Operațiunea Laleaua (Opération Tulipe) a fost numele de cod al unei bătălii lansate în noiembrie 1951 de armata franceză în războiul din Indochina, partea întâi. Se pare că după o serie de victorii în defensivă, francezii au vrut să preia ințiativa: au și câștigat pe moment, dar, până în februarie 1952, erau nevoiți să se retragă din zona respectivă.
Cu logiciel-ul său imbatabil, Google (motorul) mi-a găsit această informație istorica, confirmându-mi că francezii au o predilecție pentru operațiuni cu nume de lalele. 65 de ani mai tarziu, adica duminică, 29 mai 2016, în Franța au loc dezvăluiri despre descinderea autorităților statului la birourile Google din Paris – reprezentanți ai Parchetului Național Financiar (PNF), ai Oficiul Central de Luptă contra Corupției și Infracțiunilor Financiare și Fiscale (Oclciff), plus experți în informatică, în total 96 de persoane.
Nume de cod – Operațiunea Laleaua
Sumarizez dezvăluirile dnei. Eliane Houlette, șefa PNF:
1. Cea mai importantă operațiune a PNF (organ înființat în urmă cu doi ani, cu 15 procurori în prezent): ”Seamănă un pic cu lupta dintre David și Goliat”.
2. Ancheta a plecat de la o plângere a administrației fiscale și a ajuns la acuzația de „fraudă fiscală în formă agravată și spălare de bani”.
3. Miza anchetei este de a stabili dacă societatea Google Irlanda Ltd. deține un sediu permanent în Franța (unde are 700 de angajați) și dacă astfel are un regim fiscal similar celorlalte întreprinderi franceze.
4. Era nevoie de un nume de cod, pentru că, timp de un an, de când PNF a preluat ancheta, s-a decis ”să nu se pronunțe niciodată numele Google”.
5. Confidențialitatea a fost ”perfectă”, cu un număr foarte mic de persoane implicate, iar comunicarea a fost exclusiv off-line (pardon, hors-connexion).
6. A rezultat o cantitate ”considerabilă” de infomație, câțiva terabytes ”cel puțin, dacă nu mai mult decât în Panama Papers”.
7.“va lua câteva luni, sper că nu câțiva ani, pentru a fi prelucrată informația; anchetatorii nu au la dispoziție softuri extrem de performante care le-ar permite să înainteze mai repede”. Un astfel de logiciel performant ar costa ”în jur de 200.000 de euro”.
8. Se așteaptă “un proces în care ei să-și aducă argumentele lor și noi pe ale noastre”.
Mai adaug la acestea și informații colaterale:
9. Diferendul cu Fiscul francez e cunoscut de cel puțin cinci ani. În iunie 2011, birourile Google Franța au fost percheziționate de inspectori, într-o inspecție vizând prețurile de transfer dintre filiala franceză a gigantului american și compania-mamă la nivel de Europa, cu sediul în Irlanda.
10. În martie 2014, Google Franța primea o decizie de impunere din partea Fiscului pentru o sumă neprecizată public, dar vehiculată în presă ca fiind în jurul a 1,6 miliarde de euro (din care 0,6 mld.– penalități de întârziere).
11. În disputele pe care le are cu mai multe administrații fiscale naționale europene, Google invocă modelul de afaceri al grupului, în mare parte automatizat, prin care toate vânzările la nivel european sunt facturate de societatea din Irlanda (recunoaște faptul că, asemenea celorlalți giganți IT, a ales localizarea aici pentru mediul de fiscal și de afaceri prietenos). Google Irlanda admite că marii clienți de publicitate sunt aduși de către filialele din Franța, UK, Italia etc., acestea urmând să primească o remunerație pentru serviciile de marketing prestate.
12.Google Franța este remunerată de partea afiliata irlandezacu 216 milioane de euro, dar piața este estimată de publicitarii francezi la 1,7 miliarde. Cifrele sunt oricum mult mai mici față de ceea ce se-ntâmplă peste Canal, piața britanică aducând oficial 10% din veniturile globale ale motorului de căutare și fiind singura, în afara SUA, evidențiată separat în raportările globale ale grupului.
13. Pe tema sediului permanent, Fiscul britanic a derulat o investigație de zece ani la Google, încheiată în acest an cu un acord de ajustare a prețurilor de transfer, practic o recalculare a remunerației primite via Irlanda.
Nu este vorba de fraudă fiscală ci de o problema de prețuri de transfer! Acordul presupune plata retroactivă de impozite în valoare de 130 de milioane de euro (nu s-au anunțat penalități). Analizată în comparație cu veniturile companiei, suma a generat noi dezbateri politice. Pornind de la cazul britanic, puteti regasi explicații de la Google și HMRC intr-un scurt-metraj, respectiv despre furtuna din jurul problematicii de tranfer pricing în cuvintele lui … Shakespeare!
14. În acest context, autoritățile de la Paris au anunțat ritos că “statul francez nu negociază cum au făcut britanicii, ci aplică legea”. (Interesant e că francezii nu văd cazul Google ca o problemă de transfer pricing, așa cum au acceptat, în final, britanicii. Dar, cu câteva zile înainte de raidul la Google, a avut loc unul la Mc Donald’s care este ”o problematică de prețuri de transfer”, cum spune dna. Houlette).
15. In februarie 2016, Sundar Pichai, șeful Google, a ales Franța ca primă destinație în primul său turneu european. La întâlnirea cu ministrul francez al economiei, Emmanuel Macron, nu s-a mai pomenit nimic de disputele fiscale. Pichai a promis atunci organizarea de stagii de pregătire „pentru lucrul cu calculatorul” pentru 200.000 de francezi în 2016 – un efort de seducție, cum au titrat ziarele la Paris. Oricum, o deschidere a Google spre o negociere în stil englezesc (nimănui nu-i plac hărțuirile fiscale). Dar, în același timp, șeful Google a reluat poziția companiei că este respectată legislația în vigoare.
16. Și Italia are revendicări fiscale suplimentare la adresa Google (la Guardia Finanza a calculat o suma de plata de 227 de milioane de euro). Dar nu peste tot gigantul IT Google este dat în urmărire fiscală. Germania, spre exemplu nu a formulat acuzații asupra companiei în cadrul legislativ actual. În schimb, susține la nivel de UE și OECD schimbările legislative radicale care vor permite colectarea mai multor bani la buget de pe urma afacerilor grupurilor de companii (vezi BEPS, CCCTB, minimul efectiv de impozitare).
17. Ieri (01.06.2016) nu circulau trenurile in Franta. A fost o nouă zi de grevă.
Cam așa arată piesele din puzzle-ul care compun cazul european Google – remunerație mică, după regulile de transfer pricing! Noua piesă adusă de francezi ne aduce aminte că, astăzi cu toții facem transfer pricing fără să știm, cum poate ar fi zis marele Molière.
Unele piese se potrivesc, pentru altele … încă nu avem toate elementele necesare ca să le potrivim.
Dacă vă-întrebați „de ce se teme Franța de a scos mufa de internet de la Parchetul Național Financiar, ca să nu se afle de o anchetă strict confidențială (altminteri cunoscută de cinci ani)?”... Putem să imaginăm diverse scenarii sau, eventual, să ne amuzăm cum, în locul căutării „pe net” s-au întors la dicționarul Le Petit Larousse.
Dacă vă întrebați ”cum de nu se mai găsesc în vistieria Franței 200.000 de euro dacă așa se ajunge mai repede la …1,6 miliarde?”, v-aș răspunde cu o altă întebare ”credeți că-i putem suspecta pe englezi că nu și-au făcut ei toate socotelile legale când au bătut palma cu Google?”
Până una-alta, eu revin cu o întrebare mai veche – Într-o Europa în continuă schimbare pe toate flancurile (inclusiv politico fiscal), cât de pregătiți suntem noi, ca stat / economie să ne găsim un loc în noul puzzle care se naște sub ochii noștri (vezi pct. 16 si un articol pe aceasta tema, aici)?
Și, că veni vorba, iată încă o piesă:
18. Săptămâna trecută, Comitetul de Afaceri Economice de la Parlamentul European a aprobat directiva anti-tax avoidance a Comisiei Europene, parlamentarii strângând și mai tare șurubul: limitarea deducerilor cheltuielilor cu dobândă la maximum 20% din venituri sau 2 milioane de euro (în funcție de care nivel e mai mare) față de 30%, cât a propus Comisia. De asemenea, nu se va accepta principiul evitării dublei impuneri, dacă veniturile care vin din afară au fost inițial impozitate la o rată sub 40% din rata națională de impozitare, iar nivelul de impozitare pentru veniturile din afara UE ar trebui să fie de minimum 15%.
Poate nu acestea sunt „cifrele” finale care vor ieși de la Consiliul politic al UE, dar simulează măcar Romania o negociere pe aceste teme care ne vor afecta pe toți?
Din păcate, ca de foarte multe ori, noi rămânem decuplați de aceste teme. Nici nu suntem informați dacă Bucureștiul a avut sau nu negocieri pe această temă. Când și (dacă) ne vom trezi, va fi un pic cam târziu.
Încă o dată, acestea SUNT TEMELE REALE care se discută și schimbă Europa, dincolo de cazurile punctuale pe care le au unii și alții. Nu ne permitem să nu avem și noi o poziție!
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Parca, zic si eu din auzite, din cauza de ofilirea „Lalelei” si lasata rau in putrefactie, au trebuit sa intervina americanii. Cu aproape acelasi rezultat.
In privinta disputei cu Google nu ma pronunt, ma depaseste, dar realizez ca atunci cind e vorba de americani, francezii se dau cocosi.
Chiar, neisprăviții ăia de americani oare cum procedează, face poliția din California descinderi în birourile firmelor înregistrate în Texas sau în Nevada? :)
Oftopic – dacă tot aţi adus în discuţie predilecţia francezilor pentru a-şi denumi operaţiunile cu nume de lalele – umblă vorba că, în timpul bătăliei de la Dien Bien Phu (1954, Indochina), punctele de sprijin fortificate ale pozițiilor franceze erau denumite după amantele comandantului francez.
Mai devreme sau mai tarziu, politicienii si functionarii publici vor trebui sa inteleaga ca a desfiinta Uniunea Europeana de dragul fiscalitatii nationale nu e chiar cel mai inteligent lucru. Dar se poate face, pentru cine isi doreste neaparat :)
Urmaresc un pic domeniul, fara a ma considera deloc expert, asa ca ma asteptam ca un articol scris de un expert in domeniu precum dl. Luca sa prezinte o idee, o opinie, nu un sumar al unor evenimente; asta pot face si jurnalistii de la Observator, poate cu vreo 2 greseli de exprimare si vreo 3 romglezisme in plus.
De pilda dl. Luca nu a spus niciodata de ce i se pare normal ca Irlanda sa aibe voie sa aibe taxe mici si in acelasi timp alte state europene sa aibe pretentia ca plata taxelor mici in Irlanda sa se mute in taxe foarte mari in statele respective, pentru ca pana la urma despre asta e vorba: exista state competitive si state foarte necompetitive la nivelul taxelor. Irlanda nu e o tara africana, nu se moare de foame pe strada, si se descurca cu taxe mici; Franta de ce nu poate sa reduca nivelul taxarii si sa ia Y% din ceva decat 2xY% din ZERO? Ah, am uitat, Franta tine sus steagul socialismului, URSS a castigat razboiul rece pe plan ideologic si gaselnita e acum pretul de transfer.
De la cine „să aibă voie” Irlanda?! Irlanda e stat suveran și își stabilește taxele așa cum crede de cuviință. Nici măcar membră NATO nu e, înainte de 1989 se puteau vedea zborurile Aeroflot făcând escală la Shannon la fel ca și cele americane.
Corect, dar am folosit expresia intentionat: Irlanda e stat si are voie sa faca ce vrea, companiile nu au nici un drept, nici macar sa isi stabileasca preturile dintre filiale („preturi de transfer”) desi de obicei sunt mai „votate” decat multe guverne: consumatorii voteaza cu portofelul, unul din cele mai serioase metode de vot, iar companiile in discutie au miliarde de clienti.
Iar unii experti decid cine si ce are voie: daca nu poti opri Irlanda sa fie prea competitiva (sau atractiva) la nivelul taxelor, hai sa le dam in cap companiilor doar pentru ca putem. Statele gasesc metode de a-si extinde artificial competenta teritoriala – au drepturi globale pe internet, au drepturi globale asupra taxelor prin „preturi de transfer” si suprataxarea in conditii de tratate de evitare a dublei impuneri, statele pot decide orice vor cand au pofta de bani, iar pofta de bani e infinita in conditiile in care alegerile moderne prin multe tari sunt un concurs de pomeni facute votantilor.
Isi aduce aminte cineva de niste cuvinte din 1989 cu „Am hotarat in aceasta dimineata ca, incepand de la 1 ianuarie, sa majoram in cursul anului viitor retributia minima de la 2.000 la 2.200 lei.”? Primarii care promit ca nu se va mai plati gunoiul? Bucurestiul, cu cel mai ridicat nivel al veniturilor din tara, cheltuie 50% din buget pe subventii? Cum sa faci asa ceva fara bani si cum sa aduni bani daca nu din taxe in crestere, iar daca taxele cresc atat de mult incat companiile sunt extrem de motivate sa le evite, sa gasesti chichite prin care sa le mulgi oricum, chiar daca au mai fost mulse si de altii, doar in numele unor idealuri socialiste, imorale dar nu prea realiste?
Nici nu e vorba de idealuri, socialiste sunt doar pretextele. Franța are un soi de nobilime socialistă care nu știe să facă nimic concret, absolvenți de École Nationale d’Administration pregătiți pentru Grands corps de l’Etat. Și cum incompetența naște monștri, unii dintre aceștia ajung la atitudini furibunde împotriva activităților economice desfășurate în afara controlului statului.
Atât timp cât s-au rezolvat restul infracțiunilor violente, contrabanda, traficul de persoane, imigrația ilegală etc. sigur că n-a mai rămas altceva de făcut decât descinderi în birourile Google. Mai ales că e un loc destul de sigur, e greu de crezut că angajații Google vor riposta cu bâte de baseball sau arme de foc, cum ar fi procedat autorii celorlalte tipuri de infracțiuni menționate.
„Pozitia Bucurestiului” e minata devastator de seria de dezvaluiri din interiorul statului, pentru ca, deocamdata, statul roman are mari probleme cu structurile mafiote care-l capuseaza vartos de decenii intregi, din interior.
A sugera ca e musai ca statul roman sa-si sporeasca veniturile prin presiuni aplicate celor care produc bani e similar cu a indemna contribuabilii sai arunce si mai multi bani, munciti, pe fereastra nemuncii, furtului si coruptiei endemice.
A desfasura activitati comerciale intr-o alta tara sau piata e un privilegiu, nu un drept. Daca Franta sau Halucistan stabilesc ca pentru a fi pe piata lor trebuie sa platesti 70% taxe, exista doar doua variante acceptabile: ori platesti ori stai acasa. Exista si o a treia, mai putin paletabila azi, folosita de britanici in razboaile opiului, ii bombardezi pana te lasa, voleuns nolens, pe piata lor.
Asta era valabil la 1930. In zilele noastre, daca o firma franceza doreste sa cumpere publicitate de la Google, n-o prea poate impiedica nimeni. Atitudinea isteric-nationalista nu foloseste la nimic. Daca credeti ca puteti oferi servicii de publicitate comparabile ca eficienta, mult succes si dvs.si fiscului francez. Daca credeti ca puteti restrictiona accesul la Google, la fel.
Tehnic accesul la Google poate fi blocat; sunt tari care au facut-o.