Ieri televiziunile au insistat pe o propunere facuta de fostul Ministru al Sanatatii – deputatul PNL Eugen Nicolaescu privind renuntarea la plata contributiei la asigurarile sociale.
Pe scurt cheltuielile de sanatate ar urma sa fie alimentate din 3 surse: de la bugetul de stat, cea mai mare parte, printr-o „contributie de solidaritate” de 3-5% pe seama angajatilor si din asigurarile complementare (private) de sanatate. Trebuie sa recunosc ca domnul deputat da dovada de consecventa, acest punct de vedere fiind evocat inca din cursul anului precedent, surprins de presa locala dar complet ignorat de cea centrala. Astazi, cind USL se afla la guvernare propunerea in sine merita o cu totul alta atentie, USL avind mijloacele de a o pune in practica.
Departe de mine de a pune la zid o asemenea propunere – cu atit mai mult cu cit, in trecut, divergentele dintre mine si fostul ministru au atins paroxisme regretabile. De aceea voi incerca sa exprim un punct de vedere care sa ofere cititorului posibilitatea de a opta pentru un sistem sau pentru altul, propunerea domnului Nicolaescu fiind, de asemenea, o simpla optiune, nu o decizie a PNL sau a USL.
Printre motivele invocate sau macar lasate sa se intrevada se pot enumera:
– necesitatea de a reduce impozitarea pe forta de munca – in prezent, suma contributiei facuta de angajat si angajator fiind de 10,7%;
– insuficienta fondurilor colectate de catre Casa Nationala de Sanatate si necesitatea ca Ministerul Sanatatii sa acopere permanentele deficite tocmai de la Bugetul de Stat. Din aceasta perspectiva pare oarecum anormal ca Ministrul Sanatatii sa solicite bani pe care in cele din urma sa-i transfere spre a fi cheltuiti de un alt ordonator de credit – presedintele CNAS.
– incapacitatea institutionala de a declansa un nou palier al cheltuielilor din sanatate – asigurarile private – care in prezent incaseaza si platesc sume atit de mici incit putem considera ca fiind neglijabile.
– Existenta unor sisteme bazate pe finantare preponderent din fonduri colectate prin bugetul de stat – exemplul cel mai de succes fiin Marea Britanie.
Mai exista argumente solide pe care insa domnul (ex) Ministru, din motive pe care nu le cunosc, nu le-a invocat: asigurarile sociale de sanatate au fost deviate de politic de la fundamentele sale iar o buna parte din insatisfactiile actuale se datoresc tocmai abaterii de la principiile sale de baza.
Iata citeva dintre aceste premise:
– asigurarile sociale de sanatate se bazeaza pe principiul solidaritatii intre batrini si tineri, intre bolnavi si sanatosi, intre bogati si saraci, care TOTI contribuie, in baza acestui principiu, cu un procent egal din veniturile anuale realizate. Politicianismul si incultura politica a facut ca permanent sa se faca derogare de la plata catre ASS astfel incit s-a ajuns ca cei care platesc sa fie solidari cu cei care nu platesc. Avem firme de stat ale caror datorii la ASS au fost periodic sterse astfel incit ingrijirile lor de sanatate au fost platite in fapt de contribuabilii de buna credinta. Exista categorii, multe dintre ele mari consumatoare de resurse, care desi au venituri consistente, nu contribuie la fond. Asa se face ca beneficiarul unui salariu minim sa fie solidar cu vinzatorul din piata care insa declara ca nu realizeaza venituri! Zeci de mii de persoane fizice autorizate (de ex. soferi de taxi) au omis sa isi mai declare veniturile si la sanatate chiar daca si-au platit contributiile pe venit sau cele destinate fondului de pensie. Si exemplele pot continua.
– asigurarile sociale de sanatate au capatat un caracter din ce in ce mai etatist desi atit fondurile sunt colectate de la perssoane private cit si cheltuielile se indreapta catre operatori care actioneaza de o maniera privata. Aceasta afirmatie ar putea fi criticabila – in fond toate taxele sunt platite de persoane individuale (si de firme). In realitate – sistemul de asigurari sociale se bazeaza ca principiu tocmai pe verticalizarea pacientului constient ca varsarea unei cote anume din venitul lunar ii confera si DREPTURI. De la medicina gratuita – oferita de stat – nu poti avea pretentii – „calul de dar nu se cauta la dinti!”, nu-i asa? Este drept, aceasta verticalizare nu s-a produs in cei 12 ani de existenta a sistemului de asigurari sociale de sanatate. Serviciile sunt furnizate de farmacii, laboratoare, cabinete – toate private. Spitalele au ramas insa „de stat” chiar daca unele au trecut in administrarea comunitatilor locale. In realitate, aceste unitati sunt furnizoare de servicii medicale de o maniera similara cu oricare operator privat cu o singura diferenta: salariile personalului medical sunt stabilite (in mod incorect) prin legea salarizarii unice a personalului bugetar desi acesta nu primeste nici un singur leu de la bugetul de stat. Prin aceasta veriga veniturile asigurarilor sociale au fost asimilate veniturilor bugetului de stat desi reprezinta un fond separat!
– CNAS si Casele Judetene ar fi trebuit sa fie conduse de persoane mandatate tocmai de contribuabili. La alegerile pentru organele de conducere s-a renuntat aproape imediat, numirile presedintilor si directorilor s-a facut pe criterii politice, consiliile de administratie s-au facut si ele clientelar si fara a-si atinge menirea au ajuns sa fie strict formale si cu atit mai mult inutile, iar in 12 ani nu s-a tinut nici o singura adunare generala! Mai mult, institutii de baza – precum Presedentia, au inteles sa nu respecte legea – refuzind sa-si mai desemneze reprezentanti in organele de conducere ale sistemului de asigurari sociale.
– principiul subsidiaritatii, de asemenea esential, a fost zdrobit inca de la inceput. Conform viziunii initiale – casele de asigurari judetene ar fi trebuit sa aiba o autonomie largita iar interventia CNAS ar fi trebuit sa se rezume la reechilibrarea bugetelor unor judete deficitare in contribuabili. Numirea pe baza algoritmului politic a facut ca finantarea sa depinda cel mai adesea de puterea politica a directorului casei judetene si mai ales a directorilor din spitalele din judetele respective.
– egalitatea si concurenta dintre casele de asigurari nu s-a materializat. Mai mult, au fost rapid infiintate doua case de asigurari paralele, cele ale transportatorilor si ale celor in uniforma si justitie – in care s-au aglomerat cei mai bine platiti contribuabili bugetari. Legea 95/2006 prevede expres desfiintarea acestor doua case – insa textul de lege a ramas vorba in vint.
– calitatea serviciilor medicale lasa de dorit din ce in ce mai mult. Multi dintre cei care contribuie cu sume mari la asigurarile de sanatate constata atunci cind ajung sa solicite servicii de ingrijire ca trebuie sa bage adinc mina in buzunar pentru medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale sau chiar plata informala a medicului.
Toate aceste argumente par a justifica optiunea domnului Nicolaescu.
Iata in cele ce urmeaza de ce consider eu ca o asemenea decizie ar fi o greseala.
- Sistemul de asigurari sociale de sanatate functioneaza foarte bine acolo unde legea este respectata. Teoretic acest sistem a fost „importat” din Germania (si malformat de noi). In aceasta tara ASS chiar functioneaza! Sistemul de finantare din bugetul de stat functioneaza si el in alte tari INSA bugetele alocate pentru sanatate sunt enorme comparativ cu Romania in conditiile in care serviciile ar trebui sa aiba preturi comparabile.
- Propunerea domnului Nicolaescu indreapta intreg sistemul catre medicina „gratuita” si medicina bugetara, catre personalul medical – functionar public.
- In anul 1992-95, alocarea bugetara pentru sanatate era de aprox.2,8% din PIB iar masura trecerii catre un fond special a fost o solutie pentru ca parlamentarii sa nu mai atenteze la bugetul sanatatii atunci cind se aproba bugetul anual. Propunerea facuta ne-ar intoarce in timp si ne-ar lasa la cheremul domnului Gherghina. Din nou! O contributie de 5% la un salariu mediu de 2117, ar conduce la o colecta de aprox 1,4 milioane de euro anual. Pe cale de consecinta, restul de 4-5-6% din PIB ar trebui sa fie completat de la bugetul de stat in conditiile in care, in prezent MS beneficiaza doar de 0,8%. Propunerea ar trebui sa fie insotita si de precizarea domeniilor de lacare ar urma sa se amputeze bugetul pentru a diminua astfel impozitarea prea mare a fortei de munca!
- Asigurarile private trebuie sa se dezvolte. Raminerea lor in urma se datoreaza in primul rind refuzului politic de a defini in mod adecvat pachetul de servciii de baza –in limita a aceea ce ne permitem ca tara! Politicienii nostri prefera minciuna conform careia avem dreptul la toate serviciile de sanatate – fara sa indice si o sursa de finantare adecvata. O alta cauza este favorizarea unui sistem de abonamente de sanatate – ajunse acum la aproape 500.000 de clienti – incheiate majoritatea lor prin incalcarea legii. Astazi, aceste servicii ar trebui sa fie considerate ca beneficii salariale si impozitate ca atare insa pina in prezent autoritatile fiscale au preferat sa „inchida ochii” sabotind astfel asigurarile private. Totusi, trebuie sa atrag atentia ca asigurarile private nu vor putea sa atinga un nivel mai mare de 10 maxim 15% din cheltuielile de sanatate – Romania aflindu-se deja aproape de limita „de bun simt” a cheltuielilor din buzunar in acest domeniu.
- Aplicarea cadrului legal existent ar putea fi o excelenta arma impotriva evaziunii fiscale pe cind solutia etatista nu ar face decit sa ascunda definitiv pe acei care inteleg sa nu isi declare veniturile.
- O solutie etatista ne va indeparta de un principu cu adevarat liberal, ocolit insa cu obstinatie: cresterea responsabilizarii individuale fata de propia sanatate.
In concluzie – propunerea facuta nu raspunde la principala problema pe care o avem – cea a gasirii unei solutii pentru cresterea finantarii sanatatii. Incalcarea unor principii sanatoase nu trebuie sa fie sanctionata prin inlaturarea lor ci prin adoptarea unor masuri de ramforsare legala. Discutiile generate, ar putea fi utile daca nu ne indeparteaza de alte probleme reale ale sistemului sanitar precum accesibilitatea, lipsa unor rezultate globale adecvate, materializate in indicatori de sanatate, efuziunea dramatica de personal, lipsa de coordonare si control din partea autoritatilor, frica de a declara limitele reale ale pachetului de servicii, lipsa de implicare reala a populatiei in deciziile legate de sanatate.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Eu nu prea inteleg ‘principiul solidaritatii’.
Daca X face agricultura de subzistenta si nu plateste asigurari de santate decat 2-3 luni pe an cand lucreaza zilier, Y lucreaza pe salariul minim pe economie si plateste doar cativa lei pe luna iar eu am net 2000 euro = 9000 de lei, deci platesc lunar aprox 1300 de lei la sanatate… toti suntem sanatosi, aceeasi varsta… unde este solidaritatea?
Doar serviciile medicale de urgenta trebuie sa fie gratuite. Restul ar trebui sa se plateasca. Din asigurari sau direct, asta ar trebui sa fie la latitudinea fiecarui individ. O trecere graduala la acest sistem, la fel ca la pensii, ar asigura ‘decenta’ ceruta de unele glasuri.
Este exact problema ridicata si imbratisata de toti cei care au venituri – sa le zicem consistente – adica de peste 1000 de euro. Au sentimentul ca nu este normal sa fie solidari cu cei care nu fac venituri si sa beneficieze in mod egal. Lucrurile trebuie vazute intr-un sens mai larg – veniturile pe care le realizati sunt urmare a muncii dvs ca elev, student , etc si acum ca salariat. Cei care sunt saraci nu au avut norocul, sansa de a putea studia iar consecintele sunt aproape de neinlaturat. Asta insa nu inseamna ca trebuie sa-i condamnam. Cineva trebuie sa echivaleze lipsa de sansa. Sunt si ei romani ca si noi.
Desigur insa, daca realizeaza venituri – contributia este obligatorie – chiar daca procentul aplicat la un venit mic este la rindul sau minuscul. Cei care avem viziuni liberale sunte sedusi de sloganul „Prin noi insine!” insa aceasta viziune are limite. Daca ati fi intr-o barca si cineva ar striga dupa ajutor, i-ati striga „Ce-ai cautat ma aici, acum descurca-te singur?” Pe de alta parte, va intreb daca sunteti de acord ca semenul dvs, colegul de generatie, vecinul dvs fara venituri – care face o boala oarecare sa fie practic condamnat la moarte doar pentru ca nu dispune de banii necesari tratamentului. Un asemenea sistem a existat si in SUA si incetul u incetul au fost nevoiti sa dezvolte sisteme de protectie sociala pentru persoanele fara venituri. Insa puterea lor economica nu are absolut de a face cu a Romaniei. E ca si cum as compara navetele lor spatiale cu bicicleta mea.
Aveti perfecta dreptate. Trebuie sa le oferim si celor mai putini norocosi o sansa si, foarte important, nu putem intoarce spatele bolnavilor.
Dar tot nu m-ati lamurit cum functioneaza solidaritatea. Daca le dam servicii medicale gratuite, casa si masa… cum echivalam lipsa de sansa? Argumentul ‘sunt si ei romani ca si noi’ nu mi se pare valabil. Nu dau doi bani pe patriotism. De ce sa nu-i ajutam si pe amaratii aia din tarile africane? Acolo milioane de copiii de foame!
Poate ca ar fi mai bine abordam aceasta ‘solidaritate’ din perspectiva capacitatii de a contribui. Cat timp voi fi convins ca ala de langa mine poate dar nu face pentru ca se multumeste cu putinul pe care il primeste din ‘solidaritatea’ mea, voi considera ca acest sistem este unul injust, al carui principiu este sa ia de la cel care munceste, nu de la cel care poate munci.
Asa ca revin la ideea mea, serviciile de urgenta gratuite, pentru restul trebuie sa puna umarul si Dorel, chiar daca are 4 clase si stie doar sa dea cu matura. N-are bani? Sa dea cu matura in folosul comunitatii 20 de ore pe luna ca sa-si achite contributia la asigurarile de sanatate! inca 80 de ore pentru asigurari sociale si alte 60 pentru ca ii sunt educati copiii pe banii altora.
@ pehash Nu avem pareri divergente. Asa cum am mai spus, aplicarea corecta a legii ar putea fi un puternic factor de descurajare a muncii la negru sau a veniturilor nedeclarate. Trebuie insa o viziune de ansamblu si mai ales de vointa politia.
Dupa alegerile parlamentare ar fi un moment foarte propice pentru impunerea unor astfel de masuri.
As vrea sa privim lucrurile si din alt punct de vedere.
Daca X se duce la Y in casa si ii ia 100 de lei, iar din cei 100 de lei isi cumpara medicamente, se chiama furt.
Daca insa statul se duce la Y si ii ia 100 de lei care ii da lui X sa isi ia medicamente, nu se mai chiama furt, ci este obligatia lui Y de a ceda cei 100 de lei.
In concluzie, daca lui Y i se iau 100 de lei de catre X atunci X face inchisoare, daca insa Y nu vrea sa ii dea lui X prin intermediul statului cei 100 de lei, atunci Y face inchisoare.
Solidaritatea trebuie gandita pe baze stiintifice nu populiste. Se vede ca nu aveti habar despre domeniul asigurarilor. Probabil ca toti „factorii de decizie” implicati habar nu au.
Asigurarile sunt sustinute pe baza de calcule auctoriale. Sunt calcule de statistica matematica cu oprivire la cuantificarea valorica a riscului. In principiu cu cat masa de evenimente (indivizi) este mai mare cu atat riscul capata o valoare mai scazuta (curba se aplatizeaza). De principiu e bine sa ai o casa de asigurari unica cu milioane de aderenti, deoarece riscul statistic calculat capata o valoare mai mica. In consecinta prima de asigurare per capita ajunge la o valoare rezonabila, indiferent daca riscul individual al cotizantului este mare (sa luam cazul batranilor).
Sistemul ar trebui sa functioneze prin instituirea unei prime de asigurare unice ca valoare pentru toti participantii si obligatorii. A existat un calcul facut ca o prima de 60 de euro pe luna de persoana ar putea sa sustina sistemul sanitar. Nu stiu daca e corect pentru ca asta depinde de costuri pe care nu le cunosc.Nu e o suma mica pentru multi romani dar probabil pe acolo e realitatea.
Cine nu plateste nu are acces la servicii.
Exista cazurile sociale. Acestora li se plateste asigurarea din bugetul de stat, evident daca dovedesc ca nu au veniturile necesare.
Copiilor li se plateste de asemenea asigurarea din bugetul de stat.
Acesta este un sistem solidar echitabil. O persoana bogata sau saraca are un risc statistic egal, iar in concret as aprecia ca cel sarac are un risc mai mare (alimentatie, stil de viata etc.)
Cel bogat deja plateste solidaritatea sociala dand impozite mai mari. Asigurarea de sanatate nu este un impozit (asa cum in mod stupid este tratata in prezent) ci o ASIGURARE si are cu totul alte reguli. NU procente, ci prima de asigurare unica calculata auctorial.
De aici imensa frustrare a celor care platesc (care platesc mult, exagrat de mult chiar in comparatie cu tari europene dezvoltate, un serviciu inexistent pentru ei) si totalul dezinteres al restului populatiei fata de calitatea serviciului medical pentru ca are acces la el fara sa plateasca nimic si „calul de dar nu se cauta de dinti”
va scapa un singur lucru – definirea serviciilor primite pentru cei 60 de euro. Nu se poate ca pentru 60 de euro/luna sa se asigure orice boala, pentru oricine. In banii aia trebuie sa intre niste lucruri bine definite. Ce nu intra acolo trebuie platit altfel, si de aici incolo se complica lucrurile. O zi buna
efuziunile lasate deoparte! Azi un salariat plateste 5,5% numit CASS. Maine va plati 3-5% numit taxa de solidaritate. Ce se schimba (inafara de EVENTUAL DAR PUTIN PROBABIL cuantum)???? Cei ce nu sunt salariati NU platesc nimic nici azi nici maine. Angajatorii platesc 5,2% pt. evident salariati. Pt. ceilalti nu se plateste nimic. Deci ce se schimba pt. nesalariati? evident nimic. Acum intra in joc asigurarile private! Sa zicem ca este OK pt. salariati (desi urletele stangiste privitoare la saracirea populatiei prin coplata nu s-au stins). Cei nu sunt salariati VOR/POT sa plateasca sau dintr-odata zbieretele privitoare la o populatie saraca nu mai sunt valabile? Rezumand, eu vad o taxa de solidaritate a celor 4,5 mil. salariati cu ceilalti 15 mil. de locuitori.
Dar mai exista si alta categorie. Din care cu onor fac parte: cea a celor ce NU FOLOSESC niciodata serviciile de asigurari sociale. Nu voi merge niciodata la un spital de stat. De ce? Pai au incercat fara sa reuseasca inca sa ma omoare de vreo 4 ori in viata. In ultimii 10 ani am folosit exclusiv servicii private (platite) de medicina, pentru orice. Inlcusiv o raceala. De ce sa platesc ceva ce NU voi folosi nicicand? Decat sa ajung la un spital de stat, mai bine crap. E mai curat, mai putin dureros si sigur mai ieftin. Si asa viata nu e prea grozava in tara asta de rahat. Si eu sunt de acord ca aderarea la serviciile medicale oferite de stat ar trebui sa fie facultativa. Si in general, nu pot fi obligat sa platesc niste servicii, oricare ar fi acestea. E dreptul meu sa vreau sau NU sa fiu tratat de medici. Indiferent ce zice unul ori altul.
Punctul 6 mi se pare cel mai important dintre cele enumerate, dar sincer ma indoiesc ca cineva din clasa politica ar avea curajul sa il sustina. Un exemplu pe care eu il dau tot timpul este acela al masinii personale. Nu poti sa iesi pe strada cu ea daca nu ai RCA, Casco, ITP, rovigneta etc. Atunci de ce cand este vorba de sanatatea personala oamenii sunt atat de putini dispusi sa fie responsabili, in primul rand, fata de ei. Nimeni nu pare sa fie foarte revoltat in legatura cu cheltuielile legate de o masina, dar cand e vorba de sanatate oamenii se fac ca ploua (tinerii in special) sau urla ca statul este de vina (cei mai in varsta).
Si ar mai fi de adaugat un aspect, de data asta intr-un cadru mai larg. Inca se traieste cu impresia ce exista in perioada comunista si anume ca pentru a detine un bun (apartament masina, televizor etc) este suficient sa il achizitionezi. Problema principala nu este numai de a cumpara ceva ci de a fi capabil dupa aceea sa si intretii (atat financiar cat si din alte puncte de vedere). Mai concret poti sa cumperi o casa de 200000 euro, dar trebuie sa fii capabil dupa sa platesti impozite, sa o intretii etc. Sau masinile de 100000 euro de langa blocurile comuniste si care valoreaza mai mult decat apartamentul. Sau cei care fac zeci de copii si apoi se plang ca nu pot sa ii intretina. Sau cei care isi platesc asigurarile de sanatate (chiar si private) si au un stil de viata complet nesanatos.
Din pacate sanatatea nu este ceva ce se poate externaliza, indiferent de bani, asigurari etc. Ar trebui sa fim responsabili pentru sanatatea noastra incepand cu stilul de viata, educatia sanitara, investitiile pe care le facem in noi (nu ma refer la botox, silicoane :) ) si multe altele
LEGAL nu poti iesi pe strada fara RCA si ITP. CASCO e facultativ. La fel, rovignieta e doar daca iesi din localitate (pe anumite segmente de drum). In plus, poti merge cu masina si fara oricare dintre acestea. Te expui la anumite sanctiuni. DACA esti prins. Cat despre responsabilitatea fata de propria sanatate, e treaba FIECARUIA cum o face. Ia hai sa-i obligam pe oameni sa nu mai fumeze, sa nu mai cumpere grasimi animale, zahar, sare si alcool. Ca dauneaza sanatatii. Sa le interzicem mezelurile, sa-i obligam sa faca miscare si sa iasa la aer curat minim o zi pe saptamana. Puteti? E o chestie de libertate individuala. La fel ca si aderarea sau NU la o anumita forma organizata de „ingrijire” (ghilimelele sunt intentionate) de ]ngrijire a sanatatii. Eu NU agreez aceasta forma. Si atunci? De ce sa platesc? Sa plateasca cei ce au nevoie de ea. Eu, repet, NU O VOI FOLOSI NICIODATA!
@pehash are dreptate, cred ca solidaritatea nu trebuie impusa prin lege. Problema la noi este ca cetatenii sunt obligati prin legislatie la solidaritate iar cei pentru care statul impune cea mai mare „solidaritate” sunt tocmai cei care au salariile cele mai mari.
Contributia de asigurari de sanatate nu reprezinta de fapt decat inca un impozit in carca celor care lucreaza, asta este tristul adevar.
Altfel ar sta lucrurile daca finantarea sanatatii s-ar face pe baza consumului fiscalizat si nu a muncii, adica, mai precis, x% din TVA s-ar duce automat la bugetul sanatatii. In acest fel am scapa de solidaritatea impusa, ea va fi dependenta de consumul fiecaruia, ar disparea si mitul celor 4 milioane care platesc pentru 15 (intrucat fiecare consumator, indiferent de varsta, ar contribui in mod direct la bugetul sanatatii). Probabil ca altfel ar arata si mica evaziune fiscala daca fiecare cetatean ar fi constient ca o parte din ce scrie pe bonul fiscal solicitat/primit in magazin se duce si pentru sanatatea lui.
Sa fim linistiti, acest lucru nu se va intampla niciodata si din pacate, ideea domnului Nicolaescu nu va avea mari sanse de succes.
Asta este o disputa de forma, nu una de fond. Implicatiile faptului ca banii retinuti contribuabililor se cheama pe drept „impozit pe sanatate” sau se intituleaza „contributie la asigurarea publica de sanatate” sunt minore. Si intr-un caz si in celalalt, banii sunt retinuti si cheltuiti de stat, fara acordul sau implicarea contribuabilului. In ambele cazuri taximetristul evazionist amintit mai sus va beneficia de servicii gratuite de sanatate, cu singura diferenta ca in cazul sistemului actual de asigurare mai apare formalitatea de a plati lunar o contributie de cativa lei aferenta salariului minim, pentru a mentine calitatea de asigurat. Neglijabil fata de valoarea serviciilor primite in numele „solidaritatii”.
Fondul problemei este tocmai reformarea modului in care se colecteaza si cheltuie aceasta taxa. Cata vreme statul imi percepe un impozit pe care il cheltuie discretionar, e normal ca el sa fie aplicat nediscriminatoriu tuturor contribuabililor, inclus in impozitul pe venit, deci propunerea lui Nicolaescu merge in directia corecta. E total irelevant ce pretinde statul ca face pentru mine cu acei bani; o prima de asigurare de sanatate are valoare fixa, data de istoricul medical al persoanei, nu una variabila functie de veniturile persoanei. CASS-ul e un impozit, nu o prima de asigurare.
Mai departe, daca se considera ca asigurarea obligatorie este necesara, indivizilor lipsindu-le capacitatea de a economisi singuri de propria sanatate, atunci o conditie esentiala pentru a putea numi contributia respectiva „asigurare” este sa am control asupra banilor mei, adica sa aleg cine si in ce conditii ma trateaza atunci cand am nevoie. Cata vreme statul impune furnizorul de servicii, din nou. nu discutam de o asigurare, ci de un serviciu public, asimilabil justitiei, politiei etc.
Dar sanatatea individuala nu este un bun public, efectele asistentei medicale se regasesc covarsitor in sfera individuala. Sigur, exista si notiuni sociale: epidemii, poluare, educatie, profilaxie etc., si este normala finantarea acestor chestiuni dintr-un impozit. Putem vorbi in cazul indivizilor din clasa de jos de responsabilitatea noastra morala de a nu-i lasa sa moara de afectiuni usor tratabile. Insa problema fundamentala a sanatatii ramane, pentru familia din clasa mijlocie, una individuala. A o trata ca un bun public si a cauta o formula corecta de finantare a acestui bun este o forma de dogmatism etatist.
@ punk
prima de asigurare de sanatate are valoare fixa, data de istoricul medical al persoanei, nu una variabila functie de veniturile persoanei. CASS-ul e un impozit, nu o prima de asigurare.
Trebuie sa recunosc ca termenul de asigurare preteaza la confuzii: asigurarea sociala este o forma de protectie sociala bazata pe principiul solidaritatii sociale iar asigurarea privata de sanatate este o asigurare in adevaratul sens al cuvintului – bazat pe principiul primei proportionale cu riscul de producere a evenimentului. Tocmai de aceea amestecarea celor doua sisteme este atit de delicata si greu de inteles.
Sa am pardon, este un impozit deghizat ca asigurare de sanatate. De ce accesul la servicii medicale e conditionat de plata asigurarii ? De ce contributia este plafonata la nivelul de 10.000 RON ?
Daca ar fi o simpla plasa de siguranta sociala, contributia clasei active la sanatatea saracilor, te-ai astepta ca:
– accesul in program sa fie conditionat de venituri (means tested), de exemplu pensionarilor, handicapatilor, somerilor, copiilor etc.
– accesul meu in sistem sa se faca neconditionat cand mi-am pierdut slujba si deci nu mai pot plati contributia
– caracterul sistemului sa fie unul redistributiv, de la cetatenii activi spre cei dezavantajati, nu unul contributiv
Toate aceste elemente intaresc ideea ca avem de-a face cu o pretinsa schema de asigurare, nu de o forma de protectie sociala bazata pe solidaritate sociala.
Desi contributors NU este un site politic spun urmatoarele:
E. Nicolaescu este un politician vocal (gargaragiu pe romaneste), care pretinde ca se pricepe la orice.
A fost min. sanatatii, dar sa nu uitam este o functie POLITICA (daca nu esti competent nu te faci competent fiind ministru).
Este campanie electorala, probabil candideaza din nou, iar pentru oamenii fara prea multe cunostinte economice tin asemenea baliverne.
Nu este cazul sa tinem cont de populismele unor politicieni (politruci din punctul meu de vedere).
Ma mira insa apartenenta lui la liberali si mai ales in grupul Tariceanu (ceva mai liberal dupa opinia mea).
Nu am văzut trecute la obiectii faptul ca pachetul de servicii pe care vrea sa-l asigure Nicolaescu pentru toți cuprinde doar urgente, programe naționale si preventie; asta înseamnă cam 10-15% din consumul total actual; restul ar trebui asigurat privat. Ori nimeni, inclusiv dl. Paveliu, nu are habar de faptul ca un asemenea demers nu exista in UE si greu e de găsit in lumea civilizata ceva pe aproape, ori pur si simplu nu se realizează enormitatea acestei propuneri si din acest pdv. Dacă s-ar accepta așa ceva atunci fireste ca banii strânsi ar ajunge pentru pachetul propus, azi e vorba de max. 400 mil. Euro. Oricum lucrul acesta trebuie asumat politic explicit si nu discutat tehnic, mai ales ca fiecare are părerea lui tehnica la care tine, de multe ori alaturea de subiect. De ex. afirmatia legată de similitudinea presupusa inițial între sist. De asig. din Rom si cel german e dovada de multă necunostere, nemtii nu au si nu au avut vre-o data Casa NAtionala, aleasa sau nu, casele lor de asigurari(peste 1000 in anii ’90, cca 300 in prezent) sunt private Nona-profit majoritar, primele de asigurare nu sunt stabilite central si pot diferi de la casa la casa etc, etc.
@Miki – „afirmatia legată de similitudinea presupusa inițial între sist. De asig. din Rom si cel german e dovada de multă necunostere, …”
Draga Miki, nu tot ceea ce pare este si adevarat. Nu sunt eu „buricul pamintului” dar am fost contemporan cu anumite evenimente si fapte. Astfel, absoluta intimplare a facut sa-l cunosc personal pe cel care a asigurat legatura intre, sa spunem, „partea” germana si „partea” romana in sprijinul pe care cei dintii l-au acordat Romaniei pentru a face translatarea sistemului german in tara noastra. In numai doi ani – persoana cu pricina a facut 43 de vizite de lucru (puteti sa vizualizati ca omul ala a fost un fel de navetist) pe linga Parlamentul Romaniei si Guvernul de la acea vreme – demers care s-a incheiat in anul 1995 prin adoptarea de catre o camera a Parlamentului a Legii Asigurarilor Sociale de sanatate. In anul 1996, la venirea la putere a CDR – ministrul de atinci a dorit sa-si marcheze mandatul cu o schimbare profunda si a cerut sprijinul politic pentru aprobarea legii si de catre cealalta camera a Parlamentului. Aprobarea s-a facut in mare viteza cu o imensitate de amendamente urmate de alte amendamente la mediere si asa a aparut legea. In anul 1997 – in calitate de director al dep de asigurari sociale al CMR, impreuna cu Presedintele si vicepresedintele CMR ma aflam in vizita in Germania iar printre persoanele pe care am avut ocazia sa le cunoastem a fost si o jurista a colegiului medicilor din Germania dintr-un land anume. Persoana respectiva era in fapt persoana care oferita expertiza pentru redactarea – de fapt mai ales stabilirea principiilor de functionare a sistemului. Instructiva discutie. Femeia avea in biroul ei un fiset de acte referitoare la Romania – eu nu aveam acasa nici macar un sertar. A vrut sa stea de vorba cu noi sa afle in special care au fost resorturile care au dus la multiplele abateri de la filozofia „initiala ” a legii. Bine inteles nu am avut multe argumente sa-i ofer. La rindul meu am vrut sa aflu de ce au dorit nemtii sa ne sprijine iar raspunsul lor avea o oarecare logica – doreau sa faca unele schimbari in legea lor iar daca exista posibilitatea unui „poligon de incercare” de ce sa nu se fi folosit de el. Bine inteles ca le-au lipsit si nemtii din poligon. As putea sa continui mult pe tema asta, cu multe amanunte atit din nomeniul public cit si din cel privat, as deveni plictisitor – daca nu am facut-o deja, insa oricum insa – credeti-ma pe cuvint – opinia dvs. referitoare la necunoasterea sistemului este un pic exagerata.
Din răspuns nu rezulta vre-o asemanare cu sist. German, înțeleg ca spuneti ca știți ca nu seamănă, dar continuati sa-l dați exemplu, cam ciudata abordare! In plus, nu am inteles dacă stiati cumva treaba cu pachetul de servicii propus, care are legătura cu lumea a 3-a nu cu UE In rest va felicit pentru calatoriile de studiu in Germania si de faptul ca ați cunoscut „personal” așa persoane importante dar nu cred ca are vre-o relevanta, sunt convins ca pe linia asta de argumentare dl. nicolaescu va putea spune ca a cunoscut, in calitate de ministru, pe șefii celor pe care ii mentionati Dvs, si pe cale de consecință, dacă acestea ar fi argumentele discutiei ar însemna ca este si mai cunoscator ca domnia voastra. Lucru de altfel posibil având in vedere tipul de argumentatie folosită pana acum, rămâne sa va duelati in cunostiinte personale si nu in argumente legate de conținutul propunerii, sau filozofia politica din spatele ei! De altfel nu am inteles clar de fapt ce tip de sistem sustineti, măcar dl. Nicolaescu are curajul dea susține ceva, fie si o aberatie! In rest sa știți ca nu este nevoie sa mergeți in Germania sa aflați cum este sistemul lor sanitar, sunt sute de materiale disponibile in reviste, cărți, inclusiv free pe internet, necesita doar a fi citite .
Pentru serviciul de sanatate nu sint bani suficienti in nici-o tara oricit de bogata este.
Atunci trebuie diferentiat din capul locului acest serviciu. Cine plateste asigurare minima poate primi serviciul de urgenta si serviciile de preventie (vaccinuri, analize pentru boli transmisibile) ce privesc securitatea sanatatii societatii. Si asa se pot introduce citeva trepte de servicii. Important este ca toti vor plati, dar ce serviciu vor primi vor sti din capul locului. Nu trebuie sa vorbim de solidatitate prost inteleasa, cind ai tbc si sida (boli cu pericol social) si nu le poti trata (nu ai bani la buget) solidaritatea este un deziderat de neatins. Sint si alte aspecte dar sa lamurim in primul rind ce trebuie platit la nivelul actual de dezvoltare economica pentru ca lux in sanatate este clar ca nu va fi.
Sunt de acord cu cele spuse de dvs. in afara celor privind abonamentele de sanatate care sunt luate din argumentatia societatilor de asigurari care, oricat ar spune sunt intermediari, o veriga in plus fata de furnizori de servicii medicale care ofera aceste abonamentele de sanatate. Daca ele ofera servicii medicale corespunzatoare ar pute a fi aduse in legalitate prin acordarea unor deduceri fiscale. In fond, asigurarile de sanatate nu sunt totusi asigurari de viata, nu sunt atat de complicate. Daca cei care furnizeaza abonamentele de sanatate calculeaza corect rata de morbiditate si ofera servici de calitate, de ce am avea nevoie de societati de asigurare care sa retina comisionul lor si sa cumpere servicile medicale ale …celor care acum dau abonamentele de sanatate ?