Între două reprize de bulion și o rapidă clămpănire pe Facebook, mi-am amintit că am așezat printre cărțile etichetate cu ”neapărat de citit” volumul lui Teodor Baconschi, Facebook. Fabrica de narcisism, apărută anul acesta la editura Humanitas. N-am putut să mă despart de el până la capăt. Printre lucrările academice înțesate de statistici, cifre exorbitante și demonstrații triumfale despre binefacerile tehnologiei, despre bucuriile oferite de New Media și despre viitorul fericit al omenirii în New Digital Era, printre lucrările scrise din perspectiva științelor comunicării, ca, de exemplu, Cum să devii un nimeni a lui Iulian Comănescu sau Cartea fețelor.Revoluția facebook în spațiul social a lui Alexandru-Brăduț Ulmanu, cartea lui Baconschi este o pledoarie pentru reumanizarea lumii noastre, prin credință și decență. Îndelungatul exercițiu cultural al eseistului specializat în antropologie religioasă, cât și experiența sa diplomatică, au transformat subiectul noilor tehnologii și a fenomenului Facebook într-un pretext de reflecție asupra straniei și imprevizibilei deveniri a societății informaționale. Cultul prezentului, conectarea neobosită, autopromovarea și exhibiționismele aferente, ”trăncănela digitală” și transferul online al emoțiilor autentice sau înscenate, schimbă ceva fundamental în existența socială:”confuzia dintre informație, opinie și entertainment, rafinarea tehnicilor de manipulare, banalizarea știrilor prin accesibilitatea lor instantanee și nelimitată, dar mai ales doborârea culturii înalte în numele <democrației>˲sunt tot atâția factori care aplatizează gândirea, destituie idealurile în care părinții noștri aveau încredere și duc la un pesimism social măsurat prin apatie civică, mediocritate și haos valoric”. Deși puse mai degrabă în contul relei așezări a societății românești în marșul ei spre democrație, consecințele enumerate sunt întristător de valabile și pentru țări mai avansate. Identificat cu un drog ușor, în măsura în care”deturnează atenția, transformă senzațiile, modifică percepțiile, confundă halucinațiile cu împlinirea dorințelor, proiectează eul într-o lume alternativă, scutită de interdicții și dureri”, virtualul îi apare eseistului ca o amenințare serioasă, cu urmări necunoscute:”Am presentimentul că era ecranelor tactile și a terminalelor inteligente schimbă radical nu doar modul nostru de informare curentă, ci însăși sintaxa noastră mentală”. Alerte similare lansa în urmă cu două decenii Giovanni Sartori în Homo videns.Imbecilizarea prin televiziune și post-gândirea, arătând că televiziunea sărăcește radical aparatul cognitiv al lui homo sapiens, fiindcă preponderența imaginii în actul cunoașterii compromite formarea gândirii abstracte. Sartori se referea polemic și la falsa educare prin televiziune creatoarea unui homo insipiens, incult și ignorant, precum și la riscurile politicii emoționale, la videoliderul ales de o mulțime prost alimentată cu informație și manipulabilă. Deși criticat pentru a fi ”apocaliptic”, Sartori a prevăzut fenomene amplificate mai târziu prin dominația Internetului.
Teodor Baconschi refuză să fie apocaliptic în cartea sa despre lumea virtuală, dar semnalează destule îngrijorări. Ce se va întâmpla cu educația confruntată cu scăderea capacității de concentrare a tinerilor și impinsă spre superficialitate, cum se va gestiona în viitor memoria colectivă, dar și cea culturală, adunată în cărți și arhive, stocabilă digital dar slăbită în autoritate în contextul dezmățului informațional, ce-i de făcut pentru a aduce cetățeanul virtual, numit și netizen, cu picioarele pe pământ, la o mai bună conștiință civică, și, până la urmă, încotro ne grăbim, sunt câteva din întrebările pe care scriitorul le pune, analizând cu atenție și stil fiecare fațetă a fenomenului. Exemplificările pentru omul nou 2.0, pentru reducerea limbajului virtual la interjecții și emoticoane, pentru falsele identități de pe rețele sau pentru goana după celebritate, au umorul lor. Umblat prin lume și prin cărți, autorul își îngăduie și un strop de jovialitate, atât timp cât a fost și este părtaș, în rețea, la aventura digitală.
După un scurt și amar excurs în politica reală, care îi va fi facilitat cunoașterea din interior a pestriței lumi politice românești, Baconschi nu are sfieli să descrie falsa noastră sincronizare cu progresul lumii, sincronizare doar tehnologică, nu și culturală, portretizând tipul uman care domină azi scena socială și politică, adică”arivistul semi-urbanizat, necioplit și agresiv, din pricina complexului său de inferioritate. E Omul Nou, în toată desfășurarea sa mitocănească, stimulat de libertăți pentru care nu s-a luptat, hoț de diplome, de poziții nemuncite, de faimă nemeritată, de putere cu care nu știe ce să facă. Acestui tip uman parvenit, obținut printr-o continuă contraselecție, îi surâde tehnologia, la care occidentalii au ajuns după sute de ani de muncă specializată, creativitate și disciplină comunitară”. Accesul facil la tehnologie în partea asta a lumii (fiindcă în alte părți accesul e prohibit, producându-se ”fractura digitală” a civilizației globale), hrănește iluzii și fantasme, poate terapeutice pentru angoasele omului modern, dar nu-i schimbă limitele biologice, condiția de muritor. Departe de a glorifica progresul tehnologic, dar recunoscând confortul adus de acesta, sentențios, dar cu o argumentație convingătoare, eseistul conchide că ”supraviețuirea pe FB este o fata morgana” . Salvarea vine din noul umanism al autolimitării, din reasimilarea trecutului, din împăcarea cu natura și cu Dumnezeu.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Stimata doamna, faceti vorbire despre persoana care in ziua accidentului lui Michael Schumacher a scris pe contul său de Facebook despre „avantajele” de a avea un astfel de accident în Franţa, spunând că „Schumi știe de ce”.
„A quelque chose malheur est bon: de pildă să schiezi în Franța, unde vine elicopterul medical în 5 minute și intri pe mâna unor neurochirurgi excepționali. Schumi știe de ce !”
Cred ca pana la urma e o tema falsa. Nu mijloacele de informare il strica pe om, ci naturelul sau. Predispozitia sa nativa spre imbecilizare.
Ca un exemplu Sartori vorbea de imbecilizarea prin televiziune si impactul ei asupra occidentalului de rand. In epoca respectiva (anii ’80) bizonul roman nu avea nici un soi de acces la TV (adica erau celebrele 2 ore de program TV destinat laudarii lui nea Nicu – dar nimeni nu punea botu’) iar asta nu-l facea mai putin grobian. La vremea aceea contraeducatia si tampirea romanului se facea ca-n evul mediu din vorba in vorba. Iar halul de indobitocire era pana la urma probabil mai ridicat decat cel al occidentalului mediu.
Daca ne refereim apoi la Romania zilellor noastre vedem ca in zonele urbane unde accesul la comunicare e mult mai facil ca in zonele rurale gradul de imbecilizare e totusi mai scazut. Masele cele mai manipulabile si mai distructive prin ignoratna lor pustiitoare sunt oamenii in varsta din mediul rural. De acolo isi trag seva toate gunoaiele fetde care au pustiit Romania contemporana de la Iliescu pana la Ponta. Nu e asa?
Oamenii trag la tehnologie din acelasi motiv pentru care japonezii apreciaza trupele rock obscure din vest si anume pentru ca suntem o cultura inchisa, izolata … Nu se intampla nimic … Mai exact de 65 de ani nu se intampla mai nimic … Noroc cu tehnologia si cu deschiderea spre exterior care ne-au adus un puseu de viata …
„Mai exact de 65 de ani nu se intampla mai nimic …” – ???
Oare, ex-yugoslavii, iarkienii, afganii, libienii, tunisienii, egiptenii, somalienii, sudanezii, tchadienii, tailandezii, malaezienii, congolezii, rwandezii, indienii, israelienii, chilienii, argentinienii, cubanezii, or fi la fel de…plictisiti?
Slovacii si Cehii – vorbesc aceeasi limba cu exceptia unor consoane
iarkienii, afganii, libienii, tunisienii, egiptenii, somalienii, sudanezii, tchadienii – vorbesc araba
congolezii, rwandezii – vorbesc franceza
indienii sunt fosta colonie britanica si exista relativ multi care vorbesc engleza
chilienii, argentinienii, cubanezii vorbesc spaniola
tailandezii, malaezienii – cred ca sunt la fel de plictisiti.
Autorul cartii este utilizator Facebook. Mai mult, exista trei conturi FB cu numele sau. Rad (nu folosesc emoticoane ca sa nu oripilez audienta pretioasa care a dat „Like” acestui articol. Unde oare? Pe Facebook). Ironic sau nu, lucrarii despre Facebook i se face publicitate pe … se aud tobele … Facebook! Autopromovare? Parca fenomenul -aparent exacerbat de Facebook- e criticat si autorul e ingrijorat din aceasta privinta.
Ca orice instrument, aplicatie, scula, manivela, excavator etc. de pe lumea asta, Facebook poate fi folosit „in limite sportive” sau abuzat(a). E un risc pe care toata lumea si-l asuma cand se aseaza in fata calculatorului sau tabletei. La fel ca si consumul de continut difuzat de televiziune, radio, etc. In occident, astfel de platforme (Facebook, Twitter, Google, etc.) au intrat in banalul cotidian odata cu aparitia si succesul comercial al telefoanelor smart. Este foarte util sa folosesti mesageria SMS, dar este foarte riscant (si chiar ilegal in unele zone) sa textezi cand esti la volan. Trebuie ingradita tehnologia SMS in general? Probabil ca nu ar fi o decizie prea buna.
Exista si o fateta pozitiva a „trancanelii digitale”. La urma-urmei autorul o foloseste, asa cum stie domnia sa mai bine, impacat cu natura si Dzeu. In concluzie, trebuie sa ai o gramada de timp liber sa te perpelesti de grija tehnologiei informatice si sa faci pe deasupra si pe profetul. Exista atatea probleme in Romania nesolutionate in ultimii 25 de ani… grave… Parca ar merita atentie mai mare decat o biata retea de socializare.
”confuzia dintre informație, opinie și entertainment, rafinarea tehnicilor de manipulare, banalizarea știrilor prin accesibilitatea lor instantanee și nelimitată, dar mai ales doborârea culturii înalte în numele democrației” As indrazni sa afirm ca totul se reduce la diferenta fundamentala dintre cunoastere si informatie.
Facebook imi permite sa comunic cu familia si prietenii raspanditi in lume. Este prin urmare un lucru util (in masura in care softul e „lucru”). Ce lucru util a creat d-l Baconschi ? Mai nimic. Stie insa sa critice, superior, un lucru util creat de altii. Poate la fel de bine critica telefonul (tot un fel de trancaneala globala), internetul (idem) sau libertatea de expresie (baza intregii trancaneli globale). Ce atata trancaneala ? Ia treceti colea la impacarea cu natura si Dumnezeu, ca sa aiba numai dumnealui si admiratorii dreptul de a trancani.
1. Majoritatea rudelor, prietenilor si fostilor colegi se afla in strainatate iar Facebook este o metoda comoda de a tine legatura. Daca nu stiti cum sa folositi o utilitate macar nu-i criticati pe cei care stiu sa o faca: deveniti penibila si mai ales dati senzatia de „acreala genetica” – vedeti si pseudo-articolul despre selfies.
2. „Salvarea vine din noul umanism al autolimitării, din reasimilarea trecutului, din împăcarea cu natura și cu Dumnezeu.”
Nu, doamna, salvarea vine din comunicare si nu spune nimeni ca utilizarea Facebook este incompatibila cu impacarea cu cine doriti dumneavoastra.
3. Mark Zuckerberg este cunoscut pe plan mondial si este un exemplu de reusita in viata. Baconschi este, cu tot respectul, un neica-nimeni care face parada de cutlura in conditiile in care scrierile sale sunt apreciate strict de catre alti „culti cu staif”. Sincer sa fiu, daca ar fi sa lucreze in mediul privat nu l-ar angaja nimeni pe motiv de inutilitate fundamentala.
@IosiP:
Total de acord cu dvs. : sunt unii “culti cu staif” care se considera „alfa si omega” si ei sunt „reperul de referinta”.
Cred ca trebuie sa li se reaminteasca ca exista si lucruri pe care desi ei nu le stiu, ele exista si chiar (ei insusi) le folosesc cu mare dragoste !. Faceti un test si intrebat-i cum functioneaza – de exemplu telefonul (cu fir si fara fir), laptopul, internetul, wordprocessorul etc. – si veti fi surprinsi de rezultate.
Exista oameni pentru care viata inseamna facebook/selfies … Pentru care confirmarea suprema sunt cele 2 like-uri la cele 100 selfie-uri facute la masa, cu pisica, la bere, la Eforie sau in Verona. Pentru ca alta confirmare, cea din viata reala, nu exista.
Sunt perfect de acord ca FB e ca un drog de care trebuie sa POTI sa te desparti. Si eu devenisem dependenta …. La prima ora, verificam FB (inainte de mailul de job), dupa masa de pranz, iar check … Cand erau evenimente importante, il lasam deschis sa vad ce spun prietenii si sa pot comenta …. wt. … L-am suspendat 3 luni si am revenit la viata reala … Am dat unfollow la 3/4 din friends …. Nu l-m mai verificat de cel putin 1 luna si nu simt nevoia.
Me too, Dana Eugenia. Great!