sâmbătă, aprilie 27, 2024

La PSD nimeni nu cunoaște sensul cuvântului competență

De aproape o săptămână, nu există televiziune generalistă sau de știri, nu există gazetă ori site de informații care să nu vorbească, să nu aducă noi dezvăluiri referitoare la italianul care de-a lungul a câtorva ani a putut practica liber în România o specialitate de top a chirurgiei, fără a avea vreo urmă din studiile necesare.
Aflăm chiar că Matteo Politi a avut paciente din lumea mondenă care, pesemne, au fost mulțumite de serviciile lui de vreme ce nu au reclamat mutilări, iar reclamațiile, atâtea atâtea câte au fost, venite din partea personalului medical mediu care a observat că falsul doctor nu știe să își pună așa cum trebuie mănușile chirurgicale, că nu se spală pe mâini cum cer niște reguli de igienă elementară ori că habar nu are să ceară instrumentarul chirurgical au fost tratate cu indiferență de furnizorii de servicii medicale, mai exact spus de patronii și directori de clinici unde și-a exercitat în toată splendoarea ei impostura respectivul fals medic.
Ministrul Sănătății, d-na Sorina Pintea, a sperat că poate scăpa și de data aceasta ieftin, cam tot la fel cum a scăpat și săptămâna trecută, atunci când s-a făcut de râsul lumii și a indus teamă și nesiguranță în rândurile populației prin bâlbâielile ei de ființă nepricepută care socoate, cu tupeu de activistă, că se pricepe în domeniul în care a miluit-o partidul cu o funcție. Săptămâna trecută economista sub-mediocră din Baia Mare aproape că poza în specialistă în Medicină și igienă doar fiindcă deține carnet de membru PSD și a învățat la repezeală câțiva termeni din jargonul profesiei, maimuțărind competența, așa încât își poate aroga dreptul de a livra bâlbe pe post de sfaturi de urgență și hilar retractate pe tema concentrației de clor din apa potabilă livrată bucureștenilor.
Doamna Pintea a sperat și încă speră că ulciorul merge de mai multe ori la apă. Că va ajunge să transfere vina că un mascalzone și-a făcut mendrele prin spitalele din România eminamente asupra DSP care i-a dat falsului doctor parafă. Spunând că ar fi făcut-o numai de milă. Mila care nu mai are în România de azi nimic din conotația ei superioară, umanistă, religioasă și creștină, ci explică și justifică orice impostură, orice încălcare a legii, orice abuz, orice prostie sau ticăloșie. Mila care a devenit astăzi o non-valoare prin confiscarea, mutilarea, pervertirea, trimiterea ei în derizoriu de coaliția PSD-ALDE. Cea care în numele milei pervertite îi scapă de pușcărie ori de dreapta pedeapsă pe toți borfașii, îndeosebi pe cei cu carnet de membru PSD sau ALDE, însă își bate joc de oamenii cinstiți din România.
Iată însă că doamnei Pintea nu îi este chiar așa de ușor să scape de răspundere. Și cu toate acestea, ministerul pe care se face că îl conduce sus-numita insă se dovedește incapabil să identifice clinicile unde a operat Matteo Politi și înființează, în schimb, o linie telefonică directă căreia ar trebui să i se adreseze cei sau cele care au suferit vătămări din cauza corupției generalizate din sistem.
Corupție care, din câte se pare, nu a ocolit nici Ministerul Educației care ar fi recunoscut o diplomă de medic pe care italianul Politi se zice că ar fi obținut-o undeva, la Pristina. Ocazie pentru o altă doamnă din guvern, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, să dea un recital penibil care spune totul despre incompetența crasă a domniei-sale. Și ne avertizează cât de primejdioase ar putea fi pentru ceea ce a mai rămas din Educație și Învățământ invențiile pe care d-na Andronescu se pregătește să ne livreze cu titlu de reforme.
O altă divă pesedistă, d-na Lia Olguța Vasilescu, îl amenință pe președintele Iohannis că îi va face plângere penală fiindcă a refuzat să o numească în funcția de ministru al Dezvoltării pe motiv că este incompetentă.
Fosta primărița a Craiovei se mai dă o dată în stambă și spune că ar fi mult mai competentă spre a ocupa o funcție publică chiar decât președintele fiindcă înainte a avut chiar mai multe decât aceasta. Numai că viitoarea doamnă Manda se dovedește încă de pe acum Tanda și Manda deopotrivă, omițând detaliul că președintele a ajuns la Cotroceni ca urmare a votului a milioane de cetățeni, în vreme ce ea ar fi urmat să devină ministru la propunerea altei incompetente, doamna Viorica Vasilica Dăncilă. Care a executat orbește ordinele penalului repetent Dragnea Nicolae Liviu.
La PSD nimeni nu știe ce înseamnă aceea competență. Ori se face că nu știe. La Guvern toți miniștri ignoră sensul substantivului cu pricina. Pare-se chiar că miniștrii Cabinetului Dăncilă habar nu au să folosească DEX-ul. E adevărat, este ceva mai gros decât carnetul de membru PSD. Cu toate acestea a fost achiziționat de SGG pe banii contribuabilului român. Degeaba.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Problema si mai grava este ca probabilitatea ca PSD sa ramana majoritar, in urmatorii ani, este mare. Ingrijorator de mare.
    30 de ani sunt suficienti pentru instalarea oricarei schimbari profunde in mentalitatea oamenilor, indiferent ca e in bine sau in rau. La noi a fost sa fie in rau…
    Ce mi se pare paradoxal, este ca, desi multi romani isi dau seama de fundatura in care se gasesc, si pe care o critica cat e ziua de lunga, prefera sa nu faca NIMIC care sa deranjeze „ordinea lucrurilor”. Asteapta ei ceva…nu stiu ce, nimeni nu stie exact, dar cu totii asteapta…
    Or, cine tace consimte!
    Apoi se obisnuieste, obisnuindu-se considera ca totul e normal asa cum este si, pentru ca realitatea vietii face ca, de fapt, totul este anormal, romanul se decide, in sfarsit, sa caute… justificari. Intre timp, evident, voteaza PSD, si asa trec anii si se generalizeaza mediocritatea, incultura, incompetenta, coruptia, mizeria…
    Civilizatie si bunastare, cu forta, nu se poate!

    • Romanii sunt majoritar niste prosti care nu voteaza. Le aduci USR+PLUS, romanii prefera PSD si saracia. Natie majoritar de prosti. Fiecare vot conteaza!

      • Solutia e simpla, ca in Statele Unite: presedintele trebuie sa fie si seful guvernului. Aceea e singura democratie autentica, votul pe liste de partid e doar butaforie.

    • Da’ cine stă cu civilizația și bunăstarea pe tavă la ușa votanților PSD și ei le refuză? Uitați-vă un pic în jur (să zicem cazul Franței cu vestele ei galbene, al Germaniei cu clasa joasă-medie rezistând doar cu două job-uri/om, etc etc.). Vi se pare că suntem, ca nație, o hoardă de retardați care refuză canalizarea pe motiv c-ar fi o cale pentru spiritele rele? V-ați întrebat vreodată DE CE este votat PSD-ul? (Și să încercați obținerea unor răspunsuri chiar de la împricinați, nu din articole de presă?) Vă puteți livra și următorului exercițiu: închipuiți-vă pensionară, cu o boală cronică și o pensie de 1500 Ron; vine PSD-ul și vă promite mărirea pensiei și vine Plus și vă promite prin gura dnei chestor Irina că o să fie mai bine cândva. Spre ce vă trage inima la urne?
      În principiu, dintr-o perspectivă liberală (să zicem), aveți dreptate. În fapt, ar mai trebui să completați tabloul, și nu atât dstră, cât mai ales cei care au datoria (chiar așa!) de a înlocui PSD-ul.

      • Si cand vine PSD la multele pensionare in situatia respectiva si spune ca nu mai are bani sa-i plateasca pensia? Problema nu este de ce este votat PSD ci de cati voteaza PSD. Daca majoritatea stau acasa iar la urne se inghesuiesc cei care primesc pomana si cei care au interese de aparat mai castiga PSD de cateva ori.

      • Asta cu promisiunea a fost valabila in anii 90′, hai, treaca de la mine si la inceputul anilor 2000. Dar tot asa sa alegi si sa te tot astepti sa-ti mearga bine, pai ma scuzati, dar pensionara de care vorbiti e cam proasta.

  2. Pentru echivalarea diplomei obtinuta la Politehnica di Iasi a trebuit sa depun la un birou care se ocupa de profesii din ministerul de justitie italian copii autentificate, traduse si apostilate la consulatul italian din Bucuresti. Dupa circa 2 ani am obtinut recunoasterea profesiei de inginer prin decret ministerial publicat in Gazzetta Ufficiale (Monitorul Oficial de la ei).
    Cateodata un pic de birocratie nu strica.

  3. ati uitat-o pe d-na ministru de interne care de asemenea a scapat de demitere dupa evenimientele din 10.08.2018.

    Este remarcabil cum situatii care intr-o tara normala ar atrage „rolling heads” si anchete imediate cu rezultate, concluzii si masuri, in Romaina exista o „revolta” de scurta durata dupa care lumea in general se intoarce la problemele cotidiene. Trist. in aceasta privinta caci zicalele romanesti „Cainii latra, caravana trece!” respectiv „tara arde si babele se piaptana!” sunt traite la maxim!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro