sâmbătă, aprilie 20, 2024

Întunecate Sărbători pascale pentru Liviu Nicolae Dragnea

Președintele PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea, nu are nici cel mai mic motiv să întâmpine cu prea multă liniște sufletească Sărbătorile de Paște.
Oricât de multe aranjamente ar fi făcut el și cei plătiți să îi îndeplinească poftele și capriciile spre a-și amâna pronunțarea sentinenței în procesul vizând angajările fictive de la Consiliul județean Teleorman, oricât de sub control politic ar fi devenit Curtea Constituțională care, chiar și în astfel de condiții, are rezerve să se pronunțe în chipul în care ar dori președintele PSD în privința obligativității completurile specializate, oricât de intimidat s-ar dovedi DNA a cărui activitate este, practic, ca și inexistentă după plecarea din fruntea lui a d-nei Laura Codruța Kövesi, lucrurile nu se desfășoară deloc așa cum vor planurile șeful falșilor și marginalizaților din punct de vedere european social-democrați români.
Vizitele cu caracter electoral întreprinse în trei județe ale Moldovei de dl. Liviu Dragnea la sfârșitul săptămânii trecute au fost eșecuri pe toată linia. Degeaba mai-mai că nu și-au dat sufletul și s-au făcut frate cu Dracul activiștii partidului din județe pentru ca președintele PSD să plece mulțumit, cu gândul și iluzia că ar fi un nou “cel mai fiu al poporului”, că alegători îl adoră și că de abia așteaptă să se prezinte la alegerile europarlamentare din 26 mai pentru a le da voturile preferaților lui și a-i întări astfel poziția la vârful partidului în perspectiva prezidențialelor din iarna viitoare, mai peste tot lucrurile au ieșit prost. Liviu Dragnea a avut parte de apostrofări, de huiduieli, s-a aflat în situația de a-și ieși in minți și nu și-a mai putut controla ieșirile nervoase. Fanfarele tocmite pentru ca președintele PSD să fie primit triumfal au părut mai degrabă a cânta marșuri cu acorduri apăsătoare, funebre și în nici un caz nu au putut acoperi glasurile celor ce s-au folosit de planificatele băi de mulțime spre a-i spune verde-n față lui Liviu Nicolae Dragnea că „Împăratul, adică el, e gol”.
Degeaba Radio România Actualități, ajuns din cauza slugărniciei tripletei Georgică Severin, Dan Preda, Nicu Popescu la cea mai joasă cotă a credibilității sale postdecembriste cenzurează știrile nefavorabile PSD și lui Dragnea, realitatea din teren e alta. Și nu doar Moldova, odinioară pesedizată pare iremediabil pierdută, în ciuda mitei electorale de 20.000 de lei pe care o anunță fără nici cea mai mică jenă ori urmă de bun simț, după modelul acelui Ceaușescu care s-a trezit deodată singur în 21 decembrie 1989 în balconul C.C. al PCR, ci, iată, vești despre proteste anti-PSD ne-au parvenit până și din județul care a dat țării avortoni, monștri politici de talia unor Dragnea, Viorica Vasilica Dăncilă sau Carmen Dan.
Să fie toate astea un semn că alegerile ar fi deja mai mult ca sigur câștigate de Opoziție? Nici vorbă. La sfârșitul săptămânii tecute am călătorit cu trenul pe relația București-Craiova. Condiții de călătorie mizerabile în vagoane etajate, din acelea folosite în perioada comunistă în cursele muncitorești, vagoane vag modernizate. Lume multă, imposibilitatea de a-ți pune bagajele astfel încât să călătorești civilizat și fără grija că îi provoci iritare și disconfort vecinului din față ori din stânga, incapacitatea CFR, din lipsă de vagoane, de a suplimenta numărul locurilor în pofida faptului că toată lumea știa că va fi supra-aglomerație având în vedere începutul vacanței școlare. Deodată, aud un glas care spune că așa se va întâmpla și pe mai departe dacă va fi votat tot PSD. Și imediat un cor de replici. A tot felul de Filoftei, Vete, nașe Reta și de nea Mărini care chiar cred minciuna că PSD este cel ce le-a mărit lor pensia.
Degeaba a încercat cineva să explice că or avea ei, pensionarii, bani mai mulți dacă puterea de cumpărare a scăzut drastic, inflația e cea mai mare din UE, prețurile au laut-o razna și noi scumpiri vor intra pe rol îndată după Paște. Îndoctrinarea pesedistă. Minciunile mari cât casa de la Antena 3, România tv, TVR 1 cu acea mizeră emisiune România 9 a lui Ionuț Cristache, Cotidianul, Evenimentul zilei , Radio România, dar și mintea puțină își spun zgomotos cuvântul.
Cum spuneam și scriam și cu alte ocazie, mai e vreme până când șampania trebuie pusă deja la rece.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Sampania nu are ce cauta aici, caderea lui Dragnea nu inseamna nimic atata vreme cat mentalitatile raman aceleasi. Numai educatia temeinica ne-ar putea salva.

    • Daca mai astemptam cel putin 50 de ani in conditiile in care sistemul de invatamant romanesc va performa , ai dreptate.

  2. „…mai e vreme până când șampania trebuie pusă la rece”

    …Nu doar pentru că cetățenii patriei noastre sunt entuziasmați susținători ai PSD, partid care conduce în preferințele electoratului. Dacă adunăm procentul celor care ar vota cu PSD, conform sondajelor, cu procentul celor care ar vota Pro România, partidul d-lui Ponta care este de fapt fix PSD, dar fără dl Dragnea, observăm că scorul obișnuit al social democraților români, de peste 40% se menține. Asta în ciuda tuturor manifestătilor aparent ostile, sau a politicilor publice eronate adoptate.

    Pe de altă parte, presa contribuie rodnic la creșterea notorietății d-lui Dragnea. Indiferent dacă se vorbește de bine, ori de rău, numele domniei-sale este pomenit de dimineață până seara la toate posturile TV fără să plătească nici măcar un cent pentru asta. Nu mai este necesar decât periodic dl Dragnea, ori cineva din apropiere, să spună că cel atât de bine cunoscut „dă pensii la tot poporu’ „.

    • Asa vad si eu lucrurile. Cine nu mai doreste sa-si sacrifice viata si sanatatea pentru „patrie” sa se gandeasca serios la o alternativa , lumea e mare.
      Actuala guvernare si PSD sunt o vicleana „arma de nimicire in masa” similara industriei alimentare. Prin viclenie si inducerea in eroare a consumatorului / votantului insasi viata acestuia este pusa in pericol. Nu se moare pe loc insa viata nu va fi atat de lunga cum si-o inchipuie unul si altul datorita urmarilor si a efectelor secundare produse de prea mult consum a acestor produse, politic cat si alimentar.

  3. Din nefericire pentru omenire si mai ales pentru oameni ce traiesc in aceste vremuri pe planeta ,din nefericire zic, modalitatea prin care cetatenii isi aleg prin vot conducatorii(cel putin in statele democratice autoproclamate ) nu aduce in prim planul politicilor statale , partide sau aliante de partide oneste , care sa isi respecta promisiunile electorale pentru care au fost votate .Cumva ar trebui ca programelor cu care participa in alegeri sa le fie acordate o mai mare importanta prin lege si ar trebui practic puse in centrul motivatiei legale de alegere , a partidelor in cauza . Ar trebui ca orice derapaj ,orice actiune diferita de ceea ce a reprezentat promisiunea electorala , sa fie prin lege automat anulata.(sau gasita o forma de a restringe , sau eliminare a tot cea ce nu a fost cuprins in programul electoral al partidelor ) Ar trebui deasemenea ca declaratiile politice sa fie mai bine definite si nu toate sa fie sub incidenta imunitatii parlamentare, sau sub incidenta oricarei forme ce beneficiaza de aceasta imunitate politica.Regulile dupa care functioneaza tot angrenajul ,de la votul popular (ar trebui vot obligatoriu ,macar o perioada in care cetatenii sa poata intelege mai exact ce reprezinta el cu adevarat ) pina la modul in care se guverneaza tara ar trebui regindite . Ar trebui ca modul de functionare si organizarea parlamentara sa fie modificata (parlamentul este organ legislativ ), nu putem in continuare sa facem legi cu oameni care nu au o minima pregatire in domeniu si care voteaza functie de ceea ce spun doar unii dintre ei(cei pregati ),dar care astfel monopolizeaza intreg spectrul legislativ , al tarii in cauza . Modificarea legilor de mare importanta pentru tara ,posibilitatea modificarii lor, poate ar trebui sa fie acceptata doar daca sunt cuprinse in programul de guvernare al celor ce au cistigat alegerile , sau doar prin referendum popular. Cumva minciuna la nivel politic ,minciuna dovedita, ar trebui aspru pedepsita (foarte multe persoane si nu numai din spectrul politic, mint cu bunastiinta ) Complexitatea si multitudinea de probleme ce se ridica zi de zi in fata societatilor actuale , nu mai pot fi rezolvate prin mijloace invechite , de secol trecut .Ceva trebuie schimbat ,cumva trebuie creeata o institutie statala(poate o noua comisie Constituanta,formata din specialisti ) ce poate sa schimbe din temelii actuala forma de organizare . Practic azi cind vorbim societatea este total divizata , copii se lupta cu parintii ,bunicii se lupta cu nepotii ,familiile se dezbina ,o noua forma de data aceasta politica , creeaza mari divergente in cotidianul nostru al tuturor.Daca sunteti de acord macar partial cu ce spun , poate ar trebui sa veniti cu idei , cine stie poate le asculta cineva

    • Nu exista nici o solutie.
      O parte din clasa asa numita educata este frustrata pentru ca voturile
      nu ies cum ar dori ei. Daca ar avea caracter si convingeri democratice s-ar resemna
      la fiecare 4 – 5 ani deindata ce se afiseaza – iarasi – rezultatele neconvenabile lor ale
      alegerilor.Si poate si-ar pune mintea la contributie sa devina mai ispititori la urmatoarea confruntare.
      In fapt insa , eu cel putin, nu prea ii ajuta fizicul la altceva decat razboaiele automatismelelor sarace de fantezie gen ”lupta anticoruptie” sau ”lupta contra comunistilor” (asta ultima atingand apoteoz absurdului cu ocazia mobilizarii
      fortelor anti bolsevice pentru ONORABILIZAREA unuia
      care prelungea arestarile in temnitele comuniste).
      Prin aceste cercuri ii gasiti si pe patriarhii instigatori la ura impotriva ”pensionarilor” – alta absurditate maxima in conditiile in care cel mai tanar poet adolescentin dintre ei are si el vreo 62 de ani.
      Pe de alta parte ceilalti – majoritarii – se lasa foarte rar convinsi sa mai alterneze – si pentru ca in doua situatii – cand cu Conventia Democratica /Constantinescu si cand cu Basescu / DNA – experimentele au fost jalnice.

  4. „Îndoctrinarea pesedistă. Minciunile mari cât casa de la Antena 3, România tv, TVR 1 cu acea mizeră emisiune România 9 a lui Ionuț Cristache, Cotidianul, Evenimentul zilei , Radio România, dar și mintea puțină își spun zgomotos cuvântul.” Nu trebuie sa uitati ca, totusi, mergeati spre Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro