Din seria “Greu de sinucis” – azi Claudiu Săftoiu

Actualul pdg al SRTv a depus eforturi susţinute pentru a reuși să iasă cu picioarele înainte din ceea ce dumnealui consideră politica românească sau știinţa distrugerii instituţionale cu ajutorul politicului. Astăzi a mai făcut un pas. A îndeplinit ordinul primit și și-a dat demisia atunci cînd cei care l-au înscăunat au conștientizat că a adus instituţia într-o situaţie fără ieșire, în prag de moarte clinică, datorată ignorării ei cvasitotale de către public; ba mai mult, ajunsă de “rîsul lumii”, la propriu, după recenta rebranduire și relansare a programului TVR3.

În scrisoarea de demisie, Săftoiu solicită parlamentului “dispunerea măsurilor necesare în vederea absolvirii mele de responsabilităţile conferite prin numirea în funcţia de președinte al TVR”, dar rămîne de văzut dacă poate fi absolvit atît de ușor de dezastrul pe care îl lasă în urma sa.

Nu e ușor să te sinucizi din postura de cadavru politic, din simplul motiv că pînă și adversarii te consideră mort și nu te mai bagă în seamă. Iar o sinucidere care nu stîrnește vîlvă și nu te propagă în prim-planul atenţiei publice nu are nici un rost. E doar o încheiere ratată a unei existenţe ratate…(de la deschizătorul seriei cetire).

Foarte probabil că, ecourile zilei de azi o dată stinse, nimeni nu-și va mai aminti de prezenţa malefică a acestui personaj în viaţa publică românească. Înainte de a-i prezenta cîteva dintre “măreţele realizări”, simt nevoia să reproduc o opinie a domnului Andrei Pleșu dintr-un articol publicat în Dilema din 5 iulie 2012, atunci cînd Săftoiu abea fusese parașutat în TVR într-o acţiune de maximă importanţă și prioritate pentru nou instalatul guvern usl; nu o fac neapărat pentru a scoate în evidenţă premoniţia autorului privitoare la evoluţia subiectului și la involuţia mediului mediatic în care plonjase, ci mai ales pentru a arăta publicului plătitor de taxă tv că cei care l-au pus acolo știau pe cine pun (omul potrivit cu sarcina încredinţată):

“După succesul de la SIE, merita să-i oferim şi şansa unui succes la TVR. L-am cunoscut în 2005, la Preşedinţie. Părea un băiat cumsecade, aprope candid. Scria despre Băsescu în Jurnalul National cu atîta amor, încît am încercat să-i sugerez o relaxare a tonului. Nu se putea. Era sedus. Dacă vreunul dintre „intelectualii lui Băsescu“ ar fi scris despre „şeful“ cinci la sută din ce-a scris C. Săftoiu la începutul mandatului lui de consilier (luaţi şi citiţi!), ar fi fost jucăria Antenei 3 seară de seară (deşi asta se întîmplă oricum). Calibrul lui politic mi-a devenit limpede cînd m-a „sfătuit“ să organizăm prima ieşire în lume a lui Băsescu, printr-o vizită la Vatican. Cred că ideea i se părea de o şmecherie fabuloasă. Ce dacă preşedintele nou ales al unei ţări ortodoxe se pune rău, printr-un prim gest simbolic, cu Biserica autohtonă şi cu enoriaşul autohton? Dăm lovitura! Ne punem bine cu popimea mondială şi cu conducerea „secretă“ a lumii. A avut, trebuie s-o recunosc, şi inexplicabile idei bune. El e cel care l-a propus preşedintelui pe Vladimir Tismăneanu ca şef al Comisiei pentru cercetarea crimelor comunismului. Pe urmă s-a supărat. Aşa e la noi. Eşti dat afară de la Dinamo? Treci la Steaua. În plus, sîntem – cred – singura ţară din lume în care te califici prin eşec. Urma lui C. Săftoiu la SIE e tristuţă. Să-l lăsăm să se compromită puţin şi la Televiziunea Naţională. (În fond, tot de „informaţii“ e vorba.) Oricum, şi-a cîştigat cu asupra de măsură – şi nu e singurul – promovarea. A clămpănit seară de seară contra dictaturii băsesciste, pe toate posturile unde realizatorii nu se puteau dispensa de finele lui analize şi de farmecul lui personal. Iar acum are savarina în raniţă, ca pe un baston de mareşal…”

Savurîndu-și cu emfază savarina primită (poate prea însiropată dar tocmai de aceea așa de dulce), Săftoiu a declanșat epurarea personalului televiziunii publice, acţiune pompos numită “proces de selecţie”. Deși necesara adaptare a personalului la o strategie de relansare a funcţionării instituţiei ar fi fost ultimul pas de făcut, Săftoiu a pus cu nonșalanţă carul înaintea boilor și a purces la distrugerea a ce mai rămăsese dintr-un corp profesional îndelung format, singurul care alimentase în ultimele două decenii toate celelalte televiziuni.

Primele semnale ale destructurării au fost date de Săftoiu încă înaintea demarării acestui proces, prin întreruperea oricărei activităţi productive, programele proprii rezumîndu-se la ştiri sumare şi manipulatoare – vezi revizia tehnică din noaptea alegerilor din SUA sau filmele seriale ce se difuzau în reluare în timpul comunicărilor preşedintelui României. A indus astfel, în conştiinţa celor care nu mai aveau de lucru, că sunt inutili şi că iau salariul de pomană, atingînd, în cazul acestor oameni, însăşi esenţa existenţei lor, univoc dependentă de dreptul de a munci, de a se simţi utili lor şi altora și de a obţine un salariu în urma unei munci oneste.

Foarte repede după instalare, Săftoiu a mai făcut un pas spre delegitimarea sa din poziţia de susţinător al instituţiei în care trăiește: a semnat un protocol, fără a fi discutat în consiliul de administraţie, de fapt un pact, cu trustul Intact, urmat de vizite reciproce și susţineri complementare, inclusiv de aparţii personale repetate în emisiunile Antenei 3, inducînd impresia că îi era rușine să apară în programele televiziunii pe care o conducea. În prelungirea acestui protocol a venit cel cu Ministerul Agriculturii, condus de voiculescistul Daniel Constantin, prin care TVR „pune la dispoziţie gama de emisiuni și producţii specifice pentru o televiziune dedicată mediului rural”, rezultatul stîrnind un nou scandal, după ce a devenit ţinta bășcăliei naţionale cu ajutorul oiţei Pufulica.

A urmat obligarea SRTv la abdicarea rapidă de la misiunile ei legale de informare (a fost desfiinţat canalul de știri, TVR Info) și instruire-educare (a fost desfiinţat singurul canal românesc dedicat programelor culturale, TVR Cultural), cu complicitatea, poate inconștientă dar vinovată, a unui consiliu de administraţie diletant și manipulabil.

Întocmai ca un pieton handicapat pus să piloteze un supersonic, Săftoiu recunoştea, cu candoare şi dezarmantă mîndrie, că nu știe dar învaţă televiziune din mers, convins fiind că face ceva extrem de profitabil pentru gloria lui personală şi a instituţiei obligate să înveţe politică și să renunţe la puţinele obiceiuri bune care îi mai rămăseseră. Devenise limpede că toate principiile funcţionării normale a unei instituţii extrem de sofisticate sunt devorate de gaura neagră a inteligenţei sale atotştiutoare şi atotcuprinzătoare.

Etapa următoare a constituit-o procesul de selecţie propiu-zis, desfăşurat după o schemă aberantă:

– memoriile de activitate ale unor realizatori cunoscuţi sau ale unor persoane cu experienţă de zeci de ani şi doctorate în domeniu, au fost surclasate de ale unora abea angajaţi sau care nici nu obişnuiau să treacă pe la serviciu;

– testele grilă din legislaţia de profil au fost trecute cu punctaj maxim de secretarele şi prietenele “care trebuie”, în schimb au pus probleme celor cu experienţă juridică, neobișnuiţi cu simpla memorare a unor texte fără semnificaţie;

– aprecierile la interviul final au fost date de persoane selectate în comisii pe niște criterii total necunoscute, majoritatea deficitari la statura morală sau profesională, mulţi aflaţi în competiţie directă cu cei examinaţi.

“Divide et impera”, se pare că a fost principiul care a stat la baza imoralului şi ilegalului proces de selecţie, cauţionat și de laşitatea celor care i s-au supus, probabil fiecare sperînd că pilele lui sunt suficiente și că nu tocmai asupra lui va cădea ghilotina. Lașitatea lui Săftoiu a devenit proverbială de cînd a refuzat orice fel de dialog cu grupurile de protestatari din timpul pregătirii restructurării.

Anterior și în secret, avusese loc o altă selecţie, mult mai ciudată, care a produs liste pentru cazurile celor “protejaţi de lege și de necesităţi”, pe care s-au aciuat tot felul de însărcinaţi sindicali sau amante însărcinate conjunctural, într-un moment de orgasm instituţional. Existenţa oficială a acestor liste a demonstrat că adevărata selecţie fusese definitivată înainte de a fi începută.

Tergiversat pînă la votul din 9 decembrie 2012, cel care ne-a readus în epoca Marii Adunări Naţionale, procesul de epurare a luat apoi avîntul final și a statuat noile ierarhii. Aşa cum prevedeau chiar unele voci din consiliul de administraţie, au fost plasate în frunte diverse amante şi soţii, incompetenţi şi chiulangii, politruci cunoscuţi şi adaptaţi de conjunctură, lăsînd în plan secund profesioniştii redutabili (dintre care majoritatea fuseseră eliminaţi), oamenii competenţi şi experimentaţi, lucrătorii oneşti şi conştiincioşi, aducîndu-se în primul plan al conducerii o echipă de impostori şi profitori sinecurişti lipsiţi de scrupule şi deontologie profesională, unii chiar cu atribute penale.

Un exemplu minor: directorul de cabinet al preşedintelui, ales probabil după chipul şi asemănarea lui, fără nicio activitate sau experianţă în televiziune, jenat de chiar numele pe care-l poartă, cu un CV inexistent dar apreciat cu notă maximă, nu s-a dat în lături de la înscenări meschine și falsificare de documente oficiale.

Un exemplu major: După ce fostul director de personal, singurul păstrat din “vechea gardă”, şi-a finalizat misiunea murdară, acesta a fost trimis pe acelaşi făraş cu ceilalţi şi înlocuit cu un personaj fabulos, încarnare a primitivismului ancestral al fiinţei umane dintr-o epocă în care încă nu se născuse, cea a comisarilor poporului şi a ofiţerilor cadrişti din anii ’50. Acest individ fără opinie şi atitudine, de o aroganţă găunoasă şi suficienţă dezarmantă, capabilă să-i camufleze gîndirea limitată şi bolovănoasă cu formule de genul construim o grilă de salarizare care să reflecte contribuţia fiecăruia la realizarea sarcinilor de serviciu sau corelăm salariul cu importanţa muncii, remarcabil doar printr-o supunere tîmpă în cadrul unei instituţii din care nu putea să înţeleagă nimic, afişa siguranţa proletarului venit de la o firmă eminamente culturală, Electroprecizia Săcele, convins că tăria oţelului cu care era familiarizat i se transferă în caracter, inconștient că această rigiditate îl face casant şi casabil. Nici nu ştiai cum să-i spui: domn-demonetizai termenul, cetăţean-jigneai cetatea, tovarăş-ţi-l puteai asocia conform înţelesului primar al termenului; soluţia putea veni doar din domeniul juridic: numitul!!!

SRTv urma să fie pregătită pentru a intra într-o nouă epocă, cea a depășirilor de plan (mai ales la emisiunile culturale și agriculturale), iar pentru aceasta urmau să fie aplicate noi procedee stahanoviste de recrutare a personalului (tocmai fuseseră eliberate vreo 700 de locuri). Terciu’¹ din Televiziunea Română se desăvîrșise.

Procesul de selecţie a făcut un lung şir de victime, mai mult la figurat, dar și în sens propriu. Sinucigașul de la Tîrgu Mureș a fost doar prima victimă a programului aberant de restructurare din televiziunea publică. Chiar dacă s-a încercat cosmetizatrea situaţiei (omul avea probleme cu soţia, cu alcoolul), nu s-a reuşit decît să se ilustreze efectul ultimei picături dintr-un pahar aproape plin. Instinctiv gîndul zbura spre situaţia din 2010 din cadrul France Telecom, cînd se sinuciseseră peste 35 de salariaţi din cauza unui val de concedieri.

A urmat Cristian Mălăescu – atac cerebral în timp ce se afla în emisie, în dimineaţa de 31 ianuarie, cînd a aflat că este pe listele de disponibilizări. Si alţii.

Culmea cinismului a fost atinsă de componenţa comisiei de analiză a contestaţiilor, condusă chiar de cel care a iniţiat şi orchestrat această aberaţie, nimeni altul decît omnipotentul pdg. Lungul şir de ilegalităţi care a stat la baza conceperii, adoptării, implementării, desfăşurării şi finalizării acestui proces de selecţie va fi revelat de sutele de procese care vor urma, în faţa cărora justiţia va fi chemată să dea încă un examen de maturitate şi independenţă.

În şedinţa consiliului de administraţie din 30 ianuarie, cînd a raportat cu emfază finalizarea selecţiei şi adoptarea noii organigrame, omniscientul Săftoiu a declarat celor care au încercat să exprime nelămuriri sau obiecţii: „Eu am un angajament cu Guvernul şi clasa politică”. Şi-a recunoscut cu candoare misiunea politică din SRTv, în ciuda faptului că vorbea de nevoia eliberării sale, cu nonşalanţa cu care ne-a obişnuit de cînd recunoștea că ne asculta telefoanele fără mandat.

Cînd i s-a spus că acţiunile sale duc la distrugerea Televiziunii naţionale nu a părut surprins sau deranjat de faptul în sine, ci mai degrabă de ideea de a fi deconspirat. Evoluţia ulterioară a evenimentelor avea să arate că demolarea televiziunii publice fusese un proces programat, comandat politic. La anunţarea crizei televiziunii publice din Grecia și iminentei ei desfiinţări, plutea prin aerul somptuosului său cabinet o dîră de regret că alţii i-au luat-o înainte. Asta a dus la intensificarea unor cheltuieli megalomanice și a altor acţiuni ostile instituţiei, menite parcă să o discrediteze și mai mult în ochii publicului care, exasperat, a coborît-o pe locul 10 în topul audienţelor.

În acest moment nu mai este vorba de vinovăţii, nelinişti sau nesomn ale unui personaj pentru care noţiunea de conştiinţă este de mult golită de sens, ci de însăşi existenţa unei instituţii de care se leagă cele mai importante momente din istoria recentă a românilor. Marcată de sincope generate de subordonări politice succesive, imaginea televiziunii publice rămăsese cu o aură, din ce în ce mai palidă, de bun public, de mesager care poartă o relativă sobrietate şi încredere. Măcar prin faptul că are o lege proprie de organizare şi funcţionare, aceasta reprezenta o contrapondere majorităţii televiziunilor de ştiri, eliberate de orice constrîngeri sau complexe, a căror vocaţie şi raţiune de a exista este însăși încălcarea dreptului la demnitate şi la imagine. Procesul de “antenizare” a televiziunii publice a reuşit să-i diminueze pînă aproape de dispariţie prezenţa în casele românilor, la ora actuală nemaiexistînd decît acolo unde din motive tehnice nu pot ajunge alte posturi.

Ultima sa năzbîtie, bine ascunsă la început, dar stîngaci motivată după ce a fost dată în vileag, a fost trecerea în regim de urgenţă prin parlament, în mai puţin de o lună, a unui proiect de modificare a unui articol din Legea de organizare și funcţionare a SRR și SRTv care deschide calea asocierii acestora la societăţi private de profil, cu consecinţa previzibilă a căpușării și risipirii pînă la distrugere a patrimoniului arhivistic al celor două instituţii. Am primit astfel o nouă dovadă a programului actualei clase politice de renunţare la o instituţie care și-a pierdut din forţa cu care îi putea sluji interesele manipulatoare. Sunt convins că majoritatea parlamentarilor a votat fără să citească și să înţeleagă despre ce este vorba și fără să se întrebe care este sensul și urgenţa acestui proiect, din moment ce nu a existat nici măcar un singur vot împotrivă.

Sindicatele au vorbit la un moment dat despre faptul că pe Săftoiu îl aşteaptă o sinucidere similară cu a victimelor lui din cadrul instituţiei. Au uitat însă să se refere la sinuciderea sa publică, simultană cu uciderea instituţiei, dar mai ales au uitat faptul că şi lui i se poate aplica sintagma “greu de sinucis”: politic s-a mai sinucis şi cînd a ieşit în hohotele de rîs ale angajaţilor SIE și cînd a fost dat afară de preşedinte din rîndurile consilierilor săi…şi totuşi a trăit şi a pîngărit în continuare. Oare ce răsplată va mai primi după această demisie?

Prin modul în care a distrus profesionalismul și coerenţa SRTv, manifestîndu-și dispreţul orgasmic pentru cei care au construit-o, Săftoiu și-a pavat calea pentru o ieşire tristă, în ciuda hohotelor de rîs care i-au însoţit orice prezenţă. Chiar dacă va fi trecut de circumstanţă la munca de jos, fostul pdg are şansa de a rămîne în istoria instituţiei ca ultimul ei despot întunecat, martor trist la decesul său și al SRTv. În compensarea amintirilor comice pe care le lasă în urmă, acum este în situaţia de a stîrni lacrimile celor al căror destin l-a frînt. Printre aceștia și doamna Luiza Barcan, care a avut tăria de a-i adresa un epitaf optimist: “Veţi rămîne doar o amintire urîtă, dar şi aceea, ca orice amintire, se va şterge cu timpul.”

P.S. Ştirea de ultim moment a demiterii de către parlament a întregului consiliu de administraţie complică și mai mult situaţia extrem de confuză din SRTv. Probabil că în buna tradiţie a ultimelor consilii, oamenii puterii, în ciuda incompetenţei pentru care au fost demiși, vor fi reînvestiţi. Pînă la momentul constituirii noului consiliu debandada și debusolarea se vor accentua, iar hulpavii instalaţi recent în posturi de conducere vor desăvîrși spolierea instituţiei. Chiar dacă vor veni și cîţiva proaspeţi în noul consiliu, aceștia vor fi repede înregimentaţi, iar oiţa Pufuliţa va sucomba și ea în buna tradiţie mioritică.

1 Terci = Mâncare gătită din mălai fiert în apă; mămăligă foarte moale. ◊ Expr. A face pe cineva (sau ceva) terci = a nimici pe cineva (sau ceva); a distruge (DEX).