Cine dă drumul unui sistem politic democratic liberal ştie că pe votanţi nu îi interesează ce l-a făcut posibil, vreo anume abordare liberală publică, orice ar însemna asta, ci doar să se folosească de el. A cere cetăţenilor să nu voteze conform interesului lor particular e nu doar nerealist, ci şi, cred, imoral şi ipocrit.
Pentru ca un astfel de sistem să reziste trebuie păstrate valorile care au făcut posibilă apariţia sistemului public respectiv. Asta se face susţinând prin investiţii la nivelul cauzelor, nu al efectelor. Să te milogeşti sau răţoieşti să fie protejate efectele e o soluţie de criză, înaintea colapsului inevitabil.
Efectul principal pe care vrem să-l păstrăm este echilibrul de putere. Nici masele de votanţi, nici elitele politice, nici instituţiile religioase, nici cele seculare ştiinţifice sau administrative nu trebuie susţinute necondiţionat. Mutăm susţinerea dintr-o parte în alta când percepem că balanţa s-a înclinat prea mult. Percepem corect dacă avem informaţiile corecte la dispoziţie. Unde există echilibru de putere există libertate, spaţii libere în reţeaua socială în care ne putem desfăşura propriile proiecte. Unde nu există suntem striviţi în numele absolutizării unor valori.
Echilibrul de putere într-o societate apare numai dacă există o cultură a autolimitării personale. Nu orice, nu oricând şi nu oricum, dincolo de orice limite, nici chiar în raport cu adversarii. Şi atunci nu vom abuza instinctiv de poziţia de putere, nu vom crede că pot cunoaşte ca om vreun adevăr absolut pe care să-l impui altora.
Tradiţia autolimitării e fundamentul civilizaţiei europene. A susţine această tradiţie e o formă conservatorism, iar a crea condiţiile politice pentru rezolvarea relativ autonomă a problemelor fiecărui om în parte într-un fel care să-i susţină libertatea şi demnitatea este marca bunăvoinţei politice. Fără conservatorism binevoitor practicat pe scară socială mare nu avem temeiuri raţionale să credem că cei cărora le dăm puterea prin vot nu vor face tot posibilul să o deturneze spre alte scopuri. Să ne transforme în instrumente ale lor.
Oare vom învăţa după şocurile politice din ultima vreme că întotdeauna se găseşte cineva să vrea să dicteze, birocrat sau nebirocrat, credincios sau nu, indiferent de sistemul politic adoptat ? Că în spatele oricărei funcţii publice se poate ascunde agenda abuzivă a unei persoane ? Că puterea ia minţile oricărui om şi corupe în mod inevitabil ? Că nu acele funcţii şi servicii publice în sine sunt rele, ci dorinţa noastră de a vrea să primim bunăvoinţa celuilalt, de a pretinde corectitudine altuia fără a-l controla ? Că doar noi avem datoria să fim buni cu alţii, în timp ce alţii nu au datoria să fie buni samarineni cu noi, pentru că doar voinţei mele îi pot cere legitim asta ? Că trebuie să evaluăm şi să respingem ce ni se spune să facem când aşa rezultă din gândirea şi valorile noastre, asumându-ne suferinţa eventualelor persecuţii şi răzbunării până când acel om pierde puterea ? Că trebuie să creăm şi să întreţinem permanent nişte instituţii care să facă aceste procese cât mai puţin turbulente şi violente ? Că nu putem să ţinem democraţia liberală în viaţă fără să vrem fiecare să fim mai buni, sau cel puţin să nu facem răul ? Că un efect statistic social puternic al acestei voinţe personale nu poate apărea fără nişte instituţii care ţin în viaţă moralitatea ? Că nici un om nu poate concepe şi pune în practică cu succes o astfel de instituţie ? Că este inevitabil să de raportăm la ceva care este în afara fiecăruia dintre noi ? Că libertatea e în noi, dar nu vine de la noi ?
Dacă totul vine de la noi şi proiectul politic de optimizare a vieţii publice a eşuat vom pierde orice speranţă. Pierderea speranţei că istoria poate fi proiectată raţional în urma recentelor evenimente politice e insuportabilă celor neancoraţi în transcendent. Omul îndurerat care nu se bucură de durerea lui ca de o oportunitate devine sclavul ei. Nu-şi mai aparţine. Va fi manipulat permanent prin stimularea durerii, frustrărilor.
Acceptarea durerii, nemulţumirii, eliberează. Acceptarea este o autolimitare, treapta solidă pe care se poate construi mai departe.
E atât de evident că viitorul este în mod esenţial deschis, că există o incertitudine care nu poate fi modelată în nici un fel. E raţional sa facem planuri, ca nişte unelte pentru a acţiona. E raţional să sperăm în progres ştiinţific şi tehnologic. La fel de raţional e sa nu ne idolatrizăm propriile planuri şi să nu sperăm în progres moral al omenirii. Orice evoluţie morală e doar personală.
Conservatorismul binevoitor nu este o ideologie în competiţie cu altele de pe piaţa politică, ci se află la un nivel mai fundamental, este temelia care face posibilă ridicare restului construcţiei prin jocul social şi politic caracteristic unei societăţi deschise.
Păstrarea acestui mod de a gândi lumea şi omul este calea îngustă şi veche pentru a menţine vie pe termen lung o democraţie liberală. Dar, fireşte, chiar şi ataşamentul faţă de această tradiţie nu depinde numai de noi. Ne putem pierde minţile, cum s-a întâmplat înaintea celui de al doilea război mondial. Câtă vreme le mai avem cel puţin să facem tot ce ne stă în puteri.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Buna ziua domnule Iordache si multumesc pentru o foarte frumoasa definire a democratiei. In acelasi timp si o identificare a limitelor ei.
Pratic, daca inteleg bine, Democratia nu poate exista daca nu exista bun simt. Un bun simt standardizat, educat in aceleasi rigori care sa induca aspiratii asemanatoare, reactii asemenea si sa aiba rol de autocenzura. Ar fi ideal! Si in complete contradictie cu toate curentele „eliberatoare” ( you have to express yourself man!) cu neomarxismul politically correct care presupune modificarea regulilor ori de cite ori „o minoritate” pretinde tratament aparte, .
Asa cum bine spuneti, fundamentele democratiei trebuie subventionate pt a rezista in fata celor ce au tendinta, dorinta si ocazia de a profita si a prelua friiele. Doar ca ar incepe sa semene cu o dictatura in lipsa acelui bunsimt ce ar permite individului sa se eimt aliber in spatiul de manevra pe care democratia intelege sa il puna la dispozitie. Un fel de democratura.
Alternativele sint Dictatura si/sau Anarhia. Ambele altereaza prin varii excese viata si drepturile individului care ar putea fi descris ca fiind un om de rind normal. Sociopatii de diverse grade se simt bine si sub dictatura si in conditii de anarhie.
Va felicit ca aveti curajul sa propovaduti normalitatea si bunul simt intr-un ev ce se arata a fi complet nebun.
Ati putea sa il parafrazati pe Malraux: Mileniul trei va trebui sa fie unul de bun simt sau nu va mai fi deloc
Vă mulțumesc frumos pentru comentariu.
gânduri bune,
Care puteri domnule Iordache, ca le-am epuizat! M-au epuizat corupția, evaziunea, indiferenta, marlania. Va rog sa ma credeți ca în toți acești ani, adică de vreo 20 încoace nu am stat deloc indiferent. Ultimele resurse mi le-am epuizat din 2009 incoace, incepand cu criza economica si culminand cu 2012, cand chiar incepusem sa ma restabilesc si s-a rasturnat din nou totul cu capul in jos. Iar acum, când, hai sa zic, parca se mișcă din nou lucrurile, a luat-o totul razna la nivel macro-geo-economic-politic. Dacă intr-un cadru intern relativ restrâns nu am reușit sa restabilim cat de cat ordinea, ce piedici sa mai pui la un val atât de mare care se ridica sub ochii noștri? În fiecare clipa a vieții mele din vremurile acestea nu vad decât furie, ura, dispreț, sprâncene ridicate și o nesfârșită ignoranta și superficialitate. Nu-mi mai găsesc argumentele, nu ma mai regăsesc în nimic și asta în condițiile în care asa singur și epuizat, nu vreau sa ma dau bătut. Nu mai am probleme economice stringente, le-am depășit, familia îmi este sănătoasă, am reușit sa-mi conserv ceea ce am acumulat în aproape 25 de ani de munca, adică sunt în situația în care, teoretic nu am de ce sa ma plâng, dar calitatea vieții este infecta.La tot pasul încasezi cate un bocanc în gura, ca sa poti păstra ce ai muncit și asta ma epuizează. Nu mai am putere sa combat și alte forte care se ridica amenințătoare în jurul nostru. Îmi pare rău, dar asta este adevărul.
Sunt sigur că veți găsi resursele de putere interioară. Tocmai când simțim că nu se mai poate nimic primim ceva care ne permite să mergem mai departe.
gânduri bune,
planetele s intr o continua miscare. pamintul la rindu i se nvirte (odata cu ginganiile ce l populeaza) in jurul propriei axe si al soarelui. nu universul este matematic, ci eventual matematica (un concept de altfel) se inspira din univers. un autor mai sus, nu intelege cum lumea i nemultumita cind are crapelnita mai multa ca niciodata ! hmmm, cum ar fi sa te hraneasca si educe alde bercea mondialu si cirpacii (parc asa i cheama) care se bat pe burta si trag de sireturi cu presedintii ?! o societate a valorilor inversate, cu politruci, camatari si militieni ca primadone, n are cum s aduca nici fericire (sic!) nici prosperitate
Sustineti un model utopic de organizare sociala. Este utopic deoarece de la o anumita dimensiune demografica individul condus nu-l mai poate controla pe individul conducator . Argumentele pentru opinia mea sint enumerate chiar in articolul dvs. Contractul social benevolent functioneaza ca oricare alt contract numai cand partile se pot controla reciproc in privinta indeplinirii corecte a obligatiilor delegate si asumate. Daca-mi permiteti , as indrazni sa sustin ca motivul principal al revoltei masselor este senzatia lor ca au fost inselate. Lucru acceptabil la nivel individual atita vreme cat individul are satisfacute nevoie de baza. Sistemul nu le mai poate asigura unui numar crescand de indivizi , numar care va ajunge la o masa critica. Oricare sistem. Toate sistemele. Este inexorabil din cauza dimensiunilor sistemelor sociale. Cuprind atat de multi indivizi incat nimeni nu mai poate verifica si cenzura indivizii de la putere. Din pacate ne aflam la momentul istoric in care suntem obligati sa impartim cascavalul planetar cu celelalte puteri militare nucleare, cele neoccidentale , iar asta inseamna mai putin pentru noi. Ei bine, austeritatea asta desi are motive obiective este distribuita subiectiv , ilegal si imoral intre clasele conducatoare si cele conduse. Toleranta fata de hoti este foarte scazuta la vreme de recesiune .
Cata vreme in Constitutie nu scrie ca cetatenii obisnuit datireaza ascultare oamenilor care au puterea fara sa fi fost alesi de nimeni prin vot modelul nu este utopic.
Ganduri bune,
Nu ati inteles. Dl Iordache ne propune sa intoarcem si celalalt obraz, sa mergem ca mieii la taiere , sa acceptam austeritatea ca pe un post mai lung si toate celelalte care stau la baza traditiei europene a autolimitarii , autolimitare practicata mai mult de condusi si mai putin de conducatori , traditie care este fundamentul pe care unii amorali sau de alte moralitati mai exotice pot construi apoi diverse proiecte si scheme de extorcare, de exploatare, de spoliere, de parazitare , lucruri pentru care dumnealor vor ajunge in Iad iar noi care ne autolimitam vom ajunge in Rai. Fara pic de gluma sau malitiozitate, este perfect posibil ca dl Iordache sa aiba dreptate. Nu a venit nimeni de dincolo sa ne spuna ca n-are. Este o alegere individuala si ca oricare alegere trebuie facuta cu ochii inchisi si cu mainile la spate. Ce nu am inteles eu este pentru ce sa sustinem democratia si liberalismul. Rasplata e in Rai, nu ? Aici trebuie sa fie suferinta si durere. Dictatura si anarhie. Asuprire. Suferinta si durere. Nu democratie.
Ceea ce sustine, cred eu, autorul, este (și) că „binevoitorii” au asigurată o anumită apărare, atât teoretică, dar și practică, nu doar pentru ei înșiși, cât și pentru ceilalți de la un moment dat sau viitori (urmași, dar nu numai). Cam ca în biologie.
@Adrian dl Autor Nu s-a adresat conducatorilor ci supusilor. Supusii sa fie mai morali, caci conducatorii sint inevitabil corupti. @cenzura sustine in mod gresit ca sistemul propus ar fi utopic, nu e utopic ci este sistemul in care traim de mii de ani cu variatiuni pe aceeasi tema. Utopica e doar speranta ca supusii nu vor fi abuzati, ca cei abuzati nu se vor revolta si ca nu vor distruge sistemul aducand perioada de haos. Chiar si pe acela democrat liberal deoarece si el presupune tot niste conducatori corupti si incontrolabili. Mie alegerea nu mi se pare intre raul mai mare (sa zicem totalitarism ) si raul mai mic ( totalitarisme mascate sub denumirea de democratii de diverse nuante si arome). Alegerea mi se pare intre anarhie si sisteme macrosociale care nu pot decat esua in scheme de dominatie si abuz. De exemplu varianta anarho-sindicalismului nu a fost incercata , in vreme ce toate sistemele politice macro au fost incercate si au esuat . Nu stiu daca vreo varianta de anarhie ar fi fezabila la modul in care sa nu degenereze in haos ori in cunoscutele scheme de dominare si abuz impotriva individului, stiu insa ca toate sistemele macro sint totalitare si incearca sa uniformizeze indivizii cu forta sau prin inselaciune. Chiar si democratia liberala.
Bună ziua,
Îmi cer scuze că intervin, însă din ce ați scris reiese că nu m-am exprimat poate prea clar, de vreme ce credeți că m-am adresat supușilor.
Nu, m-am adresat oricărui om.
Nu lucrez în schema supus – conducător, ci în schema cetățean plătitor de taxe – cetățean furnizor de servicii publice.
Dacă orice om ajunge să aibă un mod de viață caracterizat de auto-limitare, adică pe scurt să fie civilizat în sensul clasic ( http://www.polirom.ro/catalog/carte/procesul-civilizarii-2-vol–876/ ), mod de viață care se pierde pe zi ce trece și care depindea de adoptarea unor valori religioase creștine, cel puțin în spațiul european, atunci și când va fi cetățeanu furnizor de servicii publice în stat, adică i se va da de către cel plătitor de taxe o putere, nu va abuza de ea prin auto-limitare.
gânduri bune,
Deoarece ediția de la Polirom e epuizată dau și acest link:
http://eu.wiley.com/WileyCDA/WileyTitle/productCd-0631221611.html
Cred ca ne pierdem in cuvinte – conservatismul binevoitor sau „compasionate conservative”, termen inventat de George Bush in 2000 a fost pentru a contracara avalansa de acuzati ale liberalilor „conservative don’t care”. S-a mai stirbit, cat s-a putut din monopolul democratilor asupra valorilor liberale – altfel esti rasist, sexist, si alte ist-uri. Valorile liberale autentice sunt lasate sa dospeasca, pe cand inchizitia (gen Bernie Sanders sau Elisabeth Warren) – se exprima cu toata vigoarea.
Domnule Virgil Iordache,
Este incurajator sa vezi cum cineva mai cauta ceva folositor printre cioburile tale, în cazul de fata ale mele și va mulțumesc. Am trăit de nenumărate ori senzația de abandon total, în urma căruia mi-au venit și ideile salvatoare, adică chiar știu despre ce vorbiți. La un moment dat am și patentat-o ca metoda de lucru, în acest mediu extrem în care ne ducem viata și chiar functioneaza. M-ați prins insa, intr-un moment în care nu mai vreau sa experimentez nimic. O sa-mi revin, probabil, dar fenomenul despre care vorbiți în articol, mie îmi pare ca a căpătat dimensiuni destul de mari, se rostogolește cu viteza și nu cred ca mai este în puterea noastră sa-l oprim. În fine, vom vedea, ne-om mai auzi. Timpul da valoare oamenilor și faptelor lor.
„Echilibrul de putere într-o societate apare numai dacă există o cultură a autolimitării personale. Nu orice, nu oricând şi nu oricum, dincolo de orice limite, nici chiar în raport cu adversarii.” – Exact!
Ca „autolimitarea” sa fie posibila si constructiva, omul trebuie sa fie capabil sa-si cunoasca si sa-si asume limitele, fara sa se simta inferior sau superior cuiva, ci numai pentru a actiona eficace si inteligent. Or, asta tine de educatie si de instruire, 2 capitole considerate „facultative” de multi români, in ciuda dezastrului general si al saraciei intelectuale pre(a)dominante :(
Dvs folositi cuvântul „cultura”, eu „cunoastere”, ambele insa reprezinta fix ceea ce lipseste in societate! Singura solutie cred ca ramâne evolutia personala individuala, in speranta ca, prin sporirea numarului de oameni care reusesc pe propriile lor puteri, si altii sa fie interesati sa incerce…
„A cere cetăţenilor să nu voteze conform interesului lor particular e nu doar nerealist, ci şi, cred, imoral şi ipocrit.” – si totusi exista!
Iata 2 exemple din Elvetia, tara cu experienta democratica veritabila, unde poporul e solicitat periodic sa-si dea cu parerea despre ceva (care, daca are sustinere majoritara, devine lege, si se aplica!), prin referendum:
– s-a propus sa un salariu minim de 3’500 Frs/luna, in loc de ~3’000 – 3’200 cât este acum, poporul a refuzat (desigur, nu voteaza numai patronii sau bogatii!) pe motiv ca, dupa criza economico-financiara din 2008, nu e intelept sa se privilegieze consumul, nu este in interesul strategic al tarii (nemembra UE).
– recent, a fost un referendum pentru acordarea unui Revenit Universal Neconditionat tuturor cetatenilor rezidenti in Elvetia (2’500/luna/adult, 800/luna/minor), indiferent de situatia materiala, sau de faptul ca are sau nu un salariu! Poporul a votat : NU!!! intr-o covârsitoare majoritate :( Motivul nu a fost ca saraceste tara, ci ca se devalorizeaza munca si se pierde spiritul datoriei fata de obste…
Altfel spus, totul este posibil si nimic nu este etern, nici utopic, decat pâna când se întâmpla.
Domnule Virgil Iordache, propuneți o perspectiva inedita pentru cititorii dumneavoastră. Identificați câteva soluții pentru situația grea de acum, toate individuale (informare corecta, înțelegerea cauzelor, observarea echilibrului de putere si corectarea lui când se strica, construirea de instituții care sa facă același lucru, cultura autolimitării, evoluția morala personala (duhovnicește numita smerenie?).
Avansați conceptul „conservatorism binevoitor” (=autolimitare+păstrarea echilibrului de putere) si-l prezentați drept calea veche si îngustă de menținere in viață a democrației liberale cu valorile ei fundamentale: libertate si demnitate (ceea ce as traduce prin ușa strâmtă care duce in Imparatia lui Dumnezeu).
Disperarea, manipularea si frustrarea (akedia) pot fi evitate doar daca ne mutam punctul de referință din imediat, din istorie in transcendent devenind conștienți ca tot binele de care am avut parte ni l-am făurit intr-o vreme când știam ca libertatea e in noi dar nu vine de la noi. Si tot eșecul care ne înpresoara ni l-am făurit tot noi in vremea in care am uitat de tot ce e deasupra noastră, adică am uitat de Dumnezeu si am cedat îndreptățirii de sine, mândriei, slavei deșarte si orgoliului nemăsurat.
E prima data când aud de conservatorism binevoitor. Din rândurile dumneavoastră l-am înțeles (foarte posibil greșit?) ca pe o reapropiere de creștinism, de credinta, de valorile sale morale puse la lucru intr-o societate laica.
Cum, politic vorbind, avem nevoie de „checks and balances”, psihologic, avem nevoie de stabilitate emoțională, intelectual de informație si putere de intelegere si spiritual de puterea de discernere intre duhuri. Oricum, drumul ne e deschis.
Chiar daca n-am înțeles eu bine, mi-ați dat ocazia sa cad pe gânduri.
Va multumesc pentru frumosul comentariu. Da, ati surprins bine ce incerc sa spun.
Ganduri bune,
Multumesc pentru lamuriri. Pastrati Bibilia aproape si praful de pusca uscat. Cine nu e cu noi e impotriva noastra.
De unde si pana unde un ton atat de belicos ? :)
Ganduri bune,
Din articolul dvs. Ati scris ca e buna optimizarea vietii sociale si ca e rea asteptarea noastra ca altii sa se poarte corect fara a-i controla. Ca nu putem pretinde altora sa se autolimiteze deoarece este nerealist si ilegitim. Ca e bine sa optimizam viata sociala echilibrand puterea prin control . Il controlam pe cel puternic (deci corupt) in sensul de verificare plus in sensul de obligare. El nu e de acord, ca de-aia e puternic si corupt , deci avem nevoie de praf de pusca.
Nu am spus așa ceva.
gânduri bune,
„Echilibrul de putere într-o societate apare numai dacă există o cultură a autolimitării personale”
Dezechilibrul. Echilibrul apare numai daca exista o cultura a controlarii celor care nu se autolimiteaza.