L-am cunoscut personal în primăvara anului 2006, dar îi citeam apelurile nocturne, chemările înflăcărate la decomunizare universală, îi prețuiam neliniștea și stăruința. Mulți erau agasați, eu eram uluit. Cred că am fost primul care a semnat acel Apel care, nu trebuie uitat acum, a jucat un rol semnificativ în deșteptarea impulsurilor anticomuniste cam adormite ale societății civile românești. A făcut parte din Comisia Prezidențială, era insomniac, îi făcea și pe alții să fie. Excesele emoționale, greu de administrat de cei din jur, le puneam pe seama unui febricitant temperament artistic. Apoi a devenit virulent penelist, adică uselist. A performat cu bucurie pe Antena 3. Acum a aderat la PSD. Este unul din cazurile cele mai triste de fraternizare cu bezna morală al unui om care păruse a fi fost de partea clarității. Pe scurt, s-a dus cu arme si bagaje in bratele diavolului pe care l-a hulit atatia ani.
Părea ireconciliabil opus neocomuniștilor. Cerea anchetarea lui Ion Iliescu, ba chiar și trimiterea sa urgentă în fața justiției. La el în casă l-am cunoscut pe generalul Dan Voinea. Era un nelipsit al Școlii de Vară de la Sighet. M-a filmat pentru documentarul despre sinistrul experiment de la Pitești pe care nu știu dacă l-a terminat până azi. Nu părea interesat de demnități politice, oricum nu în afara unei posibile poziții la TVR. Nu i-a fost oferită și poate că atunci a început declinul. A declanșat un atac incredibil de nedrept, plin de ignobile insinuări, împotriva lui Andrei Pleșu. I-a scos din mini pe redactorii de la “22” cu un radicalism pătimaș care friza, nu o singură dată, absurdul. Omul avea sumedenie de frisoane si prea puține frâne…
Pe mine m-a cruțat multă vreme, avea poate ceea ce se cheamă un weak spot. Pe urmă s-a rupt firul oricărei comunicări. El fusese cel care m-a propus, primul, pentru Premiul GDS. Mi-a părut teribil de rău că s-a ajuns la ruptură. Dar nu mai puteam dialoga, se dusese cu un suspect de debordant entuziasm într-o zonă cu care nu vreau să am nimic de-a face. O zonă pe care toți fostii sai prieteni o socot nefrecventabilă. Cel care a fost cândva vicepreședintele Alianței Civice, a devenit senator PNL (crinantonescian), mai precis USL, de Sibiu. A început să curteze Academia Română și să ridice osanale istoricilor de-acolo (nu e nevoie să spun ce trecut au unii plasați pe somptuoase jilțuri). A scris cuvinte ignobile la adresa unui Raport Final al cărui co-autor era el însuși. A mers împotriva lui Klaus Iohannis, i-a trimis mesaje jignitoare punându-i sub semnul întrebării patriotismul. Se prezenta odinioară drept un stâlp moral, apropiat de Asociația “21 Decembrie”. Nu cred că mai are curajul (ori lipsa de jenă) să calce pe la sediul acelei asociații civice…
După ce-i mulțumise lui Traian Băsescu pentru condamnarea comunismului, a devenit un băsescofob de nestăvilit. Nu erau destule cuvinte de ocară în limba română care să-i fie suficiente pentru a-l veșteji pe președintele din epocă. Era apropiat uman de Tăriceanu, a devenit și amic politic al acestui personaj minabil. Cerea cândva, în chip tunător și deloc nejustificat, să fie pedepsiți autorii morali și materiali ai fratricidului național din 13-15 iunie 1990. Se comporta ca un zelot, ca un misionar convins că are de îndeplinit o sarcină divină. Producea cinci (cel puțin) apeluri anticomuniste pe noapte. Acum, hiper-intransigentul, neîmblânzitul anticomunist s-a înscris în Partidul Fratricidului Național al cărui președinte de onoare se numește Ion Iliescu. Nimic de adăugat, decât că mă aștept să-l vad în Consiliul Institutului Revoluției Române condus de groparul acelei revoluții. Chipuri, măști, salturi mortale, fracturi morale, travestiuri și aiuritoare, bezmetice transfigurări…
Recomandări:
https://www.contributors.ro/societatelife/un-caz/
https://www.contributors.ro/cultura/intelectualul-%c8%99i-puterile-altora/
https://www.contributors.ro/politica-doctrine/condamnarea-comunismului-in-viziunea-ambasadei-sua/
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Initiale care te ingrozesc si pe alt plan: SI.
Ieri am vazut stirea si am crezut ca e ceva de 1 Aprilie.
cine i persoana ?
imi este greu s o gasesc !; nu de alta, da profilul moral e cit se poate de majoritar acolo
Pentru cineva nefamiliarizat cu cele prezentate este mai greu sa il identifice, asa ca il identific eu cu nume si prenume: Sorin Iliesiu.
Nu mi-au placut niciodata exaltatii. Cata vreme era in tabara buna, era de tolerat, poate chiar de apreciat de unii. Dupa ce a schmbat macazul – ma rog, el crede, probabil ca nu l-a schimbat – au inceput sa vada niste probleme de stil la el.
Exemple sunt destule. Petre Tutea pupa „Pravda” in genunchi in prima tinerete, apoi a devenit legionar, apoi a facut inchisoare, dupa care a devenit mare intelept explicandu-ne el cum e bine sa fii de stanga pana la 30 de ani, maxim, dupa care trebuie musai sa fii de dreapta ca sa fii om normal.
Cum ii poate lua in serios cineva pe oamenii astia?
Eu nu inteleg cum un om aparent normal la cap poate citi acest articol si sa inteleaga din el ca dl. Tismaneanu ii reproseaza lui Iliesiu „problemele de stil”! Cum o fi sa citesti ceva si sa nu intelegi nimic? Cred ca e nasol!
Cat despre afirmatia scuipata din podul superioritatii auto-amagitoare „Nu mi-au placut niciodata exaltatii”, o contrazic astfel: exaltarea pentru o cauza buna este una dintre cele mai frumoase manifestari de care este capabila specia umana.
din randul exaltatilor se recruteaza fanaticii care se arunca in aer,…, nu conteaza pentru ce cauza. exaltatul este un caz psihic!
Fiti linistit, persoana despre care vorbesc in articol nu intra in categoria celor care s-ar arunca in aer…
Apoi, exista cauze care merita sa te sacrifici pentru ele. Cand, in februarie 1969, studentul Jan Palach s-a auto-imolat, comunistii cehoslovaci, porniti pe drumul „normalizarii” brejneviste, l-au numit un „exaltat”. Pledez asadar pentru evitarea generalizarilor care ignora contextele politice si istorice. Textul exploreaza transfigurarile unui personaj public, calea acestuia de la un anticomunism „pur si dur” spre adeziunea la un partid care numai anticomunist nu poate fi numit. Pe 18 decembrie 2006, PSD a boicotat sedinta camerelor reunite ale Parlamentului Romaniei in care Traian Basescu a tinut discursul de condamnare a dictaturii comuniste. Dl Sorin Iliesiu era acolo, nu cred ca a uitat ce s-a petrecut atunci.
Asta ati vrut poate sa intelegeti dumneavoastra. Eu nu ma refeream la dl. Tismaneanu in mod special. E clar ca dumnealui ii reproseaza ceva mult mai de substanta lui Sorin Iliesiu.
Cat despre stil, insa, el tradeaza de multe ori personalitatea omului. Un stil exaltat nu e mai de apreciat la cineva doar pentru ca e in aceeasi barca cu tine la acel moment si cine nu remarca acest lucru la momentul potrivit risca sa aiba surprize neplacute mai tarziu.
Ce sa fac daca mie nu-mi plac exaltatii? Mea culpa.
Ba eu cred ca exaltare nu inseamna sa te arunci in aer, exaltare e atunci cand 100 de oameni, intr-o seara intunecoasa si racoroasa de Marte Neagra, avand in fata un grup mai numeros jandarmi nu prea amabili, au strigat ore in sir impotriva unui Parlament mafiot care incerca pe toate caile sa distruga firava democratie din tara asta. Ma autodenunt: sunt un exaltat. Si nu imi doresc neaparat sa fiu placut pentru asta. Dar va intreb: sunteti sigur ca nu de mai multa exaltare in sens bun are tara asta sa iasa din mocirla? Nu v-ati saturat de apatia, de blazarea populatiei care incurajeaza pe mafioti?
va cam jucati cu cuvintele ori nu aveti proprietatea lor.
ce considerati a fi „exaltare” e cel mult simt civic!
Nu comentez despre persoana respectiva (desi stiu despre cine e vorba) insa mi se pare un pic cam dur „in bratele diavolului”. Comparatii exagerate despre entitati legale din RO nu cred sa-si aiba rostul aici.
Ma iertati, asa il vedea el atunci cand il hulea :)
Stimate Unu-2, dincolo de precizarea dlui Tismaneanu, va atrag atentia ca si Partidul Comunist Roman a fost o entitate legala. Si Marea Adunare Nationala. Legale si democratice. Verificati va rog frumos constitutiile romane din 1948 pana in 1991. Desigur, si democratia asta e in fel si chip. Antica sclavagista, moderna liberala, sau al naibii de moderna si proletara. Ba avem la ora asta, in anul de gratie 2015, si teocratii care se intituleaza legal si constitutional democratii (de exemplu Iranul si alte state islamice). O aberatie veti spune. Poate (vor spune unii). In niciun caz (vor spune democratii care le conduc si fac legea in teocratiile alea).
Asa ca vedeti, una-i una, si alta-i alta. Conceptul de legalitate, la fel ca starea de legalitate, sa stiti ca nu au fost niciodata imuabile, dupa cum nici relatiile sociale nu sunt (stiti, dreptul, legea, cu asta se ocupa, cu reglementarea relatiilor sociale pe care le trateaza ca raporturi juridice, adica a caror reguli sunt stabilite de stat si garantate prin forta coercitiva a statului). Imuabile raman numai imperativele morale absoute (exista, da, si rezista de mii de ani), care dau legalismului si legii legitimitate sau nu (in cazul in care le incalca, atunci legea, drepturile, obligatiile si entitatile recunoscute de ea, nu mai sunt legitime)
Chestii complicate, ce mai incolo-ncoace :)
Ba s-avem pardon, doamna Hincu. Chestiunea cu legea nu sta chiar asa, Nu pot sa cred ca n-ati auzit de legea naturala. Si daca nu, macar de „Hart – Fuller debate” Legea nu se rezuma la legea pozitiva si in nici un caz, procedural, la pozitivism. Nu, statul nu stabileste si legiuieste totul. Exista o deosebire majora intre ontologic si de-ontologic. Va recomand Fukuyama pe tema transhumanismului pt. a avea o idee unde duce o astfel de interpretare si aplicare a legii pozitive.
Quinta Columna, Dumnezeule, e tradare!… dar, sa stim in favoarea cui. Uitati-va la schimbarea de actionariat de la PROtv.
Dl. profesor, nu bănuiam că scrieți atât de bine și ghicitori. :-)
În altă ordine de idei, familia din țară a apreciat ultima intervenție a dvs. de la Digi24. Cunoscătorii știu. :-)
Genul de fizionomie care mie mi-a inspirat greata intotdeauna- chiar si cand eram de acord cu textul debitat. Punct.
Politica zilelor noastre a devenit atat de alunecoasa incat fixatiile pe termen lung par cel putin neinspirate, daca nu chiar sa-i confirme pe nestatornicii care sustin ca numai boul este consecvent. Argumentul, din cate ne amintim, l-a invocat si revista 22, cand a sustinut incuviintarea de catre presedintele Traian Basescu a boicotarii referendumului din 2012. Probabil ca la fel au gandit si flexibilistii din 1989, cand au provocat prima revolutie portocalie. Atunci, pe buna dreptate ne putem intreba, cum si de unde a aparut inventia cu “neocomunisti” si “neoanticomunisti”? Poate daca nu cumva in 2004 a fost altceva decat o revolutie colorata, de care prea putini sa-si fi dat seama, prea au zvacnit inainte securistii si corporatistii de carton, contaminati si contaminanti de coruptie. Cred ca numai asa s-ar putea explica schimbarea de atitudine a lui Sorin Iliesiu fata de deceniul Basescu si de condamnarea comunismului, ca o reactie la un simulacru. Conceptul de piata neagra pare sa fi fost surclasat in ultimii zece ani de un concept sui generis de stat negru, i.e. de stat al coruptiei de stat la negru. Ceea ce a inceput sa iasa la iveala prin arestarea Elenei Udrea ar putea face ca in plasa anticoruptie a DNA sa pice ceva peste asteptari, nu un peste mare, cum cerea Comisia Europeana in preaderare (2005), ci chiar rechinul coruptiei.