duminică, mai 5, 2024

Despre diferențele dintre Viktor Orbán și Liviu Dragnea

Am încercat să urmăresc pe tot parcursul săptămânii ce se încheie astăzi felul în care presa din România a reflectat, interpretat și comentat a treia victorie consecutivă în alegerile parlamentare din Ungaria a lui Viktor Orbán și a partidului său, “Fidesz”.
Chiar și numai într-o paranteză, țin să atrag atenția că topica frazei de mai sus este neîntâmplătoare. În primul rând pentru motivul că Fidesz este înainte de orice creația politică a actualului prim-ministru al Ungariei.
Iată în acest sens câteva fapte. În 1988, la data de 30 martie, Orbán și alți 36 de studenți au înființat Alianța tinerilor democrați, o organizație independentă resimțită ca o acută provocare la adresa partidului-stat care intrase deja în stare de dezintegrare. Interesant de observat că la numai patru săptămâni de la înființare noul Fidesz avea deja o mie de membri. Iar la data de 16 iunie Orban deja făcea senzație printr-un discurs agitatoric . În fața a șase sicrie, dintre care cinci conțineau trupurile martirilor din 1956, condmnați într-un proces secret, iar un al șaselea era gol, un tânăr de numai 26 de ani, adică nimeni altul decât Viktor Orbán, vorbea despre necesitatea abolirii dictaturii comuniste și despre atenția ce se cuvine acordată felului în care se va pune în practică acest proces. Văzând în el chezășia reușitei viitoare a Ungariei.
Multe dintre articolele apărute în presa acestor zile au insistat asupra importanței acestei a treia victorii a lui Orban și a Fidesz. Au plasat-o în contextul ei internațional firesc. Au fost și analiști care au ținut să sublinieze cât de justificată sau nu se arată compararea lui Orbán cu președintele PSD, Liviu Dragnea. Prima diferență importantă fiind aceea că Dragnea nu face decât să împrumute artificial, prost, calp retorica lui Orbán, nu și substanța ori faptele acestuia.
Mai departe. Precum Dragnea, Viktor Orbán s-a născut într-o familie modestă. Așa după cum arată Paul Lendvai (cf. Ungaria lui Orbán, Editura Humanitas, București, 2017), politica nu era o temă în familia lui. Deși tatăl lui Orbán era, formal, înscris în partidul comunist, în casă nu se citea ziarul, nu se ascultau știrile politice. Dragnea este fiul unui milițian, al unui șef de post, iar Dragnea face caz nevoie mare că ar fi avut stămoși haiduci. Fără a ști ce se ascunde în spatele legendei și că haiducii erau, în realitate, cu totul altfel decât personajele din filmele lui Dinu Cocea.
Orbán a jucat în tinerețe fotbal, Dragnea a cântat în studenție într-o formație.Mai toți cei care cunosc bine psihologia lui Orbán insistă asupra repercusiunilor seriose ale practicării fotbalului, sport de echipă în formarea viitorului politician. Constant, viitorul și actualul prim-ministru al Ungariei a comparat politica cu un joc ofensiv. Dragnea este doar un cameleon de proastă calitate, fără doctrină ori convingeri ferme, lipsit de capacitatea acordului fin. Un muzicant fără ureche muzicală. Un lăutar de Alexandria. Unicul lui scop este să manipuleze astfel faptele încât să își sporească bogățiile și să scape de repercusiunile nedorite din justiție.
Orbán a început să facă politică în vremea în care o astfel de decizie putea să îl coste libertatea fiindcă s-a situat de la început pe poziții ferme anticomuniste, Dragnea s-a înscris în PD cu gândul de a face carieră și de a avea profituri materiale consistente. Orbán a rămas fidel aceluiași partid în vreme ce Dragnea a recurs la traseism politic, transferându-se în vremea lui Adrian Năstase din PD în PSD. Asemenea lui Dragnea, Orbán știe să își arunce peste bord, fără remușcări și cu maximă duritate, foștii prieteni politici atunci când aceștia devin primejdioși pentru propria lui ascensiune. Cel mai bun exemplu este acela al felului în care Viktor Orbán s-a debarasat de fostul lui prieten Gábor Fodor.
Toate echipele guvernamentale conduse de Viktor Orbán au în componență oameni cu o foarte bună pregătire profesională ceea ce nu s-ar putea spune defel despre cele trei guverne puse și schimbate de Liviu Dragnea. Cel de-al treilea înseamnă, cum lesne se poate constata, culmea incompetenței. Orbán și-a respectat promisiunile electorale, a îmbunătățit constant nivelul de trai din Ungaria, țara are astăzi un nedezmințit aspect european, cu o infrastructură de invidiat. Ceea ce nu s-ar putea spune despre România guvernată din 1990 încoace majoritar de PSD-ul domnului Dragnea. În Ungaria se produce, există mulți investitori străini, creșterea economică este bazată pe producție și nu eminamente pe consum ca în România.
Orbán practică o conducere autoritară în vreme ce Liviu Dragnea pozează. Este asemenea acelui personaj din Caragiale care visa o tiranie ca în Rusia. Ceea ce nu înseamnă nicidecum că marșul nestingherit al iliberalismului de tip Orbán s-ar cuveni privit cu indiferență.
Text apărut concomitent pe sit-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Dupa Brexit presa noastra exulta: britanicii nici nu stiau ce e aia Uniunea Europeana!
    Deductie din faptul ca dupa vot cca 30.000 de britanici au cauta pe Google informatii despre UE.
    Acesti 30.000 dadeau de inteles, in opinia infailibila a unora, ca supusii Majestatii Sale au votat in necunostiinta de cauza.
    Recent in presa nostra ni se anunta ca „zeci de mii” de maghiari protesteaza impotriva lui Orban.
    „Zeci de mii”, sa zicem 90.000, in timp ce milioane au votat pe Orban si partidul lui.
    Manipulare, numele tau se numeste mass media.
    Caci nu inteleg fortata apropiere dintre Orban si Dragnea :P
    De fapt, aici pe Contributors, cineva ne spunea ca intre Dragnea si Trump nu e nicio difgerenta.

  2. Care este poziția guv. maghiar față de loviturile (fr. frappes) cu rachete de ieri? Le-a susținut dinainte/în timp real/după?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro