De ce ar fi invidios președintele Iohannis?

Dacă România ar fi o țară normală și nu așa cum scriam cu câtva timp în urmă „țara lui pseudo”, dacă politica pe plaiurile mioritice ar fi făcută de oameni responsabili și nu de o mână de inși a căror unică preocupare o reprezintă propria prosperitate, adică îmbogățitul peste noapte și guduratul pe lângă șefii de partid care să le asigure un nou loc eligibil pe liste la viitoarele alegeri, un ins precum deputatul PSD Florin Iordache ar fi fost demult o persoană fără importanță.
După un gest necugetat așa cum a fost Ordonanța 13 din ianuarie 2017, unicul proiect de viață al d-lui Florin Iordache ar fi trebuit să fie iminența pensionării. Și- slavă Domnului!- au avut grijă parlamentarii din trecuta legislatură să legifereze astfel încât pensiile foștilor aleși ai nației să fie mai mult decât considerabile.
Cum însă România este, la aproape 29 de la Revoluție, pe mai departe o țară defectă, dl. Iordache continuă să dețină în viața publică din România o poziție de mare expunere. Funcționează, da acesta este verbul, fiindcă dl. Iordache nu este, ci funcționează drept principalul instrument folosit de numiții Dragnea Liviu Nicolae și Tăriceanu- Popescu Călin Anton dar și de alți politicieni de aceeași proastă calitate care doresc să fie modificate în așa fel legile încât să scape de toate problemele lor în justiție.
Dl. Florin Iordache nu se limitează însă la condiția de a funcționa așa cum i-o cer șefii. Nu funcționează după modelul omului care tace și face. Se mai trezește și vorbind, băgându-se singur în seamă, insultând și umilind prin vorbele sale lui complet nechibzuite inteligența unei națiuni asupra căreia s-a abătut blestemul de a fi condusă de coaliția PSD-ALDE.
Zilele trecute dl. Iordache a scos pe gură o gugumănie mare cât sediul din Kiseleff al partidului din care face parte. Președintele Klaus Iohannis a chemat-o la ordine pe condamnata la locul de muncă Viorica Vasilica Dăncilă fiindcă- zice dl. Iordache- ar fi gelos pe succesul vizitei doamnei premier în Israel. După mintiuca d-lui Iordache, „solia de pace” pe lângă „poporul frate palestinian” ar fi fost una plină de succes, cam tot la fel cum a fost și schimbul de experiență ca de la infractor la infractor pe care dl. Liviu Dragnea l-a avut cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. Fiindcă și distinsul domn Bibi are probleme cu justiția israeliană.
Iată însă că nu au trecut nici 24 de ore de când a deschis gurița instrumentul cu numele de cod Florin Iordache și doamna Federica Mogherini a pus drastic lucrurile la punct. Nico o țară a Uniunii Europene nu își va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. Mai exact, Uniunea Europeană nu este dispusă să stârnească, printr-o decizie necugetată, îngrijorări în rândul lumii arabe.
În realitate, vizita plănuită a fi secretă a trioului Dragnea-Dăncilă-Meleșcanu la domnul Bibi Netanyahu a distrus mai bine de 70 de ani de echilibru al politicii externe românești în zonă. România a recunoscut printre primele Statul Israel, Nicolae Ceaușescu a refuzat să îndeplinească ordinul Moscovei și al lui Brejnev de a rupe relațiile diplomatice cu Tel Avivul după Războiul de 6 zile din 1967, a mediat începutul destinderii dintre Israel și palestinieni și întâlnirile care au dus la acordurile de la Camp David din septembrie 1978. Îmi amintesc chiar și astăzi cum un critic neietător al lui Nicolae Ceaușescu așa cum a fost directorul Serviciului românesc al Europei Libere, marele jurnalist care a fost Noel Bernard, descifra cu maximă acuratețe într-unul dintre celebrele sale editoriale semnificațiile ascunse ale navetei diplomatice pe care o făcea între Tel Aviv și Cairo. Că pe urmă s-a lansat legenda că Ceaușescu ar fi un candidat serios, luat în calcul pentru premiul Nobel pentru pace, este cu totul altă poveste.
Pentru ceea ce au făcut săptămâna trecută doar pentru a arăta că cineva îi bagă în seamă, doamna Dăncilă, domnii Dragnea și Teodor Meleșcanu ar merita o sancțiune aspră. E de sperat că o vor simți la urne cu ocazia alegerilor viitoare. Ei și partidele din care fac parte.