Protecţia personală a premierului, a Regelui României şi a Conducătorului Statului, la începutul celui de-al doilea război mondial

La începutul anului 2017, mai precis la 9 ianuarie, am publicat pe această platformă de comunicare un articol care avea titlul de mai sus – ca o reacţie la greşeala gravă săvârşită de politicienii Nicolae-Liviu Dragnea (preşedinte al Camerei Deputaţilor şi, în acelaşi timp, condamnat penal) şi Sorin Grindeanu. Ei au comunicat în perioada respectivă faptul că nu doresc să colaboreze cu Serviciul de Protecţie şi Pază pentru asigurarea propriei protecţii oferite de această instituţie pentru demnitarii români.

În urmă cu două zile, acelaşi Nicolae-Liviu Dragnea a afirmat că a fost tinţa unui grup de patru persoane, care ar fi dorit să îl asasineze în aprilie 2017. Evident, domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor îl poate concura pe baronul Munchausen cu minciunile sale gogonate. Totodată, este clar faptul că deciziile anunţate la sfârşitul anului 2016 de Nicolae-Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu (la care s-au adăugat Călin Popescu-Tăriceanu, Mihai Tudose şi Vasilica-Viorica Dăncilă), de a nu colabora cu Serviciul de Protecţie şi Pază, au permis preşedintelui Camerei Deputaţilor să se autovictimizeze la postul de televiziune „Antena 3” în urmă cu două zile.

Redăm, în continuare, în întregime, textul publicat la 9 ianuarie 2017.[1]

La începutul secolului XXI, când fenomenul globalizării generează schimbări majore la nivelul întregii omeniri, o expresie celebră continuă să circule printre Pământeni: „Din istorie nu se învaţă niciodată”. Deşi fiecare cetăţean al planetei poate fi, într-un fel sau altul, beneficiar al unor aplicaţii civile provenite din programele militare dezvoltate exponenţial în timpul Războiului Rece, oamenii se întreabă, ca în urmă cu o sută de ani, de ce se repetă greşelile din trecut.

Pentru personalul care asigură protecţia demnitarilor, întrebarea respectivă este cât se poate de actuală. Revoluţia tehnico-ştiinţifică din a doua parte a secolului trecut a fost însoţită de o dezvoltare fără precedent a tehnologiilor care permit efectuarea unor atacuri teroriste de amploare pe toate meridianele globului. În aceste condiţii, personalul de protecţie a demnitarilor are nevoie în permanenţă de o prezentare sistematizată a informaţiilor privind misiunile care urmează să fie îndeplinite, astfel încât să poată face faţă ameninţărilor cu care se confruntă. După misiune, în cadrul structurilor specializate se realizează o analiză a evenimentelor petrecute şi se propun soluţii pentru îmbunătăţirea protecţiei demnitarilor.

Analiza post-misiune nu este un obicei introdus recent în cadrul serviciilor de protecţie şi pază. Aceasta a fost realizată şi la sfârşitul lunii septembrie 1939, după ce un grup de legionari l-a asasinat pe Armand Călinescu, preşedintele Consiliului de Miniştri al României.[2] În referatul întocmit la 29 septembrie 1939 de Niky Ştefănescu s-a afirmat faptul că, pe de-o parte, însuşi prim-ministrul României şi-a pus în pericol viaţa, nerespectând măsurile elementare de protecţie şi, pe de altă parte, s-a precizat că „nu intră în competinţa noastră a analiza motivele fostului Prim ministru, în ceiace priveşte suprimarea succesivă a măsurilor de siguranţă”[3]. În acel moment, şeful Corpului Detectivilor din Direcţiunea Generală a Poliţiei a încercat să arate că misiunile informative[4] şi cele de protecţie, desfăşurate de personalul Direcţiunii Generale a Poliţiei în perioada premergătoare atentatului au fost zădărnicite de intervenţiile repetate făcute de Armand Călinescu pentru modificarea măsurilor de protecţie care îl vizau direct. Astfel, mai întâi, prim-ministrul României a solicitat retragerea autovehiculului care îl escorta în deplasările sale prin localitate şi în provincie; apoi, la ordinul său, a fost scos din funcţiune mecanismul care bloca uşile automobilului blindat pe care îl utiliza, pe timpul deplasărilor. Ulterior, Armand Călinescu a renunţat complet la acel automobil, agenţii şi jandarmii care îl însoţeau în deplasările cu trenul şi automobilul au fost retraşi, iar traseul de plecare şi sosire din/în Gara de Nord a fost modificat. Prim-ministrul României a preferat să utilizeze un autoturism decapotabil în locul celui blindat, a schimbat agentul-şofer care conducea maşina oficială, impunându-l pe cel dorit de dânsul[5], iar în timpul deplasărilor pe care le efectua în oraş, în cadrul plimbărilor de relaxare, precum şi atunci când mergea la exerciţiile de călărie nu mai era însoţit de agenţi de protecţie. Conducerea Corpului Detectivilor a încercat în repetate rânduri să desfăşuroare acţiuni de protecţie sub acoperire, fără înştiinţarea lui Armand Călinescu, pentru a asigura totuşi un nivel de protecţie pentru prim-ministru, însă experienţa de militar i-a permis acestuia să-i depisteze rapid şi să-i înlăture pe cei care, în viziunea sa, îi spionau viaţa intimă.[6] Drept consecinţă, autorii atentatului din 21 septembrie 1939 şi-au îndeplinit misiunea, beneficiind de ajutorul acordat în mod nesperat chiar de către ţinta lor – preşedintele Consiliului de Miniştri al României.

La analiza acestui eveniment trebuie să ţinem cont şi de existenţa unor focare de tensiune la frontierele de est şi de vest ale ţării noastre. Deoarece structurile comuniste, organizate pe teritoriul Uniunii Sovietice şi organizaţiile iredentiste din Ungaria generau presiuni puternice asupra sistemului naţional de securitate al României, autorităţile de la Bucureşti au fost nevoite să adopte o serie de măsuri suplimentare pentru protejarea demnitarilor români şi străini aflaţi în România. Evoluţia evenimentelor politice de pe continentul european în primăvara anului 1939 a condus chiar la o reevaluare a sistemului românesc de protecţie a demnitarilor şi impunerea unor corecţii.

Acţiunea de reevaluare şi modificare a procedurilor de protecţie a demnitarilor a devenit evidentă la 8 iunie 1939, cu prilejul organizării la Bucureşti a „Zilei tineretului” de către „Straja Ţării”, precum şi a „Zilei Sporturilor” pe stadionul „Principele Carol” – A.N.E.F. (redenumit „Republicii”, după abdicarea Regelui Mihai). Întrucât la demonstraţiile programate pentru ziua respectivă urmau să asiste „Maiestatea Sa Regele şi Marele Voevod Mihai, precum şi Înalţi oaspeţi străini, Consilieri Regali, Membrii Guvernului, Membrii Corpului Diplomatic, Ataşaţii Militari Străini, Înaltele autorităţi civile şi militare”[7], Serviciul Poliţiei Sociale şi al Informaţiilor (din cadrul Prefecturii Poliţiei municipiului Bucureşti) a emis la 6 iunie 1939 un ordin prin care s-au stabilit „măsuri pentru asigurarea ordinei, pazei şi siguranţei”[8], astfel:

1. Serviciul Poliţiei Judiciare trebuia să efectueze imediat verificări la toate instalaţiile şi lucrările care se executau la stadionul „Principele Carol”, o atenţie deosebită urmând să se acorde tribunei regale, precum şi tribunelor unde urmau să ia loc demnitarii români şi străini. O asemenea dispoziţie a fost emisă ca urmare a accidentului care avusese loc la 8 iunie 1936, când o tribună a stadionului respectiv s-a prăbuşit sub greutatea spectatorilor care asistau la un spectacol sportiv asemănător, provocând moartea a trei spectatori şi rănirea a sute de oameni;

2.  Serviciul Poliţiei Judiciare trebuia să-i verifice pe toţi muncitorii care lucrau la stadion, inclusiv pe angajaţii bufetului aflat în incinta arenei sportive, urmând ca „tot ce va vedea suspect va fi de îndată îndepărtat”[9];

3. Instalarea unui sistemul de pază permanent la stadion, care urma să fie ridicat abia după terminarea serbării;

4. În ziua repetiţiei generale (6 iunie 1939), angajaţii Poliţiei Judiciare urmau să facă o nouă verificare a personalului care participa la cele două serbări, urmată de o altă verificare amănunţită în dimineaţa zilei de 8 iunie 1939, instalându-se apoi agenţi şi jandarmi „care nu vor mai permite intrarea la tribune decât pe baza invitaţiunilor, cari sunt numerotate”[10].

Biletele de intrare pe stadion erau la rândul lor controlate („Cel mai sever control se va face la intrările Stadionului”) şi se urmărea, în acelaşi timp, capacitatea de încărcare a tribunelor, astfel încât „accesul acelora ce nu posedă invitaţii şi ar voi să stea în picioare sau să-şi facă loc printre ceilalţi, nu va fi permis”. În acest sens, în ordinul de serviciu emis de Serviciul Poliţiei Sociale şi al Informaţiilor s-a specificat astfel: „Nu se va face nici o concesiune, de nici un fel, nimănui, fie civil, fie militar (subliniere în documentul original – nota P. Opriş)”[11];

5. La fiecare intrare pe stadion şi la punctele de unde începeau traseele către stadion urma să fie instalat câte un ofiţer din partea Comenduirii Pieţei. Acesta trebuia să asigure o colaborare cu organele „Străjii Ţării” şi cele poliţieneşti în momentul efectuării controalelor ordonate;

6. Gardienii publici din posturile aflate pe stadion urmau să asigure libertatea de mişcare pe căile interioare de acces la tribunele rezervate oficialităţilor, interzicând totodată staţionarea oricărei persoane pe acele căi;

7. Serviciul Poliţiei Judiciare, Serviciul Controlului Străinilor şi Hotelurilor şi chesturile care aveau în subordine zonele aflate pe traseul Palatul Regal – Calea Victoriei – Bulevardul Elisabeta (până la Liceul „Gheorghe Lazăr”) – Strada Izvor – Stadionul „Principele Carol” urmau să efectueze în comun „un riguros control al imobilelor aflate pe traseu, fiecare din punct de vedere ce-l priveşte”[12].

Totodată, angajaţii Serviciului Poliţiei Judiciare, Serviciului Controlului Străinilor şi Hotelurilor şi chesturilor aveau să le aducă la cunoştinţă proprietarilor şi chiriaşilor locuinţelor aflate pe traseul de deplasare al regelui Carol al II-lea faptul că nu se permitea închirierea balcoanelor sau primirea unor persoane străine în imobilele de pe traseul respectiv, iar publicul nu avea voie să se urce în pomi, pe acoperişuri, pe stâlpii de susţinere a cablurilor telefonice sau pe stâlpii de iluminat, în podurile caselor sau în clopotniţe.

De asemenea, cei care locuiau temporar în camerele hotelurilor aflate pe itinerarul de deplasare al suveranului urmau să fie verificaţi. În cazul în care persoanele cazate într-un hotel nu inspirau încredere, agenţii de poliţie aveau aprobarea să le mute. Toate camerele goale urmau să fie încuiate, iar cheile de la acestea erau predate spre păstrare unui agent desemnat în acest scop pentru fiecare hotel aflat pe itinerarul de deplasare al regelui.

În cazul imobilelor cu mai multe intrări şi ieşiri, agenţii de poliţie aveau obligaţia să le închidă, lăsând deschisă doar una singură pentru fiecare clădire. La intrările închise urmau să se instaleze posturi de pază.

De asemenea, urmau să fie închise din timp toate pasajele pietonale de pe traseu înainte de trecerea cortegiului regal.

În cazul clădirilor aflate în curs de demolare, un agent urma să-i strângă într-un singur loc pe lucrătorii de la imobilul în cauză, cu cel puţin o oră înainte de trecerea suveranului. Agentul respectiv răspundea împreună cu cel care îl numise în acel post „de orice act necugetat ar săvârşi vreunul din cei ce i s-au dat în rază”[13].

8. Agenţii de poliţie aveau obligaţia să verifice „cu amănunţime: gurile de canal, telefon, stâlpii susţinători ai lămpilor electrice, felinarele cu lumină şi gaz aerian, clopotniţele, binalele (case în curs de dărâmare – nota P. Opriş), locurile virane, pomii, rezervoarele cu combustibili de la marile clădiri, în general ori şi ce loc şi lucru ce ar putea servi drept adăpost sau punct de pornire pentru comiterea vreunui fapt necugetat. Se va da toată atenţiunea depozitelor de benzină şi wespasienelor, unde se vor fixa posturi”[14]. O nouă verificare trebuia efectuată atât în dimineaţa zilei de 8 iunie, înainte de trecerea regelui, cât şi în după-amiaza aceleiaşi zile, înainte de înapoierea suveranului la Palat;

9. Se interzicea scoaterea de mese pe trotuare, în dreptul berăriilor, bodegilor, restaurantelor şi cofetăriilor aflate pe traseul de deplasare a cortegiului regal;

10. „Nici un fel de demonstraţie de nici o formă, ce iese din cadrul programului, nu este permisă; se va reprima îndată şi cu toată energia”. De asemenea, „nu se admite portul uniformelor, insignelor etc. a nici unei organizaţii politice, afară de F.R.N. (Frontul Renaşterii Naţionale – nota P. Opriş). Nu se admite răspândirea de material de propagandă sau cu caracter subversiv (subl.n.)”[15].

Motivul instituirii unor asemenea măsuri este uşor de intuit: la 10 februarie 1938 a fost instaurată dictatura regală în România şi relaţiile suveranului cu membrii Gărzii de Fier, principalii inamici ai lui Carol al II-lea, erau extrem de tensionate după uciderea liderului Gărzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu şi a 13 legionari în pădurea de la Tâncăbeşti – în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938;

11. Se interzicea aruncarea de flori pe întregul traseu;

12. Se interzicea înmânarea de memorii sau petiţii regelui, atât pe timpul deplasării sale, cât şi la stadion, în cursul desfăşurării serbărilor.

Şefii de sectoare şi subsectoare erau responsabili de respectarea ultimelor patru interdicţii. Cei care încălcau dispoziţiile enumerate mai sus urmau să fie reţinuţi imediat şi trimişi la sediul Serviciului Poliţiei Sociale din cadrul Prefecturii Poliţiei Bucureşti.

Verificarea clădirilor şi controlul pe traseu urmau să fie asigurate de agenţi obişnuiţi de poliţie, însoţiţi de agenţi ai Direcţiunii Generale a Poliţiei şi de membri ai Serviciului S din Marele Stat Major. Orice imobil urma să fie controlat începând din pivniţă şi terminând cu podul clădirii. O atenţie deosebită se acorda podurilor aflate în zona străzii Izvor.

Membrii Serviciului Poliţiei Sociale şi al Informaţiilor, de comun acord cu cei ai Direcţiunii Generale a Poliţiei şi cei ai Serviciului S din Marele Stat Major aveau şi obligaţia de a efectua „investigaţiuni printre membrii organizaţiunilor de extremă stânga şi dreapta, pentru a afla din timp intenţiunile, astfel ca nici o eventualitate să nu ne surprindă”[16].

Totodată, agenţii serviciilor Poliţiei Judiciare şi Poliţiei Sociale au primit ordin să efectueze razii în localurile din Bucureşti şi să reţină toate persoanele care nu aveau acte de identitate asupra lor sau care păreau suspecte. Persoanele reţinute urmau să fie triate la Prefectura Poliţiei Capitalei.

De asemenea, personalul chesturilor din Bucureşti care aveau gări în raza lor de activitate a primit ordinul de a supraveghea şi verifica pe călătorii care soseau în oraş, ţinând cont în acelaşi timp şi de următoarea indicaţie: „Înţelegem însă ca toate aceste operaţiuni să se facă fără abuzuri (subl.n.)”[17].

Traseul pe care urma să se deplaseze regele Carol al II-lea a fost împărţit în 11 sectoare, fiecare fiind divizat în câte două subsectoare. Itinerarul respectiv era delimitat astfel:

SECTORUL I – De la Palatul Regal până la Teatrul Naţional[18] (exclusiv). Răspunderea pentru acest sector revenea chestorului de poliţie Frânculescu Ion, care avea în subordine personalul de poliţie de la Circumscripţiile 1 şi 2.

În subsectorul de siguranţă 1 (Piaţa Palatului – Calea Victoriei, până în dreptul fostei străzi „Sf. Ionică”) urmau să acţioneze comisarul şef Gheorghe Palade împreună cu 7 agenţi, în timp ce în subsectorul 2 (Calea Victoriei, din dreptul fostei străzi „Sf. Ionică” – Teatrul Naţional, exclusiv) răspunderea revenea comisarului şef Nicolae Turcu, din cadrul Direcţiunii Generale a Poliţiei – care era însoţit de un ajutor de comisar şi de cinci agenţi de poliţie.

SECTORUL II – De la Teatrul Naţional (inclusiv), pe Calea Victoriei, până la Bulevardul Elisabeta. Chestorul de poliţie Ion Mateescu răspundea de acest sector şi avea în subordine personalul de poliţie de la Circumscripţiile 11 şi 12.

Subsectorul de siguranţă 3 (pe Calea Victoriei, până în dreptul pasajului Comedia A) revenea comisarului şef Aurel Dragomirescu, însoţit de şapte agenţi, iar subsectorul de siguranţă 4 (de la pasajul Comedia A până la Bulevardul „Elisabeta”) comisarului şef Radu Mali din Direcţiunea Generală a Poliţiei, însoţit de un ajutor de comisar şi de cinci agenţi de poliţie.

SECTORUL III – Pe Bulevardul Elisabeta, de la Calea Victoriei până la strada „Ion Brezoianu”. Răspunderea pentru acest sector revenea chestorului de poliţie Emil Iagolniţa, care avea în subordine personalul de poliţie de la Circumscripţiile 3 şi 4.

În subsectorul de siguranţă 5 (pe Bulevardul „Elisabeta”, de la Calea Victoriei până în dreptul fostului cinematograf „Darly”) urmau să acţioneze comisarul Ion Mergea împreună cu şapte agenţi, în timp ce în subsectorul 6 (pe Bulevardul „Elisabeta”, de la cinematograful „Darly” până la strada „Ion Brezoianu”) răspunderea revenea comisarului Nicolae Smărăndoiu din Direcţiunea Generală a Poliţiei, care era însoţit de un ajutor de comisar şi de patru agenţi de poliţie.

SECTORUL IV – Pe Bulevardul Elisabeta, de la strada „Ion Brezoianu” până la Liceul „Gheorghe Lazăr”. Şeful de poliţie Ion Ionescu răspundea de acest sector şi avea în subordine personalul de poliţie de la Circumscripţiile 5 şi 17.

Subsectorul de siguranţă 7 (de la strada „Ion Brezoianu” până în dreptul clădirii Ministerului Lucrărilor Publice şi Comunicaţii) revenea comisarului şef Haralambie Scarlat, însoţit de şapte agenţi, iar subsectorul de siguranţă 8 (din dreptul clădirii Ministerului Lucrărilor Publice şi Comunicaţii până la Liceul „Gheorghe Lazăr”) era repartizat comisarului Gheorghe Muru din Direcţiunea Generală a Poliţiei, însoţit de un ajutor de comisar şi de patru agenţi de poliţie.

SECTORUL V – De la Liceul „Gheorghe Lazăr”, pe Bulevardul „Schitu Măgureanu” până la podul „Izvor”, inclusiv Piaţa Arhivelor. Răspunderea pentru acest sector revenea şefului de poliţie maior C. Orăşeanu, care avea în subordine personal de poliţie din Circumscripţiile 13 şi 16.

În subsectorul de siguranţă 9 (de la Liceul „Gheorghe Lazăr” până la podul „Izvor”, exclusiv) urmau să acţioneze comisarul Constantin Turai împreună cu şapte agenţi, în timp ce în subsectorul 10 (de la podul „Izvor”, inclusiv, până la Piaţa Arhivelor, inclusiv) răspunderea revenea comisarului Ştefan Teodorescu, care era însoţit de un ajutor de comisar şi de cinci agenţi de poliţie.

SECTORUL VI – Pe strada „Izvor”, de la Piaţa Arhivelor (exclusiv) până la fabrica „Schmidt”. Chestorul de poliţie Daschevici Vasile răspundea de acest sector şi avea în subordine personalul de poliţie de la Circumscripţiile 15 şi 18.

Subsectorul de siguranţă 11 (de la Piaţa Arhivelor, exclusiv, până la strada „Al. Odobescu”) revenea comisarului Ion Măgureanu, însoţit de un ajutor de comisar şi de şase agenţi, iar subsectorul de siguranţă 12 (de la strada „Al. Odobescu” până la fabrica „Schmidt”) comisarului Gh. Haret din Direcţiunea Generală a Poliţiei, însoţit de cinci agenţi de poliţie.

SECTORUL VII – Pe strada „Izvor”, de la fabrica „Schmidt”, până la intersecţia strada „Puţu cu apă rece” – strada „General Dragalina”. Răspunderea pentru acest sector revenea şefului de poliţie Gheorghe Ilie, care avea în subordine personalul de poliţie de la Circumscripţiile 32 şi 34.

În subsectorul de siguranţă 13 (de la fabrica „Schmidt”, pe strada Izvor, până la jumătatea sectorului VII) urmau să acţioneze comisarul Mihail Ionescu împreună cu un ajutor de comisar şi şase agenţi, iar în subsectorul 14 (restul sectorului VII) răspunderea revenea comisarului Victor Ionescu din Direcţiunea Generală a Poliţiei, care era însoţit de un ajutor de comisar şi de cinci agenţi de poliţie.

SECTORUL VIII – Pe strada Izvor, de la intersecţia strada „Puţu cu apă rece” – strada „General Dragalina”, până la poarta de intrare în Stadionul A.N.E.F. Chestorul de poliţie Cuzen Eugen răspundea de acest sector şi avea în subordine personalul de poliţie de la Circumscripţiile 6, 9 şi 36.

Subsectorul de siguranţă 15 (pe strada „Izvor”, jumătate din întinderea sectorului VIII) revenea comisarului Constantin Emanoil, însoţit de şapte agenţi, iar subsectorul de siguranţă 16 (restul sectorului VIII) comisarului Petre Atanasiu, însoţit de doi ajutori de comisar şi de şase agenţi de poliţie.

SECTORUL IX – În interiorul stadionului „Principele Carol” – A.N.E.F. Chestorul C. Antonescu răspundea de acest sector, împreună cu întregul personal al Chesturei III şi cu subinspectorul de poliţie Grigore Ionescu (ca ajutor), în timp ce pentru tribuna regală se delega chestorul de poliţie Ion Iova. Sectorul respectiv se diviza în subsectoarele 17 şi 18, iar măsurile de siguranţă se luau sub conducerea directă a chestorului Alfred Pacsinade, căruia i se puneau la dispoziţie de către Prefectura Poliţiei Municipiului Bucureşti doi comisari şefi, cinci comisari, cinci ajutori de comisari, 25 de agenţi, iar de către Direcţiunea Generală a Poliţiei doi subinspectori, doi comisari şefi, doi secretari de poliţie, şapte comisari, şase ajutori de comisari şi 18 detectivi.

SECTORUL X – Pe Bulevardul „Principele Mircea”, strada „Uranus”, până la statuia pompierilor. Răspunderea pentru acest sector revenea şefului de poliţie Teodor Culitza, care avea în subordine personal de poliţie de la Circumscripţiile 8 şi 14.

În subsectorul de siguranţă 19 (pe Bulevardul „Principele Mircea” până la intersecţia cu strada „Mihai Vodă”) urmau să acţioneze comisarul Ştefan Turbatu împreună cu şapte agenţi, în timp ce în subsectorul 20 (pe strada „Uranus”, de la intersecţia străzii „Mihai Vodă” până la statuia pompierilor) răspunderea revenea comisarului Valentin Dumitrescu din Direcţiunea Generală a Poliţiei, care era însoţit de un ajutor de comisar şi de cinci agenţi de poliţie.

SECTORUL XI – Pe strada „Uranus”, de la statuia pompierilor până la intrările în stadionul „Principele Carol” – A.N.E.F. Chestorul de poliţie C. Marinciu răspundea de acest sector şi avea în subordine personal de poliţie de la Circumscripţiile 31, 33 şi 35.

Subsectorul de siguranţă 21 (jumătate din întinderea sectorului XI) revenea comisarului Victor Piţurescu, însoţit de şapte agenţi, iar subsectorul de siguranţă 22 (restul sectorului XI) comisarului Gheorghe Mateescu din Direcţiunea Generală a Poliţiei, însoţit de un ajutor de comisar şi de patru agenţi de poliţie.

Traseul de deplasare a regelui şi sectoarele şi subsectoarele de siguranţă fixate rămâneau aceleaşi atât pentru ceremoniile care aveau loc în dimineaţa zilei de 8 iunie 1939, cât şi pentru serbarea de după-amiază. Personalul care asigura misiunile respective trebuia să poarte pe rând uniforma neagră (dimineaţa) şi pe cea albă (după-amiaza) şi se instala pe teren la ora 07.00, respectiv la ora 14.30, retragerea acestuia urmând să aibă loc la ordin.

Chestorul C. Antonescu a fost desemnat să ia contact cu delegatul organizaţiei „Straja Ţării” pentru coordonarea măsurilor în interiorul stadionului şi aplicarea lor imediată. Acelaşi chestor a indicat, prin comisarul Alexandru Davidescu (de la Serviciul Poliţiei Sociale şi de Informaţii), locul pe care urmau să-l ocupe ziariştii în tribună, accesul acestora pe stadion fiind permis numai pe baza unei legitimaţii speciale vizată pe anul în curs. Fotografii acreditaţi trebuiau să poarte o brasardă neagră, pe care se găseau înscrise cu fir de aur un număr de ordine şi inscripţia „Prefectura Poliţiei Municipiului Bucureşti”. Totodată, au fost interzise plimbarea oricărei persoane de la un sector la altul şi staţionarea în preajma gardului stadionului (care nu era prea solid).

Pentru a se evita apariţia unor probleme în tribune, chestorul C. Antonescu urma să delege la fiecare dintre acestea câte un ofiţer de poliţie şi un ajutor al acestuia, în scopul colaborării cu plasatorii de la organizaţia „Straja Ţării”.

În vederea desfăşurării în condiţii cât mai bune a acelor serbări, circulaţia vehiculelor de orice fel se suspenda în ziua de 8 iunie 1939, începând cu ora 06.00, pe următoarele străzi:

– „Costache Negri” – începând din „Splaiul Independenţei” până la strada „Izvor”;

– „Izvor” – începând din strada „Puişor” („Gib”) până la piaţa „Izvor”, la întretăierea cu Bulevardul „Principele Mircea”;

– „B.P. Haşdeu” – începând din „Splaiul Independenţei” până la strada „Izvor”;

– „Rozelor”– începând din „Splaiul Independenţei” până la strada „Izvor”;

– „Somonide” – începând din „Splaiul Independenţei” până la strada „Izvor”;

– „Vicenţiu Babeş” – începând din „Splaiul Independenţei” până la strada „Izvor”;

– „Curiaţi” – începând din „Splaiul Independenţei” până la strada „Izvor”;

– „Puţu cu apă rece” – numai accesul spre strada „Izvor”;

– „Alexandru Orăscu” – numai accesul spre strada „Izvor”.

Pe străzile enumerate mai sus urmau să treacă spre stadion, până la ora 07.50, tinerii care participau la serbare şi copiii (grupaţi pe şcoli) care asistau ca spectatori în tribunele situate pe partea străzii „Izvor”, cuprinse între porţile nr. 2 şi 3 ale stadionului.

Totodată, în ziua de 8 iunie 1939 era suspendată circulaţia tramvaiului 8, în timp ce tramvaiele 14 şi 24 urmau să circule din direcţia „Obor” numai până la statuia lui I.C. Brătianu, iar din direcţia „Cotroceni” numai până la Liceul „Gheorghe Lazăr”. În aceeaşi zi, tramvaiele 3 şi 12 circulau din direcţia „Gara de Nord” numai până la Uzina Electrică situată pe strada „Berzei”.

Pe Bulevardul „Principele Mircea” se instituia pentru o zi sensul unic în direcţia „Uranus”, urmând ca toate tramvaiele care veneau din direcţia „Halelor Centrale” să poată circula pe bulevard şi apoi pe strada „Uranus”.

Autobuzele Societăţii de Transport Bucureşti (S.T.B.) puteau circula până la ora 06.00 pe Bulevardul „Elisabeta”, strada „Izvor”, până la Arhivele Statului, apoi pe Bulevardul „Principele Mircea”, strada „Uranus”, respectând sensul unic instituit pentru ziua respectivă.

Pentru publicul care urma să asiste la serbări au fost stabilite trei trasee de circulaţie spre stadion: roşu, galben şi albastru.

Pe TRASEUL ROŞU (prin strada „Izvor”) urmau să treacă în sens unic (spre Piaţa Izvor), numai între orele 08.00-08.45, „automobilele Înalţilor Demnitari, posesori de bilete de invitaţie roşu şi tichet pentru automobil roşu, purtând Coroana Regală, literele C.D. pentru Corpul Diplomatic şi P.C. pentru invitaţii în tribuna Preşedinţiei Consiliului de Miniştri”[19]. Intrarea autovehiculelor respective în curtea stadionului se efectua pe la poarta nr. 3 şi numai între orele 08.00-08.45, „mergând la stânga prin aleea înconjurătoare a terenului de demonstraţie până în faţa tribunelor respective, unde vor lăsa invitaţii şi vor merge goale înainte sub tribuna în formă de potcoavă, ieşind din Piaţa Gib, unde la stânga se vor încolona în locul indicat, aşteptând sfârşitul serbării, urmând la plecare aceeaşi rută ca la sosire”[20].

Pe TRASEUL GALBEN (Piaţa Izvor – Bulevardul „Principele Mircea” – strada „Uranus”) urmau să treacă în sens unic, între orele 08.30-08.45, invitaţii cu bilete galbene şi tichet de automobil galben. Aceştia coborau din maşini pe strada „Maior Ene” şi intrau pe jos pe poarta nr. 5 pentru a ajunge în tribune. Automobilele goale urmau să fie parcate în coloană pe partea stângă a străzii „Cazărmii”.

Pe TRASEUL ALBASTRU (Piaţa Izvor – Bulevardul „Principele Mircea” – strada „Uranus”) urmau să treacă în sens unic, între orele 08.30- 08.45, invitaţii cu bilete albastre şi tichet de automobil albastru, precum şi invitaţii care soseau pe jos, cu tramvaiul sau cu autobuzele S.T.B. Aceştia mergeau pe strada „Uranus” la nr. 68, intrau pe la poarta nr. 6 (poarta de fier a Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul”) şi ajungeau la tribunele stadionului parcurgând şi o parte din aleea care ducea în curtea Şcolii Militare de Infanterie. Automobilele cu tichet albastru urmau să fie parcate pe strada „13 Septembrie”.

Sensul de circulaţie pe traseele galben şi albastru se schimba după ora 09.30 (spre strada „Izvor”), în timp ce traseul roşu rămânea complet închis până la sfârşitul serbării. Evacuarea publicului urma să se efectueze pe la aceleaşi porţi şi în aceeaşi ordine ca la intrare, evitându-se aglomerarea porţilor care dădeau spre strada „Izvor”, pe unde plecau copiii şi automobilele aflate în incinta stadionului.

În vederea afluirii corespunzătoare a publicului, Regimentul de Jandarmi a primit ordin pentru formarea de cordoane alcătuite din 40 de ostaşi în Piaţa Arhivelor şi 40 de ostaşi la intrarea în stadion, dinspre strada „Izvor”.

Organizarea pe care am expus-o nu a fost singulară în acea epocă. De exemplu, cu prilejul revenirii la Bucureşti, în ziua de 15 septembrie 1940, a Majestăţii Sale Regina-mamă Elena, 290 de gardieni publici, 556 de jandarmi, majoritatea poliţiştilor din cadrul strucurilor existente în capitală (Poliţie Judiciară, Poliţie Socială, Şcoala de şoferi, Controlul Străinilor, Cartea de Imobil, Biroul de servitori, circă de poliţie), precum şi întregul personal disponibil al Corpului Detectivilor au fost dispuşi pe cele 12 sectoare principale ale traseului de deplasare a cortegiul regal, începând de la Gara Băneasa până la Patriarhie.[21] În plus, „pe tot parcursul de la gara Băneasa la Sf. Patriarhie va fi înşiruită armata, iar în spatele ei va lua loc publicul, funcţionarii şi societăţile”[22].

Repartizarea poliţiştilor, gardienilor şi jandarmilor s-a realizat în conformitate cu „Ordinul de serviciu” emis de prefectul Poliţiei Capitalei, generalul Rodrig Modreanu, la 12 septembrie 1940; membrii Corpului Detectivilor au fost distribuiţi de comisarul şef I. Brăescu de-a lungul dispozitivului de siguranţă a traseului[23], iar zece agenţi de la Poliţia Judiciară au fost păstraţi în rezervă.[24]

Traseul cortegiului regal în acea zi de duminică a fost următorul: Gara Băneasa, Şoseaua Kiseleff, Calea Victoriei, Podul Senatului, Cheiul Dâmboviţei, Bd. Regina Maria, Patriarhie şi retur, până la Palatul Regal. Itinerarul respectiv a avut şi o variantă de rezervă, care începea la Arcul de Triumf şi continua pe Bd. Mareşal Prezan, Şoseaua Jianu, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Tache Ionescu, Bd. Ion Brătianu, strada Colţei, Piaţa Sfântu Gheorghe, Piaţa de Flori, Bd. Regina Maria, Patriarhie şi întoarcere până la Palatul Regal.[25]

În „Ordinul de serviciu” întocmit de prefectul Poliţiei Capitalei se prevedeau măsurile de siguranţă care trebuiau luate de comisariatele de poliţie care aveau în jurisdicţie zonele aflate pe itinerarele de deplasare ale cortegiului regal.[26] În acelaşi document se preciza faptul că biserica Sfintei Patriarhii urma să fie luată în primire cu o zi mai devreme, pe data de 14 septembrie 1940, la ora 17.00, de comisarii şefi Ion Gheorghiu, Alexandru Borcea şi Haralamb Scarlat – toţi trei de la Serviciul Poliţiei Judiciare. Aceştia trebuiau să realizeze controlul clădirilor din zonă şi a împrejurimilor, atât pe 14 septembrie 1940, cât şi a doua zi şi să instaleze posturi de agenţi şi jandarmi pentru paza obiectivului respectiv.[27]

Deoarece efectivele concentrate au fost considerate insuficiente, prefectul Poliţiei Capitalei a dispus ca, după trecerea cortegiului regal pe porţiunea dintre Gara Băneasa şi strada „Pictor Nicolae Grigorescu”, personalul din sectoarele I-VII să fie mutat cu ajutorul unei camionete a Gardienilor Publici care pleca de la Fântâna Mioriţa, întărindu-se alte puncte importante de pe traseu.[28] Totodată, generalul Rodrig Modreanu a ordonat întreruperea temporară a circulaţiei tramvaielor şi autobuzelor Societăţii de Transport Bucureşti pe următoarele artere: Şoseaua Kiseleff, Calea Victoriei, Cheiul Dâmboviţei şi Bd. Regina Maria.[29]

Prefectul Poliţiei Capitalei a mai ordonat ca, pe timpul desfăşurării ceremoniilor, între orele 09.00-13.00, câte doi agenţi din Serviciul Poliţiei Judiciare să se afle la Poştă Centrală, Palatul Telefoanelor şi Societatea de Radiodifuziune pentru a comunica prin telefon despre orice eveniment neprevăzut care putea apărea în acel interval de timp.[30]

În altă ordine de idei, generalul Rodrig Modreanu s-a referit şi la publicul care dorea să asiste la ceremoniile respective. El a amintit tuturor celor implicaţi în asigurarea traseului faptul că persoanele particulare trebuiau să staţioneze numai pe trotuare – „nefiind permise traversările de pe un trotuar pe celălalt sau plimbările pe partea carosabilă a străzii” – şi a precizat: „Gâturile şi porţiunile strâmte vor fi evacuate de public”[31].

Măsuri asemănătoare, dar de o amploare mai redusă, s-au aplicat şi „cu ocazia participării Majestăţii Sale Regele Mihai I la defilarea trupelor germane pe Şoseaua Jianu, în ziua de Luni 2 Decembrie 1940, la ora 12”[32], precum şi cu prilejul „participării d-lui General Ion Antonescu, Conducătorul Statului Român, la învestirea Mitropolitului Bucovinei şi a Episcopilor de Huşi şi de Timişoara” – ceremonie care a avut loc „la Palatul Regal, în ziua de Joi 13 Martie [1]941, la ora 11”[33]. În acele momente, Grupa a IV-a din Corpul Detectivilor – care se ocupa paza şi siguranţa membrilor guvernului – asigura protecţia liderului militar cu un detectiv în cadrul escortei aflate în maşina generalului, un detectiv şi un gardian public în maşina de escortă, doi detectivi dispuşi la sediul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, iar un detectiv şi doi agenţi se aflau la postul de pază şi supraveghere de la domiciliul generalului. La rândul său, Mihai Antonescu, ministru de Stat, avea repartizaţi de la Grupa a IV-a un şef de secţie a gardienilor publici, care asigura escorta pe maşină, precum şi doi agenţi dispuşi la postul de pază de la domiciliu.[34]

Ca urmare a celor expuse, se poate remarca faptul că şi în trecut existau aşa-numitele „fixuri” – elemente de bază necesare la misiunile de protecţie a demnitarilor. Acele elemente se regăsesc şi la garda personală a Conducătorului Statului, înfiinţată la ordinul generalului Ion Antonescu în mai 1941, cu doar o lună de zile înainte de declanşarea operaţiunilor militare ale Armatei Române pentru recuperarea teritoriilor româneşti cedate Uniunii Sovietice sub ameninţarea forţei în vara anului 1940.

În momentul în care a aprobat constituirea unei gărzi personale, generalul Ion Antonescu a ordonat celor care se ocupau de încadrarea noului grup de protecţie ca ofiţerii recrutaţi să aibă mai multe calităţi („condiţiunile de capacitate, tact şi discreţiune, pentru misiuni de informaţie şi control exterior”[35]), astfel încât generalul să-i poată folosi şi în calitate de „controlori personali pentru diferite probleme”[36]. Totodată, Ion Antonescu a recomandat încadrarea ofiţerilor respectivi pe funcţii de „comandanţi ajutori” sau în alte funcţii „de instrucţie” la Batalionul 1 Infanterie Uşoară, respectându-se gradul pe care îl aveau deja „pentru a nu le prejudicia cariera”[37].

O altă recomandare a Conducătorului Statului viza starea civilă a ofiţerilor din garda sa personală. Ion Antonescu şi-a exprimat dorinţa ca militarii respectivi să nu fie căsătoriţi, „afară numai dacă cei căsătoriţi ţin personal să fie în gardă”[38].

Ca urmare a ordinului primit, generalul Constantin Pantazi şi Secţia a II-a a Marelui Stat Major au selecţionat şi verificat 57 de ofiţeri de infanterie, cavalerie şi artilerie pentru încadrarea celor 20 de funcţii care au fost prevăzute pentru garda personală a generalului Antonescu – cinci posturi permanente în Bucureşti[39], o escortă alcătuite din şase ofiţeri[40], trei posturi permanente la Predeal[41] şi şase posturi speciale. În acel moment se considera faptul că un asemenea efectiv de ofiţeri şi adoptarea serviciului în tură de pază creea posibilitatea ca generalul Antonescu să aibă la dispoziţie, permanent, şase-opt ofiţeri „pentru orice însărcinări exterioare (subliniere în documentul original – nota P. Opriş)”[42].

Pentru funcţia de comandant al gărzii personale a generalului Ion Antonescu a fost propus maiorul Nicolae Caloenescu.[43]

Misiunile militarilor din garda personală erau diferite de cele ale jandarmilor, care se aflau şi ei în Palatul Consiliului de Miniştri. O parte dintre ofiţerii respectivi păzeau şi controlau cele două intrări principale ale clădirii şi constituiau la etajul 2 al imobilului „un ultim eşalon de pază, cu misiunea de a supraveghea exclusiv persoana Domniei-Voastre (Ion Antonescu; subliniere în documentul original – nota P. Opriş)”[44].

La rândul său, grupa de escortă însoţea permanent, cu două autoturisme decapotabile, pe generalul Ion Antonescu atunci când acesta efectua diferite deplasări. Ofiţerii erau înarmaţi cu revolvere „Bergman”, iar în fiecare autoturism de escortă se afla câte o puşcă mitralieră.[45]

Toţi membrii gărzii personale a lui Ion Antonescu urmau să fie cazaţi într-o clădire aflată pe strada „Paris”. Imobilul fusese închiriat de Serviciul Special de Informaţii şi se afla în imediata apropiere a Palatului Consiliului de Miniştri.[46]

Deoarece în cadrul Batalionului 1 Infanterie Uşoară nu existau funcţii de artilerişti, au fost respinse toate cele 14 rapoarte ale ofiţerilor de artilerie care doreau să facă parte din garda personală a generalului Ion Antonescu, locurile libere fiind ocupate numai de ofiţeri de infanterie şi cavalerie.[47]

Pentru ca pregătirea profesională a ofiţerilor din garda personală să nu aibă de suferit, s-a stabilit ţinerea lor la curent cu instrucţia desfăşurată la Batalionul 1 Infanterie Uşoară „pentru a nu se resimţi la schimbare”[48]. Militarii respectivi trebuiau să participe la un „program de conferinţe, discuţiuni (recenzii), aplicaţiuni şi practica sportului în interiorul grupului de ofiţeri” şi la „aplicaţiunile în teren cu trupa, trageri etc. executate de unităţile Diviziei 3-a (inclusiv Batalionul 1 Inf. Uşoară)”[49].

În concluzie, se poate observa faptul că existau anumite elemente de bază pentru misiunile de protecţie a demnitarilor din perioada 1939-1941. Concepţia generală s-a perpetuat până în prezent datorită eficienţei demonstrate de-a lungul anilor, chiar dacă, din punct de vedere istoric, nu există nici o legătură directă, de continuitate între structurile româneşti de protecţie a demnitarilor existente la începutul celui de-al doilea război mondial şi Serviciul de Protecţie şi Pază din zilele noastre.[50]

P.S. Acest material poate fi considerat şi un răspuns la iniţiativele politicienilor Nicolae-Liviu Dragnea (preşedinte al Camerei Deputaţilor şi, în acelaşi timp, condamnat penal) şi Sorin Grindeanu (desemnat pentru alcătuirea guvernului României) de a renunţa din proprie iniţiativă la protecţia personală efectuată pentru înalţii demnitari români, conform legislaţiei în vigoare, de către membrii Serviciului de Protecţie şi Pază (http://www.cotidianul.ro/dorinta-lui-sorin-grindeanu-in-ce-priveste-protectia-sa-293797/) – în condiţiile în care doamna Sevil Shhaideh, propusă chiar de domnul Nicolae-Liviu Dragnea pentru a ocupa funcţia de prim-ministru al României, s-a plâns la postul de televiziune „Antena 3”, împreună cu protectorul său (condamnat penal), de ameninţările care s-au proferat la adresa acestei doamne în ultima parte a lunii decembrie 2016 (http://www.evz.ro/sevil-shhaideh-a-fost-amenintata-dupa-ce-a-fost-propusa-premier.html).

Referatul întocmit la 29 septembrie 1939 de către Niki Ştefănescu, şeful Corpului Detectivilor din Direcţiunea Generală a Poliţiei, în legătură cu intervenţiile repetate ale lui Armand Călinescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, de modificare a unor măsuri de protecţie personală, în contextul existenţei pericolului executării unui atentat terorist care îl viza în mod direct pe premierul României.[51]

DIRECŢIUNEA GENERALĂ A POLIŢIEI 29 Septembrie 1939

Corpul Detectivilor

REFERAT

Activitatea Direcţiunii Generale a Poliţiei, în ceiace priveşte siguranţa membrilor guvernului, se desfăşoară prin două acţiuni:

1) Una de ordin informativ – pentru ipoteza când o organizaţie cu fiinţă legală sau clandestină ar pune la cale un atentat –, în scopul de a-l preveni, aşa cum s’a procedat în diferite ocaziuni;

2) Alta de pază, pentru zădărnicirea iniţiativelor izolate, aşa cum a fost atentatul săvârşit contra Primului Ministru.

Este necesar să se sublinieze – precum s’a constatat la cercetare – faptul că iniţiatorul atentatului şi factor determinant în săvârşirea lui, era venit în ţară de 3 zile şi din momentul în care a luat contact cu tovarăşii săi expunându-le planul crimei, i-a sechestrat până în momentul săvârşirii atentatului.

Fostul Prim Ministru a dispus succesiv o serie de modificări a măsurilor de pază luate de Direcţiunea Generală a Poliţiei, pe care le expunem în ordinea cronologică:

1) Retragerea automobilului de excortă (anexele 4, 5, 6, 7, 9, 11, 12, 13);

2) Desfiinţarea punerii în funcţie a mecanismului de siguranţă dela uşile automobilului blindat, pe timpul parcursului (anexele 6 şi 11);

3) Retragerea automobilului blindat (anexa 5);

4) Retragerea agenţilor şi jandarmilor la deplasările cu trenul şi automobilul (anexele 3, 4, 5, 8, 9, 11 şi 12);

5) Modificarea traseului la plecarea şi sosirea din Gara de Nord (anexa 3);

6) Întrebuinţarea automobilului deschis (anexele 4, 5, 11);

7) Deplasările în oraş, exerciţii de călărie şi plimbări fără a fi însoţit de agent (anexa 9);

8) Retragerea jandarmilor dela Preşedinţia Consiliului de Miniştri (anexa 10).

Toate aceste modificări – precum se evidenţiază clar în anexele indicate – au avut un caracter atât de imperativ, încât călcarea lor era interpretată de Primul Ministru drept spionare a vieţei sale intime!

S’a încercat a se exercita o presiune prin alarmarea d-nei Călinescu, prin dl. R. Lobei, rudă şi directorul său de Cabinet, însă fără nici un rezultat! Astfel încât în ajunul atentatului fostul domn Prim-ministru a luat masa la restaurantul „Continental” în aceleaşi condiţiuni ordonate de Domnia-Sa!

S’a încercat – în repetate rânduri – efectuarea unei excorte fără ştirea Primului Ministru, însă oamenii au fost reperaţi şi înlăturaţi de fostul premier (anexele 4, 5, 6, 7, 8).

S’au postat în tren agenţi deghizaţi ca c.f.r.-işti, însă Primul ministru verificând personalul trenului a sesizat şi acest lucru şi a dispus – în mod imperativ – să nu fie însoţit de nimeni (anexele 3, 5, 8).

Dealtfel chiar în puţinele cazuri când am reuşit să introducem elemente de excortă, tot deghizate, paza devenea inoperantă din momentul descinderei din tren a Primului Ministru, când nu mai exista nici o posibilitate de camuflare (anexele 5, 8).

Ultima modificare în dispozitivul de pază, a fost aceia a utilizării şoferului dela Preşedinţia Consiliului de Miniştri – care nu avea nici temperamentul, nici îndemânarea predecesorului său, care fiind instruit ar fi putut zădărnici – precum s’a constatat – în ultima clipă reuşita atentatului!!

Toate aceste hotărâri neînduplicabile a Primului Ministru în sfera pazei şi siguranţei sale s’au referit şi au privit nu numai personalul Direcţiunei Generale a Poliţiei, ataşat la locuinţă, Minister, Preşedinţie şi în deplasări, ci şi personalul Prefecturei Poliţiei Capitalei, Jandarmeriei şi C.F.R.

Aceste dificultăţi au fost raportate insistent fostului Prim ministru şi Ministru de Interne, cât şi semnalate şi discutate atât la Direcţiunea Generală a Poliţiei, cât şi împreună cu Inspectoratul Jandarmeriei şi Prefectura de Poliţie, la raportul zilnic şi cu ocazia fiecărei constatări.

Concluzii

Nu intră în competinţa noastră a analiza motivele fostului Prim-ministru, în ceiace priveşte suprimarea succesivă a măsurilor de siguranţă.

Se anexează în copie ordinul general de măsuri luate pentru paza fostului Prim ministru, dispozitivul amplificat pentru organizarea acestuia, precum şi toate actele pe care se sprijină prezentul referat.

ss. N. Ştefănescu

Şeful Corpului Detectivilor din Direcţiunea G-lă a Poliţiei

---

[1] Petre Opriş, Protecţia personală a premierului, a Regelui României şi a Conducătorului Statului, la începutul celui de-al doilea război mondial, în contributors.ro, luni, 9 ianuarie 2017, https://www.contributors.ro/administratie/protectia-personala-a-premierului-a-regelui-romaniei-si-a-conducatorului-statului-la-inceputul-celui-de-al-doilea-razboi-mondial/.

[2] Pentru împrejurările în care s-a produs atentatul împotriva lui Armand Călinescu, vezi Alin-Alexandru Spânu, Atentatul asupra lui Armand Călinescu (21 septembrie 1939). Planul de asasinare şi măsurile de protecţie, în Vectori şi ameninţări la adresa securităţii naţionale în noul context geopolitic şi geostrategic, vol. III, Serviciul de Protecţie şi Pază, Bucureşti, 2004, p. 156-162.

[3] Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare: A.N.I.C.), fond Direcţiunea Generală a Poliţiei, dosar nr. 231/1939, f. 4.

[4] Pe linie informativă s-a stabilit că Dumitru Dumitrescu, iniţiatorul atentatului din 21 septembrie 1939, a sosit în ţară cu trei zile înainte de săvârşirea actului criminal. Imediat după expunerea planului de acţiune, acesta i-a sechestrat pe membrii grupului care urma să execute atentatul, pentru a preveni orice fel de scurgere de informaţii – care ar fi condus la alertarea autorităţilor şi, implicit, la eşuarea întregii acţiuni. Ibidem, f. 1.

[5] Ibidem, f. 3. Potrivit raportului prezentat de Niki Ştefănescu, noul şofer „nu avea nici temperamentul, nici îndemânarea predecesorului său, care fiind instruit ar fi putut zădărnici – precum s-a constatat – în ultima clipă reuşita atentatului!”. Practic, şoferul respectiv a părăsit maşina pe care o conducea şi a fugit de la locul atentatului, lăsând pe demnitar în mâinile criminalilor.

[6] Ibidem, f. 2-3.

[7] Idem, dosar nr. 10/1921, vol. I, f. 124.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem, f. 125.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem, f. 127.

[14] Ibidem, f. 126.

[15] Ibidem, f. 127.

[16] Ibidem, f. 128.

[17] Ibidem.

[18] Este vorba despre clădirea Teatrului Naţional situată pe Calea Victoriei, în imediata apropiere a Palatului Telefoanelor. Acel imobil a fost grav avariat în dimineaţa zilei de 24 august 1944 de către avioanele de bombardament în picaj Ju-87 germane care au încercat să distrugă Palatul Regal, pentru a pune capăt loviturii de stat iniţiate de Regele Mihai I.

[19] A.N.I.C., fond Direcţiunea Generală a Poliţiei, dosar nr. 10/1921, vol. I, f. 135.

[20] Ibidem.

[21] Idem, dosar nr. 24/1937, f. 58-63.

[22] Ibidem, f. 66.

[23] Ibidem, f. 58.

[24] Ibidem, f. 62.

[25] Ibidem.

[26] În documentul respectiv s-a precizat astfel: „Comisariatele de poliţie în sectoarele cărora intră traseul regal vor pune în vedere din timp, sub luare de dovadă, proprietarilor de imobile şi chiriaşilor principali ale căror apartamente răspund pe traseu, că sunt personal răspunzători de toate persoanele găzduite în imobil şi cele cari vor veni ocazional. Accesul în balcoane este interzis. Ferestrele vor fi închise. Se interzice aruncarea florilor.

Serviciile Controlul Hotelurilor şi Controlul Străinilor vor lua măsuri pentru verificarea persoanelor din hoteluri şi camerele mobilate de pe traseu, semnalând Serviciului Poliţiei Sociale pe cei suspecţi pentru supraveghere sau eventual îndepărtarea din hoteluri.

Personalul depe traseu în sectoarele respective vor verifica cu toată grija curţile, podurile, pivniţele, gurile de canal, de telefoane, stâlpii şi felinarele, acoperişurile, precum şi toate locurile unde s’ar putea ascunde persoane sau unde s’ar putea unelti vreo acţiune criminală, deasemeni în ganguri şi pasaje se pot posta câte un agent sau gardian, controlul şi supravegherea exercitându-se permanent pe toată durata solemnităţii (subl.n.)”. Ibidem, f. 63-64.

[27] Ibidem, f. 64.

[28] Ibidem, f. 64-65.

[29] Ibidem, f. 65.

[30] Ibidem, f. 64.

[31] Ibidem, f. 66.

[32] Idem, dosar nr. 24/1937, f. 104-105.

[33] Idem, dosar nr. 45/1940, f. 88-91.

[34] Idem, dosar nr. 196/1940, f. 184.

[35] Idem, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri – Cabinetul Militar „Ion Antonescu”, dosar nr. 14/1941, f. 7.

[36] Ibidem, f. 3.

[37] Ibidem, f. 3-4. Ofiţerii din garda personală a generalului Ion Antonescu au fost mutaţi şi încadraţi la Batalionul 1 Infanterie Uşoară şi îi dublau pe ofiţerii celor cinci companii şi 15 plutoane ale batalionului. Subunităţile respective urmau să fie comandate în mod alternativ.

[38] Ibidem.

[39] Ibidem, f. 4. Două posturi permanente ale gărzii personale se aflau la cele două intrări de la Palatul Consiliului de Miniştri, iar trei posturi permanente erau instalate în aceeaşi clădire, la etajul 2, pentru a supraveghea intrările în apartamentul generalului.

[40] Ibidem.

[41] Ibidem, f. 5. Astfel, se asigura câte un post permanent la fiecare vilă aflată la dispoziţia generalului Ion Antonescu – „Teodoru”, „Giurăscu” şi „Terzianu”.

[42] Ibidem, f. 7.

[43] Ibidem, f. 4.

[44] Ibidem, f. 8.

[45] Ibidem, f. 5.

[46] Ibidem.

[47] Ibidem, f. 8.

[48] Ibidem.

[49] Ibidem, f. 5.

[50] La realizarea acestei sinteze informative am utilizat două materiale personale: România şi protecţia demnitarilor la începutul celui de-al doilea război mondial, în Vectori şi ameninţări la adresa securităţii naţionale în noul context geopolitic şi geostrategic, vol. III, Serviciul de Protecţie şi Pază, Bucureşti, 2004, p. 143-155; Protecţia Regelui şi a premierului României la începutul celui de-al doilea război mondial, CD-ul sesiunii de comunicări Securitate şi insecuritate. Provocările începutului de mileniu, organizată de Serviciul de Protecţie şi Pază, Bucureşti, 5 mai 2005.

[51] La editarea materialului am menţinut toate formulările existente în documentul original. O copie a acestuia ne-a fost pusă la dispoziţie în urmă cu 12 ani, cu multă bunăvoinţă, de domnul dr. Alin-Alexandru Spânu – căruia îi mulţumim şi pe această cale.

A.N.I.C., fond Direcţiunea Generală a Poliţiei, dosar nr. 231/1939, f. 1-4.