Cine a fost Nicu Ceausescu? Ispita comunismului dinastic (II)

Am examinat biografia lui Nicu intr-un eseu-studiu despre ascensiunea comunismului dinastic, transmis in doua episoade, la „Radio Europa Libera” in februarie 1983. A fost debutul meu la ceea ce era intr-adevar ziarul vorbit al romanilor de pretutindeni. Textul poate fi citit in cartea mea „Arheologia terorii”, editia a III-a revazuta si adaugita, Editura Curtea Veche, 2008, cu o postfata semnata de istoricul Cristian Vasile. La vremea difuzarii sale, am motive sa cred ca Nicu a fost informat despre acest articol si ca a citit transcrierea sa. Nu stiu ce va fi gandit atunci, dar, privind retrospectiv, cred ca a inteles ca era vorba de un efort de a-l lamuri asupra riscurilor angajarii pe un drum care nu avea cum sa se termine in chip fericit. Ii reaminteam fostului meu coleg ca tocmai el, cel care citise candva cu pasiune atatea cartie de istorie a Romei antice, ar fi trebuit sa stie ca nicio garda pretoriana nu este intr-atat de loiala incat, in clipa dezintegrarii puterii supreme, sa ramana alaturi de despotul esuat.

http://www.curteaveche.ro/Arheologia_terorii_Editia_a_III_a_revazuta_si_adaugita-3-672

De-a lungul anilor de scoala, am vorbit cu Nicu despre multe lucruri, inclusiv despre relatiile cu URSS, despre epoca Dej, despre istoria PCR. Il intersau chestiunile istorice, citea buletinele Agerpres si carti traduse in romaneste „numai pentru uz intern”. Stiu precis ca acasa la el se vorbea deschis pe teme din istoria PCR, se comenta copios despre unii si altii, despre unele si altele (in special despre Alexandru Draghici si sotia sa Marta, nascuta Cziko). In septembrie 1965, chiar de ziua sa, mi-a spus ca urma sa plece o delegatie condusa de Ceausescu in URSS, ca „se cam sarise calul” in conflictul cu sovieticii. Nu s-a produs niciun fel de rapprochement, dar au incetat sedintele inchise de partid din perioada Dej in care „activul” era informat despre polemicile din miscarea comunista si despre abuzurile sovieticilor.

Amicii lui Nicu

Prietenii sai cei mai buni au fost Zaza (Radu) Ioanid, ulterior operator la televiziune, var cu criticul de arta Andrei Doicescu si, o scurta perioada, prin clasa a XI-a, Florin Cleper, fiul unui cunoscut medic ftiziolog. Cu Florin, Nicu discuta istorie, impartaseau amandoi pasiunea pentru printi, regi si imparati, pentru Napoleon… Un baiat de o sensibilitate cu totul iesita din comun, Florin a emigrat in Israel dupa anul I la Arhitectura, a murit intr-o campanie din Liban. In 1969, eram in calsa a XI–a, Florin a fost tinta unui ciudat caz de prigoana legat de un extemporal la limba romana. Tema era opera poetica a lui St. O. Iosif, Florin scrisese ironic, in spiritul „Istoriei literaturii” de Calinescu, deci il prezentase drept poet minor. Profesoara de romana,  N. R.,  sesizase conducerea scolii, obiectul incriminat a fost trimis catre „organele superioare”. Am fost convocati urgent in sala de festivitati, directorul adjunct, profesorul de chimie Popa, ne-a citit un material venit din partea CC al UTC, semnat de primul secretar si ministrul tineretului, Ion Iliescu. Ni se spunea ca este necesar sa luptam pentru cultivarea marilor valori nationale, ca nu se poate ingadui denigrarea lor. Cel putin asa ne-a fost prezentata noua acea „demascare”. Directorul scolii, profesorul Barbulescu, era plecat in Bulgaria, era vorba de o inscenare ordinara. Taceam cu totii impietriti. Atunci s-a ridicat Nicu, a plecat trantind usa, nu inainte de a spune ca el nu poate sa participe la aceasta porcarie. Sedinta a fost suspendata, elevul Cleper a fost lasat in pace, profesorul Popa n-a mai scos o vorba, materialul „tovarasului Iliescu” a disparut, sunt sigur, fara urma…

Zaza s-a stins si el din viata acum cativa ani. N-a terminat liceul la „24”. La un moment, cred ca prin clasa a VIII-a, s-a mutat la Liceul „32” de pe Bulevardul „1 Mai”. Directoare era profesoora Anuta Bughici, sotia ilegalistului Simion Bughici, fost ambasador la Moscova, succesorul Anei Pauker ca ministru de externe al RPR, numit de Ceausescu, pentru scurt timp, ministru al industriei alimentare. La „32” ajungeau copiii cu probleme de disciplina.  Acolo au nimerit Dinu si Vlad Brucan, Alexandru Suder si altii. In casa familiei arhitectului Octav Doicescu, la coltul dintre strada Herastrau si actualul Bulevard „Mircea Eliade” (pe-atunci „Mihail Kalinin” dupa numele presedintelui-marioneta al URSS in timpul lui Stalin), deci in casa in care locuiau nenumarati veri, verisoare, unchi, matusi, nepoti si nepoate (noi ii spuneam „casa cu matusi”), inclusiv pictorul Costin Ioanid, sotia sa Ada si fiul lor Zaza, am revenit acum trei ani pentru o discutie „La divanul Dilemei Vechi”. Erau acolo minunata jurnalista Lena Boiangiu, Radu Cosasu, Andrei Plesu, Cristi Ghinea, daca-mi amintesc bine. Casa apartine acum lui Dinu Patriciu. Vizavi, pe strada Herastrau, locuiau pe vremuri generalul Mihai Burca, sotia sa Galia (fosta sora de caritate la spitalul Brigazilor Internationale, buna prietena a mamei mele), fiul lor, arhitectul Constantin (Ticu) Burca, nascut, ca si sora mea Vichi, in 1941, in timpul razboiului, in evacuare, in URSS, si fiicele lor Victoria (tot Vichi) si Tania. Tot pe Herastrau locuia colonelul de Securitate Vasile Gheorghe. Fiica sa, Victoria, mi-a fost la un moment dat colega de clasa la „24”. Putin mai incolo era vila familiei Gaston Marin. Langa ei, vila familiei Osman: sora lui Dej, Victoria, era casatorita cu un ilegalist pe numele sau Hristache Osman, directorul ITB. Tiran generos cu favoritii sai, Dej a aranjat pentru familiile Gaston si Osman sa se mute in vile noi: primii pe strada Tolstoi, la coltul cu Primaverii, ceilalti pe Bulevardul Aviatorilor, vecini cu familia Borila care se mutase in ceea ce este acum sediul PNL. Cladiri noi, faianta verde, mozaicuri triumfaliste, stilul Cezar Lazarescu era in gratiile zeilor din Olimpul comunist. Jackie Gaston a studiat biologia, s-a casatorit cu Radu Osman (i se spunea Zambi), au emigrat apoi in Israel. A ajuns sa emigreze chiar si Gheorghe Gaston Marin, cel care a dirijat giganticul aparat al planificarii in perioada Dej. Fiul cel mare al lui Gaston, Minu, nascut in Franta, a fost casatorit cu Irina Cajal. A murit acum cativa ani, era fizician, cercetator la MIT. Apucase sa scrie o prefata a unui straniu volum de memorii ale lui Gaston, o pledoarie stangace si plina de omisiuni pentru presupusa intelepciune a politicii  economice dejista.

Alt prieten al lui Nicu, dar nu unul apropiat, a fost Vladimir Doicaru, coleg cu noi de scoala la Liceul „24”. In prima perioada Vladi locuia pe strada Teheran (pe-atunci numita „Fabrica de spirt”), vizavi de scoala, pe diagonala. Tatal sau era generalul Nicolae Doicaru, dar, evident, noi habar n-aveam cine era acesta (seful Directiei de Informatii Externe, fost sef al regiunii de securitate Constanta in cea mai crunta perioada a terorii staliniste). In fata casei lui Vladi se afla o ghereta cu un militian, ceea ce insemna ca tatal sau era un personaj extrem de important. Cand i-am intrebat pe ai mei cine este acest Doicaru, au dat din umeri. Nu auzisera de el tot asa cum nu auzisera de Nicolschi. Structurile aparatului comunist erau extrem de bine, de-a dreptul etans, separate. Peste ani, Vladi, care a studiat fizica laserilor la Academia Militara din Bucuresti, avea sa semneze impreuna cu Nicu (Nicolae N. Ceausescu) si cu un al treilea autor o carte de specialitate care, daca nu ma insel, a primit Premiul Academiei. Imi amintesc ca era prin 1980, ne-am dus impreuna cu Mariana Ioan la „Bolta Rece”, Vladi a scos din servieta diplomat volumul in cauza si mi l-a aratat cu mandrie. Cand am vazut numele autorilor, nu m-am putut abtine sa-i spun: „Si astfel fiul gorilei a devenit gorila fiului”. Nu cred ca i-a placut comentariul meu. In 2005, la aniversarea absolvirii liceului, l-am revazut pe Vladi, volubil, saritor, cordial. Inteleg ca se ocupa cu importul de carne de ren…

Cat despre prietenii din afara scolii, nu i-am cunoscut decat tangential. Pe Madalin Voicu l-am intalnit, cred, o data in viata. Pe Serghei Mizil l-am vazut mai des, in anii facultatii, dar nu ne-am vizitat si nu-mi amintesc sa fi stat vreodata in mod serios de vorba. Nu stiu daca as putea afirma ca Stelian Motiu s-a numarat printre prietenii lui Nicu. In mod cert, Nicu l-a respectat. Nu cred ca a mai fost vreun alt activist al UASCR pe care sa-l fi tratat cu atata deferenta. Despre Stelian ar putea povesti multe Ion Cristoiu (ajunctul lui Motiu pana cand a plecat la „Scanteia Tineretului”), Ioan Buduca, Constanta Buzea, Octavian Stireanu, Cornel Nistorescu, Grigore Arbore, Dinu Flamand, M. N. Rusu, apoi cei veniti ceva mai tarziu la acele reviste, Radu Calin Cristea, Ioan T. Morar, Dan Pavel, Traian Ungureanu. Au colaborat cu articole Calin Anastasiu, Alin Teodorescu, Mihai Milca, cred ca si Radu Ioanid (nu Zaza, ci actualul istoric de la Muzeul Holocaustului).  Am vorbit mult despre acei ani cu bunul meu prieten, regretatul Radu G. Teposu. Stelian a fost trimis la „munca de jos”, ca redactor la „Informatia Bucurestiului” pentru ca a aprobat publicarea poemelor protestare ale Anei Blandiana, inclusiv „Cruciada copiilor”, in revista „Amfiteatru”. A fost inlocuit de Dinu Marin.

Intrigi si iubiri in Olimpul comunist

Iubirea ce mare a tanarului Nicu a fost Donca, fiica ideologului partidului Paul Niculescu-Mizil. Mi-i amintesc pe Nicu si pe Donca, prin 1969, la reuniunile care aveau loc in cladirea salii de sport a liceului nostru, la etajul intai, langa sala de festivitati si laboratorul de stiinte naturale. O statie de amplificare transmitea cantecele epocii, Beatles, Animals, Bee Gees, Simon and Garfunkel, Sonny and Cher, Rolling Stones, Creedence Clearwater Revival. Nu incepusera inca acele sinistre campanii anti-cosmopolite, nu eram constransi sa ascultam muzica aprobata de aparatele ideologice. Aveau loc reuniuni si la Ateneul Tineretului, pe Alea Alexandru. Imi amintesc ca dansam cu Natasa Dumitrachescu. Stiam ca tatal ei, Constantin Dumitrachescu,  era diplomat, ca lucrase in India, dupa care fusese trimis in Israel. Peste ani aveam sa aflu ca era colonel de securitate si ca a fost unul dintre defectorii celebri ai acelei perioade. Am fost de cateva ori la surorile Dumitrachescu, Natasa si Tania, acasa. Locuiau aproape de Piata Romana, in cladirea Institutului Roman pentru Relatii cu Strainatatea, un apartament superb, cu multe obiecte de arta indiene, albume si alte memorabilia. Natasa era mai mare cu un an, era colega cu Sanda Gheorghiu. Sanda avea sa se marite cu Ionica Negrea, fiul generalului de securitate Vasile Negrea, unul dintre cei mai duri anchetatori din anii 50, adjunctul lui Draghici la Ministerul de Interne, cel care a interogat-o pe Ana Pauker in februarie 1953, vecin pe strada Pictor Rosenthal cu fiorosul Danalache. Nu stiu ce s-a mai intamplat cu surorile Natasa si Tania. Alta colega de clasa a Natasei, Amalia (Maia) Patilinet a murit in anii 70 in urma unui avort la spitalul Elias. Tot in clasa lor era si Nikos Zografos, alt copil de comunist greci care studia la „24”. Venise de la Liceul „Rosetti” din Floreasca.

Arhivele Nationale ale Romaniei, Fototeca online a comunismului romanesc, Nicolae si Nicu Ceausescu, Moldova, vara anului 1976, Fotografiile F004 si F009

In fiecare zi Nicu se ducea sa o ia pe Donca, mai mica decat noi cu doi ani,  de la Liecul „Caragiale” din Piata Dorobanti. Toti copiii Mizil, ca si Irina si Sandu Barladeanu, ca si Gheorghe si Ileana Preoteasa, au fost elevi acolo. Nicu a fost foarte apropiat de fratele mai mic al Doncai, Serghei, cel care a urmat apoi Institutul de Arte Plastice. In timpul facultatii s-a produs tragedia, nu voi intra in detalii. Fapt este ca Elena Ceausescu nu privea cu ochi buni relatia cu Donca si ca a facut tot ce putea—si putea enorm—pentru a pune capat acestei legaturi. Se repeta pattern-ul din cazul Valentin-Iordana Borila? Probabil ca da. Dupa un moment cumplit pentru Donca si familia ei, cei doi tineri s-au despartit definitiv. Donca fusese poate singura persoana care ii putea spune lui Nicu absolut orice, pe care o asculta si de a carei parere tinea seama. Mi-a povestit odata Stelian Motiu (absolvent de drept, coleg cu Adrian Nastase, Sorin Rosca Stanescu si Dan Guina, scurt timp secretar al UASCR, apoi redactor-sef  la „Viata Studenteasca” si „Amfiteatru”) cum, dupa ce-l condusesera pe Nicu la aeroport, a ramas cu Donca la sa stea putin la taclale. Donca i-a marturisit ca este constienta cat de putin respectat este Nicu de toti acei trepadusi din jur, ca nu stie de ce se complace in acea companie. Paul Niculescu-Mizil a promis la un moment dat, in ianuarie 1990, ca va vorbi despre relatiile dintre familia sa si familia Ceausescu asa cum au fost ele in realitate. Nu stiu sa o fi facut. Precum cei mai multi fosti lideri comunisti, a dus cu el in mormant atatea taine, frustrari, spaime, reprosuri si aversiuni nemarturisite. Important era sa nu „intinezi „imaginea Partidului.

Am scris despre ostilitatea acerba a familiei Ceausescu in raport cu mariajul lui Valentin cu Iordana Borila in urma cu cativa ani, cand s-a aflat ca fosta nora a lui Nicolae Ceausescu s-a intors in tara, din Statele Unite, impreuna cu fiul ei si al lui Valentin, Daniel Valentin.

http://tismaneanu.wordpress.com/2010/07/21/deshumarea-lui-ceausescu-un-pas-spre-adevar/

Daca in cazul Iordanei, Elena Ceausescu avea rezerve legate de originea ei etnica, despre Donca se spunea ca ostilitatea ar fi provenit din convingerea Elenei ca era un copil infiat a carei ereditate ar fi fost necunoscuta. Nu stiu care este adevarul, dar acestea erau rumorile care circulau in cercurile bine informate. Oricum, este limpede ca functionau fobii genetice. Mizil era un loialist, un membru al cercului intim, un fidel al lui Ceausescu inca de la inceputul anilor 60. Dar acest lucru nu era suficient pentru a calma aprehensiunile maladive ale Elenei. Ulterior, cuplul Ceausescu a decis sa elimine din numele de familie terminatia „Mizil”, li se parea ca introduce un fel de nepermisa distinctie aristocratica. Politic, Mizil era de fapt emasculat din clipa cand a fost trimis sa conduca Centrocoopul. Gloria ideologului se sfaramase, era si el acum doar unul dintre figurantii fara voce si fara sira spinarii de la masa puterii absolute.