marți, aprilie 16, 2024

Cum să dăm foc țării? Cu hârtii

            În trista istorie de la Spitalul Matei Balș, singurul lucru interesant e cel menționat de d-l Raed Arafat în conferința de presă: ”ultimul control a fost făcut în noiembrie”. N-avem nici un motiv să nu-l credem. Mai putea fi făcut un control în decembrie și încă unul în ianuariele care tocmai se încheie. Toate ar fi arătat la fel; în proporție de 95 % copiate unul după altul: nu există nici un fel de probleme mari, mai e ceva cu plăcile de faianță, sunt necesare investiții de la buget etc. E limpede cum se fac lucrurile acestea: vine o ”comisie” de la Minister – sau de la vreunul din nenumăratele ”organisme” din subordine –, se închide cu directorul (”managerul” sau ce-o mai fi) în birou și ”controlează” hârtiile (trimise oricum, cu multă vreme în urmă). Eventual – dar numai eventual – se trece și prin două – trei saloane, special amenajate pentru vizita ”înalților oaspeți”. Cu cât oaspeții sunt mai înalți, cu atât formalitățile acestea durează mai puțin și se ajunge ”în cadru informal”: la masă, într-o atmosferă plăcută, în care pot fi discutate lucruri care privesc viața și cariera ”managerului” și a șefului ”comisiei”. Iar hârtiile ”merg înainte”; în definitiv au toate ”avizele”, sunt pe ele zeci – poate sute – de semnături și ștampile, oamenii s-au ”autoevaluat”, au ”declarat pe proprie răspundere”, iar ”comisia” nu face decât să constate ”corectitudinea procedurală” a ”redactării dosarelor”. Restul, nu e treaba ei. Vreți să știți cum stați cu sistemul electric? Angajați firmă de expertiză. Da, dar nu putem; 98 % din venituri merg în salarii (din care 66 % în plata ”posturilor de conducere”) și, pentru curent și alte utilități, depindem de rectificarea bugetară… Ei, asta e, declarați și voi ca anul trecut. Poate dă Domnul să nu se întâmple nimic!

            Ideea e simplă: cu cât sunt angrenați mai mulți în ”făcutul de dosare” cu atât se estompează mai mult orice formă de responsabilitate. În cel mai bun caz, îl tragem la răspundere pe nea Ghiță, electricianul. Căci – nu? – el e singurul ce pune mâna pe instalațiile electrice. Că-n ”acte” scrie că acelea au un tip de izolare și în fapt e altul (de cinci ori mai ieftin ca primul), asta e. Cine mai știe cum era lumea pe-atunci? Integrare, Iliescu, război în Serbia, ”factori multipli”, ”nu putem dezgropa tot trecutul”, ”au fost și erori, dar s-au făcut și multe lucruri bune”. În fond de ce ne certăm? Ăia, arșii, ”nu le-a mai dat Dumnezeu zile”. Ce putem să facem? Să schimbăm toate cablurile din spital? Cu ce? De unde bani? În cât timp? Ce facem în vremea asta cu bolnavii? Cu personalul? Cu ”domnul manager”? Hai să fim serioși! Face Ghiță o chestie acolo, la fire, cum știe el că-i mai bine și mergem înainte. În definitiv, în hârtii ”nu e nici o problemă”.

            În spitale o vedem, când ard oameni de vii. O vedem și pe drumuri, când se surpă și cad autobuze sau microbuze cu cei ce-au avut nenorocul a fi acolo. O simt – la propriu – pe pielea lor cei care stau în cartierele neîncălzite sau slab încălzite ale Bucureștiului sau a altor orașe ale țării. O vedem într-un învățământ ajuns caricatura a ceea ce ar trebui să fie o școală autentică. O descoperim în ”instituțiile militarizate” imediat ce dăm de o problemă. Peste tot e la fel: doar hârtii. Anual, fiecare istituție publică din România procesează câteva sute de tone de hârtie pe care se repetă aceleași ”declarații”, unde ”se raportează realizări” (mereu ”mai mari”), pe care semnează toată lumea, în geometrii variabile și se fac ”sinteze” cu ”anexe” ce se trimit ”la centru”. Aceasta e ”realitatea adevărată” a lumii noastre. În ea sunt înșurubate funcțiile cu ”salarii de merit”, ”indemnizații” și ”prime” și din acestea cresc ”pensiile speciale” mai mari decât ale foștilor președinți ai Statelor Unite. Putem opri asta? Nu. Pentru că sunt prea mulți cei care beneficiază de ”sistem”. Și sunt încă mai mulți cei care așteaptă să beneficieze și ei. Cei mulți și mici care fac hârtiile pe care șefii – cu superbă plictiseală – își pun semnătura.

            Așa a fost și până în 1989: sute de mii de oameni au făcut mii de tone de hârtii cu ”raportări” gigantice la hectar și ”pe cap de locuitor”, au scris biblioteci întregi despre ”societatea socialistă multilateral dezvoltată” și au recitat decenii de discursuri croșetate din citatele Tovarășului (fabricate, și acelea, de alții). Și atunci, ca și acum, toată lumea știa că nimic din ce e în discursuri nu e în viața de zi cu zi a oamenilor comuni și, reciproc, nimic din experiența lor nu se regăsește în speech-urile oficiale. Dar asta era convenția: trăim, simultan, în două lumi diferite – una în care ”raportăm”, entuziaști și fericiți și una în care ne descurcăm, cum putem, fiecare. L-am pierdut pe Ceaușescu în urmă cu 30 de ani, dar metodele lui au fost ”democratizate”. Toată lumea scrie, periodic, ”raportări” grotești și – în felul acesta – ”sub proprie semnătură” toți devin complici la impostura care, din când în când, se dovedește a fi ucigașă. Ce dom’le, tu n-ai semnat? Tu n-ai scris că stăm bine și avem numai realizări? Pă’ dac-ai scris cu mânuța ta, acuma ce faci pe viteazul? Toți suntem la fel.

            Nu, nu se va face nimic. O altă ”comisie” nu e decât încă une element în mulțimea comisiilor deja existente. Menirea ei va fi aceea de-a temporiza totul până se va uita cu desăvârșire ce s-a întâmplat, până ce ”domnul manager” va ieși la mult așteptata ”pensie specială”, până când ne vom împotmoli în alte scandaluri, legate de costurile refacerii a ceea ce acum s-a distrus, până ce – în loc de victime – se va vorbi de ”indemnizații pentru familii”. Între timp, cu minime permutări, celelalte ”comisii” își vor vedea de treabă: vor studia ”dosare” și vor ”aviza” munți de hârtii.

            Cum arată România reală? Exact așa cum au înțeles-o cinci milioane de români care au părăsit-o: ca pe ”legătura de nezdruncinat” dintre ”hârtii” și ”pensiile speciale”. Probabil, pentru mulți dintre ei, șocul cel mai mare este cel ușurinței cu care au traversat ”cortina de hârtie” care-i împiedica să-și imagineze o altă realitate. Și, da, cei mai mulți dintre ei lucrează – cu mâinile și cu capul – și trăiesc ca oameni, fără să facă tot timpul hârtii. Cei ce-am rămas, alunecăm încet în tocătorul de hârtie ce șterge – pe-aceste meleaguri – orice memorie a trecutului.

            Cât despre morți, la fel ca despre vii (căci îi deosebim tot mai puțin): să-i ierte Dumnezeu!

Distribuie acest articol

43 COMENTARII

  1. Trebuie inteles ca de baza sunt meseriile de inginer, electrician, etc. Fiindca inseamna multa rigoare, inseamna si ceva principii de viata. Inseamna responsabilitate. Meseriile tehnice sunt foarte importante, ele au de a face cu realitatea, stabilesc un mode de gandire.

    La noi birocratii au un aer de superioritate fata de meseriile tehnice, reale. De aici rezultatul, puteti sa va uitati in hartii si sa traiti in lumea virtuala. Fotbal, facebook, carciume, reclame, aici s-au dus banii dumneavoastra. Surpriza acei cu gandire reala au plecat acolo unde sunt apreciati.

    Meidicii, electricieni, infrastructura, nu se face batand din palme si peste noapte. E nevoie ca la pandemie ca 70% sa fie cum trebuie. Dar cine vrea sa fie acel Gigel? Acum puteti sa aruncati cu tone de bani, marea parte nu vor ajunge unde trebuie, fiindca nu ai cu cine.

    • Aveti dreptate. Meseriile tehnice sunt privite in cel mai bun caz cu condescendenta. Nenumaratele controale institutionale sunt facute de persoane care nu au habar ce anume trebuie sa controleze si ce trebuie sa observe. O alta mizerie romaneasca este si instructajul salariatilor pe diverse teme: protecția la incendii, securitatea muncii, protecția mediului… toate se fac pe hartie, niciun exercitiu practic. Avem stingatoare de incendiu (mai nou avem si in apartament, nu stiu ce lege, dar ne-a obligat administratorul blocului), dar nu stiu sa le folosesc ca nu mi-a aratat nimeni. Pe scurt, furatul propriei caciuli este indestructibil in societatea romaneasca.

    • Meseriasii mult huluiti, ce „prosti” si fara facultate insa care pot instala ceva corect intr-o cladire au plecat, aveti dreptate, de „Gigei” nu ducem lipsa, scolile profesionale technice au fost transformate in licee industriale, fiecare sa se poata inscrie la o „facutate de invartit hartii”, de munca „fizica” fug toti ca iepurii.
      In urma acestui incendiu cine trebuie luat la intrebari ? ministrul, managerul sau cel care este direct raspunzator de mentenanta aparaturii si a instalatiilor ? oare mai exista cineva ? sau intra in atributiunille personalului de facut curateniei.
      In fiecare spital modern trebuie sa existe cel putin cativa meseriasi si technicieni bine pregatiti care se ocupa de aparatura si infrastructura, cine sunt acele persoane de la Matei Bals , cu nume si prenume ? hai sa vedem sau posturile au fost desfiintate datorita lipsei de fonduri ?
      La ce ajuta daca um medic castiga 3000 de Euro daca sandramaua ia foc din lipsa unui electrician.

  2. Foarte greu de admis ca „mostenirea dureroasa” a comunismului este principala cauza. Cred ca in absenta evaluari cat mai impartiala, mai ales a responsabililor de la toate nivelurile, dar si cultura unei reactivitati a populatiei este importanta in asanare.

    • Cine sa faca asanarea, cine sa invete pe ceilalti cum trebuie sa fie o lume fara hartii aberante? Cei capabili nu au loc in sistemul corupt. Am auzit vorba „dvs. nu va potriviti colectivului”, adica nu mai veniti cu lucruri bine facute ca ii faceti pe ceilalti sa se simta prost si beneficiarii vor ridica pretentii.

  3. Cum zicea un popmoier „mie nu imi aratati dosarele pline cu hartii! Ca daca se produce un incendiu hartiile ard! Mie aratati-mi masurile luate!”

    Ma rog directioru aka a porimiut o hartie care nu l-a facut fericit . O amenda de numai 5.000 lei (prin 86!)

  4. Minunat articol! Bravo, ati adus la zi o realitate care se regaseste in toate domeniile si in toate institutiile publice si private. Foarte rare sunt exceptiile. Hartiile au fost cheia miilor de posturi in a nu face dacat hartoage inutile. Teren ioc, realitatea canci. Nici guvernarea actuala nu va face nimic, tot hartii invartite de la unii la altii.

    • @ Aristotel 30/01/2021 At 11:36
      Prim ministru Fl.Catu le-a cerut tutulor ” sa iasa din birouri daca nu sa plece acasa”.
      Deci, trebuie sa observati ca guvernarea actuala incepe sa faca ceva; alta parte din guvernare merge la schi.

  5. Sa ne ierte Dumnezeu – ca asta face de cind ne stim sau cum grotescul a luat locul normalitatii . Ce mai zgomot ,ce mai zbucium , nu ne invatam minte nicicind , nu ne pasa decit sa ne umplem buzunarele – cu firfirici – mai nou numiti – euro – si indiferent ce facem, de vina este altul, atunci cind o patim ca la BALS . Altul si mereu altul este vinovat . degeaba au murit niste oameni la Colectiv , degeaba au murit oameni acum in spitalul vechi de 53 de ani si renovat, cicatelea , de curind (doar un fel de a zice ) . Nu respectam nimic , legile nu sunt pentru noi facute , nu avem nici un fel de responsabilitate , ne doare- in cot – de cei asemeni noua .Comisia isi face si ea loc cu coatele , politicul se exprima , aratind cu mina catre alt partid , media birfeste mai ceva ca tata -Fleasca – minciunile stau cu regele la masa , castanele se vor a fi scoase cu mina altora din foc . O masca plinge , o masca ride , si noi toti ne batem pe burta , doar ,doar ,sa mai punem un strat de osinza groasa . Ce mai tura – vura , doar noi stim adevarul , doar noi stim ce bine si ce e rau , doar noi stim cum virusul nu exista si cum unii ne monteaza cipuri (nu spun cine , persoana insemnata ), doar noi stim cum vaccinul este doar asa un mare fake ce mai mult ne omoara decit ne face bine , cit despre masca ,ce sa mai vorbim , a ajuns botnita . Unii vor sa bea gaz , altii vor sa isi curete, interiorul ,cu te miri ce alte solutii miraculoase , altii maninca – ,pe piine in loc de unt , medicamente pentru animale , altii fac gargara, cu nu stim ce , sa dispara virusul cel pacatos , altii pupa de zor mostele si crucile puse la dispozitie de preotimea atot stiutoare , altii beau agheazma cea fermecata si uite asa am devenit imuni cu totii . Veni-va vremea aceea in care noi toti sa punem umarul pentru tara ? sau si de data asta am votat degeaba ?

  6. E chiar strigator la cer ce se intampla in sistemul de sanatate si faptul ca nimeni nu plateste pentru crimele (da, crime) comise. In ultimele luni au fost cel putin 3 incendii soldate cu moartea pacientilor. Pe primele doua (Piatra-Neamt si Iasi) deja s-a pus batista pe tambal. Se mai vorbeste din cand in cand doar de medicul super-erou care a fost transportat de urgenta cu un avion militar in Belgia ca sa fie tratat mai bine fiindca viata lui e mult mai pretioasa decat a celor care-i platesc lui salariul si au avut nenorocul sa stea inchisi sub cheie in garda lui.
    Insa, simptomatica pentru intreg sistemul medical este declaratia directorului Spitalului de Psihiatrie din Iasi dupa ce un pacient a murit acolo carbonizat: „Noi am deschis o cercetare disciplinară, unde se va vedea cine a greşit, iar acela să plătească. Nu pot sta după fiecare să văd dacă îşi face treaba.” Cu alte cuvinte el ca director nu are nicio responsabilitate, treaba lui e sa incaseze doar un salariu. Si ghiciti ce, de rezultatele cercetarii disciplinare nu a mai auzit nimeni nimic.

  7. Hai să nu dramatizăm. Incendii în spitale au fost peste tot în Europa în timpul pandemiei, favorizate şi de prezenţa oxigenului în tratamentele anti-covid. A fost un accident. Dar, da, se pare că în România sunt prea multe accidente în spitale. Cauza? O ştim toţi: Mafia din Sănătate este cea mai puternică Mafie din România.

    • mafia din sanatate este puternica pentru ca pacientii ii umplu de bani negri, chiar banii negri care intretin puterea acestora si ii omoara pe pacienti cu zile…doar din salariu nu se poate organiza un cartel,chiar si dintr-un salariu actual de 2-3k euro cat iau indivizii astia, asa ca incetati sa mai dati spaga si cartelul aka mafia din sanatate va disparea de la sine!

    • Corect, numai astazi au tost 24 de incendii in Germania.
      Rog sa dramatizam doar cand la putere este peeseedee.
      Si sa nu aud de vreo demisie.

    • E tragic. E normal sa fim impresionati. Ce nu e normal si util e sa ne isterizam si sa aruncam cu venin.
      Intrebati pe oricine lucreaza cu oxigen. Chiar si cei care folosesc concentratoare de oxigen acasa sunt instruiti sa le tina departe de grasimi. Exista pericol de flacara spontana la contactul oxigen/grasimi. Tuburile celor intubati sunt lubrefiate cu substante care contin catitati mici de grasimi. Nu prea stiu care e alternativa.

  8. Mortii se ingroapa in pamint si vii in hirtii.
    Nu vreau sa va fac invidiosi, dar cred ca nemtii ii bat pe toti cind e vorba de hirtii, e adevarat ca incet, incet unele devin digitale si e de asemenea adevarat ca unele sunt chiar imaginea realitatii.
    Cu multi ani in urma aveam o un furnizor din fostul DDR, o firma simpatica, fusese de vreo doua ori ba in mina statului, ba recuperata. Faceau treaba buna dar nu aveau, asa cum frumos se spune, sistem de calitate. Le pun la dispozitie niste formulare prin care se certifica verificarea fiecarei operatii pe fiecare piesa in parte.
    Dupa vreo doua luni mergem din nou in inspectie, cel responsabil cu CTC, scoate mindru un dosar si-mi arata un vraf de certificate gata semnate, pt o multime de piese care nici nu intrasera inca in fabricatie.

  9. Iar PRESA se asorteaza perfect cu sistemul BUGETAR. Majoritatea ziaristilor se fac ca scriu un articol acid, cand de fapt nu spun nimic concret. E doar asa, o palma peste fund, data unei cocote. N-o doare si nici n-o supara, ci poate, pe moment, chiar ii face putin placere, oricum uita imediat. Cam asa e si cu articolul asta care, corect, exprima doar frustrarea pe care o avem noi toti, asa in general, dar nu dezvaluie nimic din ce ar putea schimba ceva. Eu sunt sigur ca si in Romania ziaristii primesc ponturi adevarate si dovezi care, odata dezvaluite, obliga procuratura sa deschida anchete penale. Asa e in toata lumea libera. De ce la noi n-ar fi asa? Pentru ca nu suntem in „lumea libera”. Pentru ca acel ziarist care are dovada coruptiei nu e lasat sa publice iar el sau seful lui, sau amandoi, primesc o gramada de bani sau influenta pentru a da totul uitarii. Asa ca noi citim, dam dreptate autorului, iar peste o saptamana am uitat cu totii. Nu se va lua nicio masura la Matei Bals si la toate celelalte spitale din Romania. Iar in martie va arde alt spital. Si se vor scrie alte articole din astea…

  10. Buna ziua,
    doar cateva comentarii:
    1.La un spital exista un manager general plus cei din management, defalcati pe compartimente(ma refer strict la activitatea de HR, administrativ, partea tehnica etc.)
    2.Responsabilitatea pentru functionarea corecta a unui spital le revin deci cine raspunde de o problema strict tehnica, tot ei, introducerea de aeroterme, resouri electrice,
    3. Responsabilitatea unui secretar de stat au al uni ministru de sanatate mi se par aberante, de unde sa cunoasca ei toate spitalele din Romania (ar fi aberant) si in acelasi timp sa fie si trasi la raspundere.
    4.Ce mi se pare aberant din declaratiile PSD si AUR este faptul ca nu se mentioneaza ca acest spital a fost(si este condus din umbra) de dl Sreinu Cercel actual parlamentar de PSD. Si cu acestea am spus totul.

    • D-le Popescu,
      La punctul trei al comment-ului Dvs am si eu o mica observatie: De ce mama lui proces verbal mai tinem in functii ministri si secretari de stat, daca nu au nici o responsabilitate, oricare ar fi situatiile in ministerele pe care cu fala le reprezinta in turneele nocturne la televiziuni? !

    • PSD-ul si cand nu e la putere conduce din umbra. ;)
      la punctul 3. nu inteleg de ce si-a date demisia Ponta si primarul ala de sector? Un gest de onoare?

  11. Degeaba ai dotari ultra performante si aparataj de ultima generatie daca instalatia electrica este veche de 50 de ani iar datorita suprasolicitarii cedeaza, un scurt circuit si totul arde.
    Dotarile se pot vedea, cablurile noi din pereti, panourile electrice, in general dotarile de infrastructura nu se vad si nu pot fi „vandute” drept investitie in ceva palbabil precum un ecograf, un pat modern, o sala de operatie sau altceva si nici nu se preteaza „la poze” care dau bine.
    Despre de asta e vorba, banalitati fara de care insa nimic nu poate functiona normal si corect, catastrofele fiind programate.

  12. Da Lucifer, au fost incendii si in alte tari dar nu asa de dese ca la noi. Nu trec trei luni si alt incendiu. Sunteti cumva unul pe care a cazut magareata unui incendiu si dati acum exemple din alte state! Cum sa nu dramatizam daca ardem pacienti ca pe frigare! Altfel, ne aratam cinismul. Una este sa mori de moarte naturala ori de boli adunate, alta sa te faci scrum!

  13. Se intampla tot felul de ilegalitati, de tragedii, de lucruri rele,
    coruptie. De ce reactia imensei majoritati se limiteaza sa le descrie,
    sau sa constate, sau sa se supere, sau sa-si vada indiferent de ale lui?
    De ce nu reactionam ca si cand ni s-ar intampla noua personal, sau apropiatilor nostri, acele lucruri rele?
    Sau ca si cand s-ar intampla in casa noastra, in curtea noastra,
    sau a apropiatilor si nu in ceea ce numim formal
    localitate, tara…la care privim ca niste spectatori.
    Daca ni s-ar intampla noua am reactiona,
    am incerca sa facem ceva concret.
    Daca se intampla dincolo de usa casei fiecaruia ..
    scriem , ne suparam, sau nu ne pasa, nu este treaba noastra.
    Inteleg, „autoritatile” trebuie sa-si faca datoria, ca de asta sunt platite
    din taxele si impozitele noastre..
    Dar daca nu-si fac treaba, daca se tot folosesc de posturile,
    de demnitatile din stat pentru interesele lor,
    si asta se tot intampla cel putin din 89, de cand este democratie.
    Acum am putea face ceva, sa se intrepte lucrurile.
    Nu ne inchid, nu ne trimit in lagare..
    Ce am fi dispusi sa facem, ca functionarii, demnitarii
    carora le-am cedat decizia, puterea sa isi faca serios jobul
    pentru care sunt platiti?
    Sa stie ca daca nu-si fac corect, competent treaba suporta consecinte, cineva din afara sistemului clientelar este cu ochii pe ei.
    Scriem, constatam, ne suparam..si atat?
    Cat de interesati suntem cu adevarat, de ce se intampla dincolo de usa casei fiecaruia si ce suntem dispusi sa facem concret ,
    daca se tot intampla o multime de lucruri rele?

  14. Hârtii? Macar de ar fi de la hârtii! E vorba doar de prostie pura!
    Rațional vorbind e o camera / secție, unde se folosește mult oxigen. Oxigenul întreține arderea. Se pune un senzor de oxigen care sa țiuie ori de câte ori saturația de oxigen creste peste o limită. Și SE AERISESTE! Nu neapărat „pornește ventilația”, căci asta ar însemna poate un declic electric ce induce scânteie. Dar o responsabilul de secție se trezește din somnul de noapte la și deschide geamurile și ușile. Punct.

    S-a mai întâmplat asta odată, la Piatra Neamț. Supra-saturatie de oxigen. Uau! La fel și acum! Nu, nu e vorba doar de hârtii! Am vrea noi sa fie atât de simplu! E vorba strict de prostie și idioțenie! In forma pura.

    Și nu, nu electricianul. Nu infirmiera. Nu medicii sau aeroterma vreunul pacient înghețat de frig. E managerul! Care ar trebui sa știe un minim de procedura: „pune dracului un senzor de oxigen și o goarna care sa scoale din morți toți adormiții din noapte, sa vina sa aerisească peștera morții!”. Atât.

    • „Nu neapărat „pornește ventilația”, căci asta ar însemna poate un declic electric ce induce scânteie”

      https: //venti-store.ro/category/248/ventilatoare-antiex.html

  15. Asa societate , asa rezultate.
    Este o problema structurala care nu va avea rezolvare in viitorul apropiat oricate analize si anchete vor fi facute .
    Problema de fond, este lipsa de pregatire si deprofesionalizarea oamenilor din societatea romaneasca .
    Culegem roadele a treizeci de ani de scadere continua a calitatii invatamintului din Romania .
    Nu suntem interesati sa avem in structura si masa societatii oameni pregatiti, in special in meseriile tehnice , tinerii fiind pur si simplu furati de orice perspectiva prin invatamintul de slaba calitate care le este oferit .
    Statul investeste foarte mult in domenii care nu produc plus valoare si se merge pe acelasi model sovietic in care se rasplatesc gras profesiile din structurile asa zis de “forta” .
    Priviti cand se fac inscrieri la scolile de politie , scolile de …, facultati de drept, studii politice, etc. cati doritori sunt sa se inscrie si faceti o comparatie cu cati tineri doresc sa urmeze o scoala tehnica sau profesionala.
    Acum culegem roadele la faptul ca nu s-au facut investitii im sanatate si invatamint .
    Banii au fost si sunt cheltuiti de catre guverne pe pensii si salarii in domeniul sectorului bugetar .
    In urma incendiului de la materniatea Giulesti, a fost gasita ca si unica vinovata o biata asistenta, care a si fost pedepsita exemplar .
    Nu a fost facuta o analiza tehnica a cauzelor incendiului cu scopul de a se implementa toate masurile de remediere si imbunatatire a sistemelor in toate spitalele din Romania.
    Din pacate vom vedea in continuare la orice incident de genul acesta, procurori, politisti, autoritati de stat care ne vor linisti ca s-a deschis o ancheta , ca vor fi gasiti vinovatii si vor fi pedepsiti exmplar, bla bla bla , etc.

    • Da, investitii masive in invatamantul profesional si technic, in scoli profesionale. Tinerii fug de munca fizica pt ca asa sunt invatati de parinti.

      • Sunt bani mult mai multi decat crede lumea.
        Avem si posibilitatea sa luam din fondurile europene,
        Invatamantul romanesc este in realitate supra-finantat, nu sub-finantat.

        Planul cadru este luuungit artificial, cu singurul scop de a avea cat mai multe ore, cat mai multe slujbe pentru cadrele didactice.

        Invatamantul romanesc este capturat de tagma dascalilor, care au inventat ïnvatamantul centrat pe profesor”- adica ratiunea de a fi a scolii a incetat de a mai fi invatarea elevilor, devenind locul de unde isi iau banii unii si altii.

        Nu cred ca exista in Romania vreun parinte responsabil care sa isi trimita copilul la studii superioare in Romania. Poate doar cei care vor sa cumpere diplome si apoi sa isi angajeze odrasla „la stat” pe salariu maricel luat pe plimbat hartii.

        Din ce in ce mai multi parinti cauta si gasesc solutii de a-si trimite copiii la liceu in alte tari. Cea mai simpla solutie este aceea de a pleca cu ei cu tot in strainatate, sau chiar de a pleca inainte sa aiba copiii, unul dintre motive fiind fix acesta.

        ===

        Sunt de parere ca nu mai este nevoie de scoli tehnice si profesionale. Ca si in restul domeniilor, vremea anilor indelungati de „tocit coatele” pe bancile scolii a apus.

        Dupa cum a apus si vremea examenelor controlate de stat.

        Aceste idei supravietuiesc numai fiindca ele garanteaza venituri unui numar mare de cadre didactice, fara nicio raspundere.

        Acum este epoca cursurilor scurte, a modulelor, a invatarii non-formale, a certificarilor in afara statului. E adevarat, este doar inceputul, se vad doar mugurii. Dar mugurii se vor schimba repede in plante intregi :-)

        • „Acum este epoca cursurilor scurte, a modulelor, a invatarii non-formale, a certificarilor in afara statului. ”
          Adica a cursurilor pe Youtube si a altor inventii de ultima ora, pt executantii care se plimba cu stivuitoarele printre rafturi este indeajuns pana si vor fi inlocuiti, sa legi firele corect intr-o instaltie electrica este nevoie de mai multa nevoie decat de un „curs scurt” altfel dupa ce ardem sandramalele le mai si runcam in aer.

          • Scurt inseamna scurt.

            – „Scurt” nu inseamna „putzin”.
            – Dupa cum „scurt” nu inseamna „putzine”.

            Avem o modularizare in crestere, in intreaga lume. Nu mai e nevoie sa fii legat de studiere unei materii timp de un an de zile. Pur si simplu se inlocuiesc astfel de cursuri rigide si lungi cu module mai scurte, ce pot fi combinate mai usor, atat in functie de cel care studiaza, cat si in functie de ceea ce se doreste.

            Intr-o alta postare explicam ca nu avem de-a face cu un moment de trecere, ci cu un proces intins pe mai multi ani si care are loc cu viteze diferite in state diferite si in grupuri sociale sau profesionale diferite.

            Veti vedea cat de curand sisteme de certificare a studiilor scurte, de exemplu. Si multe altele.

            ===
            Lumea educatiei se schimba, dar Romania nici macar nu discuta aceste schimbari. Tinerii pleaca din tara, fie singuri, fie impreuna cu parintii lor.

            Aceasta imbatranire a populatiei (si brain drain -ul atasat) la care asista impasibila politica romaneasca …

  16. Atunci cand ai oxigen, ai si risc de incendiu foarte mare.

    Daca o luam de la origini, ce invata elevii? Ca „arderea este combinarea cu oxigenul” – in diverse variante.
    Daca stiu sa redea intocmai „definitia”, iau 10! Si gata! Adica nu inteleg nimic.
    De ce sa ne miram de iresponsabilitatea acestora, ca adulti? Noi i-am invatat asa.

    ===

    De fapt, daca ar fi sa sintetizez intr-un cuvan Romania de astazi acela ar fi „iresponsabilitate”.
    De la cadrul legal pana la relatiile interumane, iresponsabilitatea este trasatura dominanta. Fuga de raspundere a sport national.

    Nimeni nu raspunde in fata nimanui: cel care nu a facut caietul de sarcini pentru constructie, cel care a construit, cel care a permis utilizarea unor dispozitive de incalzire periculoase la ATI (daca asa o fi), cel care a semnat autirizatia de functionare etc. etc. etc.

    Nimeni nu raspunde de nimic in fata nimanui.

    Dar nu este de mirare. Modul in care actioneaza statul roman de astazi este acela de a da tuturor dupa nevoi, Romanii au ajuns o gloata de maimute hranite cu banane din belsug numai pentru ca se scarpina.

    Isi mai dau si foc unii altora, dar nu conteaza! Bine ca se deschid resturantele, bine ca revine China in productie, sa fie televizoare din belsug, bine ca da statul „ajutoare” sa aiba tot romanul bani de crasma, bine ca romanii vor avea din nou ce sa fure,

    Gloata de mamimute hranite cu banane din belsug pentru ca se scarpina si-au facut un stat care e respnsabil doar de impartirea bananelor.

    • ce sa raspunda? care responsabilitate? cine a fost educat in spirit de responsabilitate in ultimii 80 de ani? ce a vazut lumea a fost ca unii raspund de 10 ori pentru o mina de pix si altii nu raspund pentru uciderea a sute de oameni. toata intelectualitatea atragea atentia dupa 89 ca sa ne razbunam. Criminalii comunisti au fost mangaiati pe crestet. Reteaua lor si copiii educati de criminaliiinserieoamenideafaceri au facut jocurile aproape singuri pana prin 2000, cand i-a mai pocnit basescu si-a inlocuit cu corupti mai tineri si mai adaptati timpului.
      de unde sa iasa oameni responsabili cand nimeni nu e de acord ca e nevoie de educatie morala? Tot contributorsul zice ca e nevoie de educatie sexuala ca sa fie tinerii responsabili. Pai tinerii pot da oricui lectii de sexualitate, lor le lipsesc reperele morale in toate, scoala, meserie, bani, sex, familie, cultura, etc.
      pe ce sa se bazeze educatia morala cand nimeni nu crede ca exista adevar moral? daca Biserica vorbeste de retinere de la ceva, orice, racneste toata lumea inainte sa vada despre ce e vorba.
      cand o sa vad coerenta morala la intelectuali, o sa cred ca vor altceva decat sa isi verse naduful.

      • Responsabilitatea vine la pachet cu libertatea.

        Iar libertatea – este atunci cand depinde doar de tine daca te realizezi sau mori de foame prin santuri.

        Sub steagul „justitiei sociale”, cu stema „echitatii” pe el, Romania a avansat spre comunism mai mult decat pe vremea PCR.

        Sigur, nu mai exista partid unic – dar exista patru partide toate la fel,
        Sigur, nu mai exista proprietatea socialista – dar exista dezmatul corporatist.
        Sigur, nu mai exista economie planificata – dar exista cea bazata pe cumetrii, importuri si jumulirea celor care lucreaza.

        Romania mimeaza capitalismul, de aici si lipsa de responsabilitate.
        Nu educatia e de vina, educatia da societatii ceea ce societatea ii cere. Daca ti se cere branza, nu poti sa livrezi castraveti. :-).

        ===

        Spuneam pe vremea Comectivului ca nimic nu se va schimba, ca nu vor aparea niciun fel de proceduri sau responsabilitati. De atunci si pana astazi Romania da vina pe corupti.

        Daca insa de maine nu ar mai fi fir de coruptie in Romania, oamenii tot ar arde prin spitale si cluburi. Pentru ca lipsa de responsabilitate este esenta comunismului, cel in care inca se scalda Romania, in spatele gardului vopsit.

      • Sigur, fiecare e responsabil pentru el sa traiasca in adevar, altfel nu e liber. Asa e viata. Nu are legatura cu nr de diplome si ani de scoala si nici cu Romania in mod special.
        Esenta comunismului e revolutia si minciuna, distrugerea si refacerea omului si a lumii, a tuturor normelor si structurilor. Asta a fost formulat clar de Marx, dar a existat dinainte, cel putin de la Rev Franceza. Dusmanul oficial al revolutiei e lumea bazata pe cele 10 porunci in care fericirea e conditionata de ceva (omul e indeamnat sa se inmulteasca si sa stapaneasca lumea, dar i se cere sa respecte 10 chestii). Aceasta societate a dat nastere respectului fata de lege, fata de meseria proprie, fata de autoritate – nu furi chiar daca nu te vede vecinul, faci treaba buna si daca nu te vede seful, iti faci bucata ta pentru binele comunitatii fara sa te gandesti la amenda, schimbi un conducator rau dupa niste reguli, nu dai foc la un oras sau o strada pentru asta. Altfel, capitalismul dispare usor-usor, dupa cum vedem in Vest.
        La fii lui Marx drepturile sunt dupa chef si se pot lua cu forta. Furi daca te simti exploatat, iti bagi picioarele indiferent de consecinte daca seful e tembel. E ok sa moara milioane de oameni in chinuri ca aiba electricitate cateva sate din Rusia, sa umilesti pe cineva azi pentru fapte facute de altcineva acum 300 de ani si concomitent sa scutesti de responsabilitate sau sa lauzi pe cel care da foc si distruge – ma refer la BLM. Pervertirea responsabilitatii e o consecinta, nu o cauza.
        Educatia trebuie sa asigure un numitor comun – toata lumea scrie la fel, toata lumea foloseste cuvintele in sensul propriu, toata lumea face calcule dupa cele 4 operatii, toata lumea curata pomii si da cu var primavara. Se invata in 4 clase facute bine, nu sunt lucruri optionale, fara ele socitatea se destrama, nu sunt doar cerere/oferta. Ni se par normale, dar cand nu lipsesc e foarte rau.
        Nu e doar problema Romaniei. Marxismul e peste tot, mai ales in mediile academice din tarile traditional capitaliste, unde e adoptat mult mai sincer decat in orice tara socialista.

        • Romania este un stat structurat comunist, cu o societate cu valori comuniste.
          Si alte state au marxism „in vene” – chiar si SUA. Doar ca nu schimba natura liberala a statului, nici valorile sociale.

  17. Cu patru decenii in urma, un maistru de mare relevanta in constructiua de hidrocentrale de subteran, Garil NUTAS pe care il citez mereu, sambata la 9 facea o sedinta de analiza cu cei 20 si ceva de stagiari veniti din politehnicile vremii, la pachet si cu titlu de stagiari. Si avea o vorba ” ma Gabi – un oarecare subinginer de cine stie de specializare, ajuns la Rau Mare Ratezat sa constriasca o patrte din vis – de ce nu ai dormit noaptea trecuta, de ce te-ai bagat in seama sa imi omori oamenii, ma Gabi, merg la Timisoara – acolo locuia unde era si cea mai titrata fabrica de ingineri – si ii caut pe profesorii tai,m si omor pe unu ca te-a facut cu patalama…asa ca mai lasati-ma cu strudiile luii Petre Rman si Tariceanuu…

  18. ..trist, dar adevărat. Ați pus punctul pe i.

    Sistemul medical e subfinanțat, dar puținii bani se duc în principal pe salarii și sporuri, ca să nu mai vorbim de banii aruncați pe geam la achiziționarea de echipamente scumpe, nepuse în funcțiune din varii motive.

    Situația este explozivă, și la propriu și la figurat, la ATI. Dar incidente similare s-au întâmplat peste tot în lumea largă (mai mult sau mai puțin civilizată). În UK și Canada, au reacționat rapid, evitând victimele.
    În India, Brazilia sau Rusia, a fost cam ca la noi.. De ce oare ?

    Numirea pe criterii politice a managerilor de spitale județene, fie de către baronii locali, fie de către guvern în starea de urgență, a dus uneori la cazuri hilare, deși nu e de glumit pe teme asta.
    Nu se știe încă cine a fost mai potrivit, acel chelner sau șeful de la pompe funebre..

    Lucrurile însă se țin cel mai bine sub control, la firul ierbii.
    Nu-l căutăm pe acarul Păun, dar la maternitatea Giulești asistentele erau la o mică chermeză de ziua unei colege..

    Pandemia asta a speculat în mod tragic impostura, obediența, clientelismul, ipocrizia, lipsa de scrupule, fățărnicia.. și lista e lungă…
    Câte, sau mai bine zis, care dintre acestea se pot trata doar cu bani ?

  19. Mi se pare suspecta graba cu care ne grabim sa delimitam de cei „rai” (azi, cei care ne ingroapa in hartii). OK, avizele sunt fake, dar ce alternative sunt?
    – renuntam la avize cu totul, si atunci incendiile tot vor fi, dar fara avize. De cata ori n-ati intrat intr-un mall in care scrie la intrare „spatiul functioneaza fara autorizatie de functionare la incendiu”?
    – respectam avizele la litera, caz in care raman 5% locuri in spitale, iar restul se trateaza acasa cu tuica si ceai.

    De schimbat, realitatea din spate se schimba mult mai greu decat procedura de avizare, asta e clar pentru toata lumea. Realitatea de dedesubt e trista, iar avizele nu schimba nimic.

    • Problema nu este neaparat a cladirilor vechi acestea se pot reconfigura ca spatii si deschideri, dotari. Aspectul esential este munca de mantuiala repde si pe bani multi, firme agreate prin licitatii asa zis corecte, lipsa de personal tehnic de verificare si intretinere. Lipsa de avize de tot felul, insotite de tot felul de rapoarte este un mod de acoperire a iresponsabilitatii. Daca la spit. Matei Bals, lipseau avizele, atunci principalii sefi-dir.spitalului. managerul, seful cel mare ISU, ministrul sanatatii, ministrul finantelor, primarul Capitalei trebuiau sa se adune la aceiasi masa si sa gaseasca solutii imediate. Dar asa fiecare se ascunde dupa hartii si vom avea incendii in continuare.

      • Nu exista solutii imediate, iar avizele nu reprezinta un mod de a forta responsabilizarea conducerii in vederea realizarii imposibilului. Cel putin nu in cazurile cand problema este mult mai adanca.

        Daca vreti, tot asa cum la scoala notele nu reprezinta un mod eficient de a responsabiliza elevii (decat poate pe cei mici).

        • Oricr spital are mai multe corpuri de cladiri ori unul singur fragmentat. Daca la fiecare doi ani, se reconfigureaza si se modernizeaza cum trebuie un pavilion sau compartiment atunci in 10 ani fac un spital. Daca nu, demolez prin implozie, curatat terenul si ridic alt pavilion. Dar s-a facut munca de mantuiala, cu firme de doi lei. De aceea, avem acum aceste accidente. Apoi in lipsa de senzori de incendii, personalul sa stea la posturi printre pacienti, la doua, trei ore.

  20. Observ că se face o confuzie: responsabilitatea nu izvorăşte din libertate. Responsabilitatea e rodul cunoaşterii. A şti nu înseamnă a învăţa ceva papagaliceşte, a memora paşii a, b, c, ori a trece vreun examen; a şti este luarea în sine a ceva exterior ţie, iar această îmbogăţire a propriului cuget te face responsabil pentru ceeace cunoşti, nimic altceva. Doar peste ce cunoşti eşti stăpân, această stăpânire te obligă, nu vreo restricţie sau ameninţare din exterior. Libertatea, la rândul ei, este un alt rezultat al luării în posesie prin cunoaştere, pentru că este expresia eliberării de frică: doar ceeace cunosc nu îmi este ostil.

  21. Am si eu o observatie: o veche meteahna romaneasca e sa-si dea toti cu parerea, de obicei presupunand cate ceva. Nu avem concluziile comisiei de ancheta, deci nu stim de ce a izbucnit incendiul. Se vorbeste ca s-ar fi adus un radiator de acasa care a fost folosit in salonul unde a izbucnit incendiul. O grava eroare, un aparat electric care nu a fost verificat adus intr-un salon unde se foloseste oxigen. Nu stim daca instalatia electrica – priza si cablul – puteau sa suporte acel consumator in plus sau daca radiatorul nu era, cumva, defect. Nu inteleg cine, cu ce autoritate, ar fi putut sa dea aprobarea asta, e o grava neglijenta, daca se dovedeste ca e adevarat. Dar cred ca trebuie sa avem rabdare sa apara concluziile comisiei de ancheta. Autorul are dreptate, banii se duc, toti, pe salarii si sporuri. De restul se alege praful. Inca mai reactionam, cand moare cineva, dar ne trece si asta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Maci
Mihai Maci
Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro