui marsat pe o campanie prin care sustinatorii sai sa ii inteleaga lipsa de substanta ca lider, si sa-l abandoneze. Avantaj ar fi materialul clientului oferit din belsug iar dezavantaj ar fi lipsa inlocuitorului.
felicitari pt articol, excelent!
Excelent articol!
Multumesc!
Bun articol,placut,”citibil” ,ca dealtfel toate comentariile dlui Ionita …scris cu umor….cam prea mult umor ,cam prea „jucaus” de data aceasta ….Deja calamitatea nationala numita VVPonta nu cred ca mai poate fi privita din unghiul asta . El si intreaga sa guvernare trebuiesc priviti exact asa cum sunt :un urias pericol la adresa statului roman. Chiar daca este doar un maimutoi ,un imitator jalnic de Che Guevara ,Putin si Nastase la un loc ,asta nu inseamna ca nu-i periculos pentru statul de drept si democratia romaneasca .Pana la urma ci cizmarul din Scornicesti nu a fost decat o maimutzareala de dictator .A lasat insa urme pana azi si ,cred eu, va lasa inca vreo doua trei generatii.
Problema Ponta trebuie tratata cu seriozitate maxima . Omul asta ne afunda in propria-i mizerie cu fiecare zi in care ramane prim ministru .
„… am avut în schimb retorică antifascistă… O chestie hipsterească, o veselie pură de cocoşel care se aude făcând cucurigu, cu valoare analitică zero.”
O fraza geniala dintr-un articol-analiza excelent.
Pacat ca nu va fi citit (sau inteles) de mai multi romani.
Am doua observatii:
1. pe maidanul din Kiev au existat si gunoaie fasciste, Svoboda (fost Partidul National-Social) si asa numitul Right-Sector. Retorica si ritualurile asemanatoare cu cele de pe vremea lui Bandera nu ma lasa sa am alta parere. o sa spuneti ca este prea putin, dar toate au un inceput si nu cred ca ati vrea sa vedeti sfarsitul. A doua problema este Jobbik-ul unguresc. Cand o astfel de formatiune de expresie hortista (desi ma face sa ma gandesc la crucile cu sageti ale lui Szálasi) are o asemenea sustinere intr-un stat membru al UE, simt ca este necesar sa suflu si in iaurt.
2. punerea pe acelasi plan al lui Ponta si Putin. Inseamna ca il apreciati prea mult pe Ponta daca faceti asemnea apropieri. Putin este un sef de stat, Ponta doar un rahat in ploaie. Ca poate sa ajunga si el presedinte? Asta va fi o problema a noastra, a romanilor, ca vom avea la Cotroceni un rahat in ploaie.
in ce suflatzi va rog cind prm ruminilor verzi are o asha sustzinere,iar sheful lor mai mai era sa fie preshedintele romanicai ?
sau ashtia is patriotzi nu extemishti !?
PRM nu a intrat in parlament si deci nu a dat un vicepresedinte al parlamentului ca Jobbik in Ungaria. Deci unde este sustinerea?
vax banana
elita franco-germană, daca vrea neaparat sa afle care-i treaba prin România, o poate intreaba pe Herta Müller (sau macar un telefon la DW, RFI bucuresti) sa afle cum e cu ICR, sigur nu se uita in gura maimutzoiului antiintelectual. strigator la cer e ca i-a facut mincinosi si hoti (niste definitii clare), si publicul de la vocea varanului aplauda.
pe de o parte, intr-adevar, e o pierdere de vreme să analizezi talmeş-balmeşul din capul lor, insa, din pacate, nici nu pot fi chiar ignorati
Nu știu cât anume știe domnul Ponta despre fascism și anti-fascism, despre ce au reprezentat pentru istoria secolului XX (și mai puțin pentru începutul secolului XXI, deși încearcă să ne convingă de contrariul). Presupun că a avut un parcurs intelectual asemănător domnului Șova. Dar dincolo de asta, există în România o categorie de oameni cu o capacitate uimitoare de a bagateliza. Iei un subiect, cât de serios, cât de grav, îl lansezi și în doi timp și trei mișcări e redus la neant. În termeni științifici, se cheamă „liză”. Iei o temă, cât de serioasă, o lași acestora s-o molfăie sau s-o mursece și după un baraj de vorbe nu rămâne nimic. În termenii străzii se cheamă „abureală”. Deci varza din cap generează fiziologic acest produs secundar care e reintegrat în circuitul natural și conduce la supra-încălzirea intelectuală a spațiului românesc. De regulă, mass-media are specialiștii ei în domeniu, un fel de piranha ai prostiei, ignoranței și relei voințe, care cu frunți pansive și pauze retorice, adaugă „gravitas” discuției. Înainte să devină notorii, poate v-ați întâlnit cu ei pe stradă- unii păreau așa de insignifianți încăt v-ați spus că seamănă cu niște șoareci opăriți. Nu știați că au mușcătura veninoasă. Domnul Ponta pare să aibă un talent înnăscut de a bagateliza. Inundație ? Piece of cake. Avion prăbușit ? Got it all under control. Ministru penal ? No sweat.
O altă categorie de oameni este cea lovită de psihoza omniscienței după 1989. Setea și foamea de informație, bombardate masiv cu explozia mediatică care a urmat, au dus la un fenomen similar cu un om suferind de inaniție căruia i se administrează brusc un regim alimentar prea bogat. Omnisciența și bagatelomania sînt două fenomene conexe- e logic că dacă orice subiect poate fi redus instantaneu la vapori, orice băiat dăștept poate să-l fumeze. Un fenomen interesant este acela al consumului compulsiv de „informație”, constatat la omniscientopați. E o voracitate al cărei fundament psihiatric ar trebui analizat de specialiști.
Citeam undeva că la campania electorală din SUA în 1960, sondajele de opinie în ce privește înfruntarea mediatizată a celor doi candidați, l-au dat castigator pe Kennedy pentru cei care au privit la televizor și pe Nixon pentru cei care au ascultat radioul. Nu știu ce vector mediatic ar trebui să aleagă domnul Ponta în căutare de gravitas. Nu sînt convins că vizualul sau auditivul ar fi cele mai bune. Poate în scris- a demonstrat oricum că e prolific.
Ce parere are acum domna AMP despre IMPECABIL? V-a sunat dupa ce ati publicat articolul?
Imi place paragraful dlui. Ionita :”desigur că pe Victor Ponta îl doare în başcheţii lui mov, primiţi cadou de la Ghiţă, de toate detaliile astea, deoarece el e şeful unei găşti de tineri mardeiaşi politici super-pragmatici, cu mare inteligenţă tactică şi zero convingeri, care evident nu se omoară cu cititul de cărţi şi descusutul de doctrine. Ideologia lor e succesul: simt imediat ce le-ar putea aduce un avantaj şi exact aia fac. Dacă e sezon de cravate antifasciste, că asta poartă tovarăşii din Europa, atunci asta pun şi ei la gât, fără să le pese de unde se trage moda”.
As adauga si eu ca se vede ca dl. Ponta face parte dintre cei pentru care scoala, facultatea, doctoratul n-au insemnat nimic altfel nu inteleg cum poate sa spuna mereu, orice, fara sa se bazeze pe nimic.
S-a umplut lumea de fascisti fratzicule!
Assta imi aminteste prin ricosheu de episodul in care comunistii conduceau moldova, iar transnistrenii intrebati ce au impotriva au raspuns ca ei sunt ANTICOMUNISTI!
Unde in alta parte decat in NAZism ati mai vazut socialisti nationalisti, dedicati statului national trup si suflet?
(asta,daca nu fac ce faceau LiberaLii roshii, pe atunci, in Scrisoarea a III-a)
Ciudata inflatie de fascisti, ca la un semn – fascisti fiind initial maidanezii, mai apoi insusi Putin a fost gratulat – de regula umbra proprie o aruncam asupra celorlalti CG.Jung.
cred ca ne agitam degeaba cu definitia exacta a fascismului. va propun urmatorul experiment mental. alegatorul priveste declaratia lui ponta cu sonorul dat la minim (sau putem sa ne imaginam un alegator care lasa si sonorul, dar nu prea intelege limba romana – nu cred ca e asa departe de adevar in unele cazuri). pe criteriul asta, ponta isi debiteaza ineptiile cu calm si o oarecare detasare. nu conteaza ca e mimata, omul pare relaxat, serios etc. in acelasi timp, tot cu sonorul dat la minim, alegatorul urmareste reactia unor personalitati la aberatiile lui ponta. oamenii spun lucruri corecte, elementare, dar pe un ton mai aprins. in varianta populara, cine credeti ca e mai „democrat” si cine e „fascist”? pariez 100 de lei noi ca un sondaj de opinie va spune ca ponta este categoric mai „democrat” decat garbiel liiceanu, de exemplu. si morala – fiind vorba de politica, conteaza tot pachetul.
” deoarece el e şeful unei găşti de tineri mardeiaşi politici super-pragmatici, cu mare inteligenţă tactică şi zero convingeri”
Cea mai buna descriere a guvernarii Ponta. Astia or sa ne manance urechile de vii. Batranii lui Iliescu erau „umanisti” pe langa tinerii lui Ponta.
dupa marea revolutzie a intregului nostru popor,taica meu ma avertiza; sa te pazeshti ca de acum vin comunistii cu scoala
dimpotriva, am avut prea mult fascism si mult prea tacut, discret antifascism. pina si pagina aceasta e parte din programa fascista. prea multa ridiculizare programatica a stingii. iar stinga e ca totdeauna dedicata dreptatii. unde s-a auzit vreodata dreapta batind speculantii, caritistii, alb-negristii,…? sa ne rugam deci ca veacul care vina sa aduca renasterea socialismului. viitorul omenirii va fi socialist, sau nu va exista viitor al omenirii!