Eram încă prea tânăr și nu trecuse foarte mult timp de la decembrie 1989, iar ecourile mineriadei prin care Ion Iliescu l-a debarcat pe Petre Roman din poziția de premier (un procedeu destul de similar cu cel prin care Dragnea l-a debarcat pe Grindeanu, doar că mai violent) nu se stinseseră de prea multă vreme; acela a fost momentul în care am primit o lecție pe care n-am uitat-o, dar nici n-am reușit să o pun cu adevărat în contextul potrivit.
Nimic nu a anunțat momentul, era doar o după-amiază plăcută a lunii mai 1992. Am urmat sfatul cuiva și am apelat la un medic stomatolog pensionar destul de în vârstă, cu un nume grec pe care nu l-am uitat de atunci (și nici nu cred că-l voi uita vreodată), care închiriase un cabinet undeva prin Valea Jiului unde își trata puținii pacienți, mulți pensionari, care îi rămăseseră fideli. S-a dovedit o idee bună, pentru că era priceput, avea mână ușoară și, mai ales, nu aveai mult de așteptat la ușa lui.
Din păcate pentru relația mea cu medicul stomatolog pensionar, la numai doi ani după ce l-am cunoscut, el a decis să plece într-o lume mai bună. Dar povestea lui a rămas. Nu știu exact de ce mi-a spus-o mie, probabil pentru că a știut că, vreodată, am să o transmit și eu mai departe. (Până acum nu am făcut-o.) Sau pentru că a vrut să mă aducă cu picioarele pe pământ. Și, într-o oarecare măsură, a și reușit.
”Oamenii, mi-a spus el, nu știu ce să facă cu libertatea și chiar dacă ar ști, nu-i va lăsa nimeni să se bucure de ea. Ai văzut Piața Universității? Ce s-a ales de zona liberă de comunism? Nimic. Într-o zi, când le-a venit bine, au năvălit peste ei și s-a ales praful! Păcat că minerii noștri au fost ciomagul, că dacă ar ști ei cum or să se întoarcă ăștia odată și împotriva lor, nu se mai duceau peste bucureșteni. Da′, așa-i omul prost. Ce știe el? Gaura lui, să dea la lopată… O să le iese lor Iliescu pe nas cândva.”
Cred că am spus ceva de faptul că minerii l-au dat jos și pe Petre Roman și că sunt o forță de care politicienii ar trebui să țină seama. M-a privit gânditor și mi-a zis: ”Au fost o forță. Acum gata, au făcut prea multe. Nu mai are nimeni nevoie de ei și nici n-o să-i lase să se întoarcă împotriva lor. Nu știu dacă tu înțelegi de fapt cine sunt ei. Cum gândesc. Ți-a trecut prin cap vreodată cine sunt ăștia?”
Pe vremea respectivă nu prea aveam cu cine vorbi. Unde te-ai fi întors, dădeai de fani Iliescu. Constituția tocmai ce fusese adoptată, prin referendum, în decembrie 1991, iar Iliescu se îndrepta cu mari șanse de succes spre al doilea mandat. Despre care ulterior a pretins că este primul. Dar semne de întrebare mi-am pus, desigur, în septembrie 1991. Deși eram un proaspăt inginer stagiar, nu am reușit să înțeleg deloc motivele pentru care minerii intraseră brusc în grevă și, mai ales, să pornească în devastarea orașelor proprii și apoi spre gara din Petroșani, pentru a pleca la București.
Fiind stagiar (începând cu august 1991), în primele două luni am ”reușit” să fiu repartizat doar în schimburi de noapte și de după-amiază, pentru că nu aveam experiență, chipurile. Era, într-adevăr, mai liniște când ”conducerea” nu era prezentă. Aveam mult răgaz să vorbesc cu oamenii. Și dezbătusem cu ei mai cu seamă sentimentele confuze de teamă după tentativa de lovitură de stat care a dizolvat, din august până în septembrie în acel an, Uniunea Sovietică.
Și, deodată, câteva din femeile din schimb au început să se plângă că bărbații lor, la mină, sunt instigați să intre în grevă și să plece din nou la București, să-și ”ceară drepturile”. Despre ce drepturi era vorba, nu ne era nici unora clar. Eu am opinat că nu va pleca nimeni la București, dar că probabil minerii vor face grevă, pentru că se obișnuiseră, de când era Miron Cozma lider, să facă câte o grevă din două în două luni, la o mină, la alta, la câte un schimb sau la mai multe schimburi. Ne și întrebam cine mai muncește în subteran.
Dar au plecat. Fără veste, seara, gara s-a umplut de mineri și mai multe garnituri de tren au plecat către Craiova. Eram în schimbul de noapte și asistam fără să înțeleg la nebunia care era pe cale să se producă. ”Al meu nu vrea să plece la București și nici brigada lui. Dar e în schimbul de noapte și am auzit că vin ăia de la Vulcan să-i scoată și pe ai noști′ de la Petrila și să-i ducă și pe ei la București”, mi-a spus una din femeile din echipa de la sortare. I-am spus că nu înțeleg ce vor. Și de ce aceiași mineri din Vulcan au devastat piața din Petroșani. Ce legătură avea asta cu ”revendicările”?
Târziu, în noapte, aveam să aflăm că minerii au devastat si gara din Craiova. Noi, de sus din clădirea sortării (acum demolată, după închiderea minei) am urmărit cum mineri de la alte mine au venit la Petrila și i-au scos pe cei din schimbul de noapte. Ca să nu vină și la noi am baricadat ușile metalice de acces, dar se pare că nu erau interesați de cei de la suprafață. Dimineața, la raport, conducerea noastră era tăcută, iar inginerul șef m-a ascultat absent. Mi-a spus doar: ”Nu mai veni la noapte. Te anunțăm noi când să vii. N-are rost.”
M-am bucurat de vreo două zile de vacanță, probabil pentru că reflexele studenției nu îmi deveniseră încă de tot străine. Dar, deși obosit după o noapte agitată, am ales totuși să văd cu ochii mei piața din Petroșani. A fost impresionant, cutremurător. În drumul lor spre clădirea guvernului, minerii devastaseră piața, iar imaginea de aceea am mai regăsit-o apoi doar în imaginile cu orașele devastate din Balcani sau Orientul Mijlociu. Am înțeles atunci cum a fost iunie 1990 pentru bucureșteni.
”Aștia sunt atât de infantili și de dornici să se îmbogățească, încât nu țin cont de nimic”, mi-a spus doctorul meu. ”Uite, știi cum petrec oamenii aștia? În primul rând că nu poți să bei cu ei dacă nu accepți să fii ca ei. Este o chestie inițiatică, să știi. Ca să fii cu ei, trebuie să faci ce fac ei. Ei nu se simt bine și în siguranță decât între ei. Am fost cu ei doar o dată la o petrecere, invitat de doctorul T. Totul s-a petrecut la o cabană și a ținut de vineri până duminica seara.”
Nu am înțeles prea bine la ce se referea stomatologul meu, dar povestea lui mi s-a părut interesantă. În afară de doctorul T., care-l invitase, nu s-au rostit alte nume, dar mi-era destul de clar ca cine ar fi putut să fie ceilalți. ”Era inițiatic pentru că nevasta ta, nu mai era nevasta ta, era a oricui. Și tu puteai alege pe oricine. Erau lăzi întregi de băutură și toată TREBUIA băută până duminica seara. Ce nu se putea bea se vărsa pe jos, la flori, oriunde. Dar băutura nu putea să părăsească cabana și nici să rămână. După asta, ei aveau încredere în tine și tu în ei. La mine a fost invers. Eu n-am mai avut încredere în nimeni, dar eram oricum bătrân deja. Nu mai contam.”
Probabil că a înțeles din privirea mea că povestea lui mi se părea oarecum neverosimilă și fără legătură cu viața reală. M-a asigurat că totul este cât se poate de real și că, exact în astfel de locuri și circumstanțe se iau decizii care afectează pe toată lumea: privatizări, vânzări, cumpărări, funcții de judecători, procurori, șefi de poliție și servicii secrete, mandate de deputați sau senatori, miniștri, rectori și decani, directori de școli și spitale, venerabili de loje masonice și așa mai departe.
”Stai departe de oamenii ăștia”, mi-a mai spus. ”Și dacă ți se oferă ocazia, mai bine să o ratezi, crede-mă. Sunt bătrân și știu ce spun. Nu e lucru curat nimic din ce faci în felul ăsta.” Nu mi-a fost greu să-i urmez sfatul, și asta pentru că nu mi s-a oferit ocazia, nu pentru că sunt cine știe ce integru. Mai bine că nu mi s-a oferit.
Totul mi-a revenit foarte clar în memorie atunci când am început să urmăresc – mai întâi din curiozitate, apoi ceva mai atent – povestea medicului Mihai Lucan, cel care conducea la Cluj o clinică publică de transplant renal. Modul în care își conducea afacerile, comportamentul infantil, cinic și lipsit de responsabilitate în care a ales să se îmbogățească pe spatele unor oamnei bolnavi și disperați, cârdășia sa cu unii lideri politici, modul incredibil în care a ales să se raporteze la oamenii legii sau la colegii medici care aleg să spună adevărul, mi-a adus aminte de poveștile stomatologului meu, dar și de realitatea Armatei celor treisprezece maimuțe.
Nu insist mai mult pe acest episod, dar sunt convins că atunci când Mihai Lucan va fi trimis în judecată, în rechizitoriul procurorilor DIICOT se vor regăsi amănunte pe care acum le considerăm incredibile cu privire la viața privată a medicului Lucan, dar și privind modul în care lua deciziile, nu împreună cu colegii săi, căci nu ”erau de încredere”, ci în locuri și grupuri care nu aveau nimic de-a face cu jurământul lui Hipocrate. Personal, sunt foarte curios să văd ce va scrie în rechizitoriul DIICOT, cu privire la povestea deciziilor de transplant în cazul Victor Socaciu și Alexandru Arșinel[1].
Plecând de la cazul Mihai Lucan, poate extindem puțin cadrul pentru a cuprinde mai bine Armata celor treisprezece maimuțe și obsesiile soldaților și liderilor săi. S-a întrebat cineva de ce Ion Iliescu a decis să forțeze guvernul Petre Roman să plece și de ce acesta din urmă, chiar și după momentul 1991, a continuat să evolueze satelitar în jurul național-comunismului de esență nouă? Sau de ce (viitorul președinte ”anticorupție”) Traian Băsescu a pus la dispoziția minerilor garniturile de trenuri pentru a-i aduce la București în septembrie 1991[2], în loc să aleagă demisia imediată?
Poate cineva să înțeleagă cu claritate de ce Sorin Grindeanu, după ce în mai-iunie 2017 îi declarase război pe față lui Liviu Dragnea, a ales în cele din urmă o orbită mai prietenoasă, care l-a așezat în postul bănos de președinte ANCOM[3]; și asta după o discuție tocmai cu cel care părea să-i fie inamic pe viață?
Dar poate că cea mai interesantă relație de încredere reciprocă pe care istoria se străduiește să o scoată la lumină în ultima vreme, este aceea dintre Ion Iliescu și garda sa de corp din zielele lui decembrie 1989 și ulterior, Dumitru Iliescu – aparent un obscur căpitan, originar din județul Mehedinți, la fel ca și alte personaje destul de cunoscute: Eugen Nicolicea, Cristian Burci, Marian Tutilescu sau Adrian Duicu.
Dumitru Iliescu are o istorie ante-decembristă[4] destul de interesantă, din care putem spicui faptul că, încă din perioada liceului militar de la Breaza, a stat foarte aproape de organizațiile comuniste, iar în 1989 tocmai absolvise la Academia Militară cursurile facultății politice. Din punct de vedere profesional, așadar, structura sa era de politruc printre militarii profesioniști. În urma evenimentelor din decembrie 1989, se cheamă că acest tip de militari nu ar mai fi avut ce să caute în armată, dar pentru Ion Iliescu trecutul lui Dumitru Iliescu era…perfect, de încredere.
Dumitru Iliescu nu a dispărut niciodată din cupola sferei politice a Armatei celor treisprezece maimuțe, așa cum nici Ion Iliescu nu a ajuns nefrecventabil pentru Partidul Social Democrat; iar ambii nu au avut până în anul 2016 a-și face griji pentru anchetele penale care își propuseseră, cu nu foarte multă convingere, să elucideze evenimentele dintre 21 și 25 decembrie 1989. De exemplu, în 2014 DNA făcea publice interceptările din dosarul penal al familiei Hrebenciuc, din care se putea deduce clar cum funcționează subterana comunisto-securistă încă vie, în care rolul lui Dumitru Iliescu nu era unul minor[5].
Redeschiderea dosarelor Revoluției și citarea lui Ion Iliescu la audieri de către procurorii militari l-au amuțit aproape total (de frică) pe Ion Iliescu, dar i-au dezlegat limba (plină de venin, se pare) lui Dumitru Iliescu. Este meritoriu, poate, în plan uman, că Dumitru Iliescu i-a rămas atât de loial lui Ion Iliescu; dar relația dintre cei doi este cu siguranță mai mult decât atât. Mai ales că Dumitru Iliescu a ales să atace foarte precis Occidentul, respectiv pe oricare dintre partenerii strategici ai României care acuză puterea de la București că atentează la independența justiției: Statele Unite ale Americii și Binomul[6], pe ambasadoarea Franței[7] etc.
Faptul că Dumitru Iliescu, cel care a fost atât de discret după ce a fost demis atât de la conducerea SPP, cât și din funcția de locțiitor al trupelor de jandarmi, ori chiar și după ce fusese reactivat de Ion Iliescu în anul 2001, alege acum să vorbească public, și nu atunci când fostul său partener de afaceri, Cătălin Voicu, a fost arestat și condamnat, nu poate decât să ne ducă cu gândul la disperarea lui Ion Iliescu și a celor care i-au urmat ordinele în decembrie 1989.
Acum Dumitru Iliescu a acceptat să fie audiat de Parlament, alături, printre alții, de Daniel Dragomir, dar și să-i dea dreptate lui Călin Popescu Tăriceanu[8]. Nu este singurul care-i dă dreptate lui Tăriceanu. Lui i se alătură și Elena Udrea, cea care după 11 ani de la biletul roz… ”îi dau dreptate lui Tăriceanu și îi apreciez poziția curajoasă, constantă și argumentată în favoarea reinstaurării democrației și împotriva abuzurilor pe care le comit în România reprezentanții puterii oculte a serviciilor secrete și a justiției de tip <câmp tactic>”.[9]
Își mai aduce aminte cineva ce conținea acel bilet roz? Să vedem: ”Dragă Traiane,/ 1. Îți trimit alăturat un document redactat de Petromidia în legătură cu cercetările care au loc./ 2. Dacă ai ocazia să vorbești la Parchet despre subiect?”[10] În octombrie 2016, DIICOT solicita, în așa-numitul dosar penal ”Rompetrol II”, încuviințarea președintelui Klaus Iohannis pentru anchetarea lui Sebastian Vlădescu, fost ministru de finanțe.
O știre din anul 2008 vorbea de numirea unui oarecare Nicolae Rotileanu în funcția de consilier a lui Călin Popescu Tăriceanu, premier[11]. Nicolae Rotileanu era partener de afaceri cu premierul, dar și cu Sebastian Vlădescu. În 2010, Laura Rotileanu, iubita lui Sebastian Vlădescu, a fost surprinsă de paparazzi ”acoperind” o posibilă relație extraconjugală a Ioanei Tăriceanu, fostă soție a actualului șef al Senatului.[12] În iulie 2011, paparazzi au surprins alte scene interesante la un restaurant, din care, după Sebastian Vlădescu, au ieșit Laura Rotileanu, fosta sa iubită, și Călin Popescu Tăriceanu. Între cei doi din urmă s-a consumat un moment de tandrețe.[13]
Poate că această scenă nu are legătură cu Armata celor treisprezece maimuțe. Nu țin să vă contrazic. Vreau doar să-i aduc un omagiu fostului meu medic stomatolog, domnul Malide, și să-l asigur acum că povestea pe care mi-a spus-o n-am uitat-o niciodată. Mi-e mai ușor acum să citesc semnele unei părți bolnave a societății în care trăim.
NOTE____________________
[1] http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/cum-ajuns-victor-socaciu-primeasca-doi-rinichi-dintr-un-foc-spitalul-condus-mihai-lucan-cazul-mai-flagrant-decat-arsinel-1_5a43b1b3d7af743f8dc7319a/index.html
[2] https://stirea.wordpress.com/2010/04/22/bomba-lui-miron-cozma-guvernul-roman-debarcat-de-mineri-cu-ajutorul-lui-basescu/
[3] https://www.dcnews.ro/dragnea-grindeanu-s-a-autopropus-la-efia-ancom_563354.html
[4] http://www.puterea.ro/politica/schimbarea-la-fata-a-sefilor-spp-azi-dumitru-iliescu-si-nicu-anghel-imagini-cat-mii-de-cuvinte-130014.html
[5] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/omul-din-umbra-cine-este-dumitru-iliescu-cel-care-i-ar-fi-dat-lui-viorel-hrebenciuc-informatii-din-dosarele-de-la-dna-310598
[6] http://www.mediafax.ro/stirile-zilei/fostul-sef-spp-dumitru-iliescu-sua-vor-control-total-maior-si-coldea-in-slujba-lor-iohannis-conduce-statul-paralel-16816738
[7] http://evz.ro/fostul-sef-al-spp-generalul-dumitru-iliescu-se-ia-in-coarne-cu.html
[8] http://evz.ro/generalul-dumitru-iliescu-tariceanu.html
[9] http://www.ziare.com/udrea/traian-basescu/udrea-a-reevaluat-dupa-11-ani-biletelul-roz-azi-ii-dau-dreptate-lui-tariceanu-1494365
[10] http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1127903-basescu-dezvaluie-continutul-biletelului-trimis-tariceanu.htm
[11] http://www.hotnews.ro/stiri-politic-2386884-tariceanu-numit-consilier-personal-fost-partener-afaceri.htm?nomobile=
[12] https://intamplarisavante.wordpress.com/2010/08/30/iubita-pleziristului-vladescu-a-salvat-prieteneste-reputatia-si-casnicia-ioanei-tariceanu/
[13] https://www.dcnews.ro/tariceanu-tandrete-in-public-cu-nasa-lui-foto_96126.html
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Aferim dle Felea.
Trezirea (cum se ca_canta si-n „imnul” national_ae) face mult mai bine decat adormirea-din-padurea-frumoasa… a „povestilor-nemuritoare”.
Mi-as permite sa subliniez ceva din textul dvs, dar acel ceva, realo-metaforic, prin care ne deosebim de restu-lumii.
Ma bucur sa marturisesc ca eu continui sa cred in povesti! In povestile care vorbesc despre curaj, cinste, valori in general.
Despre libertate si democratie ne spunea ceva si Brucan, ceva despre „stupid people”.
Ba, dl Liiceanu ne spunea despre zisele unui academician francez , unii nu stiti ce sa faceti in libertate, va pria inchisoarea.
Rememorarile dvoastra sint bune, tocmai ce s-au redeschis dosarele inchise.
Si la tanc pentru a se sesiza procurorii despre ipochimenul care i-a adus pe mineri cu trenul la Bucuresti. Dece sa raspunda Iliescu?
Doar marturiile lui Miron Cozma sint foarte credibile. Cele mai credibile.
Dumitru Iliescu e nepotul lui Ilici, coincidența de nume nu e întâmplătoare.
După știința mea, este coincidență.
Am auzit de multe ori aceasta ipoteza. Articolul este insa foarte bine documentat – cu indicarea surselor bibliografice – se simte buna pregatire informativa a autorului mentionata si in nota biografica, Or in articol nu se spune nimic desre o asemenea legatura de rudenie intre cei doi Iliesti.
Nu, nu este nepotul lui Ion Iliescu. Ion Iliescu are (doar) doua nepoate, neimplicate in politica/ afaceri, etc. Nu stiu ce sa spun despre spusele batranului stomatolog. Nu stiu daca toate deciziile in Romania de dupa ’89 s-au luat dupa acel sistem mafiot in care intra numai niste initiati (seamana mai mult cu un fel de masonerie). As spune mai degraba ca nu, ca exista mai multe forte implicate.
Există mai multe grupări, dar pactizează după nevoi și interese. Împărțitul femeilor este într-adevăr un ritual de fraternizare a celor fascinați de bani și putere, dar asta nu-i împiedică să ”și-o tragă” unii altora, atunci când au ocazia. Tot în cadrul competiției pentru bani și putere.
Nu tot ce susține Antena 3 sunt invenții, iar articolul de față e mai ancorat în realitate decât cel din 30 decembrie al lui Gabriel Liiceanu.
Haideti, va rog, fiti de acord sa nu jignim masoneria asemuind-o cu sleahta de ticalosi care au capturat statul roman.
Masonii sunt autorii trezirii care a purtat drapelul revolutiilor liberale de la 1848 prin toata Europa. Le datoram cel putin Mica Unire si Regatul Romaniei.
Comparatia cu masoneria se refera la faptul ca are putere politica dar nu cea rezultata dintr-un proces legal si ca accesul, statutul de membru se acorda dupa criterii obscure (pentru public, pentru oamenii obisnuiti) si in urma unui ritual.
O singura intrebare am si eu: cum se face ca cei care am vazut toate astea, unele din primele zile ale Revolutiei, cand un prim-secretar a luat puterea, si pana azi, cand suntem furati pe fata, nu am reusit sa ne unim in ceva coerent impotriva lor ? Ei pe de alta parte par sa fie uniti, coerenti, consecventi. Noi insa…
E clar, o mana de nomenclaturisti au fost mult mai uniti in actiunile si crezurile lor decat o tara intreaga care asista chiar si acum impasibila la nenorociri. Aceasta e marea mea dilema. Incep sa cred ca nu exista „bine” si „rau” in toata povestea asta, exista mai mult „rau”. Raul „nostru” si al „lor”. Ei nu se vor vindeca, raul lor le aduce numai beneficii, deci e raul care le face bine. Noi de ce acceptam insa raul care ne face rau ? Aceasta e marea intrebare.
Nu ne-am unit pentru ca nu majoritatea simpatizeza cu fostii nomenclaturisti. Talpa tarii nu ii uraste pe acestia ci de fapot ii e ciuda ca nu a ajuns la fel.
Cine sa se uneasca, daca n-are cine si pentru ce? Aproape fiecare este un mic nomenclaturist in contextul propriu (acasa, la serviciu, in guvern, etc).
Schimbarile pot fi initiate din afara (vezi acordul Bush0Gorbaciov de la Malta), insa nu pot fi parcurse decat cu accept din interior, adica cu acceptul populatiei.
Avem o problema de populatie in sensul in care nu vrea sa se schimbe cu adevarat, sau ar vrea doar sa se teleporteze intr-un viitor schimbat fara a schimba ceva in prezent. Asa ceva nu e posibil si de aia nu se unesc destui pentru a impune parcurgerea pasilor unei schimbari.
De scos din comunism ne-au scos vremurile, insa comunismul nu a iesit inca din noi. Probabil ca va iesi odata cu trecerea la noi generatii. Asta daca vremurile ne lasa ragaz.
@gigel, vorbesti deja ca fratele tau mai mare: o unire desteapta se face pentru ceva, nu impotriva cuiva…
Draga Gigel, m-a framantat si pe mine intrebarea despre mobilizarea si eficienta lor si incapacitatea noastra si am ajuns pe cale logica la singura explicatie posibila: cand a venit asa zisa revolutie, pe noi ne-a luat prin surprindere, dar „ei” erau deja informati, organizati, inarmati cu metodele de manipulare a populatiei pe care le-au folosit si in comunism. Au folosit reteaua de de informatori din comunism si au inoculat populatiei ideile dorite de acel adevarat GIO.
Dar, despre explicatia succesului lor, abia acum mi-a „cazut fisa”. Am inteles de ce minerii s-au lasat porniti spre Bucuresti, de ce se voteaza de-a boulea cu PSD, de ce aceasta participare masiva la funeraliile regelui Mihai, de ce, trecand prin multime, insuficient de cunoscutul Nicolae era implorat sa ne devina rege. Iata care e adevarul: poporul roman simte nevoia unui conducator, de cineva in care sa se increada si pe care sa-l urmeze.
Asa e el, poporul roman. Si cum cine trebuia sa-l fi condus, adica elita, a fost inexistenta, locul conducatorului a fost ocupat de impostorii care au furat revolutia si de urmasii lor.
Dl Mitică Iliescu este un profesionist deosebit, cu o carieră militară eroică (fără exagerare). În decembrie 1989 avea gradul de căpitan, iar în decembrie 1994 a fost avansat la gradul de general! Doar eroii pot avea o asemenea ascensiune!
A mai publicat cineva pe această platformă un text despre eroii Glorioasei Revoluții din Decembrie și, așa cum am scris într-un comentariu acolo, unii dintre ucigașii de până în 22 decembrie, au contribuit ulterior la victoria Revoluției, iar astăzi sunt incontestabil (?) eroi. Redeschiderea dosarelor revoluției ar putea readuce în actualitate responsabilitatea pentru moartea celor aflați în data de 21 decembre la baricada de la Intercontinental. Sper ca cei care se ocupă de asta să-și facă în sfârșit treaba pentru care-i plătesc [inclusiv] din banii mei.
Ceea ce într-adevăr este revoltător, iar asta ține [și] de mine, ca de fiecare cetățean al României care nu a protestat, este modul grobian în care s-a adresat doamnei ambasadoare a Republicii Franceze în România un ticălos care a îndeplinit funcții publice în statul în care trăiesc, deci a fost plătit din taxele achitate de mine. Așteptam de mai mult timp ca cineva să prezinte scuze diplomatului jignit extrem de grav.
Dl Mitică Iliescu este doar un instrument. Cum n-au îndrăzneala să răspundă mai tăios, după mesajele impertinente transmise ambasadelor Germaniei și Franței cu privire la textele legilor justiției (eu, cel puțin, nu am nicio îndoială că Ambasada Franței la București are angajați care vorbesc limba română cu mult mai bine decât majoritatea membrilor guvernului actual) PSD-ALDE avea nevoie de un INSTRUMENT. Instrumentul de împrăștiat murdărie se numește Mitică Iliescu. General al Armatei române!
Eu imi aduc aminte ca in prima parte a anului 1991 Dinu Patriciu , intr-un discurs public, le cerea liberalilor si taranistilor sa renunte la gandirea inchistata si sa observe ca FSN ul nu era un monolit si ca exista o lupta intre gruparea Petre Roman si Adrian Severin , care isi doreau o rapida privatizare si gruparea batranilor, condusa de Barladeanu si Dan Martian care sustineau mentinerea economiei de stat. In apelul lui Patriciu propunea o politica de largire a acelei brese feseniste prin sprijinirea gruparii lui Roman. Vocea lui Patriciu a ramas singulara asa incat , dupa cateva luni Guvernul Roman a fost debarcat prin interventia minerilor , despre care se mentioneaza si in articol. Cu acel prilej minerii au fost primiti cu urale si in incinta Teatrului National unde se tinea un Congres al taranistilor. Ar mai fi de amintit ca atunci, la marea suparare a trandafirilor Iliescu si Nastase si-au facut partid NOU numit PSDR apoi PDSR (adica PSD) , in timp FSN ul , cu tot patrimoniul revolutionar de sange si abuzuri i-a ramas lui Roman ajungand mai tarziu , dupa repetate rebotezari – FSN /PD si in final PD – sa fie preluat, cam prin efactie de catre Basescu si utilizat ca vehicol politic in CEI 10 ANI DE RECONSTRUIRE A STATULUI DE DREPT … chestie cu atat mai funny cu cat vorbim totusi de FSN ( …si mai funny e ca titulatura FSN apartine acum , copywrite – PNL ului…probabil ca ar fi ajuns la taranisti , daca acestia ar mai fi existat. Revenind la momentul 1991 de dinainte de mineriada – putem considera ca Patriciu a fost un vizionar ? Ca daca liberalii si taranistii ascultau indemnul lui, istoria ar fi luat alta intorsatura ? Mi-e teama ca problemele penale avute ulterior de Patriciu si Severin cantaresc prea greu pentru a li se recunoaste eventuale merite. Toata recunostinta neamului se va revarsa in veci catre seniorii care , urmant vetusta politica a lui Maniu nu avut in 1991 capacitatea de a juca dur , ceea ce i-a permis lui Iliescu sa blocheze orice reformare a economiei vreme de inca 5 ani – cu guvernul Stolo si apoi cu Vacaroiu. Sau stagnarea aceea a fost de fapt benefica – si nu inteleg eu – pe considerentul ca in vremuri de ne-privatizare nici furturile nu pot avea amploare ?
In 22 decembrie 1989 sau poate in 23 sau 24, undeva unde era o adunatura de revolutionari viitori profitori ai loviturii de stat ce a urmat revoltei populare, in cadru apar si se vad foarte bine doi tineri cam jigariti (la acea vrsta baietii tineri sunt destul de suplii si chiar pot parea jigariti) atat Patriciu cat si Tariceanu, amandoi in zona constructiilor-arhitecturii ca profesie de baza-Patriciu un bun arhitect , Tariceanu un neica nimeni in domeniul dlui. Oaare era o intamplare prezenta lor acolo unde se punea tara la cale si rolurile lor ulterioare in nenorocirile acestei amarate tari?
Dialectica asta romaneasca, bat-o vina!, ne suge toata vlaga in teze si mai ales in antiteze, inainte sa apucam sa sintetizam si noi ceva, adica sa trecem si la fapte!
Da, asa a fost in 1989, 1990, 1991, si poate si mai rau! Deci, ce facem ACUM?
Nu e suficient, ce stim, ca sa punem capat domniei faradelegilor?
Mai avem nevoie de alte, si alte, marturii, ca sa fim si mai convinsi ca am fost prostiti, abuzati si furati?
Eu as zice ca ajunge cu lamentarile!
Nu mai e niciun dubiu ca ni s-au furat 28 de ani din viata, ca dentistul avea dreptate, ca dvs aveti dreptate, ca multi romani au dreptate!
Situatia actuala e mai grava ca oricand, si solutia trebuie sa fie cea care-i sperie atat de tare pe actualii potentati : binomul DNA + SRI! Numai ei stiu, si pot!!!, sa ne scape de „tovarasii” lor de pana mai ieri!
Mi se pare chiar intelept sa am incredere in dusmanii dusmanilor nostri!
Nu sunt nici ei ingerasi? Pai, nu numai ca e de dorit, dar e chiar indispensabil sa nu fie, ca sa ne facem treaba!
Adanca analiza, @Eden!
Rezum: DNA+SRI, Presedinte!
Nici PICCJ, nici DNA, nici DIICOT, nici SIE si, in fine, nici SRI nu sunt instituții cu agenda politica si nici nu trebuie sa devina. La fel cum nici CSM, CCR, ICCJ si Avocatul Poporului ori ANI nu TREBUIE sa ajungă sa fie politizate, pentru a continua sa garanteze libertățile publice si domnia legii.
Multă lume s-a amuzat de știrea recenta ca multi cetățeni nemulțumiți din trei județe din nord-vestul Bulgariei s-au saturat de tara lor corupta si vor separarea de corupția instituționalizata de la Sofia.
Daca Bucureștiul din ultimii ani a ajuns sa devina un etalon al libertății si domniei legii pentru unii bulgari, acesta este un succes al multor instituții ale statului pe care politicienii cu probleme penale similare cu cele ale corupților de la Sofia încearcă, din 2015, sa il anuleze.
Faptul ca a fost necesar, in lupta pentru asigurarea domniei legii, de sprijinul serviciilor secrete, este un fenomen similar celui care a impus implicarea FBI in lupta împotriva mafiei instituționalizate sau a Ku Klux Klan. Ajunsese o problema de integritate a statului.
Atunci când GIO care a pus mana pe PSD si ALDE, parțial si pe UDMR sau PMP ori PNL, a țintit cooperarea PICCJ cu SIE si SRI, a intrat dintr-o lupta la baioneta cu singurul segment al statului care a început sa i se opună eficient, in NUMELE libertăților romanilor si a domniei legii.
DNA, SRI, PICCJ, CCR, ANI vor exista si vor funcționa in continuare fie ele si golite de voința de a-si face datoria, așa cum era si pe vremea Vacaroiu sau Năstase. Dar noi, cetățenii, asta vrem? Sa redevenim ce-am fost, sa trăim ca la Sofia?
Eu zic sa ne gândim bine ce vrem si vedem apoi daca mai anecdotizam sau (mai bine) acționam conform cu adevăratele noastre interese naționale si cetățenești.
Haideți să păstrăm proporțiile și să nu comparăm SRI cu FBI. FBI nu schimbă judecători în timpul procesului.
Domnule Harald,
Articolului meu nu i-am dat întâmplator și subtitlul de „Obsesii”.
Într-adevăr, nu putem compara SRI cu FBI. FBI are, de exemplu, și competențe de cercetare și urmărire penală, conferite de legiutor.
De asemenea, FBI, deși acționează autonom, este parte a executivului american, în structura Departamentului de Justiție și, firesc, în subordinea președintelui, care este șeful executivului american.
Cu toate acestea, FBI are dotările trebuincioase, tehnice și financiare, iar secretarul justiției, procurorul general, Curtea Supremă, Congresul ori președintele SUA nu s-au gândit încă să-i restrângă jurisdicția, competențele, ori sa-i taie fondurile.
Un caz aparte a fost doar Trump, președintele iliberal al celui mai democratic stat al lumii, căruia i-a dat prin cap (asemeni lui Dragnea, Tăriceanu, deputalul mitralieră etc., care se străduiesc să o destituie cu orice preț pe Kovesi, de exemplu) să-l destituie pe șeful FBI, pentru că nu a oprit ancheta prin care se încearcă elucidarea unui posibil act de trădare a statului de către familia Trump, în favoarea Federației Ruse.
În schimb, SRI trebuie anual să lupte pentru bugetul său, inclusiv la nivelul percepției în opinia publică, iar din 2015, grație CCR, nu mai are nici atribuțiile de a asista tehnic parchetele specializate în derularea unor anchete penale.
Este adevărat, un general a făcut o declarație total neinspirată legată de un „câmp tactic”. Numai el știe ce-o fi fost în mintea lui. Și de ce nu a demisionat a doua zi. Dar SRI, atât cât știu eu, nu s-a făcut niciodat de rușine în cooperarea cu FBI sau cu orice alt partener extern.
Pentru conformitate.
M-ati dezorientat…chiar nu exista niciun partid antiGIO? Cine anume e paiul din ochiul PMP: Muresan, Cristi Diaconescu, PUN sau chiar Josbasescu?
Reducere la absurd:
Daca (asa cum cred eu) GIO322=USLPontaAntonescu2012=PSDragneaTariceanu, nu ajungem la concluzia Josbasescu=Basescu?
Stiti la ce sunt bune analizele profunde?
La gasit petrol!
Altfel, pentru trebuireile noastre de suprafata, e indicat sa luati lucrurile exact cum se vad : urate, grave, inadmisibile!
Nu mai pierdeti timpul in a va analiza dusmanii, sub toate aspectele lor (adica : profund), ca riscati sa-i indragiti ;)
Citez aproximativ din Sun Tzi: daca te cunoști pe tine, dar nu-ți cunoști adversarul, atunci șansele tale de a pierde sau a câștiga sunt egale.
E răspunsul dat de milenii de un strălucit strateg chinez la problema protestelor din anul 2017. Piata nu știe prea bine cu cine are de-a face si din aceasta cauza nu a putut împiedica coaliția PSD-ALDE sa facă jocul GIO in Parlament.
Sa te arunci cu capul înainte nu este soluția. Sa fii mânios si prieten cu dușmanii dușmanilor nu e o modalitate serioasa de abordare. Cine sunt adversarii coaliției GIO? Știe cineva cu adevărat?
Știe cineva de ce nu avem o opoziție adevărata? Sau de ce Ciolos, de exemplu, a făcut puțin non-combat?
Daca nu analiza e soluția buna a momentului, poate atunci explica cineva de ce strada nu are pe cine sa susțină ca alternativa politica, așa cum se face dintr-o democrație?
Sper ca in anul 2018 strada va fi mai structurata. Acum știe cu cine are de-a face. Mai rămâne sa se organizeze politic, pentru ca nu vor ieși din nou o jumătate de milion de romani in Piață fara sa înțeleagă care este rezultatul așteptat.