vineri, aprilie 26, 2024

Eu nu știu ce vor românii din Marea Britanie

Ca trăitor de 22 de ani la Londra, eu aș fi destul prudent în a afirma cum gândesc românii din Marea Britanie. Prin profesie (translator în sistemul judiciar din Marea Britanie) intru în contact cu o categorie minoritară (infractorii sau presupușii infractori), dar destul de reprezentativă social pentru categoria de români care probabil constituie majoritatea în această țară:  lucrătorii manuali (constructori/meseriași, muncitorii la spălătorii de mașini, menajere).
Acești oameni nu gândesc cu toții la fel și în niciun caz nu cred că gândesc ca studenții sau licențiații români de la Oxbridge, bancherii din City, medicii sau avocații care profesează în Marea Britanie.

Destui dintre acești oameni sunt obligați să muncească la negru, pentru că nefiind în stare să dovedească statutul de self-employed nu pot obține National Insurance Number (NIN) care le-ar da dreptul să lucreze legal (asta până la 31 decembrie 2013, când restricțiile trebuie înlăturate).

Neavând NIN nu au dreptul la asistență  medicală decât în urgență și nici la alocații sociale. Dar această situație se va schimba după 1 ianuarie 2014, când vor căpăta aceleași drepturi ca și polonezii, lituanienii, letonii, etc, adică cei din cauza căror venire masivă în 2004 nu au căpătat drepturi depline la aderarea României în 2007.

Asta e o realitate. Și chiar dacă marea majoritate muncesc și își câștiga existența în mod cinstit (și vor munci și vor plăti impozite), asta nu înseamnă că un aflux după 1 ianuarie 2014 nu se poate întâmpla. Eu personal am de a face cu tineri care vin și acum aici în căutare de lucru, mai ales din regiunile sărace ale României, amăgiți de promisiuni sau chiar traficați.

Și nu vin doar din România (sau Republica Moldova), ci și din Italia sau Spania țări cu o situație economică mai proastă decât a Marii Britanii și cu populații românești enorme (un milioan în fiecare dintre cele două țări).

Un astfel de potențial aflux nu înseamnă neapărat un val de solicitanți de alocații sociale, dar poate însemna presiuni sporite asupra sistemului de sănătate, școli, servicii sociale, piață imobiliară, toate într-o perioadă de stagnare economică, cu reduceri dureroase de cheltuieli bugetare.

Nu cred că are cineva ceva în mod special cu românii (sau cu bulgarii), dar asta e conjunctura. Românii au sosit ca cetățeni UE aici după ce sosire un milion de cetățeni din centrul și estul Europei care au primit drept de muncă din momentul aderării statelor lor la Uniune, iar la scurt timp după sosirea lor au avut ghinionul ca Marea Britanie să reacă prin cea mai profundă recesiune economică de după cel de-al doilea război mondial.

Am citit prin presa britanică de pericolul afluxului de români (organziația Migrationwatch estimează la 50000 pe an numărul de români și bulgari care vor venit în Regatul Unit în următorii cinci ani) și am auzit din partea autorităților române că cine a vrut să vină până acum a venit.
M-aș feri să dau dreptate și unora și celorlalți, pentru că oficialitățile britanice au tot interesul să exagereze acest aflux, iar cele românești să-l subestimeze.
Nu știm ce se va întâmpla la 1 ianuarie 2014, când restricțiile pe piața muncii vor înceta nu doar în Marea Britanie, ci și în alte nouă țări membre UE (printre care Germania, Franța și Olanda) care le-au impus pe durata maxim admisă de legile UE, șapte ani.
În aceeași ordine de idei, am să citez cifrele estimative date de ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, în timpul a două evenimente publice la care am fost prezent personal: în vara lui 2008 estima că în tot Regatul Unit erau circa 50000 de români, iar în vara lui 2012 estima numărul românilor din aceeași țară la 130000 – 150000. Cu alte cuvinte o creștere de trei ori în patru ani. Să înțeleg că undeva după vara lui 2012 s-a oprit creșterea populației românești din Regatul Unit.
Este drept că mulți români care vin în Marea Britanie nu o fac în calitate de imigranți, ci de migranți, în cadrul mobilității forței de muncă, rezultat al libertății de mișcare în piața unică europeană. Vin, pleacă, unii la intervale regulate, se întroc în România, se duc în alte țări ale UE, dar în niciun caz nu au un comportament standard și nu gândesc cu toții la fel. Bine ar fi să fim mai sceptici cu privire la posibilitatea deslușirii a ceea ce vor și ce gândesc românii din Marea Britanie.

În opinia mea, aceasta nu e o chestiune româno-britanică, ci face parte din evoluția Uniunii Europene în ansamblul, de aceea abordarea bilaterală, provincială aș putea spune, este total contra-productivă.

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

    • (Imi cer scuze, mesajul de mai sus a fost trimis din greseala).

      Nu inteleg, afirma cineva ca romanii din Marea Britanie (sau din Romania, sau de oriunde) ar gindi la fel, in masa?

      Nu Inteleg care este de fapt teza articolului: ca romanii nu gindesc la fel? ca nu se poate estima daca si citi vor emigra in Marea Britanie? Ca unii sint blue collars (si in mare parte ilegali), iar altii white collars (mai probabil in legalitate)?

      Mi se pare ca articolului ii lipseste ‘punctul pe i’. O insiruire de paragrafe cu multe greseli de exprimare („cei din cauza caror venire masiva” ?) si ortografie care conchid cu „nu se poate spune”, „nu putem sti”, „nu gindesc cu totii la fel”. In exprimarea mai concisa a lui Gheorghe Hagi, „puteam sa si cistigam, puteam sa si pierdem”

      • E un articol de impacare a caprei cu varza. E clar ca englezii cauta nod in papura si ne-au gasit pe noi si bulgari tzapi ispasitori pt problemele lor economice.
        In acelasi timp, nici noi nu putem sa sarim calul cu protestele si sa le aratam fundul pe geam din mai multe motive: lupte interne pt putere, presedinte slab, prim-ministru care se cearta cu Merkel, record european de saracie, mizerie si coruptie.
        Din pacate, nu prea avem ce sa le facem. Decat sa asteptam sa faca ei o greseala pe care noi sa o speculam. De exemplu CE a anuntat ca va initia o procedura de infringement contra UK pt incalcarea drepturilo romanilor si bulgarilor.

        • Este o replica foarte politicoasa la un articol anterior in care domnisoara doctoranda in Marea Britanie parea a acredita asa o pretentie, desi articolul respectiv nu era decit o compilatie de date statistice. DomnulClej , ale carui corespondente le-am ascultat cu atentie si placere mereu la RFI, este bine informat, traieste acolo de atita vreme si indeamna doar la prudenta si nepartinire in evaluarea situatiei respective, are dubii(ca orice persoana inteligenta) si opinii cu rezerva de rigoare cind vorbim de perioade si subiecte complicate.

  1. Cam da, domnule Cleja, cam așa e. Unii nu vor să vadă că problema e una de dinamică a Europei. Acum, e o oarecare consecvență între cecitatea Angliei și ultimele poziții publice ale statului englez cu privire la UE, nu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Petru Clej
Petru Clej
Petru Clej este corespondent la Londra al redacției române a RFI. A fost jurnalist la BBC World Service, redacția română, între 1991 și 2008 (redactor șef între 2000 și 2008) și a lucrat între februarie și decembrie 2007 la BBC News Online.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro