Documentul Bisericii Ortodoxe Ruse despre Drepturile Omului: un răspuns premodern la o problemă modernă

Singura Biserică Ortodoxă locală care a publicat un document oficial referitor la discursul Drepturilor Omului este cea rusă, în anul 2008, cu numele: „Bazele învățăturii Bisericii Ortodoxe Ruse despre demnitate, libertate și Drepturile Omului”[1]. Document mult așteptat, mai cu seamă în mediile teologice vestice, a fost întâi de toate aspru criticat de Comunitatea Bisericilor Evanghelice din Europa (GEKE) datorită învățăturii pe care o expune despre demnitate și păcat. Reacții au apărut, de asemenea, și datorită Institutului de Studii Ecumenice, Freiburg/Elveția și Institutului pentru Bisericile răsăritene, Regensburg. Nici în cadrul Ortodoxiei părerile specialiștilor sunt întru totul pozitive. De pildă, un istoric al religiilor specializat în creștinismul ortodox, profesor la facultatea de filozofie din Erfurt, Vasilios Makrides, consideră documentul rus un răspuns „premodern” al Bisericii Ortodoxe la discursul modern al Drepturilor Omului[2]. Prin „premodern” a se înțelege „neadecvat”, în nici un caz „rău” sau ceva învechit din punct de vedere calitativ. E un răspuns formulat pe o altă grilă culturală, decât cea care a consacrat Drepturile Omului. De unde, așadar, această inadecvare?

Elementul cheie care stârnește în permanentă discuții aprinse între tabăra rusă și cea occidentală este întâi de toate unul de factură culturală. Uităm prea ușor că achizițiile modernității vestice nu au fost asimilate în spațiul estic în același grad de profunzime. De aceea, până la a discuta despre Drepturile Omului în Ortodoxie, este absolut necesar să clarificăm raportul Ortodoxiei cu Modernitatea și cu caracteristicile sale, altfel dialogul se desfășoară de pe fundamente diferite. Exemplele pot varia de la relația biserică-stat-societate până la raportul biserică-politică ori condiționarea libertății omului de morala bisericii. Mă voi opri aici numai asupra relației libertate-morală, oglindită în contextul demnității umane.

Reproșul rușilor este că pachetul Drepturilor Omului legitimează o libertate „păcătoasă”, în forma în care își propune să garanteze libertatea cetățenilor unui stat. Libertatea fără morală nu este o libertate autentică, iar teologia ortodoxă refuză garantarea unei libertăți al cărei conținut să fie complet ignorat. Teologia nu operează cu libertăți „goale”, ci libertatea trebuie însoțită de strădania omului în a-I urma lui Dumnezeu și a face voia Lui. Astfel că, detașarea libertății de morală, specifică spațiului cultural occidental și Drepturilor Omului, reprezintă fără îndoială ieșirea Vestului din sfera moralității. Și alte Biserici Ortodoxe locale subscriu mai mult sau mai puțin nuanțat celor formulate mai sus. De pildă, Patriarhul Bisericii Ortodoxe din România, Daniel, a rostit într-o alocuțiune pe data de 15 decembrie 2008: „Tensiunea reală dintre drepturile individuale ale omului şi îndatoririle sale social-comunitare poate fi depășită dacă aceste drepturi fundamentale sunt puse în acord cu valorile moral-spirituale. Adică, drepturile formale trebuie completate cu dimensiunea moral-spirituală a demnității umane.”[3] De aici se înțelege că libertățile fundamentale formulate în 1945 nu sunt pe deplin corelate „valorilor moral-spirituale” ortodoxe.

Într-adevăr, la o lecturare mai atentă a documentului rus amintit se poate observa în abordarea ortodoxă o juxtapunere a înțelesurilor conceptelor de libertate și morală[4]. Ceea ce Biserica încearcă să arate prin aceasta este că în tradiția ortodoxă, libertatea și morala nu au fost niciodată despărțite, ba din contră, ele au mers mână-n mână, de-a lungul a două milenii. Morala este punctul de plecare în legitimarea libertății, iar despre afirmarea libertății persoanei umane în afara moralei nu poate fi vorba în spiritualitatea ortodoxă. Aici este, de fapt, abordare premodernă a Bisericii Ortodoxe, prin faptul că dreptul la libertate, fundamentat pe recunoașterea universală a demnității este condiționat moral. Mai departe, este foarte interesant raportul dintre demnitate și comportamentul uman, pentru că Vestul și Estul, așa cum rezultă din documente, operează cu semnificații distincte ale conceptului de demnitate: Vestul pornește de la o înțelegere juridică a termenului, prin proclamarea drepturilor ca fiind „înnăscute” „inalienabile” și „inviolabile”; Estul folosește mai cu seamă sensul moral, prin faptul ca demnitatea omului poate „spori”,  ori poate deveni „întunecată”, sau chiar „ștearsă”[5]. O sinopsă a Declarației din 1948, a Dignitatis humane din 1965 și a documentului rus din 2008 este edificatoare pentru a înțelege mai bine abordările distincte asupra raportului libertate-morală și demnitate:

Drepturile Omului 1948	Dignitatis humane 1965	Documentul rus 2008
Art. 1: Toate ființele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune şi conștiință şi trebuie să se comporte unii față de altele în spiritul fraternității.	1.2. Așadar, dreptul la libertatea religioasă nu-şi are temeiul într-o dispoziție subiectivă a persoanei, ci în însăși natura ei.	II.1. În mod dependent de propria determinare a persoanei libere, chipul lui Dumnezeu din om poate să se întunece sau să sporească întru putere. Prin aceasta, demnitatea poate deveni tot mai vizibilă în viața omului, sau poate fi ștearsă/distrusă, prin păcat.

Cum am anticipat, se pot cu ușurință observa abordări teologice distincte față de libertatea și demnitatea omului, concepte ce s-ar presupune că sunt înțelese ca fiind la fel pentru toată lumea. ONU recunoaște demnitatea ca un dat înnăscut omului, inalienabil și inviolabil. Similar, Biserica Romano-catolică optează pentru fundamentarea libertății religioase în însăși natura umană, iar recunoașterea acesteia poartă pecetea demnității sale (vezi și Gaudium et Spes 12). Biserica Ortodoxă din Rusia asumă aceiași demnitate în cheie preponderent morală: dacă faci „fapte bune” o poți spori, dacă „păcătuiești” o poți pierde. Distincția dintre palierul moral și cel juridic al recunoașterii demnității umane este probabil singura cheie hermeneutică în care trebuie citit documentul, pentru a nu se ajunge la o contradicție flagrantă între universalitatea „chipului lui Dumnezeu” din om și recunoașterea acestui status quo al omenirii ca fiind de fapt o condiționare morală. Ortodoxia rusească își justifică o atare poziție cu scopul de a nu periclita „valorile ortodoxe” din societate, dar cu prețul de a-i atribui discursului despre Drepturile Omului un scop moral pe care nu-l are. Consecința poate fi, dimpotrivă, o slăbire a demnității umane pentru că o astfel de abordare poate legitima pe plan politic acțiuni sau comportamente discriminatorii, în funcție de o morală prestabilită anterior. Amintesc doar în treacăt dezbaterile interminabile pe tema Pussy Riot din 2012 și dificultatea de a distinge o poziția clară a Bisericii referitor la episodul din catedrala „Iisus Hristos Mântuitorul” din Moscova.

În concluzie, documentul Bisericii Ortodoxe Ruse despre Drepturile Omului din 2008 prefațează încercarea ortodoxiei rusești de a intra în dialog cu lumea modernă și de a răspunde la provocările acesteia. Sunt vizate ideile de libertate, demnitate și Drepturilor Omului. Tiparul în care o face este, după părerea a numeroși teologi, citat a fost numai un specialist, unul premodern, neadecvat, dar nu neapărat greșit, ci posibil unul de tranziție. Poate că Sfântul Marele Sinod Panortodox de anul viitor să aducă mai mult lumină pentru acei credincioși ortodocși care doresc integrarea țărilor lor în structurile economice, politice și de securitate euro-atlantice, dar care nu știu cum să se raporteze spiritual la noile valori culturale care cu fiecare an sunt tot mai puternic prezente în societate.

N O T E

---

[1] Câteva informații despre documentul în cauză, care deși aparține unei ortodoxii surori, după știința mea, nu a fost tradus în limba română: are 5 capitole (I. Demnitatea omului ca o categorie religios-morală; II. Libertatea alegerii și libertatea față de rău; III. Drepturile Omului în concepția lumii creștine și în viața societății; IV. Demnitatea și libertatea în sistemul Drepturilor Omului; V. Principii și accente ale activității sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse), circa 40 de pagini și numeroase inserții patristice, menite să confere documentului o încărcătură teologică cât mai autentic cu putință. Ceea ce trebuie subliniat este că documentul nu conține punctul de vedere al tuturor ortodoxiilor, ci numai pe cel al ortodoxiei ruse. Ca atare, locul de validitate al documentului este prin excelența cel rusesc. Documentul este accesibil în format electronic, în limba germană, la adresa: http://www.kas.de/wf/doc/kas_15307-1522-1-30.pdf?110922161853 ,accesat 10.8.2015.

[2] Makrides Vasilios, Die Menschenrechte aus orthodox-christlicher Sicht, in: M. Delgado / V. Leppin / D. Neuhold (Hg.) (Hg.), Schwierige Toleranz. Der Umgang mit Andersdenkenden und Andersgläubigen in der Christentumsgeschichte, Studien zur christlichen Religions- und Kulturgeschichte, Vol. 17, Stuttgart 2012, 301–302.

[3] „Drepturile Omului – responsabilitate pentru demnitate. Câteva considerații teologice”. Mesajul Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din România poate fi accesat la adresa : http://www.patriarh.ro/Nou/Mesaje/0030%20DREPTURILE%20OMULUI[1].pdf , accesat la data de 10.8.2015.

[4] Brüning Alfons, „Freedom” vs. „Morality” – On Orthodox Anti-Westernism and Human Rights, in: Alfons Brüning / Zweerde, Evert van der (Hg.), Orthodox Christianity and human rights, Eastern Christian studies, Vol. 13, Leuven, Walpole, MA 2012, 129.

[5] Termenul e tradus în germană prin „auslöschen“, iar în engleză prin „obliterate”.