vineri, martie 29, 2024

“Efectul Nataşa” şi isterizarea cu agendă în Republica Moldova

Dacă întrebi lumea la Chişinău zilele astea “tu ai ştiut, sau n-ai ştiut?” nimeni nu va avea dubii la ce te referi şi-ţi va răspunde imediat. Fireşte, e vorba cazul jurnalistei-vedetă Natalia Morari, lider de piaţă pe comentariu politic şi fondatoare de televiziune opoziţionistă şi pro-europeană, care a şocat ţara recunoscând că are un copil cu cel mai mare racket pe care l-a dat Moldova: Veaceslav Platon, oligarh miliardar şi dublu cetăţean moldo-rus; dacă o fi şi român sub altă identitate, cum e obiceiul locului, nu ştim. El e implicat până peste cap în devalizarea resurselor publice, laundromatul de bani ruseşti şi în general cam tot ce s-a petrecut obscur peste Prut în ultimul deceniu şi ceva. E anchetat şi a fugit la Londra.

E greu să explici cuiva din Bucureşti impactul în târg al acestei auto-dezvăluiri; detonarea lui Turcescu ridicată la pătrat nu e nici pe-aproape. Dacă Codruţa Kovesi încă în funcţie ar fi recunoscut un copil cu fugarul Sebi Ghiţă tot nu s-ar fi convulsiona societatea la fel de mult (scuze, doamnă Kovesi, n-am găsit comparaţie mai bună; chiar şi aşa e cam moale faţă de original). Politica, mass-media şi societatea civilă din Moldova au fost literalmente aruncate în aer, nimeni nu mai ştie ce să creadă şi va dura o vreme până se aşează praful ridicat până în grindă. Luna trecută, când se instala noul cabinet al preşedintei Maia Sandu, preziceam vreo jumătate de an de relativă linişte până să înceapă disensiunile, polemicile şi mini-crizele în interiorul “taberei binelui”, generate de dificultăţi obiective şi deciziile grele pe care noii guvernanţi le au de luat. Iată că tărăboiul s-a stârnit mai repede, dintr-o direcţie neaşteptată.

Opţiunile de viaţă intimă ale Nataşei Morari nu le pot eu comenta, deşi tocmai ele fac deliciul tabloidelor, ca un scenariul de film de categorie B, cu tot cu bănuita implicare a serviciilor secrete, lucrând oficial sau peste program pentru comanditari privaţi, conform bogatei lor istorii de filmări de alcov pentru şantaj. Aici se vede buna şcoală rusă. Însă implicaţiile scandalului pentru soarta presei moldoveneşti oneste, şi aşa fragilă, şi a curentului de opinie pro-occidental sunt dramatice. Există câteva niveluri de analiză.

În primul rând e clară dezamăgirea şi deruta celor care au fost activi pe baricada pro-Vest în ultimii ani; ei se simt cumva trădaţi. Televiziunea TV8 fondată de Natalia Morari a fost un fanion în lupta anti-oligarhi şi una din puţinele oaze de libertate de exprimare în vremurile grele când piaţa media era dominată de trusturile mogulilor Plahotniuc şi Dodon, în diverse combinaţii şi asocieri între ele, iar ambele cu fabrica de fake news de la Kremlin. A fost susţinută moral de parteneri externi şi cu granturi de către UE, atrăgând în jurul ei jurnalişti de bună credinţă care nu sunt cu nimic de vină pentru scandalul de azi. Unii îşi descoperă dubii reprimate de-a lungul vremii sau acuză colegii că au ştiut ceva despre Nataşa şi n-au spus. Alţii îi scotocesc cariera fulminantă şi cumva implauzibilă: ca studentă de 20 şi ceva de anişori, la Moscova, deja se învârtea în stratosfera societăţii cool, fiind prietenă cu Boris Nemţov şi fiică-sa, ori cu Alexei Navalnîi; apoi, revenită în Moldova, s-a înfipt drept în fruntea protestelor de stradă, kommentariatului politic şi a high life. Aşa ceva e fără precedent iar lumea suspectează îndreptăţit aranjamente obscure, jocuri de oglinzi sau, cu un frumos termen local, vreo maskirovkă.

Treaba e complicată de faptul că Nataşa nu-i vreo hologramă umană plantată pe ecran ca să facă frumos din buziţe şi ochişori, cum se mai întâmplă, ci realmente o femeie cu inteligenţă, aplomb şi valenţe de lider, care a pus o televiziune pe picioare. Dincolo de suspiciunile justificate, n-ai cum să nu vezi şi ceva jubilaţie veninoasă a bărbaţilor autohtoni împiedicaţi, dar cârcotaşi şi pasiv-agresivi, contra femeilor care construiesc instituţii; abia aşteaptă să încingă hora de bucurie când mai cade câte una în noroi, alături de ei. Dacă Nataşa se va dovedi până la urmă o Mata Hari de Chişinău, cu joc dublu, ei nu vor rata să folosescă episodul şi pentru alte asasinate în efigie şi calomnii prin asociere, vizată în primul rând fiind ştiţi-voi-cine!

Cel mai grav e însă trollingul cu agendă politică, ce se serveşte de jocul social suspect al Nataliei Morari şi conflictul de interese în care ea s-a pus când a făcut interviuri TV controversate, în prime-time, cu tatăl secret al copilului său, că să mânjească şi să relativizeze totul. Ce dovadă mai bună pentru asta decât faptul că una din sursele dezvăluirilor pe bandă care tot curg e nimeni altul decât Cristian Rizea, fost deputat (PSD), condamnat la el acasă pentru corupţie, om cu profil tipic de escroc şi intermediar de afaceri cu zona obscură a serviciilor secrete? Fugit la Chişinău de justiţia română, el s-a pus la dispoziţia fostului preşedinte Igor Dodon, care i-a acordat pe repede-înainte cetăţenia moldovenească, ceea ce îi permite azi să tragă de timp şi să întârzie extrădarea.

Acest personaj dubios a ajuns brusc în prim-planul vieţii publice din Moldova, profitând de confuzia creată ca să arunce mai departe acuzaţii nefondate la adresa altor jurnalişti cunoscuţi, cum ar fi Mariana Raţă, şi să construiască scenarii trăznite care implică oameni din justiţie. Poate o face din capul lui, ca să fie în centrul atenţiei şi să pară mai important decât este, deci să poată negocia ceva. Insă mai probabil e că întoarce serviciul protectorului său Dodon, în calitate de trombon diversionist alimentat de cine trebuie, exact în momentul când se strâng dovezi şi stă să înceapă o anchetă contra fostului preşedinte pentru corupţie şi devalizarea resurselor publice pe vremea când era ministru. Orice metodă e bună pentru a crea emoţie, zgomot şi a muta atenţia în altă parte, mai ales când ai atâta materie primă tabloidă.

Din orgia de trolling cu agendă nu puteau lipsi cele două extreme care-şi dau mâna tacit, ca de obicei, pentru a terfeli şi reduce la tăcere presa onestă şi civismul pro-UE, asociate vrând-nevrând cu figura Nataşei Morari: tabăra Sputnik şi cea legionaroidă. Despre primii e puţin de explicat şi nu m-ar mira ca ei să scurgă din casă, pe surse, chestii suplimentare primite de la Moscova despre jurnalista VIP, poate chiar autentice, dacă vor constata că scandalul e în pericol să se stingă. Cealaltă tabără, împănată cu colaboraţionişti ai vechiului regim Plahotniuc, care s-au descoperit brusc unionişti când au constatat că asta le dă acces la canale şi resurse de la Bucureşti, flutură marota “moldovenismului” ca să lovească în aceeaşi oameni ca şi propaganda rusă: societatea civilă centristă, decentă şi pro-europeană.

Absurdul situaţiei e evident. “Moldovenismul” e acea teorie îmbrăţişată în principal de comunisto-socialiştii din Republica Moldova, în filiaţie sovietică, care spune că limba şi etnia moldovenilor ar fi fundamental diferite de cele de dincoace de Prut. Anume, un pic mai spre Ruskii Mir, cumva. Nu ştiu pe nimeni din liderii PAS sau cei din societatea civilă pro-stat de drept care să susţină aşa ceva, dar ştiu grămadă din tabăra lui Dodon. Şi totuşi trolii de dreapta şi vezi-doamne “pro-români” nu pe ultimii îi au în vizor, ci pe primii, acolo se dă bătălia la distrugere. Evident că şi aici e multă ipocrizie, mercenariat pe bani – dar şi unitate reală în valori şi simţiri între sovieto-nostalgicii cleptomani şi legionaroizii naţionalişti, ambii având reprezentanţi conectaţi la borsetka lui Plahotniuc.

Îi uneşte narodnicismul (de inspiraţie rusă, dar nu le spuneţi celor din urmă, că n-au prea multă şcoală şi se enervează dacă află), clericalismul şi ura faţă de “globalism” – cum numesc ei persiflant, urmându-l pe Putin, orice formă de cooperare internaţională bazată pe valori universale, liberale şi moderne. Mai cu seamă, îi uneşte scepticismul faţă de Uniunea Europeană, despre care ambele tabere plimbă de la una la alta aceleaşi poveşti conspiraţioniste cu refugiaţi, ghei şi occidentul care ne cotropeşte şi ne fură sufletul. Cartea-linşaj la adresa societăţii civile a lui Bogdan Ţîrdea, propagandistul de casă al lui Dodon, putea s-o scrie foarte bine cineva din tabăra AUR-ului moldovenesc, ori vreunul din creatorii de partide clonă şi efemere pe dreapta, cu rol de a confuza alegerile, cum vedeţi că se întâmplă zilele astea în Rusia.

Efortul de curăţare a justiţiei, cu ajutorul Europei şi altor parteneri externi, e luat în batjocură atât de naţionalişti cât şi de pro-sovietici, ambele extreme interpretându-l în aceeaşi cheie geopolitică, cu poveşti delirante despre interesele Angelei Merkel, ale lui Macron sau George Soros. Kompromatul grosolan la adresa Watchdog.md, o asociaţie non-profit care s-a luptat de la înfiinţare cu propaganda rusă, vine chiar din partea celor care au făcut jocurile propagandei ruse. Atacurile contra redacţiilor Radio Europa Liberă, Jurnal TV, contra Marianei Raţă sau altor ziarişti şi comentatori oneşti, se lansează din ambele direcţii şi sună cam la fel, pentru că strategia este unică, cea veche şi cunoscută: distrugerea centrului decent ca să nu mai rămână pe terenul de joc decât extremele şi astfel să se aplice în practică viziunea lor maniheistă despre lume.

Nataşa Morari nu a creat ea singură acest tablou politic suprarealist, cu fiinţe diforme, ca într-o pictură de Hieronymus Bosch, în care oameni legaţi de Moscova o înjură pe Maia Sandu că vinde ţara Moscovei, după ce au făcut campanie plătită de Moscova ca ea să nu se aleagă preşedintă, ci omul susţinut pe faţă de Moscova. Însă cazul Nataşa adăugat o doză proaspătă de confuzie şi isterie în acest peisaj; va fi foarte greu de făcut ordine în casă după aşa tărăşanie. Pe fond problemele de slăbiciune a mass-media şi manipulare politică sunt cam aceleaşi ca şi în România, doar că Moldova e o ţară de şapte ori mai mică, însă de şapte ori mai complicată.

Distribuie acest articol

30 COMENTARII

  1. Dacă Codruţa Kovesi încă în funcţie ar fi recunoscut un copil cu fugarul Sebi Ghiţă

    sau Ionita sa-i faca un copil Sosoacai… hi, hi, hi.. n-am gasit alta rima.

    Au existat, nu odata, perechi care sa aiba convingeri politice absolut diferite, dar se intelegeau la pat. Acum pe bune, cire neveste au aceleasi opinii politice precum barbatii lor? Femeile sunt atrase de barbati puternici, cum ar fi Sosoaca cu Ionita :) , unde mai pui ca un barbat puternic si bogat ofera o garantiei viitorului copilului.

    Povestea mi se pare frumoasa, romantica!

    • Poate a avut fluturasi in stomac :) pentru ceva periculos si interzis. Dar poate se cunosc de mult timp, ambii fiind de fapt cam la fel, vad ca sunt rusofoni si sunt din cam acelasi mediu.

    • Pai, pre deosebire de Natally, luptătoarea Șoșo nu
      a recunoscut. Prin urmare chestia rămâne în veci obscură , căci nu vom
      obține nici o vorbă de la domnul Ioniță, care este un gentleman.
      Povestea basarabenească aduce mai degrabă cu recenta mărturisire îmbujorată
      a Danei Budeanu despre misterioasa dragoste a lui Johannis. Ghici ciupercă ce-i ?

  2. Nu inteleg care e de fapt problema, concret. Are afaceri comune cu Platon, azi, sau poate a avut in trecut? Declaratia ei nu e ceva care sa o incrimineze legal. De fapt nici nu e o treaba foarte publica, e treaba lor. Sa nu luam de bune barfe, nici macar cand sunt cu politicieni.

  3. ..da, unde sunt basmele de altă dată..? Acum toate par a fi „Upside down”, cum le zicea Diana Ross pe vremea când îi făcea curte Ilie Năstase..

    Scufița Roșie, de pildă, cic-ar fi dat un tweet prin care-și anunță fanii că s-a vopsit în verde și a trecut la ecologiști, întrucât nu se mai regăsește în doctrina povestitorului (un cripto depășit) care a și abuzat-o (la orele de gimnastică) încă din fragedă copilărie..

    Gurile rele spun însă că, de fapt, a fost deconspirată că o turna pe bunicuța la „doi ș-un sfert” pe motiv că făcea cozonacul simplu, dosind rahatul, nuca și stafidele.. Și că trăiește de ani buni în concubinaj cu lupul, în garsoniera bătrânicii, pe care cei doi au alungat-o fără milă, în pădure.

    Și-o țin într-un chiolhan, ea cu coșulețul plin cu de toate (bașca ceva microfoane..), el cu o oală de sarmale căpătată la un praznic (la faza cu incendierea a fost dublura, desigur..). S-au găsit poze compromițătoare, hackerii ocupându-se de conturile lor de feis și insta..

    Mda.. ce vremuri.. Vreți să știți ce s-a ales totuși de frumoasa poveste și de bunicuța ? Ei bine, rătăcind ea așa, ca o iubitoare de natură sălbatică, a dat de Capra cu un ied (fără oala aia cu sarmale, plus doi iezi mult prea optimiști, care nu credeau în existența lupului..)
    Și s-au pus ele pe plâns, ca fetele care n-au avut noroc.. Iar după ce s-au smiorcăit așa, preț de două kile de cafea și trei pachete de „Carpați fără”, capra a-ndrumat-o spre ocolul silvic, condus de cine credeți.. ?

    Corect, nimeni altul decât vânătorul, care-ntre timp a defrișat ilegal pădurea și a cumpărat drepturile de autor de la povestitorul aflat în insolvență, cu o parte din averea dobândită fraudulos. Cu ce i-a mai rămas, a băgat-o-n reparație capitală pe bunicuța, de juri că e Cher de la gât în jos, iar cu buzele și machiajul e peste Marinela lui Miron Cozma.. Asta pentru că (am uitat să vă spun) bunicuța a fost silită de „meandrele concretului” să cedeze finalmente insistențelor vânătorului, care-i făcea asiduu curte încă de pe când trăgea cu praștia-n vrăbii..

    Happy end-ul e asigurat de iedul cel mic, care a trecut casting-ul pentru Singur acasă (15..) și s-a mutat, împreună cu mama capră, la Holliwood..
    Ș-am încălecat pe-o șa (de Harley, la mâna a doua..) și v-am spus povestea-șa (deocamdată, pentru că urmează varianta 3D..)

  4. “ Politica, mass-media şi societatea civilă din Moldova au fost literalmente aruncate în aer, nimeni nu mai ştie ce să creadă şi va dura o vreme până se aşează praful ridicat până în grindă.”
    “ E greu să explici cuiva din Bucureşti impactul în târg al acestei auto-dezvăluiri; detonarea lui Turcescu ridicată la pătrat nu e nici pe-aproape.”
    “ Atacurile contra redacţiilor Radio Europa Liberă, Jurnal TV, contra Marianei Raţă sau altor ziarişti şi comentatori oneşti, se lansează din ambele direcţii şi sună cam la fel, pentru că strategia este unică, cea veche şi cunoscută: distrugerea centrului decent ca să nu mai rămână pe terenul de joc decât extremele şi astfel să se aplice în practică viziunea lor maniheistă despre lume.”
    “….cazul Nataşa adăugat o doză proaspătă de confuzie şi isterie în acest peisaj; va fi foarte greu de făcut ordine în casă după aşa tărăşanie. Pe fond problemele de slăbiciune a mass-media şi manipulare politică sunt cam aceleaşi ca şi în România, doar că Moldova e o ţară de şapte ori mai mică, însă de şapte ori mai complicată.”

    Nimic nou sub soare. Ceea ce s-a intamplat acum la Chisinau atat de brutal ( respectiv “ caderea mastilor si schimbarea la fata “ ) , s-a produs insidios si timp de trei decenii la Bucuresti ( sa ne reamintim in ce zona a esichierului politic si “convingerilor” au debutat initial Ciorbea, Miron Mitrea, Rodica Stanoiu, Marian Munteanu, Mircea Geoana, Robert Turcescu, Emil Hurezeanu – ulterior consilierul lui Adrian Nastase – , Dorin Tudoran – ulterior publicist in ziarul prietenului Dan Voiculescu , Alina Mungiu, etc.,etc. si unde au aterizat ulterior ) , recent chiar si la Bruxelles ( cine si-ar fi imaginat vreodata ca dupa episodul grotesc cu “ vizita la domnul Vantu” din 2009 , prezidentiabilul Mircea Geoana va ajunge in 2019 secretar general adjunct al NATO ?! ) . Ceea ce dr. Peter Gross a denumit “ laboratorul romanesc” ( Peter Gross – Intoarcere in laboratorul romanesc. Mass-media dupa 1989, Editura Nemira, Bucuresti, 2015 ) a fost un precedent si un excelent poligon de incercare si antrenament pentru strategiile aplicate ulterior pe scara larga la Chisinau si povestea continua.
    Problema este ca acest episod socant este in mod evident cea mai puternica lovitura simbolica aplicata fundamentelor morale ale statului de drept si democratiei din Republica Moldova , lovitura care nu poate proveni doar accidental si din sentimentele pure ale unei femei si respectiv un “tata donator” conform declaratiilor ei . Acel “ Lasati TV8 in pace. Loviti in mine !” ( daca isi iubea cu adevarat opera nu o distrugea in acest mod atat de trivial ) al Nataliei Morari este cea mai buna dovada a rolului de executant , deci in realitate comanda cutremurului politic , civic si moral a venit din alta parte .

      • exista „one night stand” cu consecinte, la fel cum exista escroci sarmanti care pot lua capul unei tinere ambitioase care inoata intre rechini…
        …poate de aceea a si fost „lasata” sa faca opozitie, stiindu-se ca exista un punct slab care poate sa darame sandramaua…ceea ce nu inseamna ca sandramaua e o minciuna, doar ca cel care a facut-o e un Mester Manole care trebuie sa sacrifice ceva important (davai opera sau viata)
        e o tragedie personala, insa pe mine ma ingrijoreaza mai mult ca Dnei Kovesi i se refuza angajarea de experti financiari (poate ca se urmareste doar cumpararea unor expertize?)

        • Ambitioasa, dar nu naiva. O jurnalista de prima mana stia foarte bine ce face si cine este ” tatal donator” caruia ii lua interviuri. Aici nu este vorba (numai )despre sentimentele unei femei , ci despre implicatiile politice si simbolice majore ale comportamentului unei persoane publice ( o persoana care lupta impotriva coruptiei din bratele unui corupt nu poate fi credibila ).

          • trebuie separate faptele de opinii, si atunci nu se mai pune in discutie credibilitatea purtatorului de cuvant, o „tehnicalitate” folosita de veacuri pentru a masca crimele ucigand mesagerul
            daca X a furat bani publici si apoi a facut un copil cu Y, conteaza pentru cetateni ce parere are Y ( sau Z sau WW) despre X sau faptul ca a furat?
            nu va luati dupa fenta, chiar daca e incarcata de simbolisme

    • Despre „schimbarea la fata”.
      Cazul Alina Mungiu mi se pare cel mai dificil de inteles. Ce spunea pana mai acum cativa ani dar mai ales in anii 90 si ce spune acum!

  5. Într-o gubernie, fie ea și mai mărișoară, chiar dacă își zice republică, toată lumea se … cunoaște … cu toată lumea. Iar între sulă și prefectură există anumite corelații. Visul oricărei gospodine este să aibă o viață ca în Dinasty, visul oricărui bărbat este să fie (măcar pentru scurt timp) precum marele actor de filme de acțiune Rocco Sifredi.
    Keis clozd ! (cum sî zici pi la noi)

  6. „Pe fond problemele de slăbiciune a mass-media şi manipulare politică sunt cam aceleaşi ca şi în România, doar că Moldova e o ţară de şapte ori mai mică, însă de şapte ori mai complicată.”
    Subliniind acest paradox, autorul creează un momentum de isterie și panică pentru români, deja inconsolabili că se găsește tocmai Republica Moldova, așa de mică și de săracă, să prezinte un grad mult mai înalt al complexității politice, culturale, sociale, economice, intelectuale, decât ditamai România neaoșă, membră a UE și NATO!

  7. Corect echilibrată descriere a situaţiei! Cei care protestau primii dacă Natalia Morari ar fi modificat pe ascuns orientarea TV8 sau pe a Europei Libere (MD), după atâta trudă, erau telespectatorii înșiși. Pentru cine din RO n-a văzut-o vreodată, dar o condamnă, sunt pe YouTube două interviuri semnificative, Natalia Morari despre sine, 27 07 2021 cu Rodica Ciorănică şi cel din 29 12 2019, Vlog Galben; poate şi interviul Euronews de după Revoluţia Twitter 2009. Jalea privind pierderea de credibilitate a… întregii prese pro-occidentale şi a oengeurilor din MD e exagerată, adesea o lovitură dată unei rivale în domeniu. Nici măcar TV8 nu se va prăbuşi, oricât de puternic ar fi tirul nostalgicilor abia căzuţi de la putere. Importantă e sprijinirea în continuare a reformei Maia Sandu, câtă este, şi atunci publicul nu va migra spre Dodon sau Bileţchi. Fiind şi frumoasă şi deşteaptă, cu replică rapidă în rusă, română şi engleză, Natalia Morari încă are accesibile pe net mii de videoclipuri, o muncă uriaşă. În rest, până la schimbarea puterii, totul s-a considerat viaţă privată, deşi ar fi trebuit să şocheze aplecarea spre toalete şi excursii inaccesibile basarabencelor, după cum a fost acceptată tabloidic chiar relaţia cu, foarte acuzat şi acesta, Chiril Lucinschi, fiul fostului preşedinte dintre Snegur şi Voronin.

  8. Bine l-a ales Natasa pe ala. Are o mutra de weirdo sovietic de zici ca e nepotul lui Anatoly Karpov. In rest, sunt de acord cu propunerea ca dl Ionita sa preia initiativa si sa treaca la fapte. Asa nu se mai poate.

  9. Ce tara exotica Moldova aia. Foarte putini romani sunt interesati de politica de acolo. Cea mai mare spaima a romanilor este unirea cu Moldova saraca , inapoiata si multe etnii asiatice.
    PIB -ul ar scadea cu 30 % si adio vize SUA si Schengen pentru romani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sorin Ionita
Sorin Ionitahttp://www.expertforum.ro
Paleo-liberal (adica din soiul cel vechi) Partener fondator la EFOR (www.expertforum.ro) think tank independent Citeste si preda teorii ale dezvoltarii si sectorului public Consultant pe reforma institutionala si descentralizare in Europa de Est si Balcani

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro