Puncte cheie:
- 2016 a fost deja denumit, în presa internațională, „annus horribilis” pentru Uniunea Europeană, având în epicentrul crizei mult discutatul Brexit din 23 iunie, primul vot popular de ieșire a unei țări membre din Uniune, în întreaga istorie a procesului de integrare;
- În afara Brexitului, 2016 a fost jalonat, pe toată durata sa, și de seisme mai mici ale vieții politice de pe continent, precum dezacordurile cu privire la criza migranților, respingerea Tratatului de Asociere UE-Ucraina în referendumul olandez din aprilie, eșecul reformelor constituționale propuse de Matteo Renzi și demisia fostului premier italian după referendumul din noiembrie, victoria unui general pro-rus în alegerile prezidențiale din Bulgaria, pierderea atractivității ideii de integrare europeană în state asociate UE din Estul Europei precum Republica Moldova, în care tocmai s-a instalat un președinte pro-rus etc.;
- La nivel global, cel mai puternic cutremur politic a fost desigur victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din Statele Unite, cu o platformă electorală “revoluționară”, care anunță schimbări structurale importante ale politicilor americane și implicit ale ordinii globale, precum expulzarea imigranților ilegali musulmani, un sprijin mult mai energic acordat Israelului în Orientul Mijlociu, anularea Acordului marilor puteri cu Iranul privind dosarul nuclear, reconsiderarea angajamentului militar al SUA în cadrul NATO și condiționarea acestuia de creșterea cheltuielilor de apărare ale aliaților europeni, acomodarea relațiilor cu Rusia, fermitate până la lipsă de compromis în relațiile cu China, construirea unui zid pe frontiera dintre Statele Unite și Mexic etc.;
- Peste toate acestea, s-au adăugat atentatele teroriste asupra lumii occidentale, care nu mai contenesc și care nu fac altceva, în termeni politici și culturali, decât să întărâte reacția naționalistă, protecționistă, anti-imigrație și anti-islamistă, anti-UE, anti-liberală și anti-globalizare a societăților din spațiul occidental, care se simt agresate în propriul lor habitat;
- Anul 2017 va aduce, printre alte momente electorale de importanță secundară din Europa, trei scrutine-cheie: alegeri în Olanda (parlamentare, pe 15 martie), Franța (prezidențiale, pe 23 aprilie și 7 mai) și Germania (parlamentare, probabil la sfârșit de septembrie), fiecare dintre acestea fiind un veritabil „test de stres al Uniunii Europene”, în condițiile în care liderii naționaliști și anti-europeni din aceste trei democrații fondatoare ale Uniunii, respectiv Geert Wilders, Marine Le Pen și Frauke Petry sunt pe un evident trend crescător și nu putem exclude ca unul sau altul dintre aceștia să se numere, în ziua votului, printr-un concurs de împrejurări și în funcție de mobilizarea cetățenilor la urne, printre favoriții națiunilor lor.
*
În cartea sa din 2008, The Vertigo Years: Europe 1900-1914, istoricul Philipp Blom schițează o frescă a vieții trepidante, pline de optimism și de încredere, de modernizare pe toate planurile, de creștere economică și dezvoltări tehnologice și culturale spectaculoase din Europa unei Belle Époque care avea să se sfârșească brutal, suprinzător pentru mulți, în baia de sânge a Marelui Război. „Atunci ca și acum, schimbări rapide în tehnică, globalizare, tehnologii comunicaționale, și schimbări ale țesutului social au dominat dezbaterile și articolele din presa vremii; atunci ca și acum, culturi ale consumului de masă și-au pus amprenta asupra epocii; atunci ca și acum, un sentiment al vieții într-o lume a schimbărilor accelerate, al goanei spre necunoscut, îi copleșea pe oameni”. Sună cunoscut, nu?
Blom identifică o serie întreagă de asemănări politice, economice, sociale, culturale și tehnologice între două epoci critice, situate la o sută de ani una de alta, despărțite însă de două războaie mondiale devastatoare și de o succesiune de regimuri totalitare care au sfâșiat destinele a cel puțin trei generații de europeni. Merită cred să reflectăm puțin, în acest final de an greu, între două Breaking News care mai anunță moartea unui star, căderea unui avion sau un nou atentat terorist, la starea de pace și la libertățile Europei de astăzi, pe care încă le avem și de care parcă nu ne mai bucurăm suficient, uitând cât de fragile sunt echilibrele lumii și cât de ușor se poate nărui totul.
Între începutul secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea sunt, dincolo de formele evident diferite ale vieții materiale, un număr important de similarități în ceea ce privește contestarea ordinii mondiale, declinul unor mari puteri ale secolului precedent și ascensiunea altora care vizează supremația, schimbarea stării de spirit din Europa, în special a tinerilor, intensificarea schimbărilor sociale și culturale, a mobilității transfrontaliere, a modernizărilor tehnologice și a posibilităților de comunicare rapidă ale oamenilor, neîncrederea crescută în politicienii și partidele din mainstream etc., toate generând, “acum ca și atunci”, vorba lui Philipp Blom, tabloul exploziv al unui continent în esență democratic dar aflat sub presiunea nemulțumirilor, în care fiecare crede că i se cuvine și că poate obține mai mult decât are în prezent.
Ceea ce până la un punct este un lucru bun, generator de progres, adică încrederea în forța schimbărilor politice, respectiv comportamentul contestatar și revendicativ și pretenția oamenilor la mai multe beneficii în interes propriu (național, regional, de grup sau chiar personal), poate avea însă și un efect dezintegrator asupra ordinii politice europene/globale, în care actorii politici își caută locuri, poziții și aranjamente mai bune decât cele de care dispun în prezent. Faptul că, uneori, aceste rearanjări se pot produce numai cu zguduiri și convulsii ale sistemului internațional, este un lucru de asemenea știut. Războaiele erup tocmai din dorința de schimbare a ordinii globale sau regionale, în care actori statali sau non-statali cu o putere în creștere sunt nemulțumiți de poziția și rolul care le revine în cadrul unui status-quo pe care îl consideră caduc, provocând și chemând la confruntare “puterile garante” ale ordinii respective. Orice sistem internațional este rezultatul unui război (fierbinte sau rece), care a configurat un anumit raport/echilibru de putere, valabil până când următorul război va configura o nouă ordine globală sau regională. Alternanța pace-război ține așadar de ascensiunea și declinul marilor puteri, aflate, la scara istoriei, într-o permanentă reconfigurare a relațiilor și raporturilor de forță dintre ele. Acest principiu al balanței de putere a fost și va rămâne totdeauna valabil, producând periodic modificări ale tabloului de aranjamente ale sistemului internațional. Istoria ne-a arătat că ordinea lumii se schimbă cel puțin o dată la un secol, deși în secolul al XX-lea s-a întâmplat de trei ori, în 1918, 1945 și 1989.
Mi s-a reproșat de mai multe ori “abordarea pesimistă” a analizelor și interpretărilor contextului internațional din ultimii ani. Și totuși, privind în urmă, putem ușor admite că aproape toate evoluțiile politice concrete din spațiul occidental și din vecinătățile acestuia au confirmat perspectivele rezervate ale ordinii liberale euro-atlantice, ale Uniunii Europene așa cum o știm astăzi și ale solidității parteneriatului transatlantic, care s-au deteriorat continuu, mergând până la procese electorale câștigate de actori politici care au promovat explicit “ieșirea” din logica Occidentului deschis, unitar, generos și tolerant precum și a democrațiilor liberale tradiționale, triumfătoare la sfârșitul Războiului Rece.
În acest moment, sunt create toate condițiile pentru ca bulgărele pornit la vale să crească și să măture totul în calea lui, atunci când viteza și impactul vor fi maxime. Gustul oamenilor pentru voturi de protest s-a format și cere să fie satisfăcut până la capăt, chiar dacă nu e clar care este acest “capăt”. Nu știm acum dacă acest moment al ciocnirii decisive va fi sau nu 2017, dacă succesiunea crizelor va continua și în anul care urmează, producând noi “surprize” politice sau electorale dar amânând verdictul final, ori dacă, puțin probabil în opinia mea, o forță cel puțin la fel de mare se va opune tendinței actuale și va stopa brusc alunecarea spre noi conflicte în vecinătățile Occidentului sau chiar spre dezintegrarea Uniunii Europene. Al doilea scenariu, cel al continuării și adâncirii perioadei de criză dar fără declanșarea unui conflict între marile puteri, mi se pare cel mai posibil în 2017.
Sunt câteva lucruri interesante de urmărit în anul care începe, dincolo de deja menționatele alegeri din Olanda, Franța și Germania. În primul rând, intrarea în acțiune a administrației Trump, după 20 ianuarie. Așa cum am mai spus, președintele Donald Trump și echipa sa guvernamentală vor pune în aplicare o parte din promisiunile electorale interne și externe, în suficientă măsură încât să simțim cu toții că o schimbare la Washington a avut loc, dar nu într-atât de mult încât să arunce în aer America și lumea și să ne proiecteze într-un cu totul alt tip de sistem internațional. În esență, ordinea liberală globală va supraviețui acestei schimbări, poate într-o nuanță mai puțin optimistă și mai puțin asiguratoare decât cea din anii ‘90.
În al doilea rând, Orientul Mijlociu va cunoaște noi și importante tulburări politice, date de schimbarea atitutdinii Statelor Unite față de regiune. Susținerea americană pentru Israel va deveni mult mai clară și mai pregnantă decât în timpul mandatelor lui Obama, ceea ce va face mai puțin fezabilă mult discutata „soluție cu două state” și recunoașterea deplină a statalității Palestinei. Falia SUA-UE s-ar putea adânci pe acest subiect, în condițiile în care parlamentele mai multor state membre ale Uniunii au început să voteze pentru recunoașterea Palestinei la ONU, mai mult decât cu statut de observator. Pe 19 mai sunt alegeri prezidențiale în Iran, esențiale pentru clarificarea direcției (moderate vs. ultraconservatoare) a conducerii politice la nivelul unei puteri regionale în ascensiune. În opinia mea, va fi foarte interesant de urmărit și cu o mulțime de consecințe globale și regionale care va fi raportarea administrației Trump la regimul Erdogan din Turcia. De susținerea sau, dimpotrivă, criticarea regimului Erdogan de către Trump (Obama a avut aici o poziție confuză și oscilantă) va depinde atașamentul Turciei actuale față de strategia și politicile NATO în sudul spațiului euro-atlantic. Vor avea sau nu kurzii susținerea Washingtonului pentru continuarea demersurilor de înființare a unui stat suveran în sudul Turciei, ceea ce ar fi, pe de o parte, un act de justiție istorică, dar pe de altă parte o certă amenințare pentru securitatea regională, în condițiile în care kurzii sunt răspândiți într-o regiune care intersectează teritoriile Turciei, Siriei, Irakului și Iranului?
În fine, am lăsat la urmă, din simplul considerent al distanței geografice față de Europa, nicidecum al importanței globale a temei, situația din mările Asiei, în special Marea Chinei de Est și Marea Chinei de Sud. Tensiunea din apele care înconjoară coastele estice și sudice ale Chinei este în creștere, în condițiile în care gigantul adormit acum 500 de ani dă semne de trezire geostrategică și de ieșire din izolarea, tăcerea și abținerea de la asertivitate politică internațională, cu care ne obișnuise Beijingul după 1949. Problema devine cu atât mai periculoasă cu cât președintele ales Trump a făcut din contrarea ambițiilor de supremație globală ale Chinei un stindard al platformei sale electorale în materie de politică externă, iar alianța Statele Unite-Japonia va avea un rol din ce în ce mai pregnant în Asia, tocmai pentru contrabalansarea ascensiunii Chinei.
Ultimul gând politic pe 2016 se îndreaptă, totuși, tot spre Uniunea Europeană a noastră și spre interesele României de păstrare a ordinii liberale globale actuale. România are în prezent cea mai bună poziție în sistemul internațional din întreaga sa istorie, fiind integrată (chiar dacă la periferie) în cele mai puternice și mai prospere blocuri ale lumii occidentale, respectiv NATO și Uniunea Europeană. Suntem în situația de a spune că orice modificare structurală, orice afectare a funcționării Uniunii sau Alianței Nord-Atlantice, ca să nu mai vorbim de spectrul unei dezintegrări, ne-ar expune din nou riscurilor și amenințărilor istorice inerente ale regiunii de confluență în care ne aflăm, pe marile coridoare Est-Vest și Nord-Sud, pe faliile strategice, militare, geopolitice, culturale și civilizaționale Occident-Orient care se pot oricând redeschide și înghiți într-o zonă a lipsei de speranță statele și națiunile mai mici care au avut ghinionul acestui plasament pe hartă, la marginea tuturor imperiilor din care au făcut parte.
E suficient să privim spre destinul jalnic al Republicii Moldova, de care ne desparte doar un râu (și, din fericire, câteva Tratate politice esențiale) ca să înțelegem ce șansă am avut, dar și că “jocul” a fost și este la limită, că echilibrele sunt fragile și nimic nu e sigur și veșnic.
La Mulți Ani!
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Lumea de dupa `89 a evoluat la fel ca Romania; am ajuns ca toti sa le stim pe toate, doar „am citit io” ori ” au spus/am io vazut la televizor” Nimeni nu accepta sa fie contrazis.
Sau ca evolutia unui chef: la inceput unul vorbeste, iar ceilalti asculta si intervin cu glume. In faza a doua, se formeaza grupulete, unde unul vorbeste si ceilati asculta si vocifereaza (birfind celelalte grupuri). In ultima faza, toata lumea vorbeste si nimeni nu mai asculta (urmariti televiziile romanesti :P ), urmariti cum dau cu flit europenii americanilor, doar pentru ca nu au ales ce voiau ei, sau le cer sa participe la propria aparare.
In rest, da, dupa cutremure se anunta tsunami ;)
Nu stim si, oricum, nu depinde de noi.
Cred ca toate aceste analize ar trebui sa se concretizeze in scenarii alternative aplicate pe ce trebuie sa faca Romania.
Poate ca ar trebui sa ne aplecam mai mult pe elementele comune cat mai multor scenarii, cum ar fi stabilitatea macro si alocarea mai mare pentru aparare.
Sa ne gandim ca peste toata aceasta criza (sau schimbare de macaz, sustinuta de majoritati la limita, conjuncturale) se va suprapune si o criza economica (putin probabila in 2017, dar extrem de probabila in intervalul 2018-2020)
Cum gestionam noi, romanii, „treaba” asta? Ce scenarii de „avarie” avem? Atat intern cat si extern? Cine le gandeste si cine ni le spune? Vom intra superindatorati ( sa gandim indatorarea ca sarcina pe buget-care va manca toata cresterea economica, nu ca procent din PIB) si cu deficite nesustenabile (asa cum este gandita strategia fiscal bugetara totul va fi roz :P, cu deficite mari in urmatorii 2 ani si cu o ameliorare chiar in momentul in care este probabila urmatoarea criza…este usor de imaginat ce se va intampla atunci, deficitele se vor umfla si mai tare, se va da vina pe aiurerile din 2016-2018,,,ce folos, daca nu le luam in calcul acum, cand inca se mai poate face ceva?) bazate pe o proiectie care nu ia in calul nici criza politica globala, nici urmatoarea recesiune?
Ma intrebam dca toata aceasta degringolada fiscal-bugetara trasa de par ca sa permita cresteri de cheltuieli nesustenabile, in total dezacord cu lege (LRFB), si cu scenariile pesimiste destul de probabile, nu ar trebui sa intre in vizorul Presedintelui. Care ar putea sa faca si ceva concret solicitand analize guvernamentale, BNR , INS-ului, sau cui crede ca se pricepe si are date. Si sa conteste, legal, strategii care pot aduce prejuducii economiei nationale in ansamblu. La fel si opozitia…
Se pare insa ca nimeni nu e interesat de aceste scenarii alternative, politica noastra e de un primitivism care te infioara!
„E suficient să privim spre destinul jalnic al Republicii Moldova, de care ne desparte doar un râu (și, din fericire, câteva Tratate politice esențiale) ca să înțelegem ce șansă am avut, dar și că “jocul” a fost și este la limită, că echilibrele sunt fragile și nimic nu e sigur și veșnic.”
Urata fraza. Faptul ca RM se afla acum in situatia de acum nu este o problema de „destin jalnic” ci
doar consecinta modului iresponsabil in care generatii intregi de polticieni si, in egala masura, majoritatea romanilor au tratat aceasta problema. Absolut penibil sa faceti o astfel de comparatie!
Există și lucruri lăudabile în Republica Moldova. Am fost la Chișinău și la Nisporeni, în acest an și mi-a plăcut. Se mănâncă bine și ieftin. Agricultura în general merge bine. Am fost în piețe toamna și e belșug. Chișinăul mi-a lăsat impresia unui oraș ardelenesc bilingv. Minoritatea rommă lipsește aproape cu desăvârșire. Oamenii sunt așezați și cultivați. Sunt mai ales comunicativi.Indiferent de opțiunea Est/Vest este o plăcere să stai de vorbă cu ei. Când intri în orice birt de cartier cu doar 6 RON poți savura un cogniac moldovenesc vechi de 5 ani. La noi cu aceiași sumă nu poți decât să te otrăvești cu o licoare cu multe stele pe etichetă și foarte multe chimicale în pahar. Unde mai pui că se încearcă impunerea standardului occidental de 40 ml. Cât despre păduri, deși sunt la câmpie le găsim peste tot.
RM este o creatie a bolsevismului si o rana vie pentru Romania. Daca veti merge in RM si veti
incerca experiente in afara Chisinaului, veti avea parte de adevarata situatie: o „tara” tinuta articifial prin basarabenii care lucreaza in Europa si cei care lucreaza in Rusia, sfasiata intre doua forte contrare Vest si Est, o saracie ingrozitoare si, mai ales, o lipsa totala de perspectiva.
Fara entuziasm fata de articol, sunt nevoit sa recunosc ca nu vad motive de veselie ori bucurie pentru destinul fratilor romani „de peste rau”, ci ma cuprinde cand ma gandesc la ei o tristete vecina cu jalea. Pentru ca nici politicienii romani nu au calitati care sa-mi inspire sentimente pozitive, indraznesc sa reamintesc ca ei reprezinta optiuni ale cetatenilor. Daca pentru Romania, ori pentru Regatul Unit samd, o optiune care poate avea consecinte nefavorabile in plan politic, economic, social, este contrabalansata de institutii interne si internationale care le mentin intr-un cadru de securitate si prosperitate relativ stabil, pentru Republica Moldova riscurile sunt mai mari (cum pentru Romania sunt mai mari decat pentru Regatul Unit). Motivul care determina cetatenii sa opteze pentru o directie sau alta in evolutia patriei lor este un alt subiect si el poate fi discutat. (Spre exemplu, aliatii nostri de peste Ocean au studiat exact acest lucru, iar in urma aflarii rezultatelor studiului au invitat un numar de 35 de cetateni rusi sa pofteasca acasa la dumnealor. :). Domnul Zuckerberg a anuntat adoptarea unor masuri interesante pentru diminuarea numarului de stiri false postate in reteaua de socilizare fb. Sund doar cateva exemple.)
Acum este acum. Daca actuala politica a PSD ne indeparteaza de zona Euro ( unde este vital sa intram) cat si de NATO inseamna ca astia sunt demni urmasi ai KGBistilor si GRUistilor din 89-90 si deci sunt agenti de influenta ai Moscovei si nu mai se poate glumi.
Vital sa intram in zona Euro?
Daca Romania ar intra in zona Euro ar comite sinucidere. Zona Euro este buna pentru economii competitive nu pentru cele care-si pastreaza sau creaza o falsa competitivitate prin devalorizarea monedei nationale si prin forta de munca ieftina. Declinul economic al Italiei a inceput din momentul intrarii in zona Euro, pentru ca asta nu le-a permis sa devalorizeze lira si sa mai poata exporta.
E posibil ca odata intrati in zona Euro sa existe mai multa disciplina fiananciara, dar nici de asta nu sunt sigur. Germania si mai ales Franta au incalcat mult timp normele de deficit bugetar ale zonei dar n-au permis altora s-o faca. Asta este una din marile frustrari ale italienilor.
Din ce inteleg de la distanta noul guvern PSD vrea sa stimuleze economia prin cresteri salariale. Cei care i-au votat nu stiu ca economia romaneasa este competitiva doar prin salarii mici, nemtii nu ar crea nici un loc de munca in Ardeal daca salariile ar creste.
Este posibil ca salariile sa creasca pe hartie, dar va creste si inflatia si se va devaloriza si mai mult leul. Controlul inflatiei este insa ceva greu de realizat si nu-i vad bine pe cei care au votat pentru 100lei mai mult la sfarsit de luna.
Este vital sa devenim suficient de competitivi si asta se poate, daca nu suntem condusi de FSB+ GRU adica de fapt de mafiile in spatele carora se afla acestia, pentruca daca ramanem pe afara vom intra in alta zona pe care cred ca o doresc destui si e greu sa-i deosebesti pe cei care nu pricep, de cei care se fac doar ca nu pricep fiind ei in serviciu comandat.
PS. Orice declin este determinat de lene , hotie si prostie care impreuna devin coruptie cand nu este opera dusmanilor externi.
Ce sa stie asistatii sociali sau ce altceva sa vrea politrucii si neamurile lor? Si daca cei care produc valoare adaugata nu vin la vot, au ce-si doresc asa ca noi cam vorbim degeaba.
Hai cu veselie in CSI ca FSB si GRU ne pazeste sa nu patim nimic :)
Mi-as permite sa comentez cateva din punctele adresate de dl.dr. Valentin Naumescu, respectiv:
1. „soluție cu două state” și recunoașterea deplină a statalității Palestinei…
Prin miscarea sa subterana de a promova o rezolutie ONU in sensul descris in subtitlu, Obama ataca simultan doua structuri care au functionat suficient de bine pana in prezent:
a. Stabilitatea Orientului Mijlociu. Asa cum a procedat in Egipt, unde politica paguboasa americana a permis Fratiei Musulmane sa cucereasca puterea si sa cutremure din temelii una din principalele fundatii ale aliantei Israelo-Americane-Arabe, cu repercursiuni dezastuoase ulterioare, la fel a procedat in Libia, Iraq, Siria, Iran, Yemen, Afganistan, permitand aparitia statului terorist islamic ISIS, pe de-o parte, alienarea Turciei fata de NATO in general si SUA in particular, si intarirea pozitiei Iranului si Rusiei care au devenit, impreuna cu Turcia, generatorul de politici ale Orientului Mijlociu. Acum, in pragul parasirii Casei Albe, se straduieste din rasputeri sa distruga si ultimul stalp de civilizatie si stabilitate in Orientul Mijlociu – Israelul – prin crearea conditiilor propice aparitiei unui nou stat terorist tip ISIS, sub pavilion Palestinian de aceasta data;
b. Implicarea ONU in acest proces, initiaza un set de reactii adverse la adresa acestui Organism (dupa mine anacronic) din partea Israelului si Statelor Unite care, reducandu-si sau anuland complet contributia financiara, vor incapacita acest Organism de o asa maniera incat ii pot chiar induce coma clinica.
2. …gigantul adormit acum 500 de ani dă semne de trezire geostrategică…
Nu mi-as face atatea probleme cu China care este mai degraba un gigant cu picioare de lut.
Pe de o parte, China are infinit mai multa nevoie de SUA (investii in industria chineza, sprijinirea industriei chineze in adoptarea unor tehnologii moderne, sisteme economice eficiente, deschiderea accesului catre piata americana – principal consumator al productiei chineze – etc..) decat are SUA nevoie de China. Retragerea sau diminuarea substantiala a aportului american in productias de bunuri de consum in China in paralel cu reducerea drastica a taxelor si incurajarea corporatiilor pentu relocarea bazelor de productie pe teritoriul SUA, conjugat cu o incurajare a cooperarii americano-nipone, va conduce la reducerea la ralanti al motorului economic chinez si „domolirea” ambitiilor de orice natura ale chinezilor.
3. …România are în prezent cea mai bună poziție în sistemul internațional din întreaga sa istorie…
Romania a beneficiat, oarecum gratuit, de aceste avantaje. Poporul roman a demonstrat ca nu este in stare sa-si scrie istoria proprie, ca este usor de amagit sau mintit, ca sta intr-o prelungita conditie de letargie asteptand un infarct in timp ce doarme in fata televizorului.
Nu ramane sa adaugam decat un ultim si disperat indemn: „…Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte…”
Bun comentariu. Am prins un curent ascendent, UE și NATO, dar nu ajunge. Trebuia să acumulăm energie pentru vremuri tulburi. Din păcate politica noastră este măcinată de problemele interne, din care nu văd ieșirea, cu pocinogul penalilor PSD-ALDE pe cap.
Comentariul dvs nu discuta problema daca colonizarea teritoriilor ocupate este condamnabila si doar vine cu asertia ca Israël este o oaza de stabilitate in Orientul Mijlociu (in fapt Apropiat), ca si cum daca n-ar continua colonizarea ar fi destabilizat, ceea ce este evident fals. In fapt colonizarea este la radacina tuturor conflictelor din zona, iar continuarea ei nu face decat sa ofere munitie proaspata propagandei islamiste.
E drept ca Obama a fost las si nu a condamnat colonizarea decat in ultimul moment si asta numai ca sa-i traga o ultima urechiala lui Trump si posibil si clubului Clinton. Banuiesc ca Obama ar fi jucat, poate, alta carte in politica externa daca n-ar fi avut multi ani un spin in coasta la Casa Alba, Mme Clinton. Bill Clinton declara prin anii 90 ca el este, dupa Harry Solomon Truman, cel mai pro-israelian presedinte.
Nu-l putem condamna pe Obama pentru destabilizarea Orientului Mijlociu. Destabilizarea Orientului Mijlociu a fost inceputa de Bush jr si fanaticii republicani din USA tind sa uite asta. Republicanii vorbeau sii vorbesc si azi de interventii militare in zona ca si cum asta ar rezolva problemele.
Dezastrul din Libia a fost generat de Sarkozy + Carmeron si Obama s-a lasat tarat in el numai la insistentele Mme Clinton. Deciziile cele mai proaste in politica externa s-au luat cand familia Clinton a controlat State Department. Evident nu e o scuza pentru Obama si nici dovada a purtat pantaloni la Casa Alba.
Si acum despre primavara araba. Prima faza a primverii arabe a inceput in Algeria acum 25 ani si ar fi adus la putere, printr-un sistem democratic, un regim islamist condus de un Front al Salvarii Islamice (parca-mi aduce aminte de ceva numele acesta !). Ca si in Égypt 20 ani mai traziu, in Algeria a intrevenit o lovitura de stat militara si anularea alegerilor. A urmat un razboi civil foarte dur in care atat islamistii cat si noul regim militar, sprijinit de USA si Franta, au comis atrocitati mai mari decat in timpul razboiului franco-algerian. Cititi-l pe Robert Fisk, un jurnalist britanic care a vizitat Algeria in acei ani.
Cum spuneam mai sus destabilizarea regimurilor seculare din Orientului Mijlociu a fost inceputa de republicani, iar regimul Obama a incercat cat a putut sa se tina departe de acest cuib de viespi. Adminstratia Obama l-a sprijinit pe Mubarak pana in ultima clipa, cand a trebuit sa aleaga intre a continua sa-l tina in brate pe un general instruit la Moscova, care si-a reindreptat covorasul spre West Point, si care statea putere de 30 ani si milioane de egipteni iesiti in strada in fata tancurilor. Aplicand gandirea dvs in 1989 Bush sr ar fi trebuit sa-i spijine pe liderii chinezi care au ordonat represiunea din Tienanmen sau chiar pe Ceausescu. Obama insa a ales sa urmeze principile enuntate de The Founding Fathers acum 240 ani.
Unde a gresit Obama a fost in criza siriana unde din nou destabilizarea a fost inceputa de altii (sauditi, francezi si britanici) pentru ca pe la 2012 se stiau deja urmarile tentativelor de inlocuire a regimurilor dictatoriale seculare cu sisteme parlamentare de inspiratie vestica.
Dar dvs, ca si multi altii, sunteti din cei care sunt adeptii democratie doar atanci cand vin la putere “noi şi ai noştri”, cum spunea nenea Iancu.
NU am sa intru intr-o disputa de interpretare cu dvs. Aveti dreptul la propriile convingeri. Cred insa ca viitorul imediat apropiat va clarifica mai bine „fenomenul” Obama si, foarte important, cred ca vom putea decela intre ce a fost intamplator sau intentionat.
In chestiunea cu Nenea Iancu, nu exista decat o singura democratie, orice alta varianta tinde sa devina „democratie originala” .
Orice democratie impusa din afara este, sau ajunge sa fie, o „democratie originala”. Democratiile reale (neoriginale) sunt doar cele care cresc organic fara interventii exterioare, fie ele de la est ori de la vest.Sansele de a avea o democratie functionala la Tripoli, Damasc, Bagdad ori Riad sunt foarte mici.
Israel are tot dreptul sa construiasca in West Bank.
Este un teritoriu pe care l-a cucerit in urma unui razboi in care a fost stat agresat, a ripostat si a castigat.
Despre primul razboi de agresiune dintre statul Isreal si lumea araba s-ar putea sa aveti dreptate desi lucrurile nu sunt chiar asa de clare. Doua din cele patru razboaie israelo-arabe au fost pornite de Israel (1956 si 1967). Ultimul este cel care a creat pretinsul drept de ocupatie mentionat de dvs. Mai studiati un pic de istorie.
In plus dreptul international interzice colonizarea teritoriilor ocupate in timp de razboi. In West Bank Israelul face cu o viteza crescuta ce au facut rusii in Basarabia si tarile baltice in ultimii 200 ani. Conform ideilor dvs rusii ar fi avut si ar avea dreptul sa colonizeze Basarabia.
1. Era de neconceput pe vremea vechilor administrații americane ca un aliat de nădejde ca Hosni Moubarak să aibă soarta ingrată pe care a avut-o.
2. Când vorbim despre China ne referim practic la Republica Populară Chineză, acel stat comunist față de care S.U.A. a avut o politică prea conciliantă, din punctul meu de vedere.
Prima parte a analizei este corectă.În Europa,dar şi în zona noastră,s-au acumulat tensiuni istorice.Este un grup de ţări revanşarde(care au pierdut primul şi al doilea război mondial ca Germania,sau au pierdut numai al doilea război mondial ca Germania,Italia,dar şi România şi Turcia,sau au pierdut „râzboiul rece” ca Rusia)-în principal Germania şi Rusia dar şi România,s.a-care vor satisfacţie.Germania vrea să conducă Europa,Rusia îşi vrea teritoriile înapoi,România,Hungaria şi Polonia vor şi ele câte ceva.Aşa că nu va fi linişte în Europa,şi nici în zona noastră unde Rusia şi Turcia sunt bântuite de vise neo-imperiale.
Dacă SUA va neglija Europa este posibil ca scenariul de începere al unui război european să se repete.Numai că,acum,asta ar însemna distrugerea definitivă a Europei.
România?România are şansa istorică să-şi desăvârşească idealul naţional.Dar pentru asta elitele româneşti trebuie să devină responsabile,ceea ce nu este cazul.
La mulţi ani şi un an 2017 liniştit.
Germania cred ca si-a luat revansa cu varf si indesat, fiind locomotiva UE, prim factor de decizie la Bruxelles
Turcia a fost neutra in WW2, a declarant pe final razboi Germaniei dar nu a trimis nici un soldat in lupta.
Un articol bun. Impartasesc pesimismul domnului Naumescu. Declinul Europei nu e de data noua. Ponderea EU in economia mondiala este in continua descrestere inca din anii 90.
Capacitatea europenilor de a-si gestiona crizele s-a dovedit pana acum slaba si fara un cancelar german puternic va deveni si mai slaba. Eliminarea din clasa in 2017 a copilului recalcitrant va permite poate ceva mai multa coerenta in deciziile EU. Fara perfidul Albion se va termina cu idei stupide precum aderarea Turciei la spatiul comunitar, sprijinita numai de britanici, care actionau precum o persoana care te invita la masa si inainte de asta pleca de acasa.
„Istoria ne-a arătat că ordinea lumii se schimbă cel puțin o dată la un secol, deși în secolul al XX-lea s-a întâmplat de trei ori, în 1918, 1945 și 1989.”
Imi permit o mica corectura. In 1918 nu s-a schimbat ordinea lumii. Pretendentii la instaurarea unei noi ordini au fost infranti si lumea a continuat sa fie dominata, cu mici ajustari de britanici, americani si francezi.
Istoria insa se grabeste si cum spuneati « In condițiile în care gigantul adormit acum 500 de ani dă semne de trezire geostrategică și de ieșire din izolarea, tăcerea și abținerea de la asertivitate politică internațională » si la fel ca in 1914 exista noi rivali la tronul imperial.
Napoleon spunea previzionar «Quand la Chine s’éveillera, le monde tremblera». Prin anii 70, Alain Peyrefitte, politician fracez a scris un eseu cu acelasi titlu si mai toti l-a spurcat tratandu-l de nebun si maoist. Ceea ce spunea Peyrefitte este insa ca China va ajunge la un rol major in lume cand va avea access la tehnologie.
In ultimii 30 ani Occidentul a oferit Chinei gratis acest access si plateste acum o polita scumpa pentru ca una din cauzele declinului ponderei Europei in economia mondiala este cresterea ponderei Chinei.
Practic China a dezlocuit mai putin ponderea americanilor decat cea a UE. Cei care afirma ca China este un gigant cu picioarele de lut n-au inteles prea bine filozofia chinezeaca, China nu se grabeste, ei au timp. Occidentali, in special anglo-saxonii, vor rezulatate azi, chinezii sunt multumiti sa-si atinga obiectivele si peste 30 ani.
Nu cred ca China are vreun interes sa intre acum intr-un conflict cu USA, repetand greseala Germaniei din 1914, ei au timp, si timpul lucreaza in favoarea lor. Amenintarile lui Trump la adresa Chinei sunt niste glumite de copil razgaiat. China si USA sunt intr-un mariaj in care ambii parteneri se urasc si vor divortul dar nu au unde se muta. Ambii spera sa scape din acest mariaj nefericit prin decesul celuilalt.
Cum se va termina ? Nimeni nu stie, dar abia astept sa vad ce va face cel care afirma mai ieri ca «I will fix it ! ».
Brexit-ul din 23 iunie este de fapt o șansă acordată Europei. Am scăpat în sfârșit de calul troian care nu se integra în Europa. De la lira sterlină până la neadoptarea sistemului metric, de la circulația autovehiculelor pe dreapta până la jocul de criket de neînțeles pentru noi, britanicii nu au făcut nici un efort să devină europeni.
etc.
O mica rectificare. Britanici au adoptat sistemul metric cu exceptia distantelor, care sunt in mile. In rest aveti dreptate in toate.
In sfirsit, la sfirsit de An, a fost descoperita buba: UK.
Duca-se pe pustii!
Personal, cred ca Brexit reprezinta o reala pierdere pentru Europa.
Anglia a dovedit ca a fost o sursa de Admistratie perfecta, si asta la scara Globului. Uitam prea usor ca Anglia a civilizat intreg Pamantul. Acolo unde Imperiul Britanic a pus „piciorul” pamantul a devenit fertil. Anglia este singura civilizatie care a trecut prin revolutia burgheza fara varsare de sange, democratic. Sa te „eliberezi” acum de Anglia si sa o consideri un „cal troian” mi se pare o eroare fatala. In UE, Anglia putea fi un Pol de stabilitate, ratiune, democratie. La conducerea Europei, Anglia putea ridica aceasta forta gigantica la un nivel fara precedent.
Rusia, in complicitate cu membri ai Uniunii Europene, a manevrat abil spre acest tragic final.
Revolutie fara varsare de sange?. Ati uitat de razboiul civil, de decapitarea lui Charles I, de inlocuirea monarhiei cu dictaura personala a lui Cromwell si apoi, pentru scurt timp, a fiului sau?
Bineinteles razboaile coloniale, razboaile impotriva incercarilor de independenta ale US, razboaiele opiului, in care Anglia a primul stat traficant de droguri, razboiul anglo-bur, etc, au fost toate pentru civilizarea acelor locuri. Tot pentru civilizarea Irlandei le-a fost interzis irlandezilor accesul la liceu, studierea limbei natale, infometarea lor (si a indienilor din Bengal).
Observ ca aveti un punct de vedere foarte nuantat. Analiza unei intregi Istorii a Lumii nu cred ca se face rasfoind in viteza paginile.
Importante sunt rezultatele finale. Iar acestea vorbesc pentru sine: Statele Unite ale Americii, Canada (o buna parte), Australia, Noua Zeelanda, India, Africa de Sud, Hong Kong, ca sa numesc cateva dintre „victimele” britanice.
Poate va multumesc mai mult rezultatele obtinute de tarile ocupate de rusi sau germani sau chiar si francezi sau spanioli ale caror foste colonii sunt printre cele mai sarace din lume.
Ca si o concluzie: Daca nu ar fi existat britanicii, Lumea de astazi ar fi aratat complet diferita.
De altfel, cineva care foloseste termenul „Perfidul Albion” nu poate judeca Anglia decat subiectiv. Asa cum au judecat si cei ce i-au acordat, nemeritat cred, acest adjectiv pentru prima data.
„Lumea de astazi ar fi aratat complet diferita.”
Diferit.
Multumesc pentru corectare. Nu sunt un expert in gramatica si am fost tentat sa fac acordul cu substantivul sau donorul. Dar asa cum l-ati exprimat suna mai bine.
Împreună puteam fi mai puternici, fără îndoială. Plusul de stabilitate și experiența democratică adusă în Uniunea Europeană de Regatul Unit vor fi greu de suplinit. Doar că vehiculul european este mai puternic și mai stabil atunci când toți vectorii care îl pun în mișcare sunt orientați în aceeași direcție. Altfel, devine lent, instabil, vulnerabil.
Nu este spațiu aici pentru a analiza motivele, nici consecințele, dar respingând constant orice strădanie de integrare europeană, Marea Britanie a devenit o frână în calea evoluției Uniunii Europene și un pericol la adresa stabilității ei. Îmi pare rău ca s-a întâmplat așa. Și nu știu acum dacă nu cumva alegerea Marii Britanii este mai bună [pentru ambele părți] decât dacă ar fi optat pentru rămânerea în Uniunea Europeană. Aș fi preferat să fim o Uniune mai strânsă, cu politici [în toate domeniile] comune și eficiente, cu Marea Britanie alături de noi. Adică, mai puternici.
Anglia este singura tara care are un ADN de lider mondial. A mai condus Lumea, Franta sau Germania niciodata.
Dar, asa cum spuneati, zarele par a fi aruncate.
Sa speram ca urmasii nostri vor fi mai intelepti atunci cand vor decide asupra destinului lor.
Stimate,
d-le Mircea M,
Romania nu are nevoie de scenarii, fiindca are cu mult mai mult de atit: are peste 52 de strategii (tehnice – teoretice) care au sistematizat tehnic-stiintific toate ,,scenariile de dezvoltare ” pe domenii, ramuri economice si pe domeniile bugetare!Cu toate acestea, este vizibil (dupa integrare), ca ele nu ajuta cu nimic dezvoltarea economica si reconstructia industriala!
Stimate,
d-le Lucky,
1. Nu poporul roman, ci intelighentia este cea care nu poate sa ,,scrie istoria” noastra pe alt registru, decit de stagnare in postcomunismul economic si social postdecembrist!Poporul roman n-a beneficiat de un ,,proiect de tara” din doua motive: A.)liberali teoreticieni (politici) specialisti in stiinte social-politice s-au rezumat la liberalismul politic, fara sa-i intereseze rostul si conexiunea lui cu cercetarea economica fundamentala, care poate conduce la constructia unui proiect de reindustrializare a tarii.Fara industrie, dezvoltare si clasa mijlocie, avem saracie si asistati social, adica liberalismul …psd-ist.
B.)Economistii nu ies spre o cercetarea stiintifica aflata dincolo de ,,econometria” lor, catre studiul pentru articularea/conexarea ei cu ,,stiintele social- politice”, pentru a putea construi (pe baza ambelor) tehnicile si instrumentarul INSTITUTIONAL si Normativ, care sa asigure transpunerea STRATEGIILOR (economistilor) in programe de guvernre pe diferite termene: imediat, scurt, mediu si lung.Romania a murit economic si social, urmare a raminerii ,,DESPARTITE” a celor doua „aripi” stiintifice capabile sa realizeze (numai impreuna) proiecte economice fezabile si operationale! Concluzie: DOMENIUL ,,economistului” care inventariaza si propune imbunatatiri economice a ramas de 26 de ani RUPT/,,separat” ARTIFICIAL (si pagubos (national) de DOMENIUL „stiintelor social-politice” care NUMAI IMPREUNA pot construi tehnicile si instrumentarul INSTITUTIONAL de transpunere in viata economica reala a masurilor de schimbare pozitiva propuse de economisti!
C.)Drept urmare, pe de o parte Economistii propun seturi (de masuri) si (zeci de) strategii economice, iar pe de alta, ideologii/specialist in stiinte social-politice fac periodic (cautind vinovatii) inventarul esecului LIBERALISMULUI in Romania.Acestea se produc in loc ca ei sa abordeze IMPREUNA cercetarea economica, prin prisma ambelor domenii stiintifice:economic si social-politic!
Concluzie:ambii critica si evidentiaza stagnarea generala, fara sa inteleaga modul si a face IMPREUNA ceva pentru a o depasi!
2.Urmarea a abordarii celor doua domenii am realizat un proiect national PRO-ACTIV de ,,reconstructie economica si industriala” a tarii, pe care-l pot face cunoscut oricui doreste sa-l cunoasca, (dupa comunicarea E-mailului) la tel 0721316019.Din pacate, pina acum n-a interest pe nimeni de la Presedentie sau Guverne, o viziune si tehnicile noi ale dezvoltarii economice si industriale (de evident succes in Asia emergenta), aflate dincolo de ,,stabilitatea macro” (importanta si ea), care singura nu poate aduce dezvoltare industriala, fara atragerea masiva a investitorilor straini industriali.
3.Acesta este obiectivul principal a proiectului economic – capabil sa aduca competitivitatea economica nationala catre cea a tarilor dezvoltate, de la cea dezastruoasa de azi (de indice 74) – care a alungat investitorii straini industriali majori, dupa 2008.Concluzie:fac cunoscut proiectul economic oricui doreste…
In incheiere, urez noroc si sanatate administratorilor ,,Contributors” si comentatorilor sai.
La multi ani tuturor!
Eu aş numi anul 2016 mai degrabă anul trezirii. E trezirea din visul „progresist”, din utopia integrismului nivelator, din încercarea de a recrea omul nou, politically correct, indefinit sexual şi identitar. Da, elitele noii ideologii sunt profund dezamăgite şi debusolate de eşec. Au nevoie stringentă de o pauză de reflecţie. Să realizeze unde au greşit, unde au făcut excese, unde au stricat ceea ce, de bine de rău, mergea. Poate vor realiza că direcţia vizată de ei era greşită şi îşi vor ajusta ţintele şi viziunea, luând în calcul şi valorile celor pe care pretind că-i reprezintă. Altfel .. tsunami-ul nu mai poate fi oprit.
România 2016 a ales. Deciziile 2017 se iau la București. 26 de ani libertate,cea mai lungă perioadă de democrație din cei 150 de ani 1866- 1918-1941-1989-2007-2016, sunt o perioadă cu sprijin extern, subvenții nerambursabile (momentul istoric prielnic) cu un AQUIS COMMUNAUTAIRE UE de citit, de descopertit, de aplicat. Responsabilitatea ??! După vidul în sfera publică pînă 1989, cu tăcerea apăsătoare a multor „budgetari”, s-a reconstituit societatea civică. Dezbaterile în publicația de față sunt un exemplu pentru spititul civic și creativitatea dezlanțuită după 1989. Viitorul e deschis scrie Lucian Boia.
… „… Uniunea Europeană a noastră și spre interesele României de păstrare a ordinii liberale globale actuale. România are în prezent cea mai bună poziție în sistemul internațional din întreaga sa istorie, fiind integrată (chiar dacă la periferie) în cele mai puternice și mai prospere blocuri ale lumii occidentale, respectiv NATO și Uniunea Europeană. Suntem în situația de a spune că orice modificare structurală, orice afectare a funcționării Uniunii sau Alianței Nord-Atlantice, ca să nu mai vorbim de spectrul unei dezintegrări, ne-ar expune din nou riscurilor și amenințărilor istorice inerente ale regiunii de confluență în care ne aflăm, pe marile coridoare Est-Vest și Nord-Sud, pe faliile strategice, militare, geopolitice, culturale și civilizaționale Occident-Orient care se pot oricând redeschide și înghiți într-o zonă a lipsei de speranță statele și națiunile mai mici care au avut ghinionul acestui plasament pe hartă, la marginea tuturor imperiilor din care au făcut parte…. „….
Perioadele de tranziție 1866- 1918- 1939-1989- 2007- 2016 se deosebesc esențial. Rupturile sunt mult mai pronuntate decît le-ar explica numai schimbarea generațiilor. Practic fiecera generație a cunoscut mai multe regimuri de la București.
Ce e de așteptat 2017? Clase mai mici la scoli, licee, universități pentru a obține un învățămînt de excelență? Pregătirea tinerilor pentru o activitate și participare în UE, cu drepturi și obligații egale cu ceilalți tineri din generația Google- Smartfone? Programe de învătămînt „digitalizat”, accesibil pentru copii din localități mici sau din familii fără bibliotecă în casă, …. de generații. Introducerea, completarea studiului cu partea UP TO DATE din patrimoniul universal (literatura universală) în scoli, licee și universități. Benchmarking în educație, învățămînt, știință, cercetare: accent mai mare pe aptitudini de comunicare, responsabilitate și mai putin „date /pe de rost”. Aptitudini de colaborare în grup antrenate în scoli (UK reorientează învățămîntul/ educația în această direcție- serviciile), licee și universități pentru teamwork, pentru a elabora soluții noi în grup. O administrație mai descentralizată, pe principiul „subsidiarității”: citoyenii sunt suveranul, pot controla de aproape la nivel local-comunal (Elveția: autonomie cantonală, democrație la bază) și regional administrația publică. Guvernul nu e „deasupra” suveranului ! Executivul e responsabil de binele public. Opinia publică și presa sunt a patra putere în democrație. E așa în țară după 1989? Ce e de făcut 2017? Ce e de evitat ? Sansele ? Riscurile?
Harta, geografia nu mai are importață mare în era digitală. Indiferent de reședința (diaspora), indiferent unde se conectează tinerii la un patrimoniu universal cu un clic, decisiv sunt aspirațiile, speranțele și aptitudinile individuale. Vocabularul celor cu o biografie „frîntă” (generația ședințe și lozinci) nu mai „prinde” la tinerii de azi. Nu numai la vot se abțin. Sunt conectați mai mult cu cei din generația lor din lumea întreagă. Au dublă cetățenie! Brain drain…?… pînă cînd…??! Se orientează ca și ceilalți tineri din generația lor JUST IN TIME spre țeluri și viziuni proprii. Am încredere în pofta lor de liberate și democrație. Trecutul e trecut. Cu umbre care nu sunt….
…”… privind în urmă, putem ușor admite că aproape toate evoluțiile politice concrete din spațiul occidental și din vecinătățile acestuia au confirmat perspectivele rezervate ale ordinii liberale euro-atlantice, ale Uniunii Europene așa cum o știm astăzi și ale solidității parteneriatului transatlantic, care s-au deteriorat continuu, mergând până la procese electorale câștigate de actori politici care au promovat explicit “ieșirea” din logica Occidentului deschis, unitar, generos și tolerant precum și a democrațiilor liberale tradiționale, triumfătoare la sfârșitul Războiului Rece…. „…..
Problemele în statele partenere UE și NATO sunt mai mult de natură internă. Deosebirile între parteneri UE sunt mari. 500 de ani REFORMATION în Sudia, Danemarca, Olanda, UK, etc. e sărbătorită de citoyeni multumiți cu destinul lor. Altfel e în celălate zone ale UE. Somajul extrem de mare la tineri în sud-estul mediteranean- balcani se poate constata de forte mult timp! De ce e așa? Ce e de asteptat 2017? In Olanda o majoritate democratică e garantată 2017, în Franța în turul doi învinge/cîstigă un democrat. Bundesrepublik D. e prosperă și ancorată putenic în alianțe, din 1956.
Conflictele de interese sunt o stare normală în democrație. Suveraniștii- naționaliști Bratislava 2016/Vișegrad atacă UE /Bruessel. Oferă soluții? Care? Subsidiaritate da. Ciupirea de avantaje si blocarea (unanimitate de voturi- Malta a preluat președinția UE 2017) multor decisii în UE în favoarea spiritului / „egoismului național sacru” duce la o comunitate credibilă? Revelionul în orașele UE a fost netulburat. După aderarea la UE 2007 în țară a început o nouă încercare. Incotr-o Bucuresti 2017?
… „…E suficient să privim spre destinul jalnic al Republicii Moldova, de care ne desparte doar un râu (și, din fericire, câteva Tratate politice esențiale) ca să înțelegem ce șansă am avut, dar și că “jocul” a fost și este la limită, că echilibrele sunt fragile și nimic nu e sigur și veșnic…. ….
O parte a continentului din est a rămas în umbra otrăvită a trecutului violent din secolul 20. Serbia Mare, Albania Mare, Croația Mare, Rusia Mare, România Mare (Basarabia- Transnistria), Ungaria Mare, Polonia Mare, sunt țeluri promițătoare și de viitor?
Am încredere în citoyenii tineri. Common sens în UE 2017?
Libertate, sunet înălțător!